Viața Studențească, ianuarie-martie 1970 (Anul 15, nr. 1-12)

1970-01-14 / nr. 2

Locomotivele produse la Craiova asigura transportul materialelor și utilajelor către și de la Marea Hi­drocentrală, cu 100 km h. Ritmul ac­tual al șantierului de la Dunăre ar fi altul fără acești 100 km/h. Uzinele „Electroputere“ livrează motoare de mare putere, motoare mici și apara­­taj divers. La fabrica de transforma­toare intră în probe, în aceste zile, transformatorul trifazat monobloc de *90 MVA, un uriaș — primul dintr-o serie de S — cel mai puternic tip de transformator executat în țara noastră și unul dintre cele mai mari la general, proiectat și lucrat în în­tregim­i» în uzine. — Vedeți dumneavoastră, răspun­de ing. Traian Rădulețeanu la o în­trebare ce v-o puteți imagina, noi producem, intr-adevăr, pentru Hidro­centrală, dar aceasta, deși e atît de mare, nu poate acoperi prin comenzi decit un procent mic din capacitatea uzinelor. Nu cred că se poate scrie despre un produs al nostru și despre problemele tehnice și umane ce le implică el, indiferent cui îi este des­tinat acest produs, fără a considera în întregime grupul de fabrici numit „Electroputere" și spiritul, tradiția lor. Locomotivele Diesel Electrice și Electrice, dintre care numai în Po­lonia am vîndut mai mult de 200 de bucăți, sunt între cele mai puternice în Europa. Ating viteza de 120 km/h la trenurile rapide și sînt, cred, în categoria produselor celor mai complexe executate in România. Noi, inginerii, absolvenți în 1951 sau 1957 — cazul meu — am creat mi­nuni cu foștii plugari din împrejuri­mile Craiovei. La Reșița, copiii se nasc cu o șurubelniță în mină, dar aici a fost altfel. Am descurcat a­­desea, împreuna cu muncitorii, sche­mele instalațiilor din licențe. Pluga­rii de acum 10—15 ani sunt specia­liști și sînt trimiși ca specialiști în alte uzine... tinere. Inginerii de 22 de ani, adică noi, cei de vîrsta aceasta cu cîțiva ani în urmă, am început să construim locomotive Diesel în niște spații unde se lucrau tramvaie. Am con­ceput atunci, în bună parte, chiar planurile halelor ce trebuiau să ia naștere. Am reușit, în timp, să redu­cem importul de aparataj și mate­riale la sume neînsemnate. Fabri­căm aproape totul noi , noi și co­laboratorii răspîndiți în toată țara. In fond, cam așa ar trebui vorbit atunci cînd încerci să te referi la legăturile uzinei cu șantierul de la Porțile de Fier. Dialog cu inginerul Sergiu Sta­­mate, șeful atelierului de proiecta­re mașini electrice, craiovean, ab­solvent în 1959, autor a numeroase invenții. Reporter : De ce ambiția de in­ventator ? Ing. Sergiu Stamate : Invențiile, oricit s-ar părea de curios, nu mă pasionează. Pasiunea mea este să le văd aplicate, să impun soluțiile tehnice cele mai avantajoase. E mult mai greu acest lucru, pentru că te întîlnești cu oameni care au re­­flexe și ele trebuie tulburate, nu ești singur, ca la planșetă, singur cu tine însuți. Rep. : Ce beneficii au adus idei­le dv. ? Ing. : Citeva zeci de milioane. E puțin față de sutele de milioane care reprezintă — dacă se poate spune așa — investiția sentimenta­lă. Banii echivalează foarte apro­ximativ, neconcludent, interesul și dragostea mea, a colegilor mei pentru uzină. Rep. : Ați fost un student foarte bun ? Ing.: Probabil: Am terminat cu cea mai mare medie din promoția mea. Puteam să merg oriunde în țară, dar am revenit în Craiova fiindcă am rădăcini aici. Rep. : Ați avut o ascensiune pro­fesională remarcabilă. Se putea mai mult ? Ing.­­ Da, dar mi s-a părut că posturile ce mi-au fost oferite în alte locuri însemnau fiecare un pas că­tre incompetență. Ar fi trebuit să rup, de fiecare stată, niște legături, profesionale și afective, ca să în­cerc altele pentru o himeră. Rep. : Tinerii ingineri care au ve­nit în ultimii ani în uzină au rămas aici în proporție optimă. Ce impre­sie v-au făcut ? Ing. : In general, sînt bine pregă­tiți pentru profesiune. Dar moral am impresia că sînt întrucîtva datori societății. Toți vor „cec in alb" înainte de a-și proba capacitatea. Vor să promoveze repede, ceea ce nu-i chiar atît de bine. Graba adu­ce după sine superficialitatea. Nu e dificil să promovezi, e mai greu să rămîi acolo unde-ți poți face mulțumitor datoria. Rep. : Ce este stagiatura sau ce ar trebui să fie după părerea dv. ? Ing.: După absolvire, în primii ani în uzină trebuie să-ți dovedești în primul rînd calitățile sociale și mai apoi pe cele intelectuale. Treci de la faza în care raționezi la cea în care gîndești. Tînărul inginer tre­buie să se angreneze, să-și găseas­că locul potrivit, nu să răspundă doar unor sarcini. * Inginerii Gheorghe Toma și An­drei Rădulescu, proiectanții trans­formatorului colos de 190 MVA, sînt prea ocupați ca să insist pentru o convorbire. Culeg cele cîteva ca­racteristici tehnice de unde pot. De altfel, nici nu cred să-mi fie nea­părat de folos. Ei sînt într-o cameră izolată, la o masă, împreună cu maiștrii și ingi­nerii secției, și discută, de fapt mai mult tac, dar o fac intr-un fel spe­cial, îngrijorat, ca în așteptarea Evenimentului. Sigur, ei știu că opera e supusă, că forma severă din mijlocul halei are semeții controlate. E un joc ciudat al puterii. Cîțiva oameni, puțin cam obosiți, puțin cam nervoși, au amețeala dulce a performanței și caută să o ascundă în aceleași repezeli bărbătești ce nu sperie pe nimeni, pentru că rostul lor e cunoscut bine. Complicată treabă să te afli un ceas lângă o mașinărie pe care o vezi pentru prima și, poate, ultima oară, să fii acum într-un loc și peste cîtva timp în altul, să ai datoria să cauți sensul real a ceea ce vezi. Sensul, în cazul transformatorului, pare a fi imanența altui transforma­tor, de 400 ori de 600 MVA. El va fi văzut la Craiova, peste un an sau peste cinci. Cînd, nimeni nu știe, dar e lucru sigur, așa cum se știe că după cifra 1 vine întotdeauna 2. într-o uzină formele există cu o asemenea forță incit descoperi di­rect fascinația lui este și a lui mai mult, mai bine. ★ Inginerul Nicolae Niță, director tehnic, a absolvit facultatea în 1955 la Timișoara. (Practic, corpul ingineresc de eli­tă al uzinelor îl constituie oamenii aceleiași promoții, socotind cuvîntul cu mai multă generozitate, dar nu inexact). Aflăm de la domnia­ sa perspecti­vele de dezvoltare ale uzinelor : — Sunt în construcție două labo­ratoare, unul de înaltă tensiune, ce­lălalt de mare putere. Ele ne vor permite să aprofundam cercetarea, să experimentăm soluții noi con­structive și să scurtăm foarte mult timpul de asimilare a produselor ce intenționăm a le fabrica. In regiune iau naștere două fabrici de apara­taj, aparținînd tot de grupul nostru. Tudor OCTAVIAN Deschidem, începînd cu acest reportaj, un circuit al unităților industriale ce execută comenzi însemnate pentru Hidrocentrala de la Porțile de Fier. MMMNI La aniversară Clujul universitar și-a îmbrăcat din nou zilele a­­cestea haine, de sărbătoare : Institutul agronomic „Dr. Petru Groza" a pășit in cel de-al 101-lea an. Dar, pentru că se încheie un veac de existență. *■ prilej de considerări retrospective de a repune in drepturi „poezia cifrelor“. Așadar, să ne îndreptăm, privirile admirative — căci e prilej de admirație­­ — către acei ani ai începutului și al devenirii, către zilele de azi ale desăvirșirii unor eforturi neîntrerupte de-a lungul a o sută de ani! Încă din anul 1867, ,,Asociația agricolă ardeleană“ luase inițiativa înființării unei școli superioare de agricultură în Transilvania. Cum Clujul era orașul cel mai însemnat al provinciei, se stabilește ca amplasa­rea noii școli să se facă aici. La 7 iunie 1869 s-a în­cheiat un contract de arendare între Statusul romano­­catolic și guvernul maghiar, prin care acesta din urmă lua în arendă, pe 30 de ani, un teren cu suprafața de 400 ha. O dată cu terenul au fost închiriate clădi­rile existente, vechi de cîteva secole, ce aparținuseră vechii mînăstiri benedictine și apoi celei iezuite. In octombrie 1869 se decide înființarea și funcționarea noii școli superioare de agricultură, aceasta urmînd să se numească „Institut de invățămînt agronomic Cluj-Mănăștur“. In 1906 institutul e ridicat, printr-o decizie a Minis­terului Învățământului, la rangul de „Academie de agricultură’, pentru ca prin reforma învățămîntului din 1948 să devină „Institut agronomic“ și să înființe­ze la 25 octombrie și „Facultatea de agronomie“ cu limba de predare maghiară. In 1958 primește numele „Dr. Petru Groza". In 1959/60 s-a înființat secția de zootehnie, iar în 1962 cea de medicină veterinară. Dacă la înființarea sa institutul funcționa cu 40 de candidați înscriși (cifră de altfel ridicată pentru timpul acela), iar în 1944 cu 247, astăzi are 1 442 de studenți, adică un procent de 11,2 la sută din totalul studenți­lor clujeni. în ultimii 25 de ani, Institutul agronomic „Dr. Petru Groza" a dat țării 2 800 ingineri agricoli, 392 medici veterinari, deci 3 192 de specialiști — față de 1 670 formați la acest institut în timp de 75 de ani (de la înființare pînă în 1944). Institutul se poate mîndri cu laboratoarele avînd aparate din cele mai perfecționate, cu o suprafață construită de 33 801 m2, cu 5 amfiteatre a­­lte 168 de locuri, cu o mare sală festivă (aula institutului), săli de lucrări practice și seminar­ii, clinici și spitale vete­rinare. Biblioteca institutului — care avea în 1919 nu­mai­­ 581 de volume și 478 reviste, iar în 1968 84 959 volume și 34 037 periodice, — are astăzi 4 săli de lec­tură (200 locuri). Pentru instruirea practică studenții au o suprafață de teren de 1­249,5 ha, iar suprafața destinată sectorului experimental, dacă în 1926 avea 10,40 ha, astăzi are 61 ha. In ceea ce privește numă­rul studenților care au beneficiat de cămin și canti­nă depășește cu 9 la sută numărul celor bursieri, față de 26 de studenți în perioada 1869—1900. Anual se a­­cordă peste 1 000 de burse, față de 1 700 acordate de a lungul a 80 de ani. Dacă pînă aici cifrele au încercat să evoce,­­com­­parativ, însemnatele realizări ale studenților și ale dascălilor lor de-a lungul unui veac de existență, ar trebui amintit că există în acest institut clujean ceva ce-l deosebește de celelalte institute cu același profil — o atmosferă parcă de familie! Grijulii și preocupați, studenții și profesorii se întîlnesc pentru a învăța de la fiecare zi este ceva nou ce le va aduce ciștigul în­zecit al muncii lor, își îngrijesc singuri parcul din preajma institutului, iar nu după-amiezele libere pro­fesori și studenți se întrunesc laolaltă în sala de festi­vități sau pe terenurile de sport. Și, tot împreună, profesori și studenți s-au întilnit acum și au chemat alături de ei pe toți absolvenții in­stitutului din toți acești ani, pentru a sărbători cente­narul existenței institutului. Au dezvelit o placă co­memorativă, au organizat o expoziție de realizări re­trospectivă și de actualitate, au ținut comunicări știin­țifice, profesorul universitar emerit Emil Negruțiu (rector) și profesor universitar dr. Ioan Puia (prorec­tor) au scris o monografie a institutului. Cu prilejul adunării festive de la Casa de cultură a studenților din localitate, cei prezenți au adoptat cu însuflețire o telegramă adresată C.C. al P.C.R., tova­rășului Nicolae Ceaușescu personal, prin care dau grai sentimentelor lor de recunoștință față de partid și gîndurilor care-i animă la această sărbătoare. Jana GHEORGHIU Carte de felicitare jubiliară VIAȚA STUDENȚEASCA 3

Next