Vremea, iulie-decembrie 1930 (Anul 3, nr. 120-156)
1930-07-03 / nr. 120
An. III.No.120 IO PAGINI 3 IULIE I930 4P ARE JOIA Unirile: MV i STR. CAROL, 10 TELEFOANE 144/36 șl 311/35 Ex. 5 LEI POLITICA-SOCIALA CULTURALĂ In acest număr: „VREMEA-SPORT“ — Supliment gratuit — Muscata Jiu (ereastra 9 de un VICTOR POPA Director: Vladimir Al. Donescu „VREMEA-UITERARA“ Vacanță bună... Parlamentul și-a închis porțile iar Primul ministru obosit de legile făurite pentru fericirea noastră, își caută odihna necesară. Vacanță bună... In plină admirație pentru activitatea desfășurată în cursul anului, nația românească fericită, de la un hotar la altul al țării se poate felicita de hărnicia aleșilor săi. ..Opera“ desfășurată de parlamentarii noștri, trebuie, desigur, să fie dată de exemplu, tuturor Statelor de pe glob. Nici un parlament — din câte cunoaștem noi — nu a reușit să voteze în minimum de timp, maximum de legi, așa cum a dat dovadă Parlamentul Românesc. Onoare lui... Avem, grație acestei activități prodigioase, un stok important de legi, menite, desigur, să aducă fericirea în populație. Ce păcat, însă, că de atâta vreme nimeni nu mai crede în salvarea prin întocmiri de legi însăși deputații și senatorii cari s au luptat să termine votarea, până la termenul fixat de guvern, a tuturor fanteziilor ministeriale, sunt convinși de inutilitatea sforțărilor făcute. Greutățile covârșitoare prin care ne sbatem, nu vor fi prin nimic îndepărtate prin potopul de legislație ce s’a abătut asupra noastră. Desigur, speranțele de mai bine, capătă prin acest sfârșit de seziune parlamentară, o nouă desmințire. Prin noi, am disperat să mai realizăm lucruri bune. Nu reușim mai mult decât să adâncim prăpastia în care suntem aruncați de politicianismul zilelor noastre. O rază de lumină, pare-se că se ivește totuși. E dureros că trebuie să o mărturisim, dar este realitatea. Așteptăm de la nouii concesionari ai bogăției noastre, îndreptarea situației țării. Guvernul are, incontestabil, un merit în această privință. Și-a dat seama de incapacitatea sa, și-a pornit pe drumul concesiunii averii naționale în mâini străine. De la dânsele, așteptam ultimile speranțe de îndreptare. Guvernul e obosit, pleacă în vacanță de odihnă. Concesionarii străini îi iau locul și pornesc să ne refacă țara. E dureros pentru demnitatea noastră de români, dar avem soarta ce o merităm. Ne-am pus prea ușor încrederea noastră în mâinile conducătorilor de azi. Odată treziți, e prea târziu. Străinii au contractele semnate, ei pășesc pe calea înfăptuirilor. Să le dorim o colaborare amicală. Ii sfătuim chiar să lucreze în acest mod. Altfel, sentimentul național va ști să reacționeze la vreme. Guvernului, și parlamentarilor le urăm vacanță bună și cât mai lungă. Locul lor l-au luat experții străini, de la care, ne-a mai rămas azi să sperăm într’o îndreptare oarecare. ...Sunt ultimele iluzii, ce ni le facem acum, în România în anul 1930. VI. Caricatura „Vremii* Țara este fericita... în ziua când Parlamentul s’a închis, d-l Primministru a plecat la Bădăceni spre a se odihni. (Ziarele) Concesionări, șomaj și altele... La sfârșitul acestei neîntrecute „activități“ parlamentare, când pe fiecare zi zeci de proecte se transformă într’o clipă în legi neaplicabile sau dăunătoare vieții societății noastre, Camera și Senatul au votat două legi extrem de importante: concesionarea telefoanelor și concesionarea refacerei șoselei București-Brașov. Ambele concesiuni sunt făcute unor case străine. Și, se pare unor case destul de serioase. In chipul acesta două însemnate probleme sunt rezolvate. In foarte scurt timp — în orice caz să sperăm ! — șoseaua București-Brașov va deveni practicabilă, rivalizând cu cele mai bune șosele din occident. Cel ce va voi deci în viitor să facă o călătorie până la Brașov nu va mai fi nevoit să se echipeze în explorator de ținuturi nelocuite. Și nu va mai avea de suportat nici nouuni de praf ce-i ridică fiecare mașină în trecerea ei, și nici neplăcerile unui drum ciuruit în întregime de gropi. O călătorie până la Brașov va fi o plimbare cu adevărat agreabilă. Așa cel puțin voește să ne asigure d. Manoilescu, susținător de dată recentă a acestor două importante concesiuni. Pe de altă parte telefoanele vor putea răspunde și ele unei necesități. Nu vor mai fi simple obiecte decorative în casa unui om. Iar cel ce va voi să-și instaleze un post telefonic nu va mai fi obligat să treacă pe la un puternic al zilei, ca să poată cu ajutorul lui, cuceri grația directorului general și deci... un telefon. Iată de ce oricine din nească, doritor să trăiască țara româcu orice preț într’un mediu civilizat, nu poate decât felicita întâiu pe d. Madgearu care e autorul acestor concesionări și apoi pe d. Manoilescu care, de când a fost făcut ministru, s’a convins atât de lesne de avantajele celor două contracte. Decât, un lucru trebue subliniat. Problema telefoanelor și a construirii unor șosele cumsecade nu poate fi rezolvată izolat. Ea face parte dintr’un lanț întreg de probleme. Și a soluționa una dintre ele fără a ține seamă de celelalte, înseamnă pur și simplu a le agrava pe toate. Nu poate, evident, contesta nimeni câte avantagii din punct de vedere tehnic ne oferă casele și întreprinderile străine. Experiența lor, mijloacele lor tehnice și bănești le îngădue să facă opere frumoase și trainice. Ce folos însă că vom avea șosele frumoase și telefoane perfecte, dacă șomajul și sărăcia generală vor spori zilnic ? Sunt state care născocesc tot felul de sisteme pentru a folosi energia oamenilor ce nu găsesc de lucru. Șomeurii sunt întrebuințați în fel de fel de lucrări — șosele, construcții de poduri—a căror utilitate de multe ori, nu este chiar atât de imediată, numai ca oameni să nu-și irosească puterea lor de muncă într’o vieață de trântori pe spinarea bugetului public. Iar noi ?.... Noi lăsăm să sporească numărul șomerilor fără să ne pese de consecințele șomajului, și împărțim munca pe care am putea și trebui s’o facem singuri, străinilor. D. Manoilescu, omul în care ne învățasem să vedem un adevărat bărbat politic, cu o cultură aleasă, cu vederi largi și bun cunoscător al nevoilor românești, astfel își inaugurează d-sa activitatea de ministru ? Pentru ce mintea i s’a întunecat imediat ce s’a suit pe banca ministerială și n’a mai putut privi problema în ansamblul ei ?... Concesionăm... concesionăm... E cea mai simplistă concepție de guvernare. Chemăm pe străini să ne fabrice armele ! chemăm pe străini să ne facă șosele ! dăm străinilor exploatarea telefoanelor ! mâine-poimâine le dăm exploatarea căilor ferate, și poate... cine știe... însăși exploatarea pământului ! In sfârșit declarăm sus și tare că suntem neputincioși să realizăm ceva singuri. Frumos viitor ni se pregătește ! Punem zilnic parafa pe contractele de concesiuni! Mai ușoară vieață nu o putea întradevăr nimeni imagina. Dar vezi Doamne ! pentru atâta lucru nu era nevoie de un guvern întreg cu o sumă de miniștri și o droaie de subsecretari. Un simplu ușier al oricăruia dintre miniștri ar fi fost deajuns. C. A. Donescu Politica maghiară de Mihail Polihroniade Deși lucrul poate părea paradoxal, totuși înclin să văd în contele Bethlen un discipol al lui Lenin. Firește nu-mi chipui că nobilul magnat maghiar, ar avea vre o accentuată simpatie pentru doctrinele dragi dictatorului proletar fără îndoială însă că i-a studiat tactica și că „mutatis mutandis” o aplică. Unul din preceptele tactice cele mai prețuite ale lui Lenin, era acela de a nu lăsa să treacă nici o zi fără a impresiona massele printr’un eveniment cu caracter revoluționar. (Grevă, manifest incendiar, ciocnire cu poliția, etc., etc.). O stare continuă de surescitare, trebuia cu orice preț menținută în vederea declanșării — mai curând sau mai târziu — revoluției proletariene. O tactică asemănătoare este întrebuințată de contele Bethlen, în vederea înlăturării pentru Ungaria, a consecințelor tratatului de la Trianon. Contele Bethlen este fără îndoială un mare om politic. De aproape zece ani conduce Ungaria, și cum cea mai bună apărare începe prin a înțelege și a prețui la justa lui valoare dușmanul, ne propunem în articolul de față, să înfățișem în câteva cuvinte realizările contelui Bethlem în politica internă și să analizăm esența perculoasei sale acțiuni externe. Actualul prim-ministru maghiar a luat puterea într-o perioadă foarte tulbure. Țara sa suportase un lung război, din care ieșise redusă la o treime din ceia ce era odinioară, apoi fusese însângerată de o revoluție socială de care nu scăpase decât spre a cădea sub stăpânirea românească, în sfârșit după plecarea românilor cele două încercări ale lui Carol de Habsburg de ași recupera tronul creaseră Ungariei noi complicațiuni interne și externe. Contele Bethlen a urmărit de la început în politica internă două ținte : restabilirea prestigiului autorității de stat și refacerea financiaroeconomică. Cu sprijinul ferm și inteligent al regentului Horthy se poate spune că d. Bethlen a atins complect primul obiectiv De aproape zece ani ordinea — în cea mai strictă accepțiune a cuvântului — domnește în Ungaria. D. Bethlen este un om de dreapta moderată și în jocul partidelor a știut să-și găsească calea între legitimiștii intransigenți și socialdemocrați. In acelaș timp însă d-sa a refuzat constant să acorde cea mai mică reformă, care ar fi dus la democratizarea țării ceia ce din punct de vedere maghiar ar fi fost un dezastru. In adevăr — și lucrul a fost de curând pus din nou în lumină de d. Octavian Goga — democrația aduce pe primul plan preocupările sociale în detrimentul celor naționale. De aceea contele Bethlen a urmat o politică înțeleaptă refuzând să ia orice măsură care ar fi distras atenția Ungariei de la problemele naționale. In consecință de 10 ani Ungaria trăește într'o febră național-șovină din ce în ce mai acută, febră care — nu trebue s’o ascundem — constitue cea mai bună pregătire morală în vederea unei eventuale revanșe. Concomitent cu realizarea primei părți a programului său intern, contele Bethlen s’a străduit să pună ordine în (Continuarea în pagina ll-a) Introfușcere în știința politicei practice de Petre I. Ghiață . Valoarea politică a indivizilor nu este determinată de capacitatea lor profesională într-unul din variile domenii ale vieții sociale : avocați celebri, de pildă, profesori savanți în mediul politic mediocri conducători, neputând obține — cu rarisime excepții — locurile de comandă. Ideal ar fi, fără îndoială, ca temeinica pregătire profesonală, să-i impună între îndrumătorii politici ai generației, căreia aparțin. Numai că asemenea deziderate plutesc în domeniul ipotetic al idealului iar politica acționează prin excelență în domeniul realităților . Exemplarele acestea superbe ale conglomeratului social au însă o consolare: nevalorificarea lor din punct de vedere politic este carecteristica democrațiilor în fașă. Democrațiile occidentale au înfăptuit cu brio îmbinarea strălucirii profesionale cu cerințele ambianței politice.★ Tristă generație, ai cărei membri înlănțuiți ispitei situațiilor efemere nu cutează să-și strige revolta justificată, indicând — fără înconjur — și soluțiunile valabile pentru remedierea stărilor care le ascute revolta ! ★ Tineretul în viața partidelor politice nu-și justifică existența, nici nu-și validează, serios, pretențiunile — dacă prin efortul său de gândire nu adaugă o notă nouă și reală ideologiei generațiilor, care l-au precedat, și nu numai atât : dacă nu acționează spre a dovedi eficacitatea certului său. * * Ca să poți realiza trainic preferă întotdeauna onestitatea prostului în locul inteligenței perfidului. * Ireductibilii adversari ai democrației se recrutează din rândurile personalităților proeminente, pe care le ofensează gradilocvența măscăriciului elector. * Adevăratul om politic nu cunoaște în împlinirea propriilor sale năzuințe — în orice împrejurare protivnică — termenul „prea târziu’’. * , Când lupți cu gândul de a învinge, evită tovărășia celor bolnavi de pesimism.* Când ai convingerea că programul, ce urmărești, poate aduce prosperitatea tuturor — treci peste cadavrele fricoșilor și crucifică pe stâlpul infamiei tot șiragul specimenelor interesate. Nimeni nu-i indispensabil vieții politice — a anunțat sentențios unul din oamenii politici, cari au ctitorit această țară. Formula conține întregul dispreț al colectivității — acest molod fără limite — pentru umila vietate individuală. Și nici un protest ne răsunat din rândurile individualiștilor ; trăim epoca faptelor colective și nimeni nu mai cutează să se plece asupra tragismului existenței individuale. * Relativitatea raporturilor între fenomenele sub care se manifestă existența — a dovedit-o cu prisosință știința și-a confirmat-o până în ultimele consecințe geniul lui Einstein. Nicăeri, însă, ca în politică relativitatea nu apare mai dominantă. * Oamenii și stările sociale se profilează diferit după perspectiva din care-i cercetezi ; alta este valoarea și sensul năzuințelor lor, dacă-i privești ca opozant, alta valoarea și sensul dacă urmărești exprimarea acestor năzuinți când îi guvernezi. Ceea ce părea și just și realizabil în opoziție, este temerar și uneori primejdios, dacă n’ai struns, aflându-te la conducere. Massele populare n‘au încă pregătirea ca să înțeleagă antiteza guvernopoziție — și de aci procesul uniform, banal, dar veșnic reiterat, al iluziilor opoziționiste, sfărâmate rând pe rând de imperativele strigente ale guvernării. Și de aci toate îndrumările populare și toate clamările împotriva ideilor de om. In fond, un simplu aspect al relativismului, care reglează societatea, într’o democrație reală, onestitatea poate constitui dacă nu un titlu de glorie, sigur însă, o bază nesdruncinată pentru ascensiune politică, împotriva personalităților oneste calomnia — această primejdioasă arșidă a apașilor politici de pretutindeni — este silită să tacă la un moment dat, de teama ridiculului, în care ar putea să alunece... Și calomniatorii versați sunt prudenți.* De altfel viața socială relevă în toate timpurile și peste tot, două spețe bine distincte de politiciani : profito(Citiți continuarea în pag. lla)