Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1916 (Anul 16, nr. 23)
1916-06-07 / nr. 23
1* * ZIARUL STIINTELOR POPULARE ȘI AL CĂLĂTORIILOR 1 • ** '•* DESPRE CALIREA OȚELULUI 1’ Călirea, este una din cele mai delicate operațiuni, pe care le șuieră otelul. Prin călire, otelul capătă însușiri deosebite, cari sunt foarte prețioase și îl fac să fie cel mai de preț metal în viața industrială. Intradevăr, numai cu ajutorul sculelor făcute in otel călit se poate lucra diferitele piese de fier: otel, alamă ș. a., din cari se formează o mașină, un vapor, o locomotivă. Nouile cerinte ale industriei au dat la iveală materiale de o tărie necunoscută înainte precum otelurile întrebuințate în plăcile de blindaj (apărare) ale caselor de bani, forturi și vapoare , fusuri pentru motoare ș. a., fonte speciale pentru cilindre de mașini, ș. a. m. d. Ca urmare, s'a căutat și oțeluri, cu ajutorul cărora, să se poată lucra aceste materiale noui. Fiecare, din aceste calități de otel, are o deosebită metodă pentru călți ca să poată corespunde scopului căutat Fabricanții de oteluri daț. pentru fiecare calitate din aceste oteluri deslușiri despre felul cum trebue tratat metalul. Aceste instrucțiuni date în limbi străine, neînțelese de oricine, nu ajung în măna oricărui lucrător, iar fabricanți și maeștri atelierelor noastre dau atențiune prea puțină, sau de loc asupra calității otelului întrebuințat și asupra felului de lucrat și călit. In tară la noi, eu cel puțin, nu știu unde se lucrează otelul după toate cerințele metalurgiei. Aceasta o spun după oarecare anchetă în diferite ateliere mari particulare și ale statului. La foc otelul se lucrează ca și ferul fără nici o măsură în privința calitătei cărbunilor întrebuințați sau a temperaturei de încălzire și ciocănire. De aci rezultă o mulțime de neajunsuri al căror izvor îl caută în calitatea proastă a otelului. Așa avem otelul crăpat, cu părți tari și părți mai moi, otelul ars sau prea încălzit care se sparge și nici nu se mai călește s. a. La călit de asemeni nu se dă nici o atențiune focului, tăriei sau, mărimei lui nici timpului de încălzire al piesei. Baia pentru călit, de asemeni, nu este întotdeuna aceiași,, destinată numai pentru călit ci mai servă și pentru spălat, de cele mai multe ori. Un cuțit pentru strung, o freză pentru mașină de prezat sau un arc se călesc cu acelaș lichid sau în acelaș fel. Abia, dacă la câteva ateliere, pentru lucrarea roților de angrenaj ale automobilelor, s-au introdus cuptoare speciale pentru călit, restul operațiunilerămîne însă mai acelaș. Lipsa cunoștințelor trebuincioase despre lucrarea materialelor, tratamentele ce trebue ele să sufere.. în transformarea lor din starea brută în fabricată este cauza acestei stări de lucruri, care domină mai întreaga noastră industrie mare și mică. .. De aici decurge faptul desconsiderării lucrărilor făcute în țară, ca fiind inferioare celor străine: germane, engleze, italiene, ș. a. Și cu toată dreptatea, căci nicieri in tară n avem o școală unde ucenicii, lucratorii maeștrii, să învețe, meseriile așa cum trebue. Fabricile mari, încurajate și de stat au obligațiunea de a înființa școli profesionale dar nu le înființează. Corporațiile de asemeni și nu le înființează. Statul are nevoie de o industrie adevărată și totul nu înființează școli profesionale, persistând în a da avantagii economice, vamale, financiare fabricelor, crezând, că astfel se poate întemeia o industrie sănătoasă, fără a se îngriji de cultura personalului acelei industrii.De aceea, răspândirea cunoștințelor, care pun la îndemână lucrătorilor din ateliere și fabrici noui, mijloace de lucru, precum și rezultatele căpătate în alte țări mai înaintate în industrie este o datorie cetățenească. Înainte, de a arăta o scurtă explicațiune științifică a călitului, este nevoe, să arăt, ce este oțelul, din ce se face el. Cum se prepară și în urmă, cunoscând diferitele însușiri, pe cari le are diferitele calități de oțel, să înțelegem mai ușor atât operațiunea călirei cât si să găsim mijloace mai sigure de reușită în această delicată operațiune. Vom putea vedea, că secretele călitului nu există și că nesiguranța reușitei e numai din pricina necunoașterei calității oțelului și deci a felului de călire. Oțelul, nu este un corp simplu, după cum cred mulți dintre lucrători. El este un amestec, un aliaj, compus din mai multe corpuri. Cel mai simplu, din toate conține numai 2 corpuri: fer și cărbune; unul mai complicat conține 6—7 corpuri. Oțelul se face din fer bun, căruia i se adaugă carbon, silicium, nichel, crom, vanadium, tungsten, manganez. Aceste corpuri se introduc în fier, în cantități măsurate, spre a se da oțelului însușirile, de care este nevoe la anumite întrebuințări. Așa cantitatea de carbon variază între 0,91% — 1,5% de silicium între 0,1% — 2,5%, de nichel între 1%^-25% șam. d. Înainte vreme diferitele oteluri îmitrebuințate aveau mai toate aceleași însușiri, așa că nu se putea folosi destul de bine pentru orice trebuințe. De pildă, pentru scule de cazangerie este nevoe de un otel care să fie destul de elastic, să nu crape sub lovituri și în acelaș timp să nu fie prea moale; pentru cutite de strung, raboteze otelul trebue să fie tare, să sufere presiuni, de frecare fără a se toci sau rupe așa ca tăișul să poată rezista; o placă de blindaj trebue să fie destul de dură, spre a nu fi găurită, elastică spre a nu fi spartă prin lovituri și subțire, spre a nu fii prea grea, fusul tind transmisiuni trebue să fie regid să nu se răsucească — sub sforțările de învârtire ale roților, destul de rezistent spre a nu se îndoi sub greutate, ș. a . d. Pentru a putea, da industriei otelul trebuincios diferitelor întrebuințări atât de deosebite, metalurgia studiază diversele însușiri, pe cari le capătă fierul, căruia i se adaugă anumite materiale Fierul se scoate din niște materii găsite în pământ numite minereuri de fier Aceste minereuri conțin pe lângă fier și alte corpuri, de pildă: fosfor, pucioasă (sulf), manganez, ș. a. Aceste minereuri poartă numele de: fier oligist, hematită, limonită, magnetită, fier spatie, volitiv. După ce sunt scoase din pământ minereurile se sparg în bucăți potrivite și se bagă în niște cuptoare de topit împreună cu cărbuni de piatră, cocs sau cărbuni de lemn. Aceste cuptoare de câte 25—30 metri înalte și mari au un diametru de 3—4 metri, se numesc cuptoare înalte. Pe zi aceste cuptoare pot fabrica până la 250 mii kgr. fontă. Minereul se bagă în cuptor De deasupra și se pune un rând de cărbuni, un rând de minereu până ce se umple. Aceste cuptoare lucrează zi și noapte, luni de zile, fără nici o odihnă, umplerea lor se face automatic prin vagonete mișcate cu puterea aburului sau a electricităței; din când în când, se dă doar drumul metalului topit, care curge în forme. Metalul, care se capătă din această topire, este un amestec de fier cu carbon, în mare cantitate 4%—5% cel puțin el mai conține sulf, fosfor, silicium, manganez și se numește fontă (sprită, luciu). Această fontă se mai chiamă fontă de prima topire și din ea se va face fierul și oțelul, pe са [UNK]е-l întrebuințăm. Cuptoarele înalte sunt bogăția țărilor care le au. Cu ajutorul lor, ele subjugă economicește, toată industria și progresul tarilor sărace în această ramură de producțiune, după cum este tara românească, care e silită, să importe din alte țări fier, oțel, fontă brută sau jumătate lucrate pentru mai mult de 150 milioane pe an. Cele mai mari cuptoare se găsesc în Statele Unite (America de nord) Anglia, Germania, Franța s. a. Statele Unite produc anual 29,730.000 tone, Germania 17,800.000. Anglia 9 mii £ 00 000. Franța 5.000.000. Belgia 2 mii. 6011.000. Spre a căpăta fierul bun, așa cum estacela, pe care îl lucrăm, și din care se face tot felul de lucruri trebue să rafinăm fontă de primă topire. Acestei opera 'iuni i se zice: afinal. " Acest afinal are de scop să topească, să ardă, să scoatâ toate corpurile din fontă și să rămâie numai fierul singur-Afinajul se face tot în cimtoare. Fonta se topește, iar oxigenul din aerul trimes din belșug ajută la arderea carbonului din ea și după câteva ore metalul care rămâne se bate cu ciocanul cu aburi, luminează, se fasonează după trebuință, acesta este fierul nostru. Așadar prin afinaj se arde carbonul din fontă, care devine astfel maleabilă, adică se poate îndoi, lucra, fără a se mai sparge !) Răspuns: Elevului industriaș.