Vremea Nouǎ, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 731-808)

1970-09-27 / nr. 806

~m PAGINA 2 R UN SECOL DE LA APARIȚIA PRIMULUI ZIAR BÎRLĂDEAN eformele progresiste ale domniei lui Ale­xandru Ioan Cuza au favorizat, apariția u­­nei atmosfere spirituale locale în centre­le urbane mai dezvoltate, pe atunci, pre­cum erau: în Moldova, Galați, Bacău, Focșani ș.a., iar in Țara Românească — în afară de Craiova - Ploiești, Tîrgoviște, Buzău, Brăila etc. Același lucru s-a întimplat și la Birlad, veche așezare moldovenească, datînd, ca oraș, din 1174. Trebuie subliniat faptul că dezvoltarea cultu­rală în acest oraș, s-a făcut pe un teren deja fertil. Astfel, în vechea capitală a țării de jos, func­ționa încă din secolul al XVII-lea o școală de grămătici pe lingă Biserica Domnească, a lui Vasile Luipu. In 1803, domnitorul Alexandru Mo­­ruzi, din proprie inițiativă, dispunea înființarea tipei școli g­reco-mo­ldovenești, iar, treizeci de ani mai tîrziu, la îndemnul domnitorului Mihai Sturza, lua ființă școala publică în limba româ­nă. Cu doi ani înaintea revoluției patruzecișop­­ăste, era­ ina­ugurrat unul dintre primele licee din țară­, datorat unui boier cu idei democratice, Gheorghe Roșc­a Cod­rea­nu. După înfrîng­erea revoluției din Transilvania, mulți intelectualii ardeleni cu idei revoluționare au trecut Cor­pății, asemeni lui Aron Pumnul sau Ioan M­a­iores­cu, stabilindu-se în diferite loca­lități, dar și la Bârlad. Printre ei se numără pro­fesorii Ioan Popescu, Ștefan Neagoe, Strate S. Belloescu. Primului i se datorește întemeierea școlii normale de învățători, care în octombrie anul acesta își va sărbători centenarul ; al doi­lea este descoperitorul celui mai vechi text românesc al Alexandriei, cunoscut sub nume­­le de Codex Neagoieanus, ul­timul a înființat biblioteca pu­blică din oraș și este ctitorul unei școli. Lor, dar și localnicilor, li se datorește fundarea unei tipogra­fii locale pe acțiuni, la 1 iu­lie 1869, care le-a dat posibili­tatea tipăririi de manuale di­dactice, conferințe cu caracter cultural-științific și, din 1870, a editării de ziare și reviste. In felul acesta, viața cultura­lă a Bîrladului a început să-și depășească propriile granițe, in­­trind în circuitul național.­­Primul periodic bîrlădean, gazeta SEMENATO­­RULU, subintitulată Foia septemanara, a văzut lumina tiparului în ziua de duminică, 27 sep­tembrie 1870 (stil vechi), avîndu-i, ca director, pe Ioan Popescu, iar ca redactori și colabora­tori, pe profesorii Ștefan Neagoe și Panaitii Ghenciu, medicul I. C. Codrescu ș.a. Pină în 1876, gazeta a fost o tribună a cărturarilor bîr­­lădeni pentru răspîndirea convingerilor cetățe­nești, contribuind la educarea opiniei publice. „Conștiința națională, se scrie în articolul pro­gram intitulat „Ceea ce credem noi”, trebuie deșteptată, opiniunea publică luminată și viva ce trebuie formată. De aceea, orice localitate tre­buie să se silească d-și avea viața sa, iar gla­sul său să se înalțe spre a duce sfat la sfatul cel mare din ca­re să rezulte opiniunea comu­nei, a națiune­ ca supremă îndreptătoare a lu­­crurilor". Mica publicație bîrlădeană, a reușit să anime viața orașului, făcînd, nu o dată, opoziție ac­telor injustiția­re ale administrației oficiale lo­cale sau centrale. Dintre rubricile permanente, cităm : Cronica săptămînii, Buletin comunal (știri interne), Bule­tinul telegrafic (știri externe), Literatură etc. La cinci ani de la încetarea apariției, în 1881, Ștefan Neagoe editează cel de-al doilea perio­dic săptămînal, intitulat „Paloda", a cărui tipă­rire se face pînă în 1908. Din 1892 este condus de Th. Riga, cel care pune bazele, la Bârlad, a unei societăți muzicale, iar din 1895, gazeta are ca redactor șef pe poetul George Tutoveanu. Intre timp, în alte localități urbane apar iiniile periodice, la Huși, in 1873, iar la Vaslui, in 1886 (tipărit la Birlad). Pină la sfîrșitul secolului, la Birlad vor apare 31 de periodice, dintre care unele au avut o existență efemeră. Altele, cum sînt, de exemplu, „revista pentru educațiune și instrucțiuni”, Geor­ge Lazăr (1887-1889), a numărat, printre cola­boratori, pe matematicianul Spiru Haret,­­folclo­ristul I. Pop Reteganul, istoricul Gh. Ghibănescu, juristul C. Hamangiu ș.a. ; la bisăptămînalul Progresul (1883-1885), au trimis colaborări Va­sile Alecsandri și Duiliu Zamfirescu, iar la Vocea Tutovei (prima serie, 1891—1892), V. A. Urechia și A. Vlahuță.­­Acesta din urmă, ca fiu al Bîr­ladului, fiind elev în vremea cind profesorii săi scoteau „Semenatorulu“, îi va lua numele, mai tîrziu, dîndu-i-l revistei care a generat curentul cu același nume). In secolul următor, se ridică cea de a doua generație de publiciști, formată din poeții : G. Tutoveanu, D. Nanu, A. Mîndru, Cornelia Mol­doveanu, prozatorul Emil Gîrieanu și istoricul I. Antonovich cărora li se datorește apariția re­vistelor literare Paloda literară (1904) și Făt- Frumos (1904-1909). In același timp, la Bârlad se stabilește folclo­ristul Tudor Pamfile, care fondează, în colabo­rare cu M. Lupescu, societatea de folclor Ion Creangă, ce va scoate revista cu același nume (1908-1921), iar in 1915, împreună cu Tom­a Chirilcuță și George Tutoveanu, va întemeia ves­tita Academie bîrlădeană, asociație literar-mu­­zical-­artistică, în sinul căreia s-a simțit foarte bine Al. Vlahuță. După primul război mondial, G. Tutoveanu, V. Voiculescu, T. Pamfile și M. Lungeanu, au e­­ditat, în 1919, revista Florile Dalbe, la care au colaborat, printre alții, tineri dintr-a treia gene­rație, Victor Ion Popa, I. U. Soricu, G. Mihail ylădescu, I. Valerian. In anii următori, apar diferite alte publicații cu caracter științific și literar, la care au cola­borat mulți dintre intelectualii și scriitorii timpu­lui : G. Bacovia, Cincinat Pavelescu, N. Iorga, Virgil Caraivan, P. Constantinescu-Iași, Iuliu Ni­­țulescu, C. Hamangiu ș.a. Pînă astăzi, numărul periodicelor a ajuns la peste 140 de titluri. Publicistica bîrlădeană a constituit o adevărată tribună de propagare a ideilor înaintate, o școală la care s-au format intelectuali de prestigiu în cultura, știința și arta românească, cum sunt : Al. Philippide, Al. Vlahuță, Ionescu Raicu­lian, N. Tonitza, G. Tu­toveanu, Elena Farago, Victor Ion Popa, V. Pâr­­van, Emil Gîrleanu, T. Pamfile și, dintre contem­porani, George Ivașcu, Nestor Ignat, Gh. Vra­bie și G. G. Ursu. Născută din dorința legitimă de a contribui la progresul României moderne, presa locală bîr­­lădeană a participat la formarea unor genera­ții de cărturari autentici, care au intrat in cir­cuitul național al valorilor spirituale. MIRCEA COLOȘENCO .WWV W W WWW^A/WVWWS^WVW Aproape departe Cu moda de toamnă a viței de vie coboară ceața dulce în cristaluri, aproape­ departe se vede cerul curgînd între maluri și h­amei ochiului în dans aproape­ departe o pasăre migrînd îi pare deschisă-n orizont o carte pe care n-o mai poți pătrunde altfel decît în amintire, pînă sub pleoapa unei stele atom­i de nevăzute fire. IOANID ROMANESCU Adieri Clipele miros ca niște boabe de gri, Le aud cum se coc și cum crapă, Seara se varsă în noi ca un rîu, Norii înalți rumegă ruguri în apă. Liniștea, moale, cu capul pe umărul meu In cîmpul fîlfîind din aripi, ca o boare Sufletul însuși în sandale ușoare Pe o plajă albastră se-avîntă mereu Și această lumină din nimic urcătoare Ca o plantă în somn, ca o viță de vie încolăcind tăcerea, prea lung, o veșnicie. E o înaltă corabie limpede care nu putrede, vinete pînze spre noi călătoare Catarge vechi de aur și singe adie. CĂTĂLIN CIOLCA Rugă Și nu-mi opri creșterea niciodată ci lasă-mă să cresc pînă dincolo de marginea ochiului să nu întîlnesc hotarul lucrurilor pe care le văd și le-aud dar nu le pot pătrunde taina. Nu-mi opri creșterea niciodată că sfîrșitul ei e începutul morții... MIHAI OGRINJI /VWVWWNAAAA/WVWWW^^^/VWvC carnet Astăzi, la orele 32, In a­­propierea localității Munteni de Jos, la 4 km. distanță de orașul Vaslui, va avea loc cea de a treia ediție a ser­bării populare .Podul­­ natra, organizată de Comitetul jude­țean pentru cultură și artă, în colaborare cu Comitetul județean al U.T.C. Semnalul de Începere al serbării va fi dat de „alaiul lui Ștefan cel Mare” — com­pus dintr-un corp de călăreți. In costume de epocă — ur­mat de artiști amatori care-și dau concursul la realizarea spectacolului i fanfara de la Valea Mare, dansatorii din Pîhnești — Arsura și Todi­­rești etc., care vor porni din piața teatrală a orașului, îndreptîndu-se spre poiana, unde rîul Birlad formează un frumos arc de cerc și lii care este amenajată scena In aer liber. Pină seara tîrziu, artiștii amatori de la căminele cul­turale ale comunelor Înveci­nate, precum și orchestra­­ Trandafir d­e la Moldova“ din Birlad vor prezenta un program artistic folcloric. Regia artistică a spectaco­lului aparține lui Cristian Nacu, de la Teatrul „Victor Ion Popa“ din Birlad.­­ Azi, la căminul cultural din comuna Tut­ova, artiștii amatori vor prezenta un pro­gram artistic format din cin­­tece și jocuri populare, pre­cum și din piesa de teatru „Mireasa cu mașină“, adapta­re de George Printre realizatorii Tențulescu, acestei manifestări cultural — artis­tice se numără tineri și ti­nere cooperatoare, elevi ai școlii generale din localitate. ★ Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la apariția primu­lui ziar bîrlădean, Biblioteca municipală „Stroe S. Belloes­cu. În colaborare cu Arhi­vele Statului, a organizat o expoziție cuprinzind publi­cații periodice apărute la Birlad în perioada 1870— 1970. Sunt expuse ziare, literare și pedagogice, reviste anu­are, care ilustrează viața social-culturală a orașului de-a lungul unui secol. Expoziția este deschisă zil­nic, până la 1 octombrie a.c.­­¥ [UNK] Ieri, la Huși, dirijorul D. D. Botez, cunoscut compozi­tor de piese vocale pentru formațiile corale, a avut o instructivă intilnire cu mem­brii corului Casei orășenești de cultură din localitate. In încheiere, D. D. Botez a prezentat conferința: „Tradi­ția corală românească“. l­a Editura Minerva, In co­lecția Scriitori români, a apărut primul volum din operele lui Anton Huiban. Scriitorul, dispărut prema­tur, poate insuficient cunoscut — de la moartea sa,, petrecută la 15 ianuarie 1937, și pînă azi nu au mai apărut din Haiban, în volum, decît Halucinații (Editura Vremea, 1938) și Parada dascălilor (E.S.P.L.A. 1958) — reintră astfel în timpul unei atenții mai largi, fapt întru­­totul binevenit. Ediția prezentă a apărut sub îngrijirea Elenei Be­­ram, editor scrupulos, informat, dar cu reduse posibilități în ceea ce privește critica operei (v. stu­diul introductiv Anton Holban — prozator analist). Anton Holban s-a născut la 10 februarie 1902, la Huși. Descen­dent în linie paternă al lui A. D. Holban, ofiter de carieră, evo­cat intr-o proză a lui Dimitrie Anghel, Holban s-a simțit mai legat de familia mamei, Lovi­ne­scu. De altfel, soții Huiban nu s-au Înțeles și nu vor conviețui prea mult Împreună; mama prozatoru­luii ’Afliormeia, după despărțire, se va reîntoarce la părinți, la Fălticeni, unde e primită cu ră­ceală. Timidă, delicată, supusă și resemnată Antoaneta Huiban — Lovinescu reprezintă prototipul Ortansei din Oameni feluriți și Romanul lui Mirel. La Fălticeni, dlig moldovenesc­­ de munte. Își petrece Hurban co­pilăria, in casa bunicilor, aici urmează școala primară și cea mai mare parte a studiilor lice­ale (bunicul, profesor de istorie, a fost timp de 40 de ani director al Liceului Alecu Donici), pe care le va continua la liceul din Foc­șani și la Matei Basarab, în Bu­curești. După liceu, este trimis la Viena, dar studiile universitare și le va face la București. In fine, petrece trei ani în Franța, cu in­tenția, nedusă pină la capăt, de a trece teza de doctorat (tema: Viața și opera lui Barbey d' Au­­revilly, poet normand mistic). Nepot de soră al lui Eugen Lo­vinescu și unul dintre fidelii cena­clului de la Sburătorul, Anton Huiban — atât prin concepția asupra artei (din articolele cri­tice), cit și prin literatura sa cu înclinații spre psihologism pur — nu iese din aria vederilor estetice ale cercului. Problema principală, mereu discutată în le­gătură cu proza lui Huiban, este proustianismul. Prozatorul a fost unul dintre cei mai mari admira­tori ai literaturii lui Marcel Proust, căruia i-a dedicat și un întins studiu, interesant și acum, in revista Azi (numerele 22, 23, 24, 25 IWB), încă de la Romanul lui Mirel (1929) se poate urmări influenta proustiană în analiza complexelor eroului întrevăzîndu-se psihologis­mul analitic de mai tîrziu, do­minant, de pildă, un o moarte care nu dovedește nimic (1931). Cu romanul Ioana, Hurban „trage ultimele consecințe ale metodei integrării și dezintegrării analis­­mului lui Proust“ (Pompiliu Con­­stantinescu). Se urmărește, aici, folosind metoda rememorării afec­tive, sondarea subconștientului geloziei eroului (Sandu). Toate ce­lelalte aspecte sunt subordonate acestui proces. Analizind excesiv, Holban pierde din vedere sinteza, unitatea fundamentală, care nu lipsește la Proust. In concluzie, ca și Marcel Proust, Holban încearcă să re­constituie timpul pierdut. Dar, neputindu-se deci, rareori ridica la contemplația trecutului in sine, reconstrucția pe care o în­­treprinde este adesea prozaică, rece, are un aer premeditat. Im­­prumutul din Proust este deci superficial (privește metoda ana­litică și concepția mobilității psi­hice), lipsește spiritul febrilei căutări a timpului care și-a luat zborul. y. CALM­ Anton Hulban: Opere și piblicat sub egida­­ Academiei de Ști­ințe Sociale și Po­litice, studiul Fac­tori sociali ai pro­ductivității muncii este rezultatul travaliului în­treprins de un grup de cercetători în domeniul sociologiei, muncii indus­triale, și se adresează u­­nui vast cerc de specia­liști, teoreticieni și prac­ticieni. Aspectele teoretice cu­prinse în lucrare sînt, în bună parte rezultatul, mai ales, al investigații­lor empirice, autorii o­­prindu-se asupra cîtorva noțiuni specifice sociolo­gice, susceptibile de a contribui, un acord cu ce­lelalte deja formulate — fie ca premise ale cerce­tărilor, fie ca sinteze care devansează practica cercetărilor sociologice — îmbogățind „inventarul" teoretic al sociologiei. Pornind de la faptul că productivitatea muncii constituie unul din obiec­tivele cele mai importan­te ale organizării științi­fice a întreprinderilor in­dustriale, autorii conside­ră că printre rezervele nevalorificate de creștere a productivității muncii un loc important îl ocu­pă — alături de factorii economici,­­ tehnici, orga­nizatorici — și factorii de natură socială. Dintre a­­cești din urmă factori, in­suficient cercetați, pînă a­­cum, studiul vizează dor și anume: integrarea tn muncă și fluctuația forței de muncă. Deși efectua­te într-o singură unitate industrială — Uzina „E­­lectromagnetica” din Bu­curești — atît pentru a putea surprinde mai a­­ctine fenomenele studiate, cit și a elabora metodo­logia necesară unei ata­re cercetări, care se rea­lizează pentru prima oară în tara noastră, cercetări­le au condus la formula­rea unor concluzii de mai largă valabilitate. Incercîndu-se o carac­terizare a acestui com­plex și multidimensional fenomen de maxim inte­res în explicarea condi­ționării sociale a activită­ții productive care este integrarea in muncă a­­ceasta este definită ca fiind „... realizarea unei adaptări a individului la exigentele profesionale și sociale ale unei munci date, cu alte cuvinte do­­bândirea cunoștințelor și a deprinderilor necesare pentru desfășurarea efici­entă a unei activități, pre­cum și aproprierea tuturor consecințelor care decurg din faptul că munca este un proces social: comu­nicarea, schimbul de acti­vități, întrajutorarea, îm­părtășirea unor stări afec­tive, raporturile interuma­­ne, pe care le presupune munca”. Fluctuația forței de muncă, al doilea factor social al productivității muncii pus sub lupa cer­cetării empirice a relevat, de asemenea, cîteva din valențele sale teoretice și metodologice inedite ca și specificitatea raporturilor sale cu productivitatea. Studiul a permis diso­cierea diferitelor tipuri principale de elemente­­ fluctuante punînd în evi­­­­dență faptul că fluctuația , este mai ales o caracte­ristică a tinerilor, a mun­­­­citorilor necalificați, a fe­meilor și stabilind că pe­rioada celei mai intense fluctuații este cea care­­ urmează primelor trei luni începind de la angajare. In raport cu producti­­­­vitatea, fluctuația forței­­ de muncă apare ca un­­ factor social disfuncțional, urmările sale fiind în cea­­ mai mare parte negative­­ (pag. 213). Abordînd o problemat­­­i­că puțin studiată la noi I din acest punct de vede­­­­re și cu procedee speci­­­­fic sociologice, lucrarea I reușește să pună în lumi­­­­nă cîteva din dimensiuni­ ■­le socio-umane, de o­m­­­i contestabilă actualitate; * raporturile om-întreprin­­­­dere-productivitate. ION ALEXA * FACTORI SOCIALI AI PRODUCTIVITĂȚII MUNC Cărți ■ Autori ■ Tendințe VREMEA NOUA $ G­­îndind la înfățișarea de mîine a Vasluiului, ne dăm seama că fantezia noastră este insufi­cientă. Știm, din ma­chete, unde vor fi am­plasate ansamblurile de locu­ințe, mai știm încă, și cum va fi construit noul centru ci­vic, avem în minte imaginea unei așezări moderne, în totul pe măsura timpului pe care îl trăim, cu toate acestea, nu poate ști nimeni cum va arăta aievea orașul de mîine, fru­mosul oraș la care, deocam­dată, visăm cu ochii deschiși. Visăm, însă, cu certitudinea că speranțele nu ne vor fi înșelate, că se vor împlini în curînd, visăm că într-o bună zi vom descoperi cu încîn­­tare că orașul pe care l-am urmărit zi de zi devenind, crescînd, înălțîndu-se, orașul în care istoria se scrie parcă mai repede decît în alte locuri, întrece cu mult cele mai în­drăznețe plăsmuiri ale noas­tre. Dar, un oraș modern nu în­seamnă numai ansambluri edi­litare, numai arhitectură. Cu­loarea, aerul inefabil al unei așezări, are nenumărate com­ponente. Clădirile, străzile ca­pătă viață datorită unor de­talii, mai mult sau mai puțin evidente; oricum, nu se poate concepe frumusețea unui oraș în afara arborilor aliniindu-și umbrele protectoare de-a lun­gul drumurilor, fără scuaruri și havuzuri, fără reclamele în­­cepînd întunericul cu lumini multicolore, fără marile vitri­ne, fără... Am putea încă continua, vrem însă să zăbo­vim numai asupra unuia din lucrurile care pot da unei lo­calități nu doar farmec și cu­loare, ci, mai mult, o ținută de aleasă și elevată urbani­tate, un prețios însemn al cul­turii, lucrările de plastică mo­numentală, statuile, picturile murale, mozaicurile etc. Să ne gîndim deci cum va arăta piața centrală a orașu­lui Vaslui, să ne gindim la cartierul de blocuri care se ridică pe Copou, dar și la o­­perele de piatră sau bronz ca­re vor înnobila noua frumu­sețe a orașului. Deocamdată, nu se pot spune multe lucruri. Orașul va avea, din cite am aflat, un ansamblu sculptural inspirat de figura marelui Ște­fan. In afara acestei lucrări, mai există și alte proiecte. S-ar putea să greșim, însă avem impresia că forurile cul­turale locale nu meditează su­ficient de stăruitor asupra mo­dului în care arta monumen­tală va fi integrată peisajului de mîine al orașului. O impresie... și nu numai. Ne-o confirmă felul în care unele lucrări de artă existen­te — atît de puține ! — la ora aceasta — sînt puse în valoare. Iată, să facem cîțiva pași prin parcul Copou, de ca­re nimeni, se pare, n-are timp să se ocupe: o grădină ursu­ză, neîngrijită, cu niște pavi­lioane în paragină, putrede, de parcă aici ar exista un consemn ca nimic să nu tul­bure mersul firesc al naturii, creșterea nestingherită a bă­lăliilor... Cine are multă răb­dare, un dezvoltat simț de observație și, îndeosebi, o ve­dere foarte ageră va desco­peri, pitită între crengi, o lu­crare (basorelief) întitulată „Familia . A cui a fost ideea ca opera amintită să fie atît de abil ascunsă privirilor, ca un lucru de rușine, nu putem ști. Parcă nu ne vine să cre­dem ... că de la Comitetul județean pentru cultură și ar­tă, de la Consiliul popular al orașului Vaslui nu a trecut nimeni, niciodată, pe aleea în marginea căreia a fost atît de discret plasat basorelieful. In același parc, este așezată la loc deschis, cu mult spațiu liber în jur, o statuie a unui ostaș. Este o lucrare de serie, purtînd înscrisă pe ea marca fabricii, de o valoare artistică asupra căreia nu are rost să stăruim. Fără îndoială, memoria osta­șilor căzuți cu arma în mină, luptînd pentru apărarea pa­triei merită un monument a­­devărat, în care arta să vor­­­bească în chipul cel mai au­­tentic, mai expresiv despre sentimentele de profundă și necurmată recunoștință față de eroii neamului. Alte lucrări de artă din Vaslui! bustul lui Constantin Tănase (numele e scris de­desubt, cu litere mai mici decît legenda, care nici nu ar fi fost necesară, actor) și un bust al lui Mihai Emi­­nescu (în fata Liceului eco­nomic), operă lipsită de orice har. Și cu aceasta am termi­nat... dacă omitem că la se­diul Comitetului județean pen­tru cultură și artă, în holul Consiliului popular orășenesc și încă într-un alt loc pe care nu l-am putut identifica, mai există niște lucrări plastice care așteaptă cam de mult clipa cînd vor fi expuse, în sfîrșit, privirilor i un bronz intitulat „Maternitate", bustul lui Kogălniceanu apoi și „Victorie", sculptură în tonm Cea din urmă se află actual­­mente în holul Consiliului popular orășenesc, mai către un perete, în semiîntuneric. Nu se știe exact unde va fi așezată pină la urmă. Atunci, cu ce scop a fost achizițio­nată ? Oare întîi trebuie să facem achiziții de zeci de mii de lei și abia după aceea în­cepem să ne gîndim (și nu prea repede, fiindcă graba es­te dăunătoare) cum să le u­­tilizăm, cum și le punem în valoare ? Negreșit, despre lucrările de artă menite să împodobească orașul ar trebui să vorbim mai des, cu pasiune. Poate n-ar fi rău ca forul cultural județean să inițieze o dezba­tere mai largă pe această te­mă, de mare interes pentru toți cetățenii orașului. Suges­tiile unor nespecialiști, dar oameni de gust, buni cunos­cători ai istoriei acestor me­leaguri, ai culturii locului, pot fi uneori extrem de utile, fur­­nizînd idei prețioase. In fond, frumusețea orașului ne priveș­­te pe toți în măsură egală, ne simțim cu toții direct răs­punzători în fața generațiilor viitoare care ne vor judeca nu numai munca, ci și gustu­rile, felul în care noi am în­țeles și prețuit frumosul. C. CONSTANTIN 1m­em Kam­p Prin orașul de azi și de mîine Biblioteca din Vaslui ... deținătoarea unui fond de cărți de 45 325, la care se adaugă 35 de titluri de periodice, și-a îmbogățit zes­trea cu incă 1549 de exem­plare din literatura română și străină. De la începutul anului biblioteca a fost frecventată de 3861 cititori. Atît la sediu, cît și în întreprinderile și instituțiile orașului, au fost organizate, lunar cite 4—5 manifestări î­n cartea: prezentări și re­cenzii, expoziții, convorbiri , cititorii, dimineți de basm pentru copii, etc.

Next