Vatra, 1987 (Anul 17, nr. 1-12)

1987-01-01 / nr. 1

„ Concepţia umanist-revoluţionară despre educaţie şi cultură­ În registrul atît de bogat şi diversificat al gîndirii „ social-politice caracteristice întregii opere teoretice “ a Preşedintelui României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, conceptul de cultură deţine un loc central. Pentru că, formulînd într-o modalitate originală şi novatoare con­ţinutul fundamental şi structurile esenţiale ale noului tip istoric de societate, gîndirea filosofică şi social-po­­litică a conducătorului partidului şi statului nostru a sesizat şi fixat, într-o manieră profund dialectică, rolul şi sensul culturii în structura şi evoluţia globală a pro­cesului revoluţionar socialist. In acest sens elaborarea tezei după care ,­concordanţa dintre relaţiile de produc­ţie şi sociale şi forţele de producţie, lărgirea continuă a orizontului cunoaşterii, înţelegerea legităţilor dezvol­tării sociale, ridicarea nivelului politic şi cultural al oa­menilor exercită, la rîndul lor, o puternică influenţă dinamizatoare asupra progresului forţelor de producţie, asupra creşterii bunăstării materiale a oamenilor“. Din­­tr-o asemenea perspectivă, integrarea culturii în proce­sul de ansamblu al dezvoltării socio-umane, prin statu­area funcţiilor sale active, dinamice şi transformatoare, constituie o premisă teoretică primordială pentru în­treaga concepţie asupra culturii ca parte componentă (structural-funcţională) a sistemului social-politic. Ca a­­tare, cultura îşi găseşte habitatul specific, cu finalităţi de centralitate, tocmai în plasma complicată a schim­bării sociale, încetînd a mai fi suspectată de margina­­litate şi de situare la periferia dezvoltării. Ideea, de­venită tot mai consistent practică, după care valorile culturii ascend la poziţia de centralitate în perimetrul dezvoltării sociale este corelativă instituirii unei noi co­relaţii dialectice dintre baza materială şi orizontul spi­ritual în procesul revoluţionar. Eliminarea din practica socială, dar şi din vocabularul propagandistic a concep­ţiei dogmatice, cu o „carieră“ scurtă din fericire dar costisitoare, după care în mod inevitabil conştiinţa ar rămîne în urma existenţei, este un cîştig imens, de ma­re perspectivă a teoriei şi practicii noastre revoluţio­nare. Prin aceasta o „patină“ artificială, cultivată şi in­spirată dintr-o gîndire mortificată, leneşă şi pauperă în îndrăzneală, a fost eliminată, astfel eliberîndu-se de su­focarea „astmului dogmatic“ şi de „teroarea fatalităţii“, forţele vii ale spiritului creator. Pe această cale cultura îşi recucereşte demnitatea, îşi for­tifică rostul şi îşi asigură securitatea la timpul viitor. Transcenderea dihotomiei existenţă — conştiinţă, pe drept suspectată nu doar de o simplă eroare de gîndi­re ci şi de o croială ideologică ce ţintea, prin infirmi­­zarea culturii, la obiective mai programatice de sorginte social-politică, este una dintre cele mai revoluţionare cuceriri ale gîndirii filosofice şi sociologice a conducăto­rului nostru. Prăbuşirea, prin gîndirea vie, liberă şi cu­rajoasă, a bornelor dogmatice care separau existenţa de conştiinţă postulînd ierarhii absurde, prin care con­ştiinţa era izgonită din existenţă, a avut menirea de a reinstala spiritul acolo unde-i este locul­­ în cele mai profunde moduri de fiinţare a omului. „Ideile, nivelul de cunoaştere şi cultură, gradul de dezvoltare a conştiinţei — arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu — se manifestă astfel ca o puternică forţă materială în transformarea revoluţionară a societăţii, in asigurarea progresului general al umanităţii.“ Noutatea acestei teze fundamentale, caracterul ei re­voluţionar rezidă tocmai în unificarea la nivel princi­pial a determinaţiilor modale ale existenţei umane, în­­tr-o asemenea măsură încît universul valorilor spiritu­ale, conştiinţa ca atare sunt apreciate drept forţă motri­ce a transformării, care, printr-un complex proces de obiectivare, direct sau mediat, devine componentă ma­terială determinantă. Fireşte, ca sistem de valori, nor­me şi practici transformatoare, cultura este încorpora­tă existenţei socio-umane tocmai ca specificitate şi uni­citate, în afara căreia aceasta nici nu ar putea fi. Ca mutaţie ontologică prin care se instituie în univers noi structuri existenţiale, cultura este cea care provoacă schimbarea, o orientează, susţine şi sancţionează isto­riceşte. Asigurînd stocarea selectivă şi cenzura axiolo­gică a plăsmuirilor spiritului, ea este elementul decan­ter de valori şi starea de permanenţă a societăţii. Ea se luptă cu timpul, eliminînd „teroarea“ pe care teama de efemeritate o exercită asupra spiritului iscoditor. Atunci cînd reuşeşte, cultura devine cetatea prin care valorile se eternizează iar umanitatea îşi perpetuează e­­xistenţa. In afara culturii permanenţa şi continuitatea omenirii şi a individului ca existenţe unice nu ar fi posibile. Din această perspectivă, concepţia despre virtu­ţile educaţional-formative ale culturii, aşa cum este e­­laborată de secretarul general al partidului nostru, se înscrie printre cele mai durabile achiziţii contempora­ne ale umanismului. Pentru că, într-o asemenea teorie asupra culturii, aceasta este situată într-o dublă ipostază: ca premisă a constituirii oricărei concepţii umaniste şi ca finalitate practică a rostuirii efective a fiinţării omului într-o existenţă pe deplin umană. Ca unificare a existenţei, cultura, apropriindu-şi ceea ce este mai omenesc din om — creaţia de valori — poartă în sine virtuţiile pri­mordiale ale umanismului, motiv pentru care nici teo­ria şi nici practica umanismului nu pot exista dincolo de cultură. Inspirîndu-se din cultură, umanismul se îm­plineşte tot în cultură. Aceasta cu condiţia esenţială a conexării culturii la existenţa în devenire. Ca atare, numai acolo unde umanismul încetează de a fi o simplă aspiraţie sau teorie în sine, cultura devine ea însăşi o stare autentică a deplinei fiinţări a umanului. Acesta este umanismul socialist, ca formă superioară de perfec­tibilitate a omului, ca existenţă umanizată şi mereu des­chisă procesului de fortificare a condiţiei umane. Uni­tatea dialectică dintre umanismul revoluţionar şi siste­mul de valori culturale, multiplele interdependenţe din­tre proiectul umanist de construcţie a unei noi lumi de valori şi destinul culturii este o altă contribuţie de prestigiu a concepţiei revoluţionare a secretarului ge­neral al partidului. Ea vizează în primul rînd adecva­rea conţinuturilor creaţiei spirituale la cerinţele şi ne­cesităţile ce decurg din opţiunile umanismului socialist revoluţionar. „Ce cel mai înalt, ce misiune mai nobilă pot avea slujitorii condeiului decît acela de a-şi pune talentul, fantezia şi inspiraţia în slujba făuririi omului nou al epocii socialismului şi comunismului ! Această cau­ză măreaţă pe care sînt chemate să o slujească litera­tura şi arta nu poate să nu însufleţească pe adevăraţii creatori de frumos, sensibili la idealurile umanitare ale timpului lor.“ Această apreciere despre misiunea oricărei creaţii spirituale este o călăuză principală pentru finalitatea culturii însăşi în procesul de formare a omului nou, ca obiectiv central al afirmării umanismului revoluţionar. Integrat structural şi opţional marilor transformări re­voluţionare, din interiorul acestora, sistemul culturii so­cialiste comportă funcţii educaţionale şi formative ex­plicite şi permanente. Osmoza dintre cultură şi educa­ţie devine în felul acesta o condiţie centrală a sporirii rostului socio-uman al circulaţiei şi creaţiei de valori. Accentul prioritar pe care conducătorul partidului şi sta­tului nostru îl pune pe funcţiile educative ale culturii socialiste se concretizează în plan conceptual în unita­tea culturii şi educaţiei, unitate ce stă sub auspiciile umanismului revoluţionar ca proces global şi deschis. Intr-o asemenea concepţie, educaţia nu poate fi deplină decît cu condiţia originării în cultură, după cum cultu­ra însăşi în afara educaţiei ar însemna autoclaustrare lipsită de viitor. „Noi credem — sublinia secretarul ge­neral al partidului — că datoria scriitorilor şi artiştilor este aceea de a contribui activ la făurirea omului nou, la formarea conştiinţei socialiste, la dezvoltarea uma­nismului socialist, a acelor virtuţi morale pe care do­rim să le cultivăm la fiecare cetăţean şi pe care popo­rul român le are în însăşi structura sa psihică“. Desi­gur, progresul culturii este nemijlocit legat de extin­derea sferei sale la nivel de masă, adică de ceea ce se cheamă socializarea accesului la creaţia şi respectarea de valori. De aici, caracterul democratic al integrării cul­turale, al expansiunii şi generalizării în masă a tablei de valori spirituale. Crearea cadrului instituţional-orga­­nizatoric de participare a maselor la viaţa culturală, nu doar în calitate de primitoare de valori ci, în primul rînd, în aceea de donator de valori constituie o revolu­ţionară practică a însăşi concepţiei despre cultură. Fes­tivalul Naţional „Cîntarea României“ — instituţie na­ţională democratică de participare a poporului la dez­voltarea artei şi culturii — nu este altceva decît o sin­teză de mare originalitate vis a vis de determinaţiile revoluţionare ale culturii noastre socialiste. Este ex­presia nemijlocită a contribuţiei remarcabile a tovară­şului Nicolae Ceauşescu la dezvoltarea şi îmbogăţirea creatoare a teoriei şi practicii revoluţionare, inclusiv pe terenul culturii şi educaţiei, al progresului Vieţii spiri­tuale. Aici, în această uriaşă mişcare de creaţie spiri­tuală se îmbină în chip organic munca şi viaţa, cultu­ra — şi educaţia, toate destinate celui mai înalt ideal umanist — formarea omului nou. Premisa de la care porneşte o asemenea concepţie şi practică social-politică este inspirată de teza după care educaţia socialistă, dez­voltarea culturii revoluţionare constituie o problemă de cea mai mare importanţă pentru întreaga societate şi ea nu poate fi soluţionată decît cu participarea activă a maselor populare, a întregului nostru popor. Adresîn­­du-se oamenilor de cultură tovarăşul Nicolae Ceauşescu arăta: „în viaţa şi munca poporului, în înţelepciunea şi sensibilitatea sa, în marile lui calităţi sufleteşti, în stră­vechea sa artă, ei vor găsi izvorul nesecat al unor lu­crări de înaltă valoare artistică şi educativă, care să contribuie la ridicarea spirituală a poporului, să îmbo­găţească patrimoniul culturii naţionale". Pentru tot ceea ce a făcut spre binele şi prosperi­tatea poporului român, dorim secretarului general al partidului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, multă sănă­tate şi fericire, urarea din străbuni păstrată. LA MULŢI ANI! Florin CIOTEA U­n an este un segment din nemărgi­nire, din timpul infinit de dăinuire al unui popor. El poate fi ilustrat­ă de o frumoasă metaforă care spune că fiecare picătură de apă e în măsură să oglindească imensitatea boltei cereşti. Dacă această metaforă este adevărată, putem spune, prin analogie, că şi un segment din arcul de timp, perioadă, deci, limitată din activitatea unui popor, a unei ţări, este în măsură să oglindească dinamismul istoriei poporului respectiv. Pornind de la acest adevăr, de la girul pe care îl con­feră viaţa însăşi, realităţile, putem afirma, cu puternicul suport al forţei argumen­tului, că anul 1986 se înscrie în istoria ţării noastre ca un an al împlinirilor şi certi­tudinilor revoluţionare, care îi dau „re­lief“, aşezîndu-l distinct în firul curgător al timpului. Este un an de debut al unui nou cin­cinal, cu profunde şi tulburătoare semni­ficaţii în istoria multimilenară a poporu­lui nostru care va ridica ţara noastră pe o nouă treaptă a devenirii sale istorice. Este cincinalul trecerii României de la stadiul de ţară în curs de dezvoltare, la cel de ţară mediu dezvoltată. Marcat de evenimente cu profunde sem­nificaţii în istoria poporului nostru ca: 2500 de ani de cînd strămoşii noştri au fost consemnaţi drept „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“, 600 de ani de la ur­carea pe tron a lui Mircea cel Mare „prin­cipe între creştini cel mai viteaz şi cel mai ager“, 40 de ani de la victoria revo­luţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperial­istă. 65 de ani de la făurirea P.C.R., anul 1986 a fost în acelaşi timp, un an al marilor realizări în dezvoltarea economică şi socială a pa­triei, în înfăptuirea istoricelor hotărâri ale Congresului al XIII-lea, a Programului partidului, pentru ridicarea României pe noi trepte, calitativ superioare, de pro­gres şi civilizaţie. Exprimîndu-i marelui şi iubitului său conducător, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, strălucit om politic şi de stat, proemi­nentă personalitate a lumii contemporane. Erou al pării şi promotor al libertăţii şi independenţei, al prieteniei şi colaborării internaţionale, sentimentele de înaltă pre­ţuire şi adîncă recunoştinţă, poporul ro­mân îşi afirmă, încă o dată, profunda satisfacţie de a trăi în timpul cel mai rodnic din milenara sa istorie, epoca în­noirilor şi transformărilor revoluţionare, în care ţara noastră şi-a înnobilat chipul cu glorioase ctitorii socialiste, demonstrând convingător puterea de creaţie a naţiunii noastre, care făureşte o societate înteme­iată pe cele mai marcante afirmări ale României socialiste, în rîndul naţiunilor lumii, epoca pe care, cu adiîncă veneraţie şi justificată mîndrie patriotică, o numim „Epoca Nicolae Ceauşescu“. Anul 1986 s-a impus drept o perioadă de intensă angajare a întregului nostru popor pentru îndeplinirea planului pe a­­cest an şi pe întregul cincinal. In ciuda unor condiţii nefavorabile, determinate de criza economică mondială şi de condiţiile meteorologice nefavorabile, oamenii mun­cii, de la oraşe şi sate au obţinut impor­tante succese în înfăptuirea programului partidului de dezvoltare a economiei na­ţionale, de valorificare superioară a re­surselor de care dispune societatea noas­tră, pentru pregătirea în cele mai bune condiţii a planului pe 1987, pentru înfăp­tuirea neabătută a hotărârilor Congresu­lui al XlII-lea al partidului, îndeplinirea în cele mai bune condiţii a hotărârilor partidului, a programelor speciale de dez­voltare a economiei naţionale s-a aflat practic pe ordinea de zi a lucrărilor fo­rurilor reprezentative ale conducerii de­mocratice a societăţii româneşti: Plenara Consiliului Naţional al Frontului Demo­craţiei şi Unităţii Socialiste, plenara Con­siliului Naţional al Oamenilor Muncii,, plenara Comitetului Central al P.C.R., lu­crările Camerei legislative a consiliilor populare, sesiunea Marii Adunări Naţionale desfăşurate la finele anului. Desfăşurate într-o atmosferă de puter­nic entuziasm şi înaltă vibraţie patriotică, de înflăcărată adeziune la politica inter­nă şi externă a partidului, de fermă an­gajare pentru înfăptuirea ei, de încredere profundă în partid, în secretarul său ge­neral, tovarășul Nicolae Ceaușescu, aceste foruri deschid noi orizonturi dezvoltării multilaterale a patriei, în deplină con­cordantă cu hotărârile Congresului al XlII-lea al partidului. In acest cadru, un loc aparte l-au ocupat măsurile luate pentru sporirea producţiei de energie electrică şi de cărbune, pentru ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al produselor şi creşterea competitivităţii lor pe piaţa externă, pentru reducerea con­sumurilor de materii prime, materiale, energie şi combustibil, pentru diminuarea cheltuielilor de producţie, sporirea pro­ductivităţii muncii, recuperarea, recondi­­ţionarea şi refolosirea unor materiale, spo­rirea gradului de mecanizare a agricul­turii. Toate acestea reprezintă garanţii ale progresului susţinut şi în viitor, poporul nostru ştiind că prin munca avântată, prin abnegaţie şi dăruire revoluţionară, prin bună organizare şi conducere competentă, va obţine noi succese în înfăptuirea Pro­gramului partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de îna­intare a României spre comunism. Planul pe anul 1987 marchează o nouă treaptă spre viitor, de intrare a României într-un stadiu superior de dezvoltare eco­­nomico-socială. In acest cincinal tara noas­tră urmează să treacă de la stadiul de ţară socialistă în curs de dezvoltare la stadiul de ţară mediu dezvoltată din punct de vedere economic şi social, iar în anul 2000 să devină o ţară socialistă multilate­ral dezvoltată din toate punctele de vedere şi să fie create condiţiile pentru afirma­rea cu mai multă putere a principiilor comuniste în viaţa societăţii noastre. Prin conţinutul său profund ştiinţific, realist, planul pe 1987 poartă puternic amprenta gîndirii revoluţionare, clarvăză­toare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, re­liefând rolul determinant al secretarului general la elaborarea şi înfăptuirea prin­cipiilor şi adevărurilor general valabile ale socialismului ştiinţific la condiţiile con­crete ale României. Prevederile planului de dezvoltare eco­­nomico-socială în anul 1987 scot în evi­denţă preocupările majore care asigură soluţionarea problemelor cardinale ale creşterii economice în ritm susţinut ale dezvoltării echilibrate a tuturor sectoare­lor din economie, înfăptuirea cu fermi­tate a programelor naţionale şi speciale aprobate. Potrivit indicaţiilor şi orientări­lor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secre­tarul general al partidului, întreaga dez­voltare economico-socială în anul 1987 are ca prioritate fundamentală accentuarea la­turilor calitative ale creşterii economice, a cursului spre o reproducţie de tip pu­ternic intensiv, ridicarea substanţială a eficienţei în toate sectoarele de activitate. Am încheiat un an de muncă a între­gului popor pentru bunăstarea lui, pentru continua ascensiune a ţării pe noi culmi de civilizaţie. In faţa bilanţului de împli­niri şi certitudini, în faţa perspectivelor minunate, poporul român, conştient de dimensiunea istorică a timpului prezent, hotărât să făurească un viitor strălucit, strâns unit în jurul partidului, al secre­tarului său general, se angajează cu toată fiinţa pe drumul către o etapă nouă, su­perioară a devenirii istorice a României. Garanţie convingătoare sunt rezultatele de până acum, ca şi voinţa energică, ab­negaţia, munca înflăcărată pe care întregul popor, animat de nobilele sentimente ale dragostei şi devotamentului faţă de patrie, faţă de cauza socialismului o desfăşoară pentru dezvoltarea mai puternică a eco­nomiei, pentru transformarea luminoase­lor proiecte în minunate realităţi. Alexandru ARDELEANU Un an de împliniri, certitudini şi perspective VATRA 190

Next