Vremea, ianuarie-iunie 1933 (Anul 6, nr. 269-293)
1933-01-01 / nr. 269
12 PAGINI 5 LEZAn. VI NI- 269 — 1 ianuarie 1955 BUCUREȘTI, Str. Carol. IO TELEFOANE: 344/36 $1 311/35 — SERGENTUL: De ce l-ai bătut, domnule? — CETĂȚEANUL : Păi dacă mi-a urat „la mulți ani“ ! Functionarismul die Statf, platei noastră «Le încercare N’am ști să spunem dacă informațiile pe care le lasă guvernul să apară în ziare în privința ușurării datoriei noastre publice, pot fi luate în serios. Sau nu sunt în realitate decât calmante ca să potolească mizeria generală. In orice caz nu se poate contesta că guvernul încerca să profite de pe urma faimosului vot al Camerii franceze ca să obție fără riscul unui blam al lumii întregi, aranjamente pentru apăsătoarea noastră datorie externă. Că se va obține sau nu aceasta este altă socoteală Fie ne totuși îngăduit să fim optimiști. Nu doară că am avea încredere în posibilitățile diplomatice ale conducătorilor noștri de astăzi, dar socotim că ușurarea datoriei publice externe, mai mult decât o operație financiară de moment, este o condiție esențială a existenței noastre însăși. Ușurarea acestei datorii, trebue s’o spunem fără înconjur, reprezintă punctul inițial al oricărei acțiuni de redresare românească. o va face așadar guvernul actual sau guvernul de mâine, asta interesează mai puțin. Chestiunea este: ea trebue făcută. Atât ? Desigur nu , salvarea României nu ne poate veni numai de aci, fisurarea datoriei externe nu poate să fie decât un mijloc de a netezi un drum. Drumul către soluționarea gravei Probleme a funcționarismului public. De ce n’am, spune-o? Pletora de funcționari ai statului este adevărata noastră sarcină, care ne istovește și ne sugrumă. Și care trebue să ne dea de gândit. Funcționarismul român reprezină în realități, șomajul român. Cure, pot așa clar să fi pretenția unei soluții’ șuvătoare înainte de a ataca adevărata problemă românească. Evident nu suntem dintre aceia cari să amintim antica normă de guvenare ,,salva, reipublicae suprema lex..“ și să admitem sau să preconizăm bisturiul. Socotim că formula romană este prea perimată concepțiilor de viață socială ale zilelor noastre, care consideră societatea organizată, o alcătuire de ființe vii ce trebue să trăească ființcă au dreptul acesta, — mai mult decât un noian de formule abstracte ce trebuesc cu orice preț salvate. Nu vom are așadar să se ia în cercetare problema funcționarismului fiindcă bugetului i-ar sta bine echilibrat. Că pentru simplul motiv că interesul acestor indivizi ca și al întregei colectivități într’altfel problema este să se rezolve șomajului, decât prin agravarea biurocritismului. Funcționarii publici, în marea lor majoritate, nu corespund unei necesități de stat. Aparatul administrativ este astăzi uriaș pentru că în decursul ultimilor ani s’a simțit nevoia să se găsească un adăpost celor naufragiați de criza ce n’a înțeles să cruțe nici un colț al lumii, întrebarea este așadar dacă acest adăpost mai poate astăz dăinui fără să dăuneze celor ocrotiți «» și celorlalți. Cu alte cuvinte dacă satul nu le-ar putea găsi un miitor de trai, tot atât de omenesc cel puțin, din care însă să găsească el însuși în profit. Dați o raită prin serviciile noastre publice, și dați o raită prin țara noastră întreagă. Veți avea cu siguranțâ o îndoită impresie și veți simți aceeaș descurajantă tristețe. Oameni pregătiți pentru opere viabile, energii tinere linceresc în biurouri prăfuite de probleme inutile. Entuziasmul li se scurge într’o activitate fără țel, fără randament și fără consecințe. O viață neînțeleasă de paraziți fără voie, ofilește orice spirit !- Wr?r-*5--* avortează îJ—1 rândul lucrătorii englezi rămași fără lucru au primit’o a perpanetizat șomajul în loc să lase să se absoarbă, firesc și necesar. Impactența oamenilor de azi nu îngădue desigur așteptări nici de scurtă durată. Dar Anglia are cel puțin o scuză: înspăimântată de inevitabile tulburări sociale, pe care șomajul nu i le-ar fi cruțat, nu a putut găsi altă c cîrpă deräf în neiefoniat miliarde franci pentru mari lucrări publice ce vor trebui efectuate imediat. Fiindcă s’a găsit necesitatea combaterii șomajului în acest chip. ■ Neapărat problema funcționarismului nu datează de astăzi sau de ori. Ea exista și în secolul trecut schimbându-și în prezent doar forma și sporindu-și acuitatea. Istoricul nu spune că : OCCfi. • ... • ■ lom .ru-M â i j dkt ».ud ISIIO prin cmsc'ju >.i.nemi atăriri* - are. au. N.... .-i Di. 'MC [UNK]' •.!•■ [UNK] C V: ••■Ci.... ■ '.XX. lO..ru V I ca de i.i h. i.ț trată lumea — de t< I ...n, serviciului și de . pe. . .-?er*t. ■*, ață — i a r.oi t.a nican i se a iexclud v smdfoydor udai t.; I coel .or drept a •••leptaire nobiliarca și x.u.. ă> . de .c.vi.ii „Dar succesul oricărei activități economice, element psihologic de mare importanță fiindcă paralizează orice inițiativă. Și atunci, nu este aci explicația că oamenii în timp de criză caută adăpost la Stat, unde nu există alt risc decât al neplății salariului ? De cât folos ar fi așadar să deslănții mari campanii de lucrări public? ! Câte întreprinderi nu s’ar putea naște aksvoui'.. c .! - V1. 'ovr.'-i Nu frad-N. c .: aceste enervu roi ■ fps e ■ —K ■ oror . .. cri Í ' î. asister i.- ico: iu II : 1 ' • -’S Cje* este > sv[uoroi'.i? : •••■ [UNK]i.vftv -te civilizație Dă.'.n i. . .j'* o — ' . ..î ’iu-'. ai pei:.*’v ■I ,••• iii r )l jb si în îv . îOI.irăi'S. . .... ... • ..■'ima- ' ave? > •ș,'rbave.ui onuri dfcfiei suficiente, ■ en: írúăr toarti-' !aezi-ri î«i..ii> -.Vf gc . •. ui. '.s * *.u. ‘ .trii. «'• civilii ’ți» 5?i ’ priit ar- fir: -ția a>.eu .. ■ . tr, ouu ..'îi cre - Nu ceriu pa îmiitur«.. ur -n.. • >n. n.rri.-ă. -ii'imJ-: U: biî; ,,, ’ Je u u. .’: r-csdfibHitab' Căț» r-ii Stievii nu pad... g:t r- «t-Hf în âi.‘, ■ ro V >o- fi ""<<■' •■>■ [UNK] [UNK] do fes*---- ae uni? v. . pri. s* în ,j1. ■ r c..t'oltd oi: '• •' •’. •’o ”• •.-> ' vrte . bt. . d ptovtr.'i ae,! ..r,m ,ai .N * ’: publici m « c ti.■ [UNK]•taiereș u.' . ’N‘d: ’t' v.mai letd.vd b: ;' ':'i. ,J • o tem co b la . ■•.v-v'-' 'J--: ■ v ’iii <■.' .fir:. r. ■ ■ • »- treave :■ v.rbn-i. - c * bar- art.... O '.ay' 1 încercat ,rJ 1 vco~ u : < '4 ’ r,K: •.-<••. v0.-lUi , ■ ■ / no, ... . ' ■ 1 ef. • tie . . ... '. t -1 ■ ’ -t - a-au *. a.-mi ■ , •>, ..... . _ . -! !. _ ~ f : ii I .1 r ’ V**.•...*/•■ i T . ‘ 1 , , pe tiettfíí:. •ier*n a îe ‘ su Re •lari. fiwcțbMta.Ns.ot. Ir {is/ă:. , oară :• ihc .Fsp '. -e -i păcate?^ ’ ri cv.ab ! i: .■ [UNK].■•tiri devărpi. ■ ■ p ■s . !•,•■•. e [UNK] r ■ :■ aește ‘ rt fi. Cv,*••■ ta o. • na .. ..u.. • i o • a «face; '•.« \cs cw. 1 b,-s-.. Cv é vitSCJU':-, Cb oc’vi... 'Tf-'V; e:> :,.v'.y h:« . ... ;• aen.- ...N- ■ v, j j, ^ v ' * Povești care se repetă. O tresărire nervoasă în cursul unor desbateri la Senat a aruncat în discuție numele fostului ministru de Finanțe al Ducelui. D. Madgearu sau d. Potârcă ? Amândoi ? Comunicatul dat de guvern nu precizează dar... face scuze. Așa cer uzanțele internationale. n Dar „chestia“ rămâne. Pe vremea glorioasă când Mareșalul Averescu ajutat de d. Manoilescu făcea și desfăcea totul in țara românească, s’a vorbit, nici mai mult nici mai puțin, decât de o depărtare a României de Paris și de o tandră apropiere a ei de Roma. Mareșalul și-a făcut studiile la Turin, a păstrat prețioase amintiri din epoca aceea și a rămas italofil. Nu tocmai numai pentru atâta lucru. Italofilia de la guvern a Mareșalului mai avea trei cauze precise : 1) resentimentul contra Francezilor cu care au conlucrat în Moldova, cu care s’a ciocnit, și care sunt declarați vinovați de faptul ca Mareșalul Averescu au figurat in gloriosul cortegiu de generali care întovărășeau pe regele Ferdinand la intrarea sa in capitala recucerită a României Mari; 2) gustul foarte viu al Mareșalului pentru dictatură, gust exasperat de răsunătorul succes al Ducelui în spiritul nostru de maimuțări; 3) nevoia imperioasă a unui împrumut care nu putea fi contractat la Paris de acel guvern și care îi se oferea la Roma cu insistență simpatie. Din cele trei motive, cel mai palpabil — singurul — a fost împrumutul. S’a vorbit pe vremea aceea de fierărie veche ce ne-a fost vândută cu duiumul și de condiții, tot cu duiumul, care făceau ’ trudi P.cât rii *,• vărsa, odată operația contractată. Dar despre comision nu s’a vorbit decât in șoapte. Ceva mai tare s’a vorbit când d. Volpi a fost rugat să părăsească înaltele sale funcțiuni. Și gurile rele — ce de j mai sunt și în țara sorei noastre mai mari! — că s’a retras după ce a pus de... polenta. Va să zică o excelentă resputație de „om de afaceri" solid. Și iată că, după atâția ani, ca din senin, se spune cu glas tare, că, la tezaurul averei fostului argintar al Italiei, mi■ca surioară de pe malul Dâmboviței ar fi contribuit cu una sută de milioane lei. Este adevărat sau nu ! Nu știm. Ne permitem să credem că este foarte verosimil. Dacă nu pentru buna reputație a seniorului Volpi dar pentru și mai buna reputație a celor ce, la noi, au tratat în atâtea rânduri împrumuturi și concesiuni și care au transmis „străinilor microbul sportului național. Dar să spunem cinstit că nu este bine că acest lucru s’a spus acum, așa cum sa spus... .Prea avem aere de cârcotași care caută nod în papură în momentul în care „prietenia" noastră cu Italia este supusă unei revizuiri pe motive, tocmai, de revizionism. Și asta are mai multă alură... Seringi Aproape de speri, iată o altă afacere, tot atât de veche ca și cea de mai sus dar mai zgomotoasă. Tot pe vremea guvernării averescane, ministerul Sănătății, la ale cărui destine prezida un popă, popa Lupaș, a făcut in Germania o uriașă comandă de seringi și de... forcepsuri. De ce atâtea seringi și, mai cu seamă, de ce atâtea forcepsuri ? Răspunsul este simplu: aveam de primit din partea Germaniei reparațiuni, iar în contul acestor reparațiuni puteam cumpăra orice mărfuri sau materii pri„p-.or fi foi Nr știi. ..VI !ur !.!!•. fin... cale’. Noi -ai .de proutu încât narii cumpăr .• "■ e»ru-i compt buc . ■ . • . ’? ! • cric — tm.».•• ii / ■. .V. .î Si : .. . i ț.... spați.. u" . Jl