Viața Studențească, iulie-septembrie 1975 (Anul 20, nr. 24-29)

1975-07-16 / nr. 24-25

Studenții ne scriu din prima linie a frontului țârii Să fii acolo unde oamenii au nevoie de oameni! Cursul de practică socială Cuvintele din titlul acestei pagini sunt cuvintele pe care ni le-au adresat primii dintre stu­denții cu care am stat de vorbă în Centrul universitar Iași. Și care constituie o adevărată deviză pentru toți. Este ceea ce au sim­țit ei în mesajul plin de vibrant patriotism al secretarului general al partidului, tovarășul Ceaușescu, la chemarea Nicolae căruia au înțeles că în lupta cu apele, în bătălia pentru ștergerea ur­melor cumpenei prin care țara a trecut, ei, studenții, vor trebui să facă tot ceea ce le stă in putere. Gînduri firești, ale unor tineri comuniști care știu că au o da­torie față de popor : aceea de a fi acolo unde e necesar, altfel spus, acolo unde „oamenii au nevoie de oameni". Apele Moldovei fuseseră pri­mele care se revărsaseră din albii. E drept că, poate, cotele lor au fost mai scăzute decit în alte părți, dar pagubele produse de viituri au fost resimțite din plin. Studenții din Complexul „Tudor Vladimirescu" își amintesc de zilele cînd apele pătrunseseră in cămine, încă de pe atunci la Consiliul U.A.S.C. din Centrul universitar Iași se alcătuise un plan vast de acțiune. Unde i-am putea întîlni acum pe studenții ieșeni ? „Mergeți în mai toate fabricile și uzinele din Iași, pe ogoare, la diguri, în halele lor de producție — ne spunea Ma­rius Circiumaru, vicepreședinte cu probleme politico-ideologice al Consiliului UR­ S.C. — peste tot îi veți găsi alăturîndu-se efortului pe care întreaga țară îl depune pentru apărarea avu­ției naționale". Afirmație pe care faptele n-au putut decis să o confirme. La Podul Iloaiei, localitate greu încercată de apele lacurilor ce-o înconjoară, cei 50 de stu­denți plecați acolo ajutau la înălțarea digurilor. La Prut, vii­tura, ni s-a spus, era anunțată a se produce foarte curînd, dar studenții plecaseră cu mult timp înainte pentru a ridica diguri. „Specialiștii“-studenți ai facultă­ților de Construcții și Hidrotehni­că, colegi de-ai lor de la Drept, Filosofie, fuseseră primii care s-au oferit să plece intr-acolo. Bran, Petrești, Golăești, Gro­­zești. Sunt doar cîteva dintre lo­calitățile ale căror locuitori vor fi de azi înainte apărați împotri­va furiei apelor prin digurile ridi­cate de studenți. Multe nume și cifre vorbeau despre modul cum se ajuta la strînsul roadelor. Chemarea to­varășului Nicolae Ceaușescu a primit și aici un răspuns unanim. Un calcul simplu ne arăta că la ora reportajului erau plecați pe cîmp mai bine de 800 de stu­denți. Am notat : Iezăreni — 200, Ferma Adamache — 100, Bucium — 150, I.A.S. Cotnari... apoi neam oprit. Erau prea multe. Important acum nu era numărul studenților, ci faptul că peste tot se muncea bine și cu spor. La ferma Vînători, ferma studenților agronomi (recunoscută prin re­zultatele obținute), Holtea Vasile, Grivu Petru și colegii lor erau in plină activitate. O simplă com­parație a planului cu graficele „la zi” ne-a putut reliefa rit­mul susținut al muncii de aici : peste tot angajamentele fuseseră depășite. Undeva, pe un colț de hirtie am găsit notat un fapt co­mun, poate, al viitorilor agronomi ai țării : „Apostu Dumitru — va­loarea muncii prestate într-o săptămînă — 10 000 lei". Un fapt comun ? Poate, pentru mulți dintre cei care lucrează la Vinători. Pentru alții ar putea constitui un exemplu. Și un în­demn... In halele de Tehnologia mate­rialelor de construcții studenții erau aproape inabordabili, iar ritmul muncii lor atinsese va­loarea cea mai ridicată din ulti­mele două luni. Aici i-am întîl­­nit pe Romașcanu Dan, Emilian Dămoc, Bujoreanu Petru, pe co­legii lor din anii II și III ai Facul­tății de construcții. Erau transpi­rați și obosiți, dar mîndri de ceea ce realizau. „In definitiv, ne spu­­nea Emilian Dămoc, noi realizăm aici mixtura termoplastică pen­tru șoselele ce trebuie refăcu­te, dale și planșee pentru viitoa­rele construcții ale țării. Este cel mai adecvat mod în care putem răspunde la ceea ce țara cere acum de la noi". — In paralel cu producția de­punem toate eforturile pentru a pune la punct în timpul cel mai scurt noua tehnologie de producere a benzii continue termoplastice. Ieri am efectuat primele probe și rezultatele obți­nute au fost bune. De asemenea, vom accelera ritmul la studierea unor noi procedee de efectuare a marcajelor rutiere, proiect prin care urmărim o reducere considerabilă a timpului necesar unor asemenea operații. Sunt cuvintele inginerului Weinstein B., unul dintre cadre­le didactice care răspund de ac­tivitatea productivă și de cerce­tare din halele T.M.C. La secția de planșee armate se produceau în mod curent pa­tru planșee pe zi. Aceasta în­semna o producție de 500 de lei de student. „Se poate și mai mult, ne-a spus unul dintre cei care lucrau acolo. Astăzi am realizat șase". Și aici contracte­le anuale vor fi onorate. Și, de­sigur, depășite. Am mai putea aminti de bri­gadierii de la șantierul național Giurgiu-Răzmirești, de Aprosirei Vasile și colegii lui de la Horti­cultura, anul IV, care, opriți de ape la Blaj, au luptat împotriva lor alături de locuitorii orașului zile de-a rîndul, de studenții de la „Tehnoton", de mulți alții pe care acum, în perioada practicii de vară, starea de necesitate i-a găsit la Craiova, Piatra Neamț sau Tîrgu-Mureș. Ar fi doar cîteva dintre fap­tele definitorii pentru ieșean al acestor zile, studentul pentru conturarea unui posibil portret al unei generații. Silviu LUPESCU La viața cea 9 IULIE 1975 - BEREVOIEȘTI, ARGEȘ Dacă aș descrie drumul spre Berevoiești, Argeș, aș porni de la imaginea ce mi-am făcut-o : aici toamna trebuie să fie greu pămîntul de mere și prune ; aici primăvara trebuie că încep ade­vărate ninsori, ninsorile merilor și prunilor, personaje care-și fac loc nu numai in reportaje, dar și-n buza șoselei ; aici o călă­torie cu funicularul (destul de riscantă, de altfel) rămîne fără uitare. Dar înainte de toate au fost relevante pentru mine, aici, dis­cuțiile cu oamenii. Notez : Ion Baboi. Profesia : casier (la Con­siliul popular) . Alte ocupații : secretar U.T.C. pe comună. Se­cretar de 3 ani, de trei rinduri de pruni înfloriți și trei rinduri de mere coapte. Satul e aproape pustiu. Doar r­ulețul Bratia, acum domolit, sună încet. Oa­menii sînt la dig. „La dig, la dig" e cuvîntul scurt și aspru gravat pe conștiința satului,­­in paranteză fie spus ziarele care au răzbătut pînă aici, sub mun­te, comentează aceleași fapte : oameni la diguri, oameni în luptă cu apele, bătălia refacerii, opti­mism prin acțiune). Cu cîteva zile în urmă primarul Antonie Bucur a citit mulțimii neliniștite de ape, decretul privind starea de necesitate, înfiorați și îndîr­­jiți oamenii și-au apărat avuția obștească și personală. Și totuși noi trebuie „să creștem" spu­neau muncitorii și țăranii satu­lui. Mina Berevoiești a continuat să cărbune, cursele de con­venție și-au dus pasagerii cu palme bătucite la mină, la ARO Cîmpulung, la întreprinderea de automobile Pitești, la combina­tele din zonă, cu toate că tre­buiau să înconjoare cite 70—80 km. Se sculau oamenii mai de cu noapte și astfel ajungeau la timp la pădure, la uzină, la mină. Satul, deși e puțin atins de ape, continuă să vegheze asu­pra locuitorilor din sat mi-a ară­­i­imi tinere in rezonanță cu pul­ Oțelu au rămas totuși fără lu­mină electrică. Dar locuitorii săi, muncitori cu aceeași forestieri, au rînduit grijă lemnul alb, proaspăt tăiat, lemn din care, înfrățit cu betonul și fierul, se vor construi redutele noastre de siguranță. O rapidă și operativă cercetare de presă și opinie asu­­ mare a țării pra locuitorilor din sat mi-a ară­tat, sută la sută, forța increderii pe care o au oamenii în partid și în secretarul său general. Zia­rele acestor zile au fost „foarte bune" spun ei pentru că au știut să le aducă vești despre țară, despre necazuri și victorii omenești, cu aceeași franchețe cu care i-au chemat la muncă fără preget. Ziarele le-au trans­mis sentimentul trăiniciei, al trăi­rii evenimentelor alături de în­treaga țară. Pagina intri „Scinteii" are cei mai mulți citi­­­tori. Pe pagina întii se vorbește despre activitatea partidului și a secretarului general, despre suc­cese în muncă, despre prietenie și colaborare intre popoare. „Da, ziarul ne dă îndemnul și senti­mentul că participăm la viața cea mare a țării". 10 IULIE 1975, ACEEAȘI LOCALITATE Același decor. Eroii sunt tot cei de ieri. La o privire mai atentă disting pe cei cunoscuți în seara precedentă la Căminul cultural. Să vedem cine sînt : iată-i pe Marin Pascu, Ion Magdalena Cîrlănaru, Bordeianu, Tudorița Proca, Gheorghe Lupeanu, suro­rile Simona și Mari­lena Stroe, Ion Gavrilescu, Simona Sulea, Călin Antonie, Gheorghe Toader, Constantin Popescu și, după etc. etc. bineînțeles Ion Baboi, secretarul U.T.C. Sînt elevi de liceu absolvenți de liceu, tineri cooperatori. Unii refac fața co­munei, unii sînt pe rîu la îndi­­guire, alții sînt la cosit, cîteva fete obosesc sapele, iar cei mai voinici și mai voinicoși băieți cară piatră și prefabricate, îndi­guiri, punți aeriene peste rîul Bratia, prășit, gunoiri pe tarlale, evacuarea molozului, cosit, iar seara căminul cultural (uzez de o bătrînă comparație) e ca un stup. Se pregătește un program artistic deși din palmele băieți­lor și fetelor iese foc. Palme obiș­nuite, pînă nu demult, cu aspri­mea dulce a hîrtiei de carte și caiet. Dar studenții ? ! Studenții, satul are destul de mulți, sunt departe, au practică, muncă pa­triotică — mulți poate apără de ape orașe și sate. Ei vin în sat mai tîrziu și atunci decorul este complet. Eugen MIHAESCU 2 Viața studențească Digul studenților In după-amiaza de 12 iulie, momente de crispare. Prutul, a­­tingînd cota maximă, amenință oameni și grîne. Cîțiva centime­tri încă și... Dar zidul ridicat de oameni a rezistat. Fusese înălțat cu pămînt și suflet. La marginea satului Bran- Golăești, un grup de studenți de la Universitatea ieșeană ri­dică o uriașă stavilă între apele dezlănțuite și cîmpie : digul na­țional de apărare. Douăzeci și șase de studenți lucrează aici de zece zile. Douăzeci și șase de inimi tinere la rezonanță cu pul­sul țării, l-am căutat într-o dimineață de duminică printre multele di­guri ridicate pe aceste locuri. Aveam să-i găsim intr-un tîrziu, lămuriți de localnicii care au în­țeles că e vorba despre un dig al studenților. „An, căutați digul studenților ?" Duminică — zi obișnuită de lucru. Undeva, în partea cea mai îndepărtată a zidului — pentru că prin robus­tețe și înălțime digul național de la Golăești pare un veritabil zid — lucrează Claudiu Aziru, student în anul II la Matemati­că. Timid, atît de timid, incit cu greu și-a destăinuit gindurile. Ceea ce i se pare important acum e că viitura a trecut, că pericolul a fost îndepărtat. NI rugăm să ne vorbească despre sentimentele în acele clipe, care l-au încercat „A fost greu, foarte greu". A trebuit verificat și întărit vechiul dig, pe o lun­gime de aproape 4 km. Spărtu­rile apărute se cereau astupate în timp optim. Acum se lucrează la digul național. Lopețile izbesc sacadat , in față, utilaje grele imping valuri mari de pămînt. Construcția digului național este la început. El măsoară aici abia 500 de metri. Dar e menit să stăvilească pe zeci de kilometri apele Prutului. Discutăm cu unul dintre șefii de echipe, Co­manac Gheorghe, student in anul II. Studii economice. — Lucrăm în echipe formate din cite 7—8 băieți. — Ce obligații îți revin în plus ca șef al unei echipe ? — Responsabilități mari revin fiecăruia dintre noi. Coordona­rea muncii ce-mi revine in mod special nu înseamnă altceva decit că înțelegem cu toții să ne conjugăm eforturile pe care le depunem. La început a fost greu. Dar băieții au înțeles că acum este și mai multă nevoie de ei, incit vechiul program și l-au modifi­cat : ziua de lucru începe la 5 și 15 și se încheie la ora 16. Și intr-un astfel de colectiv timpul trece foarte ușor. (Belciu Ion, anul II, Matematică, origi­nar din Turnu Ruieni, Caraș Se­verin). Ziua de lucru se încheiase. în clasele a il-a și a lll-a ale școlii generale din Golăești nu e nici­decum liniștea ce s-ar putea bă­nui după plecarea elevilor. Aici locuiesc în aceste zile cei cărora am încercat să le surprindem o parte din gînduri. Ce a însem­nat oare pentru ei această unică experiență ? — Unei practici ușoare pe care aș fi putut să o fac in Iași, am preferat una colectivă, de viață, pe acest șantier de mare importanță (Topărăscu Adrian, anul II, Drept). Da, am găsit „digul studenților". Șerban NAICU Ștefan AFLOROAIEI Lucian CHIȘU

Next