Viitorul, aprilie 1921 (Anul 15, nr. 3913-3937)
1921-04-22 / nr. 3930
final al treisprezecelea No. 3930 W&r<~~318 B,blioteca Unirt *** *piersităței lași/V? A$lui AMENTE JA >•** / IN STREINATATP!: Co an . . . . Lei 2 JO Sasa luai ...» 120 Trei » ...» 6050 BHüi *ralui^Toniji,. REDACȚIA STRADA EDGARD CUVNET N--J(Vis-a-vis de Hotel Capsa) ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIE! No 17 Telefoanele. Direcția 51/23, ju lacția si Administrația 49/21 și Un ■WM Minchi Mi Biiíiiíii Titii» iichiii iiii«ianiMMii<B~' -----ANUNCIURI COMERCIALE Vineri 22 Aprilie 1921 Se primesc direct la Administrațiia ziarului, *tMU Academiei No. 17 și la toata Ansalite de publicități 5 0earn TAXAREA MARFBrilloR GERMANE In urma unei crize guvernamentale de o zi, se anunță că membrii cabinetului au căzut de acord să prezinte Parlamentului un proiect de lege pentru impunerea unei taxe de 30 la sută ai vatorem pe mărfurile germane importate în țară. Chestiunea e de o însemnătate covârșitoare pentru viața noastră economică și refacerea noastră industrială. Măsura aceasta, hotărâtă la ultima conferință interaliată de la Londra, se ia în numele solidarităței dintre aliații mari și mici, și ministrul nostru de externe s’a grăbit să preconizeze chiar ideia ca, in numele acestei solidarități, România să adopte pur și simplu proectul francez sau englez care nu admite nici un fel de excepțiune, pe când legea belgiană rezervă guvernului dreptul de a suspenda aplicarea taxelor pentru unele mărfuri de primă necesitate. După lungi și vii discuții în sânul consiliului de miniștri, se pare că principiul legei belgiane a prevalat. Negreșit, toată lumea e de acord că politica de solidarizare cu aliații trebue să fie continuată, și după solidarizarea iscălirii tratatelor de pace urmează în mod firesc și normal aceea a asigurarii aplicarei lor. O condițiune care isvorăște însă din însăși această solidaritate este ca ea să fie reciprocă. Or, aliații s’au întrunit deunăzi la Londra, unde România nu a fost nici măcar chemată să discute interese comune tuturor semnatarilor tratatelor de pace, deși chiar și delegați ai fostelor state vrăjmașe discutau contradictoriu aceste interese cu șefii guvernelor aliate. Oricine va conveni că situațiunea aceasta ce s’a creat țarilor mici e inadmisibilă și incompatibilă cu principiul unei reale solidarități. Este continuarea aceluiași sistem nedrept practicat de faimosul Consiliu suprem, în contra căruia ne-am ridicat, nu numai noi, dar chiar unii din cei cari au făcut parte dintr’insul — și destăinuirile d-lui Lansing sunt în această privință edificatoare. Dar chiar înainte de conferința de la Londra opinia publică românească a fost dureros impresionată de modul cum aliații cei mari au înțeles să practice solidaritatea cu cei mai mici, și de felul cum n’au ținut seama în hotărârile luate, de interesele românești în special. Ajunge să reamintim aranjamentul de la Spa, din August trecut, privitor la repartizarea despăgubirilor germane, în care ni s’a atribuit cota derizorie de 1 la sută. Delegațiunea română a protestat împotriva acestei repartiții nedrepte, dar până acuma nu știm ca ea să se fi modificat în favoarea României. Apoi, în ultima conferință de la Paris, care a precedat pe cea din Londra, s’au luat de asemenea hotărâri fără participarea reprezentanților statelor mici. Cum se vede, în toate aceste prilejuri, solidaritatea aliaților nu s’a manifestat în nici un fel, de vreme ce România,—de altfel ca și alte state aliate mici, — a fost sistematic înlăturată de la discutarea intereselor sale. Dar soliditatea care se invoacă azi, în chestiunea tabărei mărfurilor germane, nu este măcar stabilită nici între aliați, de vreme ce Italia nu s-a pronunțat încă în această chestiune, iar republica cehoslovacă a refuzat categoric să se asocieze la măsurile hotărâte la Londra. Și e firesc să fie așa. In adevăr Anglia, Franța și Belgia sunt într’o situație specială față de industria germană prin faptul ca ocupă militărește regiunile industriale ale Germaniei și au în mână gajurile despăgubirilor, iar pe de altă parte propriile lor industrii sunt desvoltate, și schimbul le e favorabil. România, din potrivă, își are industria dezorganizată de urmările războiului, și aliații nu au dreptul de a o împedica să se aprovizioneze din țările unde valuta nefavorabilă, mai ales atunci când nu au luat și nu par dispuși să ia nici o măsură care să îngădue României să se aprovizioneze în condițiuni favorabile de schimb de pe piețele lor proprii. Măsurile propuse contra mărfurilor germane sunt, pentru ea, pur platonice și ineficace, căci dacă ni s’ar închide piața germană, am risca să primim indirect furniturile germane, plătindu-le cu valută urcată, în monedă aliată sau neutră. Poziția noastră geografică și situația economică, ar face ca, în acest caz, industria noastră să fie pur și simplu asfixiată. La aceste împrejurări de ordin economic, se adaugă și chestiunea despăgubirilor, care e strâns legată de măsurile ce se propun contra Germaniei, in adevăr, dacă taxa de import va lovi industria și comerțul nostru, cel puțin avem o cotă-parte dreaptă, din sumele ce ar rezulta din produsul ei? Nici de cum. Aceste sume sunt vărsate la casa comună a despăgubirilor din cari României i s’a repartizat abia la sută,—conform, convenției de la Spa... Se vede deci clar din această scurtă expunere că aplicarea, — in chestia taxărei importului german, a principiului «solidaritatei» care până azi a fost unilaterală, nu e compatibilă nici cu interesele noastre economice și nici cu drepturile pe cari România le are la despăgubiri echitabile; încă odată, suntem partizanii celei mai strânse solidarități cu aliații, în aplicarea tratatelor de pace. Ea însă trebue să fie reciprocă. ----------------------------------■-----* NOTE Moartea din împărate ■ [UNK] [UNK] | Din mica localitate Doom a pornit un cortegiu trist și modest, o raclă care conținea rămășițele pământești ale unei mari împărătese. Și încet pe drumuri fără glorii, și pe căi fără trofee, a trecut micul cortegiu, în sunetul clopotului din sat, pentru ca să încapă apoi pe tăcute, în tăcerea nopței, în cavoul împărătesc, și de atâtea ori cinstit al regior Prusiei. Tăcere! Tăcere! Un mormânt se deschide. O femeie, care a cunoscut supremei măriri, a încetat să existe. Ea ese din rândul ființelor încărcate de dureri, pentru a cunoaște repaosul etern al Morței. Tăcere!... In jurul mormântului deschis lângă el stând un împărat ce voia să stăpânească lumea, și ajuns miluitul ertat de pedeapsă al Europei, se cuvine a nu avea decât cuvinte de iertare creștinească. Dar aceia cari ar voi să despartă pe femee de vina bărbatului, fac o greșală caritabilă. O femee, după cum are drept la recunoștința lumei pentru faptele mari și bune ale tovarășului ei, care e pe tron, ca împărat ori Rege, — tot asemeni ea se solidarizează cu păcatele lui. Căci oricât de voluntar ar fi un om, oricât ar fi de pătruns de ideile lui, nu e mai puțin adevărat că influență unei femei este covârșitoare, ea poate face mult, prin acea zilnică influență pe care o poate avea. Câte gânduri negre și rele și triste nu se pot abate, când e un suflet bun care să le înlăture . Și câte planuri rele nu le poate abate o femee ! u Iată de ce nu pentru ceea ce a făcut, sărmana împărăteasă moartă, ci prin ceea ce nu a putut să împiedice, aceasta o face să intre atât de singuratică pe poarta tristă a drumului de unde nu mai e întoarcere ! Petronius ................... ------------------------------— D. Dior, ministrul de comerț francez, a rostit un foarte interesant discurs cu prilejul inaugurării noului local, aparținând oficiului comercial exterior, discurs care e un mănunchi de directive pentru soluționarea crizei economice în care se zbate, actualmente, Franța. Iată declarațiile sale: «Războiul a produs și comercianți anormali ca și clipa care i-a ridicat. Acești comercianți provizoriu poartă in ei înșiși ruina lor viitoare. Evoluția normală a lucrurilor ne va scăpa însă de dânșii curând iar când numai comercianții și industriașii adevărați vor rămâne, atunci va fi trecut și epoca beneficiilor excesive sau scandaloase chiar, prea adeseori, cheltuelile somptuoase vor deveni de asemenea o excepție și echilibrul general al țării se va restabili. O cinstită concurență comercială își va face loc atunci și cu ea vom avea, iarăși, libertatea întreagă a comerțului. Cam^se^va^neface situația economică «W—BHIKil1- MIHI——IHBMC1 Ministerul de resort — continuă d. Dior — a ajuns la concluzia că nu se mai pot separa chestiunile economice de cele politice, că dimpotrivă acestea sunt inextricabil înlănțuite. De aceea, dacă Franța își va clarifica situația ca stat, necesitățile comerciale vor fi la rândul lor satisfăcute, automat. Astfel, reparațiunile cerute Germaniei, pacea solid realizată etc., sunt de natură a aduce Republicei o apreciabilă înflorire economică. Nu înseamnă, totuși, de aci că trebue să așteptăm de la conferințele diplomatice salvgardarea comerțului ori industriei franceze, ci să stăruim, în acest ultim scop, mai ales asupra exporturilor și modernizării schimbului în natură. Efortul pentru cucerire** In adevăr, toate popoarele depun, acum, un efort, încă și mai uriaș ca pe vremea războiului, pentru a cuceri piețele străine. A nu le urma pe această cale, înseamnă a te condamna la stagnațiune și sărăcie, căci de extensiunea debușeurilor depinde prosperitatea industrială, perfecționarea utilajului și ostenirea traiului. Un popor care se limitează la nevoile sale interne nu întârzie să sucombe sub greutatea concurenței, oricare ar fi măsurile de protecțiune a zători, cu participarea și a celorlalți interesați. Mijlocul eficace pentru grăbirea crizei exporturilor nu-i văd aiurea, în afară de propunerea arătată, și aceasta cu atât mai mult cu cât trebue să ținem seama de națiunile cu schimbul profund depreciat. De fapt, noi ne vom servi, în raporturile nouă, de acreditive, cari sunt alcătuite din: organisme bancare, agenți consulari, comerciali și atașații economici trimiși pe lângă guvernele străine. Rolul intensificărei producțiune. Decât ar fi o Chestiune importantă care s-ar ridica față de soluțiunea d-lui Dior și anume, schimbul în natură presupune o intensificare a producției, care să dea posibilitate, statului cumpărător, d’a dobândi cât mai multe articole din străinătate pentru satisfacerea sa. Or, în cazul acesta de ce s’ar mai recurge la compensația de obiecte, și, deci, la o revoluțiune economică, când tot cu intensificarea capacității de muncă, de fabricațiune, se poate restabili pe deplin actualul sistem financiar și da circulației, fiduciare, echilibrul necesar ca valutele naționale să revină odată la normal. PROBLEME DUPĂ RĂZBOI REUTMIE COERCUIE DINTRE STATE Cari sânt s © ftstiunile pe cari se pratoni zează ministrul de Comert al Franței — Schimbul de mărfuri în natură Problema economică stă față în față cu cea financiară. Și d. Dior a înțeles lucrul într’un fel stăruind asupra «trocului», adică schimbul de mărfuri contra altor produse, fră întrebuințarea monedei. In vremea războiului și imediat apoi, se cumpăra suportându-se cursul zilei, dar, în clipele actuale, devizele unor state au scăzut într’atât că exportatorii francezi ezită să vândă. In acest caz—propune oratorul — să oferim ceea ce avem contra produselor de cari simțim nevoie, să procedăm, dar, la o vastă compensație între cumpărători și vân ZI CU ZI D. Oteteleșanul deputat a declarat că e memabrru în consiliul de administrație al societaței „Lemnul" iară știrea sa. Molière ne descoperise pe medicul „malgte lui» ; averescanismul ne-a creiat tipul administratorului „fără voe“ . D. Castiglione fericitul câștigător al «Tișiței» a făcut o nouă societate «Lemnul românesc» în al cărei consiliu de adminstrație a intrat și d. Take Ionescu, ca ministru în funcțiune. Felicităm pe d. Castiglione că a reușit să convingă—oh! cucută greutate!—că d. Take Ionescu nu trebue să aibă scrupule oficiale / D. Mihalache se miră în «Țara Nouă» de ce nu i-am publicat penibilul său răspuns în chestia abuzurilor de la Topoloveni. E drept că în scrisoarea ce însoțea răspunsul, era foarte respectuos, iar în conținutul apicolului, gigantul de la Topoloveni, cu autoritatea, armele, trecutul, cultura, marile gre fapte politice, ne taxa de„. aceea ce spunem noi că s’a făcut la Topoloveni,— și cea ce sătenii de acolo au consfințit prin alungarea d-lui Mihalache din fruntea cooperativei. Se miră de ce i-am făcut «obraznic» și «proști. Epitetele vin sigure, fără nici o sforțare intelectuală să se așeze lângă numele d-lui Mihuia Che,—și citirea răspunsului ce ni-l dă este singura și cea mai puternică dovadă. Controlele Contrabandele iau pe fiecare zi proporții tot mai îngrijitoare. Se trec peste frontieră în Ungaria și Ceho-Slovacia, vite și grâne, în Ucraina zahăr, petrol, sare, tutun, grâne, în Polonia tot felul de produse, fără ca statul să încaseze vre-o taxă, fără să se poată stabili cifra acestor pierderi, fără ca populația să fie garantată contra eventualelor lipsuri ce-ar putea să le aducă un an neprielnic. Se trece peste granițe, în toate punctele cardinale, hârtia noastră monedă ascunsă în săpun, în toiurile ghetelor, în tălpi, în căptușeala hainelor, în scoarțele cărților, în coji de nuci. Se aduc în schimb, prin aceleași mijloace monedele depreciate ale statelor vecine, cantități enorme de coroane austriace, mărci poloneze, ruble Romanov și Kerenski. Și odată cu aceste monede treci nenumărați streini cari au ca singură ocupație agitațiunile bolșevice, spionajul, specula, furtul și crima. In aceste condițiuni contrabanda practicată pe o scară atât de întinsă a devenit o adevărată primejdie națională. Măsurile de control ce se iau de către funcționarii vamali și grăniceri sunt cu totul insuficiente. Mai mult, chiar acolo unde granița este împânzită de trupe, cum e la Nistru, contrabande cu toate riscurile, se practică atât încât ori un senator atrăgea atenția asupra incendierii unui depozit de tutun din Basarabia, după ce tutunul fusese trecut în Ucraina. Toate aceste fapte dovedesc că actualul control este ineficace, că statul e păgubit de taxele vamale și populația amenințată de lipsuri, că ordinea publică e periclitată de elemente așezate în mod clandestin în țară și valuta noastră influențată în rău, leii trecând granița în cantități mari și venind în loc hârtia monedă fără mei o valoare a unor state în faliment. Din aceste motive credem că împrejurările impun un control mai eficace care să se întindă atât asupra mărfurilor cât și asupra călătorilor. Statistica grânelor și vitelor din regiunile de graniță este de asemenea necesară spre a putea stabili cu certitudine localitățile unde contrabanda se exercită mai mult. Controlul moșiilor situate de ambele părți ale graniței cum sunt multe în Toronto, Transilvania și Maramureș trebue să se facă în mod real atăt în privința vitelor cât și în aceia a produselor. In ceia ce privește monedele streine desigur că sunt necesare raziile pe la bursele improvizate prin diferite cafenele atât în capitală cât și în marile orașe din provincie, cafenele unde cei mai suspecți indivizi și-au făcut o meserie din specularea monedelor prohibite. Toate aceste măsuri adăugate la un control serios al populației pot stăvili primejdia contrabandelor ce crește pe fiecare zi prin anarhia care se desvoltă peste granițele noastre. ECOURI Gazette de Voss“ scrie că, spre a remedia criza de locuințe, orașul .. Lübeck a hotărât să confiște toate mobilele fără utilitate din casele locuitorilor, mobile cari nu se mai pot redobândi apoi decât plâtindu-se câte 10 mii de mărci pentru fiecare. Cu sumele astfel încasate, Primăria locală a întreprins o serie de construcțiuni noui, menite să atenuieze întrucâtva, situația celor fărâ adăpost. Original și autenzic L —• a Canossa, toate asociațiunile socialiste italiene și-au ars drapelele roșii, înlocuindu le cu cele tricolore. Să fie determinismul istoric al locului ? Comisiliile de revizie sunt în plină activitate. Clasa 1921 se perindă pe dinaintea lor in vederea mcorporărilor de toamnă. Pe la toate primăriile aglomerația e marc, de tineri veseli de-a fi folostori apărăriei patriei. Căci francezul, sub înfățișarea lui iluiteamai aios in aliată și, uneori, anLmwtaristă, este un patriot, care nu se dă înapoi de la măsurile necesarii respectării drepturilor tarei vui. Un lucrător, crac făcuse războiul, și care, acum în urmă era plătit cu 45 de frânei pe zi iar atelierele de blănărie ale lui Printempo, sa plângea,, mai zilele trecute, unsuli, prieten, de noua situație ce i se creează. In urma vărului mecanssc stabil de scăderea prețurilor, care nu i se poate să nu se succembeze în toate direcțiile, Magazinele Printer,?ps au fost nevoite să-i reducă salariul la 30 de frittroi pe zi. Lucrătorul, Furios, deși voiaște să se eftinească viață, neputând admite și scăderea unui sat,iaftan urcat cu care se obișniuisa, a părăsit atelierul. Răm și fără lucrul, se văicări,a în dreapta și în stânga, și cum se întâmplă întotdeaiuna, guvernul a fost învinuit Ce face pentru noi1? se întreba lucrătorul. Apoi, fără n ec o legătură, sărind la tratatul de pace, repus în discuție prin acordul din Paris, a adăugat: „Ca și cu Germania! Dacă nu, ster arăta slabă, Franța ar face să i se respecte drepturile“. Prietenul a obiectat: „Dar uiți că, în caz de refuz din partea Germaniei, am trebui s’o pornim din nou la luptă. Ști taina că ești aitimisiítarist“. La care obiecțiuine, blănarul a ripostat: „Qu’a pala ne tiraine! Je suis antirritlitariste, drams le sens mie je nteidmets pas la guerre offensive, mais je ne sauirais toterer Qu’on se payât nőbre tête‘‘. Cu alte cuvinte, ideile antimilitariete, bine ca platformă politică în timporiile liniștite, nu prind când e vorba să se apere țara în contra dușmanului din afară. Constată ia;ea aceasta izolată arată, totuș, că francezul este, maine de toate, naționaliști, și 'acest fond patriotic face forța Franței'. Itttrr’aldovar, lucrătorul în chestiune, având de trei ori stomacul perforat de gloanțe îm timpul războiului suferind încă dureri de pe urma rănilor depe front, n’a avut cea mai mică ezitare când intern trecut pe dünaimttaa ochilor viziunile puțin ademenitoare ale unei noui războini cu sângerosul dușman de ieri. ,„Je march crait vo’,cutters“ a răspuns' el Si ca ei, judecă tot ix),porul francez. Protestează, discută, se înfierbântă, amenință guvernul, dar când e vorba de in* teresu' generat, când pământul Patriei Și gloria strălucită a națiunii franceze sunt în j.ge, certurile interne dispar și au vede înaintea ochilor decât tricolorul francez. gg. fața cazărmei âMapelaon Trecióat și Marțea trecută prin fața cazărmei Napoleon, care se află în aceiași piliță cu Primăria cehui de-al patrulea aronfilisment, între străzile de Bivoli și François- Mixon. Lunta multă. Grupuri grupuri în jurul câte uinui negustor ambulant discutau cu aprindere și veselie. Deși eram în vremea operațiunilor de recrutam nu mă gândiam că era clasa anului 1921. Nu-mi dredeam seama ca reortil foarte atât de veselii, iștiaui ,că, după recrutare, ocol admis poriria spre casă, și atâtajiot Dannu! Apropiindu-me, am văzut că pe gustării ambulanți, cari mi puteau Prididi cereaLor., erau vânzătorii de cocarde tricolore și diferite embleme patriotice. Printre acestea, unele purtau cuvinte ca: „Vive la classei“, „Gloire jamx consents“, „Gloire aix Pouits“, „Oui vive!“, „Gloire à la France“, și ele au crcut singurele oyc avram preferința. Nici un tânăr admis nu se mulțumia numai cu cocarda tricoloră, având una din aceste H Mtone, și de care atârnau două panglici aurii. In afară de cocardă, mai puneau pe deasupra pălăriei niște cartoane colorate, era ilustrați patriotic © și cu vorbele: „Vive la Classe“, urmate de: „liberté Stealité Fraternite“, și de „R. F.“ (Re-publique Francaise). Apos tot pe haină, în josul cocardei, două Inscripții metalice, aurite: „Bon4“ sub care se afla cealaltă: „1931“. Asta împodobiți, viitorii soldați întovărășiți de rude și prieteni pornesc pe străzi cântând. Până seara târziu, veselia aceasta pitetică o afișează pri cât mai multe locuri. Ei țin ca toți cunoscuții să știe că-și fac datoria către țară. Suffliminte analoge sepot vedeai la noi, la sate- In județul Prahova am auzit, deseori, săteni spunând: „Am fost disprinsați, dar nise rușine s’o spun. Care fată dela noi are să vrea să se uite la un flăcău ce n’a fost demn de oaiste!“. Tot ca și francezul, românul poate să manifeste tendințe antimilitariste, dar dacă, în mijlocul cuvânizărilor în care Veștejește armata, vine veștete unui pericol național, dacă află că țara a fost a ta>oaiă, sau că se află în primejde, este gata să răspundă dranăr'ii autorităților militare și se daos cu drugă, inimă la razboi. Așa este LaÖnul () nimic nuțl poate schitoba, spre cinstea și fericirea lui. Un francez, care pe vremuri fusese administrator al lăptăriei din Breanza a Principelui Brancovan, întâlnindu-mă și vorbind de impulsul acesta patriotic, mi-a sixis ample lucruiri cari nu, mi-a« făcut piacheze, cari nu sunt spre oartea noastră,dar pe care le reproduc, fiindcă, deși adevărate pentru vremea când’ E. Rose —acesta este mance francezului—Ni-a văzuit, am convingerea că azi, au ar fisus cazuri izolate, cu tendința dle-a dispăreai, dacă încă nu vor fi despărțut cu desăvârșire. _ Bosc făcea elogii ,popomiul român și spunea, între altele dă avântul patriotic al românului este mai de apreciat decât al francezului, întrucât românul care pornește la armată nu găsește în cazărmi camaraderia ce găsește francezul. Ca dovadă îmi dedea o scenă la care asistase în vara lui 1908. Un regiment de caivalerie făcea un marș de rezietență. In drum poposise la Breaza, în carcat fruimoasa alice de nuci d’n fața conacului moșei Brancovan- Seara, Bosc, căruia coipiandantei regimentului îi ceruse voia ■mcât »"Ca ofițerî chiar în conac, s’a dus pro aleea die nuci Bna» deasurile 8, când a surprins pe un sergent bătând pe un soldat care- i vădsrnai cizmele. Soldatul lustruia de zor, iar sfrigentul îl trăgea de păr șiV] pălmuia findcă nu era imulțumit. Bătaia m sco-Continuarea în pagina 2-a SCRISORI S3M PARIS -- Uoull reemli.—M lndfia de a fi sol* dat. — Vânzătorii de medalii Cronica filtrată de 8 CM FUTI Ion Laica Caragiale *) Caragiale a scris, relativ, puțin. Toata opera lui se compune din câteva comedii, o farsă, o dramă și dintr’o serie de nuvele și de schițe prin profunzimea caracterelor prin cunoașterea amănunțită a sufletului și a deprinderilor epocei noastre, prin rara frumusețe a formei, dânsul trece printre cei d’intâi prozatori ai noștri. ” Sufletul adevăraților artiști ascunde întotdeauna o mare durere sau o continuă preocupare lăuntrică. „o rană incurabilă ”) Studiul nostru asupra lui Titu Maiora sem găsind un ecou neașteptat în publicul cititor, ne-am gândit că ar fi bine — din când în când — să dăm în vileag câte-o cercetare critică asupra unui autor clasic al nostru, începem cu Caragiale și adâncă“, după expresia romanticilor. Dintr’o sensibilitate bolnăvicioasă ca aceia a unei fete lunatice, din observarea și studierea stăruitoare a mizeriilor omenești, din dorința înăbușitoare a naturilor nobile de a îmbunătăți omenirea, se naște necesitatea artei : acea patimă puternică s de a vorbi, de a simboliza, de a cânta, de a plăzmui icoana idealului său in formă materială, de a o împărtăși, altora, ca o mângâere pentru tine și ca o împărtășire iubitoare pentru alții; și pe rând, vom continua cu o întreagă serie de studii asupra lui Mihail Eminescu, Vasile Alexandri, Grigore Alexandri, George Coșbuc, D. Bolintineanu, Al. Octobromatestache Negmu, Nicolae Bălcescu, etc. Cei mai mulți artiști pentru a-și înfiripa visul evoacă „minunile“ trecutului, — poezia celor ce au fost, regretul pentru ce s’a dus, perspectiva lor, — adevărata urzeală pa care se țese materializarea visului , — de aci pornește balada, epopeia, tragedia, etc. Unii toarnă în marmură perfecțiunea corpului omenesc, prind in culori cânturile naturii și ale lucrurilor, alții cântă durerile i individuale sau cele sociale — poeții, Brici, alții caută eroizînii contimporanilor — trubadurii —■i ori eriaiu al iventuliri — p«<ți epici; unii disecă lupta individului cu soarta, cu patimele sale, cu societatea, provocând ciocnirea dintre d,,un ri cu edeeneitat-deosebitul ce țișnesc truptul și trăsnetul, conflictul tragic, sau analizează lupta individului ,-a continge dirie, romanul, și cei mai puțin râd de cueaturile naturei noastre, de vițiile contimporanilor, de apucăturile lor și de maniile, iar — aceștia din urmă sânt poeții coltici. Grecii l-au avut pe Art«toptwinos Donami pe: Horațiu, Spaniolii pe Cervantes, Englezii pe Shakespeare, Francezii pe Molière, iar noi Românii pe Caragiala . Se observă că cei ce cunosc bine viața, amănuntele ei, valoarea ei — și cine caută s’o cunoască și s’o simtă mai bine decât artistul au in ie»■ [UNK]un fond de pesimism ucigător, o mizantropie incurabilă. Și nu e destul să cunoști viața, ci să treci prin toate sufeințele omenești, să nu-ți găsești odihnă, să n’ai loc de adăpot pentru bietele Sfale iluzii și pentru sărmanul tău corp veșnic vagabond, dispare atunci să nu izbucnești în sarcazme —arma blestemului o aleg numai cei naivi — să nu râzi de defectele acestei lumi, să nu te bucuri de cusururile ei, să nu-ți sarte inima de bucurie la vederea mizeriilor ei, prostiei ei ! Când cine va blestemă e un semn de mare durere sau indignare, dar când cineva preferă sarcazme, își mușcă buzele rânjind, fata își ascute săgeata ironiei tăioase spre a o asvârli împotriva primului trecător, atunci să știi că l-au rănit de moarte, că ai în fața ta un dușman al societății și a omenirei. Toți poeții mari au izbucniri de acestea în operele lor, dar trec ca niște fulgere, cerul se înseninează repede iar copilul-artist surâde, la vederea câmpiilor verzi, la avizul freamutului de pădure, la glasul iubitei, la murmurai apei — atunci dânsul împăște fericirea lui, bucuria lui, durerea lui altora, poezia lui te ghimpe și balsam. Poeții satirici — dimpotrivă — din răzbunare și din instinct de ciudă satirică nu găsesc în natura noastră decât părți rele și ridicole, dânșii desfășură și dezvăluie părțile respingătoare ale sufletului: avariția, desfrâul, ambițiunile caraghioase, ipocrizia, cultura superficială, etc. Luând pe Aristophanes vedem că a fost un strein, în aceastăt întâmplare sau alta, firea lui mândră ,a fi trebuit sa sufere mult din partea noilor săi concetățeni , huiduit bătut de sicarii lui Cleon, batjocorit. iată o parte din viața lui ; — Molière, pe de altă parte, fiu de tapițer, (ai Regelui chiar) nevoit să joace în fața no de asupra clasei în care s’a născut, amărât în viața socială și în viața intimă, zdrobit sufletește des, dezamăgit întotdeauna, menit să ducă o viață nedemnă de geniul lui și de aptitudinele lui, iată origina mizantropiei și a sarcazmelor sale. Cervantes, rănit la bătălia de la Lepante, cinci ani a stat rob in Algeria, cinci ani a sorbit paharul de fiere al tuturor durerilor și al umilirilor ce le poate răbda un spirit înălțător și trufaș. Tot așa și Shakespeare, și Swift și Heine, etc. Dar Caragiale? Suflet de trupă, ducând o viață de boem, nesigur de ziua de mâine, veșnic cu spectrul mizeriei înainte, prescris ca autodi Oict, dintr’o societate, în care totul e diploma și învârteala: acestea i-au fost începuturile , n’a avut fastazia simpatică a lui Eminescu spre a se refugia în trecut, nici lirica profundului poet ca să-și cânte și să-și aline mizeriile lui, nici lărgimea sufletească spre a îmbrățișa idealurile omenirii, plângându-i nenorocirile, creându-i o imagine mai frumoasă a reabilitații din fantazmele visului. El n’a fost un bolnav și mi naiv. Spiritul robust a lui Caragiale nu s’a depărtat, scârbit de realitate, dimpotrivă s’a apropiat de această realitate, a studiat-o, a analizat-o, a disecat-o și a reconstruit-o. Spiritul critic predomină în toată opera lui: îndată ce te apropii de un lucru sau de un individ oarecare și-i vezi mecanizmul cu calitățile și defectele lui, nu rmai fugi de el, îl cauți cu tot dinadinsul, din instinct de curiozitate j și din necesitate artiideparte, îl pipăi de a- i fi scuturi, vne* să râzi de frăgezimea acestui „animal“ copleșit de atâta vanitate și de atâta ridicol. Te așezi la o masă : dacă ești filozof, te înduioșezi, scrii o maximă morală, un aforizm fi ei os<instalarii,generalizatoare asupra ființei omenești și a cauzelor prime, și rămâi foarte mulțumit. „Viața e trecătoare „pe pământ“, omul o întrupare de prejudecăți, de slăbiciuni și de instincte, îți zici, îl lași în pace, îî sfătuești de bine dacă se poate, dar nu te mai interesezi să-l cercetezi mai departe, după ce l-ai cunoscut și l-ai încăput într’o formulă. Dar când nu ești filozof, ci un chilibușar dat dracului, gata să prinzi pe toată lumea cu ocaua mică, atunci te desfătezi din spirit de răzbunare, să dai la lumină aceste defecte,să reconstituești toate scenele pe cari le ai văzut sa te mărești sub microscopul spiritului tău neîntrecut de observație, atunci evoci întreaga societate cu miile ei de aspecte și de viții, îi dai proporții burlești, creezi tipuri ce există peste tot, ce parcă le vezi răsărind la fiecare colț de stradă , și fiecare simte în el că are ceva din cutare sau cutare»tip sau crede a ghii în «Irul a ceste defecte, începe să se păziască, să se studieze, râde și el de că a văzut dar n’ar vroi să fie în locul celui ridiculizat, și astfel ridendo castigat mores. Acesta e rostul comediei de moravuri: biciuește și corijepzá. De multe ori acest Cusftersa în prj. â-3 Jâ