Tribuna, octombrie-decembrie 1892 (Anul 9, nr. 219-292)

1892-11-21 / nr. 261

An­ul IX Sibiiu, Sâmbătă 21 Noemvrie (3 Decemvrie) 1892 Nr. 261 ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 85 er., 1f1 an 2 fl. 50 er., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 er. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 er., */* an 3 fl. 50 er., /* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și s trib­ătati: *,4 an 10 franci,­­« an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac munci platindu-se înainte. inserţiunîle Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Sedacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte și la librării. în Bucureaci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. i­escani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Uh număr epetă 5 cruceri v. s. sas 15 bani rom. Consolidarea Sorbilor. Mărturisim că asupra noastră votul dela 28 Noemvrie n. al congresului de la Carloveţ a făcut o bună impresie. Două momente a scos acest vot la iveală. Că partidul guvernamental din bi­serica ortodoxă sârbească a biruit nu­mai cu majoritatea microscopică de două voturi, şi a doua că pentru prima­ dată după multă vreme am vet­at nuanţele Şerbilor cu sentimente naţionale în­truniţi la un loc şi ţinând pieptul în fră­ţească solidaritate. Primul moment îşi are importanţa 88 pentru afacerile interne naţionale bi­­sericesti ale Sârbilor. Cu o asemenea atitudine a radicalilor şi a libera­lilor, „majoritatea“ guvernamentală cu greu va isbuti să-’şi facă mendrele după plac. Ear’ încât privesce noua consti­tuţie bisericească, sau proiectele sale vor câda, căci majoritatea aceasta de două voturi este cel puţin nesigură, sau se va ţină cont de justele postulate ale poporului sârbesc, şi atunci viitorul bi­sericii sale naționale este salvat. Dar, pe noi mai mult ne intere­sează momentul al doilea, ca să­­ficem aşa, cel politic. Deşi nu voim să ne­gerăm­ de cunoscători consumaţi ai ra­porturilor sârbesci, totuşi credem a pute afirma, că resultatul votului de la 28 Noemvrie este foarte propriu de a con­stitui o bună învăţătură pentru Sârbii naţionali. Căci la drept vorbind, noi divisarea lor în două partide totdeauna am ţinut-o de foarte păgubitoare pentru toate interesele lor naţionale şi politice. Votul menţionat constitue o dovadă, că divisarea aceasta ar putea să nu existe, şi ar fi foarte bine să nu existe. Abia vom greşi, dacă susţinem, că deosebirea între Sârbii liberali şi cei ra­dicali peste tot nu poate fi mare. Cel puţin în cele principiale nu, ori cât de mari s’ar pără divergenţele personale care îi despart. Şi unii şi alţii voesc conservarea şi desvoltarea naţiunii şi limbii sârbesci. Şi unii şi alţii voesc să se emancipeze de sub tirănia modernă a exclusivismului maghiar. Şi unii şi alţii voesc să devină stăpâni peste soartea lor în biserică, în şcoală, pe toate te­­renele aspiraţiunilor legitime culturale şi naţionale. Divergenţa, dacă peste tot există, poate fi numai în cestiunile de tactică, de procedură întru realizarea dorinţelor comune. Dar’ permis este ca acestea să-ş i diviseze, când cel dintâiu postulat al unei procederi ducătoare la scop ar fi tocmai a opune adversarului comun o forţă de resistenţă cât se poate de mare şi prin urmare a angaja toate puterile vii ale naţiunii în lupta pentru reali­­zarea scopurilor ce urmăresc. Ori nu văd concetăţenii noştri sârbi, că prin fracţionarea lor în două partide slabe, care prea adese se combat cu extremă înverşunare, fac numai treaba adver­sarului, se paralisează unii pe alţii şi îi uşurează celui dintâiu opera de dis­trugere a sârbismului din patrie? Prin urmare , aşa credem noi, care suntem conduşi de cele mai sin­cere simpatii pentru toate naţiunile asu­prite ca şi noi ale nefericitei noastre patrii —­tare ar fi de dorit ca parti­dul liber’al şi cel naţional sârbesc să-’şi dee mâna frăţească, precum ’şi-au dat-o în congresul dela Carloveţ, să uite su­părările, să pună într’al doilea plan simpatiile şi aversiunile personale, şi să se constitue din bună vreme un sin­gur şi tare partid naţional, care să fee în mână viguroasă causa sârbească şi să lupte cu şanse neasemănat mai si­gure pentru salvarea ei. Departe de noi să voim a da sfa­turi concetăţenilor sârbesci. Ei dispun de o clasă inteligentă destul de nume­roasă şi relativ mai bine situată ca a noastră, au conducători politici consu­maţi şi învăpăiaţi de patriotism şi iu­bire pentru neamul lor. Vor şei aceştia mai bine ca noi ce este de făcut acasă la ei. Dar, sântem încredinţaţi, că cei mai buni dintre fiii naţiunii sârbesci sânt pătrunşi de aceleaşi dorinţe, că­rora a le da prietenească expresiune ne-am ţinut de datorinţă, în presupune­rea aceasta am dis cele premerse. Şi am făcut-o nu numai în interesul bine înţeles al Sârbilor, ci şi într’al nostru şi al tuturor naţiunilor apăsate. Astăcji toţi fiii de bine ai acestor naţiuni au inceput a înţelege, că sal­varea lor se poate aştepta numai de la o energică conlucrare comună a tuturor după un plan bine chibzuit şi accep­tabil pentru toţi, însă pentru­ ca aceasta să fie cu putinţă, condiţia indispensa­bilă este, ca în tabăra proprie să fie unire şi armonie, căci altcum puţină FOIŢA „TRIBUNE La jubileul de 25 de ani al „Reuniunii socialilor români din Sibiiu“, „în sudoarea feţei tale Vei mânca tu pânea ta!“ ţ zise Domnul Creatorul Lui Adam, ce suspina: Căci osânda neascultării Raiul dulce-’i încuia, Nu se între, ci să iasă Judecata '1 condamnă. Următorii se resfiră Peste tipetul pământ, Cortul îi adăpostesce De torent, zăduf şi vânt; Turme grase fără număr Vin cu lapte a­’i nutri, Greutăţile vieţii Cu blândeţe-a le ’ndulci. Şi toiagul păstoriei Merge, merge ne’ncetat Dela munte păn’ la mare, Tot de drum şi nu de stat, Când aratrul se arată, Ce răstoarnă glii de glii, Şi adună risipiţii Şi hrănesce mii de mii. Căci din cort el face casă, Astăcji una, mâne-i şir. Lângă tata vine fiiul, Fiica, vesel trandafir; Şi familia încinge Ca un brâu pe-al seu bătrân; Apele trec valuri valuri, însă petrile rămân. Giur in giur câmpia unde, Grânele s’au înspicat: Omul în sudoarea feţei Pânea­sa­­şi-a câştigat; Lângă sat s’alătur sate Ca eşite din pământ: Temelii are zidirea, Nu mai tremură de vânt. Bar’ (jin sate dăruite Es oraşe mari domnesci; Meserii, negoţ, sciinţă IntruDite-aici gâsesci; Veacuri trec lucrând şi-aşestră Tot popor lângă popor; Cerul vede şi zimbesce: Soartea lor în mâna lor! * * * Şi tu, poporul meu iubit, naţiune românească, Lu tat-ai greu şi veac de veac o luptă vite­jească ; Sădit-ai sate muntenesei şi sate de câmpie; Muncit ai în sudoarea ta, puţini asemeni ţie. Dar’ un teren stetea ’ncuiat ’naintea f­ţei tale : La alţii tu făceai cetăţi, şi tu, pe deal, pe vale, Când o cunună de bărbaţi, simţind a ta durere, Aflară cheia tainică s’aduca mângâiere. A patra parte-a unui veac se scurse 'n vecinicie, De când o ceată de băieţi făcur’ o cununie: îmbrăţişară meserii ca p’ale lor mirese. Păreau de toate filele, dar’ mult erau alese. Un steag sfinţit îi întruni, şi-un naş ca un părinte Le­­jise: „Dragi copiii mei, cu el tot înainte!“ Şi ceata merse tot crescând, şi a stâiji eat-o c eată. Ea Vă aşterne roasa sa, modestă, dar’ curată. V’arat’ un vesel seceriş, ce lumea îl numesce Expunere de industrii, e mic, dar’ do­vedesce, Că la măciucă şi la plug, la carte şi la mapă Românul este tot Român, şi sângele nu i­apă! V’arat’ un cor de cântăreţi, suave cântăreţe, Ce-a Muselor dragi melodii cu drag vor să le ’nveţe; Căci cel cu bună inimă la inimi va să cânte- La rele să le mângâie, la bine să le-avânte. V’arat’ un piept curat, deschis la tot ce fe­ricesce, Sătean şi cetăţean aici îşi dau mâna frăţesce; Popor de jos, lumini de sus ei tind să lege ’ntruna, Pe fruntea mamei naţiunii să pun’ apoi cununa. O, faceţi dar’, ca cetele din an în an să crească, Păstor, plugar şi cărturar ca fraţi să se ’ntâl­nească Pe câmpul cel deschis acum, în forul de frăţie: De jos, de sus, dela mijloc toţi toţi una să fie! Săltând­u a fi ceata junilor Vă striga: Salutare! Vă mulţumesc, din adânc de a Voastră 'mbră­ţişare. Primiţi cu drag ce dăm eu drag; din cer vine vestirea: Că vecinie leagă fraţi de fraţi lumina şi iu­birea ! Sibiiu, 19 Septemvrie (1 Oct.) 1892. Zacharia Boiu, putere de luptă va pută aduce fiecare în tabăra comună. Nu vorbim aici de renegaţi, de ambiţioşi şi „streberi“ egoişti, de care toate naţiunile au. Aceştia sânt singu­ratici indivizi, care nici­când nu pot să oprească în loc sau să abată din cale carul naţiunii. Peste aceştia trecem uşor înainte. Dar, în corpul cel mare al naţiunii, în tabăra la care sânt în­regimentate massele poporului, acolo nu este permis să existe împărecheri, şi cu atât mai puţin partide care se combat, dacă nu o fac pentru niste principii, care nu pot fi abandonate. Cât pentru Sârbi noi credem că asemenea principii nu există, şi de aceea am dori să-’i vedem uniţi şi împăcaţi şi-­i putem asigura de iubirea şi spri­­jinul nostru. Crisa în Austria. Lui „Pester Lloyd“­­i­ se scrie din Viena cu data 30 Noemvrie. După şedinţa de astăzi a casei de­putaţilor a avut loc un consiliu de miniştri, la care a luat parte şi contele Kuenburg. Dupâ­ cum se vorbesce, s’au discutat declara­­ţiunile, care le va face ministrul-president la desbaterea fondului de disposiţiuni. Acele vor fi ţinute probabil într’un ton pre­venitor faţă cu stânga germană şi vor culmina în dorinţa guvernului de a sta şi în viitor în atingere cu stânga. Cu toate acestea abia se va schimba atitudinea hotărîtă de stânga în afacerea fondului de disposiţiune. Tot ase­menea vor rămâne, probabil, zadarnice silin­ţele de a îndupleca pe contele Kuenburg să remână în minister. Aşa sună soirile ve­nite din cercurile stângei. După svornuri col­portate din ceealaltă parte, nu este însă ex­clus, că se vor mai întâmpla surprinderi. Din parlamentul maghiar. După şedinţele de mai nainte în care desbaterile au fost destul de sgo­­motoase, a urmat în fine o şedinţă li­niştită : cea de la 30 Noemvrie în care s-a discutat asupra proiectului referitor la lucrările dela Porţile-de-fer. Iată ce se scrie despre această şedinţă: Proiectul solicită votarea a 1 milion şi va fi orini necesari ca dela Orşova în jos şi pănă la Porţile-de-fer pe 2 şi 3­, chilometri să se adânceasca Dunărea cu 3 metri, ca ast­fel vapoarele să poată veni pănă la Orşova. Proiectul a fost sprijinit de Bokros Elek, raportor şi Lukács Béla ministru de comunicaţiune. Ear’ contra au vorbit Ga­al Jeno şi Horváth Gyula, ear’ independiştii Miklós Ödön şi Papp Elek au vorbit pentru proiect. Proiectul a fost primit cu o mare ma­joritate. Tot în această şedinţă preotul Vajay a interpelat într’o cestiune religioasă. Camera însă numai cu greu­­l-a ascultat, îl între­­rupeau mereu, imputându-­i că este „preot intolerant“. Spicuiri din foile maghiare. Sub titlul „Valah în pele de Ita­lian“ „Budapesti Hírlap“ sare un articol cu adâncă amărîciune. Causa supărării foii ma­ghiare esta că în Italia, la R­eggi­o-E­m­i­l­i­a a apărut o broşură întitulată „La Ques­­tione d’Oriente e te n­azi od a­­­i­t­a“, în care broşură, se înţelege. Ungurii sânt presentaţi ca barbari, inculţi, şovinişti turbaţi, oprimători ai popoarelor de aici, gâlcevoşi, despreţuitori ai adevăratei libertăţi. Partea covîrşitoare a broşurii este consacrată apoi cestiunii române; se laudă luptele noastre, ducerea Memorandului, „Replica“ studenţilor şi toată activitatea pe terenul politicei naţio­nale a Românilor. De aci foaia ungurească conclude că broşura trebue să fie scrisă de un Român, cu toate­ că autorul italian ’şi-a pus numele întreg: Dialma di Valpetrosa. Se înţelege, Ungurii cu morala lor de căruta, nici nu-’şi pot închipui că adevărul poate să triumfe, că faptele frumoase şi urîte, deopotrivă, nu se mai pot ascunde in acest secol de lumină. Ei nu-­şi pot închipui că noi am putea fi lăudaţi şi ajutaţi de presa străină, în alt chip, decât cum îi susţine şi îi laudă pe dînşii — Moldovan Gergely. Tot „Budapesti Hírlap“ de ieri înregis­trează scriea noastră despre ajungerea la Bu­­curesci a domnului Dr. Vasile Lucaciu, întreabă că de unde a avut, domnul Lucaciu paşaport, şi dacă n’a avut, de ce guvernul unguresc şi cel românesc ’l-au lăsat să treacă în ţeara? Aceasta este o nesocotire a legilor, o uneltire în contra „patriei“. Iată libertatea şi cavalerismul ungu­resc : ar voi să oprească martirului naţional chiar şi aceea, ca din pragul temniţei să-­şi mai îmbrăţişeze odată copiii. . . Copilul maşinistului. — Novelă — de Piere Duqu. Jean Maria Legoric era un mic Bre­ton de sânge curat cu o inimă bună şi tare. Era de doisprezece ani, cu părul blond buclat, o peliţă albă şi fină şi nisce ochi negri şi frumoşi, umbriţi de nisce gene dese şi moi ca mătasa. Toţi funcţionarii gării din Rennes iubiau pe acest copil plin de deşteptăciune. Tatăl lui Jean Marie Legoric, era maşinist, „un voinic sincer şi serios în care se putea încrede cineva“, ziceau rapoartele şe­filor lui. Mama lui era o Kermaidec, care se trăgea din o veche familie din Cor­nouailles, şi care murise născând pe al cincilea copil. Jean Marie, copilul cel mai mare, moş­tenise pelea ei albă marmoreă, semnele deli­cate ale vechei rase, şi părul descendenţilor Druideselor. De la tatăl seu, copilul moştenise mus­culatura cea puternică şi privirea energică, acea privire pe care o au mecanicii şi cu care străbat întunerecul nopţii, de ploi şi furtuni. Jean Marie Legoric era în­totdeauna cel dintâiu din clasa lui. în acea Zi 0 J°b în car® avea va­canță, el pleacă cu mânile în buzunare spre gară. — Tatăl tău e cu trenul „325“ astăzi? îl întreabă doi oameni de echipă, pe când el privea de pe o punte manevrarea trenurilor care trebuiau formate pentru liniile­­Saint-Malo, Redon și Brest. Copilul întoarse frumosul lui cap ex­presiv ..............când un nor de fum esia de sub punte, de la o locomotivă care tre­cea cu sgomotul surd și cu fluierătura ră­guşită. — Da, domnul Lemeurien! și cred că trebue să plece cu „19“ mâne dimi­neață. — Se pricepe, ștrengarul! Noi ne ducem să tragem câte o înghiţitură. Vii şi tu.......... ucenicule? — Un adevărat Breton, care nu re­fuză o asemenea propunere nici­odată. Copilul merse cu cei doi oameni, foarte mândru, s dete peste cap dintr'o înghiţitură păharul lui cel mare de cidru. îl trimiseră să le cumpere tutun. în timpul acesta cei doi nesimţitori, turnară patru păhare de cognac în paharul copilului spre a-­l îmbăta, ca să petreacă. Copilul ducând păharul la gură, ghîci farsa pe care voiau să ’i-o joace, dar’ din mândrie, beii tot ce mai rămăsese în păhar, le mulţumi şi se duse înaintea tatălui seu. Nu il întâlni, căci și sosise. Obosit de cele Z0C® pare de serviciu, cu jumătatea corpului ars de focul maşinei şi cu spatele îngheţate de vântul cel rece al iuțelii, fără să ese în oraş, Legoric se dusese de-a dreptul acasă, trecând peste linie, grăbit să se spele și să se culce. Fochistul lui dusese la deposit maşina 3672. * # * Ah! Cum cunoasce de bine micul Jean, această maşină, numai pe dînsul, răsfăţat de toţi, îl lăsau să între în deposit, pe o intrare reservată slujbaşilor. Căsătoria principelui moştenitor. Sub acest titlu cetim în „ limpid“ de la 1 Decemvrie­­. următoarele: A. S. R. principele moştenitor va pleca peste câteva chile, însoţit de dl­­ocot.-colonel Coandă, pentru a merge în Anglia şi apoi la Sigmaringen. M. S. regele va părăsi ţeara pe la 20 Decemvrie cu un tren regal din nou construit şi va merge cu acest tren direct la Sigma­­ringen, unde precum se scie se va celebra augusta căsătorie în Ziua de 10 Ianuarie n., adecă după călindarul nostru în Ziua d® 29 Decemvrie. Maiestatea Sa va fi însoţit de o nume­roasă suită din casa Sa civilă şi militară. în vederea căsătoriei se fac la Sigma­ringen mari pregătiri. Deşi în vechiul şi noul castel sânt aproape optzeci camere, totuşi se mai d­ădeace încă o nouă aripă în care va fi o splendidă sală de mâncare. Şi în adevăr vor fi foarte numeroşi sub­­trii oaspeţi care vor asista la acea sărbare. între mulţi alţii vor fi faţă: împăratul Wilhelm II. al Germaniei cu o suită strălucită, principele de Saxen-Mei­­ningen, împăratul Rusiei va fi probabil repre­­sentat de marii duci Alexie şi Vladimir, un archiduce austriac, ducele de Genua al Italiei şi alţi membri ai caselor domnitoare din Eu­ropa, precum şi dignitari ai statelor amice. Principele de Walles, moştenitorul tro­nului Marei­ Britanii şi care trebuia se re­present pe Augusta Sa mamă nu va pute fi present din cauză că data de 10 Ianuarie coincide cu aniversarea morţii fiiului seu, ducele de Clarence. M. S. regina Angliei va fi însă representată prin Sir E. Malet, amba­sador extra­ordinar. Nu s’au designat încă membrii minis­terului nostru care vor asista la ceremonia căsătoriei. Corpurile legiuitoare vor fi şi ele representate prin o delegaţiune. Căsătoria civilă va fi probabil celebrată de ministrul nostru pe lângă curtea germană, dl Grigorie Ghica, făcând funcţiunea de ofiţer al stării civile. După căsătorie, principele moştenitor al României împreună cu juna sa soţie vor pe­trece vre­o 15 z­ile în unul din numeroasele casteluri ale principelui Leopold, şi apoi vor veni în ţeară. Sosind în ţeară, atât la frontieră cât şi în Bucuresci, principele şi principesa Româ­niei vor fi obiectul unei strălucite primiri. Capitala şi ţeara întreagă fac pregătirile cele mai mari pentru a-­şi exprima fericirea faţă

Next