Vremea Nouǎ, octombrie-decembrie 1970 (Anul 3, nr. 809-887)

1970-11-21 / nr. 853

m PAGINA 2 ^«WWW W W WWWS^^A^WWWV»J T­irgul Fălciu nu a fost scutit de vicisitudini nici în secolul al XVIII-lea. Dimpotrivă, intensitatea cu care consecințele lor s-au răsfirnt asupra așezării de la Prut au impietat hotărîtor asupra dez­voltării sale, plasînd-o definitiv pe calea declinu­lui din care nu avea să-și mai revină. Dacă, in pofida greutăților ce le cășunau turcii și tătarii în prima jumă­tate a secolului al XVIII-lea autorităților ținutele, acestea au continuat să râmînă, in această vreme, în reședința ținu­tului, în anul 1757 ele sînt nevoite să părăsească Feleiul pentru Huși, oraș ferit într-o anumită măsură, prin așe­zarea sa oarecum laterală, de imixtiunile repetate ale tur­cilor și tătarilor; aceștia, în expedițiile lor spre nord și in drumul lor spre cetățile Hotin și Bender, produceau mereu greutăți ispravnicilor de ținut și târgoveților, care trebuiau să le îndeplinească in permanență poruncile. La insistențele episcopului de Huși, autoritățile ținutale au fost mutate (nu peste multă vreme) de către Mihai Ra­FILE PE ISTORIE lui­ FĂLCIU Moviță vodă, din nou la Fălciu, unde au rămas pînă în 1832 cînd, potrivit Regulamentului Organic, au părăsit de­finitiv Fălciul strămutîndu-se din nou la Huși. In anul imediat următor primei mutări a isprăvniciei de ținut la Huși, Fălciul a fost pustiit de tătari. Un sol polonez, Iosif Podoski, ce merge la Poartă în 1759, rela­tează că Fălciul „fusese mai înainte un orășel populat..., dar l-au ruinat tătarii care năvăliseră anul trecut (1758 n.n.) în Moldova. Ei luaseră cu această ocazie în robie șaizeci de mii de oameni de ambe sexe... La porunca împăratului turcesc au înapoiat pe bătrîni și invalizi, dar tinerii de ambele sexe nu au fost înapoiați. Localnicii spun că turcii au luat bani pentru dînșii de la tătari. A­cum Fălciul nu are decît vreo zece-douăzeci de case, la capătul de răsărit al localității curge Prutul, pe apele că­ruia văzurăm șapte corăbii mici. Aceste corăbii merg cu diferite mărfuri de pe Dunăre pe Prut în sus și apoi din nou pe Dunăre". In 1766, potrivit relatării solului polonez Tom­a Alexandrovici, orășelul era „nou clădit". Posibilitățile de dezvoltare ale tîrgului au fost îngră­dite, ca și în cazul altor așezări urbane moldovenești, de restrîngerea treptată a hotarului tîrgului datorită daniilor repetate făcute de domni boierilor. Deși, din hotarul tîr­gului Fălciu se începuse a se dona încă de la începutul secolului al XVIII-lea, partea cea mai mare din el, „o bucată de loc... cu bălți de pește" este dăruită de An­tonie Ruset, voievod lui Constantin Lambrino. Dania e con­firmată de Gheorghe Duca și, apoi, la 28 noiembrie 1694, de fiul acestuia Constantin Vodă. Evident, tîrgoveții nu s-au împăcat cu această răsluire așa încît diferendele din­tre ei și noul proprietar vor deveni inevitabile. Intervenția domniei avea să se producă însă tot în favoarea boierului. Un urmaș al beneficiarului daniei din secolul al XVII-lea, fostul mare ban din veacul următor, Iordachi Lambrino, va obține hrisov domnesc de apărare a proprietății sale la 5 iulie 1796. Deși unele măsuri domnești pentru în­viorarea vieții urbane a Fălciului nu lipsesc în secolul al XVIII-lea, eficiența lor este de scurtă durată. Aceasta de­oarece astfel de măsuri au fost sporadice și de amploare relativă. Dintre acestea se cuvin a fi amintite cele apar­­ținînd luminatului domn Constantin Mavrocordat care, în 1741, scria „tirgoveților de la Fălciu ca să strîngă ei toa­tă dijma ,de pe locul cel domnesc a tîrgului Fălciul să le fie de cheltuială tîrgului". Astfel de măsuri erau de natură să învioreze pentru moment viața urbană, dar stăpînirea feudală în tîrg a de­venit treptat atotputernică. Donarea, în 1801, a întregului tîrg boierului Șerban Costachi a făcut ca agonia urbei să se scurteze. După moartea acestuia, tîrgul a fost vîndut ca o moșie oarecare de­ către fiul său lui Grigore C. Epu­­reanu de la care a trecut în proprietatea boierului Bașotă; acesta a donat-o, în 1862, prin testament, Institutului se­cundar fondat de el­­ în­­ Pomîrla fostului județ Dorohoi. Consecințele evenimentelor din 1806-1812 s-au răsfirat in chip hotărîtor asupra evoluției viitoare a Fălciului. In noi­le coordonate geografice, tîrgul va fi inevitabil condam­nat la izolare, iar viitorul său definitiv pecetluit. Dacă în statisticile din primele decenii ale secolului al XlX-lea Fălciul mai figurează ca tîrg cu un număr mic de negustori și meșteșugari, în perioada Regulamentului Organic manifestările de viață orășenească se reduc la minimum așa încît, după unirea Țărilor române, e trecut în rîndul comunelor rurale. Reședință a ținutului de obîrșie al marelui cărturar Dimitrie Cantemir, vechiul tîrg Fălciu are așadar o is­torie interesantă care merită a fi mai bine cunoscută și care, totodată, prin cercetări arheologice și documentare poate fi îmbogățită cu noi date și informații. Monografia însăși a așezării nu trebuie considerată ca un deziderat îndepărtat; ea ar oferi, fără îndoială, și temeiuri pentru viitoarea dezvoltare a localității care, în condițiile noilor cerințe ale dezvoltării social-economice, nu mai poate fi socotită, ca în trecut, drept o așezare izolată, atîta timp cu­ o activitate industrială găsește aici întotdeauna un te­ren propice de concretizare. ~ I. CAPROȘU A­cum 6 millioane de ani, Me­­diterana nu era decit un lac cu apă sălcie , peste 10 mili­oane de ani, între Grecia și Egipt se va întinde un lant muntos. Acestea sunt primele con­cluzii ale forărilor în profunzime e­­fectuate de nava de cercetări ,Glo­­mar Challenger*" timp de două luni In Mediterana. Această navă este singura din lume care poate fora mii de metri de sedimente la 5 sau 6 mile adincime și care a e­­fectuat în ultimii doi ani lucrări la adîncime în toate oceanele glo­bului, îmbogățind de fiecare dată cunoștințele noastre asupra Terrei. Rezultatele studiilor întreprinse de această navă în Mediterana au fost așteptate cu nerăbdare pentru că această mare, strînsă între Africa și blocul euroasiatic, mărginită de puternice lanțuri ce munți este una din cele mai complexe mări și lun­ga sa istorie nu este cunoscută în întregime. Expediția a fost pregătită cu concursul oceanografilor francezi în colaborare cu specialiști de la „Scripps Institution of Oceanography" și Centrul de oceanologie din Anglia. Primele forări întreprinse la sud­­est de Lisabona, în largul strîmto*­rii Gibraltar, au confirmat data «des­chiderii* apelor Mediteranei spre Oo­ceanul Atlantic — acum 150—181­ mi­lioane de ani. Succesiunea straturi­lor sedimentare care au fost aduse la suprafață este uimitor de asemă­nătoare cu cea a straturilor din cea­laltă parte a strâmtorii, în Oceanul Atlantic. Al doilea rezultat considerat spec­taculos : pretutindeni s-au găsit ur­me de sare. De la vest la est, fundul mării este „tapisat" cu un strat gros de sare al cărui proces de formare a început acum 10 mi­lioane de ani și s-a terminat apro­ximativ acum 5,5 milioane de ani. S-au găsit, în același timp, roci ca­re nu s-au ivit, prin evaporare, de­cît în apele sărate, relativ calde (30—40 ° C). De fapt totul duce la concluzia că Mediterana nu era la acea e­­pocă decît un vast lac nu prea a­­dînc, supus unei evaporări intense și în mare parte secat : un fel de mlaștină mare, unde concentrația de sare făcea imposibilă orice viață, așa cum se întîmplă astăzi în Marea Moartă. Un fapt și mai ciudat , se pare că, din timp în timp, ici-colo, un aflux de apă dulce a permis pen­tru cîteva mii de ani existența unor forme primitive de viață. Cum se explică această situație și, în același timp, brusca oprire acum 5,5 milioane de ani a perioadei de evaporare ? De la un capăt la altul al bazinului se găsesc deodată, fără tranziție, sedimente caracteristice teritoriilor subacvatice. Totuși în rîndul specialiștilor din echipajul navei „Glomar Challenger” nu a existat o unanimitate de pă­reri asupra acestui punct de vedere , unii susțineau fenomenul prăbușirilor, alții ipoteza „catastrofei", înțelegînd prin aceasta o deschidere brusca a strîmtorii Gibraltar, ceea ce a pro­vocat o invadare a zonei Meditera­nei de apele Atlanticului. Dar, asu­pra oricărei ipoteze s-ar opri oa­menii de știință, un fapt rămîne si­gur : istoria recentă a zonei occi­dentale a Mediteranei a fost foarte frămîntată. S-a descoperit chiar in apropiere de insulele Baleare un strat de cenușă vulcanică gros de 80 cm,, interpretat drept o proba a unor violente explozii ce au avut loc acum 2 milioane de ani. Se pare că erupții vulcanice intense au în­soțit formarea acestei părți a bazi­nului : s-au găsit, de asemenea, ur­mele unor erupții mari asemănătoare celor din arcul vulcanic italian. Nici în regiunea orientală, a Medi­teranei tabloul nu este mai puțin spectaculos. Fenomenul esențial de aici este „strîngerea* blocului afri­can în blocul euroasiatic. Ca urma­­­re a acestei apăsări,­­placa*4 pe care se află Africa se înfundă sub­­ pla­ca* europeană ; aceasta îngustează progresiv marea și declanșează for­marea unui lanț de munți. Și, în sprijinul acestei teorii, există și două dovezi : In primul rlnd descoperirea unor­ sedimente aparținînd*, inițial, c­api^ el Nilului, existente în prezent în sudul insulei Creta și în Insulele din Marea Egee sub forma unor­ bolți , este semnul unei faza oro­­genetice (orogenia se ocupă cu stu­­­diul formării munților), care nu a început decît acum 1 milion de ani.­ Cealaltă dovadă reiese din forarea efectuată în groapa helenică, unde, în mod sigur, „placa” africană sa înfinge sub placa europeană. S-au descoperit sedimente de acum 120 milioane de ani, situate direct peste sedimentele vechi de numai cîteva milioane de ani. Acesta este un indiciu evident al faptului că sedi­mentele au fost amestecate de com­primarea celor două plăci și că ele s-au îngrămădit unele deasupra ce­lorlalte din cauza micșorării soclu­­­lui lor. Este de fapt același pro­ces după care s-a format Himalaya,­ cînd India, venită din sud, s-a cioc­nit cu Asia. Dacă, așa cum­ a calculat ocea­­nologul francez Xavier­­s Pichon,­ Africa se mișcă în prezent cu o „vi­­­teză” de 2,7 cm. pe an, înseamnă' "­ în 10 milioane de­ ani Mediterana orientală va dispare și un lanț mun­tos complet nou ,se va întinde între Egipt și Grecia. E drept că în ace­lași timp Marea Roșie va fi, fără­ îndoială, înghițita de ocean.­­După „IE FIGARO LITTERAIRE Mediterana—ieri o mlaștină­ mîine un munte Vedere din Piatra Neamț. Foto: V. Botoșenu Automate și roboți acum 2000 de ani N­ăzuința omului de a-și înfrumuseța și ușura viața de toate zilele a apărut, așa cum de altfel ne dezvăluie izvoarele istorice, cu peste 2­000 de ani în urmă, in civilizația antică. Ea s-a materia­lizat prin conceperea unor sisteme mecanice de a ingeniozitate remarcabilă, pe baza cărora învățații au construit automate și roboți care ar putea rivaliza cu cei existenți in civilizația de astăzi, demonstrînd ni­velul cunoștințelor de fizică și mecanică pe care le stă­­pîneau învățații din acele vremuri. Bineînțeles că aceste cunoștințe nu erau fructificate în spiritul erei noastre industriale. Automatele de atunci nu erau nici pe departe menite să ușureze sau să înlo­cuiască munca omului — a sclavului. Acesta reprezenta un „capital“ — iar în optica stăpînilor săi ar fi fost ab­surd a păstra acest capital — a-1 hrăni pe sclav — și, pe de altă parte , a-1 scuti de unele munci sau a i se ușura, cu ajutorul unor dispozitive mecanice. Invențiile mecani­ce din era preindustrială erau, de cele mai multe ori, experiențe năstrușnice, jucării uimitoare, date repede ui­tării sau îndeplineau unele acțiuni de care omul nu era capabil — ca, de pildă, unele arme de război, cum a fost catapulta. „Jucăriile" mai jos descrise denotă însă un nivel de cunoștințe tehnice pe baza cărora s-ar fi putut concepe, de exemplu, un sistem de construire a piramidelor care să nu fi reclamat sacrificarea vieților a mii și zeci de mii de sclavi.... Mașina pentru spălatul mîinilor Cu 2 300 de ani în urmă, Philon din Bizanț, un in­giner grec, a construit un aparat automat pentru spălatul m­ii­ilor, a cărui descriere o face în „Mecha*­nice syntaxis", o lucrare de tehnică în ... 8 volume. Acest aparat funcționa în modul următor: într-o pilnie se aruncă o monedă, care, prin cădere, deschidea ven­tilul unui bazin cu apă. Apa începea să curgă într-o lin­gură care, sub greutatea a­­pei, se apleacă și, printr-un sistem asemănător unei ma­carale, declanșează piedica unei ferestruici. Aceasta se deschide, lăsînd să iasă o mînă artificială care oferă o piatră ponce celui care a in­trodus moneda, se deschidă și să se închi­dă singură. Marele mecanician a con­struit o intrare de templu ale cărei porți se deschi­deau singure după aprinde­rea focului sacru și se în­chideau tot singure după stingerea lui. In instalația sa, el a folosit legea vidu­lui, de asemenea, cea a di­latării aerului prin încălzi­re și contracției lui prin răcire — legi formulate de învățatul grec Straton din Lampsakos în anul 275 î.e.n. (după Straton, primul care a introdus „spațiului în fizică noțiunea gol", este denu­mită astăzi stratosfera). „Porțile sfinte" ale lui He­ron funcționau în modul ur­mător. Intr-un cuptor de for­ma unui altar este aprins un foc ale cărui „flăcări sa­cre" răsar, printr-un orifi­ciu, la suprafață. Presiunea aerului încălzit în cuptor acționează, printr-o conduc­tă etanșă,­­asupra aerului dintr-un recipient umplut pe jumătate cu apă, aflat sub altar. Sub acțiunea presiu­nii, apa din recipient este Vechii greci foloseau la templele lor o serie de alte instalații mecanice de o in­geniozitate uimitoare. In lu­crarea sa „De anima", Aris­­totel relatează, de exemplu, despre o statuie a zeiței A­­frodita care, după aprinde­împinsă, printr-o a doua conductă, intr-un vas care atîrnă de un lanț înfășurat pe o rolă. Rola acționează, la rîndul ei, prin lanțuri, asupra axelor subterane ale porților templului. Pe mă­sură ce crește temperatura din cuptor, presiunea aeru­lui încălzit asupra apei din recipient și greutatea apei împinse din recipient în vas, acesta din urmă coboară, pune in mișcare rola de care atîrnă, iar rola provoa­că rotirea axelor și deschi­derea lentă a porților, pînă atunci ținute închise de o contragreutate suspendată. După stingerea „focului sa­cru", aerul din cuptor se răcește, se contractă, soar­be apa din vas în recipient. Pe măsură ce se reduce greutatea sa, vasul începe să se ridice, lanțul din ju­rul rolei se înfășoară în sens invers, lăsînd contra­greutatea să închidă din nou porțile. O variantă asemă­nătoare a fost concepută, cu 300 ani înainte, de Philon din Bizanț. rea „focului sacru", își pen­dula capul. Închidea și des­chidea ochii, făcea diferite alte mișcări, interpretate de credincioși ca o acceptare sau o respingere a rugilor lor. Vînzătorul automat Sistemul deschiderii unui ventil cu ajutorul unei mo­nede în cădere a fost adop­tat ulterior, în anul 110 î.e.n., și de învățatul grec Heron, unul din cei mai mari ingi­neri ai antichității. Este in­teresantă viziunea sa asupra perspectivelor pe care le poate deschide mecanizarea. In cartea sa „De automatis", el arată că trebuie început cu mecanizarea unor mici o­­perațiuni din viața de toate zilele, întrevăzînd astfel po­sibilitatea folosirii mecani­zării pe o scară mai largă, pentru operațiuni mai ample. Preoțimea din Alexandria a întrevăzut posibilitatea de a folosi tehnica în scopul Heron a conceput înlocui­rea printr-un automat a vîn­­zătorului care, zi de zi, de pe treptele templului, oferă credincioșilor cite o porție de „apă sfîntă“. Moneda, în loc de a fi pusă în palma vînzătorului, este introdusă in automat. In cădere, mo­neda deschide, pe o durată calculată, un ventil prin ca­re se scurge într-o cupă o anumită cantitate de apă. A­­cest principiu este folosit și la automatele de astăzi, care oferă țigări, sandviciuri sau ciocolată sau care pulveri­zează apă de colonie... întăririi „puterilor divine". Ei au comandat lui Heron o poartă de templu care să Au existat și sisteme me­canice mai complicate, ale căror principii nu au fost descrise și au rămas necu­noscute pînă astăzi. In anul 280 î.e.n., la un festin oferit la curtea rege­lui Ptolomeu, a fost pre­zentat, după cum povesteș­te scriitorul grec Athenaios din Naukratis în „Masa în­vățaților", un automat după înfățișarea omului, care șe­­de la masă, mănâncă și bea și execută cele mai diverse mișcări... Scriitorul Aulus Celsius, care se referă la descrierile filozofului Favorinus, relatea­ză în „Noctes Atticae" des­pre un porumbel artificial zburător. El plutea, poves­tește Celsius, într-o perfectă stare de echilibru și era menținut în zbor prin cu­rentul de aer format în inte­riorul lui. Oricare ar fi fost presupu­nerile făcute asupra modu­lui de funcționare a acestui porumbel, realizat de meca­nicul Archyptos din Tarent, cert este că era vorba de un automat. Aceasta nu a fost de altfel singura capodoperă de mecanică din antichitate. Scriitorul Pausanius, in lu­crarea sa „Periegeis" (anul 180 î.e.n.) menționează, prin­tre alte automate, „un­ vul­tur din bronz", care putea să zboare prin propriile for­te. AL. A. Poarta „sfîntă“ Statuia vie Păsări zburătoare mul „fermoare Mg are întotdeauna MM un șef care-i " spune: „Popes­­cule, tu ascul­tă, înregistrează tot ce auzi și stai în banca ta. Să nu cum­va să răsuiți, că..." Pentru a fi mai ex­plicit, șeful duce mi­na la cele două buze ale gurii sale, prin­de între degete un capăt imaginar de fermoar și 11 trage, adică parcurge cu el distanta dintre cele două colțuri în care se întilnesc mai sus amintitele părți cărnoase. O dată „În­chis", Popescu poate să rămână așa săp­­tămîni și chiar luni In șir. Asta până clnd vine șeful, trage iar fermoarul, și Popescu se transformă intr-un fel de gînsac pus la Îngrășat pentru sa­crificare. Intr-una din zile, l-am Intilnit pe Po­pescu Intr-un maga­zin de legume-fricte: „Salut, salut, ce mai faci, bine, dar tu, am cumpărat ridichi, fasole și păstrinaci. Am fost cu șeful la o ședință mare, eu am fost pe post de cimpoi, m-a luat șe­ful sub braț, mi-a găurit nasul in trei locuri și le-a clntat celor de fată, unor șefi mai mari ca el, pînă i-a adormit". Și Popescu dă să ple­ce. Grăbit fiind, ui­tase „fermoarul“ des­chis. Eu, după el. Ho­țomanul observă că-l urmăresc și o ia la goană. „Hoțul ! Prin­deți hoțul“, am stri­gat eu. Ce ai bate din palme, Popescu s-a trezit cu trei na­mile in spatele său, care l-au „El este r. imobilizat. „El !“. „Faceți ce șt­iți cu el, că nouă nu ne trebuie“. L-am umilat pe Po­pescu, l-am pus pe umeri și l-am dus a­­casă. Pentru cine-și mai amintește i eu eram cel de acum trei zile cu o desa­gă în spate și în mi­nă cu o plasă de morcovi și păstlrnaci, prin plasa orașului nostru. Acasă a a­­vut loc o luptă scurtă, Popescu s-a vîntolit ca toți dra­cii, și la urmă a o­­bosit. Știam cum pro­cedează șeful lui : cî­­teva semne de des­­cântec, degetele lipi­te de coiful sting al gurii (cum stai cu fața spre soare) și apoi deschiderea „fer­moarului Stupoare ” Popescu era plin cu cifre și nume de oameni. Le transcriu pe toate, de pe banda de magne­tofon. „La Șantierul nr. 5 Birlad; 5.200 lei — ing. Bercovici, șeful șantierului; 8.623 lei — ing. Emil Cojocaru; 10.222 lei — Constantin Hurdu­­baie, șef de depozit; 3.310 lei — Constan­tin Diaconu, șeful serv. aprovizionare; 4.089 lei Mihai Hudișteanu, șef de depozit șanț. 4 In­stalații. La șantierele din Vaslui: 1.230 lei — Ion Naste, șef de depozit; 1.600 lei — ing. Negoescu Caius, șef șanț; 4 instalații (în prezent șei de lot la Birlad). — Ce sunt astea, Popescule ! — Locații, să trăiți, sume imputate, apoi plătite de I.C..M. Vas­lui. Cu toată mila mea pentru omul „fer­moar“, li iau iar in brațe și-l mai string o dată pînă geme. — In momentul de față, aud prin des­chizătura fermoarului, locațiile se ridică la suma de 83.000 lei. Peste 60.000 lei însă, au fost trecuți pe seama prețului de cost cu specificație: „cauze obiective", o șmecherie pe care­­ puțini o cunosc. La scară redusă, ar ve­ni cam așa: „Blocul ăsta m-a costa mai mult decît face, dar ce, plătim din buzu­narul nostru ?“ Și lu­crurile merg strună, chiar dacă cea mai mare parte din vină o poartă I.C.M. Vas­lui. Popescu era la ul­tima suflare. Mai că-și dădea duhul. L-am sculat pe cele două picioare de ca­re dispune in mod permanent, l-am tinut cîteva ore în două ațele (popular — lopă­ ele) apoi i-am dat drumul. Vă pro­mit, dragi cititori, că dacă îl mai prind o dată, nu-1 iert, îi deschid fermoarul din nou. V. NOUR foileton Omul „fermoar“ își trădează șeful! VREMEA NOUA © Fantezie în sol ORIZONTAL: 1. Sol — Sol cultivat; 2. Sol (fig. pl.) — E la sol; 3. Oameni sub sol — Zece sute­; 4. Ceasuri — Verb la sol; 5. Nicu Gane— Bă­­ars I; 6. Cintă și In ga­ma sol — Strigătul toreado­rilor ; 7. Sol; 8. Sol — Radu Sorescu; 9. In solul — Un anume sol, VERTICAL: 7. Sol moale — Sol neted; 2. Sol — Sol mi­ nor, sol major­; 3. Sol (pi); 4. Din neamul anzilor — Sol fertil (fem.); 5. Diminutiv fe­minin — Arțar (pop.); 6. Du­pă sol și la — Literă gre­cească — Plantă; 7. Sol... pe note; 8. Negru — Trag solul pe roată; 9. Sol fără apă (fem.) — Sol fără con­tinui r V. AGHEORGHIESEI caricatura peste hotare — Și acum, frații siamezi! „Illustrée" (Lausanne) Fără cuvinte. „Paris Match" (Paris) ÎNVĂȚĂTOAREA întreabă un elev: — Unde lucrează tatăl tău ? — la bar, sau la cofetărie. — Este ospătar ? — Nu, scriitor. JUDECĂTORUL: Acuzat, de ce l-ai lovit pe acest cetățean ? Acuzatul: M-a făcut hipopotam, domnule judecător. Judecătorul: Cînd anume ? Acuzatul: Acum vreun an. Judecătorul: Cum un an 1 Reclamația datează de acum trei luni. Acuzatul: Da, domnule judecător. Pentru că abia acum trei luni am văzut pentru prima oară în viața mea cum arată un hipopotam... — VLĂDUȚ, dacă mămica ta îți dă două mere și te mai iei și pe cele două ale surioarei tale, cine vei avea în total ? — Patru mere și două palme de la tăticu, tova­rășă profesoară. UN MILIONAR american organizează o serată în care, pentru a-și distra oaspeții, invită și un cunoscut violonist: înainte de concert, virtuosul își scoate vioara din cutie și i-o arată gazdei: de — Stradivarius — îi spune el. Veche de peste 250 ani. — Nu vă neliniștiți — îi răspunde amabil milio­narul. Nimeni n-o să bage de seamă. P. pleacă cu soția sa în Italia. Ei ajung la Roma, unde intre altele vizitează și ruinele Coloseumului. — Hm, remarcă P., nici ăștia nu se grăbesc cu re­parațiile. — De unde deduci asta, întreabă soția. — Păi acum trei ani, cînd am mai fost aici, clă­direa asta se afla în aceeași stare deplorabilă. B­BBBBBBBB0

Next