Vremea, ianuarie-iunie 1943 (Anul 16, nr. 680-704)
1943-01-01 / nr. 680
_ j UN AN 500 LEI ABONAM 6 LUNI 250 LEI p .vi j j>j I ivre'f LEI. ANUAL PatN i RU INdß. r> ti pb îi in STRA ! DUB^U Proprietarimea SA R „liftei* penti«cal natu^accesic scniru trinalul » imâin^erte a IT „rare le străbatem, a f de Crăciunta p 3*1 Nicolae, al Ardealu Ui încă către Dumnezeu !* Pentru izbanda P' Un i dintre Mi Românicirea turm °rapul din voi nu poate iasca 0 fericire pe primul estem suferit ■ Un frăția în duh, zeste lai mati pUiefrÎ ale afinem unul h altul geamul nostru, făcând pe care nu-l* și J^era*hasa nici o, dușmanilor. Să Î e străine, care ăpături in aceste. loastre, și să nu zid . unul din cei ce ascubească și să ne con afr tie ce rosturi ne- de interesele nea fl j adevăratele viteți din nii. Sunt _ re.« Iandrioși, . ■ BBBBBBB1|B ■ ■ ■life cărări. ■ ■ăzboiului B B ■voie să in : ■ BI y SB • 3 flBBBB1 Wf B ■9 J si să nu B Pastorală: ^J^ÎÎMi’dorea că războiul flk . ' . mini BBB •■ ’ ......Br.‘. lin I Io să B B «se s * cit a fi ai pfg Plj» BUCUREȘTI. Str. CASELEFOANE: 3.69.9S, 3.63.45 și 1*U JUCITATEA lA ADMINISTRAȚIE înscris reg. Publ. per. No 1030-938 ie „Vecii Napolie pol mori ! “ w ‘SPRE UNITATEA EUROPEANA Sunt unele lucruri de sensul adânc al căror nu ne dăm seama decât târziu, după ce experiența ne-a pus la Îndemână destule elemente pentru a ne putea alcătui o opinie justă despre ele. Sunt insă alte lucruri pentru deslegarea cărora aportul experienței nu este suficient. Pentru a le pătrunde cu adevărat, este nevoe ca mersul evenimentelor să fie de așa natură încât să nu dea putința de a pricepe evoluția lor și a stabili cu precizie ce le-au determinat. Printre fenomenele veacului trecut care multă vreme au constituit pentru noi, — copiii veacului al XX-lea, — o enigmă, a fost și îndrumarea completă și fără rezerve a socetății românești către Apus. De abia eliberată din dominația multiseculară a Semilunei, de abia desbărată de stăpânirea secundară dar cu atât mai dureroasă a Elvilor din Fanar, România și-a îndreptat hotărît toate năzuințele ei către statele civilizate din apatii Europei. A fost desigur in această atitudine o bună parte de snobism. Clasele înalte ale societății românești, — protipendada Principatelor, — care cu câteva decenii mai înainte găsea că nu se cuvine pentru un om de bună condiție să vorbească altă limbă decât grecește, — aleseseră Franța ca patrie ca adopțiune, petrecându-și acolo toate momentele libere și vorbindu-i limba cu excluderea aproape a limbii materne. Cu toate acestea, curentul către civilizația apuseană a fost prea puternic pentru a nu fi fost datorii decât unei simple mode impusă de lumea aleasă a trecutului nostru apropiat. Îndreptarea țărilor noastre către Apus a fost atât de iresistibilă încât ea im s-a făcut fără de a atrage după sine importante neajunsuri. Printre acestea, cel mai mare a fost acela al adoptării civilizației occidentale, așa cum se găsea ea ca produs al unei îndelungate evoluții și transplantarea ei identică în țările noastre. Din nefericire, această transplantare n'a putut să fie întreagă, adică să introducă la noi tot ce veacuri de continuă și pașnică propășire a putut să producă pentru acele țări. Ceea ce am adus noi din străinătate a fost doar forma exterioară a civilizației apusene, înjghebarea ei juridică. Iar nu conținutul ei prețios, spiritul ei în ce are ea mai subtil. Și este natural să fi fost așa când ne gândim că civilizația românească, atâta câtă avem, nu a fost efectul unei lungi evoluții ci al adoptării în bloc a unor forme străine, sub impulsii unei necesități ce nu putea să fie eludată. Reproșul adus de junimiști civilizației românești, că este o „formă fără fond“, în urma introducerii fără discernământ a cadrului juridic și a instituțiilor apusene, nu a fost desigur lipsit de temei. O transformare mai puțin precipitată ar fi putut să facă anume ca formele streine să fie adoptate cu mai multă judecată, astfel încât să corespundă mai bine necesităților reale și fondului sufletesc al poporului nostru. Dacă aceasta nu s-a întâmplat, a fost din cauză că statul român în formație avea absolută nevoe de un minimum de cristalizare care să-i puni in posibilitate de a rezista încercărilor de „pașnică“ infiltrări a puternicelor state învecinate. Principiile acestei cristalizări tânărul stat românesc nu putea să se ia de la Răsărit, iață de care poporul nostru avea o legitimă neîncredrere, întrucât de acolo nu i-au venit decât primejdii. Năvălirile necurmate a fi barbarilor de tot felul, care au trecut peste trupul bravilor dar puținilor descendenți ai coloniștilor romani amestecați cu poporul dac autohton aci de milenii, ne-au învățat să nu m ^|gsj||^J^i^^u^h^^n^vin^^i^acel^ărti^lr^ jubibol sensibil al acestei stări de lucruri îl constitue, pentru fiecare Român, crivățul înghețat și tăios pe care, în fiecare iarnă întinsul stepelor rusești îl pornește către noi ca un vrășmaș neîmpăcat. Asprimea crivățului este însă, în fiecare an, curmați de forța blândă și irezistibilă a primăverii, a binelui care până la urmă înfrânge răul, oricât de înverșunat ar fi el. îndrumarea noastră constantă și tenace către Apus a fost dar datorită nevoii de a găsi acolo sprijin și ajutor împotrivi primejdiilor ce ne pândeau din Răsărit. Această îndrumare a noastră s'a menținut vreme de un veac și se va menține încă atâta timp cât consolidarea noastră nu va fi desăvârșită. Ea a adoptat până acum numeroase forme, care însă toate derivat din una și aceeași nevoe: aceea de a ne apăra ființa noastră națională neîncetat amenințată. Una dintre ultimele faze ale acestei tendințe de încadrări în rânduelile Apusului a fost, — după războiul care a adus dreptate României, făcând-o să-și dobândească hotarele ei firești, — adeziunea noastră la acea Încercare de organizare a lumii care a fost Societatea Națiunilor. Lucrurile nu mergeau insă în această privință cum trebuia și așa zisa Societate a Națiunilor suferea, încă de la formarea ei, de multe racile care aveau să reducă, până la urmă, la neant această primă încercare de a găsi bazele unei unități cât mai mari a spațiului european și mondial. Faptul că această încercare a dat greș nu este un simn că nevoia unei apropieri cât mai mari a statelor, — deocamdată a acelora care intră în compunerea unui aceluiași man spațiu economic, — este definitiv înlăturată. Dimpotrivă, niciodată această nevoie de unitate nu a fost mai mult resimțită ca astăzi. Credem că nu ne înșelăm atunci când afirmăm că, cu toată înverșunarea care există în lupta neîmpăcată pe cân o dau popoareifcistrene, sespi’J final al acțiunelor, care va fi atins efectiv, legarea lor într'o unitate pe care nimic nu o va mai putea sdruncina de îndată ce ea va fi realizată. Mersul înainte al omenirii, către un țel pe care nu-1 putem încă întrevedea, dar care necesită o cunoaștere și o unitate cât mai completă a lumii, este evident și el nu poate fi stânjenii de nicio forță. Dimpotrivă, forțele care par a se opune acestei evoluții sunt acelea care până la urmă o vor sluji. După cum din ura neîmpăcată a statelor sudiste și nordiste, descrisă magistral în romanul „Pe aripile vântului“, au ieșit Statele Unite ale Americii, tot astfel războiul crâncen de astăzi ar putea și dea la iveală elementele viitoarei alcătuiri unitare a Europei. Desigur, aceste transformări adânci nu se pot realiza fară a provoca suferințe generațiilor care, ca noi, au avut neșansa să trăiască într'o epocă de mari prefaceri. Este insă cert că în cursul acestui secol se va realiza o unitate europeană și poate chiar mondială, cu mult mai temeinică decât aceea din veacul trecut. In fata acestor transformări care se manifestă în momentul de față printr'o ciocnire uriașă de forțe armate, țara noastră, așezată de destin în pragul tutror năvălirilor, suferă lovituri dureroase. Acestea nu sunt cele dintâi primite în cursul unei sbuciumate existente naționale. Suferințele de ori și de azi ale României îi vor aduce însă, în cadrul Europei unite de mâine locul pe care îl merită prin bravura ostașului său, precum și prin vitalitatea și truda rodnică a țăranului său, N. C. Anaeîescu . ■ B ■ B [UNK]i HBB||H mai inimos B ■ ’ - “ ■ Ii •*" pa st oni B B : d^pB[;.i gțl^Bai frumos pi. B SBB^Sin, care ridică a«Hi""B " Br * Bf c gfinja Biui :-e care-i su B îndreptar |^5g^Br ín ’‘nem. m î=n *sin***.____| Cereți pretutindeni Almanahul ■ l EME A l c ea mai completă prezentare a evenimente! *943 erne fin externe Instituții regești stă în tradiția neamului acestuia ca Regii săi să fie ctitori culturali O bună parte din cultura românească a fost creată și a propășit prin milostenia și truda domnească. Tot ce a luat ființă până după 1800 în vieața spirituală românească coboară din osârdia voevodală și boierească. Basarabii, Brâncovenii, Ștefan-Vodă, Cantemirii, Cantacuzinii, Neagoe, Vasile Lupu și câți alții din stăpânii neamului rămân in veacuri mai întâi prin munca fără de prihană pusă în slujba slovei și a spiritualității românești. Fără ei eram íamna multora Cărturăria domnească este un fapt pozitiv, în sufletul Domnilor fiind un dor nețărmurit de frumusețea fără moarte care stă în slova cărții sau în sfinții mănăstirilor. Prin fapta lor am învățat ce este moartea în cinste, decât viața cu amar și cu o«ară. Din ș ul nesfârșit al teascurilor domnești, din umbra tihnită a mănăstirilor domnești a pornit acel fu al credinței în veșnicia neamului românesc, a izbucnit odată prin Mihai Kogălniceanu mândria spirituală și națională românească, adică acea trăire prin noi, prin forța sufletească a neamului, cuprinsă în acele învățături ale neuitatului Neagoe : „Nu fireți ca pasărea aceia care se cheamă cuc, care își dă ouăle de le clocesc alte păsări și scot puii, ci fiți ca șoimul și vă păziți cuibul vostru, că șoimul, fiii mei, are altă pildă și are inimă vitează și bărbată întru sine, și multe păsări oblăduiește și biruește, și nici de una nu i este frică, nici se teme, nici vânează în toată vremea". Viața nouă românească stă în acest imortal adevăr : să fim șoimi, dar prima condiție ca să fim șoimi este să trăim in spiritualitate, în cultură și pentru cultură. Războiul prezent este mai întâi o luptă uriașe între cultura Apusului, cultura europeană, și între cultura Răsăritului, cultura asiatică. Această luptă noi o cunoaștem de veacuri, din nenorocire soarta ne-a așeat tocmai la răspântia acestor mituri Situându-se de la început pe această linie a tradiției, cătând cufundare în tot ce a fost bun în fapta domnească a trecutului, Dinastia de Hohenzolern a făcut primul ei act de românizare prin fapte culturale. Pășind în Academia Română, Vodă Carol a luat asupra sa înfăptuirea dicționarului limbii române, iar în fața regescului său palat a așezat biblioteca studențimii noastre. Pe acest țesut de aur și nestimate se află și Fundația regală pentru literatură și artă. Ctitorie regală de preț, închinată numai și numai slovei, această Fundație s’a situat dela început ca cea mai de seamă editură românească. Răuvoitorii au spus că este un lux nepermis în sărăcia neamului Pornii din pătura anonimă a neamului românesc, îmi dau seama ce înseamnă banul muncii, singurul din care am trăit, de aceea cred ci nicicând banul nu poate găsi o îmtrebuințare mai cinstită și mai la la locul ei, decât punându-l in comoara cărților, spre a putea deschide sufletele și mințile celor mai aleși fii ai neamului. Totodată sunt convins că în viața ei, oricând al unui neam, lucrurile cele mai bune vin din inițiativa particulară, adică isbicnesc din forța .:criptare anonimă ca o necesități de 0.. înlăturat a societății. .. f Din păcate, nicio vdință rostunească nu stă în pasij..vremii lțfi nu și-a închinat activitatea.. numai spiritualității românești. "Mai mult, din mijlocul editurilor, particulare a pornit svomul că o instituție’ nu poate via când ar fi închinată numai slovei românești. Fundația regală pentru literaturi și artă nu a luat locul inițiativelor particulare, n'a stat mârșavă con(Continuare în pag. 2-a) Barbu Theodorescu