Viitorul, noiembrie 1919 (Anul 13, nr. 3507-3533)
1919-11-08 / nr. 3514
i $ i ® și rea?* •' Una din fostele mari morale, care susține progresul social și politic este convingerea. Când ea lipsește, se înlocuiește cu „norocul schimbător, cti expectativele vătămătoare cu acea clătinare de la dreapta la Stânga, care în politica unei țări nu poate să facă decât rău. Trecutul partidului liberal este o ilustrare elocventă a acestei teorii,după care nimic folositor și trainic nu se face într’o țară, dacă nu e convingere și nui e jertfă pentru triumful unei idei.Convingerea, cere apoi și sacrificii, căci în alternativa dintre folos personal sau de clasă, și folos general și național, oamenii de convingere nu ezită și ei se decid pentru ultimele foloase. Astfel partidul liberal a știut să-și impună voința sa, în chestiunea egalitaței și libertatii cetățenești chiar atunci când a întâmpinat opoziția justificată a celor ce aveau tot folosul a ține la privilegiile de clasă. La Unire sau în Divanul ad-hoc, privilegiile au primit marea și prima lovitură dată de Adunări din care făcea parte tocmai privilegati Partidului liberal a știut să-și impună voința sa, peste opiniile privilegiaților și să aducă primul vânt bun al egaltăiei de drepturi cetățenești în tânărul stat dunărean. Apoi în 1884, s-a pus ca o problemă de stat nevoia modificărei Constituției, pentru a o face cât mai adaptată nouilor cerințe ale societății moderne. Partidul liberal a avut să lupte și aci cu fireasca opoziție a privilegiaților, ce nu voiau să admită începutul unei unificări a colegiilor. .Totuși contra tendințelor acestora partidul liberal a știut să impună reforma reducerea colegiilor censitare de la 4 la 3, ceea ce era o atingere a prregiilor censitare a celor din colegiul I sau al doilea, ce nu puteau primi cu vot bună apropierea din ce în ce mai strânsă a masselor populare cu colegiile cele dintâi. Introducând cele trei colegii, partidul liberal a putut să înfăptuiască marea reformă a votului universal, și cu același parlament eșit din colegele care trei să facă exproprierea pământurilor, mare reformă agrară care firește, atingea pe marii proprietari. Astfel partidul nostru, în toate împrejurările mari ale țărei, n’a ținut seamă de interesele momentane sau de clasă ci numai de interesele generale ale țărei. Cea mai clară dovadă de altfel, a acestui spirit de abnegațiune de partid o găsim în introducerea principiului reprezentării minorităților în Parlament. Dacă partidul liberal s’ar fi gândit la foloasele sale de partid n’ar fi legiferat reprezentarea minorităților, dar el a crezut că este un pas înainte pe calea largei democrații, dând putința minorităților să aibă un glas în parlamentul țarei. Reprezentanții minorităților intrați în Parlament vor exercita acel control parlamentar atât de necesar pentru viața constituțională. De altfel, cum minoritățile au luptat pe baze de principii, de vor ar duce astfel și din acest punct de vedere atmosfera intelectuală, pe care partid Tral a crezut-o utilă în viața parlamentară a României noui. Partidul nostru, deci, convins de tăria lui, de rolul ce este chemat a-l juca în statul românesc, nu s’a temut de-a deschide larg porțile prin care minoritățile să poată pătrunde în parlament. Aceasta e o nouă dovadă a spiritului său de abnegație politică, a convingerei ce-i conduce actele. Neținând seamă de interesele celor privilegiați și neînțelegând a se folosi de tăria sa, pentru a-și menaja interesele de partid, liberalii-naționali au lucrat totdeauna în așa chip încât să facă din partidul nostru un instrument pus în serviciul tarei și al democratizării el yags Nu ne-au parvenit până în acest moment rezultatele complecte ale alegerilor. Oricum ar fi aceste rezultate, un lucru reese de pe acuma: ordinea perfectă în care ele s’au desfășurat. Acuzații mea care s’a adus guvernului actual, că ar favoriza prin acțiunea sa de guvern, partidul liberal, s’a dovedit absolut neîntemeiată. Ordinele repetate pe cari le au dat ca organele oficiale să nu întrebuințeze autoritatea, lor în favoarea vreunuia din partidele în luptă, s’au executat, în general. Recunoaștem că au fost, anume organe, cu caracter oficial cari au abuzat de influența lor, făcând propagandă pentru unele liste, cari nu erau însă cele liberale. Cei cari prin abținerea de la alegeri au crezut că pot opri în loc formarea Adunărei Naționale a României, s’au înșelat și și-au văzut speranțele zădărnicite. Numărul mare de alegători cari au luat parte la vot, arată că, după cum greva generală n’a reușit, nici greva politică n’a avut o soartă mai bună. Lupta electorală, a fost pe cât de liniștită pe atât de vie. Când vom avea rezultatele complecte, le vom putea analiza și trage concluziile acestor rezultate. Partidul național-liberal a avut în fața sa un număr împătrit mai mare de candidaturi. Desigur că principiul representanței minorităților și votul obștesc aplicat pentru prima oară la noi, va influența rezultatele dobândite. De asemenea nu trebue sa se uite că alegerile actuale au fost primă manifestare politică, a unui corp electoral nou, cu care clasele conducătoare au avut până acuma prea puțin contact. Sufragiul universal, intre altele, va contribui la formarea educațiunei politice a acestui corp electoral nou. Pentru noi.. în aceste momente, ceea ce este câștigat pentru țară e că alegerile s’au putut face în liniște. . Aceasta e o garanție ca Adunarea Naționala a României — din sânul căreia cei cari au făcut prefata de a se abține diin alegeri s’au exclus singuri. — va putea, cu toate dificultățile ce vor fi de trecut, să lucreze cu spor la consolidarea unităței naționale, ca cel dintâi c om politic constituit al României Intregite. Sub titlul „Tratatul dela Versailles va intra în vigoare “, ziarul „Le Matin“ din 28 Octombrie publică următoarele : „Se afirmă că peste cincisprezece zile tratatul de la Versailles va intra in vigoare și va fi promulgat prin ,.Monitorul Oficial“. Trebue să vedem în acest act reîntoarcerea la era de pace . Na credem. Germania a fost desigur principala noastră inamică, dar ea n'a fost singură și starea de război, dacă nu vom fi atenți, riscă să se prelungească încă mult timp stânjenind atât comerțul nostru cât și expansiunea noastră economică dinainte de război. Semnarea tratatului de armistițiu a avut pentru noi vin rezultat, cu totul neprevăzut, acela de a spori numărul vrăjmașilor noștri. Aceștia erau încă în timpul războiului în număr de patru : în momentul când au început tratările de pace, numărul lor să urcat la șense. Râzboiul nu s'a terminat .Intr’adevăr, în urma prăbușirea monarhiei habsburgice, Austro-Ungaria s’a împărțit în două, an încât acum trebue să tratăm deosebit cu Viena și cu Budapesta. Pe de altă parte, sovietele rusești, a căror atitudine a fost mult timp întîpelnică, au teem* fățiș in tabăra adversarilor Antantei. Deci pentru ca Europa să se poată bucura în mod real de binefacerile păcei, vom avea să se imitem sau să ratificăm încă cinci tratate de pace. Fiindcă Rusia n’a participat până acum la Conferința, de pa e, va trebui odată și odată,când ordinea va fi restabilită în această tară, să semnăm cu ea acorduri particulare. Până ce aceste acte vor fi încheiate, la ce complicații nu vor fi expuși comorsanții noștri ce vor vrei să lege relațiuni da. afaruri cu străinătatea ? CSî’Surățifsî turnor comercia’a Când un industriaș vroește azi să se ducă de pildă pe dmmul de uscat la Constantinopole, el este nevoit să treacă prin patru țări inamice : Austria, Ungaria, Bulgaria, Turcia. Din punct de vedere juridic, multă vreme încă, îndrăznețul care va face un asemenea, voiaj se va face de patru ori vinovat de comerț cu dușmanul. Prohibirea de import și export a fost puțin modificată de curând și numai în favoarea Austriei și totuși interesații se lovesc de tot felul de interziceri contradictorii. Se înțelege că în asemenea condiții „sfârșitul ostilităților“ deși proclamat e departe de a se fi produs. Când oare se va produce atunci „adevratul sfârșit al războiului ?” Franța nu nu apare parament. Noile Camere nu se vor întri' înainte doi 8 Decembrie, iar puterea legislativă va începe cu mult mai târziu. In consecință schimbul de raificări al tratatului cu Vra nu se va putea face Înainte da Februarie 1920, recea cu Burgesia, Turcia și Ung iia !»va ami Momma Rit «mu Bulgaria vine după Austria. Ea a primit condițiile de pace, a răspuns la ele, și le va semna, desigur, într’o zi sau alta. Opera. ».■ii cred că acest stat va intra în 4 r0 de pace cu noi, prin luna Marim sau Aprilie a anului viitor. incât privește Turcia, au s’a hotărît încă nimic. Nu s’a înjghebat până acum nici măcar un singur preot de pace cu Imperiul Otoman și nimeni nu poate ști care va fi soarta, statutul și configurația geografică a acestei țări. In ce privește Ungaria, lucrurile stau cu totul altfel. Nici nu știm dacă putem măcar intra în tratative de pace cu această țară, căci nici, n’am recunoscut guvernul ungar și așteptăm încă ca să formeze un guvern serios, care să aibă autoritatea necesară peutru a ne trimite plenipotențiari. P.ent...’ ??mia mi se pot face ipoteze în ce privește Rusia e de prisos . Nu-ai face ipoteze. Totul depinde acolo de succesul luptei deschise com.a blșevismului, căci nu putem spera în vre-o pace mai înainte ca regimul Lenin-Trotzki să fi fost complect prăbușit. Ar fi poate nemerit ca în așteptarea momentului, încă depărtat, când se va produce sfârșitul ostilităților, să se restabilească cel puțin în parte l darea de pace. Ster putea astfel printr’o serie de măsuri prevăzătoare să se înlăture zidurile chinezești, cari împart Europa și cari n’au alt efect decât a împiedica reînvierea comerțului internațional și deci a comerțului nostru”.*• ------------------------- girare stare« normala BoynfaneMaK»« ManeaKCanaw». Assattuitife — Va mai trece încă rmulă vreme până ce se va restabii situația normală în Europa-- Pesimismsi cercurilor ofici-slaxs&ami Szszeit im Am căutat a ne informa la fruntașii „bucătăriei“ diplomatice. Dacă părerile sunt împărțite, ele sunt în general pesimiste. De altfel situația nu este identică pentru toate țările cu care suntem încă în stare de război. Pacea cu Austria Austria este în fruntea concurenților. Se pare că nu mai are decât foarte puțin de așteptat pentru a primi pacea din mâinile consiliului suprem. Tratatul cu Austria a fost negociat, discutat, controversat și în cele din urmă semnat la Saint-Germain. El a fost chiar ratificat de o putere a Antantei, Italia. Dar pe când se vor produce celelalte ratificări ? Nimeni nu știe. Ceea ce e sigur, în orice caz, e că ratificarea Franței va mai întârzia încă mult. ECOURI H Tdus din mij’naciile de propagandă cu ț I totul inedit.E întrebuințată în alege"" rile din Franța este cinematograful. O societate s’a instituit în Paris care extrimele electorale». Societatea organiziază turnee în provincie și prose- P act țe partă pe «candidatul» interesat în situațiie cele mai avtusti jioase , dând mâna lucrătorilor și cu țăranii ajutând pe cei uiiți j» văduve. Explicații (Mării-ib .laud t meritele candidatului «exceptional». Wilonv vența bolșevistă a primit zilele 1 acestea o nouă confirmare : Pe când alături de bunii lor tovarăși nemți, fac propagandă în lumea întreagă pentru reducerea orelor de muzică. Sovietul apărând naționale instituie în țră la dânșii ziua de douasprezece ore. ^nteneralii francezi lui disprețuiesc frământarile vieții publice căci iată la interval de o săptămână un al doilea făuritor al victoriei, care cedând sUruiștilor concetățenilor primește sa candideze in alegerile viitoare După generalul M ■ud’huy Castenau e acela, care a dat Franței tot ce avea mai scump, fiii săi candidează oficial la alegerile legislative din, vyron istarisienii nu mai mănâncă în restaurantstele* de nota când ies de la t „im, aceasta deși ora de deschidere a focalurilor a fost prelungită odată cu reîntoarcerea la starea de pace. Cauza ? Locuitorii orașului regretau rzochism: uismul, când el era interzis, astăzi ,să ,ând el este permis, pierde'cel mai mare aruec: aceia ai fructului oprit. Vorbind de reproducerea pe care „Le Temps“ o face din presa românească cu privire la trădarea generalului Averesenu, ziarul „Izbânda“, îi e teamă să ne facem de râs“ și „că am devenit și mai odioși“. Suntem recunoscători ziarului acesta atrăgându-ne atenția asupra adevăratelor interese naționale, dar credem că le cunoaștem cel puțin tot atât de bine cât obiectivul, independentul și românescul ziar. Ziarul „Românimoea“ reproduce cu sat sttisfacție următoarea notă: „Pe când d. Mișu, delegați al României la Conferința de pace, explora, la Masa Verde, eererea Româiei de a i se recunoaște Banatul întreg, Președintele Wilson, i-a zis: — Ce? Vreți totul până la porțile Belgradului“ ? D. Mișu, neînțelegând ironia, a răspuns voios: „— Tocmai așa, totul până la Belgrad“. D. Mișu neavând visiunea wilsoniiamă, poate că n’a înțeles sănătoasă ironie a, președintelui american, chiar nici cei de la ,,Românimea“ nu pricep nimic din ceea ce înseamnă demnitate, interes și, viitor național ! ă în "N* Mmű" opiniilor O caricatură franceză arată în chip plastic noua libertate a sindicalismului socialist. Un uvrier spunea soției sale căi este absolut liber să facă tot ceea ce vrea, dacă are ‘Consimțământul subșef alul sindicatu’ui, care și el ascultă de subșeful sindicatului central care e sub ascultarea șefului de secție, care e supus ordinelor șefului central al ■sindicatului un simplu de altfel funcționar inferior față de șeful sindicatului general-central-local, etc. Sărmana „libertate cetățenească” umisă în frâul celei mai complicate fie de șefi și subșefi! La această imagină ridicolă a „libertătei“ ne-am gîndit în zilele de „grevă generală“. Toată lumea trebue să fie liberă, și societatea burgheză e vinovată pentru că nu acordă destulă libertarte individului, zic teoreticianii sindioailismului, totuși socialiștii au bătut — ce aui bătut pe unii dintre lucrători cari n’au voit să se supună poruncei lor! Cum un uvrier dacă e uvrier, nu poate fi decât socialist? Cine îl împiedică de-a fi conservator, ori liberal? Și ce tiranie intelectuală — mai grozavă decât toate dictaturele pe care le pomenește istoria — ar fi aceea carie ar opri pe un om de-a crede ceea ce vrea? Partidele politice cari sunt arătate ca intolerante, niciodată nu au impietat asupra convingerei altora, și niciodată nu are brutalitat pe socialiști, atunci când ei își au expus crezul lor, atunci când bine înțeles nu au încetat de a fi socialiști, ci bolșeviști! De ce se arată, deci, unii din cei cari se dau drept apostolii libertate), niște tirani ai cugetăriei altora? Simple întrebări, la care ar trebui să reflecteze aceia cari cred că în lume se pot rrepeta gesturile de propagandă ale lui Mahomet, care prin sabie voia să convingă! Vetronius wmsmnmmmmmmmmBaMKaimmamwst»mtmaem; mi inwi ii In trecut fruntașii și înteracetorii Partidului Național-Liberal au făurit Unirea Principatelor, au desființat vechile nedreptăți, au înfăptuit improprietarea întranîlor și secularizarea averilor mănăstirești. Partidul National-Liberal a făcut războiul înpotriva dușmanilor de veacuri, dobândind la Plevna și Grivita, Independenta și Regatul. Partidul National-liberal a îmbunătățit învoelile agricole, înființând Băncile Populare, Obștlile și Cooperativele, precum și școli la sate. Tot Partidul National-Liberal a făcut războiul pentru întregirea neamului și a înfăptuit Reformele, împroprietărirea și votul obștesc. Partidul National-Liberal susținând astăzi politica demnității și aparării naționale, luptă pentru întregimea revendicărilor noastre și pentru deplim independență și suveranitate a României Mari. ■Bpmn^iMiimipiiiitiinanBtnnmieMMiaânnManmRm pr©t«ăCtOB“at6â2 POLITICA EXTERNA ENGLEZA Un Istoric esupra gfifpialyi cmq a dgcuri înțara 8iiului - Telegraful ne anunța acum câtva timp că guvernul britanic a numit ca înalt comisar în Egipt, în locull d-lui Wingate, pe mareșalul Allemby. Se știe că mari dezordini au avut loc în țara sfântă a Faraonilor și că Regatul Unit a fost nevoit să trimeată pe învingătorul din Palestina pe Veniaminul și idolul claselor dominante din Anglia, — învestiindu-i cu puteri dictatoriale, — tocmai pentru pacificarea mult agitatei regiuni a Nilului. Tratatul din 1840 Tratatul din Londra din 15 Mie 1840 ruipea Egiptul de sub jugul administrației directe a suit anul ukáng mânând doar ca provincie vasafPlă imperiului otoman. Puterea legislativă, executivă și judecătorească depindea de guvernul local, care nu avea dreptul să închee convențiuni comerciale, să contracteze împrumuturi, să organizeze poliția sau să administreze fără consultarea prealabilă a Porții. Kedivul era vasalul Sultanului și vărsa o sumă anuală în tezaurului Imperiului și de la Sultan primea investitura oficială. Timp de decenii politica medievală a constat în a se desface din ce în ce mai mult de lanțurile suveranității turcești. Mișcarea naționalistă a lui Arabi-pașa, a dat prilej Franței și Angliei să ocupe Egiptul, „pentru a potoli revolta și a stabili un condominiu provizoriu“. Lordul Dufferte, ambasadorul Angliei pe lângă Sultan, declară acestuia, la 4 Noembrie 1881, că „departe de a nutri gânduri de anexiune asupra Egiptului, singura dorință a Angliei este acela de a menține statu-quo“ ; iar un diplomat francez, cu strălucit viitor, d-l Camille Bauere, declară în același timp într’un articol publicat în revista „Nouvelle Revue“ : „a-i da Egiptului administratori integri, a desființa abuzurile intolerabile cari au caracterizat epoca vice regelui, a impune impozitele nu numai unei singure clase, dar tuturor claselor populațiunii, iată ținta reprezentanților englezi și francezi. Când aceste chestiuni vor fi rezolvate, nu va fi nici un motiv ca Egiptul să nu-și recapete neatârnarea“. O promisiune care nu se ține Timp de douăzeci de ani Anglia n’a încetat de a tot spune că va pleca din Egipt, când statul va recăpăta formele stabile și normale ale organizațiunii sale interne. E destul să se reamintească angajamentul formulat de Sir Henry Campbell Bannerman, într-un interview din 9 octombrie 1894, acordat ziarului „Neues Wiener Journal“, în care spunea : „ocuparea Egiptului este un continuu izvor de slăbiciune pentru Anglia. Pentru că noi n’avem nici un interes să rămânem acolo, nu avem nici o cauză pentru care nu l’am evacua“. •Câteva luni mai târziu, în Martie 1896, ministrul de externe al Franței, Berthelot, era îndrituit să declare Camerei „că guvernul britanic a recunoscut întotdeauna caracterul provizoriu al ocupației egiptene“, iar acordul anglo-francez din 1904 începea cu cuvintele : „guvernul Majestat« Sale britanice declară că n’are nici o interiziune pentru schimbarea situației politice din Egipt“. Egiptul și războiul Eu ropean Marele conflict european a venit găsind în vigoare regimul provizoriu din 1882. Totuși Egiptul n’a întârziat să se pue cu totul la dispozițu Uftig^asiatilor, refuzând cu dispreț să războiului sfânt. Igfu, acelaș Aîlemby care astăzi merge să sancționeze în mod definitiv dominațiunea Albionului asupra Nilului, trebuit să recunoască „că fără efortul egiptean, cauza aliaților ar fi fost iremediabil pierdută în Orient“. In schimbul acestei atitudini Egiptul a primit o compensație neașteptată. La 18 Decembrie 1914 Angla proclamă în mod oficial, protectoratul său asupra țării Kedivului. Se poate crede la început că o asemenea măsură de prevedere era necesară din cauza situației generale a războiului, era un fel de declarare a unei stări de asediu. „Times“ de 19 și 21 Decembrie pentru a liniști spiritele în opinia publică egipteană și să înlăture alarma, scria : „In această clipă noi nu dorim altceva decât să protejăm Egipul în contra unui eventual atac și să garantăm funcționarea administrativă a țării. Restul se va aranja la iscălirea păcii generale“. Bazați pe aceste promisiuni delegații ji egilpteni au verit autorităților engleze din Egipt, la începutul anului curent, permisiunea să plece la Paris, ca în fața Conferinței de pace să-și apere revendicările lor naționale și independența țării lor. Autoritățile britanice au refuzat întâi, să dea pașapoarte delegațiunii prezidate de Saad-Zaghel-Pașa, vice-președintele adunării legislative, care era compusă de cele mai de vază personalitați politice,după aceia au internat pe Zagdel-Pașa și pe principalii săi colegi în insula Malta. După aceasta au urmat tulburări sângeroase în întregul Egipt, încăerări între englezi și populația civilă, până când guvernul din Londra s’a văzut nevoit a trimete pe Sir Allemby spre a liniști spiritele. Mareșalul a dat dovadă de mult tact politic și de o mare demență. Grație acestei politici înțelepte, spiritele s’au liniștit, cei internați au fost extrimeși acasă, fără însă ca țara să fie la adăpost de orice surpriză. Naționalizmull egiptean este una din problemele acute și grele de rezolvat ale actualului guvern britanic. Tocmai de aceea persoana Mareșalului Allerraby va fi o garanție și pentru siguranța imperiului britanic și pentru susceptibilitățile naționale ale Egiptenilor. Pentru moent Anglia a cerut să se înscrie în tratatul din Versailles articolul H7, stilizat astfel: „Germania declară că recunoaște protectoratul, proclamat în Egipt de către Marea Britanie în 18 Decembrie 1914“. Energicul general, primul și generosul om politic, mareșalul Allemby, va consacra această stare de fapt. In cadrele acestui protectorat se vor canaliza curentele de independenta, de propășire și de cultură arabă în Egipt. OOXXOO F. CORTEGIUL GREVELOR.COMORILE 8 0 RASA CARE DISPAREI ANTICAR.— LIBRARII CENTRAJE.— ULTIMA LUPTA PAR-O MOARTE CARE NU E „PARFUMATA“ BANCHETUL DUMONT-WILDEN. AMST. LAMENTARA, In orice cabaret muzical veti intra, nu se poate să nu auziți un cuplet despre „valul de lene“ care s’a abătut asupra Parisului; nu știu dară vom ajunge la o zi de lucru pe săptămână și la petreceri obbligatorii, revândcat inii la care cântăreții din Montmartre «le atribue spiritual muncitorilor „conștienți și sindicați“, putem conttata însă tendința generală de minimum de silințe și de maximum de profit; istoricii vieței contemporane se vor opri desigur mult în fața acestor manifestațiuni îngrijitoare, care nu figurează între consecințele isterioenumerate de tipul G. Le Bon. Pentru a obține cât mai multe fericiri imediate, lucrătorii au găsit rețeta comodă; ei n’au decât să declare greva, care a devenit ceea ce era odinioară, în vremurile de aur alie morarhiilor, pentru regii capricioși, jocul răboaielor. Am avut astfel greva mijloacelor de transport, a chelnerilor, a muncitorilor din diferite industrii speciale, a spectacolelor, a îngrijitorilor de cai — ce e Parisul fără de distracții și curse? — a vânzătorilor librari; nai, am avut în sfârșit, greva „ziariștilor“, cum se zice la noi, a distribuitorilor de ziare. Și, vorba lui V. Hugo, nu știm ce ne rezervă ziua de mâine.» S-au dus timpurile idilice când savanți profesori și oameni polițici încercau justificarea grevelor, când captivantul G. Sorel, d. ex., ne servea filozoficele sale reflecții] ni asupra violentei. Oratori de la Bursa Muncei, din rue la granf ge aux Belles au găsit piatra filozofală; grevele vor înlocui producție, scumpă Lui Pronohom, și capitalul, odios pentru Karl Marx. Revistele de muzic-hall, care ne-au oferit până acum consilii de aliați și apoteoza drapelelor victorioase, nu vor întârzia, firește, să înscrie în programul lor un număr aplaudat de proletariat: cortegiul grevelor. Spestacolele pe care le organizează în prejma alegerilor conducătorii muncitartarei, îngreuind viata abia reluată, ne întristează, pentru că ele compromit de cele mai multe ori revendicațiuni îndreptățite, înstrăinând celor care suferă simpatii și concursuri largi, care nu le-ar fi lipsit altminteri. Soarta vânzătorilor de librării, de pildă, e intr’adevăr tristă, fără să atingă salarii lunare de 200 lei, când le-ar putea avea fixe, fără să beneficieze de drepturi la pensie, de ore de repaus și de înlesniri speciale în caz de boală, ei sunt obligați să urmărească zilnic, cu toate că de departe, mișcarea intelectuală, pentru a putea îndeplini la orice minut oficiul de bibliografie vorbitoare, nu e de loc surprinzător, prin urmare, că rasa vânzătorilor instruiți, capabili de a iniția și de a informa pe client, după exemplul criticilor și profesorilor e pe cale să dispară; e cu păți, uni remuneratoare cheamă energiile acestea neluate în seamă în cadrul modest al cărților. Sunt însă pasiuni care înlănvu-se pe viață; sunt librari care, cu toate greutățile vieții, continua sa rămână prețioși și inteligenți colaboratori ai scriitorilorr; e adevărat că aparțin in general tagmei de anticari; dintre aceștia, figura ca mai interesantă e Henri d’Arthez, a cărui prăvălie luxoasă, instalată în plase de la Sorbonne, e tot așa de fregventată de oameni iluștri ca saloanele literare din secolele trecute. Pe d’Arthez T am descoperit acum șase ani într’un apartament dintr-o stradă îndepărtată, pe lângă Montronge; văzându-l cu plete de leu, cabana închisă de catifea, cu pipa impasibilă în gură, avui impresia că mă găsesc în vizită la un erou de-al legendarului Merger; după un sfert de ceas de convorbire, am constatat cu plăcere în sihastrul cu aparent de boem un frate de-al bunului abate Jerome Coignard, subtil și erudit, drag lui An. France. Contemporan cu mișcarea poetică, celebră sub denumirea de simbolism, d’Arthe ez a ccumoscut de aproape pe toți scriitorii atunci de avantgardă și care azi aparține istoriei; deci ui menitela ce le-a reunit asupra vieței și operei lor sunt o colecție care ar fi făcut fericirea marelui maestru al fișelor J. Claretie, de care nu se poate lipsi, în nici un curs, un critic conștiincios sau vreun candidat la doctoratul in litere. Acest preș sus al cărților, posedă comori ce ne interesează de aproape vechi publicațiuni franceze despre România, cele mai multe ermilate, care nu se găsesc uneori nici în bibliotecele din țară, iarr dela război, e singurul librar care pune în circulație în chip sistematic, lucrări publicate în românește și acum prepară organizarea unui servciu de librărie exclusiv destinat compatrioților noștri, doritori de a-și procura orice carte apărută în occident. Astfel de librării centrări, cum întâlnești la fiece pas în Germania, erau necunoscute in Franța, unde librarii, când nu le indică editura, nu se însărcinau cu cercetări speciale; câteva întreprinderi în genul de care se ocupă d’Arbiez, au fost încurcate numai de la război încoace; utilitatea lor e așa de mare, încât merită să ne semnalăm: e librăria de la pensue francaise, condusă de prietenul nostru, cunoscutul publicist André Cheradame, e un Parislivres din rue Serandoni, «e biuroul Sault* Andréa și, prin intermediul Carnetului critic, anticarul era, bogat în ediții originale de poeți contemporani. Fiindcă vorbeam de simbolism, un nume «care e legat de istoria lui e al criticului belgian Dumont-Walden , guvernul francez, aducându-și din fericire aminte de rolul pa care l-a jucat în mișcarea intelectuală din Belgia, care a pregătit spiritele la rezistența eroică din 1914, de entusiasmul activ pe care l-au provocat in vremuri de deprimare notele sale de călătorie în Alsacia-Lorena. Victoria învins lor, precum și de misiunile norocoase pe caree le-a îndeplinit pe timpul războiului în Elveția, în numele minister de externe, l‘a înălțat la gradul de ofițer al Legiimii de onoare; cu această ocazie ziariștii din țările aliate, l’am sărbătorit, printr’um boudbît în saloanele hotelului Loti, personal în Dumont Wilden nara sărbătorit numai un excelent «coleg și prieten de «rânduri, ci și un mare amic al României, care cunoscând de aproape pe mulți români, a fost un avocat prin presă al caniei noastră pațional.«. Când voi scrie Isteria relațiile" într Tribia și România voi publica multe date și amintiri interesante pe care Thamon't- Willden mișca, comună cât încă de acum câțiva ani și de on,re îmi reamintește în propriă după am i era d» o K„j. ,n fî” p,,„o para.ții Bourbon. Tată, în sfârșit, treia © ea more; camera deputaților, ca un modern Mi«ros, va. pronunța sen-tinț-.a d.c cc.ce atârnă soarta guvernului Clemenceau și a’crerea viitorului parlament. In timp de pace, puleai seara sub un minister și te deșteptai dimineața sub altul, dar războiul a potolit puțin acest sport. Iată că întâlnirea a fost hotărâtă: d-lui Briand i se rezervase onoarea de a da tigrului lovitura de urați'. In culoarele Camerei, circula lista noului guvern Briand-Barbbu-Bourgeois; în sala de ședințe, privirile mulțimei nerăbdătoare caută f gura romantică a fostului « dințte de consiliu, care liniștit la locul său, cu un surâs de rețetă, își așteaptă minutul. Ö- îi iți cu duelurile maeștrilor curte.".‘ite, ziariștii priveau distrat lupte ce începe, iinformându-ne cu mai mult viterag între noi de distribuția «ijcttofolilor minte terniri, când, dintr’o data... Vi s’a în luminat, să v deli, conséeltanti, te alergările de mi, favoritul Zile’. * rero trebuia să câ ' 'sm cursa, f’r?—r ' r. 1 ’ .Ascultem s ■>•prins:, discuția ș: Ințetecem imedia că ’.l-,c«■ T—«-1 m.nistru, «ure re reve?-vime până acum, a cărei intervenție îți f Țrvmteze crize era:-b ig cu f îg’-inență căderea vnveri’r'ii]’, c --' d’ ț ȚȚ cțccste 9 ' •rv.Cn ȚȚf-v'T' C.U'tiC T',.al •*ț" -’ „ Țiț ’- r-s - - r «■ « «1 pova’-car 'ă ' a tema «poliunei generale a «1-lui f j-icricearț (]--ș cum er țin-d-pa -■««■-ci-ala-stul Aubriot se încep)), f«s o Mrmirsa în Baf. 2-a