Viitorul, octombrie 1919 (Anul 13, nr. 3478-3506)

1919-10-09 / nr. 3484

Anul al doisprezecelea No. 3484 BANI In țară . . In străinătate abonamente un an 60 Lei . . . un an 100 Lei . . un număr vechiu 40 Bani șease luni 80 Lei șeace luni 60 Lei REDACȚIA STRADA EDGARD QUINET No. a (Vis-a-vis de Hotel Capsa). Telefoanele: Direcția pH2 i_ Rredacției și ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 4 Aministrația,_4)[2 își 3>lANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului, str. Academiei 17 și la toate Agențiile de publicitate Uri o oafi organizare a Biser cei noastre Congresul preoțesc ce «’a ținut în Capitală are, în aceste momente de prefacere pe toate terenurile, o deosebită importanță, el punând în lumină problemele și desideratele preoțimei cu privire la organizarea Bisericei noastre ortodoxie. Această preocupare demnă de toată lauda, pentru reforma și progresul organizărei Bisericei noastre naționale,dovedește intențiunea celor chemați de a fi slujitorii Altarului, de a fi cât mai aproape de idealul creștin și de înalta lor misiune culturală și sufletească. De altfel reorganizarea Bisericei noastre a devenit o problemă de vie actualizate tocmai din pricină că la vechea noastră biserică autocefală ortodoxă, s’au alipit bisericile ortodoxe din țările surori, cari având oarecare nuanțe specifice, desigur că se impune unificarea lor. Cum legiuirile și organizația întreagă de stat trebue să fie din temelii reluată, pentru a aduce o unificare salutară, tot astfel aceiași unificare de organizare se cere și în Biserică românească. Bierica noastră ortodoxă a simțit în trecut o influență oligarhică, contemporană cu regimul fanariot care a introdus în întreaga organizare de stat o concepțiune oligarhică, străină de spiritul democratic al neamului nostru. Deci, o primă nevoe este de a face ca Biserica noastră să fie cât mai democratică, chemând la alcătuirea ei cât mai multe elemente credincioase. Până acuma prefacerile ce s’au adus Bisericei noastre au fost mai mult în sensul de a forma în sânul ei o imirocratie. Haret, cu spiritul lui larg deschis pentru problemele mari lateneanului, a înțeles nouile curente ale vremei și de aceea a introdus ideea „conistoriilor bisericești“ în care erau chemați a lua parte și preoți de mir, ceea ce era o inovație față de organizarea sinoadelor pur monahale. In aceiași direcție democratică trebuie căutată soluționarea problemelor bisericei noastre. E de dorit astfel ca să ne apropiem cât mai mult de statutul șagunian, care în fond se poate defini : colaborarea tuturor elementelor vrednice cetățenești la conducerea Bisericei în stat. Acest statut al mareluiaguna, pe care frații noștri din Ardeal n-unu în măsură a-l cunoaște și mai bine decât cei din vechiul regat, treime să fie astfel orientarea către care trebue să tindem în viitor. Va trebui atfel să mergem spre o organizare a Bisericei noastre ortodoxe în sensul ca în conducerea ei să ia parte printr’o colaborare spornică. Statul, ca instituție cu putere temporară, preoții de mir, monarhii și chiar laicii, pentru ca astfel să chemăm la propășirea Bisericei toate energiile neamului. Progadând în acest chip, adică chhemând toate forțele naționale și toate sufletele drept credincioase, în jurul Bisericei noastre, suntem pe calea adevăratei democrații, care este curentul dominant al vremei noastre. A face ca Biserica națională, care este o expresie a neamului nostru, să fie în afară de acest curent democratic al vremei, ar fi o eroare, pe care cei dintâiu au căutat să o evite slujitorii Altarului de la noi și din țările desrobite. Introducerea, apoi, a laicilor în consistoriile și în adunările bisericești este o măsură care e menită să vină foarte mult în sprijinul răspândirei credinței, căci colaborarea aceasta dintre toți drept credincioșii creiază acea solidaritate totdeauna binevenită și spornică în rezultate frumoasa Moțiunea care a sintetizat și rezumat de altfel frumoasele discuțiuni din sânul acestui important congres preoțesc nu face decât să pună în lumină tocmai aceste tendințe, ceea ce nu puțin va contribui la grabnica propășire a Bisericei pe calea ei cea adevărată, de factor mare educativ și național. II cm zi La asociația evreilor din Str. Lipscani auinut interesante cuvântări d. Brociner, C. Argetoianu și Weismann, sionist. Un fost deputat de Covurlui publică în „Românimea” un apel la revoltă din care notăm aceste două antiteze: „D. Miile este omul care de mai multe zeci de ani luptă cu condeiul pentru respectarea literei Constiutiei“, iar Suveranul Țărei este „un criminal“ și un călcător de Constituția Un om care pornește in polemică cu astfel de criterii de judecată a oamenilor, inutil își dă adresa: Hotel Splendid, camera X„ căci nimeni, desigur nu-l va ridica, spre a face victimă și martir. Sinuciși nu pot fi omorâți de alții! In vreme ce Patria organul oficial al partidului național tun Ardeal, arată hotărârea nașe vastă a României de prețul indieni de a apăra demnitatea țârei și neatârnarea ei (teplână economică, în regie trăim vocea izolată a „Renașterei Române“ care plecând de la o convorbire în tren cu un francez, pe care a avut-o un redactor al său, ajunge la înc tperea că putem primii aranjamentele — după metoda takistă — în ehistda robiei economice. „Un aranjament trebue să se facă și că tocmai posibilitatea acestui aranjament a fost compromisă de politician] omul nostru, și noi... mergem din umilire im umilire“. % „Sfatul Țărei" din Basarabia reproduce următoarele date interesante asupra repartțieiai <ilor 50J0 de locomotive pe care Germania o obligată să ie dea Antantei : „România, care și-a perdut tot parcul de mlașini, capătă 50, pe când Cehoslovacia, care nefind invadată nu a pierdut nici o mașină, obține 100. Tot 100 capătă Polonia, căreia, totuși i-sa rămas tot parcul arma,taft germane și mult materiali rusesc. Italia obține 200 mașini. Belgia, care în adevăr și-a pierdut toate mlașinile ei, obține 2000 ecoace este o despăgubire apreciabilă”. RĂZBOIUL in slujba agriculturei Printre țările cari, din când în când, primesc vizita neplăcută a lăcustelor, este și România. De aceea credem că se vor citi cu interes rândurile de mai jos, privitoare la un mijloc de luptă împotriva acestor rău-făcătoare insecte, cari constituesc o adevărată primejdie pentru agricultură. — mijloc isvorât din noile descoperiri făcute cu prilejul războiului. Un flagel: lăcustele si unui francez după care luăm amănuntele de mai jos, reamintește că in sudul Franței și în Algeria mai cu seamă lăcustele fac adevărate magii. Aici flagel există și astăzi. Pe lângă lăcustele zise „marocane” cari se găsesc pe platourile Atlas, și cari fac incursiuni periodice în sudul algerian, sunt și mai de temut „lăcustele migratoare“, care își iau zborul în regiunile centrale ale Sudanului și, străbătând mii de kilometri, abătându-se pe câmpuri mari, oricare ar fi cultura cu care sunt semănate, sunt condamnate cu desăvârșire. iar, iată că războiul ne lasă o armă împotriva acestui flagel, o armă care, după experiențele cari s’au făcut în Franța, s pare a fi eficace. Acum câteva zile de Paul Marechal, directorul laboratorului entomologic de la institutul agronomic din Paris, a făcut la Academia de științe o comunicare, în care a relatat încercările de distrugere ale lăcustelor cu ajutorul proectoarelor de flăcări întrebuințate în războiul ratatoare cu clorapicrina. S’a răspândit acel lichid pe câmpuri necultivate încă, stropinndu-se de preferință găurile din pământ. Mii de cadavre de animale și insecte de tot felul au arătat excelența acesei metode, care poate fi întrebuințată cu folos mai ales împotriva șoarecilor de câmp atât de stricători. Este sigur că în numeroase cazuri cloropterina poate să înlocuiască sulfura de carbon pentru distrugerea animalelor vătămătoare câmpului. De altfel treiași substanță a fost utilizată cu succes contra distrugerei insectelor din case, ploșnițe, purici, gândaci de tot felul, etc. Este iposibil ca să se poată aplica și alte invențiuni de războiu la operațiuni utile agricultural și poate și Industrie. De altfel, cultivatorii din nordul Franței, unde particularii și statul fac mari sforțări pentru o reconstituire agricolă, grabnică, au și cerut ajutor pentru distrugerea șoarecilor de câmp, cari sunt in număr extraordinar de mare. Altfel, sforțările riscă să fie paralizate. In orice caz experiențele făcute sunt prețioase îndrumări cari vor fi utilizate desigur în țările agricole. I PILDE DIN APUS Hașrasl ® a3*Mshcaf ® ai*e ca flacără contra lăcustelor, «saaele asfa»iasfite cosiia— - - - r ----------, tra șoarecilor de câmp Invențile de războiu și astricultra Un colaborator de la „Le Petit Journal’“ a cerut d-lui Paul Marechal câteva amănunți asupra experiențelor sale. — Experiențele sunt foarte interesante, a zis acesta. Ele au avut de scop mai cu seamă distrugerea lăcuitelor tinere, atunci când ouăle abia s’au deschis și când lăteustele nounăscute formează imense pete negricioase pe pământ. Rezultatele au fost minunate și vor fi confirmate prin noi experiențe. Cu o cantitate neînsemnată de lichid aprinzibil au fost distruse sute de mii de insecte. S’au mai întrebuințat aceste aparate și contra lăcustelor plai dezvoltate, cari aveau picioare și săreau pe pământ, și aci rezultatele au fost bune... — Dar asupra lăcustelor în «bor! — Lucrul nu ar fi posibil, a răspuns învățatul francez. Dar dacă sunt distruse înainte de a putea zbura, e inutil să se mai caute alte mijloace. Gazele asfixiante contra șoarecilor Cu acest prilej d. Marschal a relatat că mai sunt și alte invenții de războiu ce se pot utiliza cu succes împotriva animalelor vătămătoare: — Toate animalele care fac un imens rău semănăturilor pot fi omorâte cu ajutorul gazelor asfixiante. •S’au obtinut rezultate foarte încu- NOTE mmmmaBm&mmsm .! Moartea fâlfa!’! Sunt ființe mari atunci când mort, multul lume rămâne surprinsă ni că a murit, dar că a trăit până atunci. Ele e mai moarte de mult înnainte de-a muri. Un asitfel de caz este acela al „dolinei Patti, care a merit zis . Cina dintre noi știa că mai trăește cea mai ilustră dintre „dive“, cea mai celebră dintre cântărețele vremei noastre, cea mai bine răsplătită dintre marile artiste? Patti a avut o celebritate, pe care numai Voltaire a avut-o în literatură. Era cunoscuta aproape a tuturor regilor și împărățiilor În mai, era adorată de Europa și de America. Vocea ei divină a emoționat ani de zile lumea, iar scenele vestite considerau ea o sărbătoare memorabilă ziua când marea autistă, trimetea în sală trilurile maestre ale ioeei sale unice. Dar mai puternică decât talentul, a fost legea fatală a bătrâneței. Au venit anii și au adus cu ei slăbiciune, și bolile și greutatea lor i-au apăsat grumajii. Patti s’a retras din teatru. O reprezentare de adio. Un succes de umanitar respect. Un surâs, o lacrimă. ..Et puis bon soir !“ Pasărea și-a plecat copiii, și din «borul în lume și-a ales colivia. Ce triști vor f fost anii când Adelina Patti a devenit gospodină, o bună bătrânică, cu o pisică în brațe, cu un cățuș fidel la picioare, cu un canar în colvie ! Căci nimic nu e mai trist decât zilele apusului la gura sobei, în tăcere, atunci când în aeruiaș timp tinerețea cântă la ferestre, și în alte teatre , tot aceiași lumină, aceiași viață, aceleași aplause, dar pantru altele ! Sărmană viață, cât ești de vecină cu moartea, și cât de mărg'nașe e gloria cu uitarea cea mai desăvârșită 1 ■m iiiiwiiii ii mmmmsmmmi hii—hminiwi iímn Ttetreeius Diaizati Foundates „VIITORUL« Cel mai răspândit JURNAL DE SEARA ziarului! ABȚINERILE DE LA ALEGERI A ținerea d-lor Take Ionescu și general Averesei dela alegeri» este o hotărâre care ea însăși demască lipsa untri conștiințe luminate și a conștiinței naționale românești. Pentru a face, însă, efect de galerie și a masca urîțenia cauzelor ce au motivat abținerea de la alegeri tocmai a acelora cari acuzau trecutul guvern că nu face alegeri mai de grabă, ziarele takiste și averescane vorbesc de abținerea de la alegeri a opoziției din Bucovina și din Basarabia. Pentru a lămuri însă opinia publică este bine să se știe că atunci când se vorbește de abținerea Bucovinei sau Basarabiei de la alegeri, se înțelege abținerea takiștilor și averestanilor din aceste teritorii desrobite. Nu ne aflăm, astfel în fața unei hotărâri eșite din voința poporului Nu ne aflăm, astfel, în fața unei hotărâri care a fost luată la București, în cluburile takiste și averescane. Abținerea de la alegeri a Bucovinei și a Basarabiei se reduce, deci, în fapt numai la abținerea acelora vechi politiciani cari s’au introdus în viața teritoriilor eliberate pentru a duce și acolo urâtele procedee ale unei vechi politici. Este regretabil, astfel că aceste procedee blamabile nu s’au limitat numai la vechiul Regat, dar s’au introdus de cei fără conștiința răspunderilor politice, și în țările ce puteau fi lăsate să evolueze în felul lor propriu, fără contaminarea cu vechile și meschinele procedee politice ale unora din vechiul Regat, iată de ce atunci cănd se vorbește de gestul de solidaritate dintre provinciile alipite cu politica d-lor .Take Ionisou și general Averescu, nu e în joc decât același takism și averescan fam ce apare sub alte forme, dar cu ,aceleași procedee și scopuri în Basarabia sau Bucovina. E In mijloc o camuflare poÎfiră de care opinia publică trebue să fie avizată. --------s.r.—-—----------* T cqui eatral Oleon din Paris și a ser!’»#200 de ani de existență. S’a reprezentat cu ocazia acessta ,,Gasateria lui Figaro“ de Beaumarchais și s’au recitat niște versuri ocazionale de Miguel Zamacois. Contele Berchtold fostul cancelar al Austro-Ungariei, declara prin presa vieneză ca prevede un nou razboi tot atât de crâncen ca și cel care abia s-a sfârșit. Contele Berchtold spune că dacă răspunderea fostului război a fost aruncată în spinarea Rusiei și Austro-Ungariei, care au dispărut, răspunderea pacei, cade iu sarcina Consiliului suprem. arinarii francezi de pe vasul de război «Provence» care s’au răsculat în Marea Neagră după semnarea armistițiului, au fost judecați. Vinovații au fost condamnați între 8 și 2 ani de pușcărie. Parte din zi însă au fost achitați ca fiind împinși cu forța la nesupunere. Cu începere de la 1 Octombrie, coresponderța telegrafică în Franța, a fost îngăduită cu or ce limbă de peșite cifrate însă nu sunt admise da cât pentru autorități și legațiile străine; e știe că“marea cântăreață Adelina Patti a încetat din viață zilele trecute la Londra. Testamentul defunctei cerea ca corpul său să fie transportat în Franța și Înmormântat la Paris pe malul Senei. Din cauza grevelor engleze însă, corpul Adilinei a trebuit să fie înmormântat provizoriu pe malurile Tamisei... C S Joi 9 Octombrie 1919" wmmemaj SCRISORI DIN PARES CHESTIUNEA sa SCUM11 Cif ■nffi 0aiK Deta interesantă. — Planul editor alui Cries. — un remedia. Ca o consecință a scumpirii vieții, am avut scumpirea cărților. Hrana intelectuală a devenit, pentru unii, inabordabilă, deși volumul a 7 franci nu a putut viețui. Astăzi prețul a scăzut între 4.75 și 5 franci, ceea ce nu este așa de mult față de prețul de 3.50 de mai ’nainte. Editorii francezi, cari, orice s’ar apune, sunt negustori înainte de toate, văzând curba ascendență urmată de prețurile diferitelor alimente, au găsit cu cale să scumpească și ei volumele. Rezultatul, insă, a fost contrariu așteptărilor, căci publicul, care nu se putea lipsi de alimente a plătit noile prețuri impuse de negustori, dar nu s’a supus pretentiunilor librarilor și a renunțat la citirea noutăților literare și științifice. Deși motivele editorilor sunt destul de edificatoare, nu se poate ca cititorii obișnuiți să plătească noile prețuri. Dorința de-a ne îmbogăți crearul cu cunoștințe nouă nu ne poate hotărî să ne rupem pâinea de la gură spre a cumpăra cărți. Intr’adevăr, publicul, jumulit de neguțătorul de alimente nu mai are putința de-a satisface și pretențiile editorilor de cărți. Astfel se explică pentru ce librarii au fost nevoiți să bată în retragere și să reducă spretul inițial de 7 franci, pe care îl fixase acum vreo 2 luni. Raționamentul lor era bun, dar nu convingător. Totul s-a scumpit cu 200%,spuneau ei, noi, cari suportăm această scumpire, trebue în mod mecanic, aplicând o lege inevitabilă economică să căutăm a amnea paguba asupra clienților noștri. Cu alte cuvinte teoria incidenței impozitelor s’a voit a se aplica și la prețul obiectelor de primă mevaltitate. Greșala a pornit, însă, de la aceia că editorii, cari cunoșteau atât de bine legea, incidenței au nesocotit, din interes, împrejurările care o fac să devieze. Astfel au uitat că un ciomerciant nu se poate ușura de un impozit, armefindu-i în spinarea clienților lui decât numai când produsele sale sunt indispensabile. De aceea, librarii au văzut că clientela li s’a împuținat și, de unde sperau să realizeze un câștig, au avut pierderi destul de însemnate. O anchetă mmtmäsrissrirnaatm „La Romai in Savite du livra" a făccat o anchetă asupra chestiunii scumpirii cărților, scumpire care unora chiar dintre editori li s-a părut exagerate. Rezultatul anchetei a apărut în buletinul i pe Iulie al acestei case de editură, care încurajează pe autorii tineri. Din paginele consacrate acestei chestiuni vedem că scriitorii ajunși la celebritate au un stoc de cititori asigurat; greutatea e pentru cei tineri cari ne mai găsind editori, s’ar vedea siliți să se scoboare spre a scrie fascicole de senzație, cum sunt la noi romanele publicate de librarul Hertz și cari, aici, sunt arătate cu numele de littérature alionentaire“. Pentru tineri scumpirea cărților e un dezastru, și dezastrul are repercusiuni asupra întregului spirit francez fiindcă niciodată nu s’a simțit mai mult nevoia de talente nouă și de o intensă ’«opagandă pe domeniul intelectual. In Franța, cartea nu e numai un mijloc de instruire pentru băștinași, dar mai ales un instrument de expansiune mondială, grație căruia Franța se face iubită în locurile unde nu e cunoscută, și luptă contra invaziei altor națiuni, acolo unde influența sa puternică se află periclitată. Scumpirea cărtei e un pericol netăgăduit pentru limba franceză. Scriitorii, ale căror lucrări nu pot acoperi cheltuelile dintr’o singură ediție, sunt sortiți pieirii. „La Rennaissanter du livre“ amintește, cu această ocazie, puțina simpatie de care se bucurau în marele public Leconte de l’Isle și Paul Verlaine. Pentru plasarea primei ediții a Poemelor antice ale lui Leconte de l’Isle au trebuit zece ani, iar pentru acri ®a Poomiinor saturnieme ale lui Verlaine 20 de ani. Când ne gândim că poeții milionari sunt, de obiceiu, cei fără de talent, nu e greu le văzut la ce mare pericol ,este expusă influența intelectuală franceză. Un plan și un remediu Editorul Cites, ale cărui editionale cunosc bucureștenii, căci, pe lângă că conțineau lucrări datorite cetei mai no șjaima, Spitoxii..m..teteantei, erau și ieftine, a studiat problema scumpirii cărților și a elaborat un plan, care, după sa, ar putea îndrepta starea proastă in care se găsește industria libraristică franceză. Criza cărților are două cauze principale: ridicarea salariilor si scumpirea hârtiei în proporțiile mai pomenite căci ceiace costa, înainte de războiu. 80 de franci, astăzi costă 250. Librarul Cros își propune de-a aduce pe lucrători la simtiminte mai bune și a-i face să și micișoreze pretențiile, cari depășesc cu mult nevoile existenței, asociându-i la beneficii. Astfel, zice d. Cros, fiind interesați ca întreprinderea în care lucrează să propășească, lucrătorii se ■vor convinge de înșelătoarea aparentă de îmbunătățirea traiului pe care o prezintă ridicarea salariilor: ei vor vedea, într’adevăr, cum fiecărei urcări de salarii, corespunde o mărire echivalentă de cheltueli, și ■deci o urcare a prețurilor mărfei, care nu poate decât să micșoreze consumația. Același gând îl are un al editor Emile Paul. D-sa se miră, însă, de urcarea neînțeleasă a prețului hârtiei, pe care o atribue exclusiv taxelor ce lovesc hârtia străină. Adversarii neîmpăcați ai protecționismului se raliajză nSrerii acestui mare editor și se ridică contra măsurilor prohibitive. N’am avea nimica de zis dacă acuzațiuni ar fii dreaptă. Astăzi nu se poate însă temne că trebue să fim absolut protecționiști, sau să favorizăm în totul libertatea comerțului. Războiul a adus atâtea tulburări, a făcut atâtea goluri, încât acoperind unele nu trebue să adâncim mai mult pe celelalte. Este adevărat că, dacă nu ar fi taxe ce a Lipsit asupra hârtiei, cărțile s’ar putea vinde mai ieftin, dar nu trebue uitat că Franța, astăzi, nu poate cu toată dorința de-a nu neglija propaganda intelectuală, să nesocotească îndestularea populației ,cu alimente de primă necesitate. Intr’up timp când navlul este atât de ridicat și când de-abia ,se pot procura vapoare peutru transportul unei părți numai din stocurile necesare aprovizionării, treblete se dispună cu mare prudență de mijloacele de transport. O altă soluție Motivul acesta, destul de puternic, nu pate totuși lăsa în părăsire propaganda franceză prin răspândirea produselor spiritului francez. Este chiar timpul cel mai nimerit pentru aceasta» O altă propunere ar fi de acceptat: Un librar îmi spunea: „Lipsa hârtiei împiedecă mai ales exportul cărților. Mai mult tot din această cauză, la care vine de se adaogă și marea diferență de curs între monedele «’ațelor aliate, prețul unui volum tipărit în Franța, se dublează când ajunge la locul lud de deși insul, în tara străină. Nu ar fi mai bine să se stabilească sub sprijinul guvernului francez, într’o țară în care hârtia e mai ieftină, tară bine înțeles amică și a cărei monetă să nu aiba mari diferite de cuis s, o cate de editură care să răspândească lucrările franceze ce prezintă un mai mare interes intelectual și pot avea influență asupra popoarelor ce se a•capă de la spiritul francez? Cu modul acesta, până la îndreptarea timpurilor, s’ar rezolva criza hârtiei, fără a stingheri transporturile de alimente și fără a aduce o stagnare ia propaganda noastră intelectuală“. N. A. L Paris, 23 Septembrie 1919. în toate timpurile și în toate perioadele de evoluție „comerțul“ cu toate ramurile sale de activitate, a avut de obiect marea cauză a desvoltărei economice a întregei omeniri și a ocupat totdeauna un rol de seamă în istoria universală. • Se știe că în timpurile preistorice comerțul se practică în mod primitiv potrivit cu starea de pricepere a individului de atunci, era trampa de schuimib, obiect pentru obiect — cum "S’a practicat de multe ori și in mai împrejurăm și pe timpul razboiii actual din cauza abundentei prea mari a banului care și-a pierdut o parte din valoare și din lipsa grozavă a obiectelor necesare individului. Individul deși în stare primitivă a simțit nevoia încă din cele mai vechi timpuri a-și procură obiectele necesare lui pentru traiu. Valoarea obiectului constă și atunci ca și azi în necesitatea obiectului ce el o prezentă solicitatorului, și nu în calitatea lui propriu zis. Cu '■", nevoia solicitatorului este mai mare, cu atât d, solicitatorul, mărește și valoarea obiectului, așa că imputarea ce adesea se aduce ofertantului, adică vânzătorului obiectului, este nedreaptă fiindcă nu el fixează valoarea obiectului, ci nevoia, trebuința absolută ce o are individul. Evaluarea exorbitantă ce solicitatorul este adeseaori forțat s’o fixeze obiectului trebuincios, aceasta din lipsa de abundentă a obiectelor, a produselor, și numai în atare cazuri anormale oarecare clase ale noastre sociale încep să prindă nuanța valorii și rolului minunat al brațelor producătoare ale tărei lor, al adevăratului comerciant intermediar și al comerțului în genere. încă din timpurile cele mai vechi nevoia a împins pe individ să-și procure obiectele trebuincioase și cum pe atunci noțiunea banului nu se cunoștea, se dădeau schimbului de obiecte și încetul cu încetul se simți nevoia unui schimb pe o scară mai întinsă. Pentru procurarea acelor obiecte trebuia să voiajeze și în alte ținuturi mai îndepărtate și acelor voiaje se destinau numai oameni mai aleli, mai destoinici, mai îndemânateci cu voiajul pe mare, fiindcă pe atunci se făcea comerțul numai pe mare și mult mai târziu a apărut și pe uscat De aceea da, din nevoia de a cutreera pe aiurea după obiectele necesare, se simți și nevoia de un intermediar între producătorii le pe aiurea și între consumatori. Acest intermediar numit comerciant ori marchidan, Kaufmann ori tradesman, oricum vrei să-l numești, a jucat totdeauna un rol în istoria desvoltărei economice a popoarelor. Și e atât de interesant a se ști cum această ramură de activitate omenească a tins totdeauna la apropierea individului de individ de pretutindeni fără deosebire de naționalitate, stabilind între ei legături de interese reciproce și cum aceste fenomene sociale au ajuns în epoca noastră — în unele state — în gradul cel mai înalt al erudiției moderne, devenind omul de afaceri cu desăvârșire versat în tainele afacerilor comerciale, încât putem susține că și în țara noastră, achizițiunea cunoștințelor a atare oameni formează chezăș a viitorului ce ni se indică prin mărirea țărei noastre. Dacă în timpurile normale când relațiunile comerciale dintre popoare existau în perfectă armonie și când publicul putea găsi fără nicio trudă aci în bătătura casei sale în abundență obiectele de orice natură necesare pentru satisfacerea trebuințelor sale diverse, clasele noastre sociale au crezut natural, că acea armonie într popoare, că acea stare de lucruri perfect mulțumitoare erau rezultatul unor simple determinări fenomenale, și nicidecum rezultatul atâtor străduințe ale omului de afaceri, ale comerciantului propriu zis, al căruia rol pe tărâmul economic e bine determinat. S'a ignorat astfel faptul că el, comerciantul ,este factorul inerent, chemat prin natura lucrurilor să joace acel rol pe tărâmul economic din punctul de vedere sociologic. Prin el se manifestă necesitățile conaționalilor săi simțindu-se nevoia de a intra în raporturi comerciale cu toate statele de pe glob, pentru a înlesni cât mai mult traiul în comun, , pentru a satisface cât mai complect trebuințele conaționalilor săi, prin ele se cercetează cu a de amănuntul produsele tuturor statelor și unde este mai abundentă trage foloase pentru a se transporta acolo unde se simte nevoia. Un lucru trebue stabilit însă și bine inteles, că epitetul de „speculant“ dat omului de afaceri se potrivește în fiecare individ. Nu există niciun individ din orice clasă socială, din orice ramură de activitate omenească, să nu aibă în mintea sa urmărirea interesului material „câștigul“. Interesul material este obiectul dorinței fiecărui individ fără de care el ar fi un indident în neputință de a produce ceva, el dar poate fi considerat ca un stimulent al activitatei fiecărui, și de a purcede și vechea cauză „egoismul“ adecă luptă pentru viață ce se manifestă la fiecare om ca și la animale. Nu trebue însă confundat „egoismul“ cu „invidia“. Egoist este fiecare om și și este permis acumularea a cât mai multe armuri pe cale reală, bineînțeles, căci într’aceasta constă civilizația și gradul de erudiție modernă, îndată însă ce se îndepărtează de această realitate devine „invidiosul“. Invidiosul sau mărginitul este acel mic la suflet. Acela care în urmărirea interesului său material implicit urmărește și distrugerea semenului său pentru a se ridică pe ruina distrusului. Acolo nu poate procedă altfel fiindcă nu vede în el decât tenebre, căci oricât de mărginit ar fi un individ, el își vede inferioritatea față de altul și de a-i invidia, rivalitatea și ura contra superiorului și intenția de a-l distruge. Acel procedeu e singura lui armă de care dispune. M’am ocupat aci numai de adevărați comercianți prevăzuți de lege Art. 7 codul comercial, nu de actuali improvizați speculanți pe care legea .Art. 9 c. com.) nu-i consideră negustori. De aceștia trebue să se ocupe Camerele de comerț sau o eventuală federală a comercianților adevărați pentru a înlătura acești paraziți care inconștienți de rolul, drepturile și datoriile unui comerciant sa dedau la tot felul de excrocherii. CRONICA ZILEI COMERȚUL 19 COMERCIANȚII —....- ooxxoo----...... L D. B.