Viața Studențească, iulie-septembrie 1975 (Anul 20, nr. 24-29)
1975-07-16 / nr. 24-25
Studenții ne scriu din prima linie a frontului țârii Să fii acolo unde oamenii au nevoie de oameni! Cursul de practică socială Cuvintele din titlul acestei pagini sunt cuvintele pe care ni le-au adresat primii dintre studenții cu care am stat de vorbă în Centrul universitar Iași. Și care constituie o adevărată deviză pentru toți. Este ceea ce au simțit ei în mesajul plin de vibrant patriotism al secretarului general al partidului, tovarășul Ceaușescu, la chemarea Nicolae căruia au înțeles că în lupta cu apele, în bătălia pentru ștergerea urmelor cumpenei prin care țara a trecut, ei, studenții, vor trebui să facă tot ceea ce le stă in putere. Gînduri firești, ale unor tineri comuniști care știu că au o datorie față de popor : aceea de a fi acolo unde e necesar, altfel spus, acolo unde „oamenii au nevoie de oameni". Apele Moldovei fuseseră primele care se revărsaseră din albii. E drept că, poate, cotele lor au fost mai scăzute decit în alte părți, dar pagubele produse de viituri au fost resimțite din plin. Studenții din Complexul „Tudor Vladimirescu" își amintesc de zilele cînd apele pătrunseseră in cămine, încă de pe atunci la Consiliul U.A.S.C. din Centrul universitar Iași se alcătuise un plan vast de acțiune. Unde i-am putea întîlni acum pe studenții ieșeni ? „Mergeți în mai toate fabricile și uzinele din Iași, pe ogoare, la diguri, în halele lor de producție — ne spunea Marius Circiumaru, vicepreședinte cu probleme politico-ideologice al Consiliului UR S.C. — peste tot îi veți găsi alăturîndu-se efortului pe care întreaga țară îl depune pentru apărarea avuției naționale". Afirmație pe care faptele n-au putut decis să o confirme. La Podul Iloaiei, localitate greu încercată de apele lacurilor ce-o înconjoară, cei 50 de studenți plecați acolo ajutau la înălțarea digurilor. La Prut, viitura, ni s-a spus, era anunțată a se produce foarte curînd, dar studenții plecaseră cu mult timp înainte pentru a ridica diguri. „Specialiștii“-studenți ai facultăților de Construcții și Hidrotehnică, colegi de-ai lor de la Drept, Filosofie, fuseseră primii care s-au oferit să plece intr-acolo. Bran, Petrești, Golăești, Grozești. Sunt doar cîteva dintre localitățile ale căror locuitori vor fi de azi înainte apărați împotriva furiei apelor prin digurile ridicate de studenți. Multe nume și cifre vorbeau despre modul cum se ajuta la strînsul roadelor. Chemarea tovarășului Nicolae Ceaușescu a primit și aici un răspuns unanim. Un calcul simplu ne arăta că la ora reportajului erau plecați pe cîmp mai bine de 800 de studenți. Am notat : Iezăreni — 200, Ferma Adamache — 100, Bucium — 150, I.A.S. Cotnari... apoi neam oprit. Erau prea multe. Important acum nu era numărul studenților, ci faptul că peste tot se muncea bine și cu spor. La ferma Vînători, ferma studenților agronomi (recunoscută prin rezultatele obținute), Holtea Vasile, Grivu Petru și colegii lor erau in plină activitate. O simplă comparație a planului cu graficele „la zi” ne-a putut reliefa ritmul susținut al muncii de aici : peste tot angajamentele fuseseră depășite. Undeva, pe un colț de hirtie am găsit notat un fapt comun, poate, al viitorilor agronomi ai țării : „Apostu Dumitru — valoarea muncii prestate într-o săptămînă — 10 000 lei". Un fapt comun ? Poate, pentru mulți dintre cei care lucrează la Vinători. Pentru alții ar putea constitui un exemplu. Și un îndemn... In halele de Tehnologia materialelor de construcții studenții erau aproape inabordabili, iar ritmul muncii lor atinsese valoarea cea mai ridicată din ultimele două luni. Aici i-am întîlnit pe Romașcanu Dan, Emilian Dămoc, Bujoreanu Petru, pe colegii lor din anii II și III ai Facultății de construcții. Erau transpirați și obosiți, dar mîndri de ceea ce realizau. „In definitiv, ne spunea Emilian Dămoc, noi realizăm aici mixtura termoplastică pentru șoselele ce trebuie refăcute, dale și planșee pentru viitoarele construcții ale țării. Este cel mai adecvat mod în care putem răspunde la ceea ce țara cere acum de la noi". — In paralel cu producția depunem toate eforturile pentru a pune la punct în timpul cel mai scurt noua tehnologie de producere a benzii continue termoplastice. Ieri am efectuat primele probe și rezultatele obținute au fost bune. De asemenea, vom accelera ritmul la studierea unor noi procedee de efectuare a marcajelor rutiere, proiect prin care urmărim o reducere considerabilă a timpului necesar unor asemenea operații. Sunt cuvintele inginerului Weinstein B., unul dintre cadrele didactice care răspund de activitatea productivă și de cercetare din halele T.M.C. La secția de planșee armate se produceau în mod curent patru planșee pe zi. Aceasta însemna o producție de 500 de lei de student. „Se poate și mai mult, ne-a spus unul dintre cei care lucrau acolo. Astăzi am realizat șase". Și aici contractele anuale vor fi onorate. Și, desigur, depășite. Am mai putea aminti de brigadierii de la șantierul național Giurgiu-Răzmirești, de Aprosirei Vasile și colegii lui de la Horticultura, anul IV, care, opriți de ape la Blaj, au luptat împotriva lor alături de locuitorii orașului zile de-a rîndul, de studenții de la „Tehnoton", de mulți alții pe care acum, în perioada practicii de vară, starea de necesitate i-a găsit la Craiova, Piatra Neamț sau Tîrgu-Mureș. Ar fi doar cîteva dintre faptele definitorii pentru ieșean al acestor zile, studentul pentru conturarea unui posibil portret al unei generații. Silviu LUPESCU La viața cea 9 IULIE 1975 - BEREVOIEȘTI, ARGEȘ Dacă aș descrie drumul spre Berevoiești, Argeș, aș porni de la imaginea ce mi-am făcut-o : aici toamna trebuie să fie greu pămîntul de mere și prune ; aici primăvara trebuie că încep adevărate ninsori, ninsorile merilor și prunilor, personaje care-și fac loc nu numai in reportaje, dar și-n buza șoselei ; aici o călătorie cu funicularul (destul de riscantă, de altfel) rămîne fără uitare. Dar înainte de toate au fost relevante pentru mine, aici, discuțiile cu oamenii. Notez : Ion Baboi. Profesia : casier (la Consiliul popular) . Alte ocupații : secretar U.T.C. pe comună. Secretar de 3 ani, de trei rinduri de pruni înfloriți și trei rinduri de mere coapte. Satul e aproape pustiu. Doar rulețul Bratia, acum domolit, sună încet. Oamenii sînt la dig. „La dig, la dig" e cuvîntul scurt și aspru gravat pe conștiința satului,in paranteză fie spus ziarele care au răzbătut pînă aici, sub munte, comentează aceleași fapte : oameni la diguri, oameni în luptă cu apele, bătălia refacerii, optimism prin acțiune). Cu cîteva zile în urmă primarul Antonie Bucur a citit mulțimii neliniștite de ape, decretul privind starea de necesitate, înfiorați și îndîrjiți oamenii și-au apărat avuția obștească și personală. Și totuși noi trebuie „să creștem" spuneau muncitorii și țăranii satului. Mina Berevoiești a continuat să cărbune, cursele de convenție și-au dus pasagerii cu palme bătucite la mină, la ARO Cîmpulung, la întreprinderea de automobile Pitești, la combinatele din zonă, cu toate că trebuiau să înconjoare cite 70—80 km. Se sculau oamenii mai de cu noapte și astfel ajungeau la timp la pădure, la uzină, la mină. Satul, deși e puțin atins de ape, continuă să vegheze asupra locuitorilor din sat mi-a arăiimi tinere in rezonanță cu pul Oțelu au rămas totuși fără lumină electrică. Dar locuitorii săi, muncitori cu aceeași forestieri, au rînduit grijă lemnul alb, proaspăt tăiat, lemn din care, înfrățit cu betonul și fierul, se vor construi redutele noastre de siguranță. O rapidă și operativă cercetare de presă și opinie asu mare a țării pra locuitorilor din sat mi-a arătat, sută la sută, forța increderii pe care o au oamenii în partid și în secretarul său general. Ziarele acestor zile au fost „foarte bune" spun ei pentru că au știut să le aducă vești despre țară, despre necazuri și victorii omenești, cu aceeași franchețe cu care i-au chemat la muncă fără preget. Ziarele le-au transmis sentimentul trăiniciei, al trăirii evenimentelor alături de întreaga țară. Pagina intri „Scinteii" are cei mai mulți cititori. Pe pagina întii se vorbește despre activitatea partidului și a secretarului general, despre succese în muncă, despre prietenie și colaborare intre popoare. „Da, ziarul ne dă îndemnul și sentimentul că participăm la viața cea mare a țării". 10 IULIE 1975, ACEEAȘI LOCALITATE Același decor. Eroii sunt tot cei de ieri. La o privire mai atentă disting pe cei cunoscuți în seara precedentă la Căminul cultural. Să vedem cine sînt : iată-i pe Marin Pascu, Ion Magdalena Cîrlănaru, Bordeianu, Tudorița Proca, Gheorghe Lupeanu, surorile Simona și Marilena Stroe, Ion Gavrilescu, Simona Sulea, Călin Antonie, Gheorghe Toader, Constantin Popescu și, după etc. etc. bineînțeles Ion Baboi, secretarul U.T.C. Sînt elevi de liceu absolvenți de liceu, tineri cooperatori. Unii refac fața comunei, unii sînt pe rîu la îndiguire, alții sînt la cosit, cîteva fete obosesc sapele, iar cei mai voinici și mai voinicoși băieți cară piatră și prefabricate, îndiguiri, punți aeriene peste rîul Bratia, prășit, gunoiri pe tarlale, evacuarea molozului, cosit, iar seara căminul cultural (uzez de o bătrînă comparație) e ca un stup. Se pregătește un program artistic deși din palmele băieților și fetelor iese foc. Palme obișnuite, pînă nu demult, cu asprimea dulce a hîrtiei de carte și caiet. Dar studenții ? ! Studenții, satul are destul de mulți, sunt departe, au practică, muncă patriotică — mulți poate apără de ape orașe și sate. Ei vin în sat mai tîrziu și atunci decorul este complet. Eugen MIHAESCU 2 Viața studențească Digul studenților In după-amiaza de 12 iulie, momente de crispare. Prutul, atingînd cota maximă, amenință oameni și grîne. Cîțiva centimetri încă și... Dar zidul ridicat de oameni a rezistat. Fusese înălțat cu pămînt și suflet. La marginea satului Bran- Golăești, un grup de studenți de la Universitatea ieșeană ridică o uriașă stavilă între apele dezlănțuite și cîmpie : digul național de apărare. Douăzeci și șase de studenți lucrează aici de zece zile. Douăzeci și șase de inimi tinere la rezonanță cu pulsul țării, l-am căutat într-o dimineață de duminică printre multele diguri ridicate pe aceste locuri. Aveam să-i găsim intr-un tîrziu, lămuriți de localnicii care au înțeles că e vorba despre un dig al studenților. „An, căutați digul studenților ?" Duminică — zi obișnuită de lucru. Undeva, în partea cea mai îndepărtată a zidului — pentru că prin robustețe și înălțime digul național de la Golăești pare un veritabil zid — lucrează Claudiu Aziru, student în anul II la Matematică. Timid, atît de timid, incit cu greu și-a destăinuit gindurile. Ceea ce i se pare important acum e că viitura a trecut, că pericolul a fost îndepărtat. NI rugăm să ne vorbească despre sentimentele în acele clipe, care l-au încercat „A fost greu, foarte greu". A trebuit verificat și întărit vechiul dig, pe o lungime de aproape 4 km. Spărturile apărute se cereau astupate în timp optim. Acum se lucrează la digul național. Lopețile izbesc sacadat , in față, utilaje grele imping valuri mari de pămînt. Construcția digului național este la început. El măsoară aici abia 500 de metri. Dar e menit să stăvilească pe zeci de kilometri apele Prutului. Discutăm cu unul dintre șefii de echipe, Comanac Gheorghe, student in anul II. Studii economice. — Lucrăm în echipe formate din cite 7—8 băieți. — Ce obligații îți revin în plus ca șef al unei echipe ? — Responsabilități mari revin fiecăruia dintre noi. Coordonarea muncii ce-mi revine in mod special nu înseamnă altceva decit că înțelegem cu toții să ne conjugăm eforturile pe care le depunem. La început a fost greu. Dar băieții au înțeles că acum este și mai multă nevoie de ei, incit vechiul program și l-au modificat : ziua de lucru începe la 5 și 15 și se încheie la ora 16. Și intr-un astfel de colectiv timpul trece foarte ușor. (Belciu Ion, anul II, Matematică, originar din Turnu Ruieni, Caraș Severin). Ziua de lucru se încheiase. în clasele a il-a și a lll-a ale școlii generale din Golăești nu e nicidecum liniștea ce s-ar putea bănui după plecarea elevilor. Aici locuiesc în aceste zile cei cărora am încercat să le surprindem o parte din gînduri. Ce a însemnat oare pentru ei această unică experiență ? — Unei practici ușoare pe care aș fi putut să o fac in Iași, am preferat una colectivă, de viață, pe acest șantier de mare importanță (Topărăscu Adrian, anul II, Drept). Da, am găsit „digul studenților". Șerban NAICU Ștefan AFLOROAIEI Lucian CHIȘU