Universul, ianuarie 1889 (Anul 6, nr. 3-22)

1889-01-13 / nr. 7

Anul VI.—No. 7 iias 1ST T01T2 ZXLELS 11 7 0K2 2IMIIE1T1 * BBDACȚZA ȘI ADMINISTRAȚIA: S­UCUREȘTI 8TRADA BREZOUNU IST BUCUREȘTI 5 Bani Î11 Capital ft. 10 Bani în Jaffeto.. Vineri, 13 f25­ ianuarie 1889 Calendar Zilnic 1889 Ortodox Joi 12 Ianuarie, Sfânta martiră Fa­­tiana (Episcopia de Argeș). Catolic 24 Ianuar Timoteiu. E­fe­me­ride 12 Ianuar 1878. Oștile române, dupe ce iau cu asalt tr­e redute, ocupă cu forța Smârdanul și Ianova pas cu pas, șanț cu șanț, dupe opt ore de luptă crâm­enă. Turcii fug înspăimântați în Vidin. tîi CAPITALĂ m JDDE­VE Pe un an . . . 20 Lei Pe 1 an . . 24 Lei Pe 6 Iuni 10 „ Pe Gltina ... 12 B Pe 3 km. Pe 3 luni . . 6 „ Monumentul lui Bandin.—(Vezi pag. 3) BUCUREȘTI, 12 IANUARIE 1889 „Universul“ a vorbit in mai multe rânduri de nevoia de a se organiza în chip serios instituții de credit pentru cei săraci, — în afară de marile mij­loe de împrumuturi de bancă. Pate că suntem m­ici, între țările Eu­ropei cu pretenții de civilizație, cari înfățișăm mai mari greutăți, intru ce privește avansurile mici bănești de cari are ori­cine trebuință. La noi, nu există vre­o instituție care, cu garanții suficiente, să pot fi­aec îm­prumuturi mici, in condiții onorabile. Ori­cine e nevoit sa se adreseze la că­mătari. Și, iată cum își fac aceștia împru­muturile : Iți daui, mai întâi fi, suma, pe care o împrumuți, ciuntită . Dacă ii plătești 10, ți se dau 7, oprindu-ți-se anticipat­ă dobânda. Apoi, acest împrumut nu ți-1 fac de­cât dacă dai ca garanție „amanet“ un obiect de patru-cinci ori mai scump de­cât e suma—redusă—pe care o iei. Acest rol e pricinuit, în primul rând de vicunia acelora cari au avut condu­cerea trebilor publice la noi. Nimeni nu s’a gândit să pună capăt acestei grozave boale care bântuie să nicimea: cămătăria. Propuneri s’au făcut, dar nu s’au luat în samă. Chiar acum în urmă s’a făcut una — care ne temem că va rămâne baltă. Ea e privitóre la crearea „Munților de pietate“. „Munții de pietate“ sunt niște in­stitute, puse sub îngrijirea statului, cari fac operații de credit, pe amanet, a­supra celor mai modeste obiecte—ca preț. La muntele de pietate îți depui, la nevoie mare, vara, pa­tonul în schim­bul câtor­va franc, și iei o sumă în schimb, pe o dobândă minimă de 3—4—5 la sută pe an. In vremea cât ți­ e obiectul depus, el e bine păstrat, pentru­ ca să ți se dea, atunci când vei plăti creanța, în tot atât de bună stare ca atunci când 1 ai depi­s. Ar fi de scuzat lipsa unei atât de folositare instituții, atunci când s’ar cere din partea statului vre­un sacri­ficiu. * Dar nu e adevărat. In tote țările unde există munți de pietate, nu numai că statul nu se com­promite prin garanția pe care o da, ei institutele prosperează și realizează mari beneficii. Așa, vedem: Într’un ziar din Bom­a, o dare de samă asupra mersului mun­ților de pietate, în care aflăm niște rezultate în adevăr surprinzătore. Munții de pietate au avut la 31 De­cembre 1888 un activ de 142 milione de lei— din care Piemontul 23 milione și V2, Liguria 39 milione, Lombardia 341/a, Veneția 13, Emilia 5, Umbria 832 mil, Marche 1 milion, Lațiul 8V2, Campavia 2, Puglie 1 milion, Sicilia 11/«» Sardinia 239 mil și alte provincii sume mai mici. Rezultatele aceste uimitoare dovedesc marea nevoie a instituției , dar, pe cât de strălucite sun­t­ele, tot ridică ne­mulțumiri. * Un ziar milanez, dând aceste cifre, reflectează : „Și o asemenea instituție ce mai nu­mește munte de... pietate. Dar ce pie­tate ? „Aceste multe milióne nu sunt smulse din mizeria poporului"?“ Or fi, sau n’or fi,— e lucru de a dona mână. Ceea­ ce e sigur, e că instituțiile mun­ților de pi­rate aduc mare folos lumii sărace. Din mizeria poporului să fie cele 152 de milióne, bine. Dar, dacă atât de mari sunt beneficiile realizate cu institutele de credit numite „munte de pietate“ cu operații de 5 la sută pe an, care e jaful ce se face cu dobânzile de sută la sută pe i­ari le iau cămă­tarii de la omenii lipsiți ? Și unde mai punem că, din aceste beneficii ale munților de pietate se restituie adesea cu ocazia vre­ unei foa­mete, ori la sărbătorile mari, ori în caz de nenorocire, celor ce se îm­prumută cu sume mici, inferiore de zeci lei, obiectele amanetate, fără nici o despăgubire? Oa­e cămătarii mai scapă din lacomele lor ghiare cel mai mic, lucru pe care îl înhață ? ! Tocmai prosperitatea munților de pie­tate trebuie sa dea de gândit mult le­giuitorilor noștri. DIN GERMANIA {Corespondența parte a „ Universului“) Berlin, 9 Ianuarie. Chestia cea mare Un ziar din Paris a făcut de curând socoteză că, dacă înarmările puterilor vor merge crescând mereu, datoria sta­telor europene va ajunge la sfârșitul secolului acestuia la suma pe 400 de miliarde. Același ziar a zis că dacă Francia și Germania ar trăi bine și ar da drumul armatelor, atunci tote pute­rile ar trebui să dezarmeze. Franța însă și Germania nu vor trăi bine până nu se va face un aranjament în privința Alsaciei și Lorenei și o u­­niune vamală între statele Europei cen­trale. Ziarul oficios „Post“ de aci răspunde că aranjamentul și uniunea vamală nu e cu putință până ce Francia nu se va pune pe terenul faptelor împlinite. Insă lucrul deplorabil este că nimeni în Fran­cia n’are curajul , recunoscu că Al­­sacia-Lorena este o țară germană. Turnul Eiffel în Berlin Turnul Eiffel care se ridică la Paris pentru exposiție, și care are să fie cea mai înaltă clădire din lume, nu lasă pe inginerii germani să devină în liniște. Aud că mai mulți ingineri din Ber­lin s’au constituit în sonicate și fac planul unui turn de fer de 450 de me­tri pe când cel de la Paris nu este de­cât de 300 metri. Sistemul de ridicare se zice că va fi cu totul altul, mult mai bun: îndată după isprăvirea planului, inginerii se vor adresa guvernului și publicului și vor înființa o mare loterie pentru strîn­­gerea fondului necesar la construcție. Turnul se va ridica la o margine a Berlinului. Din diplomația lui Bismarck. Era vorba ca contele Herbert Bis­marck, fiul cancelarului, să se căsăto­­rescă cu o tînără fată rapitore de fru­­museță și imens de bogată din aristo­crația engleză. Insă se pare că afacerea cu Mo­­rier, despre care v’am vorbit, a stricat tota treba. Părinții fetei și chiar fata și-ar fi luat îndărăt cuvântul dat. Prin­țul de Bismarck însă șiret ca tot­dea­una, a dat a se înțelege prin organul său că dânsul nu permite ca fiul său să se căsătorescă cu o străină și mai cu samă cu o englezaică. Ast­fel contele Herbert a rămas să-și caute nevastă în altă parte. împăratul ucigaș Se spune că împăratul Wilhelm, la cea din urmă venetare de la Buckorv, a împușcat din greșală pe un birtaș din Berlin care se dusese să se bucure de spectacolul vânătorei, împăratul se căește amar și azi de nebăgarea sa de samă și a ordonat ca birtagul să’i fie prezentat îndată ce se va vindeca. Insă nu este speranță să se vindece, pentru că glonțul ’i a intrat în casta și n’a putut să fie nemerit până acum. împăratul rău vânător Ziarul „Nordd. Alig. Zeitung“ pu­blică un comunicat prin care se invită publicul să nu se apropie de împărat, de împăratesă sau de copiii lui în stra­dă și să nu arunce scrisori în trăsură pentru că tote astea sunt contra res­pectului ce se datorește suveranului. Meyer. 4 «

Next