Vremea Nouǎ, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 731-808)
1970-09-27 / nr. 806
~m PAGINA 2 R UN SECOL DE LA APARIȚIA PRIMULUI ZIAR BÎRLĂDEAN eformele progresiste ale domniei lui Alexandru Ioan Cuza au favorizat, apariția unei atmosfere spirituale locale în centrele urbane mai dezvoltate, pe atunci, precum erau: în Moldova, Galați, Bacău, Focșani ș.a., iar in Țara Românească — în afară de Craiova - Ploiești, Tîrgoviște, Buzău, Brăila etc. Același lucru s-a întimplat și la Birlad, veche așezare moldovenească, datînd, ca oraș, din 1174. Trebuie subliniat faptul că dezvoltarea culturală în acest oraș, s-a făcut pe un teren deja fertil. Astfel, în vechea capitală a țării de jos, funcționa încă din secolul al XVII-lea o școală de grămătici pe lingă Biserica Domnească, a lui Vasile Luipu. In 1803, domnitorul Alexandru Moruzi, din proprie inițiativă, dispunea înființarea tipei școli greco-moldovenești, iar, treizeci de ani mai tîrziu, la îndemnul domnitorului Mihai Sturza, lua ființă școala publică în limba română. Cu doi ani înaintea revoluției patruzecișopăste, era inaugurrat unul dintre primele licee din țară, datorat unui boier cu idei democratice, Gheorghe Roșca Codreanu. După înfrîngerea revoluției din Transilvania, mulți intelectualii ardeleni cu idei revoluționare au trecut Corpății, asemeni lui Aron Pumnul sau Ioan Maiorescu, stabilindu-se în diferite localități, dar și la Bârlad. Printre ei se numără profesorii Ioan Popescu, Ștefan Neagoe, Strate S. Belloescu. Primului i se datorește întemeierea școlii normale de învățători, care în octombrie anul acesta își va sărbători centenarul ; al doilea este descoperitorul celui mai vechi text românesc al Alexandriei, cunoscut sub numele de Codex Neagoieanus, ultimul a înființat biblioteca publică din oraș și este ctitorul unei școli. Lor, dar și localnicilor, li se datorește fundarea unei tipografii locale pe acțiuni, la 1 iulie 1869, care le-a dat posibilitatea tipăririi de manuale didactice, conferințe cu caracter cultural-științific și, din 1870, a editării de ziare și reviste. In felul acesta, viața culturală a Bîrladului a început să-și depășească propriile granițe, intrind în circuitul național.Primul periodic bîrlădean, gazeta SEMENATORULU, subintitulată Foia septemanara, a văzut lumina tiparului în ziua de duminică, 27 septembrie 1870 (stil vechi), avîndu-i, ca director, pe Ioan Popescu, iar ca redactori și colaboratori, pe profesorii Ștefan Neagoe și Panaitii Ghenciu, medicul I. C. Codrescu ș.a. Pină în 1876, gazeta a fost o tribună a cărturarilor bîrlădeni pentru răspîndirea convingerilor cetățenești, contribuind la educarea opiniei publice. „Conștiința națională, se scrie în articolul program intitulat „Ceea ce credem noi”, trebuie deșteptată, opiniunea publică luminată și viva ce trebuie formată. De aceea, orice localitate trebuie să se silească d-și avea viața sa, iar glasul său să se înalțe spre a duce sfat la sfatul cel mare din care să rezulte opiniunea comunei, a națiune ca supremă îndreptătoare a lucrurilor". Mica publicație bîrlădeană, a reușit să anime viața orașului, făcînd, nu o dată, opoziție actelor injustițiare ale administrației oficiale locale sau centrale. Dintre rubricile permanente, cităm : Cronica săptămînii, Buletin comunal (știri interne), Buletinul telegrafic (știri externe), Literatură etc. La cinci ani de la încetarea apariției, în 1881, Ștefan Neagoe editează cel de-al doilea periodic săptămînal, intitulat „Paloda", a cărui tipărire se face pînă în 1908. Din 1892 este condus de Th. Riga, cel care pune bazele, la Bârlad, a unei societăți muzicale, iar din 1895, gazeta are ca redactor șef pe poetul George Tutoveanu. Intre timp, în alte localități urbane apar iiniile periodice, la Huși, in 1873, iar la Vaslui, in 1886 (tipărit la Birlad). Pină la sfîrșitul secolului, la Birlad vor apare 31 de periodice, dintre care unele au avut o existență efemeră. Altele, cum sînt, de exemplu, „revista pentru educațiune și instrucțiuni”, George Lazăr (1887-1889), a numărat, printre colaboratori, pe matematicianul Spiru Haret,folcloristul I. Pop Reteganul, istoricul Gh. Ghibănescu, juristul C. Hamangiu ș.a. ; la bisăptămînalul Progresul (1883-1885), au trimis colaborări Vasile Alecsandri și Duiliu Zamfirescu, iar la Vocea Tutovei (prima serie, 1891—1892), V. A. Urechia și A. Vlahuță.Acesta din urmă, ca fiu al Bîrladului, fiind elev în vremea cind profesorii săi scoteau „Semenatorulu“, îi va lua numele, mai tîrziu, dîndu-i-l revistei care a generat curentul cu același nume). In secolul următor, se ridică cea de a doua generație de publiciști, formată din poeții : G. Tutoveanu, D. Nanu, A. Mîndru, Cornelia Moldoveanu, prozatorul Emil Gîrieanu și istoricul I. Antonovich cărora li se datorește apariția revistelor literare Paloda literară (1904) și Făt- Frumos (1904-1909). In același timp, la Bârlad se stabilește folcloristul Tudor Pamfile, care fondează, în colaborare cu M. Lupescu, societatea de folclor Ion Creangă, ce va scoate revista cu același nume (1908-1921), iar in 1915, împreună cu Toma Chirilcuță și George Tutoveanu, va întemeia vestita Academie bîrlădeană, asociație literar-muzical-artistică, în sinul căreia s-a simțit foarte bine Al. Vlahuță. După primul război mondial, G. Tutoveanu, V. Voiculescu, T. Pamfile și M. Lungeanu, au editat, în 1919, revista Florile Dalbe, la care au colaborat, printre alții, tineri dintr-a treia generație, Victor Ion Popa, I. U. Soricu, G. Mihail ylădescu, I. Valerian. In anii următori, apar diferite alte publicații cu caracter științific și literar, la care au colaborat mulți dintre intelectualii și scriitorii timpului : G. Bacovia, Cincinat Pavelescu, N. Iorga, Virgil Caraivan, P. Constantinescu-Iași, Iuliu Nițulescu, C. Hamangiu ș.a. Pînă astăzi, numărul periodicelor a ajuns la peste 140 de titluri. Publicistica bîrlădeană a constituit o adevărată tribună de propagare a ideilor înaintate, o școală la care s-au format intelectuali de prestigiu în cultura, știința și arta românească, cum sunt : Al. Philippide, Al. Vlahuță, Ionescu Raiculian, N. Tonitza, G. Tutoveanu, Elena Farago, Victor Ion Popa, V. Pârvan, Emil Gîrleanu, T. Pamfile și, dintre contemporani, George Ivașcu, Nestor Ignat, Gh. Vrabie și G. G. Ursu. Născută din dorința legitimă de a contribui la progresul României moderne, presa locală bîrlădeană a participat la formarea unor generații de cărturari autentici, care au intrat in circuitul național al valorilor spirituale. MIRCEA COLOȘENCO .WWV W W WWW^A/WVWWS^WVW Aproape departe Cu moda de toamnă a viței de vie coboară ceața dulce în cristaluri, aproape departe se vede cerul curgînd între maluri și hamei ochiului în dans aproape departe o pasăre migrînd îi pare deschisă-n orizont o carte pe care n-o mai poți pătrunde altfel decît în amintire, pînă sub pleoapa unei stele atomi de nevăzute fire. IOANID ROMANESCU Adieri Clipele miros ca niște boabe de gri, Le aud cum se coc și cum crapă, Seara se varsă în noi ca un rîu, Norii înalți rumegă ruguri în apă. Liniștea, moale, cu capul pe umărul meu In cîmpul fîlfîind din aripi, ca o boare Sufletul însuși în sandale ușoare Pe o plajă albastră se-avîntă mereu Și această lumină din nimic urcătoare Ca o plantă în somn, ca o viță de vie încolăcind tăcerea, prea lung, o veșnicie. E o înaltă corabie limpede care nu putrede, vinete pînze spre noi călătoare Catarge vechi de aur și singe adie. CĂTĂLIN CIOLCA Rugă Și nu-mi opri creșterea niciodată ci lasă-mă să cresc pînă dincolo de marginea ochiului să nu întîlnesc hotarul lucrurilor pe care le văd și le-aud dar nu le pot pătrunde taina. Nu-mi opri creșterea niciodată că sfîrșitul ei e începutul morții... MIHAI OGRINJI /VWVWWNAAAA/WVWWW^^^/VWvC carnet Astăzi, la orele 32, In apropierea localității Munteni de Jos, la 4 km. distanță de orașul Vaslui, va avea loc cea de a treia ediție a serbării populare .Podul natra, organizată de Comitetul județean pentru cultură și artă, în colaborare cu Comitetul județean al U.T.C. Semnalul de Începere al serbării va fi dat de „alaiul lui Ștefan cel Mare” — compus dintr-un corp de călăreți. In costume de epocă — urmat de artiști amatori care-și dau concursul la realizarea spectacolului i fanfara de la Valea Mare, dansatorii din Pîhnești — Arsura și Todirești etc., care vor porni din piața teatrală a orașului, îndreptîndu-se spre poiana, unde rîul Birlad formează un frumos arc de cerc și lii care este amenajată scena In aer liber. Pină seara tîrziu, artiștii amatori de la căminele culturale ale comunelor Învecinate, precum și orchestra Trandafir de la Moldova“ din Birlad vor prezenta un program artistic folcloric. Regia artistică a spectacolului aparține lui Cristian Nacu, de la Teatrul „Victor Ion Popa“ din Birlad. Azi, la căminul cultural din comuna Tutova, artiștii amatori vor prezenta un program artistic format din cintece și jocuri populare, precum și din piesa de teatru „Mireasa cu mașină“, adaptare de George Printre realizatorii Tențulescu, acestei manifestări cultural — artistice se numără tineri și tinere cooperatoare, elevi ai școlii generale din localitate. ★ Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la apariția primului ziar bîrlădean, Biblioteca municipală „Stroe S. Belloescu. În colaborare cu Arhivele Statului, a organizat o expoziție cuprinzind publicații periodice apărute la Birlad în perioada 1870— 1970. Sunt expuse ziare, literare și pedagogice, reviste anuare, care ilustrează viața social-culturală a orașului de-a lungul unui secol. Expoziția este deschisă zilnic, până la 1 octombrie a.c.¥ [UNK] Ieri, la Huși, dirijorul D. D. Botez, cunoscut compozitor de piese vocale pentru formațiile corale, a avut o instructivă intilnire cu membrii corului Casei orășenești de cultură din localitate. In încheiere, D. D. Botez a prezentat conferința: „Tradiția corală românească“. la Editura Minerva, In colecția Scriitori români, a apărut primul volum din operele lui Anton Huiban. Scriitorul, dispărut prematur, poate insuficient cunoscut — de la moartea sa,, petrecută la 15 ianuarie 1937, și pînă azi nu au mai apărut din Haiban, în volum, decît Halucinații (Editura Vremea, 1938) și Parada dascălilor (E.S.P.L.A. 1958) — reintră astfel în timpul unei atenții mai largi, fapt întrutotul binevenit. Ediția prezentă a apărut sub îngrijirea Elenei Beram, editor scrupulos, informat, dar cu reduse posibilități în ceea ce privește critica operei (v. studiul introductiv Anton Holban — prozator analist). Anton Holban s-a născut la 10 februarie 1902, la Huși. Descendent în linie paternă al lui A. D. Holban, ofiter de carieră, evocat intr-o proză a lui Dimitrie Anghel, Holban s-a simțit mai legat de familia mamei, Lovinescu. De altfel, soții Huiban nu s-au Înțeles și nu vor conviețui prea mult Împreună; mama prozatoruluii ’Afliormeia, după despărțire, se va reîntoarce la părinți, la Fălticeni, unde e primită cu răceală. Timidă, delicată, supusă și resemnată Antoaneta Huiban — Lovinescu reprezintă prototipul Ortansei din Oameni feluriți și Romanul lui Mirel. La Fălticeni, dlig moldovenesc de munte. Își petrece Hurban copilăria, in casa bunicilor, aici urmează școala primară și cea mai mare parte a studiilor liceale (bunicul, profesor de istorie, a fost timp de 40 de ani director al Liceului Alecu Donici), pe care le va continua la liceul din Focșani și la Matei Basarab, în București. După liceu, este trimis la Viena, dar studiile universitare și le va face la București. In fine, petrece trei ani în Franța, cu intenția, nedusă pină la capăt, de a trece teza de doctorat (tema: Viața și opera lui Barbey d' Aurevilly, poet normand mistic). Nepot de soră al lui Eugen Lovinescu și unul dintre fidelii cenaclului de la Sburătorul, Anton Huiban — atât prin concepția asupra artei (din articolele critice), cit și prin literatura sa cu înclinații spre psihologism pur — nu iese din aria vederilor estetice ale cercului. Problema principală, mereu discutată în legătură cu proza lui Huiban, este proustianismul. Prozatorul a fost unul dintre cei mai mari admiratori ai literaturii lui Marcel Proust, căruia i-a dedicat și un întins studiu, interesant și acum, in revista Azi (numerele 22, 23, 24, 25 IWB), încă de la Romanul lui Mirel (1929) se poate urmări influenta proustiană în analiza complexelor eroului întrevăzîndu-se psihologismul analitic de mai tîrziu, dominant, de pildă, un o moarte care nu dovedește nimic (1931). Cu romanul Ioana, Hurban „trage ultimele consecințe ale metodei integrării și dezintegrării analismului lui Proust“ (Pompiliu Constantinescu). Se urmărește, aici, folosind metoda rememorării afective, sondarea subconștientului geloziei eroului (Sandu). Toate celelalte aspecte sunt subordonate acestui proces. Analizind excesiv, Holban pierde din vedere sinteza, unitatea fundamentală, care nu lipsește la Proust. In concluzie, ca și Marcel Proust, Holban încearcă să reconstituie timpul pierdut. Dar, neputindu-se deci, rareori ridica la contemplația trecutului in sine, reconstrucția pe care o întreprinde este adesea prozaică, rece, are un aer premeditat. Imprumutul din Proust este deci superficial (privește metoda analitică și concepția mobilității psihice), lipsește spiritul febrilei căutări a timpului care și-a luat zborul. y. CALM Anton Hulban: Opere și piblicat sub egida Academiei de Științe Sociale și Politice, studiul Factori sociali ai productivității muncii este rezultatul travaliului întreprins de un grup de cercetători în domeniul sociologiei, muncii industriale, și se adresează unui vast cerc de specialiști, teoreticieni și practicieni. Aspectele teoretice cuprinse în lucrare sînt, în bună parte rezultatul, mai ales, al investigațiilor empirice, autorii oprindu-se asupra cîtorva noțiuni specifice sociologice, susceptibile de a contribui, un acord cu celelalte deja formulate — fie ca premise ale cercetărilor, fie ca sinteze care devansează practica cercetărilor sociologice — îmbogățind „inventarul" teoretic al sociologiei. Pornind de la faptul că productivitatea muncii constituie unul din obiectivele cele mai importante ale organizării științifice a întreprinderilor industriale, autorii consideră că printre rezervele nevalorificate de creștere a productivității muncii un loc important îl ocupă — alături de factorii economici, tehnici, organizatorici — și factorii de natură socială. Dintre acești din urmă factori, insuficient cercetați, pînă acum, studiul vizează dor și anume: integrarea tn muncă și fluctuația forței de muncă. Deși efectuate într-o singură unitate industrială — Uzina „Electromagnetica” din București — atît pentru a putea surprinde mai actine fenomenele studiate, cit și a elabora metodologia necesară unei atare cercetări, care se realizează pentru prima oară în tara noastră, cercetările au condus la formularea unor concluzii de mai largă valabilitate. Incercîndu-se o caracterizare a acestui complex și multidimensional fenomen de maxim interes în explicarea condiționării sociale a activității productive care este integrarea in muncă aceasta este definită ca fiind „... realizarea unei adaptări a individului la exigentele profesionale și sociale ale unei munci date, cu alte cuvinte dobândirea cunoștințelor și a deprinderilor necesare pentru desfășurarea eficientă a unei activități, precum și aproprierea tuturor consecințelor care decurg din faptul că munca este un proces social: comunicarea, schimbul de activități, întrajutorarea, împărtășirea unor stări afective, raporturile interumane, pe care le presupune munca”. Fluctuația forței de muncă, al doilea factor social al productivității muncii pus sub lupa cercetării empirice a relevat, de asemenea, cîteva din valențele sale teoretice și metodologice inedite ca și specificitatea raporturilor sale cu productivitatea. Studiul a permis disocierea diferitelor tipuri principale de elemente fluctuante punînd în evidență faptul că fluctuația , este mai ales o caracteristică a tinerilor, a muncitorilor necalificați, a femeilor și stabilind că perioada celei mai intense fluctuații este cea care urmează primelor trei luni începind de la angajare. In raport cu productivitatea, fluctuația forței de muncă apare ca un factor social disfuncțional, urmările sale fiind în cea mai mare parte negative (pag. 213). Abordînd o problematică puțin studiată la noi I din acest punct de vedere și cu procedee specific sociologice, lucrarea I reușește să pună în lumină cîteva din dimensiuni ■le socio-umane, de omi contestabilă actualitate; * raporturile om-întreprindere-productivitate. ION ALEXA * FACTORI SOCIALI AI PRODUCTIVITĂȚII MUNC Cărți ■ Autori ■ Tendințe VREMEA NOUA $ Gîndind la înfățișarea de mîine a Vasluiului, ne dăm seama că fantezia noastră este insuficientă. Știm, din machete, unde vor fi amplasate ansamblurile de locuințe, mai știm încă, și cum va fi construit noul centru civic, avem în minte imaginea unei așezări moderne, în totul pe măsura timpului pe care îl trăim, cu toate acestea, nu poate ști nimeni cum va arăta aievea orașul de mîine, frumosul oraș la care, deocamdată, visăm cu ochii deschiși. Visăm, însă, cu certitudinea că speranțele nu ne vor fi înșelate, că se vor împlini în curînd, visăm că într-o bună zi vom descoperi cu încîntare că orașul pe care l-am urmărit zi de zi devenind, crescînd, înălțîndu-se, orașul în care istoria se scrie parcă mai repede decît în alte locuri, întrece cu mult cele mai îndrăznețe plăsmuiri ale noastre. Dar, un oraș modern nu înseamnă numai ansambluri edilitare, numai arhitectură. Culoarea, aerul inefabil al unei așezări, are nenumărate componente. Clădirile, străzile capătă viață datorită unor detalii, mai mult sau mai puțin evidente; oricum, nu se poate concepe frumusețea unui oraș în afara arborilor aliniindu-și umbrele protectoare de-a lungul drumurilor, fără scuaruri și havuzuri, fără reclamele începînd întunericul cu lumini multicolore, fără marile vitrine, fără... Am putea încă continua, vrem însă să zăbovim numai asupra unuia din lucrurile care pot da unei localități nu doar farmec și culoare, ci, mai mult, o ținută de aleasă și elevată urbanitate, un prețios însemn al culturii, lucrările de plastică monumentală, statuile, picturile murale, mozaicurile etc. Să ne gîndim deci cum va arăta piața centrală a orașului Vaslui, să ne gindim la cartierul de blocuri care se ridică pe Copou, dar și la operele de piatră sau bronz care vor înnobila noua frumusețe a orașului. Deocamdată, nu se pot spune multe lucruri. Orașul va avea, din cite am aflat, un ansamblu sculptural inspirat de figura marelui Ștefan. In afara acestei lucrări, mai există și alte proiecte. S-ar putea să greșim, însă avem impresia că forurile culturale locale nu meditează suficient de stăruitor asupra modului în care arta monumentală va fi integrată peisajului de mîine al orașului. O impresie... și nu numai. Ne-o confirmă felul în care unele lucrări de artă existente — atît de puține ! — la ora aceasta — sînt puse în valoare. Iată, să facem cîțiva pași prin parcul Copou, de care nimeni, se pare, n-are timp să se ocupe: o grădină ursuză, neîngrijită, cu niște pavilioane în paragină, putrede, de parcă aici ar exista un consemn ca nimic să nu tulbure mersul firesc al naturii, creșterea nestingherită a bălăliilor... Cine are multă răbdare, un dezvoltat simț de observație și, îndeosebi, o vedere foarte ageră va descoperi, pitită între crengi, o lucrare (basorelief) întitulată „Familia . A cui a fost ideea ca opera amintită să fie atît de abil ascunsă privirilor, ca un lucru de rușine, nu putem ști. Parcă nu ne vine să credem ... că de la Comitetul județean pentru cultură și artă, de la Consiliul popular al orașului Vaslui nu a trecut nimeni, niciodată, pe aleea în marginea căreia a fost atît de discret plasat basorelieful. In același parc, este așezată la loc deschis, cu mult spațiu liber în jur, o statuie a unui ostaș. Este o lucrare de serie, purtînd înscrisă pe ea marca fabricii, de o valoare artistică asupra căreia nu are rost să stăruim. Fără îndoială, memoria ostașilor căzuți cu arma în mină, luptînd pentru apărarea patriei merită un monument adevărat, în care arta să vorbească în chipul cel mai autentic, mai expresiv despre sentimentele de profundă și necurmată recunoștință față de eroii neamului. Alte lucrări de artă din Vaslui! bustul lui Constantin Tănase (numele e scris dedesubt, cu litere mai mici decît legenda, care nici nu ar fi fost necesară, actor) și un bust al lui Mihai Eminescu (în fata Liceului economic), operă lipsită de orice har. Și cu aceasta am terminat... dacă omitem că la sediul Comitetului județean pentru cultură și artă, în holul Consiliului popular orășenesc și încă într-un alt loc pe care nu l-am putut identifica, mai există niște lucrări plastice care așteaptă cam de mult clipa cînd vor fi expuse, în sfîrșit, privirilor i un bronz intitulat „Maternitate", bustul lui Kogălniceanu apoi și „Victorie", sculptură în tonm Cea din urmă se află actualmente în holul Consiliului popular orășenesc, mai către un perete, în semiîntuneric. Nu se știe exact unde va fi așezată pină la urmă. Atunci, cu ce scop a fost achiziționată ? Oare întîi trebuie să facem achiziții de zeci de mii de lei și abia după aceea începem să ne gîndim (și nu prea repede, fiindcă graba este dăunătoare) cum să le utilizăm, cum și le punem în valoare ? Negreșit, despre lucrările de artă menite să împodobească orașul ar trebui să vorbim mai des, cu pasiune. Poate n-ar fi rău ca forul cultural județean să inițieze o dezbatere mai largă pe această temă, de mare interes pentru toți cetățenii orașului. Sugestiile unor nespecialiști, dar oameni de gust, buni cunoscători ai istoriei acestor meleaguri, ai culturii locului, pot fi uneori extrem de utile, furnizînd idei prețioase. In fond, frumusețea orașului ne privește pe toți în măsură egală, ne simțim cu toții direct răspunzători în fața generațiilor viitoare care ne vor judeca nu numai munca, ci și gusturile, felul în care noi am înțeles și prețuit frumosul. C. CONSTANTIN 1mem Kamp Prin orașul de azi și de mîine Biblioteca din Vaslui ... deținătoarea unui fond de cărți de 45 325, la care se adaugă 35 de titluri de periodice, și-a îmbogățit zestrea cu incă 1549 de exemplare din literatura română și străină. De la începutul anului biblioteca a fost frecventată de 3861 cititori. Atît la sediu, cît și în întreprinderile și instituțiile orașului, au fost organizate, lunar cite 4—5 manifestări în cartea: prezentări și recenzii, expoziții, convorbiri , cititorii, dimineți de basm pentru copii, etc.