Vatra, 1979 (Anul 9, nr. 1-12)
1979-01-01 / nr. 1
esajul păcii în procesul amplu şi complex al devenirii noastre, în ascensiunea istorică a poporului român pe drumul instituirii unui nou model teoretic şi practic de civilizaţie şi cultură, profund dimensionat de atributele umanismului revoluţionar, anul care s-a încheiat marchează — fără nici o îndoială — unul din acele momente a căror semnificaţie capătă adinei rezonanţe istorice devenind repere temeinice pentru viitor. In domeniul acţiunii interne, întreaga activitate a poporului nostru, a tuturor fiilor patriei, indiferent de naţionalitate, a stat şi stă sub semnul necesităţii şi imperativului formulat cu atîta claritate de Conferinţa Naţională a partidului din 1977, de a realiza trecerea la o nouă -•calitate în toate domeniile vieţii sociale, de a realiza, pas cu pas, saltul de la acumulările, cantitative la noi, radicale şi revoluţionare•transformări calitative. Măsurile de: perfecţionare a mecanismului de planificare ecoromîcofinanciară, de stimulare şi adîncire ră sistemului democraţiei socialiste prin dezvoltarea auto •, conducerii muncitoreşti şi autogestiunii — ca, forme instituţionale de participare directă a puţ,porului la guvernarea societăţii, luate de Plenara C.C. al P.C.R. din martie 1978, — se înscriu tocmai în ansamblul acţiunii politice globale de ridicare a gradului de competitivitate a muncii sociale, de transformare calitativa, a realităţii. Fireşte, activitatea creatoare a maţiunii noastre, lupta eroică şi responsabilă, de obiectivare apoliticii economice a fost şi este însoţită de o amplă şi profundă preocupare pentru perfecţionarea conducerii politice, ştiinţifice a societăţii, pentru ridicarea nivelului de instrucţie, educaţie şi cultură, pentru dezvoltarea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii şi aplicarea în viaţă a principiilor şi normelor eticii şi echităţii socialiste. În acest sens, adoptarea de către Marea Adunare Naţională, în cea de-a VIII-a sesiune a celei de-a şaptea legislaturi, a Legii privind formarea, planificarea, destinaţia şi vărsarea beneficiilor unităţilor economice de stat şi a Legii învăţămîntului constituie măsuri legislative de deosebită importanţă pentru dezvoltarea economico-socială a ţării.Omul, prosperitatea, bunăstarea şi fericrea acestuia fiind scopul ultim şi unic al întregii politici a partidului nostru, este firesc să se obiectiveze din plin în creşterea nivelului de trai material şi cultural al poporului român. Am argumenta această aserţiune prin faptul că s-a încheiat prima etapă de majorare a retribuţiei, s-a trecut la reducerea săptămînii de lucru în diferite sectoare de activitate, au fost date în folosinţă noi şi numeroase apartamente pentru oamenii muncii etc. O dovadă recentă şi emoţionantă a umanismului politicii partidului nostru, a secretarului său general, este oferită de măsurile adoptate de Comitetul Politic Executiv privind majorarea pensiilor marilor mutilaţi de război şi invalizilor de gradul I, sporirea indemnizaţiilor acordate însoţitorilor lor, precum şi compensarea majorării de preţuri la unele produse pen- tru copii prin sporirea alocaţiilor acordate familiilor cu mai mulţi copii. Trecerea, începînd cu acest an, la cea de-a doua etapă a majorării/retribuţiei, în urma căreia retribuţia reală a celor ce muncesc , va spori, pe ansamblul cincinalului, eu32 la sută, — în condiţiile în care creşterea preţurilor tin / va depăşi nivelul maxim de 6 la sută, este o dovadă grăitoare , a echilibrului, economiei,noastre naţionale, a caracterului sănătosal circulă- ţiei băneşti — expresie a politicii partidului de', ridicare continuă şi efectivă a nivelului' de trai al poporului. Trăind într-o lume a interdependenţelor, avînd convingerea că realizarea marilor obiective,de făurirea socialismului multilateral dezvoltat în ţara noastră nu se poate concepe în afara asigurării independenţei şi suveranităţii naţionale, a unui climat de pace, colaborare şi securitate, poporul nostru, partidul şi statul, tovarăşul Nicolae Ceauşescu au desfăşurat cu consecvenţă o vastă şi valoroasă activitate de politică externă în cursul anului 1978." Vizitele oficiale de prietenie ale preşedintelui, ţării noastre în diverse state ale globului precum şi cele efectuate în România de conducători de partid şi de stat, schimbul de delegaţii la di- verse nivele s-au concretizat, din nou, în acţiuni politice internaţionale de semnificaţie majoră, în eforturile constante de pace şi colaborare cu toate popoarele lumii. La toate acestea nu putem să nu adăugăm intensa activitate politică şi diplomatică desfăşurată de România în cadrul organismelor internaţionale, a O.N.U. în special, în vederea promovării păcii, a făuririi unei lumi în care omul să se afirme în siguranţă şi linişte. Tocmai pe traiectoria acestei concepţii şi practici umaniste de largă deschidere se înscrie efortul statului nostru de a acţiona perseverent pentru împlinirea, pas cu pas, a prevederilor Actului final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, a hotărîrilor forului mondial al popoarelor, a principiilor şi declaraţiilor solemne semnate cu alte state. Poziţia delegaţiei ţării noastre, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia ce a avut loc la Moscova în noiembrie anul trecut, caracterizată în esenţa sa prin consecvenţa cu care partidul, guvernul şi poporul român înţeleg să activeze pentru instaurarea pe planeta noastră a unui climat trainic de pace, în care popoarele să conlucreze, să coopereze pe baza principiilor sacre, intangibile ale respectării suveranităţii şi independenţei naţionale, a neamestecului în treburile interne, aleavantajului reciproc, constituie un remarcabil model de consecvenţă revoluţionară, de fundamentare ştiinţifică, realistă şi curajoasă, a politicii partidului nostru. Este un exemplu grăitor pentru ceea ce înseamnă şi trebuie să însemne pentru orice acţiune politică concordanţa dintre vorbă şi faptă, dintre declaraţii, principii’ şi activitatea -ebnoţ.etă şi atunci cînd este vorba de a participă sincer şi animat de valorile umanismului în rezolvarea marilor probleme ale omenirii. In .'Aceasta, depsta de, fapt conţinutul şi semnificaţia recentului Apel al'Marii Adunări Naţionale către parlamentele şi guvernele tuturor statelor, către toate popoarele lumii de ase culsacra cu toate eforturile, într-o unitate de voinţă, gînd şi acţiune pentru nobila,bătălie care să elibereze pe deplin şi să împlinească integral omul — pacea, bunăstarea ,şi fericirea speciei umane. J L V -,,Omagiu Preşedintelui Nicolae Ceauşescu“, volum apărut la cumpăna anilor, spre a cinsti încă o dată pe cel mai iubit fiu al poporului, cu prilejul împlinirii, la 26 ianuarie 1978, a 60 de ani de viaţă şi peste 45 de ani de activitate revoluţionară — în care clasa muncitoare, ţărănimea, oameni de ştiinţă, artă şi cultură, toţi oamenii muncii indiferent de naţionalitate îşi exprimă în cuvinte emoţionante, în telegrame încărcate de cele mai adinei sentimente de respect, stima şi adeziunea faţă de conducătorul României socialiste, constituie un nou şi binemeritat prinos de recunoştinţă pe care Ţara ştie să-l aducă marilor săi eroi. Fireşte, contribuţii de asemenea însemnătate ca cele pe care partidul şi statul nostru le-au adus la cauza promovării păcii şi colaborării, la edificarea unei lumi mai drepte şi mai bune nu puteau să nu fie împărtăşite şi apreciate de către forţele progresiste şi democratice de pretutindeni. Acordarea, la interval de un an, după conferirea de către Consiliul Mondial al Păcii a Medaliei de Aur preşedintelui ţării noastre, a primei medalii de aur „Norbert Wiener“ şi a Premiului „Simba“ pentru pace, eminentului om politic al epocii noastre, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, constituie o încununare edificatoare a contribuţiei României la clădirea măreţului edificiu al păcii. Considerat, pe drept, aşa cum se exprima nu de mult un diplomat străin, „Eroul Păcii“, secretarul general al partidului nostru, preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, constituie pentru noi, pentru generaţiile de azi şi de mîine, un minunat exemplu de dăruire revoluţionară, lucidă şi umanistă pentru propăşirea poporului nostru, pentru cauza umanităţii. Un simbol strălucitor a ceea ce înseamnă, trebuie să însemne,dăruirea omului pentru fericirea semenilor săi. " , , Mesajul de Anul, ţifou — raStit.. de tovarăşul Nicolae... Ceauşescu, constituie, o evocare sintetică a succeselor obţinute, de poporul nostru în edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate* în activitatea consacrată păcii, exprimînd în egală măsură marile sarcini pe care trebuie să le înfăptuim în acest an hotărîtor al cincinalului, în construcţia internă precum şi în intensificarea activităţii internaţionale, că, păţind prin toate acestea atributele unui veritabil mesaj de pace, progres şi colaborare pe planeta noastră. Acum, cînd tovarăşul Nicolae Ceauşescu împlineşte 61 de ani de viaţă, păşim in noul an purtînd cu noi ca pe o flacără năzuinţa de a consacra României socialiste un loc demn printre naţiunile lumii. Este anul în care întregul nostru popor va aniversa 35 ,de ani de la 23 August 1944, insurecţia naţională armată, antifascistă şi antiimperialistâ, piatră de hotar în istoria nouă a ţării, anul în care va avea loc cel de-al XII-lea Congres al Partidului, ce va marca urcuşul nostru spre cele mai înalte cote ale vieţii materiale şi spirituale. Chezăşia acestor înfăptuiri stă în faptul că în fruntea partidului şi statului nostru se află cel mai iubit şi încercat fiu al clasei noastre muncitoare, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, simbolul tuturor aspiraţiilor şi nădejdilor poporului nostru. VALENTIN MUNTEANU fantasticul realului După trei volume de poezie, care releva liniile specifice de dezvoltare ale liricii pe limba germană din România, din 1970 pină-n prezent, franz Hodjak se prezintă publicului cititor cu o primă carte de proză scurtă, care demonstrează că autorul mînuieşte la fel de iscusit şi această specie literară*. „Semifantastice'' îşi denumeşte Hodjak textele, un subtitlu căruia nu se poate subsuma totalitatea textelor. Volumul desfăşoară o varietate de modalităţi narative: de la parabole construite după o strictă funcţionalitate dialectică la documentul fictiv şi la un fantastic aparent nestăvilit. Primei categorii îi aparţin texte ca Jonas (cel care se aruncă în gîtlejul unei balene ca să scape de potop), alte demontări de povestiri mitice cum ar fi ImagineaPrometeu, în rolul artistului foarte preocupat de păstrarea imaginii sale, îl vizitează pe povestitor, spunîndu-i:(Cu cit e mai atacat ficatul, cu atît mai ireproșabilă este imaginea") sau Sszon estival. Una din cele mai elocvente proze parabolice despre condiţia unor creatori, este Poetul îndoielnic (Anakforxes, cel cu „prezenţă de spirit", face elogiul corăbiilor greceşti pînă cade prizonier în tabăra adversă a perşilor, unde cu aceeaşi vervă slăveşte superioritatea corăbiilor persane asupra celor greceşti. Faţă de o pildă atît de evidentă de ultraoportunism, autorul conchide ironic: „putem deci afirma liniştit că poetul A. n-a existat niciodată"). După fictile protocoluri de discuţie este reconstituită istoria unei vieţi eşuate în urma inadaptabilităţii la con.. uiţiîle rib'u ...create după râzboi. ' tf^gtV muf avîndu-şi ‘rădăcinile deja î-iv- timpul, acestuia (bătrînul sinucigaş fusese din greşeală trimis pe şantierele „operei de reconstrucţie'', fiindcă fiii săi se prezentaseră voluntar pe frontul de est, „cit , de voluntar, asta ştia orice copii" .b. din cauza fricii şi prejudecăţilorconsătenilor, dar bătrînul nu mai fusese reabilitat după aceea). Istorie neterminată se intitulează această povestire care se încheie astfel: „dacă eventual cineva deţine un plus de informaţie în legătură cu acest fapt, şi-o şi transmite, şi aceasta ar putea fi o soluţie". Un îndemn remarcabil de înlăturare a unor tabu-uri existente încă, în ceea ce priveşte „fantasticul" majorităţii textelor nodjakiene, îl citez pe Wolf Wondratschek, care scria: „M-am dezobişnuit să subapreciez fantezia ca premisă a exactităţii". Dealtfel, Hodjak însuşi şu a expus punctul de vedere în legătură cu această îmbogăţire a registrului narativ, vorbind în Motanul, un protocol de vis despre „logica ascunsă a fantasticului ca principiu ordonator". De fapt, o reabilitare a imaginaţiei poetice şi-a găsit expresie şi în ultimele apariţii ale lui Richard Wagner sau Werner Wöllner, care „nu mai reduc fantezia la înflorituri cu intenţii didacticiste" (Peter Motzan), în Măsura capetelor (shortstory care dă titlul volumului) scriitorul Adolf Meschendörfer coboară din raftul de cărţi întrupîndu-se in faţa autorului şi povestindu-i o istorie nescrisă. întrebat de ce n-a scris-o, el dă următorul răspuns: „de ce, de ce, asta o să fiţi întrebat şi d-voastră cîndva". — Klingsor, bardul din Transilvania, pleacă la întrecerea trubadurilor din Wartburg şi ajunge prea tîrziu. Stephan Ludwig Roth este luat drept un hippy. Toate acestea dovedesc poziţia suverană a lui Hodjak faţă de tradiţie şi precursori. O pertinentă investigare a unor simptome de înstrăinare diagnosticate ca pierdere a identităţii partenerului, este o jumătate de semestru de vara, a cărei acţiune se petrece pe tarâmul unui eros fisurat, personajele sunt puternic individualizate. Poziţia autorului nu este deloc pudică, ceea ce nu se poate spune despre alţi autori de limbă germană din ţară. Motanul din povestirea deja amintită se comportă asemănător cu acela din Maestrul și Margareta a lui Mihail Bulgakov, sau cu Muf. al autorului romantic E. T. A. Hoffmann, Hodjak analizînd prin intermediul excursului fantastic, care aparent , nu vrea decit sâ distreze cititorul/ limitarealibertăţii de decizie d ‘ indivîdu’lui de către instanţe supraindividuale, manipulatoare. Cromatica volumului mai este completată de cîteva tablouri de atmosferă, ce amintesc de linca aceluiaşi autor din Scrisori deschise, cum ar fi Oră contemplativa, Intermezzo cu călători.“ratorii („este bine şi liniştitor sa ştii că şoselele duc undeva, chiar dacă nu ştii precis unde") sau Telul (..şi chiar dacă nu vom ajunge niciodată, cunoaştem cel puti telul la care nu vom ajunge niciodată"). HET MUTH SETLFn * Măsura capetelor, Ed. Kriterion, Bucureşti, 1978. descreşterea poveştii imaginare Cînd am scris despre prima carte a lui Miron Georgescu (Poezii, Ed. Cartea Românească, 1972) nu credeam că ea va fi așa de rău primită de critica logomahică. Dacă refac astăzi unele dintre propoziţiile de atunci, însă fără nota impresionistă, efisate pe un model mai didactic de prezentare, aceasta nu înseamnă că poezia acestui autor pretinde, spre a fi însuşită, o decriptare cu metod teoretic: ea este, în realitate, o lectură lirică a universului accesibil, cititorul îi recunoaşte uşor legăturile la elementul firesc din jur. Dar faptul poetic, problematizat spre a fi astfel de însuşi poetul, trebuie remarcat ca problemă, nu doar în procedarea grăbită a recenzentului ocazional. In Poezii din 1972, Miron Georgescu urma aşadar o poetică a jocului, încerca liric versul, după sunetul emis de un cuvînt ori de altul, la percuţia fină, lăsînd ca semnificaţia să se adune din ecouri; învîrtirea vocabularului e aproape ritualică şi de aceea expresivă în norul poetic: ,,şi cum ţipă cvadratura de-un pătrat bolnav în cerc (trimite la implacabilul eveniment matematic cunoscut) şi mă-ncearcă și-l încerc / dorul datului de-a dura / ... / dur în jos gură de iad / celor mai pătrate vad / dur în sus gură de rai / cercuri pe-un picior de plai“ (iată, poate, motivul geometric în spiritualitatea mioritică, şa.) Intuirea jocului (fără de ieşirea din ordinea poetică dată) se împleteşte aci cu suprimarea discursului liniar, înlocuit acesta de o rostire în cerc; găsim acum nota de asceză a gîndirii poetice, aceasta îşi propune cîteodată o sarcină interdictivă, presupunînd numai locurile înfiorate de taină. Cum lumea e compusă din fapte care ne sosesc, după afirmaţia cuiva, e normal să fim atenţi şi numai la sosirea lor, adică la caleă pe care o parcurg. Jocul poetic e o hăruire, bună şi ea, doar a drumului; cu ceva ironie poate, care nu e însă (cum ne învaţă limba) şi interogaţie? Iată: „şi-am pornit palmă şi pană / ochiul mi-era numai rană / şi te-a stins privirea-mi dură de Orfeu ca o întortură“. Prea multă „copilărie“ strică totuşi, autorul uită să se opreascâ, să reaşeze, intr-un cuvînt, planul înclinat periculos: „ala-bala portocala / rosteam jocului zicala / cine-i ultimul eu nu / eram portocala eu / portocală erai tu ...“ Se cere încă poeziei, care e, fără îndoială, şi din regimul visului, să respecte fără rest spaţiul vizibil cu ochiul şi cronometria din ordinea exterioară. Spontaneitatea imaginară renunţă însă, destul de frecvent, la selecţie, lucrînd, cum s-a mai spus, prin exces şi în chip ubicuitar, spaţiile sunt repede călcate iar timpul nesocotit; ea ignoră logica succesiunii. Conştient parcă de primejdia de a fi exagerat în acest plan, Miron Georgescu revine, în Sunetul odihnei (Ed. Albatros, 1975), mai armonios, dar în acelaşi registru de promptitudine a imaginaţiei. Autor acum de versuri frumoase, cu invenţiune metaforică (... plînsul acela uitat în orbite ) şi marea lui sfericitate fără nici o lacrimă spartă / numai plînsul acela în ochiul întrebării; ard ninsori la rădăcina dintelui de lapte; această insomnie a timpului / ca un cerc de odihnă; o noapte se mai poate pînă la / capătul ei cu sulița, înfiptă, în senin“, etc), poetul e încă cel de mai înainte: prin imaginile insolite, prin eludarea din senin a contradicţiilor lumii aparente, spre a pune intr-un pas mai iute mersul laborios, continuu, cantitativ al existenţei; fiinţa imaginaţiei e amfipteră, zboară lejer de pe sol în văzduh. O austeritate a cîmpului poetic e şi aci prezentă, faţă de fenomenele din lumea exterioară imaginea re caracterizată, aşa cum se ştie, de absenţe, de o epică descrescută, ceea ce spune şi poetul nostru în Apusuri rătăcite:,apusuri rătăcite, / o toamnă în scădere şi vorbele de buze prea lovite, / acolo în ceasornicul de ceară / trecutul căutîndu-şi o poveste; / a fost odată copilul atins de vină / să se ducă şi-n ducere i-a descrescut povestea, / şi vin mereu la întregire cuvintele abia rostite, acolo unde, / numai unde îşi / caută trecutul o poveste". Cu Sunetul odihnei, registrul poetic al lui Miron Georgescu, neschimbat în esenţă, a dobîndit marca maturităţii, nu şi, în fond, a jocului imaginar? A.L BRUMARU VATRA 94