Vatra, 1979 (Anul 9, nr. 1-12)

1979-01-01 / nr. 1

­esajul păcii în procesul amplu şi complex al devenirii noastre, în ascensiunea istorică a poporului ro­mân pe drumul instituirii unui nou model teo­retic şi practic de civilizaţie şi cultură, profund dimensionat de atributele umanismului revolu­ţionar, anul care s-a încheiat marchează — fără nici o îndoială — unul din acele momente a căror semnificaţie capătă adinei rezonanţe is­torice devenind repere temeinice pentru viitor. In domeniul acţiunii interne, întreaga activi­­­­tate a poporului nostru, a tuturor fiilor patriei, indiferent de naţionalitate, a stat şi stă sub semnul necesităţii şi imperativului formulat cu a­tîta claritate de Conferinţa Naţională a­ parti­dului din 1977, de a realiza trecerea la o nouă -•calitate în toate domeniile vieţii sociale, de a­ realiza, pas cu pas, saltul de la acumulările, cantitative la noi, radicale­­ şi­ revoluţionare­­•transformări calitative. Măsurile de: perfecţio­nare a mecanismului de planificare ecor­omîco­­financiară, de stimulare şi adîncire ră­ sistemului democraţiei socialiste prin dezvoltarea auto •, conducerii muncitoreşti şi autogesti­unii — ca, forme instituţionale de participare directă a puţ,­porului la guvernarea societăţii, luate de Ple­nara C.C. al P.C.R. din martie 1978, — se înscriu tocmai în ansamblul acţiunii politice­ globale de ridicare a gradului de competitivitate a muncii sociale, de transformare calitativa, a realităţii. Fireşte, activitatea creatoare a m­aţiunii noas­tre, lupta eroică şi responsabilă, de obiectivare a­­politicii economice a fost şi este însoţită de o amplă şi profundă preocupare pentru perfec­ţionarea conducerii politice, ştiinţifice a socie­tăţii, pentru ridicarea nivelului de instrucţie, educaţie­ şi cultură, pentru dezvoltarea conştiin­ţei socialiste a oamenilor muncii şi aplicarea în viaţă a principiilor şi normelor eticii şi echi­tăţii socialiste. În acest sens, adoptarea de către Marea Adu­nare Naţională, în cea de-a VIII-a sesiune a celei de-a şaptea legislaturi, a Legii privind formarea, planificarea, destinaţia şi vărsarea beneficiilor unităţilor economice de stat şi a Legii învăţămîntului constituie măsuri legisla­tive de deosebită importanţă pentru dezvolta­rea economico-socială a ţării.­­Omul, prosperitatea, bunăstarea şi feric­rea acestuia fiind scopul ultim şi unic al întregii politici a partidului nostru, este firesc să se obiectiveze din plin în creşterea nivelu­lui de trai material şi cultural al poporu­lui român. Am argumenta această aserţiu­ne prin faptul că s-a încheiat prima etapă de majorare a retribuţiei, s-a trecut la reduce­rea săptămînii de lucru în diferite sectoare de activitate, au fost date în­ folosinţă noi şi nu­meroase apartamente pentru oamenii muncii etc. O dovadă recentă şi emoţionantă a umanis­mului politicii partidului nostru, a secretarului său general, este oferită de măsurile adoptate de Comitetul Politic Executiv privind majora­rea pensiilor marilor mutilaţi­ de război şi in­valizilor de gradul I, sporirea indemnizaţiilor­­ acordate însoţitorilor lor, precum şi compensa­rea majorării de preţuri la unele produse pen-­ tru copii prin sporirea alocaţiilor acordate fa­miliilor cu mai mulţi copii. Trecerea, începînd cu acest an, la cea de-a doua etapă a majorării/­retribuţiei, în urma că­reia retribuţia reală a celor ce­­ muncesc , va spori, pe ansamblul cincinalului, eu32 la sută, — în condiţiile în care creşterea preţurilor tin / va depăşi nivelul maxim de 6 la sută­, este o dovadă grăitoare , a echilibrului, economiei,­­noas­tre naţionale, a caracterului sănătos­­al circulă-­ ţiei băneşti — expresie a politicii partidului de', ridicare continuă şi efectivă a nivelului' de trai­ al poporului.­­ Trăind într-o lume a interdependenţelor, a­­vînd convingerea că realizarea marilor obiective,­­­de făurire­­a socialismului multilateral dezvol­tat în ţara noastră nu se poate concepe în afa­ra asigurării independenţei şi suveranităţii na­ţionale, a unui climat de pace,­ colaborare şi securitate, poporul nostru, partidul şi statul, tovarăşul Nicolae Ceauşescu au desfăşu­rat cu consecvenţă o vastă şi valoroasă activitate de politică externă în cursul anului 1978." Vizitele oficiale de prietenie ale preşedintelui, ţării noastre în diverse state ale globului precum şi cele efectuate în România de conducători de partid şi de stat, schimbul de delegaţii la di-­­ verse nivele s-au concretizat, din nou, în acţi­uni politice internaţionale de semnificaţie ma­joră, în eforturile constante de pace şi colabo­rare cu toate popoarele lumii. La toate acestea nu putem să nu adăugăm intensa activitate politică şi diplomatică desfă­şurată de România în cadrul organismelor in­ternaţionale, a O.N.U. în special, în vederea promovării păcii, a făuririi unei lumi în care omul să se afirme în siguranţă şi linişte. Tocmai pe traiectoria acestei concepţii şi practici umaniste de largă deschidere se în­scrie efortul statului nostru de a acţiona perse­verent pentru împlinirea, pas cu pas, a preve­derilor Actului final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, a hotărîrilor forului mondial al popoarelor, a principiilor şi declaraţiilor solemne semnate cu alte state. Poziţia delegaţiei ţării noastre, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor par­ticipante la Tratatul de la Varşovia ce a avut loc la Moscova în noiembrie anul trecut, carac­terizată în esenţa sa prin consecvenţa cu care partidul, guvernul şi poporul român înţeleg să activeze pentru instaurarea pe planeta noastră a unui climat trainic de pace, în care popoa­rele să conlucreze, să coopereze pe baza prin­cipiilor sacre, intangibile ale respectării suve­ranităţii şi independenţei naţionale, a neames­tecului în treburile interne, ale­­avantajului re­ciproc, constituie un remarcabil model de con­secvenţă revoluţionară, de fundamentare ştiin­ţifică, realistă şi cura­joasă, a politicii partidului nostru. Este un exemplu grăitor pentru ceea ce înseamnă şi trebuie să însemne pentru orice acţiune politică concordanţa dintre vorbă şi­­ faptă, dintre declaraţii, principii’ şi activitatea -ebn­oţ­.etă şi atunci cînd este vorba de a parti­cipă sincer şi animat de valorile­ umanismului în­ rezolvarea marilor probleme ale omenirii. In .'Acea­sta, depsta de, fapt conţinutul şi semnifica­ţia recentului Apel al'Marii Adunări Naţio­­n­ale către parlamentele şi guvernele­ tuturor statelor, către toate popoarele lumii de a­­se cul­sacra cu toate eforturile, într-o uni­tate de v­oinţă, gînd şi acţiune­ pentru nobila,­­bătălie care să elibereze pe deplin şi să împlinească integral omul — pacea, bunăstarea ,şi fericirea speciei umane. J­ L V -,,Omagiu Preşedintelui Nicolae Ceauşescu“, volum apărut la cumpăna anilor, spre a cinsti încă o dată pe cel mai iubit fiu al poporului, cu prilejul împlinirii, la 26 ia­nuarie 1978, a 60 de ani de viaţă­ şi peste 45 de­­ ani de activitate revoluţionară —­ în care clasa muncitoare, ţărănimea, oameni de ştiinţă, artă şi cultură, toţi­ oamenii muncii indiferent de naţionalitate îşi exprimă în cuvinte emoţionan­te, în telegrame încărcate de cele mai adinei sentimente de respect, stima şi adeziunea faţă de conducătorul României socialiste, constituie un nou şi binemeritat prinos de recunoştinţă pe care Ţara ştie să-l aducă marilor săi eroi. Fireşte, contribuţii de asemenea însemnătate ca cele pe care partidul şi statul nostru le-au adus la cauza promovării păcii şi colaborării, la edificarea unei lumi mai drepte şi mai bune nu puteau să nu fie împărtăşite şi apreciate de către forţele progresiste şi democratice de pre­tutindeni. Acordarea, la interval de un an, du­pă conferirea de către Consiliul Mondial al Păcii a Medaliei de Aur preşedintelui ţării noastre, a primei medalii de aur „Norbert Wiener“ şi a Premiului „Simba“ pentru pace, eminentului om politic al epocii noastre, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, constituie o încunu­nare edificatoare a contribuţiei României la clădirea măreţului edificiu al păcii. Considerat, pe drept, aşa cum se exprima nu de mult un diplomat străin, „Eroul Păcii“, secretarul general al partidului nostru, pre­şedintele ţării,­­ tovarăşul Nicolae Ceauşescu, constituie pentru noi, pentru generaţiile de azi şi de mîine, un minunat exemplu de dăruire revoluţionară, lucidă şi umanistă pentru propă­şirea poporului nostru, pentru cauza umanităţii. Un simbol strălucitor a ceea ce înseamnă, tre­buie să însemne,dăruirea omului pentru ferici­rea semenilor săi. " , , Mesajul de Anul, ţifou — raStit.. de tovarăşul Nicolae... Ceauşescu, constituie, o evocare sinte­tică a succeselor obţinute­, de poporul­ nostru în edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate* în activitatea consacrată păcii, ex­­primînd în egală măsură marile sarcini pe care trebuie să le înfăptuim în acest an hotărîtor al cincinalului, în construcţia internă precum şi în intensificarea activităţii internaţionale, că, păţind prin toate acestea atributele unui veri­tabil mesaj de pace, progres şi colaborare pe planeta noastră. Acum, cî­nd tovarăşul Nicolae Ceauşescu îm­plineşte 61 de ani de viaţă, păşim in­ noul an purtînd cu noi ca pe o flacără năzuinţa de a consacra României socialiste un loc demn prin­tre naţiunile lumii. Este anul în care întregul nostru popor va aniversa 35 ,de ani de la 23 August 1944, insurecţia naţională armată, antifascistă şi antiimperialistâ, piatră de hotar în istoria nouă a ţării, anul în care­ va avea loc cel de-al XII-lea Congres al Partidului, ce va marca urcuşul nostru spre cele mai înalte cote ale vieţii materiale şi spirituale. Chezăşia aces­tor înfăptuiri stă în faptul că­ în fruntea partidului şi statului nostru se află cel mai iubit şi încercat fiu al clasei noastre munci­toare, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, simbolul tuturor aspiraţiilor şi nădejdilor poporului nostru. VALENTIN MUNTE­ANU fantasticul realului După trei volume de poezie, care re­leva liniile specifice de dezvoltare ale liricii pe limba germană din România, din 1970 pină-n prezent, f­ranz Hodjak se prezintă publicului cititor cu o pri­mă carte de proză scurtă, care demon­strează că autorul mînuieşte la fel de iscusit şi această specie literară*. „Semifantastice'' îşi denumeşte Hodjak textele, un subtitlu căruia nu se poate subsuma totalitatea textelor. Volumul desfăşoară o varietate de modalităţi narative: de la parabole construite du­pă o strictă funcţionalitate dialectică la documentul fictiv şi la un fantastic aparent nestăvilit. Primei categorii îi aparţin texte ca Jonas (cel care se aruncă în gîtlejul unei balene ca să scape de potop), alte demontări de povestiri mitice cum ar fi Imaginea­­Prometeu, în rolul artistului foarte pre­ocupat de păstrarea imaginii sale, îl vizitează pe povestitor, spunîndu-i:­­(Cu cit e mai atacat ficatul, cu atît mai ireproșabilă este imaginea") sau Sszon estival. Una din cele mai elocvente proze parabolice despre condiţia unor creatori, este Poetul îndoielnic (Anak­­forxes, cel cu „prezenţă de spirit", face elogiul corăbiilor greceşti pînă cade prizonier în tabăra adversă a perşilor, unde cu aceeaşi vervă slă­veşte superioritatea corăbiilor persane asupra celor greceşti. Faţă de o pildă atît de evidentă de ultraoportunism, autorul conchide ironic: „putem deci a­­firma liniştit că poetul A. n-a existat niciodată"). După fictile protocol­uri­ de discu­ţie este reconstituită istoria unei vieţi eşuate în urma inadaptabilităţii la con­­.. uiţiîle rib'u ...create după râzboi. ' tf^gtV muf avîndu-şi ‘rădăcinile deja î-iv- timpul, acestuia (bătrînul sinucigaş fusese din greşeală trimis pe şantierele „operei de reconstrucţie'', fiindcă fiii săi se pre­zentaseră voluntar pe frontul de est, „cit , de voluntar, asta ştia orice co­­­­pii" .b. din cauza fricii şi prejudecăţilor­­consătenilor, dar bătrînul nu mai fusese reabilitat după aceea). Istorie neter­­minată se intitulează această povestire care se încheie astfel: „dacă eventual cineva deţine un plus de informaţie în legătură cu acest fapt, şi-o şi transmi­te, şi aceasta ar putea fi o soluţie". Un îndemn remarcabil de înlăturare a unor tabu-uri existente încă, în ceea ce priveşte „fantasticul" majorităţii textelor nodjakiene, îl citez pe Wolf Wondrat­­schek, care scria: „M-am dezobişnuit să subapreciez fantezia ca premisă a exactităţii". Dealtfel, Hodjak însuşi şu a expus punctul de vedere în legătură cu această îmbogăţire a registrului narativ, vorbind în Motanul, un protocol de vis despre „logica ascunsă a fantasticului ca principiu ordonator". De fapt, o re­abilitare a imaginaţiei poetice şi-a gă­sit expresie şi în ultimele apariţii ale lui Richard Wagner sau Werner Wöllner, care „nu mai reduc fantezia la înflo­rituri cu intenţii didacticiste" (Peter Motzan), în Măsura capetelor (short­­story care dă titlul volumului) scriito­rul Adolf Meschendörfer coboară din raftul de cărţi întrupîndu-se in faţa autorului şi povestindu-i o istorie ne­scrisă. întrebat de ce n-a scris-o, el dă următorul răspuns: „de ce, de ce, asta o să fiţi întrebat şi d-voastră cîndva". — Klingsor, bardul di­n Transilvania, pleacă la întrecerea trubadurilor din Wartburg şi ajunge prea tîrziu. Stephan Ludwig Roth este luat drept un hippy. Toate acestea dovedesc poziţia suve­rană a lui Hodjak faţă de tradiţie şi precursori. O pertinentă investigare a unor simptome de înstrăinare diagnosti­cate ca pierdere a identităţii partene­rului, este o jumătate de semestru de vara, a cărei acţiune se petrece pe ta­­râmul unui eros fisurat, personajele sunt puternic individualizate. Poziţia autoru­lui nu este deloc pudică, ceea ce nu se poate spune despre alţi autori de limbă germană din ţară. Motanul din povestirea deja amintită se comportă asemănător cu acela din­ Maestrul și Margareta a lui Mihail Bulgakov, sau cu Muf. al autorului romantic E. T. A. Hoffmann, Hodjak analizînd prin inter­mediul excursului fantastic, care aparent , nu vrea decit sâ distreze cititorul/ limi­tarea­­libertăţii de decizie d ‘ indivîdu’lui de către instanţe supraindividuale, ma­­nipulatoare. Cromatica volumului mai este com­pletată de cîteva tablouri de atmosferă, ce amintesc de linca aceluiaşi autor din Scrisori deschise, cum ar fi Oră contemplativa, Intermezzo cu călători.­­“r­atorii („este bine şi liniştitor sa ştii că şoselele duc undeva, chiar dacă nu ştii precis unde") sau Telul (..şi chiar d­acă nu vom ajunge niciodată, cunoaştem cel puti­ telul la care nu vom ajunge niciodată"). HET MUTH SETLFn * Măsura capetelor, Ed. Kriterion, Bucureşti, 1978. descreşterea poveştii imaginare Cînd am scris despre prima carte a lui Miron Georgescu (Poezii, Ed. Cartea Românească, 1972) nu credeam că ea va fi așa de rău primită de critica logo­­mahică. Dacă refac astăzi unele dintre propoziţiile de atunci, în­să fără nota impresionistă, efi­­sate pe un model mai didactic de prezentare, aceasta nu înseamnă că poezia acestui autor pretinde, spre a fi însuşită, o decriptare cu metod teoretic: ea este, în rea­litate, o lectură lirică a univer­sului accesibil, cititorul îi recu­noaşte uşor legăturile la elemen­tul firesc din jur. Dar faptul poetic, problematizat spre a fi astfel de însuşi poetul, trebuie remarcat ca problemă, nu doar în procedarea grăbită a recen­zentului ocazional. In Poezii din 1972, Miron Georgescu urma aşadar o poetică a jocului, încerca liric versul, după sunetul emis de un cuvînt ori de altul, la percuţia fină, lăsînd ca semnificaţia să se adu­ne din ecouri; învîrtirea voca­bularului e aproape ritualică şi de­ aceea expresivă în norul poe­tic: ,,şi cum ţipă cvadratura­­ de-un pătrat bolnav în cerc (trimite la implacabilul eveni­ment matematic cunoscut) şi mă-ncearcă și-l încerc / dorul datului de-a dura / ... / dur în jos gură de iad / celor mai pătrate vad / dur în sus gură de rai / cercuri pe-un picior de plai“ (iată, poate, motivul geo­metric în spiritualitatea miori­tică, şa.) Intuirea jocului (fără de ieşirea din ordinea poetică dată) se împleteşte aci cu supri­marea discursului liniar, înlocuit acesta de o rostire în cerc; gă­sim acum nota de asceză a gîn­­dirii poetice, aceasta îşi propu­ne cîteodată o sarcină inter­­dictivă, presupunînd numai lo­curile înfiorate de taină. Cum lumea e compusă din fapte care ne sosesc, după a­­firmaţia cuiva, e normal să fim atenţi şi numai la sosirea lor, adică la caleă pe care o par­curg. Jocul poetic e o hăr­uire, bună şi ea, doar a drumului; cu ceva ironie poate, care nu­ e însă (cum ne învaţă limba) şi interogaţie? Iată: „şi-am pornit palmă şi pană / ochiul mi-era numai rană / şi te-a stins privi­rea-mi dură­­ de Orfeu ca o întor­­tură“. Prea multă „copilărie“ stri­că totuşi, autorul uită să se o­­preascâ, să reaşeze, intr-un cu­vînt, planul înclinat periculos: „ala-bala portocala / rosteam jo­cului zicala / cine-i ultimul eu nu / eram portocala eu / porto­cală erai tu ...“ Se cere încă poeziei, care e, fă­ră îndoială, şi din regimul visu­lui, să respecte fără rest spaţiul vizibil cu ochiul şi cronome­­tria din ordinea exterioară. Spon­taneitatea imaginară renunţă însă, destul de frecvent, la se­lecţie, lucrînd, cum s-a mai spus, prin exces şi în chip ubi­­cuitar, spaţiile sunt repede căl­cate iar timpul nesocotit; ea ignoră logica succesiunii. Con­ştient parcă de primejdia de a fi exagerat în acest plan, Miron Georgescu revine, în Sunetul o­­dihnei (Ed. Albatros, 1975), mai armonios, dar în acelaşi registru de promptitudine a imagina­ţiei. Autor acum de versuri fru­moase, cu invenţiune metaforică (... plînsul acela uitat în orbi­te ) şi marea lui sfericitate fără nici­­ o lacrimă spartă / numai plînsul acela în ochiul în­trebării; ard ninsori la rădăci­na dintelui de lapte; această in­somnie a timpului / ca un cerc de odihnă; o noapte se mai poate pînă la / capătul ei cu sulița, înfiptă, în­ senin“, etc­), poetul e încă cel­ de mai înainte: prin imaginile insolite, prin e­­ludarea din senin a contradicţii­lor lumii aparente, spre a pune intr-un pas mai iute mersul la­borios, continuu, cantitativ al e­­xistenţei; fiinţa imaginaţiei e amfipteră, zboară lejer de pe sol în văzduh. O austeritate a cîmpului poetic e şi aci prezentă, faţă de feno­menele din lumea exterioară imaginea re caracterizată, aşa cum­­ se ştie, de absenţe, de o epică descrescută, ceea ce spu­ne şi poetul nostru în Apusuri rătăcite:­­,apusuri rătăcite, / o toamnă în scădere şi vorbele­­ de buze prea lovite, / acolo în ceasornicul de ceară / trecutul căutîndu-şi o poveste; / a fost odată copilul atins de vină / să se ducă şi-n ducere i-a descres­cut pov­est­ea, / şi vin mereu la întregire cuvintele­­ abia rostite, acolo unde, / numai unde îşi / caută trecutul o poveste". Cu Sunetul odihnei, registrul poetic al lui Miron Georgescu, neschimbat în esenţă, a dobîndit marca maturităţii, nu şi, în fond, a jocului imaginar? A.­L BRUMARU VATRA 94

Next