Universul Literar, 1929 (Anul 47, nr. 1-52)
1929-01-01 / nr. 1
UNIVERSUL LITERAR _________O tI for Ii ION HELIADE RĂDULESCU (După o sută de ani) Ioan Heliade Rădulescu este, fără Îndoială, una din cele mai complexe înfățișări ale sufletului românesc. A apărut într-o vreme când acesta nu căpătase încă o întrupare statornică și unitară—el se ridică, prin uriașa-i personalitate, plină, variată și în continuă mișcare, deasupra tuturor pâlpâirilor vremelnice și întâmplătoare, le explică, le întregește și le întrece. Iată din ce cauză credem că nu vom greși dacă— spre deosebire de atâți alții—vom adăugă, la cele de mai sus, pe un al doilea Heliade, educatorul cultural, învățătorul sufletesc al neamului nostru. Pentru a ne putem apropii de această caracterizare să ne amintim starea culturii noastre după 1800. In general, nu numai nici o urmă românească, nu numai absența desăvârșită a unui element, activ, nu numai răceala condamnabilă din partea celor de sus, dar o rea voință continuă și o spiritualitate, pe deoparte, rătăcită in superficialele culturii străine, pe de alta, iscoditoare de piedici în drumul, încă necroit, al plăpândei culturi (dacă poate fi astfel numită) îțomâlnești —iată ce a găsit I. H. Rădulescu. Și pe lângă acestea , la cei mulți, la aceia cari, mai ales atunci, constituiau cu adevărat neamul românesc, o totală lipsă nu numai a unei culturi superficiale, dar a însăși ideii de cultură, cu ult cuvânt : se găsim în vârsta noutății, tinereții, frăgezimii și nevinovăției, în vârsta copilului care-și așteaptă învățătorul. Și—e de crezut ?—acesta n’a întârziat, dar la început, în persoana lui Gh. Lazăr, puțin după aceea, în aceea a lui Ieliade—el a venit să-și îmbrățișeze învățăcelul cu dragostea unui adevărat părinte sufletesc. II. Succesul era cu atât mai îndoelnic, cu cât nici din sufletul păturii conducătoare nu dispăruse, cu toată încercarea lui Lazăr, ideia stranie a îngustimii limbii românești. Cât de mărețe ne apar figurile acestor întemeetori cari, spre a isbândi, au trebuit să înceapă prin a fi elevii lylr înșile : „Am vrut mai întâi să-mi fac și să-mi hotărăsc mie o limbă prin care să mă exprim și să înțeleg ceea ce gândesc ; am vrut, să-mi fac vocabularul termenilor tehnici și m’am apucat de traducții“. și mai jos : „Prin urmare eu a trebuit, vrând-nevrând, a trece din toți termenii trebuincioși în aceste științe, ci boteză într’un fel, bine sau rău, și a-mi îmbogăți vocabularul meu“ (8). Și să nu se creadă că a făcut acest lucru numai în școală. Țara întreagă eră, pentru el, adevărata școală și, de aici, a muncit numai, cu gândul să contribue la luminarea fiilor ei. Privit numai între cei 4 pereți de la „Sf. Sava“ Heliade ne apare, ca un uriaș al carierii didactice nu numai prin lipsa elevilor, a manualelor, a materialului plasticizant, dar prin lipsa unui corp didactic ajutător, prin inegalitatea de vârstă și de pregătire inițială a școlarilor și mai ales prin persistența acelei atmosfere de a dreptul vrășmașe. . Heliade a trecut prin toate învingător și, rupându-se din sânul familiei, care-l pregătise pentru o carieră de boer, a început, „în mijlocul zidurilor celor dărâmate“ lecțiile, „un biet dascăl cu câțiva leușori pe lună...“ Și astfel ai predat vară și iarnă, în cele mai vitrege condițiuni (8). Și lângă aceasta—autorul de manuale, gramateci, prozodii, cursuri de poezie, aritmetici, abecedare, istorii, oxtografii —o nouă direcțiune în care spiritul lui Heliade s'a grăbit să traducă, să modeleze, să imite și să creeze. III. Dar Heliade trece peste calitatea de mai sus și se încoronează cu titlul de (8) In „Bibi. p. toți“ Scrieri alese. de PAUL I. PAPADOPOL