Universul Literar, 1929 (Anul 47, nr. 1-52)

1929-01-01 / nr. 1

UNIVERSUL LITERAR _________O tI for Ii ION HELIADE RĂDULESCU (După o sută de ani) Ioan Heliade Rădulescu este, fără În­doială, una din cele mai complexe înfă­­țișări ale sufletului românesc. A apărut într-o vreme când acesta nu căpătase încă o întrupare statornică și unitară—el se ridică, prin uriașa-i per­sonalitate, plină, variată și în continuă mișcare, deasupra tuturor pâlpâirilor vremelnice și întâmplătoare, le explică, le întregește și le întrece. Iată din ce cauză credem că nu vom greși dacă— spre deosebire de atâți alții—vom adău­­gă, la cele de mai sus, pe un al doilea Heliade, educatorul cultural, învățăto­rul sufletesc al neamului nostru. Pentru a ne putem apropii de această caracterizare să ne amintim starea cul­turii noastre după 1800. In general, nu numai nici o urmă românească, nu nu­mai absența desăvârșită a unui element, activ, nu numai răceala condamnabilă din partea celor de sus, dar o rea voință continuă și o spiritualitate, pe deoparte, rătăcită in superficialele culturii străine, pe de alta, iscoditoare de piedici în dru­mul, încă necroit, al plăpândei culturi (dacă poate fi astfel numită) îțomâlnești —iată ce a găsit I. H. Rădulescu. Și pe lângă acestea , la cei mulți, la aceia cari, mai ales atunci, constituiau cu adevărat neamul românesc, o totală lipsă nu numai a unei culturi superfi­ciale, dar a însăși ideii de cultură, cu ult cuvânt : se găsim în vârsta noutății, tinereții, frăgezimii și nevinovăției, în vârsta copilului care-și așteaptă învăță­torul. Și—e de crezut ?—acesta n’a în­târziat, dar la început, în persoana lui Gh. Lazăr, puțin după aceea, în aceea a lui I­eliade—el a venit să-și îmbrățișeze învățăcelul cu dragostea unui adevărat părinte sufletesc. II. Succesul era cu atât mai în­doel­­nic, cu cât nici din sufletul păturii con­ducătoare nu dispăruse, cu toată încer­carea lui Lazăr, ideia stranie a îngus­timii limbii românești. Cât de mărețe ne apar figurile acestor întemeetori cari, spre a isbândi, au tre­buit să înceapă prin a fi elevii lylr în­­și­le : „Am vrut mai întâi să-mi fac și să-mi hotărăsc mie o limbă prin care să mă exprim și să înțeleg ceea ce gândesc ; am vrut, să-mi fac vocabularul termenilor teh­nici și m’am­ apucat de traducții“. și mai jos : „Prin urmare eu a trebuit, vrând-ne­­vrând, a trece din toți termenii trebuin­­cioși în aceste științe, c­i boteză într’un fel, bine sau rău, și a-mi îmbogăți voca­bularul meu“ (8). Și să nu se creadă că a făcut acest lu­cru numai în școală. Țara întreagă eră, pentru el, adevărata școală și, de­ aici, a muncit numai, cu gândul să con­tribue la lumina­rea fiilor ei. Privit numai între cei 4 pereți de la „Sf. Sava“ Heliade ne apare, ca un uria­ș al carierii didactice nu numai prin lip­sa elevilor, a manualelor, a materialu­­lui plasticizant, dar prin lipsa unui corp didactic ajutător, prin inegalitatea de vârstă și de pregătire inițială a școlari­lor și mai ales prin persistența acelei atmosfere de a drep­tul­ vrășmașe. . Heliade a trecut prin toate învingă­tor și, rupându-se din sânul familiei, care-l pregătise pentru o carieră de boer, a început, „în mijlocul zidurilor celor dărâmate“ lecțiile, „un biet dascăl cu câțiva leușori pe lună...“ Și astfel ai­ pre­dat vară și iarnă, în cele mai vitrege condițiuni (8). Și lângă aceasta­—autorul de manuale, gramateci, prozodii, cursuri de poezie, aritmetici, abecedare, istorii, ox­tografii —o nouă direcțiune în care spir­itul lui Heliade s'a grăbit să traducă, să mode­leze, să imite și să creeze. III. Dar Heliade trece peste calitatea de mai sus și se încoronează cu titlul de (8) In „Bibi. p. toți“ Scrieri alese. de PAUL I. PAPADOPOL

Next