Viața, iunie 1943 (Anul 3, nr. 762-790)
1943-06-01 / nr. 762
Pag. 2-a #• FLĂCĂRI $1 RUGURI se numește cartea de versuri a d-lui Marin Marinescu-Mureș, apărută în „Editura Noastră“ — București. E o carte scrisă sub semnul poeziei, păcat însă că poetul își diluiază versurile adesea prin facilități. Mai multă sobrietate ar valorifica mai bine materialul poetic. Iată un exemplu: In lumea de dincolo de soare In mersul fără de popas, vin astreța mărgăritare SI prinse’n focul pururea aprins Spre celălalt necunoscut, mai dureros, mai fără de sfârșit Ară candelele in undelemn de pulberi, sfinte Acolo cerul vast plecat spre depărtări Deschide că île-î de crizanteme Pe cari ca visurile nopții lin Aeruri la care nici in taină n’ai putea ca să visezi Aduc cuvântul lui și pleacă ’n albe cețî, la rur.deva, prin țarini de lumină. In horbote de flori albastre Trec sufletele călătoare valuri, valuri Și ’n toate și deasupra peste toate Plutește nepătruns de ochi și moarte DUnistezeescul lor izvor. (In lumea de dincolo) Am subliniat cuvintele ce, după opinia noastră, putea să lipsească încercând să desprindem, în acelaș timp, ceea ce socotim a fi poezie de către „poetizare“. O tendință spre un clasicism de formă, constatăm la câțiva din poeții noștri dotați. Astfel, am remarcat versurile d-lui Al. Philippide. .,Plimbare printre morți“, apoi versurile lui M. Beniuc din revista fund datemor, ale lui I. Șiugarîu din „Țara de foc“, ale Magdei Isanos, din „Vremda“. E lin simiptom interesant, pe care îl relevăm ca atare, după întreaga debandadă poetică din ultima decadă. A-și impune această simpaie formală intransigentă, înseamnă pentru poet un dur examen și vădește o conștiință poetică majoră, pentru că nimic nu este mai riscant decât a adapta o formă pe care prostul gust și incultura au analizat-o și din care acei ce nu au un real har poetic pot cădea foarte ușor în facil. Ori, toate versurile și poeții pe care i-am citat, nu au căzut în facil ci dimpotrivă au reușit, prin această captare a spontaneităților poetice, să dea o emoție mai demnă și mai impresionantă. Doi scriitori bănățeni Victor Vlad Delamarina și loan Popovici Bănățeanul, se numește volumul de studiu literar recent apărut al profesorului Alexandru Bistrițianu, în ediția „Clasici români comentați“ de sub îngrijirea profesorului de la fac. de litere din București — N. Cartojan. Este un studiu pentru care avem numai cuvinte de laudă, fiind deopotrivă de bine scris și documentat. Autorul lui, profesorul Bîstrițianu — unul din distinșii foști studenți ai facultății de litere —a făcut un act de dreptate reactualizând figura unor scriitori ce s’au stins într’o vârstă prea tânără pentru a mai putea valorifica tot talentul. Victor Vlad Delamarina 5. Ion Popovici Bănățeanul au mărit însă lotul pierderilor ireparabile în lumea Uterelor noastre, făcând parte din acei tineri care și-au dus cu ei posibilitățile dincolo pentru a mări tributul plătit morții. Lectura volumului închinat lor prilejuește momente de melancolică meditație, fiind în acelaș timp instructiv pentru toți cercetătorii trecutului nostru cultural al vieții ?în ..Chiri* daira Jiînai“ Panait Istrati dela a cărui moarte s’au împlinit opt ani, rămâne în conștiința publicului, cu întreaga lui operă — istoria unei vieți trăită sub cele mai varii aspecte ale ei, dela peregrinările ortiului pe care nici o suferință nu l-a cruțat și până la ancorarea definitivă în istoria literară. Dar opera aceasta se cere reeditată, ceea ce editura VREMEA a făcut, dăruind librăriilor intr’o frumoasă prezentare CHIRA CHIRALINA, cea dintâi carte a lui Panait Istrati, aceea care a stârnit admirația lumii întregi. Cu ea începe depanarea existenței lui Adrian Zografi, personajul ere rebumă și povestește destinul extraordinar al autorului. In *ăvesttirea lui Nicoslae Ierna Dascăl și scriitor, d. Barbu Theodorescu s-a format la școala lui Nicolae Iorga și a trăit în apropierea marelui îndrumător de suflete. Prin grai și prin scris, d-sa ține treaz cultul pentru memoria aceluia a cărui lipsă este, cu deosebire astăzi, simțită dureros de întreaga simțire românească. Lucrarea pe care d. Barbu Teodorescu a dat-o la iveală acum (Nicolae Iorga) Edit. „Vremea“ Colecția .Cartea cu vieți ilustre“) rezumă existența și opera prodigioasă a neîntrecutului om de carte și de faptă românească — îndreptar românesc pentru națiunea care-i va datora recunoștință veșnic. „Soarele ■ ■ [UNK] ...răsare noaptea“* se numește noul roman al d-lui Mircea Streinul, talentatul și fecundul scriitor tânăr care s’a afirmat cu atâta vigoare în ultimii ani prin proza sa cu totul personală. îmbinând meșteșugit fantasticul cu realul într’o viziune halucinantă cartea d-lui Streinu reprezintă nouă etapă literară strălucită, față de producțiunile d-sale anterioare de care se leagă prin ritmica ei ciudată. Asupra acestui uluitor volum vom reveni mai pe larg în curând în cadrul paginei noastre literare, ln nou roman asupra lui Beethoven Marele scriitor german Heinrich Zerkausen a terminat un roman nou, care va apare sub titlul :,Der feurige Gott“. Romanul tratează despre marele compozitor Beethoven în timpul cât a trăit la vien». Lupta sa pentru eternitate, deslănțuirea geniului său, sunt Prezentate de Zerkausen în viziuni poetice. Cartea este partea a doua a prezentării lui Beethoven, tânăr . Muzică la Rin“ Ediția operei complecte a lui Copernic Cui ocazia aniversării a 400 de ani de la moartea marelui astronom și pioner al științei Nikolaus Copernic, va apare o ediție complectă a operei sale. Lucrarea care a fost creată în colaborare de toți cercetătorii operei lui Copernic, astronomi și alți savanți germani, cuprinde 8 volume de texte originale în latină și germana veche, precum și transcrierea în germana modernă. I VIAȚA Primul contact cu pictura lui 961pione am avut-o într’o toamnă venețiană, palidă, fără susur de frunze și fără bice de vânt. In toamna aceea „Galleria Cavallmo“-Cardazza, cea mai organizată galerie pe care am întânit-o până acum în Italia, avea deschisă o expoziție colectivă. Scipione, era reprezentat prin două tablouri descompuse, fluide inmateriale, ca însuși vremea care stăruia peste undele verzui ale canalelor. Avea o natură moartă sanguină, nărânzată, pare că era un plămân rupt peste o mână de fructe, peste un verde ruginit, șters. Un alt tablou, în aceleași tonuri, nu mi-l mai reamintesc. Era, mi se pare, o schiță de autoportret. Despre Scipione mă informase cu mulți ani în urmă Eugenie Montalle, când îmi trimisese și cărticica lui de versuri. Poemele lui Scipione nu interesează, sunt prea puține, tot atât de puține ca și tablourile pe care le-a lăsat. Le-a scris poate înainte de a se stinge, pe patul de boală de pe care n’a mai putut să picteze. Sunt poemele unei inimi care a refuzat să se stingă, care a înfruntat moartea. Tinerețea lui Scipione a fost frământată de neliniști pe care nici versurile și nici pictura nu a avut timpul să le adune. A părăsit paleta către vămile văzduhului prea de cu vreme, la 32 de ani. După ani de zile, am întâlnit alte două tablouri ale lui Scipione în Giuseppe Ungaretti, înfrumusețând disperările unui alt palat, cu care prietenia s’a păstrat în spațiile care îndepărtează apusurile de răsărituri. Un tablou înfățișează rugăciunea unui cardinal, celălalt conturează fruntea și ochii săi încercănați. La o expoziție recentă din „Galeria Zoddiaco" am văzut o fugară schiță în linii groase de tuș, a postului Ungariei (mult mai slabă în comparație cu desenele sale obișnuite). Apoi, tot ceea ce am mai văzut, au fost întâmplătoare ocazii oferite de neguțătorii de artă. Din puținul dealtfel Scipione își are mai mult de 30—40 de tablouri și infinit de multe desene) pe care l-am putut avea aproape, am reușit totuși să-mi creez părerea cuvenită acestui nefericit pictor, care are aceeași comună soartă cu Luchian și poate aceleași afinități artistice. Pentru arta plastică italiană, Scipione înscrie cea mai hotărîtoare piatră fundamentală. In jurul său se centrează originalitatea, sursele și posibilitățile unor reîntoarceri la origină. Scipione este cel mai autentic pictor modern italian. El dă încredere șovăelnicilor, despică materia și gradează valoarea separând falsul de concret. Conștiința sa tânără, entuziasmul său fără margini, nu-și avea izvorul decât în ungherele cele mai intime ale sufletului său. Scipione a lucrat puțin, dar îndeajuns de convingător că a fost un pictor mare, inegalabil. Lucra încet, căsnit, matur, împotrivinduse cu dârzenie oricăror ușurințe care l-ar fi sustras dela ceea ce constituia voința sa impusă, soluționată, realizată. Se opunea instinctual meșteșugului, manierismului, facilității, tocmai pentru că excepționala sa dotare i se părea prea facilă. Și din lucrul său strunit a ieșit fiecare tablou o capo d’operă. Pictura lui Scipione esta concepută din variabilitatea cromatismului, din valorile tonurilor, din unitatea atmosferică pe care fiecare tablou o conține în existența sa separată de alte lumi, de realitățile care vulgarizează. Clanul,obscurul în care își păstrează luciul gamelor, de la griurile la roșurile teroase, Scipione delimitează expresia prin o tușă invizibilă, abia conceptibilă, pentru a da astfel nu iluzia că tonul oprește reflexiunile, ci continuitatea interioară a unei materii care se apropie pentru ca să scânteeze și să dea viață pânzelor. Până la un anumit nivel, totul pare neted, uniform, dar cu cât suprafața se întinde cu atât se vede că elasticitatea sa nu este o sforțare de penel, ci o suprapunere de aer, o aglomerare atomică în stare să îroureze sau să limpezească tabloul pe întregul său ansamblu. Intr’un portret cărămiziu (portretul unei doamne) Scipioaie reușește să împace toate viziunile sale plastice. Portretul are ochii întredeschiși, alungiți, iar culoarea întinsă, subțire. Se detașează prin fascicolele de lumină care face ca pieptul să radieze tresălturile respirației. A doua perioadă (care nu știu dacă este ultima sau prima sa preocupare de compoziție), nu are comun cu pictura sa decât unitatea cromatică. Sunt pânze cu probleme sarcastice. Oameni ireali, cu dantura sclipind, cu ochii plesnind din orbite, oameni care te îngrozesc, fantome bolnave, hiene, cataclisme. Oameni puși în fața conflictelor din el însuși. Problemele acestea de interioritate vor influența mult arta plastică italiană și se va resimți aproape la toți pictorii actuali care vor și mai departe ceea ce Scipione duce trebuit să lase cu plecarea lui discretă in lumea uitărei și a veșniciei. Pictura lui Maffai își are rădăcinile în Scipione (ei ne lasă să credem că în sancrita japoneză). Mai temperat și cu alte preocupări, chiar și Guttuso s’a inspirat cu folos din fantasmele lui Scipione. Desenele pe care le-am putut vedea fie în colecții particulare, fie izolat reproduse prin reviste sau în cărțile cari i-au fost închinate (ediția „Cavallino“, etc.) au aceeași structură cu picătura care n’a putut fi culminată într’un timp atât de scurt. Linia spontană, nervoasă, sigură, îl făceau să ajungă să construiască cu multă ușurință desenele pline de un duh ironic, de o voită amărăciune. Scipione rămâne în pictura italiană un izolat, un artist pe care nimic nu-l poate confrunta. In pictura europeană (unde i se cuvine mai des amintirea) e un fenomen ale cărui proporții se lărgesc din ce în ce mai mult. Scripione separă definitiv curentul picturii franceze de curentul la care el însuși se zidește la temelie. De aceea puținele lucrări rămase de la Secipione au devenit o meritată pietate. Ioan Io Mirea ,O VIAȚĂ FURATĂ“ Rötfftain de K.-J. BfNEȘ: (id. Csorjan) Tipărind O viață furată, romanul lui K.-J. Benes, editura Gorjan a prilejuit cunoașterea unui nou autor ceh. Literatura cehă ne este pe deplin necunoscută. „R. L. R.” piesa utopică și colectivă a lui Capek, jucată și la Teatrul Național, a trecut hotarele țării noastre, datorită faimei care a precedat-o. „JA. U. R nu era o operă reprezind , oglindea nimic din viața interioară a poporului ceh, pe care muzica lui Smetana sau a lui Dvorak, au tâlmăcit-o fără cuvinte, înainte chiar ca o lucrare a literaturii cehe să-și fi găsit, în graiul nostru, traducătorul. A trebuit, de asemeni, ca acest roman al lui K.J. Beneș să tenteze un regizor de cinema și o actriță de mare talent — e vorba de Elisabeth Bergner —, pentru tară, întâiul roman ca o viață fadin literatura cehă cunoscut nouă, să apară in românește. Trebue să recunoaștem, din put, că romanul lui Benes nu încefrânge nimic din viața interioară răssufletului ceh. Tălmăcindu-se o viaață furată nu s’a făcut acel hotărîtor pas pentru cunoașterea acelei literaruri de intensă rezonanță lăuntrică, oglindă a sufletului colectiv ceh. O viață furată este un roman pecetluit cu semnul senzaționalului, — e vorba deș trama însăși a cărții — pe care, insă, un scriitor stăpân pe meșteșugul său, îl închipuește din amănunte sugestive, din tonuri interioare fără stridențe. Până la urmă, senzaționalul e uitat și cartea e împlinită din prețioase daruri artistice. Drama cutremurătoare a Martinei, care caută să ia locul sorei sale, Silvina, se desfășoară în etape și detalii neașteptate, de bogată viață sufletească; e ceea ce convinge și pretinde pe cititor și ceea ce ne apropie, într’un allegro sostenuto spre semnul desnodământ al acestei nobișnuite povestiri de dragoste. Astfel, romanul O viață furată rămâne ca o carte europeana, de o deosebită frumusețe, care depășește cu mult senzaționalul întâmplărilor, printr’o analiză susținută a situațiilor și a reacțiunilor lăuntrice a eroinei, printr-o gradată și semnificativă montare a amănuntelor, fără ca totuși să dăuneze veridicului, acelei impresii de viață firească, tulburată de straniul unei împrejurări care se cere urmărită în fremătătoarea ei desfășurare. Romanul, așa cum îl con^fcm acum, (în traducerea frumoasã^md-lui Pathe Teodorescu), are o rație mult mai amplă decât scenarii filmului pe care l’a inspirat, prin complexă împlinire de momente și o nebănuită acumulare de amănunte. „O viață furată” mărturisește totuși o literatură cehă de riorrestată maturitate, de o admirabilă ținută artistică; e ceea ce ne îndeamnă să cerem editorilor noștri să caute și in literatura cehă cărțilui; ne-am săturat să ingurgităm romane englezești de mâna doua in imposibile tălmăciri, care fac hrana spirituală cea de toate zilele și nopții unui public cititor desorientat, neștiutor, convins că Somerset Maugham și Cronin sunt doi foarte mici scrișori britanici. Nichela Aimaams Sap . .i. ,,E1.SP - asacră unul din ultimele numere răsboiului actual și celui din 1914-18. Articole semnează d-na: Jaime Astram, Ferman del Almagro, Antonio Heredero, Luciano de Taxonera, Cămilo Jose Cela, etc. Buletinul Camerei de muncă pe anul 1942 primit recent la redacție, cuprinde articole, legi, regulamente, statistici, îndrumări și informațiuni în legătură cu viața muncitorească. „Ziaristica este o misiune“ este titlul dării de seamă asupra primului congres al uniunii asociaționale ale ziariștior ținut la Veneția 1942, volum ce am primit recent la redacție. Poestul lui Ilie Steri este titlul unei cărți umoristice datorită d-lui Dorin Iliescu, scoasă de curând de sub teascurile editurii „Viu* versul". Cuprinzând peste 30 de pie se — schițe „Procestul lui Zlie. Steri‘ aduce în zilele acestea de grea cum* pănă când frunțile și sufletele se cer descreție de grijele de fiecare zi, un duh de miasmă reconfortarea se așează tare in care in primul planînzestrat cu un fin simț de observație asociind și un comic de călită= tei d. Dorin Iliescu ne înfățișează scene trăite, în care viața pulsează în toate alveolele sale. Desigur că spațiul scurt al acestor note nu ne poate îngădui să discutăm mai pe larg valoarea acestei cărți, credem însă că cei in drept — cronicarii literari — se vor apuca măcar de acum înainte să scrie de spre cărțile bune ce apar rar — dar totuși apar. Marti I Inn«*» *913 D-ra Maria Botta întrun rol de femee modernă Mârie Marți seara se reprezintă la Studio Teatrul Național pentru a 25-a oară „Mioara“ de d. Camil Petrescu. In rolul principal, acel col unei femei moderne, apare d-ra Maria Botta. Pentru complexitatea sufletească a eroinei din această piesă, jocul subtil a d-rei Maria Botta, constitue o admirabilă interpretare. O montare excepțională asigură acțiunii un cadru cât se poate de variat, în care sunt zugrăvite aspectele vieții moderne PRODUCȚIA CLASEI DE CÂNT A MAESTRULUI SANTARELU Aseară a avut loc la sala Dalles producția festivă a clasei de cânt a maestrului Santarelli. Sala a fost neîncăpătoare pentru publicul care a ținut să vadă elevii acestui cântăreț care a făcut cinste artei, și scenei române pe care a cântat atâtea stagiuni. Mărturisim, dar ne-a fost dat să vedem o producție de fine de an, atât de omogenă și care să prezinte elevi (21) de calitate și așa de bine instruiți. Aplauzele care au urmărit pe fiecare elev în parte, să nu se creadă că au fost de complezență. Afară de prieteni și rudele elevilor, erau în sală foarte mulți cunoscători, printre cari și artiști consacrați ai operii române foarte mulți melomani, cari sunt poate și cei mai buni cunoscători. Un apreciat cântăreț al operii române, spunea, în pauză, că ar fi o fericire dacă conservatoarele noastre ar isbuti să dea elevi așa de bine pregătiți. Succesul de aseară al clasei de cânt a lui Santarelli, este încoronarea muncii de decenii, pe tărâmul artei, a acestui artist, care a ajuns astăzi la frumoasa vârstă de 67 de ani, dar care-și păstrează aceiași tinerețe sufletească ca acum patruzeci de ani CU U REVUL . .un.de candoare ne reproșează curierul revistei „Vremea“ că am fost rău intenționați când am socotit că Magda Isanos și Polixenia Carâmbi ar fi pseudonime gî că ne-am pronunțat împotriva obiceiului unor tineri scriitori de a-șî alege pseudonime cu rezonanțe streine. Ne pare bine că am fost informați asupra acestor tinere scriitoare cu atât mai mult cu cât — după cum a remarcat și redactorul curierului „Vremii“ — ultimele versuri ale Magdei Isanos au fost apreciate de noi în aceste coloane Pentru a lămuri cititorii despre ce este vorba, tînem la rândul nostru să-î informăm că poeta Magda Isanos (nume nu pseudonim) este soția scriitorului Eusebiu Camilar, autorul unuia din cele mai valoroase romanțe românești ce au apărut în ultimul timp: „Cordun‘‘ (Ed. Fundațiilor Regale). Bineînțeles, această punere la punct nu face să cadă ceia ce am afirmat despre moda pseudonimeor de rezonantă străină. — lucru asupra căruia credem că și redactorul curierului „Vremii“* este de acord cu noi. Curierul „Vremii" se mai revoltă și împotriva acuzațiilor pe cari î le-am adus referitor la răspunsul pe care î l-a dat unui poet care îi trimisese un manuscris pentru a fi publicat. Ne pare bîne că observările noastre au fost rupte în considerație de d-sa st s-au bucurat de un răspuns. Ne pare rău, doar, în acelaș timp, că ne-a contestat atitudinea de absolută camaraderie intru condei, pe care amn avut-o când le-am formulat. Ne-am ocupat destul de mult, de revista „Vremea“, în aceste coloane. 96 lăsând să treacă reemenționatulumic din ce îa ce era demn de remarcat în paginile eîe, așa că discuta asupra unei rele voințe, cita partea noastră, este absolut neîntemeiat. 99 ATRAGEM ÎNCĂ ODATĂ atenția cititorilor asupra numeroaselor greșeli de tipar ce s’au strecurat șî se mai strecoară, zi de zi. zel această pagină, fără ca noi, ceî de o redactăm să putem schimba opus din această situație. Adîcă, recr»tindu-ne textul tipărit, constatăm că a devenit neînțelegibil. Un car vânt înlocuit sau omis, un prunct sau o virgulă deplasate, dau unor fraze o factură cu totul stranuta, putând fi considerate detectorul neîndulgent drept un fel cam abracadabrant de a se exprima al autorului însuși, când de fapt este număr o farsă a tiparului. Cum nu putem face erate zilnice, ne mărginim să atragem atenția dîn timp asupra acestui inconvenient de nereanecîat, ce constitue un fel de rate a scrisului cotîdîan. CONFERINȚE Sub auspiciile Asociației românogermane și ale ministerului de Lucrări Publice și Comunicații cu oreaziunea Expoziției româno-germane de șosele și căi navigabile — s’a organizat un ciclu de patru conferințe care vor avea loc în sala Societății Politehnice din Calea Victoriei 118, etajul I. A doua conferință, va avea loc Marți 1 iunie oor., ora 18 fiind ținută de d. inginer insp. general Virgil Cotova, care va vorbi despre „Căile navigabile ale României și desvoltarea lor în viitor. IN SLUJBA NEAMULUI Prin ultimele manifestări publice Asociația Scriitorilor Militari a înfățișat țării nu un program de activitate ci o nestrămutată credință în idealul național pe care înțelege să-l slujească cinstit, din toate puterile ei. Există în cadrul acestei Societăți, o atmosferă de desăvârșit desinteres personal sau material, în spiritul căreia se lucrează cu râvnă și spor. Sclavi ai unui naționalism ireductibil membrii asociației înțeleg să fie adevărați stâlpi vii pentru susținerea ideii de conservare a ființei neamului conștienți că în această puternică cimentare patriotică, șade salvarea țării. Se urmărește astfel întărirea essenței naționale în sufletul poporului român, cât și posibilitatea de a-i ține căl mai strâns legat de puterile ce în mod normal au o ideologie similară celei care ne conduce și inimile noastre. Paralel cu acest concept naționalist fundamental, se ating performanțe intelectuale prin comunicările sau celelalte manifestări ale membrilor asociației, înălțimi de gândire și profunzimii sufletești cari pot figura cu cinste în orice concert spiritual. Aceste autentice realizări de valoare ale scriitorilor cari formează societatea se extind în cadrul unei largi game ce se desfășoară de la strategia și logicele concepte ale științei sau matematicilor, până la cele mai îndepărtate orizonturi interioare ale pre-față de ce inimile celor cari conduc asociația sunt străbătute de o legitimă mândrie luminoasă, acum când prin nesfârșita cascadă de contribuțiuni sufletești și intelectuale s’a așezat factorul militar la locul unde i se cuvenea, în spiritualitatea românească. Dincolo de titulatură societatea a îmbrățișat, nu numai pe cei cari purtau o uniformă militară sau pe cei cari au slujit-o cu cinste, ci toate elementele capabile din rezervă ori chiar cari nu s’au pregătit pentru această carieră, dar cari printr’un duh limpede au putut contribui la înălțarea ideii naționale pe acest ogor sufletesc al literelor. De mai bine de șase ani activitatea societății se manifestă în doctrina aceasta prin conferințe, șezători sau publicațiuni diverse. Revista asociației e binecunoscutul organ. Lumea Militară Ilustrată, împreună cu anexele ei și diferite broșuri cari apar în biblioteca asociației și se răspândesc de către ea. Deasemeni Gazeta Militară revista d-lui Gen. de div. Virgil Economu președintele Asociației încadrează prin întemeetorul și conseducătorul ei direct, în aceiaș ritmică națională. Activitatea Societății se desfășoară și în provincie nu numai în Capitală prin membrii ei de frunte cari se deplasează pentru conferințe și diverse manifestări patriotice, în toate punctele țării. Nesubvenționată de nimeni asociația a putut totuș din puținul ei contribui bănește la ajutorarea câtorva spitale, a ținut șezători cari au adus importante sume pentru ajutorarea concentraților și mobilizaților sau a ajutat direct de la caz la caz pe cei cari inevoe de sprijinul ei. O interesantă latură a operii întreprinse pe tărâm sufletesc a fost apropierea de spiritualitatea germană considerându-se aceasta ca o urmare firească a strânsei camaraderii de arme care unește cele două popoare ce-și varsă sângele în comun pe câmpul de luptă. Pentru întărirea acestor relații spirituale au plecat în străinătate mai mulți ofițeri superiori membri ai societății cari au reprezintat neamul cu cinste și pe tărâm cultural. In fruntea lor d. General Dabija a isbutit printr-o covârșitoare forță morală să înalțe prestigiul armelor și în domeniul intelectual. Conferințele d-sale în Germania au avut un puternic ecou atât în lumea militară a Reichului cât și în întreaga opinie publică. De aci a ieșit schimbul de valori cultural militare între cele două națiuni aliate O.K.W.-ul — înaltul comandament al armatei germane,a trimis astfel un prim lot de ofițeri superiori cari să ia contact prin conferințe cu țara și oamenii noștri. Profesorul Maior Doctor Martin Block titularul catedrei de limba română de la Universitatea din Lipsca, Generalul Kiszling directorul Arhivelor Militare din Viena, ca și Lt. Colonelul Walter Troege cunoscutul scriitor militar german au putut să ne viziteze în primăvara aceasta țara și să conferențieze în fața publicului nostru pentru întărirea aceleiaș idei dominante dorită de către conducerea asociației scriitorilor militari. Legarea unei cât mai strânse prietenii ca și prezentarea unei laturi a sforțărilor pe care ea înțelege să le facă plină de fericire pentru înălțarea ideii naționale. Rând pe rând acești trei străluciți și bravi reprezentanți ai Wermacht-ului au fost conduși la Institutul de Istorie Națională unde li s-au prezentat o seamă de realități menite să combată prin lumina justă a adevărului, falsa propagandă cu care au inundat occidentul unele state vrăjmașe nouă. Deasemeni au fost primiți cu cinste și simpatie la Muzeul de Artă Națională de către d. Prof. Tzigara Samurcaș, și la Institutul de Științe Agronomice de către d. Prof. Ionescu Sisești. La Casele Naționale li s’a înfățișat realizările din domeniul rural iar la Breaza au putut prețui educația tineretului realizată în cadrul M. T. R.-ului. A fost vizitat Ateneul, Teatrele și s’au făcut câteva plimbări în jurul Bucureștilor. Decorarea înalților oaspeți de către oficialitate a încheiat Această vizită în țara noastră. Primiți la gară și conduși de către d. General Virgil Economu președintele Asociației și de către o delegație a scriitorilor militari, distinșii reprezentanți ai Armatei Germane au plecat cu o caldă simpatie pentru poporul aliat care luptă cinstit pentru acelaș ideal. Această operă în care inițiativa particulară a dat atât de strălucite roade se datorește exclusiv înțeleptei și viguroasei conduceri a Asociației Scriitorilor Militari Români exercitată cu o strălucită demnitate de către d. General de div. Virgil Economu. Sunt fapte cari depășesc atât prin semnificația cât și prin rezultatul lor pozitiv, cele mai pretențioase năzuinți, căci această laborioasă activitate de indirectă propagandă, înlocuește cu succes deficiențele de peste hotare unde atât spiritual cât și material, continuăm să trăim într’o condamnabilă modestie, insuficienta total în fața armelor perfide ale adversarilor noștri. Iată de ce misiunea Asociației Scriitorilor Militari se conturează din ce în ce mai viguros, după realizările ei efective, de până acum. In fruntea Societății omul care o susține și animă, continuă să lupte pentru țară pe tărâm spiritual, cu tot sufletul său închinând fiecare clipă acestei înalte idei a idealului național. Datorită acestor superbe și neîncetate eforturi, toamna care va veni, ne va aduce o intensificare a acestui schimb cultural cu străinătatea, urmând ca numărul conferențiarilor să fie mărit cu mult de ambele părți și să se atace toate problemele legate de această idee. Asociația va avea un sediu propriu destinat grație Mareșalului și Ministrului C. N. R.-ului, ca și un loc de odihnă datorit unei superioare înțelegeri camaraderești pe care se va ridica un cămin la Tg. Ocna, unde se vor putea repausa membrii societății, încurajând prin tipărire lucrările proeminente ale membrilor ei. Asociația înțelege astfel să cheme atenția oficialității asupra lor. Deasemeni prețuind acest ideal ea a isbutit să creeze din puținul ei câteva premii cu cari va răsplăti realizările de valoare. Viitorul rezervă astfel o frumoasă cale în istoria cestei societăți culturii românești, au curate gânduri animate de cele mai pentru întărirea și înălțarea sufletului românesc, operă particulară de profundă și desinteresată jertfă pe altarul patriei inițiată de o distinsă conducere militară care de ani de zile a luptat și luptă pentru așezarea factorului militar la locul , cuvenit în spiritualitatea românească. Ernest Veaiea