Unirea, februarie 1971 (Anul 4, nr. 915-938)

1971-02-23 / nr. 933

Pagina a 2-a UNIREA MOMENTE DIN LUPTA $1 ACTIVITATEA P. C. R., A M­IRC­ARII REVOLUȚIONARI ȘI DEMOCRATICE DIN ROMANIA Dezvoltarea economică generală a țării la sfîrșitul secolului al XIX-lea a determinat profilarea unor centre importante indus­­triale și muncitorești, producînd adunci transformări în structura socială, cit și în dispoziția forțelor de clasă. Aceasta a avut drept rezultat esențial afirmarea celor două clase noi, cu interese funda­mental opuse — burghezia și proletariatul. In cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, nu­mărul celor ocupați în industria producătoare și extractivă se ridica la circa 110 000 de persoane, iar în Transilvania la circa 150 000 persoane în anul 1­900, fiind concentrate mai ales în industria extrac­tivă, ca urmare a politicii economice a claselor dominante din impe­riul habsburgic de a-și însuși materia primă din această provincie românească. Creșterea numerică a clasei muncitoare a fost însoțită de schimbări calitative în compoziția sa în ansamblu, înregistrîndu-se un ritm mai intens de creștere a proletariatului modern de fabrică ce constituie principalul element component al clasei muncitoare. Dezvoltarea capitalismului în țara noastră a dus și la dezvolta­rea luptei proletariatului generată de raporturile de exploatare din­tre muncă și capital. Lipsa oricărei reglementări a duratei de lu­cru î ziua de muncă între 12 și 14 ore , salariile foarte scăzute ; amenzile și plățile obligatorii ; condițiile nesatisfăcătoare de locuit; bolile sociale cât și lipsa de drepturi politice au determinat numeroase ridicări la luptă a proletariatului împotriva exploatatorilor. Evoluția generală a mișcării muncitorești din țara noastră la sfîr­șitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX a avut ca tră­sătură dominantă legăturile permanente ce au existat între cercurile și, mai apoi, cluburile muncitorilor prin intermediul cărora s-au răspîndit ideile revoluționare ale întemeietorilor socialismului știin­țific, iar călăuzitor în lupta de eliberare socială și națională. „Crearea in 1893 a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România — sublinia tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU — con­stituie un moment de însemnătate istorică în dezvoltarea luptelor sociale din țara noastră, în organizarea clasei muncitoare pe plan național, începutul afirmării sale în principalele probleme care frămîntau viața social-politică a societății în acea vreme“. Prezența unui partid muncitoresc, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, era cerută de realitățile dezvoltării economice a țării, de creșterea­­contradicțiilor de clasă, de acuitatea apărării intereselor maselor muncitoare împotriva exploatării crescînde și a forțelor sociale și politice exploatatoare. Crearea primului partid politic al clasei muncitoare se înfăptuia după ani de organizare și clarificare în cadrul asociațiilor profesio­nale proletare și a cercurilor socialiste în cadrul cărora un rol im­portant l-au avut publicațiile de poziție socialistă — tribună înain­tată de dezbatere a problemelor teoriei socialiste de către militanți muncitori și intelectuali socialiști ce a determinat prezența în rîn­­durile socialiștilor români a concepției politice socialiste, predo­minant marxiste. înființarea, in martie 1893, a P.S.D.M.R. repre­zintă o nouă treaptă a procesului de îmbinare a socialismului știin­țific cu mișcarea muncitorească din țara noastră. Este important să relevăm că cei 54 de delegați la Congresul de creare a P.S.D.M.R. nu erau simpli simpatizanți ai socialismului, ci dele­gați împuterniciți ai unor organizații puternice — cercuri și cluburi muncitorești — constituite în cele mai de seamă centre muncitorești și culturale ale țării. Unele aveau organe de presă proprii, sediile lor, și au desfășurat o viață politică ideologică cu adunci rezonanțe în conștiința clasei muncitoare. P.S.D.M.R. a preluat în mod creator tradițiile glorioase ale luptei de eliberare socială și națională a poporului muncitor, im­­primînd activității o linie pătrunsă spirit de clasă și orientîn­­du-și politica spre problemele de vază ce frămîntau clasa munci­toare și celelalte pături muncitoare. Ca revendicări principale P.S.D.M.R. a înscris în programul său : ameliorarea stării materiale și intelectuale a muncitorilor, dreptul la grevă, de organizare și în­trunire, laicizarea învățămîntului gratuit, obligatoriu și integral pen­tru toți copiii, fără deosebire de stare socială, de naționalitate și re­ligie, ziua de muncă de 8 ore, impozite progresive asupra veniturilor, inspecții sanitare asupra condițiilor de muncă, interzicerea muncii copiilor sub 14 ani, emanciparea femeii, salariu egal la muncă egală. Militanți revoluționari între care Alexandru Sonescu, I. C. Frimu, Panait Mușoiu, Raicu Ionescu-Rion, Ștefan Stîncă, Iosif Nă­­dejde-Armașu, Ion Banghereanu, Anton Bacalbașa, C. Z. Buzdugan și alții au luptat pentru apărarea intereselor materiale și susținerea revendicărilor proletariatului, desfășurînd o amplă activitate de or­ganizare de propagandă și agitație găsindu-se în fruntea acțiunilor cu caracter politic și economic. Orientarea revoluționară a P.S.D.M.R. reiese,din aceea că alături de revendicările și reformele general democratice prevăzute în pro­gramul partidului se afirma, pentru prima dată în istoria României, necesitatea luptei pentru desființarea proprietății private asupra mijloacelor de producție și prefacerea lor în proprietate socială, „distrugerea societății burgheze și întemeierea societății socialiste“. Socialiștii români și-au precizat și atitudinea față de progresul și independența patriei, față de monarhie și rolativa guvernamentală conservatori-liberali, față de regimul politic și reacționarismul său, față de căile dezvoltării țării, de relațiile economice cu alte state. Mișcarea noastră muncitorească a fost o prezență activă și în cadrul Internaționalei a II-a încă de la înființarea ei , în 1889 la Paris, iar în cadrul congreselor acesteia de la Bruxelles (1891),.și Zürich,­,, (1893), socialiștii români s-au înscris ca promotori ai dezbaterii problemelor țărănești avînd în acest sens o experiență pozitivă ciș­­tigată și prin organizarea și conducerea activității celor peste 300 de cluburi socialiste create la sate. Aceste cluburi au fost concepute ca organizații ale P.S.D.M.R. la sate, constituind focare de mobili­zare a sătenilor la intense mișcări țărănești. In opozițe cu militanții revoluționari socialiști, teoreticienii claselor dominante au încercat să nege legitimitatea mișcării în slujba socialismului pe care-l considerau „plantă exotică“. Disputa între militanții revoluțonari și elementele care limitau mișcarea la un cadru reformist s-a desfășurat atît în cadrul celor șase congrese ale P.S.D.M.R., cît și în activitatea practică de zi cu zi. In urma a­­cestor dispute, elementele înaintate au fost într-o continuă ascen­dență în organizații și acțiuni în timp ce grupul democrat-generos pierdea tot mai mult teren. Muncitorimea cunoscuse o necontenită maturizare politică ideologică și organizatorică, ceea ce a determinat o poziție mai hotărîtă și din partea conducătorilor ei înaintați la de metodele imprimate de liderii democrați­ burghezi. Curățirea P.S.D.M.R. de elementele ce se înstrăinaseră de principiile lui a constituit o acțiune pozitivă, dar dezorganizarea partidului — dato­rită lor —­și trecerea la Partidul liberal a „generoșilor“ a avut, vremelnic, urmări negative asupra dezvoltării mișcării muncitorești din țara noastră. Acest moment politic a însemnat eliberarea mișcării muncitorești de elementele democrat-reformiste, de iluzii radical-liberare, expri­­mînd un proces de clarificare politică, de afirmare conștientă a rolului mișcării muncitorești în rezolvarea noilor și marilor probleme economice, politice ce stăteau în fața națiunii române la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Prof. Petru BÁLINT Prof. Ion SANGEREANU România științifică și literară — 1895. Revendicări gene­­ral-democratice. MUNCA PRODUCTIVA­­ O PRO­BLEMA ACTUALA A ȘCOLII Ca urmare a caracterului con­știent a dezvoltării societății noas­tre socialiste și a necesității de a antrena cele mai largi mase la construirea ei, una din sarcinile importante ale educației este să­direa și dezvoltarea dragostei pen­tru muncă în conștiința tinerei generații. Documentele de partid elaborate în forumul comuniștilor — Congresul al X-lea — stabilesc că „sarcina primordială care se ridică în prezent în fața învăță­­mintului (...) o constituie asigura­rea unei strînse legături între școa­lă și viață, între școală și nevoile practice“. Societatea noastră socialistă în dezvoltarea ei spre afirmarea ple­nară a fiecărui tînăr asigură co­piilor o viață fericită, lipsită de griji și greutăți materiale. Dar „copilărie fericită“ nu înseamnă, așa cum o consideră unii, un conti­nuu dolce falm­ente, o viață exclu­siv parazitară. Mereu ne este dat să constatăm cu plăcere și satisfacție că mulți din elevii care ne sunt încredințați să-i instruim și să-i educăm, a­­junși acasă încep o adevărată „bătălie“ de a înfăptui cunoștin­țele însușite la școală , își păstrea­ză mai bine și își aranjează îm­brăcămintea, își curăță zilnic în­călțămintea, își îmbracă caietele și cărțile, ajută părinții la cele mai multe din activitățile din gospodă­ria personală, se îngrijesc de ani­male, curăță și înfrumusețează locuința pentru că așa i-a învățat „tovarășa învățătoare, tovarășa dirigintă, tovarășii... etc“. Intr-adevăr, prin natura ei, școa­la determină pe elevi la o activi­tate organizată și disciplinată. Pentru a asigura condiții asemănă­toare și familia trebuie să-i crefeze elevului sau să fie ajutat să-și creeze un sistem organizat de lucru, un stil de muncă și de viață chiar de la vîrsta școlară. Activitățile pentru care solicităm elevul vor fi pe măsura posibilită­ților lui, gradul lor de dificultate crescînd cu vîrsta. Dacă elevilor mici le încredințăm sarcini mai ușoare, pe elevii de vîrsta mijlocie și mare îi angajăm în activități din ce în ce mai grele. Bunăoară, elevilor din clasele mici le pretin­dem să-și învelească cărțile și caietele, să efectueze temele în cadrul muncii independente, îi an­trenăm la îngrijirea florilor, a clasei și a curții școlii, din clasele a V-a și a Vl-a. Elevii cu sprijinul organizației de pionieri, sunt orientați să întreprindă acți­uni de culegere a plantelor medi­cinale, a fructelor de pădure, iar elevii din clasele a VlI-a și a VIII-a s-au dovedit întotdeauna dornici să planteze puieți, să lucreze pe lotul școlar, să efectueze lucrări cu un grad mai mare de dificultate. Introducerea, încă din acest an școlar, a pregătirii tehnico-produc­­tivă a elevilor impune din partea conducerilor de școli, a slujitorilor școlii o organizare mai bună a TRIBUNA PEDAGOGULUI whiMHM isrBHM min­ »im «nnn——a» muncii productive, o dăruire fără rezerve, o angajare totală pentru a educa elevii spre a înțelege că și ei sînt folositori societății, a le crea capacitatea de a lucra cu fo­los, obișnuindu-i să prețuiască munca lor și a altora, învățîndu-i să se recreeze activ în urma efor­tului intelectual de la școală. Nu trebuie însă, în numele edu­cației pentru și prin muncă, să supunem elevul la eforturi silnice, să efectueze într-un timp lucrări care cer o perioadă scurt mai mare. Efectul negativ al acestor procedee se va manifesta imediat : elevii își formează convingerea că activitatea practică este obosi­toare, ceva ce se impune și se face fără plăcere. Un lucru deosebit de important pentru învățători, profesori, diri­­ginți etc., în activitatea educati­vă este modul în care le cerem e­­levilor să efectueze anumite munci. Cunosc, din practica școlii noastre, numeroase exemple de acest fel. Iată numai unul spre a ilustra ideea enunțată. S-a inițiat o acțiu­ne pe școală de culegere a fructe­lor de pădure , măceșe și porum­bele. S-a comunicat elevilor ac­țiunea și care sînt obligațiile lor. Neexplicîndu-se pentru ce se iniția­ză acțiunea, nici ce importanță are această acțiune, elevii au adunat măceșe și porumbele fără prea multă rîvnă. După o săptămînă, 150 de elevi au cules abia 500 kg. In anul următor, aceeași dar s-a stabilit scopul de a acțiune, cum­păra televizor la școală, de aseme­nea s-a arătat elevilor că din mă­ceșele culese de ei se obțin dife­rite medicamente. Deși de data aceasta au fost antrenați numai 86 elevi (cl. V-a, A, B și a Vl-a) canti­tatea culeasă și predată a fost de trei ori m­­ai mare. Din acest e­­xemplu, și din numeroase altele, noi am înțeles că pentru trezirea dra­gostei și respectului față de mun­că­­ este necesar ca educatorul să găsească momentul cel mai priel­nic și tonul cel mai potrivit. Dacă ne vom adresa dar, fără a explica pentru ce este necesar să îndepli­nească o sarcină sau alta, este a­­proape sigur că elevul ne va refuza sau va face totul fără vlagă și neinteresat. De aceea, atunci cînd avem de gînd să facem un lucru cu elevii să folosim îndemnul poli­ticos, să le vorbim pe un ton care să le stîrnească interesul, să se convingă că este vorba singur de ceva ce­ o să le facă plăcere. In a­­celași timp să nu uităm a le arăta ce este frumos în lucrul pe care-l vor face și cît de nobil este scopul pentru care se face. Dar pentru reușita acțiunii de educare prin muncă și pentru muncă o mare importanță are în­săși atitudinea față de muncă învățătorului, a dirigintelui, a pro­­­fesorului etc. Este greu de con­ceput ca într-o clasă în care în­vățătorul dovedește lipsă de inte­res față de muncă, elevii să iu­bească munca de orice fel, să fie pasionați pentru îndeletnicirile in­telectuale sau fizice, să fie des­toinici, îndemînatici și întreprinză­tori. Viața dusă pe coordonatele socia­lismului face de neiertat lipsa de respect față de muncă. famine principala condiție a Munca for­mării și realizării tinerilor, o da­torie de onoare pentru toți ai a­­cestui pămînt, o sacră responsabi­litate față de societate, față de țară, partid și popor. Prof. loan SPRINTEAN, directorul școlii generale Intregalde MARȚI, 23 FEBRUARIE 1971 MANIFESTĂRI CULTURAL-ARTIS­­­TICE ÎNCHINATE SEMICENTENARU­LUI CREĂRII P.C.R. 0 Timp de două zile, sîm­­bătă, 20 februarie și duminică, 21 februarie a.c., pe scena Ca­sei de cultură din Alba Iulia s-a desfășurat, în cadrul mani­festării „Zilele teatrului de a­­matori“, o trecere în revistă a celor mai bune formații de tea­tru și brigăzi artistice, compu­se din artiști amatori. La reu­șita acestei manifestări artisti­ce, închinată apropiatei sărbă­toriri a semicentenarului P.C.R., și-au adus o frumoasă contribu­ție artiștii amatori din Cugir (formația de teatru a clubului sindicatelor),­­ Sebeș (Fabrica „Sebeșul și formația Casei orășenești de cultură), Iulia (brigada artistică a Alba Fa­bricii „Refractara", formația de teatru a Casei municipale de cultură), formațiile căminelor culturale din Lunca Mureș, Ră­­dești și Zlatna și formația bri­găzii artistice de la U.P.S.O.M. Zilele teatrului de amatori s-au bucurat de o frumoasă apreciere din partea publicului spectator. De altminteri, în unul din nu­merele ziarului nostru va apa­re o relatare mai amplă de la această frumoasă manifestare cultural-artistică.­­ La Casa orășenească de cultură din Sebeș, în cadrul manifestărilor cultural-artisti­ce închinate gloriosului semicente­nar al P.C.R., a avut loc dumi­nică, 21 februarie a.c., o fază județeană a Concursului al X-lea al artiștilor amatori. La această fază au participat for­mații muzical-coregrafice de pe raza orașului, precum și din comunele învecinate. D In cinstea aniversării eroi­celor lupte greviste ale munci­torilor ceferiști și petroliști din ianuarie-februarie 1933, recent la clubul sindicatelor din Cugir a avut loc simpozionul „Pagini de neuitat din lupta Partidului Comunist Român pentru drep­tate socială și libertate nulă“. Simpozionul a fost natio­ur­mat de un montaj literar-mu­­zical „Nemuritorul februarie“.­­ Tot în cinstea sărbătoririi semicentenarului P.C.R., zilele trecute în orașul Ocna Mureș, precum și în localitățile Roșia Montană și Baia de Arieș au avut loc manifestări cultural­­artistice, privind aniversarea luptelor muncitorimii ceferiste din ianuarie-februarie 1933. Au avut loc cu acest prilej evocări, s-au prezentat recitaluri de poezie social-patriotică, s-au ți­nut expuneri în­ legătură cu ac­tivitatea unor militanți de sea­mă ai mișcării muncitorești din țara noastră. In majoritatea comunelor și satelor județului au fost con­struite in ultimii ani numeroa­se edificii social-culturale. Pe lingă fondurile alocate de stat acestui scop, la ridicarea lor au contribuit și cetățenii cu bani și Prin muncă voluntară patriotică. De toate acestea ei benefi­ciază din plin. Cetățenii din Daia Română, de pildă, își pe­trec serile lungi de iarnă la frumosul cămin cultural pe care-l prezentăm în clișeu. La comitetul de organizare a fes­tivalului preparativele se precipi­tă. Deși în privința programului „minut cu minut" mai sînt încă posibile al concertelor modificări, Brașovul trăiește intens febra unor pregătiri în care a investit, fără economie, și imaginație și en­tuziasm. Incepînd de la mici dar extrem de numeroase și surprinză­toare detalii pînă la alcătuirea unui bogat program extrafestival, bra­șovenii se întrec în ingeniozitate și spirit ospitalier. încă la intrarea în hotel, parti­cipanții vor fi de bună seamă sur­prinși de primirea care li se va face de fiecare dată , o celulă fo­­­­toelectrică comandă deschiderea automată a ușilor de cristal și un dispozitiv lansează binecunoscutul semnal muzical al festivalului. La teatru, iluminația feerică are în fiecare seară un alt fundal colo­­ristic. In funcție de culoarea bile­telor (roșu, portocaliu, verde, al­bastru, galben și violet) se modifi­că de la o zi la alta jocurile de reflectoare. Cu o oră înaintea con­certelor, printr-o programare alter­nativă, difuzoare discret camuflate vor lansa în văzduh semnalul mu­zical al marii competiții. Principalele monumente istorice ale Brașovului se află încă de pe acum scăldate în baia de lumini a reflectoarelor. Vitrinele magazi­nelor încep a oferi un spectacol unic față de care înșiși brașovenii rămîn admirativi ore în șir. Cei mai buni artiști decoratori din toată țara s-au întrecut în a face dir secare vitrină a orașului (și sunt aproape o mie) un decor vivant în care motivul de bază e muzica, festivalul. O privire indiscretă pe agendă ne arată că între repetiții, concerte, filmări, conferințe de presă,, oas­peților li se oferă un program de agrement și informare pe cît de bogat, pe atît de divers și inge­nios. Pe lingă vizitele la Castelul Bran, Cetatea și Cheile Rîșnovului, la Muzeul de artă și la cel de istorie, sunt programate concerte de orgă la Biserica Neagră, concerte de muzi­că bizantină la Biserica Sf. Nico­­lae. Cele mai de seamă formații artistice distinse cu numeroase premii la confruntările internațio­nale de folclor vor oferi spectacole de cîntece, jocuri, datini și obi­ceiuri populare. La sala „Arta“ va ființa o expoziție de icoane pe sticlă — adevărate capodopere ale genului — iar la Muzeul culturii românești din Șcheii Brașovului va fi reeditat momentul Coresi cu care prilej oaspeților li se va oferi posibilitatea de a scoate ei înșiși de sub teasc pergamentul unei pro­clamații de salut către­­ slujitorii muzei Eutherpe. La muzeul primei școli românești se vor întîlni cu dascălul, poetul și compozitorul Anton Parni. Casele de modă din Brașov și București vor prezenta o originală paradă a modei de inspirație fol­clorică. Poșta va aplica pe întrea­ga corespondență sosită sau plecată din Brașov între 1 și 10 martie o ștampilă cu emblema „Cerbului de aur“. Pe acoperișurile marilor edi­ficii, în vitrine, pe străzi, pe par­brizele mașinilor, cerbi de neon, de metal, de staniol, de ciocolată... Unitățile comerciale vor lansa cîteva sute de produse noi de cea mai bună calitate, purtînd emble­ma festivalului, ambalaje, suveni­ruri, obiecte de artizanat adecvate acestui eveniment. Noul teleferic cu cabine îi va urca pe oaspeți sus pe Șaua Tîm­­pei, de unde vor admira panora­ma Brașovului. Acolo, la 400 de metri deasupra orașului, se ame­najează acum o splendidă cabană tiroleză menită să se alăture re­numitelor restaurante pitorești Ca­pra neagră, Șura dacilor, Cerbul carpatin, Coliba haiducului. Și pentru că veni vorba de hai­duci, să afle cititorii ziarului „Uni­rea" că de cînd cerbul își poartă coroana de aur, sensibil la sune­tele muzei Eutherpe, în hățișurile drumului ce duce spre Poiana Bra­șov, au început sa bîntuie un soi ciudat de haiduci. De patru ani încoace, poștalioanele motorizate, pline vîrf cu menestreli, sunt „ata­cate" ziua în amiaza mare la locul unde drumul pare că se gîtuie în­tre stînci. Brazi trufași sunt nă­pustiți în fața carelor cu trei sute­­cincizeci de cai putere și din ne­gura codrului sar călări sau pedeș­­tri, înarmați pină-n dinți, cete, cete, haiducii bubuind din flinte și pistoale, chiuind la tremurătura munților. Bieții cîntăreți, cu flin­­ta n-n ceafă, sînt scoși pe rînd din tihna poștalioanelor și duși amenințătoare năpraznă pînă sub în inima pădurii unde se piijolesc și crapă-n spuză berbecii Dar n-am văzut proteste sau jalbe date stă­­pînirii din partea celor atacați. Bu pot chiar să spun că franțu­zoaica Boccara, americanul Avalon, gruzina Ciobeli sau austriacul Udo Jurgens și mulți, mulți alții, au făcut jurămînt de frăție cu haiducii din codrii Carpaților. Și dacă nu cumva vreunul din cititorii aces­te rînduri va da de veste noilor oaspeți, mare minune să nu se ara­te iarăși haiducii cu berbeci răs­copți și țu­că fiartă. Cerbi de aur, de neon, de cioco­lată... Monumente, folclor, pădure... Un cadru de basm pentru marea sărbătoare a cîntecului, semne ale unei prețuiri atente față de fenome­nul muzical care străbate lumea, o ambianță de sensibilă înțelegere in capitala de o săptămînă a muzicii ușoare care se pregătește să fie, între 2 și 7 martie, Brașovul... Daniel DRAGAN „CERBUL DE AUR“ 1971 NUMĂRĂTOARE INVERSĂ LA BRAȘOV

Next