Vremea, iulie-decembrie 1932 (Anul 5, nr. 244-268)

1932-07-03 / nr. 244

r 10 PAGIil 5 LEI 5 Iulie 1952 APARE DUMIilCA IMI: mil) SIR. CARqivIJ*«^N CENTi^^s TELEFOANE I âȚ| Ü N ” 844/38 (I 3«/ 3jț5irw'n » In supliment: VREMEA ^ SPORT POLITICĂ ECONOMICĂ - FINANCIARĂ — LITERARĂ Director: Vladimir AL­tonescu TEATRALA AIUL V. no. 244 D. Virgil M­adgearu pretinde ca singura noa­stră salvare ar fi o „e­­conomie dirijată**. Se poate. Cu singura condiție însă să n’o di­rijeze d-sa. TT. VII'*! Țigăniile ardelenilor Credeam că vehementele atacuri îm­potriva vechiului regat lansate de „Pa­tria“ trebu­iu să se termine odată cu instalarea d-lui Vaida la cârma țării. Atacurile ar fi avut în acest caz o jus­tificare. Ne-am înșelat. Săgețile s-au transformat în ciomege. Loviturile au devenit mai sistematice. Vina însă de a le fi continuat, mai gravă, iar conse­cințele desigur, funeste. Ce vor ardelenii d­ela PATRIA? Ce vrea însuși d. Maniu, care a apărut în luptă fără masca ipocriziei sale obiș­nuite ? Pentru ce asvârlă oamenii aceș­tia atâtea necuviințe micei și îngădui­toarei Românii ? Să „bombardeze Bu­cureștii“, să nimicească pe „regățeni“ ca să poată stăpâni ei, neturburați și atotputernici ținuturile românești toate, golite de cei ce nu voesc să li se facă slugi. Simțeam o datorie sfântă să nu ne o­­cupăm în această gazetă de toate țigă­­niile cu care „ardelenii“ d-lui Maniu încercaseră să mânjească sufletul po­porului acesta. Socotim însă astăzi că nu-i mai este îngăduit nici unui român din vechiul regat să primească indife­rent lăturile de la Cluj. Și, dacă d. Ma­niu în situația gravă de astăzi înțelege să aducă complicații în interior prin acțiunea sa, să ia aminte că ve­chiul regat cu toată conștiința actului ce face e gata ori­când să pună lucru­rile la punct și să provoace orice soiu de clarificare. Da, domnule Maniu, România acea­sta de dincoace de Carpați nu-și face nici o glorie că v-a desrobit. Ține însă să vă amintească că nu a purtat răz­boiul nici ca să vă stăpânească, nici ca să vă speculeze dar desigur nici ca să fie stăpânită. Idealul ce a găsit înfăp­tuire în zilele noastre a fost pur și sim­plu de a întinde o mână frățească ce­lor ce de veacuri nu putuseră să vadă soarele libertății. Atât și nimic mai mult. Vechiul regat a voit să creeze o Românie Mare pentru ca toate sufle­tele românești să poată găsi adăpost fără deosebire, în propria lor țară. O viață comună și în deplnă armonie trebuia închiegată. O muncă rodnică, începută. Cu trudă și râvnă căminul sufletului românesc trebuia clădit. După atâția ani, d. Maniu stăruiește în aceiași greșală de a împărți frații în stăpânitori și stăpâniți. Și pentru a a­­țâța mai mult pe unii contra altora a născocit „nedreptatea ce se face Ar­dealului de a-i pune să comtribue cu 70% pentru vistieria Statului“. De unde a aflat d. Maniu această impre­sionantă cifră? Ce socoteală a făcut d-sa, că a putut să constate această „nemai­pomenită persecuție contra Ar­dealului“ ? Mă rog, există legiuiri spe­ciale pentru Ardeal ? Sunt birurile mai grele într'o parte a țării decât în cea­laltă ? Să ne spună: Noi ce știa din ve­chiul regat socoteam că Parlamentele din ultimul timp — și în care d. Maniu a avut un rol preponderent — nu fă­cuse legi cu tendințe de favoruri sau asupriri parțiale. Dar unui fost priim­­ministru nu-i este îngăduit să vor­bească cu ușurința unui agent electo­ral. Calculele meschine ale d-lui Maniu pot avea însă consecințe grave. Dacă provocările d-sale pot găsi răsunet pes­te Carpați și ar fi în stare să coboare simțimintele Ardealului întreg până la josnicele sale interese electorale, s-ar putea întâmpla ca jicnirile permanente ce se aduc „regățenilor“ să-i îndemne pe aceștia din urmă să înalțe din nou Carpații pentru a opri dincolo de ei dorul de stăpânire al d-lui Maniu. Nu se cutremură ființa d-sale, de o asemenea perspectivă ? Nu a găsit oare die Maniu, cu ceata sa întreagă, alt o­­biectiv electoral decât temelia așezării românești actuale ? Sau așteaptă să va­dă cetățenii ieșind cu pietre în strada, ca să-și dea seama că orice provocare are o limită? C. A. DONESCU IN NUMERILE VIITOARE , D-l Petru Comarescu va începe publica­rea unor serii de articole : „Tipurile reprezentative ale societății a­­mericane“. „Asistența“ Ligii Națiunii Poftiți, d-le Expert. Presidentia la dreapta, banii la stânga! Soluții... Sunt sau nu sunt. Mai întâi, avem soluții ce depind numai de noi, sau nu­mai soluții ce depind de lumea din a­­fară și număr de dânsa ? Am făcut cetățeanul român păr alb de cân­d a aflat că pentru boala noastră economică și financiară nu există o so­luție națională, adică internă. Dar ceea ce a aflat cetățeanul român demult nu a încăput încă sub român, — vorbim țeasta politicianului de cel care a gu­­vernat până ezi. Priviți la conu Costică Argetoianu !.. In umbră, tainic, și-a fixat rolul în criza deschisă acum 15 luni prin demi­sia cabinetului Mironescu. Nu-i păsa de nimic și de nimeni... „Băeții" lui știau ce știau și, de data aceea, știau bine : — „Titulescu vine, vorbește, per­­trarchează, nu poate să facă minister și, finalmente, se urcă în tren și „patronul“ la putere. Așa a fost. Dar nu pentru că așa montase piesa patronul dumnealor , pentru că intervenise la­ timpul opor­tun... furtul de documente de la Quăi d'Orsay. Dar n’are aface. Lucrurile sl au pe­trecut așa cum se prevedea d. Arge­­toianu în fastuosul său domicil, tăvălit comod într-un fotoliu profund ca un mormânt. — Titulică e prost... El face politică înaltă într'un bordel... Nu bordel, mă, asta-i țara!... într'un bordel nu se face politică, te învârtești... Așa că el vine și pleacă, iar eu, după el, vin și... stau.. N­ iau pe bărbosul dela Văleni cu mine: el ține fațada și eu trag sforile... Ale­geri ? Le face eu ! Nu-s parale? Ah... găsesc eu... încrederea celui mai mare o­­m eu... S’a sculat, s’a crăcănat pe picioare, și-a înfipt pumnii în buzunare și a a­­dăugat: — Am să le joc piesa până la final!.. Și a jucat-o. Nu însă până la final.... Finalul, prost de altfel, a fost finalul conceput de Iorga scriitor de tragedie somnifere. Să recunoaștem, că finalul cu demisia a fost intr'adevăr o tragedie, dar nu som­niferă, din contra... S-a scăpărat șezu­tul lu Conu Costică în clipa în care a aflat cum a căzut cortina. Dar conu Costică nu întârzie în stări sufletești. S'a făcut ? S’a făcut! Acu să vedem ce spuză tragem pe tur­ta noastră. Și a tras : — Aveam mâinile legate... Dar Iorga de colo : — Noi nu eram noi... Atunci de ce au mai chricuit gâlcea­va contra partidelor, că erau așa și pe dincolo și bune de­ nimic . Nu știa comu Costică c’a trecut vremea ciocoismu­lui, a disprețului suveran, a cinismului înnecat în glume scatologice ce sunau fals și rămâneau fără ecou ? Nu știa el că puterea o iei de la cine o iei dar că n'o ții decât dacă te lasă evenimentele ? Ea știa. Dar gândea că ajunge să ai un reporter de casă, să-i dictezi ce și cum vrei ca să ai atmosferă și... s'o duci. Și n'a dus'o ci s'a dus. Acum, explică ce și cum a fost. Tot așa, cu duh, cu veselie, cu apropouri și cu aluzii. Tot reporterul Mireacu, a rămas pri­ma și ultima armă a conului Costică, ce grăește: — Să-mi fie îngăduit să vorbesc mai mult în jurul raportului Rist decât despre conținutul lui, întâi fiindcă e cald. Cafeneaua s'a ținut de burtă : — Mă, mare șmecher! Al dracului! Văzuți! E cald ! D'aia vorbește mai mult în jurul... ha, ha, ha. Dat dracu­lui mă, rău ! Dar deși e cald și conu Costică vor­bește mai mult alături, tot îi scapă una. Raportul a fost plănuit în vederea unui ajutor de trezorerie dar a fost conceput ca să dovedească că nu ni se mai poate da acest ajutor. Cu alte cuvinte, conu Costică mărturisește că a chemat pe d. Rist să-i vadă ministr­ul, că a sperat că d. Rist nu va vedea nimic, și, că va ajunge la concluzia că e bine să îi se dea ceva franci francezi pe mână... pentru ca guvernarea lui să nu-și dea duhul. Dar d. Rist­e venit și... a văzut, de aci raportul conceput altfel decât a fost plănuit. Mărturisire. — de care râde în bar­bă săltând într’un picior „bărbosul de la Văleni“. ... Care nu râde numai de asta. Când și-a dat demisia și a plecat pe jos cu bățul său de păstor fără turmă, sa dus de-a dreptul la preșidenția Con­siliului unde a chemat pe secretarul general : „— Ei, dragă, uite, am demisionat... Da... da... A­m demisionat... Aiurit, d. Vlahide începu o frază protocolară — Eu, domnule prim-ministru, am fost în­totdeauna... — Ei, da... mulțumesc... Și aplecându-se, ochi în ochi — Am demisionat, dar l-am curățat și pe „bubosul“. Astă­zi amândoi tovarăși „bărbo­sul"" și „bubosul", care l au chemat pe d. Rist se ridică în contra finanței in­ternaționale care... Antidinasticism Ultima rețetă a mareșalului Averescu. Ie practică prin compilații istorice și un sistem de aluzii foarte puțin stră­vezii pentru ochii mulțimei. Mai mult o aduce din condei, sau, cum zice po­porul , „bate seaua...“. Gaură în cer nu face. A fost o vre­mea în care partidele politice vorbeau regelui ritos, de limbaj direct. Și regele nu s'a speriat. Nici de republicanism n'a vorbit. Pentru că regele acela era om cuminte. Pe șeful „republicei de la Ploești“ l'a făcut... aghiotant regal, iar acesta i-a rămas credincios până în mor­mânt. Multe bune n'am prea asimilat noi de la Francezi, dar am asimilat fronda lor, nu fără a o... localiza. Adică i-am tăiat din ascuțișuri ca să nu ne rănim singuri, încât a­­ devenit un fel de litur­ghie cu dragă , cine bea, așteaptă za­darnic beția. Argumente electorale La o întrunire la Romanați D­l­­ par­don, Principele) M. Sturza a între­buințat, în fața alegătorilor o imagine nefericită, spre a demonstra conștiința curată și spiritul de abnegațiune a d-lui George I. C. Brătianu: — „ ...când sora mea s'a măritat cu mult iubitul nostru șef, am văzut o săp­tămână după nuntă pe cumnatul meu palid, galben și slăbit (râsete) nu este ce credeți dv„ dar dânsul în conștiin­ciozitatea și curățenia suflet­­scă cei caracterizează vedhea răspunderea unui cămin, creearea unei m­oui familii — gând cei frământa zi și noapte....". Râsul a fost homeric. Nu știm întrucât cuvintele franțuzite ale vorbitorului au fost convingătoare. Campania electorala Cei sceptici vor spune că toate ale­gerile se aseamănă. Că fiecare guvern este tot atât de rău ca cel precedent. Că opiniune publică nu există în Țara Românească, fiindcă marea majoritate a alegătorilor se îndreaptă de obiceiul către cei ce dețin puterea și sunt așa­dar mai în măsură să le satisfacă in­teresele momentului. Astfel vorbesc scepticii chiar și în aceste zile de înfri­gurare. Ceea ce luam drept un adevăr în timpurile similare de criză politică, nu voi accepta azi cu atâta ușurință, sau mai bine spus, superficialitate. Ori poate îmi mai­­ fac naive iluziuni despre discernământul și caracterul marelui nostru public în capitală și în provincie? Nu cred, fiindcă am zărit anume semne premergătoare. De aceea lupta electorală de azi nu se poate asemui întocmai cu cele din anii anteriori, întâi de toate situațiu­­nea generală a țărei, poate nici chiar în vremea războiului celui mare, nu a fost atât de proastă din toate punctele de vedere, ca urmarea firească, că ne­mulțumirea generală și-a făcut drum cu o intensitate și o putere neobișnuită. In al doilea rând rareori a fost che­mat la putere un guvern care să fie so­cotit, cu atâta unanimitate, drept o ru­șine și o sfidare față de țara întreagă , nu, desigur, față de persoanele care îl compun, sau de actele pe care acestea au putut să le săvârșească în decursul ultimelor două sau trei săptămâni de când sunt la cârmă, ci în contra parti­dului pe care îl reprezintă și care într'o Țară civilizată, după toate cele înfăp­tuite subt recenta guvernare, n'ar mai fi trebuit să vadă lumina puterei, atât de curând. In al treilea rând și din nefericire, azi, pe negândite chiar, a ajuns să se dea lupta deschisă pentru, ori în con­tra acelor influențe atât de nefaste care de luni de zile s'au resimțit, spre nenorocirea celor de sus, ca și a celor de jous, în preajma Suveranului nostru. Poporul nu trebue să știe că Regele Țărei are anume simpatii și antipatii politice — este o chestiune de pres­tigiu. Coroana nu ar trebui amestecată în nici un fel de lupte politice, nu ar trebui să arate nici un fel de subiecti­vism în această materie. Și c­u toate a­­cestea chiar ultimul om de pe stradă și-a dat seama de contrariul. Dumini­ca trecută. Iată deci pentru ce lupta electorală de azi va fi din cele mai violente. Toc­mai în vremea recoltei, a timpurilor atât de grele prin care trecem, în care ne trebue liniște, nu patimă și vrăș­­mășie. Totuși această vrășmășie a avut și dânsa partea ei cea bună, un om, ca și un partid, ce se găsește persecutat fără prea multă dreptate, ajunge prin­­tr'un simțământ logic și omenesc, să fie considerat drept victimă, raliind astfel simpatii care de mult îi erau înstrăinate. Acelaș proces sufletesc se petrece și azi între partidul liberal și restul Țărei. Totuși, nu ne facem nici un fel de iluziuni asupra așa numitelor alegeri libere; după primele 15 zile de cam­panie electorală, situațiunea se desem­nează destul de limpede: Vaida, ca orișice formațiune guvernul politică care este la putere, în numele demo­crației a­tot­puternice, va hotărâ cu bâta convingerea pe care alegătorul va trebui s'o aibe. De­ altfel am ajuns la concluziunea că discuțiuni de asemenea natură nu sunt decât vorbe de clacă. Căci fiecare țară nu are decât guvernanții pe care îi merită și probabil că România nu are dreptul în aceste vremuri grele, la con­ducători mai luminați. Ispășim desigur păcate trecute și re­zultatul propriilor noastre defecte. Și nici nu ne mai este milă de cei ce suferă fără a reacționa — desigur că slabii își merită soarta. întristătoare priveliște pentru cei cari au cutezanța a nu se socoti păr­tași ai gloatei apatice. DAN RAREȘ de după paravan... IN NUMERILE VIITOARE : D-l George Mihail Zamfirescu, va publi­ca o nouă nuvelă inedită, intitulată „Familia Avram sin Marcu“.

Next