Viața, aprilie 1943 (Anul 3, nr. 703-730)

1943-04-01 / nr. 703

Pag. 2-a 90. OCTAV SERGENȚIU, au­torul volumului de poeme Cântece în singurătate, este un tânăr extrem de simpatic și modest, care se stre­coară printre noi fără a se bate cu pumnii în piept în numele talentului „regional” pe care îl reprezintă. D-sa este unul dintre acei tineri ba­­sarabeni cu mult bun simț și cu su­flet înalt, purtând toată melancolia provinciei de la hotarul milenar din răsărit, cu discreție... Ne-a plăcut cântecele sale „de singurătate” basa­răbeană și patriotică și mai ales ne impune zelul cu care d-sa efectu­­iază rolul de secretar de redacție al revistei „Viața Basarabiei“, ofe­­ri­du-ne garanția bunului simț în munca pe care o depune pentru ca publicația să apară curat și cinstit. Rubricile de la urmă, de note critice și informație, regizate cu tact de d. Octav Sargețiu, țin întotdeauna me­dia bunului simț literar, fără stri­dențele cu care din păcate țin să ne epateze majoritatea revistelor regionale, lată o revistă de provin­cie în care nu se scrie răci cu ură, nici cu exagerate auto-admirații — păcatul multor publicații din pro­vincie, repet. Astfel stând lucrurile, „Viața Basarabiei”, prin zelul di­­rectorului ei și prin cumințenia se­cretarului de redacție, poate fi da­tă ca pildă pentru ceea ce ar tre­bui să fie revistă regională... 99 DAR SĂ ANALIZĂM puțin acest ultim număr, de la care am pornit să discutăm în genere. Sem­năturile pe cari le cuprinde sunt Următoarele: Iulian Friptul (Așa vorbește rîsul Marelui Inchizitor) Pan. Halippa (Pentru Zidarul cel Mare, versu­ri Al. Boldur (Cu pri­vire la istoria Transnistriei), Octav Sargețiu (Cântec stins), V. Popa* Măceșeanu (Cântec haiducesc), And­rel George­­ Stino (Licăriri și ara­bescuri), Alexandru Oatul (Amin­tiri despre „Pământenia Basara­beană“ din Âorbat), G. Ursu­ (Miai am o clipă), Sotir Dolenga (Noc­turnă), Romulus Cioflec (Pribegie 'din alte vremuri' Petru VM­il* (Marea trecere). ' .privire asupra . . ' meneau), Petru hi­­­tr 0.Ț. Z.Ii Pavel Codiță (Ic. Noua Suliță și Novoselița), Elvira Orza (Prin Județul Tigh­ina) și Ion Enache (Crai nou). După cum se vede, alături de li­teratura propriu-zisă, nu lipsesc nici studiile serioase, atât regio­nale, cât și de sens general. Iar notele, repetăm, sunt ca întotdeau­na interesante și bine nutrite, înduioșătoare și plină de sevă rustică este scrisoarea pe care poetul N- C rented ta i-o trimite lui Victor Sargețiu, cu prilejul volu­­­mulin­ „Cântece în singurătate”. Remarcăm „Cronica plastică” d-ren­ Ștefan­ia Stanică poeta pe care a am puiblicat'o pe rând, și­ am supus-o la u­nele observații aspre în acea­stă pagină, dar care rămâne de o mare gingășie de expresie, precum și de o frumoasă sensibilitate arti­stică. Citiți noul roman al cS-Iui Dan Petras i nou CORA și DRAGOSTEA* Ed. Contemporana — sMVIXi r - o/ \ - ■ CP r m VWISJA * „Funcționarii români sunt gentili și săritori“, scrie Lamberti Sorren­tino în „Tempo“ Cunoscutul ziarist italian Lam­berti Sorrentino publică în ultimul număr al revistei „Tempo” in versiune Italiană, al cincilea articol privind țara noastră. După ce face o comparație între cei doi vameși de la fruntariile României, povestește Întâlnirea sa cu șeful vamei care l-a întâmpinat ca un prieten vechi, do­­vedindu-i cât de comunicativ este poporul român și ce spirit senin are în relațile sale c­u oamenii. „Func­ționarul român — scrie Lamberti Sorrentino — este gentil și săritor. In fiecare dintre acești slujbași a Statului întâlnești un domn, care știe să te întâmpine, să ți înlesneas­­că formalitățile ce trebue să le im­­plinești și să-ți dea tot ajutorul Nu de rareori ți se întâmplă să fii chiar poftit la un aperitiv de unul din ei, ceea ce este cu totul rar pentru un o­m care a călătorit așa de mult ca mine și mai ales când vii dintr’o țară unde oamenii sunt posaci, iar bunăvoința lor este strict cea pre­scrisă de regulamentul comportării, cum se Întâmplă înainte de a pune piciorul pe teritoriul românesc”. O istorie a publicisticei croate Dr. Ernest Bauer, fostul atașat de presă al Croației la București a pu­­blicat de curând în limba germană o interesantă lucrare: „Die Entwick­­lung Publizistik in Kroatien” (rad „Europa”, Zagreb). Autorul înfăți­­șează desvoltarea presei croate, de­la începuturile ei și până în zilele noastre. Dr. Ernest Bauer a isbutit în câteva cp’­'+d­»­­* ne pier* ”, 5­ obârșile presei N­ 1­diționare și a acelora menite să al­cătuiască o solidaritate croată ?­ să sădească mai adânc în conștiințe naționalismul lui Starcevici. Aceste două perioade sunt foarte însemnate pentru desvoltarea presei croate, iar capitolele consacrate lor­­n cartea d-rului Bauer marchează adevărata ei valoare. U«AM FOST PROST ÎNJURAT» , foarte interesant interview cu d. Tudor Arghezi, publică d- Vasile Netea în „Vremea”- Din numeroasele lucruri interesante pe care le conține acest interview, deși prindem câteva afirmații ce ,vin să întărească, din partea unui mare scriitor, unele constatări pe care le­­am făcut de multe ori cu diverse prilejuri, în această pagină: „In lunga mea carieră de scriitor norocos­, am avut însă și un mare ne­noroc: am fost totdeauna prost m­­­im­at­,și de tinerii si de bătrânii po­lemici. S’ar fi zis că având conștiin­ța isp­răvii, ca niste hoți emoționați, le tremura mâna pe cuțit si Inainte de a nimeri 1ta țintă isi retezau sgâr­­ciul nasului singur­. Toi place injuria picturală si cu stil, frumoasă ca poezia. Insulta ne­­desinată, in transparentă si facilă e a stanidului”. Această afirmație vine dintr’o în­treagă concepție asupra, criticei și criticilor literari. ..Când Eminescu — precizează d. Arghezi — a scria versurile intitulate „Criticilor mei”, el avea în vedere acea mâncărima veninoasă de con­dei mînor și neîntrebuințat, care la țară are un sinonim, pe clănțău­ de judecătorie de cartier, advocat și el ca maestrul pledant­ Copitele armă­sarilor ridică praful care se tine după herghelie, inevitabilul a spori de pagina doua de presă, în praful scânteetor trun­tă pulbere de baligă uscată, pornită spre levifcație în văz­duh. Pe rotile repezi si pe potcoave- O critică mai apropiată de sens ar­e critica pedagogică, iscată din sen­timentul de necesitate (inutilă) frec­vent­ă la dascăli, de a organiza sche­me și de a supune inefabilul la reguli de metodă. Corespondență: juristul conform, savant amorf. Dar critica e și ea operă de creație, del­a stadii și compartimente t­in sus. Tin critic e st el, în definitiv, un artist) „Criticul e un artist, un poet, un colorist. Dealtminteri, nici n’ar inte­­resa într’altfel că de profesorat și df predică în gol nu tine nimeni seama Sunt articole critice care cântă- se ascultă cu auzul emoțional- Tipul Dar, în factura scrisului, în diago­nala ideii, in subsensurile precizate de o stare de vibriațiune egală cu in­spirația si, din când în când, proza, critică aduce la just cu poemul’’­­In c­eea ce privește „pagina a doua” (această pagină a ziarelor ce a în­ceput să ia din ce în ce mai mult ft­­rânt, fiind înființată sau extinsă, Ia toate ziarele,, dijmuite ori sacrifi­­cându-se calitatea în dauna cantită­ții). d. Tudor Arghezi, face constatări ce se pot aplica vi*, atâtea cazuri pe care le cunoaștem cu toții: „Celebritatea sau măcar notorie­tatea, care pe posesorii Sor i-au je­nat, taxate de înțelepciunea biblică între zădărnicii, fură ca oglinzile cio­cârlia și mult tineret ivit intr’o doua pagină, aproape literară, a câte unui ziar, cu momentane licăriri artifici­al, venite acestea. Intri adevăr din fiziologie, sucombă periodic în sto­luri, ca țânțarii în stihare străvezii împrejurul,lămpii Măturătorul re­dacției scoate câte un făraș de bi­juterii defuncte­.”. „Estetii, cum își zic între el. lo­ e o., pintesc, se opun, se făță miree­e Ia atitudini. Se înșală unii pe alții Și pe sine, pierd frecventa școlară, în­­târziază diploma și falimentează la scadentele viețiii definitive. Ei sunt ca și copiii noștri, ai acelora care avem,­­și tinera lor meserie prezintă pentru noi amare analogii cu aceea, tot atât de tra­gilă, a fetelor fără stă­pân, atrase orbește de visurile amo­­rului incert, în casele de toleranță”..­­Ne bucură întotdeauna când unii a ocupat aproape tot spațiul ce ne era rezervat, și pe care l-am prelun­git atât pentru că ni s’a părut mult m­ai instructiv că-1 lăsăm să vorbeas­­că pe d. Arghezi, decât să ne mai amestecăm cu comentarii personale- se bucură întotdeauna când unii din marii noștri scriitori, a căror clarviziune este însoțită de o înțe­lepciune caldă și atotcuprinzătoare, afirmă, prin harul condeiului lor, a­­devăruri în are am crezut și atunci când ne-am mărturisit credința în ele, am declașat o întreagă „pulbere ”„pornită în văzduh”, care voia să ne conteste totdeodată buna credință’ și minimum d­e valoare personală pe care să-l afice orice ins care se r­ cuza să-și afirme convingerile la un moment dat. Am fost atârți atacați -- eh iar de aceia oari cu un minut m­ai înainte ne onoraseră,cu măgulitoare cuvinte despre operei literare pe care le publicasem, te, afară de s­clevitatea la această pagină — de lu­date, ce ne-am ridicat împotriva crim­ei care se mărginește la injurii, milind, o „operă de creație” în sine critică literară care a năpădit revistele ziarele noastre — pe lângă aceea fă­ș­­cută de cei purai a căror critică „a­­duce la gust cu poemul­”. — Și ceea ce este mai ciuda­t este fa­ptul că, discu­­tân­d lucrurile " î principiu, mărturi­­sindu-ne deci n crez artistic, fără să vizăm pe nimenii, — dup­ă cum o facem st aci zi — ne-am trezit în fața unor rețel­e pur personale cu atacuri­ pur pasionale ce aț­ alune­cat discuția di,jpe un plan mare ce putea interesa fie toți cititorii, pe u­­nul mărunt pe viu putea aduce decât cu gâlceava cu mâinile la șolduri ale țațelor din pian. . Constatările le mai sus nu privesc numai pe sem­n­atura rândurilor de texză., ci pe toti acei deste această pa­gină Sb­u dela alte gazete si reviste, care scriu în atelaj crez atât de fru­mos formulat la pana măiastră a d-lui Tudor Arched, la scrisul că­ruia am crezut­ și credem pentru că „tinerețea noas­ă află în tinerețea sentimentelor disnte un crant pe care astel găsește corecțpon. într’un tîineret îmbătrânt” așa cum, cu drept cuvfi­nt,­ își dă «earma interviervatu] revistei „Vreme­­?’­ Dana Peteanu Cum se va desfășura viitorul „Mai muzical Florentin“ Și anul acesta Florența își va a­­vea „Malul său muzical“, care va fi demn de strălucita sa tradiție. Pro­gramul este pe Cale de a fi întocmit și tot ce putem face este de a comite câteva indiscreții. După câte se pare „Malul muzical florentin“ din acest an va avea înscrisă pe program premiera recentei Si mult așteptatei opere a lui Ildebrando Pizzetti. ..Au­rul“. Ca spectacol de­­ inaugurare a fost aleasă opera lui Giusepp­e Verdi „Don Carlos“ cea mai frumoasă a marelui compozitor italian, si care este foarte puțin reprezentată. Din­tre operele lui Mozart va fi cântată „Idomedeo“. Din muzica lui Bach figurează pe programul „Maitilul muzical florentin“ „Missa in si mi­nor“. In acel­aș t­imp vor fi repre­zentate și operele „Aida“ de Verdi și „Parsifal“ de Wagner. w rîpii VREMEA Sâmbătă 3 Aprilie 1943, orele S d. a. precis la Ateneul Român, va avea loc ultima șezătoare din Ciclul II „Marile figuri ale nea­mului”. La această șezătoare, dl. Prof. universitar I. V. Gruia, va con­­ferenția despre Mihail Kogăl­­niceanu Scriitorii: Gala Galaction, Traian Chelariu, Lucia Deme­trius, Ștefan Baciu și Tudor Scarlat, vor citi din opera lor. Dl. Sassu Nicoară dela Opera Română va cânta cântece româ­nești de pretutindeni. Un eveniment muzical va fi „Quartetul de coarde Th. Rogal­­ski”, executat de membrii Filar­monicei: D-na M. Gapeleanu (vioara I) D-nii: I. Miruț (vioa­ra II) Alex. Rădulescu (violă) și I. Bonis (violoncel) Biletele la Orfeu. Rai Acnpptp­r?in­m in aprinzător că pe­nsilvania se află și dimpotrivă: este prezență­ a sufle­­ter manentizată de atenți mani si moftei rituali Nu-i această astăzi grăitoa­rului t logica care se impune din ce in ce mai fructuos. Și Tran­silvania se află în fruntea spiritului viu al românismului pentru că are o tradiție de sobre adânciri, pentru că mai ales cărturarii ardeleni nu cunosc fugarul și superficialul, nu se lasă furați de amănunte și scriu pătrunși de flacăra vie a unei conștiințe clare și sincere. Aceste afirmații ale noastre sunt motivate din plin și de cartea „As­pecte din viața Blajului” — semnată de distinsul scriitor Radu Brateș (Blaj, Tipografia Seminarului, 1942, 168 pag. lei 150). Volumul cuprinde o schițare (când scrim: schițare, zicem totuși: preci­­ziune, împlinire și justețe) a vieții Blajului prin tot ceea ce acest oraș românesc are caracteristic pentru tre­cutul și pentru spiritualitatea noastră actuală. Toate figurile de mare prestigiu cultural și istoric care au animat viața luptătoare a Blajului — dela Simion Bărnuțiu, Timoteiu Cipariu ARTI MOI Bi­teiil, Radu Brateș prof­ul și conturarea cea mai vie și mai nimerită. Ultima parte a terții cuprinde o interesantă culege­e de texte care vorbesc despre E­| — din scriitorii noștri, de la Emin­scu și până la Pavel Dan — treând prin George Coșbuc, C. Stere, Șt. O. Io­if, Nicolae Iorga, Aron C­otruș, I. Agribi­­cearxu, Victor Ion Popa și alții. In toate paginile cărții „Aspecte din viața Blajului­ ”. Radu Brateș se dovedește nu numai un scriitor bine documentat, ci și un condeiu viu care înfrumusețează datele și impune just punctul de dr­plare al românis­mului care a puls« și pulsează în orașul redeșteptării«­ naționale, 9 A apărut in editura cernău­­teană „Cultura Bucovinei” roma­nul LA MARGINEA ORALULUI de Ion Munteanu. Romanul cuprinde pagini ine­dite in literatura română, din in­teresanta viață a periferiilor Ca­pitalei. LA MARGINEA ORALULUI este primul roman al d-lui Ion Munteanu, autorul piesei de tea­tru „Pețitorii“ și al plachetelor: „Sub scutul Regelui“ ți­nia de azi“ ,,Poemele Sevasto­­polului** *„este titlul volumului de versuri pe care d. Al. Gregorian ziarista valoros și luptătorul dîn fruntea tinerei generații, îl pregătește,, vo­lum care va vedea du­pă cum ni­ se atestă, in curând lumina tiparului. In cercere TM. ...Eroi — Fapte și Idei , editare! Olar a apărut caetul al doilea cuprinzând o frumoasă povestire de războiu intitulată ,Escadrila zori de zi" și semnată de talenta­tul ziarist, confratele Ștefan Men­­goni, Nuveletta schițând fapte cu to­tul reale, petrecute pe frontul de răsărit în marea noastră luptă na­țională, e­nlină de dinamtem și illi •­i, n 'itrfatwe O- Ion Șiugariu...­ ­.criticul tât­ăr, de o strălucită pregătire intelectuală, este in ace­­laș timp și un poet de o particuală și înaltă viziune sufletească. In «urând d-sa va apare un vjtrint cu un poem care va purta acest titlu simbolic: „Țara de foc­ 1. In cadrul...­ ­ traducerilor, editura Contempo­rana, va da­ta curând,la iveală, „Suflete de Stepă“ de M. Delly lu­crare tălmăcită de pana și înțelege­rea d-lui C. Postelnicu, talentatul custode secretar de redacție al ce­­lor două magazine săptămânale ar­­tistice: „Universul literar"* și „Cu­­mintca*'. Cereți chiar azi: „DESROBIREA“ Cartea serbărilor școlare de războiu­lp OCTAV SILVANEANU (Alexandru Popescu) Editura autorului Calea Griviței 47 ci £ Aprilie Ü&43 . CÂT DE UȘOR ne mulțui*­m, trecând peste cea mai der­entată discreție și bună ca­­mă in presa noastră literară, re mai grave epitete, cele mai joase injurii sunt aruncate la ușurință cu care am am­in­­stm ,,Bună zinci’. Desigur, po* Mea poate anima o pagină, ir polemica însăși trebuie să ai­be o eleganță, acuzațiile, lucru­rile aspre trebuesc făcute cu ta­lent literar, astfel ca să depă­șească un cadru strict personal și putți și scrisul să aibe o va­loare în sine, întocmai cum se întâmplă în literatura bine scri­să. Dar acuzațiile și insultele, iernate pur și simplu din vârful stihului fără cel mai elementar scrupul, dovedesc, din lipsa de respect pentru adversar, o lipsă de­­ aspect față de strig­a însuși acel-i care le scrie. Și în gene­ral, o at­iudine de desconsidera­re a omului in sine, ceea ce e un sim­pto­m mult mai grav decât parte la. prima vedere, înseamnă tălpică n'am scăpat de tarele trei ,poci în care atât în litera­ Lfa, în presă, cât și in viaț ! de toate zilele nu mai exista zimțc sfânt, totul putea fi atacat s compromis. Și toți știm de­­ de a venit această distrugere tuturor valorilor — din ce spl­­împotriva căruia s’a ridicat neamul nostru să lupte, cU lea jertfe. O înjurătură de [anumit gen, în presă-i fapt s­unt. Dar cu ce sens adânc și­­ pentru întreagă noiastră ritualitatel A­Z­I Opera română Miercuri Și Martie 19*9 seara Opera Română repro șivaleria Rur­k­cnikt&U Mir.j ktfr,­­N. Du­mitrescu, Ana Tăi 3ipissant Ninfa Dipitriu si Nane­sen. ■“**­­ 'pectacolic*l se termină ea Ratați in care vor apart Emil Morinescu, M Amartin, V. Alexia, Sașa Nicoa­­ră și d-na Then Minureum. Diri­jează 3. Jean Bob­escu: Vineri 2­­ Aprilie va avea loc pre­miera baletului ,J*on Marte” ,la It kens, după libretul lui Max Ten­ Tis, pus în scenă de maestra de ba­­i­s, croată Mercedes Pavetic care va duca totodată și rolul principal. D. Ionel Perlea va avea conduce­­re ța muzicală. I Pământ astă seară la Teatrul National If­ffi O CORESPONDENȚĂ NECUNOSCUTĂ » LAI PAUL VALERY $1 FIBRE LOUYS In 1890, Pierre Louys, care nu era încă decât Pierre louis, student la Litere, în vârsta de 29 de ani, fu trimis la Toulouse, ca delegat al Pa­risului la Congresul general al studenților- întâlni student în drept de aci un tânăr 19 ani. Paul Valery,­ cu care conversă puțin. A­­poi, Pierre Louys părăsi Toulouse.. Nu se știe dacă această scurtă în­trevedere a fost de ajuns ca să aver­tizeze pe tânărul Louis că aflase azi un frate spiritual. Dar, încercând norocul prieteniei, la ,.29 Mai 1890 la miezul nopții“, îi scrie o uluitoare epistolă care de­butează astfel. ..Trebuie să-ți scriu neapărat în seara aceasta, iubite prietene, deși­­ nu am nici un ureter'.“ intzrKu nici cum, ceea ce r’t ^ te cun­os­c Ai cu o prietnie tot mai reală- Două­zeci și cinci scrisori s’au schimbat. Se poate închipui extrema impor­tanță a acestei corespondențe (tot odată juvenile și coaptă și a aces­tei confruntări exigente, a doua in­teligente în formație. când Valery primi această în­tâie scrisoare, devenise soldat, an­gajat voluntar. „Poetul pur“ cunoș­­tea viața aspră de cazarmă și lun­gile, recile veghem­ în cine știe ce gheretă! Lui Louis îi răspunse: „Ești și tu un refugiat în visul propriu, un întemnițat în creierul tăiat in indră­ ghetit al țării divine —­Aprinde — dincolo de lume!“ ȘiJu o scri­soare lungă, intimă și^un an­algebrist pătrunzător, un calculaor infailibil... Nu-mi place Musset!.. Poemul, după mine, nu are altă ;inta de­cât să-și prepare desnodă, mântuit“. in fine, îmi place ..Baude­laire, Verlaine Heredia" dar ..bi­blia“ sa este A Rebours, de Huys­­mans și artistul cu adevărat prodi­gios pentru mine, este lividul Edgar Poe marele geniu al intuiției și al esteticei savante“, odată cu scrisoa­rea trimite poeme rămase inedite: „Pour la nuiit“, „Elevation de la lume“ ,,Les chats blancs“. Se ghi­­cește influența lui Poe, Huysmans, Verlaine, Maslarmă, dar se deslu­șește și Valăry. Și Louis e stupefiat de admirație. ..Dacă socotești, dra­gul meu prieten, îi răspunde, că versuri ca ale taie mă silesc să ți se arăt pe ale mele! Dar nu am nimic, nimic altceva decât încercări, ta­tonări, schițe... să le și aplici, ca vârstă ai? Eu încă nu noi“ Trimite totuși un poem, „Eleva­tion“, sfaturi: „Proclamă cu noi că noua școală utilitară nu e o școală literară... Arta pentru Artă, cultul Formei, teoriile lui Flaubert... ver­surile lui Hugo“. Și pune șapte, te­­trebări la care Valery va trebui să răspundă, asupra vârstei, proectelor, preferințelor sale. Iți place Renan?, „Dacă-i­i place Renan? răspundă “ ’ "ectul c“ alent Cine ar recunoaște pe viitorul in­ventator al lui Monsieur Teste în acest adolescent a cărui pasiune re­ligioasă e „supraexedată de servi­ciul militar“. Ii plac­” versurile lui Louis pentru „farmecul lor straniu și magic“, pentru că „pur și simplu sunt frumoase, de o frumusețe de vis“. In ceea ceri privește, se do­rește „decadent“ adică­­n artist ultra­rafinat, proteguit de o “limbă sa­vantă împotriva asaltului vulgaru­lui, încă virgin de săruturile mur­­dare ale profesorului de literatură, glorios asupra disprețului ziaristu­lui“. Pe î ncetul, această corespondență încă puțin rece va afla căldura pri­eteniei născânde. Valdry, încă reli­gios, propune .,regimul scrisorii lu­nare­.. în fiece lună vom comunica la aceiași sfântă masă artistică“. „Cât de mult îmi plac epistolele duani­ale! scrie el. Nici nu poți în­țelege, fericitul e­­pitet. C­eea ce spun u­nele pagini pline de artă venite dela Paris, din Parisul viu și inte­ligent, peste nefericitul care ră­mâne seara, la­ el. (treaz, după o zi de cazarmă“, * ., Valery e unul din scriitorii cel­­îiai bine pregătiți spiritual. Afir­mat odată pentru totdeauna: eon. Srarîu unui Gide, pe care nu-l to­­iggi decât um­ărindu-1, pe­­ se schimbă. Valery nu mă­­dă ,e vrea. Se înțelege im­­datate la­ acea Valery se afirmă. în cursul a­­cestei corespondențe mai frămân­tat mai fervent poate decât Louys, mai copt chiar, mai puțin sigur de el încât Louys, care se recunoaște mai puțin copt, va fi adesea con­silierul. ..încă de azi, să știi că poți fi sigur de viitorul­­ apropiat și de cum vei veni la Paris, vei fi recu­noscut ca imul din cei zece ori doi­sprezece tineri care știu și care simt adevărați poeți. Ești, socot, mult mai copt ca mine, deși mai tânăr, și am încredere că vei sosi cât de curând“. Louis, orice s’ar spune, se anga­jează mai puțin ca Valery, căruia îi reproșează că ie lipsit de „eclec­tism“. Nu uită pe diletantul din el și, în această privință, o foarte curioasă scrisoare de douăzeci și două pagini e foarte semnificativă. Louis își anunțase plecarea Pentru la Grande-Ch­artreuse „unde mă voi retrage pentru un scop pe care nu-l cunosc, până ce-mi va fi reve­lat“ Pleacă cu Pascal, Hugo, cărți de Baudelaire, Regnier, etc. Par­sifal. Faust, Arebonks. Biblia, un lexicon de artă. Iar prima seară, după o masă de ascet, se preumblă în grădină apoi intri în celulă. Să-l lăsăm să vorbească. ■ .Atunci, obsesia care mă amețea din zori mă copleși. Loyola.. Loyola- Ai citit ne Barris- cred . și­ „Me­toda“ lui Loyola a­ratt un pro­cedeu de contemplare destinat să intensifice până la limitele nebu­niei halucinația voluntară-Ban­es a făcut din ea un procedeu de ana­liză! Să te asvârli pe fereastră, nu alta... Am voit să încerc s-o spun în practică­ și am luat ca temă: Pre­ludiul din Partisfalău atunci po­sedat de o exaltare extraordinară Valery merge până la a ruga pe prietenul său să-i spună ce gân­dește despre el. ..Dă o apreciere ge­nerală și particulară și nespus de sinceră despre mine. Inchipuiește-ți că e un serviciu, nu, o fantezie, ceea ce îți cer. Am nevoie ca cineva să­ mă vadă din afară, rece... Povestește-mă așa cum mă vezi...“ E întreg Valery, de pe acum în­ această frază ultimă. Intr’o altă zi, trimite lui Louis ..autopsia“ sa, de el însuși, piesă extrem de dențială botezată „Eu“, prin confi­care lămurește pe prietenul său asupra întregii sale făpturi și care se ter­mină prin aceste vorbe. ..Aceasta între noi“. Nu trebue să se creadă că acea­stă corespondență păstrează întot­deauna acest ton intelectual. Louis parizianul ține totuși în curent cu viața citadină pe îndepărtatul ostaș provincial. Uneori, e­l far, scrie el, că literați Cunoscuți, „știi, în­deosebi unii, începând cu Madanne, fac pe pontificii într’un mod insu­portabil? Și sunt de o ignoranță! Astfel zilele trecute, vorbind dastwa Pământ, piesa dior N. Vlădcd­arm și Soare 2. Soare se joacă..astă sea­ră la Teatrul Național cu d-nii: Q. Calboreanm, N. Bâlsâțeanu, G. De.. nytm și d-nele: Marteta Anca si pașa Alexandra in primele rotari. ai na Nunți­i astă seară la Studio tesa de subtilă analiză psihologică pe Bourdet Taina Nunții,­­se repre­­ntă astă seară la Studio in regia lui Soare Z. Soare cu d-nele: Ma­­­t­a Sadova, Eliza Petrăchescu, I­. Popovici, Nelly Dordea, Migry Ivan, Nicolau și d-nil. A. Critico, ■Lăzăreanu șî N. Motoc, Pusekin, la Mall­am­e, nimeni, nici chiar șeful, nu pitise un rând din, Pu­șkin. Și Mallarme este­­ profesor la Condorcet... Eram­ uluit“.. Ori despre întâlnirea cu Verlaine, care se lamentează că nu poate a­­sista la banchetul prietenului său Leon Dierx, căci nu are decât câți­va­ gologani și pleacă șchiopătând cu­ piciorul său bolnav. „Și când mă gândesc că dacă Mail armă n’ar fi învățat engleza, ar fi fost tot așa,­ j Trăim legenda lui Homer, a lui I Homer cerșetor pe drumuri. Vam­ fi și noi la fel mai târziu“,­­d­Âus trimisese lui Valery pe unul și condiscipol­ui său Gide, pe care-i vorbise adesea. După lui Gide, Valery transportat, pt. dragul meu­ în extaz, din ia prietenului duanitale Gide, rarj și desăvârșit spirit, ce entu­ ii ai, rimelor frumoa­se și al idei­­lor pureL. Te invidiez pentru ase­menea prietenii“. Louis a arătat lui Mail arme câteva sonete ale lui Vșt­­ri­ry, căre i-au plăcut mult. „Prie­tene, scrie el, ești sfințit“. Și Mail am­ tiâ scrie chiar el discipolului său o lungă scrisoare care emoțio­nează, profund pe tânărul Valery. Apoi, Valery e­liberat din servi­­ciul m­litar­ Și se îndreaptă spre Paris, n­e știe ce a urmat, după c­­e ■ [UNK] [UNK],rună corespondență care a legat doi mai scriitori.­­ 1 N. Faffiafanasisa pretj

Next