Universul, martie 1887 (Anul 4, nr. 54-82)

1887-03-26 / nr. 79

O esplozie la Cam­ra Spaniolă.-Ratkoff amenințat de morte.-Bulgari espalsați din capitală.-Mortea misteriosă din str. Viitorului.-Resbelul sfînt contra Rusiei. Agenții poliției secrete descoper cuibul nihiliștilor lângă Petersburg.—(Vezi pag. 3) București, 25 Marte 1887 Cea din urmă știre pe care o citim în ziarele austro ungurești despre mersul ne­gocierilor pentru reînoirea convenției co­merciale austro române, este următorea : „Reprezintantul ministerului de externe austro-ungar și delegații guvernelor aus­triac și unguresc au avut o a doua în­­trevorbire confidențială (pregătitorre) cu delegații români ; s’a atins chestia veteri­nară. Rezultatul conferinței a fost destul de mulțumitor ; s’a făcut o apropiere mai mare, de­și modestă încă, între amân­două părțile și acesta în urma explicări­­lor date de reprezintanții Austro-Unga­riei asupra mai multor neînțelegeri , dele­gații români s’au­ putut convinge de de­săvârșita realitate a intențiilor nóstre. Con­ferințele pregătitore vor mai ține, în tot cazul, câte­va zile.“ Reiese, din acastă știre, că negocierile merg destul de greu. Trebue conferințe și iar conferințe pentru ca să se facă „apropieri modeste“ între părțile ce vor să contracteze. Greutatea prea mare este și de astă­­lată, ca și în rândul trecut când nego­cierile au trebuit să se întrerupă, tot chestia veterinară. Am fi forte curioși să știm ce fel vor fi fost explicările date de reprezintanții Austro-Ungariei asupra „neînțelegerilor“ în acestă chestie. Și mai curioși am fi să știm dacă în­­ adevăr aceste esplicări au fost de ajuns ca să convingă pe delegații români de lealitatea intențiilor austro-ma­­ghiare, până în acea măsură, în­cât nu­mai pe aceste explicări sprijiniți, ei să primască chipul de regulare a chestiei veterinare pe care o propune Austro- Ungaria. Noi, credem că ziarele austro-maghiare pun chestia pe un tărâm nepotrivit. In negocierile pentru încheierea unei con­venții comerciale se presupune de mai nainte că fie­care din părțile cari voiesc să contracteze are încredere în realitatea intențiilor celei­lalte. Dar acestă încredere rămâne ca un sentiment ce nu se supune la controlări, cu atât mai puțin se vîră în discuție. Delegații români, după experiența fă­cută cu convenția comercială espirată, au tot dreptul să cară garanții sigure și ne­­îndoiese că nu va mai fi cu putință să se suspende stipulațiile convenției privi­­tore la exportul român de vite în Austro- Ungaria, în chipul în care s’au­ suspendat în anii trecuți. La acestă cerere a dele­gaților români, cei austro-maghiari rău răspund dacă le zic: „ce­­ n’aveți încre­dere în realitatea intențiilor nostre ?“ A­cesta nu e un răspuns, e, dimpotrivă, un mijloc de a evita răspunsul. Noi, am spus-o în mai multe rînduri și o repetăm și acum: suntem convinși că delegații noștri își dau forte bine soco­­tită de interesele nóstre și știu­ să se îm­pace cu spiritul de echitate, de concesii reciproce și egale ce trebue să domnască în tratările pentru încheierea oricărui con­tract. Dacă și delegații austro-maghiari vor fi însuflețiți de sentimente analoge, înțe­legerea se va face lesne. Dacă nu, dacă vor păstra atitudinea cea veche, după cum se cam arată că vor să facă, atunci zicem, și cu noi, suntem siguri, țara în­­tragă va zice : decât o convenție din care Austro-Ungaria să tragă forte multe și noi forte puține folose, mai bine nici una.

Next