Viitorul, mai 1926 (Anul 19, nr. 5449-5471)
1926-05-01 / nr. 5449
Sâmbătă 1 Mai 1926 ămiS si iouâ-spre-zecelea Ko. 5449 4 PAGINI LEI HT. In TARA 4 LEI SK. In Meiie ABONANfeHte IN TARA un an — — — — EOO iei Şase luni — — — 250 » Tre! --------------125 » In strein&tate Un an-------------1200 ie. Şase luni---------- 600 » Trei ---------— 300 » REDACŢIA ADMINISTRAŢIA bucureşti STR. EDGARD QUINET No. 2 II STRADA ACADEMIEI No. 1T Telemande: Direcţia 31*33, Redacţia 31 Administraţia 19/23 /1 3/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului str Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug LEI EX. in TARA 4 LEI ex. in streinotate Greşeli din trecut CETAJENII EVREI in viaţa publică a ţării O atitudine care se nrimisne Acordarea votului universal făcea parte din acele necesităţi naţionale inexorabile care condiţionau întreaga desvoltare politică a statului român. Când această necesitate a fost împlinită prin votarea acestei reforme democratice, care înfăptuia egalizarea complectă a tuturor cetăţenilor în mecanismul vieţei publice, partidul naţional-liberal cu acel spirit de prevedere care a prezidat la elaborarea tuturor reformelor mari realizate de acest partid, a înţeles că trebuiau soluţionate toate problemele ce se puteau pune în legătură cu aplicaţiunea votului universal. Intre aceste probleme era, in primul rând, problema minorităţilor, care impunea la rândul ei soluţionarea problemei evreeşti. Partidul naţional-liberal a soluţionat această chestiune, înscriind în Constituţie drepturile politice ale evreilor. Partidul naţional-liebral n’a făcut în chestiunea evreiască, nici o politică de oportunism, nici o politică de demagogie, cum au făcut toate partidele politice dela noi, dinainte şi de după război. • Privind întotdeauna problema numai prin prisma intereselor generale ale ţărei şi în spiritul de dreptate care a inspirat întreaga lui activitate, partidul naţionalliberal a soluţionat chestiunea evreiască în forma cea mai echitabilă şi mai corespunzătoare atât intereselor statului, cât şi intereselor legitime ale populaţiunei evreeşti născută şi crescută pe teritoriul României. Partidul naţional-liberal poate, prin urmare, cu mai multă libertate şi, cu mai multă autoritate, să examineze atitudinea ce înţeleg să aibă cetăţenii evrei în viaţa publică a ţării şi să-i îndrumeze spre rolul adevărat şi util pe care aceşti cetăţeni trebue să-l aibă, atât în interesul ţării, cât şi în propriul lor interes. Aceasta suntem nevoiţi să o facem cu atât mai mult, cu cât de şapte ani vedem la o bună parte a cetăţenilor evrei o complectă dezorientare, care e păgubitoare atât unei liniştite desvoltări a vieţei noastre publice, cât şi intereselor adevărate ale populaţiunei evreeşti în general.. Această dezorientare se evidenţiază din atitudinea pe care unii din conducătorii oranizaţiunilor evreeşti au impus-o cetăţenilor evrei cu prilejul diferitelor alegeri ce s’au efectuat. Aceste atitudini sunt bine cunoscute. Au fost două atitudini, care au însemnat două greşeli fundamentale şi adânc păgubitoare populaţiunei evreeşti. Prima a fost prezentarea în alegeri a listelor confesionale, care dădeau cetăţenilor evrei caracterul unei minorităţi religioase distinctă izolată de toată viaţa publică a ţării. Era cea dintâi şi cea mai gravă greşeală ce o comiteau conducătorii IT. E. P., nu numai faţă de interesele Statului, dar mai cu seamă faţă de situaţiunea ce se crea populaţiunei evreeşti în viaţa publică a României Mari. Dela această greşeală conducătorii Ui E. P. au trecut la alta, atunci când au dat cuvântul de ordine ca cetăţenii evrei să-şi dea voturile în bloc pentru partidul ţărănesc. Lipsea forma menoraliului, dar în fond şi această atitudine se prezenta cu substratul confesional, ceea ce perpetua prima greşeală. In alegerile actuale se pare că conducătorii organizaţiunilor confesionale evreeşti sunt pe punctul de a repeta greşelile din trecut, impunând cetăţenilor evrei să-şi dea voturile unui singur partid. Noi sperăm totuşi că cel puţin de astă dată nu vor stărui intro asemenea greşeală, abătând pe cetăţenii evrei de la atitudinea ce trebue să o aibă în viaţa politică a Statului. Atitudinea unică, firească şi normală a cetăţenilor evrei este nu de a se izola în atitudini cu caracter confesional, ci de a participa la viaţa publică a Statului, în toate formele şi la toate curentele sub care se manifestă această viaţă. Ca cetăţeni ai Statului, evreii se pot diferenţia pe credinţe politice, dar nu trebue să se diferenţieze pe credinţe religioase. Pe credinţe politice ei pot intra în cadrele oricărui partid şi pot sprijini orice curent politic, numai astfel îndeplinindu-şi rolul lor de cetăţeni ai ţării. De altfel, în această privinţă, începutul este făcut. Foarte mulţi cetăţeni evrei sunt înscrişi astăzi în diferite partide politice. Să sperăm că acest început bun va fi continuat şi că greşelile din trecut nu se vor mai repeta. NOTE Pentru salvarea FRANŢEI! O solidaritate admirabilă Comitetul naţional instituit la Paris pentru a strânge fondurile benevole cu care francul francez, în plină scădere, să poată fi refăcut, are de lucru. De pretutindeni banii francezi dau din prisos, dar şi din ultimile rezerve, pentru a salva Franţa de dezastrul financiar. Interesant este că şi unii străini domiciliaţi acolo, îşi fac o datorie din a contribui la opera de însănătoşire monetară. Un membru al coloniei chiliene din Paris a dăruit 200.000 fr. cu menţiunea . ..aceasta e o obligaţie pentru un străin care locueşte în Franţa şi se bucură de buna sa ospitalitate“. Mai interesant şi mai mişcător e gestul a opt invalizi de război, mutilaţi în aşa chip încât sunt incapabili de a mai lucra şi cari au făcut declaraţie că dau din pensia lor mică o sumă lunară. Ei vor rămâne aproape muritori de foame, după ce au devenit invalizi, pentru a salva încă odată scumpa lor ţară. Fete şi femei tinere pentru care podoaba este o necesitate, trimet zilnic giuvaericale de preţ, căci în momentul în care Franţa este în pericol, nici un gând frivol nu trebue să stăpânească sufletele. Avântul acesta extraordinar este de o frumuseţe morală incomparabilă. El dovedeşte fondul imens de dragoste pentru ţară ce-l au francezii, pe cari informaţii superficiale ne făceau să-i credem intoxicaţi de ideile nebune anarhice, sau moleşiţi de otrava disoluţiei morale. Viţiile, ideile periculoase sunt apanagiile unei minorităţi. Şi după cum în timpulăzboiului, cei ce făceau pe socialiştii şi anarhiştii internaţionali, au intrat în tranşee pentru a muri luptând eroic pentru Franţa; tot asemenea azi, după război, când pericolul financiar sdruncina Franţa, un elan de jertfă patriotică a venit ca să ne arate cât de superficiale erau teoriile internaţionale, la un popor ce se mândreşte cu istoria cea mai frumoasă din lume ! Dar această solidaritate cetăţenească mai dovedeşte şi altceva şi anume că în spiritul poporului a intrat noţiunea clară că problemele interne sunt vitale, şi că după cum o ţară poate fi perdută prin înfrângeri pe câmpul de luptă, ea poate fi robită şi pe calea economică şi financiară-Este o concepţie nouă care va avea rezultate fericite asupra educaţiei cetăţeneşti în straturile generaţiei tinere de azi. O ţară trebue să fie apărată, pe toate, fronturile, nu numai pe frontul marţian ! PETRONIUS Tratativele dintre societăţile miniere şi lucrătorii din Anglia pentru a stabili o înţelegere, au fost întrerupte din cauza a două puncte discutate timp de o lună: reducerea salariilor şi prelungirea zilei de muncă cu o oră. Rezultă astfel că nu s-a putut face nici un pas pe calea înţelegerei timp de un an de când guvernul a acordat un sprijin financiar acestei industrii, tocmai pentru a lăsa un termen mai lung tratativelor dintre ambele părţi interesate — scrie „Le Temps“. Concluziile raportului comisiunei legale, au indicat o reorganizare complectă a acestei industrii. Dar acele concluzii nu pot satisface nici una din părţi deoarece numai experienţa ar putea demonstra valoarea lor. Şi totuşi un acord între societăţi şi lucrători se impune, deoarece peste câteva zile se termină subsidiile acordate de stat. Guvernul din atitudinea minierilor constată că propaganda „militanţilor“ întreţine atmosfera neprielnică în care s-au făcut tratativele şi că cercurile ostile ordinei caută să se folosească de situaţie pentru a aduce o perturbare în această ramură importantă de activitate economică a ţării. Militanţii socot că au găsit momentul prielnic pentru a realiza în măsura posibilitaţei programul luide naţionalizare a minelor, adică exproprierea fără indemnizaţia societăţilor miniere. O situaţie d fiplă Situaţia se poate deci rezuma astfel — adaogă organul francez: pe da o parte ar fi greu statului să continue după 30 Aprilie a mai acorda subvenţii societăţilor lucrând în pierdere, căci acel sprijin a costat în nouă luni peste 24 milioane lire sterline; pe de altă parte societăţile în deficit nu vor mai putea plăti salariile pe care încasările nu le acoperi. Pe de altă parte, este o enormitate ca să se facă statul, adică ţara, să suporte sacrificiile salariilor mari pentru lucrători a căror producţie nu acopere nici cheltuelile de exploatare. In sfârşit dacă subvenţiile statului vor înceta, întreprinderile, lucrând în deficit nu vor mai putea continua exploatarea minieră. Se înţelege de la sine importanţa consecinţelor in aranjarea condiţiilor de muncă în această industrie naţională, unde exploatarea diferă de la o regiune la alta. flotUrili şi reghe de salarii Regimul în vigoare de la 1924 şi pe cam unele întreprinderi miniere nu-l mai pot menţine de vor fi reduse la propriile lor resurse, prevede pentru toate categorile de lucrători un salar egal cu cel pe care îl aveau în 1914, cu o indemnizaţie de spor de 33 la sută. Acesta constitue salarul minimum naţional pentru totalul lucrătorilor minieri din Anglia. Ori acest principiu de salar minimum naţional este imposibil într-o ţară în care condiţiile de muncă sunt foarte deosebite, după regiuni şi unde metodele de extragere şi posibilităţile de vânzare nu sunt aceleaşi pentru toate întreprinderile. Din aceste cauze proprietarii de mine au cerut ca principiul salariului minimal naţional să fie desfiinţat şi procentul de indemnizaţie care să complecteze salariul din 1914, să fie fixat pentru fiecare mină după încasările reale ale exploatării. Deşi cererea e justificată de împrejurări, dar evident că urmarea ar fi o scădere simţitoare de salarii în regiunile miniere unde cheltuelile de extracţie sunt mai mari, sau o sporire de producţie făcând ziua de lucru de opt ore în loc de şapte cum , acum. Cererile lucrătorilor Propunerile făcute de societăţi în decursul tratativelor au fost în sensul obţinerei unui echilibru, ori reducerea din salarii ori sporirea cu o oră a zilei de muncă. Delegaţii minierilor au respins ambele formule. Ei cer ca salariul minimal naţional din 1924 să fie complect menţinut şi ziua de lucru să rămână de 7 ore. Cele mai mari salarii pentru producţia cea mai redusă, acesta e principiul esenţialmente socialist în care se desfăşoară mişcarea actuală. Minierii rezistă şi persistă în cererile lor ştiindu-se sprijiniţi de cele trei organizaţiuni din alianţa muncitorească. Solul amânării Se prevede că guvernul va afla o soluţie pentru amânarea crizei miniere. Şi chiar dacă se vor mai acorda subvenţii întreprinderilor cu situaţia mai dificilă, rezolvarea acestui diferend nu mai poate întârzia mult. Sprijinul financiar e un sacrificiu făcut de întreaga naţiune şi majoritatea partidului guvernamental este pe faţă ostil acestei politici. Se afirmă fără înconjur că tactica urmată până acum de a se veni mereu în ajutorul întreprinderilor păgubite de plăţile mări de salarii, a încurajat pe lucrători în exigenţele lor. Industria britanică Conflictul dintre proprietarii şi lucrătorii minieri din Anglia — Măsurile luate pănă acum de către guvernul din Londra pentru a veni în ajutorul întreprinderilor miniere păgubite prin plata unor mari salarii, a încurajat pe lucrători în exigenţele lor — AVRIGHe I. SSMIQNESCU profesor universitar o împlinire a educaţiei lor, să fie îndemnaţi a face ca din primăvară până‘11 iarnă, să nu lipsească flori dela căpătâiul primului învăţător. Măcar pe copii să-i deprindem a cinsti amintirea celor care s‘au trudit, să ne înlesnească drumul spre lumină. Cu atât mai mult când acei copii sunt pregătiţi pentru a călca ei însăşi pe drumul celui care odihneşte în preajma lor. Noroc de un fost elev a lui Lazăr, mai din vechime, căci altfel ar fi disparat şi urma mormântului ca şi a celorlalte din ţintinu au adăugat nimic, din ceia ce era hmn, ca să poată citeşte mai multă iarbă, de cosit. Numai aşa se ridică o lespede de marmură roşie, cu o cruce de metal în vârf- Pe lespede e săpat epitaful, zice-se, scris de însuşi Lazăr. Se termină prin următoarele versuri, pline de crud adevăr, deşi exprimat cam naiv: Ce eşti tu, eu am fost Aceasta ‘nvaţă de rost. II cunoaşte, după nume, şi băiatul de şcoală primară. Aice s’a născut, aice e înmormântat G. Lazăr răscolitorul de o clipă al simţului naţionalist în Muntenia. Urmele copilăriei lui aproape au dispărut. Ţi se mai arată doar câte o casă veche de care se leagă, ca într-o legendă, câte ceva din viaţa primului mare învăţător de dincoace de Carpaţi. In schimb mormântul lui e păstrat, în mijlocul curţii, împrejmuită cu zid, din jurul bisericii ortodoxă. E un mormânt simplu. Serbările din 1923 mai dinainte, decât câteva drepturi de cocoane aninate de Zăbrelele gardului de lemn. Un măr rărit ros, cerne primăvara ninsoarea petalelor trandafirii, iar nucul bătrân de alăturea umbrește vara, când soarele bate‘n plin asupra locului, dela amiază în jos. Nici o altă îngrijire din partea nimănui,deşi s‘ar cădea ca măcar elevii şcoalei normale din localitate, care sunt eu acum, vei fi Când ceasul îţi va sosi. Iar pe piatra, tot de marmoră, ce acopere mormântul, s‘a adăugat : Precum Hristos pe Lazăr din morţi a înviat Aşa tu România din somn ai deşteptat ! Lui George Lazăr a ridicat acest monument şcolarul său Hagiul şi Iroselimii Carol Comite de Rosetti în anul 1864. Dela această dată nici o altă schimbare. Ploaia prinde a mânca unele litere şi a putrezi gărduţul. Acum trei ani s‘a adunat în jurul mormântului multă lume aleasă. S’au rostit cuvântări înflăcărate, trezindu-se amintirile trecutului atât de înegurat sau evocânduse prefacerile repezi ce ne-au învăluit. După ce s‘a terminat parada şi ecoul ultimelor cuvinte s‘au perdut în spaţiul neted şi larg din jur, mormântul a rămas în părăsirea în care se afla mai înainte. Cel mult s’au adaus sdirenţele cununelor şterse de soare; ţin isonul vântului ce le isbeşte, şuerând printre zăbrele S‘a crezut că se preamăreşte amintirea luptătorului, înfiinţânduse în sat o şcoală normală. O pomenesc numai, căci descriind’o ar fi să scriu o pagină dureroasă de chipul cum ştim noi să împlinim numai forme goale, fără nici un sâmbure de sinceritate. Aşa cum e, mai bine ar fi să se desfiinţeze, cu atât mai mult cu cât nici locuitorii nu îi dau deosebită samă, ca şi când le-ar fi tot una Să nu uităm că Avrigul e în coasta Sibiului, iar aici, o mână de oameni numai, au ridicat învăţatului Teutsch, o măreaţă statuie în piaţa largă, curată, de lângă biserica reformată. E probabil că mizeria actualei şcoli nu e departe de aceleia în care Lazăr, acum 100 de ani, a deschis focul luptei pentru cultura naţională. Numai intenţia de a reda icoana vie a greutăţilor învinse de Lazăr, ar lămuri existenţa, aşa cum e, a şcoalei normale din Avrig- Incolo satul e ca toate satele din preajma Sibiului. Cuprinde case omeneşti, bine zidite, cu grajduri alăturate mai spaţioase decât casele. Nu e orânduirea regulată, din satul săsesc, deşi nici de aici nu lipsesc saşi, puţintei e dreptul. Biserica lor, ca şi casa parohială, e înconjurată numai de flori şi pomi roditori. Măreţ e castelul contelui Bruchenthal. In stil Renaissance, e miniatura palatelor vieneze. Ai zice o copie a vestitului Belvedere, mai ales că şi parcul e la fel- De pe balconul castelului, cu obloane mari, verzi, e o perspectivă în adevăr ce te face să te crezi undeva departe, în Viena ori München. Pe terasa cea mai de sus un basin cu apă limpede, mereu primenită, e la capătul scărilor de piatră ce ţin până de vale, între ziduri verzi de copaci rămuroşi. Suprafaţa terasei de sus e numai flori, chiar şi azi, când castelul e un Sanatoriu. Aici venea adesea înţeleptul Şaguna, ca oaspetele stăpânilor, pentru ca să se bucure de câteva clipe de odihnit şi poate, să aibă ilusia că se găseşte în Viena, cu parcurile atât de minunate. Frumos e încă parcul lui Bruckenthal, deşi jos, în vale, prea marea umiditate a şesului trimete spre sală roiuri de ţânţari. Dar mai frumos e sus, la coada, satului, aşezat pe povârnişul dămol al unei coline largi. E perspectiva cea mai atrăgătoare asupra zidului Carpatic, ce se înalţă, brusc, din şesul încins de Olt-Stat neclintit şi nu-ţi vine să părăseşti uşor locul ce ţi mai ales ca să te bucuri de priveliştea mândră ce o ai în faţă. Uriaşi de piatră, dar câtă varietate nu prestată în cursul aceleiaşi zile ! După cum soarele îi bate, haina lor se schimbă. Sunt munţi şi totuşi au ape felurite ca şi valurile mării. Sunt aproape, dar aburii verii îi împânzeşte cu o cortină subţire, de par undeva departe, în spaţiul eterat. Sunt numai stânci şi pripoare, dar de jos de unde îi privesc par făpturi gingaşe, rumene sub bătaia soarelui lăsat spre asfinţit. Surul cu pieptul larg şi coama teşită e chiar în dreptul Avrigului. îndărătul lui vine Ciogtea cu fruntea retezată, iar mai departe, unul îndărătul altuia, în aşezare piezişă, urmează Scara, dominată de cele două ţuguie, ca nişte piramide, ale Negoiului , Negoiul mic şi Negoiul mare, pleşepeşte tot- O creastă ce se lasă din Negoiul, acopere ţestul munţilor. Peste ea, ca nişte capete de curioşi, se iţesc vârfurile Moldovanului. Din umbra pădurilor ce le încing picioarele, şuruie limpezi pâraie, care mai au putere să murmure, chiar când au ajuns în şes. Oltul le aşteaptă- Lacrimele lor limpezi picură în apele tulburi ale bătrânului. Le aşteaptă, căci are nevoe de înviorare, de forţe tinere, spre a străbate întreg şiragul de munţi, la Turnu-Joş. Munţii se rumenesc tot mai mult spre vârf, pe când la poale se lasă ceată deasă, înălbăstrită de pânza pădurilor. Pe urmă nu surâd decât piscurile Negoiului, atinse de ultimul rămas al soarelui. Cortina se scoboară tot mai cenușie cu reflexe de oţel, până când nu se prinde decât silueta lanțului muntos pe cerul slab trandafiriu, prin reflexul apusului. Peste Avrig se lasă pacea serii- Ultimul car încărcat cu bucate, tras de doi bivoli cu botniţe, urcă încet costişa ce duce în sat- Deasupra Oltului se strânge mai deasă negura, înotând în văzduh ca un smău ce se trage la culcare, în peştera din munţi. Ape, şesuri şi ziduri muntoase nu se mai desluşesc, întunericul nopţii le face tot una . D-l DOUMERGUE va merge la Mra Din Paris se anunţă că în urma Invitaţiunii M. S. Regelui George al Angliei, d. Doumergue, preşedintele republicii franceze, însoţit de d. prim-ministru Briand, va fi oaspetele suveranilor englezi la Buckingham Palace dela 22 până la 25 iunie (Rador). Dl DOUMERGUE ECOURI La Roma se va înfiinţa o bibliotecă de opere latine şi elene alese după o metodă riguros ştiinţifică. Numărul şomerilor în Angla la 12 Aprilie, a fost de 1.024.400, adică având un scăzământ de 25.386 faţă de cel Înregistrat la 5 Aprilie. Subscripţia organizată de camera de Comerţ, franceză, din Peking pentru refacerea valutei naţionale, a produs spontan 150.000 franci. O casă de comerţ din Londra care are un mare număr de funcţionare, a decis să formeze o echipă de femei-pompieri. Ele urmează acum un curs foarte serios de antrenament. La Moscova au sosit 114 lăzi cu monede de aur, având greutatea de 9 tone. Se crede că guvernul sovietic, readuce în ţară depozitul de aur din Germania, pentru a susţine cursul „Cervoneţului“ (moneda sovietelor). GUVERNUL ,i fluctuaţiunile valutare Guvernul n’a rămas impasibil faţă de recentele fluctuaţiuni valutare. El caută să reacţioneze dar, din nenorocire, nu pe calea dreaptă, impusă de învăţămintele trecutului nostru şi al celorlalte ţări într’o situaţiune similară, ci căutând drumuri noi, întotdeauna primejdioase, dar mai ales când, drept călăuze, se iau financiari improvizaţi. înainte încă de ultima scădere a leului,fruntaşii finanţei noastre şi reprezentanta marilor instituţiuni financiare, s’au întrunit în maî multe consfătuiri, dând o serie de soluţiuni ce meritau toată atenţia■ Intre acestea restrângerea temporară a importului şi un sever control al operaţiunilor de dedevize erau preconizate cu cea mai mare insistenţă. Restrângerea importului este singurul mijloc de a ne asigura o balanţă comercială favorabilă, cheia unei valute stabile. Controlul valutar mai sever se impune faţă de abuzurile unor bănci din Ardeal, care speculează leul şi odată cu acest control se impun sancţiuni împotriva infractorilor. Din nenorocire guvernul are o altă. politică■ Prin noile taxe vamale de import favorizează aducerea în ţară a tuturor mărfurilor inutile sau de lux şi totodată stânjeneşte industria naţională în desvoltarea ei. Dar totuşi guvernul luptă pentru mărirea „producţiei"! In adevăr, în acest scop are o noua soluţie: micşorarea taxelor vamale de export, făcută fără un control serios al disponibilităţilor şi al conjucturii mondiale. Ori, uşor se poate astfel desechilibra bugetul, fapt ce ar avea un efect dezastruos asupra valutei. Nu credem că prin o politică a risipei particulare, prin permiterea importului de mărfuri de lux şi pin risipa banului public în crezarea de slujbe inutile, se va putea ameliora valuta, chiar dacă se va face acel împrumut extern pentru stabilizarea valutei, dovedit nefolositor în Franţa şi în alte ţări. Guvernul să nu părăsească drumul drept şi să nu se lase indus în eroare de călăuze fără experiență și fără scrupule■ -------.g. lyni.—" Luni 26 Aprilie. — Cârdăşia Iorga-Stere l-a pus pe gânduri chiar pe adversarul cel mai înverşunat al briciului, căci iată ce întrebări îşi pune apostolul... „Neamului Românesc“ : „Sânt ele (partidele respective) în adevăr legate printr’o ideologie, sincer primită de fiecare, iar nu scrisă numai pe firmă ca să câştige pe alegători ? Au ele acea concepţie înaltă despre menirea lor care împiedică ambiţiile de a se ridica sfidătoare şi tulburătoare, înfingând dinţii şi un cel mai bun prieten pentru cel mai mic avantagiu personal înţeleg ele să se razime pe o absolută onestitate publică şi privată ! Cuprind ele oameni cari se stimează şi se iubesc‘ Noi credem că întrebarea de la urmă răspunde şi pentru cele dintâi. Totuşi ne întrebăm şi noi : cuprind aceste partide oameni cari se stimează şi se iubesc ! Inchipuiţi-vă de pildă, reciproca iubire dar mai ales stimă dintre d. N. Iorga şi d. Stere! In limbajul ţăranului Marţi 27 Aprilie. — Un ziar care are pretenţia a se adresă numai maselor ţărăneşti, scrie, pe înţelesul acestora, următorele rânduri: „Municipiile se reorganizează lent, resimţite de absenţa unor directive viguroase de demarcare a descentralizării comunale şi lipsite de posibilitatea de a rezolva de urgenţă... Şi mai departe, în alt loc : „Măsurile vexatorii, imixtiunea inoportună, insuficienţa notorie, desconsiderarea, vicisitudinile etc... fac deficilă opera de asanare ce şi-a rezervat-o partidul etc. etc.“ Să se mai spue că ţărăniştii de la oraşe nu cunosc perfect sufletul ţăranului şi nu caută să şi-l apropie din ce în ce mai mult ! Pericole iminente Miercuri 27 Aprilie. — Un ziar din anumita presă ne vorbeşte de primejdia unui nou război între Italia şi Turcia, dând şi unele amănunte ca : mobilizarea rezervelor turceşti, pregătirile şi concentrările italiene, etc., etc Ca să arate cât este de ameniţător acest război în perspectivă, ziarul scrie apăsat: „Se poate afirma aproape cu siguranţă că evenimentele... nu vor confirma afirmaţia aceasta şi că primejdia de război este mult mai... puţin ameninţătoare de cum o prezintă aparenţele. De aceea avem puternice motive să fim... liniştiţi şi să nu acordăm ştirilor alarmante mai multă importanţă decât merită“. Şi fără această din urmă recomandaţie lumea are puternice motive să nu mai dea ştirilor alarmante importanţa pe care le-o dă anumita presă, de bună seama, cu intenţii. Oamenii ademeniţi de... curentele democratice Joi 28 Aprilie. — De iţarii d-lui Mihalache s’au agăţat în ultimul timp (înainte de rezolvarea crizei de guvern) vreo doi-trei intelectuali atraşi de parfumul ideilor democratice şi fascinaţi de vântul caretrpinge cămaşa d-lui Mihalache spre extrema stângă. Au venit oameni ademeniţi de miros, din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării ca să se înfrupte din lumina d lui Stere şi din binefacerile abecedarului dlui Mihalache. Doriţi să aflaţi numele noilor înscrişi. Cred că nu interesează. Este de ajuns să spim că lista, poartă în frunte, după numele 4 Fr Ddtârcă, care a fost cel dintâi atras de mirosul flarilor d-lui Mihalache, pe acela al d-lui Măciucă, care şi dânsul vine să-şi vindece guturaiul politic la acelaşi cald şi binefăcător curent demagogic. Istoricul şi efectele ca».« latei Vineri 30 Aprilie. — „Neamu’ românesc“ şi-a luat sarcina să ne arate care sunt calităţile... ciocolatei. Intr’un articol de trei coloane publicat aseară de gazeta d-lui N. Iorga, găsim istoricul acestui fabricat şi rolul pe care l-a jucat în.... istoria socială şi politică a lumei. . Spaniolul Cortez, împăratul Carol V, Ludovic al XIV, şi alţi împăraţi, regi, şi oameni politici, savurau ciudata şi triumfau totdeauna în acţiunile lor. , „Chiar marele Napoleon mânca în toiul luptelor ciocolată pe care o purta în sacul de campanie“. Am înţeles ! Partidul naţional intenţionează să înfiinţeze o fabrică de ciocolată pentru aprovizionarea partizanilor săi, cărora pierderea puterei le-a slăbit şi încrederea în ei şi încrederea in cei doi şefi. Int. Bilanţuri efemer« Bazar săptămânal Ce crede adversarul briciului despre carteluri. — In limbajul ţăranului.— Oamenii ademeniţi de... cu IHIHWiMiI iNfdliraa. rentele democratice—Pericole iminente.— Istoricul Hilllbrill ———BM— aHBBBBBNBB și efectele ciocolatei*