Vremea, ianuarie-iunie 1930 (Anul 3, nr. 95-119)
1930-01-05 / nr. 95
4n. III. No. 95 5 Ianuarie 1930 BiroDrlle: BUCUREȘTI i STR. CAROL. 10 TELEFOANE 344/36 & PAGINI rasi'5 lei politica.socialA-ciilturalA Director : Vladimir AI. Donescu SUPLIMENT GRATUIT: «FURNICA » de sub direcția d-lui N. D. URANU In jurul „crizei ” din regență De câtva timp cercurile noastre politice și presa toată discută un fapt senzațional. Principele-Regent Nicolae și-ar manifestat dorința să dimisioneze din fi Consiliul de Regență. Evident, în jurul acestei chestiuni se brodează amănunte de tot felul și se fac pronosticuri din ce în ce mai palpitante. Culisele au intrat în acțiune pentru a pune la cale combinațiuni din cele mai variate. Trăgătorii de sfori sunt în plină activitate. iar pescuitorii în apă tulbure sunt tupilați, așteptând în taină ocazia cea mai bună ca să pescuiască situații nemeritate într'altfel. Principele-Regent dorește să demisioneze. Și ziarele spun că membrii guvernului, anturajul, oameni politici, toată lumea, în sfârșit, se străduește să-l convingă să renunțe la această dorință. Nu cunoaștem motivul ce va fi determinat pe Alteța Sa să părăsească înaltul loc ce-l ocupă în Stat. Ne putem imagina însă două ipoteze. Ori o cauză de ordin public l-a determinat să facă acest gest, ori una de ordin pur intim. Neapărat, în prima ipoteză, opinia publică, deci oameni politici și presă, au, nu numai dreptul, dar și datoria de-a se întreba, de ce e supărat înaltul Regent. E plictisit Altețea Sa de toată activitatea dezastroasă a guvernului ? Vede cu ochi răi sporirea de impozite ce-o dictează guvernul necontenit? Este oare enervat că nu se ia nici o măsură pentru îmbunătățirea situației acesteia grea, creiată în țară ? Că nu a ascultat, d. Maniu, de anumite sfaturi și sugestii ce, cu siguranță, îi vor fi fost făcute ? E înspăimântat Altețea Sa de nemulțumirea generală ce ia zilnic proporții uriașe ? In acest caz opinia publică are dreptul să fie alarmată. Guvernul are îndatorirea să se pocăiască sau să se retragă din fruntea Statului, pentru că dintr'un conflict iscat între rege și guvern, pe o chestie de Stat, e în uz să tragă consecințele guvernul. In ipoteza a doua, însă, în cazul când motivul gestului princiar este de ordin pur intim, socotim că oamenii noștri politici nu au căderea să intervie. Este chiar o lipsă totală de delicateță și respect față de persoana Alteței Sale ca ei să se amestece în viața sa privată. Dar dacă ipoteza a doua este cea adevărată, o înaltă îndatorire impune d-lui Maniu, în calitatea sa de președinte al Consiliului de miniștri, să ia act de hotărîrea înaltului Regent și să a comunice Parlamentului țării, pentru a proceda la o nouă alegere. Atât: Dificultăți pentru o nouă alegere ?... Lipsește un alt prinț, în dinastia noastră, cu care să se poată completa Consiliul de Regență ? Dar Constituția nu precizează nicăeri că unul din Regenți trebue să fie neapărat un membru al familiei regale. Articolul 83 din Constituție — singurul ce se ocupă de această chestiune — hotărăște doar că Regența se compune din trei persoane, numirea lor făcându-se cu primirea Reprezentațiunii naționale. O altă obiecțiune s-a adus de un ziar bucureștean. S’a spus anume că demisia din Regență a principelui Nicolae ar face ca tronul să fie lipsit de moștenitorul său prezumtiv. Inexact. Demisionând din Consiliul de Regență, Altețea Sa rămâne mai departe moștenitorul prezumtiv al Coroanei României. Bineînțeles dacă printr'un alt act expres nu-și manifestă voința de-a renunța și la acest drept. Dar și în acest din urmă caz Constituția are prevăzute norme precise. Toate obiecțiunile sunt lipsite deci de orice temei. Ceea ce se impune însă, e ca situația aceasta să fie de urgență limpezită. Pentru că starea critică a țării cere ca atenția încordată să fie îndreptată în alt sens decât spre culisele, pline totuși de surprize, ale vieții noastre de Stat. și vr' 1930 De ce mai veni și, dacă ești atât de gol??... In preajma unei ere noui ?. Din maldărul de fapte ce a fost anul 1929, am încercat să desprindem șirul unei activități logice în interiorul Statului român. Mărturisim, ne-a fost cu neputință să aflăm un fir conducător. Scuturând praful destul de dăunător al criticei pătimașe, fiecare eveniment apare singuratic și inutil. S‘au creiat legi și s‘au făcut reforme. S‘a transformat alcătuirea administrativă a țării și s‘a modificat structura ministerelor. S’a schimbat baza școlii și s‘au pus peceții noui pe toate legile existente. Dar în setea legiferărilor de tot felul, s-a neglijat întocmirea unui plan de ansamblu. Punctul esențial din problema actuală a Statului român nu a fost încă sesizat. Nici d. Madgearu și cu atât mai puțin d. Maniu nu au voit să privească problema pe adevărata ei față. rea După operația stabilizării, echilibrubugetului trebuia să fie singura preocupare a guvernanților noștri. Orice altă chestiune trebuia sau amânată sau subordonată situației financiare. Dar a lipsit din fruntea țării mâna energică, în stare să țină continuu la suprafață această preocupare. A lipsit mintea limpede care să coordoneze activitatea și să imprime directive sănătoase țării. Finanțele bolnave ale Statului cereau două lucruri: să se micșoreze cheltuelile din bugetul public și să se mărească, de e cu putință, veniturile. Și, orice om de bună credință, ar fi redus la minimum cheltuelile și ar fi mărit veniturile, luând măsuri de intensificare a activității economice naționale. Guvernul a găsit însă o cale mai simplă și mai comodă: a mărit la maximum cheltuelile, și a stors cu maximum de presiune banul particularilor. Iți face impresia, privind manifestările vieții noastre publice, că e o întrecere disperată, între conducătorii guvernului de azi, de-a distruge vieața poporului și de-a paraliza fiecare dintre ei acțiunea celuilalt. Prea apare evidentă lipsa unei acțiuni coerente. Ministrul Finanțelor se străduia să reducă capitolul cheltuelilor, pentru echilibrarea bugetului. D. Mirto a făcut însă legea administrativă, încărcând bugetul cu vreun miliard, pentru a satisface cu un ceas mai devreme principiile d-lui Stere. D. Mihalache, dorind să mărească producția agricolă a țării, și-a dat seama cu drept cuvânt că una din soluții ar fi creiarea unui institut de credit pentru micii agricultori. Și- a creiat o lege în acest sens, scontând o avalanșă de capital străin. Dar, studiind în pripă chestiunea, a distrus institutul existent de credit rural pentru marii proprietari. Iar, în ceea ce privește capitalul străin, d. Madgearu face tot ce-i stă în putință să-l oprească în drum prin nenumăratele sale legi fiscale și de inchiziție fiscală. D. Madgearu, pe de altă parte, voit să provoace o scădere a prețuri lor interne. Și a găsit, cu drept cuvânt că, în principiu, tariful vamal e mult prea ridicat, întreprinderile din țară fixează prețurile prea artificial, ferite de concurența ce dă un ritm mai sănătos vieții economice. Dar fiind prea atent la principii, a uitat că la Finanțe ridicase exagerat impozitele și taxele pentru industria națională, punând-o astfel pe un picior de neegalitate față de industria străină, din acest punct de vedere. Rezultatul ?... In loc de scăderea prețurilor, s a sdruncinat temelia întregei economii naționale. Iar, pentru a nu se furniza o ultimă dovadă că nici un act al guvernului nu a fost cugetat, d. Grigoriță Iunican, având probabil impresia că a rămas... prea șters față de colegii săi din minister, a dat la iveală proectul său de gâtuire a presei românești, solidarizându-se astfel puternic cu legiferarea hasandala a național-țărăniștilor. Vieața noastră de Stat se risipește astfel pe drumuri întortochiate fără sens și fără o țintă precisă. Banii se irosesc în vârtejul acesta ce conține în el germeni ai disoluției, istovind cu totul puterile unui popor prea blajin din fire. La sfârșitul anului ce s’a scurs, s’a întrezărit însă licărirea unor vremuri mai bune. Sub călcâiul amenințător al guvernaților amețiți de înălțimea puterii, opinia publică românească se trezește. O opinie publică hotărîtă și curagioasă. Congresul profesorilor și, în urmă, întrunirea profesioniștilor intelectuali, cu efectele ce au produs aceste două adunări de protestare, ne-au îndemnat să putem spera că țara aceasta, orfană și batjocorită de toți așii maidanului politic, își va recăpăta în curând demnitatea ei pierdută. Dar fie ca anul ce vine să nu ne sfărâme speranțele acestea, ce ni le-am constituit cu atâta bucurie !... C. A. Donescu Banca internațională și echilibrarea balanțelor de plăți de Mircea Durma Atât este de perfectă funcționarea naturală a faptelor economice, orice desechilibrare aduce după încât sine fenomenele cari tind și reușesc să o înlăture. Echilibrul economic se realizează spontan. Doctrina aceasta veche, dar întotdeauna nouă, își găsește o aplicare în domeniul balanței de plăți a fiecărei țări, aplicare ce ne interesează îndeosebi. In ce măsură funcționarea băncii internaționale ar putea să împiedice jocul elegant al acestei echilibrări spontane: iată problema pe care am vrea s-o schițăm în câteva cuvinte. In adevăr, atât în perioada cursului forțat cât și sub regimul convertibilității, orice deficit accidental al balanței de conturi își produce singur germenii dispariției. Nu este vorba de acele deficite temporare, sezoniere, inerente în special economiei agricole, deficite care apar în anumite perioade ale anului, dar sunt acoperite cu prisosință în lunile când exportul, de pildă al cerealelor, se activează. Deficitele care ne interesează pentru un moment, au o cauză accidentală, dar ar putea avea un rezultat durabil. Spre pildă, o țară reia la un moment dat serviciul unui împrumut extern, sau este obligată să plătească altor țări, reparații de războiu. Prin această transferare de capitaluri, un element deficitar apare în balanța conturilor. Sub imperiul cursului forțat moneda țării în chestiune, să zicem germană, va scădea pe piața schimbului din cauza cererii devizelor străine. Prin raport la monedele străine, prețurile mărfurilor germane vor scădea, deoarece pentru englezi prețul unei mărci germane, in lire, se va fi eftinit. Exportul Germaniei va crește «!. așa măsurameat deficitul inițial al balanței va fi acoperit. In regimul etalonului aur și al convertibilității, moneda națională nu va putea varia decât în anumite limite, cari se cheamă .»gold points“. In adevăr va veni un moment, monedele fiind convertibile, când va fi mai avantajos — pentru Germania de pildă—să trimeată aur peste graniță, cu toată cheltuiala transportului, decât să cumpere pe piața schimbului lirele sterline de cari are nevoie, dar cari devin tot mai scumpe. Plecarea aurului din țară micșorează disponibiltățile monetare, aurul servind ca bază întregului edificiu al circulațiunii și al creditului, în economia metalică. Restricțiunea acestor disponibilități este o cauză în plus pentru micșorarea prețurilor și activarea exportului. Penuria de capitaluri atrage însă și un alt element activ al balanței de conturi. Capitalurile străine vor veni să profite de dobânzile ridicate. Banca de emisiune va ajuta realizarea acestor fenomene prin ridicarea taxei de scont, măsură indispensabilă pentru apărarea rezervei metalice, față de exportul aurului. * Funcționarea băncii internaționale are ca scop și va avea ca rezultat să împiedice mișcările internaționale ale aurului. Mijlocul este o anumită stabilizare a schimbului. Chiar în caz de deficit al balanței, moneda nu va mai atinge limita punctului de eșire al aurului, deoarece devizele străine necesare vor fi puse la dispoziția băncii de emisiune respective, de către banca internațională, și iată cum, aceasta din urmă, având conturi în diferite monezi deschise băncilor de emisiune, va opera transfertul pe cale de viriment asupra acestor conturi. Piața schimbului nu va mai fi influențată, fenomenele descrise mai sus nu se vor ma produce: nici scădere de prețuri, nici elire de aur, nici afluență de capitaluri. Ori, aceste fenomene erau simptome, termometre indicând o situațiune economică precară. Erau în acelaș timp remedii și avertismente. In cazul deficitelor sezoniere cari se acoperă singure, funcționarea băncii internaționale nu poate aduce nici un neajuns, dar în cazul deficitelor permanente, această funcționare apare ca o piedică a simptomelor de criză. Ori, dacă oprești oscilațiunile busolei, se poate întâmpla să rătăcești drumul. (Citiți continuarea în pag.ula) A