Viitorul, mai 1926 (Anul 19, nr. 5449-5471)

1926-05-01 / nr. 5449

Sâmbătă 1 Mai 1926 ămiS si i­ouâ-spre-zecelea Ko. 5449 4 PAGINI LEI HT. In TARA 4 LEI SK. In Mei­ie ABONANfeHte IN TARA un an — — — — EOO iei Şase luni — — — 250 » Tre! --------------125 » In strein&tate Un an-------------1200 ie­. Şase luni---------- 600 » Trei ---------— 300 » REDACŢIA ADMINISTRAŢIA b­ucureşt­i STR. EDGARD QUINET No. 2 II STRADA ACADEMIEI No. 1T Telem­and­e: Direcţia 31*33, Redacţia 31 Administraţia 19/23 /1 3/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului str Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug LEI EX. in TARA 4 LEI ex. in streinotate Greşeli din trecut CETAJENII EVREI in viaţa publică a ţării O atitudine care se nrimisne Acordarea votului universal făcea parte din acele necesităţi naţionale inexorabile care condi­ţionau întreaga desvoltare poli­tică a statului român. Când a­­ceastă necesitate a fost împlinită prin votarea acestei reforme de­mocratice, care înfăptuia egaliza­rea complectă a tuturor cetăţeni­lor în mecanismul vieţei publice, partidul naţional-liberal cu acel spirit de prevedere care a prezidat la elaborarea tuturor reformelor mari realizate de acest partid, a înţeles că trebuiau soluţionate toate problemele ce se puteau pu­ne în legătură cu aplicaţiunea votului universal. Intre aceste probleme era, in primul rând­, problema minori­tăţilor, care impunea la rândul ei soluţionarea problemei evre­eşti. Partidul naţional-liberal a so­luţionat această chestiune, în­scriind în Constituţie drepturile politice ale evreilor. Partidul naţional-liebral n’a fă­cut în chestiunea evreiască, nici o politică de oportunism, nici o politică de demagogie, cum au fă­cut toate partidele politice dela noi, dinainte şi de după război. • Privind întotdeauna problema numai prin prisma intereselor ge­nerale ale ţărei şi în spiritul de dreptate care a inspirat întreaga lui activitate, partidul naţional­­liberal a soluţionat chestiunea e­­vreiască în forma cea mai echi­­t­abilă şi mai corespunzătoare atât intereselor statului, cât şi intere­selor legitime ale populaţiunei e­­vreeşti născută şi crescută pe te­ritoriul României. Partidul naţional-liberal poate, prin urmare, cu mai multă liber­tate şi, cu mai multă autoritate, să examineze atitudinea ce înţe­leg să aibă cetăţenii evrei în viaţa publică a ţării şi să-i îndrumeze spre rolul adevărat şi util pe care aceşti cetăţeni trebue să-l aibă, atât în interesul ţării, cât şi în propriul lor interes. Aceasta suntem nevoiţi să o fa­cem cu atât mai mult, cu cât de şapte ani vedem la o bună parte a cetăţenilor evrei o complectă dezorientare, care e păgubitoare atât unei liniştite desvoltări a vieţei noastre publice, cât şi inte­reselor adevărate ale populaţiunei evreeşti în general.. Această dezorientare se eviden­ţiază din atitudinea pe care unii din conducătorii oranizaţiuni­­lor evreeşti au impus-o cetăţeni­lor evrei cu prilejul diferitelor a­­legeri ce s’au efectuat. Aceste atitudini sunt bine cu­noscute. Au fost două atitudini, care au însemnat două greşeli fundamen­tale şi adânc păgubitoare popu­­laţiunei evreeşti. Prima a fost prezentarea în alegeri a listelor confesionale, care dădeau­­ cetăţe­nilor evrei caracterul unei mino­rităţi religioase distinctă izolată de toată viaţa publică a ţării. Era cea dintâi şi cea mai gra­vă greşeală ce o comiteau condu­cătorii IT. E. P., nu­­ numai faţă de interesele Statului, dar mai cu seamă faţă de situaţiunea ce se crea populaţiunei evreeşti în viaţa publică a României­ Mari. Dela această greşeală conducă­torii Ui E. P. au trecut­ la alta, atunci când au dat cuvântul de ordine ca cetăţenii evrei să-şi dea voturile în bloc pentru par­tidul ţărănesc. Lipsea forma menoraliului, dar în fond şi această atitudine se prezenta cu substratul confesio­nal, ceea ce perpetua prima gre­şeală. In alegerile actuale se pare că conducătorii organizaţiunilor confesionale evreeşti sunt pe punctul de a repeta greşelile din trecut, impunând cetăţenilor evrei să-şi dea voturile unui sin­gur partid. Noi sperăm totuşi că cel puţin de astă dată nu vor stărui in­tro asemenea greşeală, abătând pe cetăţenii evrei de la atitudinea ce trebue să o aibă în viaţa poli­tică a Statului. Atitudinea unică, firească şi normală a cetăţenilor evrei este nu de a se izola în atitudini cu caracter confesional, ci de a par­ticipa la viaţa publică a Statu­lui, în toate formele şi la toate curentele sub care se manifestă această viaţă. Ca cetăţeni ai Statului, evreii se pot diferenţia pe credinţe po­litice, dar nu trebue să se dife­renţieze pe credinţe religioase. Pe cr­edinţe politice ei pot in­tra în cadrele oricărui partid şi pot sprijini orice curent politic, numai astfel îndeplinindu-şi ro­lul lor de cetăţeni ai ţării. De altfel, în această privinţă, începutul este făcut. Foarte mulţi cetăţeni evrei sunt înscrişi astăzi în diferite partide politi­ce. Să sperăm că acest început bun va fi continuat şi că greşe­lile din trecut nu se vor mai re­peta. NOTE Pentru salvarea FRANŢEI! O solidaritate admirabilă Comitetul naţional instituit la Paris pentru a strânge fondurile benevole cu care francul francez, în plină scădere, să poată fi refă­cut, are de lucru. De pretutindeni banii francezi dau din prisos, dar şi din ultim­ile rezerve, pentru a salva Franţa de dezastrul finan­ciar. Interesant este că şi unii străini domiciliaţi acolo, îşi fac o datorie din a contribui la opera de însănătoşire monetară. Un mem­bru al coloniei chiliene din Paris a dăruit 200.000 fr. cu menţiunea . ..aceasta e o obligaţie pentru un străin care locueşte în­ Franţa şi se bucură de buna sa ospitalitate“. Mai interesant şi mai mişcător e gestul a opt invalizi de război, mutilaţi în aşa chip încât sunt in­capabili de a mai lucra şi cari au făcut declaraţie că dau din pensia lor mică o sumă lunară. Ei vor rămâne aproape muritori de foa­me, după ce au devenit invalizi, pentru a salva încă odată scumpa lor ţară. Fete şi femei tinere pentru care podoaba este o necesitate, trimet zilnic giuvaericale de preţ, căci în momentul în care Franţa este în pericol, nici un gând frivol nu tre­bue să stăpânească sufletele. Avântul acesta extraordinar este de o frumuseţe morală incompa­rabilă. El dovedeşte fondul imens de dragoste pentru ţară ce-l au francezii, pe cari informaţii su­perficiale ne făceau să-i credem in­toxicaţi de ideile nebune anarhice, sau moleşiţi de otrava disoluţiei morale. Viţiile, ideile periculoase sunt apanagiile unei minorităţi. Şi du­pă cum în timpul­­­ăzboiului, cei ce făceau pe socialiştii şi anarhiş­tii internaţionali, au intrat în tran­şee pentru a muri luptând eroic pentru Franţa; tot asemenea azi, după război, când pericolul finan­ciar sdruncina Franţa, un elan de jertfă patriotică a venit ca să ne arate cât de superficiale erau teo­riile internaţionale, la u­n popor ce se mândreşte cu istoria cea mai frumoasă din lume ! Dar această solidaritate cetăţe­nească mai dovedeşte şi altceva şi anume că în spiritul poporului a intrat noţiunea clară că proble­mele interne sunt vitale, şi că după cum o ţară poate fi per­­dută prin înfrângeri pe câmpul de luptă, ea poate fi robită şi pe calea economică şi financiară-Este o concepţie nouă care va a­­vea rezultate fericite asupra edu­caţiei cetăţeneşti în straturile ge­neraţiei tinere de azi. O ţară tre­bue să fie apărată, pe toate, fron­turile, nu numai pe frontul mar­ţian ! PETRONIUS Tratativele dintre societăţile mi­niere şi lucrătorii din Anglia pen­tru a stabili o înţelegere, au fost în­trerupte din cauza a două puncte discutate timp de o lună: reduce­rea salariilor şi prelungirea zilei de muncă cu o oră. Rezultă astfel că nu s-a putut face nici un pas pe calea înţelegerei timp de un an de când guvernul a acor­dat un sprijin financiar acestei in­dustrii, tocmai pentru a lăsa un termen mai lung tratativelor dintre ambele părţi i­nteresate — scrie „Le Temps“. Concluziile raportului comi­­siunei legale, au indicat o reorga­nizare complectă a acestei industrii. Dar acele concluzii nu pot satisface nici una din părţi deoarece numai experienţa ar putea demonstra va­loarea lor. Şi totuşi un acord între societăţi şi lucrători se impune, deoarece peste câteva zile se termină subsi­diile acordate de stat. Guvernul din atitudinea minieri­lor constată că propaganda „mili­tanţilor“ întreţine atmosfera ne­prielnică în care s-au făcut tratati­vele şi că cercurile ostile ordinei caută să se folosească de situaţie pentru a aduce o perturbare în a­­ceastă ramură importantă de activi­­tate economică a ţării. Militanţii socot că au găsit mo­mentul prielnic pentru a realiza în măsura posibilitaţei programul lui­de naţionalizare a minelor, adică exproprierea fără indemnizaţia so­cietăţilor miniere. O situaţie d fiplă Situaţia se poate deci rezuma ast­fel — adaogă organul francez: pe da o parte ar fi greu statului să con­tinue după 30 Aprilie a mai acorda subvenţii societăţilor lucrând în pierdere, căci acel sprijin a costat în nouă luni peste 24 milioane lire sterline; pe de altă parte societă­ţile în deficit nu vor mai putea plăti salariile pe care încasările nu le a­­co­peri. Pe de altă parte, este o enormitate ca să se facă statul, adică ţara, să suporte sacrificiile salariilor mari pentru lucrători a căror producţie nu acopere nici cheltuelile de ex­ploatare. In sfârşit dacă subvenţiile statului vor înceta, întreprinderile, lucrând în deficit nu vor mai pu­tea continua exploatarea minieră. Se înţelege de la sine importanţa consecinţelor in aranjarea condiţii­lor de muncă în această industrie naţională, unde exploatarea diferă de la o regiune la alta. flotUrili şi regh­e de salarii Regimul în vigoare de la 1924 şi pe cam­ unele întreprinderi miniere nu-l mai pot menţine de vor fi re­duse la propriile lor resurse, pre­vede pentru toate categorile de lu­crători un salar egal cu cel pe care îl aveau în 1914, cu o indemnizaţie de spor de 33 la sută. Acesta cons­­titue salarul minimum naţional pentru totalul lucrătorilor minieri din Anglia. Ori acest principiu de salar mini­mum naţional este imposibil într-o ţară în care condiţiile de muncă sunt foarte deosebite, după regiuni şi unde metodele de extragere şi po­sibilităţile de vânzare nu sunt ace­leaşi pentru toate întreprinderile. Din aceste cauze proprietarii de mine au cerut ca principiul salariu­lui minimal naţional să fie desfiin­ţat şi procentul de indemnizaţie care să complecteze salariul din 1914, să fie fixat pentru fiecare mină după încasările reale ale exploa­­tării. Deşi cererea e justificată de îm­prejurări, dar evident că urmarea ar fi o scădere simţitoare de salarii în regiunile miniere unde cheltuelile de extracţie sunt mai mari, sau o sporire de producţie făcând ziua de lucru de opt ore în loc de şapte cum , acum. Cererile lucrătorilor Propunerile făcute de societăţi în decursul tratativelor au fost în sen­­sul obţinerei unui echilibru, ori re­ducerea din salarii ori sporirea cu o oră a zilei de muncă. Delegaţii minierilor au respins ambele formule. Ei cer ca salariul minimal naţional din 1924 să fie complect menţinut şi ziua de lucru să rămână de 7 ore. Cele mai mari salarii pentru producţia cea mai redusă, acesta e principiul esenţial­­mente socialist în care se desfăşoară mişcarea actuală. Minierii rezistă şi persistă în cererile lor ştiindu-se sprijiniţi de cele trei organizaţiuni din alianţa muncitorească. Solul amânării Se prevede că guvernul va afla o soluţie pentru amânarea crizei mi­niere. Şi chiar dacă se vor mai a­­corda subvenţii întreprinderilor cu situaţia mai dificilă, rezolvarea a­­cestui diferend nu mai poate întâr­zia mult. Sprijinul financiar e un sacrificiu făcut de întreaga naţiune şi majoritatea partidului guverna­mental este pe faţă ostil acestei po­litici. Se afirmă fără înconjur că tactica urmată până acum de a se veni mereu în ajutorul întreprinderilor păgubite de plăţile­ mări de salarii, a încurajat pe lucrători în exigen­ţele lor. Industria britanică Conflictul dintre proprietarii şi lucrătorii minieri din Anglia — Măsurile luate pănă acum de către guvernul din Lon­dra pentru a veni în ajutorul întreprinderilor miniere păgubite prin plata unor mari salarii, a încurajat pe lu­crători în exigenţele lor — AVRIG­He I. SSMIQNESCU profesor universitar o împlinire a educaţiei lor, să fie îndemnaţi a face ca din primăva­ră până‘11 iarnă, să nu lipsească flori dela căpătâiul primului în­văţător. Măcar pe copii să-i de­prindem a cinsti amintirea celor care s‘au trudit, să ne înlesnească drumul spre lumină. Cu atât mai mult când acei copii sunt pregătiţi pentru a călca ei însăşi pe drumul celui care odihneşte în preajma lor. Noroc de un fost elev a lui Lazăr, mai din vechime, căci alt­fel ar fi disparat şi urma m­ormân­tului ca şi a celorlalte din ţinti­nu au adăugat nimic, din ceia ce era h­mn, ca să poată citeşte mai multă iarbă, de cosit. Numai aşa se ridică o lespede de marmură roşie, cu o cruce de me­tal în vârf- Pe lespede e săpat e­­pitaful, zice-se, scris de însuşi La­zăr. Se termină prin următoarele versuri, pline de crud adevăr, deşi exprimat cam naiv: Ce eşti tu, eu am fost Aceasta ‘nvaţă de rost. II cunoaşte, după nume, şi bă­iatul de şcoală primară. Aice s’a născut, aice e înmormântat G. La­­zăr­ răscolitorul de o clipă al sim­ţului naţionalist în Muntenia. Ur­­mele copilăriei lui aproape au dis­părut. Ţi se mai arată doar câte o casă veche de care se leagă, ca în­­tr-o legendă, câte ceva din viaţa primului mare învăţător de din­coace­ de Carpaţi. In schimb mor­mântul lui e păstrat, în mijlocul curţii, împrejmuită cu zid, din ju­rul bisericii ortodoxă. E un mor­mânt simplu. Serbările din 1923 mai dinainte, de­cât câteva drep­­turi de cocoane aninate de Zăbrele­le gardului de lemn. Un măr ră­rit ros, cerne primăvara ninsoarea petalelor trandafirii, iar nucul bă­trân de alăturea umbrește vara, când soarele bate‘n plin asupra lo­cului, dela amiază în jos. Nici o altă îngrijire din partea nimănui,­­deşi s‘ar cădea ca măcar­ elevii şcoalei normale din­­ localitate, ca­re sunt eu acum, vei fi Când ceasul îţi va sosi. Iar pe piatra, tot de marmoră, ce acopere mormântul, s‘a adău­gat : Precum Hristos pe Lazăr din morţi a înviat Aşa tu România din somn ai deşteptat ! Lui George Lazăr a ridicat acest monument şcolarul său Hagiul şi Iroselimii Carol Co­mite de Rosetti în anul 1864. Dela această dată nici o altă schimbare. Ploaia prinde a mânca unele litere şi a putrezi gărduţul. Acum trei ani s‘a adunat în ju­rul mormântului multă lume alea­să. S’au rostit cuvântări înflăcăr­a­­te, trezindu-se amintirile trecutu­lui atât de înegurat sau evocându­­se prefacerile repezi ce ne-au învă­luit. După ce s‘a terminat parada şi ecoul ultimelor cuvinte s‘au per­dut în spaţiul neted şi larg din jur, mormântul a rămas în părăsirea în care se afla mai înainte. Cel mult s’au adaus sdirenţele cunu­­nelor şterse de soare; ţin isonul vântului ce le isbeşte, şuerând prin­tre zăbrele­ S‘a crezut că se preamăreşte a­­mintirea luptătorului, înfiinţându­­se în sat o şcoală normală. O pomenesc numai, căci descri­­ind’o ar fi să scriu o pagină dure­roasă de chipul cum ştim noi să împlinim numai forme goale, fără nici un sâmbure de sinceritate. Aşa cum e, mai bine ar fi să se desfiinţeze, cu atât mai mult cu cât nici locuitorii nu îi dau deo­sebită samă, ca şi când le-ar fi tot una­ Să nu uităm că Avr­igul e în coasta Sibiului, iar aici, o mână de oameni numai, au ridicat învă­ţatului Teutsch, o măreaţă statu­ie în piaţa largă, curată, de lângă biserica reformată. E probabil că mizeria actualei şcoli nu e de­parte de a­celeia în care Lazăr, acum 100 de ani, a deschis focul luptei pentru cultura naţională. Numai intenţia de a reda icoana vie a greutăţilor învinse de Lazăr, ar lămuri existenţa, aşa cum e, a şcoalei normale din Avrig- In­colo satul e ca toate satele din pr­eajma Sibiului. Cuprinde case omeneşti, bine zidite, cu graj­duri alăturate mai spaţioase de­cât casele. Nu e orânduirea regulată, din satul săsesc, de­şi nici de aici nu lipsesc saşi, puţintei e dreptul. Biserica lor, ca şi casa parohială, e înconjurată numai de flori şi pomi roditori. Măreţ e castelul contelui Bruchenthal. In stil Rena­issance, e miniatura palatelor vie­­neze. Ai zice o copie a vestitului Belvedere, mai ales că şi parcul e la fel- De pe balconul castelului, cu obloane mari, verzi, e o pers­pectivă în adevăr ce te face să te crezi unde­va departe, în Viena ori München. Pe ter­asa cea mai de sus un basin cu apă limpede, me­reu primenită, e la capătul scări­lor de piatră ce ţin până de vale, între ziduri verzi de copaci r­ămu­roşi. Suprafaţa terasei de sus e numai flori, chiar şi azi, când castelul e un Sanatoriu. Aici ve­nea adesea înţeleptul Şaguna, ca oaspetele stăpânilor, pentru ca să se bucure de câte­va clipe de o­­dihnit şi poate, să aibă ilusia că se găseşte în Viena, cu parcurile atât de minunate. Frumos e încă parcul lui Bru­­ckenthal, de­şi jos, în vale, prea marea umiditate a şesului trimete spre sală roiuri de ţânţari. Dar mai frumos e sus, la coad­a, satu­lui, aşezat pe povârnişul dămol al unei coline largi. E perspectiva cea mai atrăgătoare asupra zidu­lui Carpatic, ce se înalţă, brusc, din şesul încins de Olt-Stat neclintit şi nu-ţi vine să pă­răseşti uşor locul ce ţi mai ales ca să te bucuri de priveliştea mân­dră ce o ai în faţă. Uriaşi de pia­tră, dar câtă varietate nu pre­stată în cursul aceleiaşi zile ! După cum soarele îi bate, haina lor se schimbă. Sunt munţi şi totuşi au ape felurite ca şi valurile mării. Sunt aproape, dar aburii verii îi împânzeşte cu o cortină subţire, de par unde­va departe, în spaţiul eterat. Sunt numai stânci şi pri­­poare, dar de jos de unde îi pri­vesc par făpturi gingaşe, rumene sub bătaia soarelui lăsat spre as­finţit. Surul cu pieptul larg şi coa­ma teşită e chiar în dreptul Avri­­gului. îndărătul lui vine Ciogtea cu fruntea retezată, iar mai de­parte, unul îndărătul altuia, în aşezare piezişă, urmează Scara, dominată de cele două ţuguie, ca nişte piramide, ale Negoiului , Ne­­goiul mic şi Negoiul mare, pleşe­­peşte tot- O creastă ce se lasă din Negoiul, acopere ţestul munţilor. Peste ea, ca nişte capete de cu­rioşi, se iţesc vâr­furile Moldova­­nului. Din umbra pădurilor ce le încing picioarele, şuruie limpezi pâraie, care mai au putere să mur­mure, chiar când au ajuns în şes. Oltul le aşteaptă- Lacrimele lor limpezi picură în apele tulburi ale bătrânului. Le aşteaptă, căci are nevoe de înviorare, de forţe tinere, spr­e a străbate întreg şiragul de munţi, la Turnu-Joş. Munţii se rumenesc tot mai mult spre vârf, pe când la poale se lasă ceată deasă, înălbăstrită de pânza pădurilor. Pe urmă nu su­râd decât piscurile Negoiului, a­­tinse de ultimul rămas al soarelui. Cortina se scoboară tot mai ce­nușie cu r­eflexe de oţel, până când nu se prinde decât silueta lanțului muntos pe cerul slab trandafiriu, prin reflexul apusului. Peste Avrig se lasă pacea serii- Ultimul car încărcat cu bucate, tras de doi bivoli cu botniţe, urcă încet costişa ce duce în sat- Deasu­pra Oltului se strânge mai deasă negura, înotând în văzduh ca un smău ce se trage la culcare, în peştera din munţi. Ape, şesuri şi ziduri muntoase nu se mai deslu­şesc, întunericul nopţii le face tot una . D-l DOUMER­GUE va merge la Mra Din Paris se anunţă că în urma Invitaţiunii M. S. Regelui George al Angliei, d. Doum­ergue, preşedintele republicii franceze, însoţit de d. prim-ministru Briand, va fi oaspetele suveranilor en­glezi la Buckingham Palace dela 22 până la 25 iunie (Rador). D­l DOUMERGUE ECOURI L­a Roma se va înfiinţa o biblio­tecă de opere latine şi elene a­­lese după o metodă riguros ştiinţifică. N­umărul şomerilor în Angla la 12 Aprilie, a fost de 1.024.400, adică având un scăzământ de 25.386 faţă de cel Înregistrat la 5 Aprilie. S­ubscripţia organizată de camera de Comerţ, franceză, din Pe­king pentru refacerea valutei naţionale, a produs spontan 150.000 franci. O casă de comerţ din Londra care are un mare număr de funcţionare, a decis să formeze o echipă de femei-pompieri. Ele ur­mează acum un curs foarte serios de antrenament. L­a Moscova au sosit 114 lăzi cu monede de aur, având greuta­tea de 9 tone. Se crede că gu­vernul sovietic, readuce în ţară de­pozitul de aur din Germania, pen­tru a susţine cursul „Cervoneţului“ (moneda sovietelor). GUVERNUL ,i fluctuaţiunile valutare Guvernul n’a rămas impasibil faţă de recentele fluctuaţiuni va­lutare. El caută să reacţioneze dar, din nenorocire, nu pe calea dreaptă, impusă de învăţămintele trecutului nostru şi al celorlalte ţări într’o situaţiune similară, ci căutând drumuri noi, întotdeauna primejdioase, dar mai ales când, drept călăuze, se iau financiari improvizaţi. înainte încă de ultima scădere a leului,fruntaşii finanţei noastre şi reprezentanta marilor instituţi­­uni financiare, s’au întrunit în m­aî multe consfătuiri, dând o se­rie de soluţiuni ce meritau toată atenţia■ Intre acestea restrângerea temporară a importului şi un se­ver control al operaţiunilor de de­­devize erau preconizate cu cea mai mare insistenţă. Restrângerea­­ importului este singurul mijloc de a ne asigura o balanţă comercială favorabilă, cheia unei valute stabile. Contro­lul valutar mai sever se impune faţă de abuzurile unor bănci din Ardeal, care speculează leul şi odată cu acest control se impun sancţiuni împotriva infractorilor. Din nenorocire guvernul are o altă. politică■ Prin noile taxe va­male de import favorizează adu­cerea în ţară a tuturor mărfurilor inutile sau de lux şi totodată stân­jeneşte industria naţională în des­­voltarea ei. Dar totuşi guvernul luptă pentru mărirea „producţiei"! In adevăr, în acest scop are o noua soluţie: micşorarea taxelor vamale de export, făcută fără un control serios al disponibilităţilor şi al conjucturii mondiale. Ori, uşor se poate astfel desechilibra bugetul, fapt ce­ ar avea un efect dezastruos asupra valutei. Nu credem că prin o politică a risipei particulare, prin permite­rea importului de mărfuri de lux şi pin risipa banului public în crezarea de slujbe inutile, se va putea ameliora valuta, chiar dacă se va face acel împrumut extern pentru stabilizarea valutei, dove­dit nefolositor în Franţa şi în alte ţări. Guvernul să nu părăsească dru­mul drept şi să nu se lase indus în eroare de călăuze fără experiență și fără scrupule■ -------.g­. ly­ni.—" Luni 26 Aprilie. — Cârdăşia Iorga-Stere l-a pus pe gânduri chiar pe adversarul cel mai în­verşunat al briciului, căci iată ce întrebări îşi pune apostolul... „Ne­amului Românesc“ : „Sânt ele (partidele respective) în adevăr legate printr’o ideolo­gie, sincer primită de fiecare, iar nu scrisă numai pe firmă ca să câştige pe alegători ? Au ele a­­cea concepţie înaltă despre me­nirea lor care împiedică ambiţi­ile de a se ridica sfidătoare şi tulburătoare, înfingând dinţii şi un cel mai bun prieten pentru cel mai mic avantagiu personal­­ în­ţeleg ele să se razime pe o ab­solută onestitate publică şi pri­vată ! Cuprind ele oameni cari se stimează şi se iubesc­­‘ Noi credem că întrebarea de la urmă răspunde şi pentru cele dintâi. Totuşi ne întrebăm şi noi : cu­prind aceste partide oameni cari se stimează şi se iubesc ! Inchipuiţi-vă de pildă, recipro­ca iubire dar mai ales stimă din­tre d. N. Iorga şi d. Stere! In limbajul ţăranului Marţi 27 Aprilie. — Un ziar care are pretenţia a se adresă nu­mai maselor ţărăneşti, scrie, pe înţelesul acestora, următorele rân­duri: „Municipiile se reorganizează lent, resimţite de absenţa unor di­rective viguroase de demarcare a descentralizării comunale şi lip­site de posibilitatea de­ a rezolva de urgenţă... Şi mai departe, în alt loc : „Măsurile vexatorii, imixtiunea inoportună, insuficienţa notorie, desconsiderarea, vicisitudinile etc... fac deficilă opera de asana­re ce şi-a rezervat-o partidul etc. etc.“ Să se mai spue că ţărăniştii de la oraşe nu cunosc perfect sufle­tul ţăranului şi nu caută să şi-l apropie din ce în ce mai mult ! Pericole iminente Miercuri 27 Aprilie. — Un ziar din anumita presă ne vorbeşte de primejdia unui nou război în­­tre Italia şi Turcia, dând şi une­le amănunte ca : mobilizarea re­zervelor turceşti, pregătirile şi concentrările italiene, etc., etc Ca să arate cât este de ameni­­ţător acest război în perspectivă, ziarul scrie apăsat: „Se poate afirma aproape cu si­guranţă că evenimentele... nu vor confirma afirmaţia aceasta şi că primejdia de război este mult mai... puţin ameninţătoare de cum o prezintă aparenţele. De a­ceea avem puternice motive să fim... liniştiţi şi să nu acordăm ştirilor alarmante mai multă im­portanţă decât merită“. Şi fără această din urmă reco­­mandaţie lumea are puternice motive să nu mai dea ştirilor a­­larmante importanţa pe care le-o dă anumita presă, de bună sea­ma, cu intenţii. Oamenii ademeniţi de... curen­tele democratice Joi 28 Aprilie. — De iţarii d-lui Mihalache s’au agăţat în ultimul timp (înainte de rezolvarea cri­zei de guvern) vre­o doi-trei intelectuali atraşi de parfumul ideilor democratice şi fascinaţi de vântul care­­tr­pinge cămaşa d-lui Mihalache spre extrema stângă. Au venit oameni ademeniţi de miros, din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării ca să se înfrupte din lumina d lui Stere şi din bi­nefacerile abecedarului dlui Mi­­halache. Doriţi să aflaţi numele noilor înscrişi. Cred că nu interesează. Este de ajuns să spim­ că lista, poartă în frunte, după­­ numele 4 F­r Ddtârcă, care a fost cel din­tâi atras de mirosul flarilor d-lui Mihalache, pe acela al d-lui Mă­ciucă, care şi dânsul vine să-şi vindece guturaiul politic la ace­laşi cald şi binefăcător curent demagogic. Istoricul şi efectele c­a».« latei Vineri 30 Aprilie. — „Neamu’ românesc“ şi-a luat sarcina să ne arate care sunt calităţile... cioco­latei. Intr’un articol de trei coloane publicat aseară de gazeta d-lui N. Iorga, găsim istoricul acestui fabricat şi rolul pe care l-a ju­cat în.... istoria socială şi politică a lumei. . Spaniolul Cortez, împăratul Carol V, Ludovic al XIV, şi alţi împăraţi, regi, şi oameni poli­tici, savurau ciud­ata şi trium­fau totdeauna în acţiunile lor. , „Chiar marele Napoleon mânca în toiul luptelor ciocolată pe ca­re o purta în sacul de campanie“. Am înţeles ! Partidul naţional intenţionează să înfiinţeze o fa­brică de ciocolată pentru aprovi­zionarea partizanilor săi, cărora pierderea puterei le-a slăbit şi încrederea în ei şi încrederea in cei doi şefi. Int. Bilanţuri efemer« Bazar săptămânal Ce crede adversarul briciului despre carteluri. — In limbajul ţăranului.— Oamenii ademeniţi de... cu­ IHIHWiMiI iNfdliraa. rentele democratice—Pericole iminente.— Istoricul­­ Hilllb­rill ———BM— aHBBBBBNBB și efectele ciocolatei*

Next