Adevěrul, decembrie 1888 (Anul 1, nr. 90-113)
1888-12-03 / nr. 92
EDIȚIA IX Anul I. — No. 92 In Capitală numărul 13 bani. — In Districte. 10 bani. Sâmbătă 3 Decemvrie 1883 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA STRADA DOAMNEI No. 15 bis d!asupra tipografii Thiel & Weiss. ă te fetetcv. pîlomă'ne!ele cuvu. etite-in, iv. caeă! V. ALEXANDRI. !|| ABONAMENTE ȘI ANUNCIURI Director politic: ALEX. V. BELDXMANTT. 'HLwäS ^Strémát. Lb. SO liaia .... 90 bw^ A VORBIT UN EP1TR0P O I NTEMPIN ARE FORTIFICĂRILE IIS1T CESTIUNEA SĂTENILOR Căsătoria Ocnaşului Serviciul telegrafic Londra, 13 Decemvrie. — Corespondentul ziarului Times la Zanzibar constată că prestigiul lui Bushire, şeful Arabilor care a luat Bagamovo de la Germani şi a făcut o mare pradă, merge crescmnd. Berlin, 13 Decemvrie. — Se aşteaptă la atei şi ca discuţiunile în Reichstag asupra politicei Germaniei în Africa să înceapă mâine. Roma, 13 Decemvrie. — Riforma desminte că Italia ar fi adresat o notă reprezentantelor pentru ai învita să pună piedici revendicărilor puterei temporare de către clericali. Belgrad, 13 Decemvrie. — Regele a trimis pe unul din aghiotanții săi pentru ca să asiste la înmormântarea patriarhului Msg. Anghelici. Carlovitz, 13 Decemvrie. — Mitropolitul primat din Bucureşti a trimis condoleanţele sale cu ocazia morţii patriarhului şerb. Berlin, 13 Decemvrie. — Împăratul a retras cererea sa de urmărire contra ziarului Preisinnige Zeitung, care a fost publicat memoriile împăratului Frederic. Praga, 13 Decemvrie. Cehii luând resoluţia de a organiza o expoziţie provincială în 1889, Germanii prepară o declaraţie prin care vor face cunoscut că nu vor participa la acea expoziţie. Bucuresci, 2 Decemvrie A vorbit un epitrop Desbaterile adresei la Senat s’au sfârşit prin o gâtuire a discuţiuneî. In realitate guvernul n’a respuns la punctele principale ridicate de oratorii opoziţiunei, căci discursul D-lui Theodor Rosetti nu poate fi privit ca un respuns politic ci mai mult ca o apărare a gestiunea guvernului junimist. Adeveratul respuns a fost dat de președintele Senatului, generalul Florescu. Discursul seu trebue să fie clar considerat ca reprezentând programa politică a partidului de la putere. înainte de toate trebue să observăm faptul caracteristic şi straniu ca preşedintele unui corp legiuitor să se coboare după fotoliul său presidenţial spre a lua cuvântul într’o discuţiune în care se desvoltă politica interioară şi exterioară a Terei faţă cu Capul Statului. Cu toate că aparţine unui partid, preşedintele are un rol mai mare decât acela al unui simplu mandatar al alegătorilor. Poziţiunea sa faţă cu guvernul este oarecum neatârnată şi imparţialitatea devine pentru dînsul o datorie. Această datorie se impunea atât mai mult generalului Florescu care, precum a mărturisit-o singur, a fost ales preşedinte cu concursul liberalilor. Aşadar preşedintele Senatului trebue să fi avut un motiv foarte puternic pentru a părăsi sferele senine ale imparţialităţei prezidenţiale şi a se coborî în arena oratorică. Acest motiv reese din cuvintele pronunţate de generalul Florescu. D-sa a accentuat doue puncte principale : 1. Politica de neutralitate absolută. 2. Omogeneitatea conservatoare a cabinetului actual. In privinţa punctului d’anteia, naşte întrebarea, cum preşedintele unui corp legiuitor, iar nu preşedintele consiliului sau ministrul de externe, desvoltă programa politicei exterioare a guvernului. Aceasta nu este oare o dovadă că adeveratul guvern nu este pe banca ministerială ci pe fotoliul presidențial ? Dar omogeneitatea conservatoare, însemnează ea oare altceva decât anihilarea junimiştilor şi reintrarea lor în matca conservatoare ? Aşadar scopul urmărit de generalul Florescu, când a luat cuvîntul în discuţiunea adresei, este învederat . El a voit să dovedească că guvernul este sub tutela conservatorilor; el a zis junimiştilor cu alte cuvinte : „M’am ales preşedinte al Senatului cu toate că m’aţî combătut. Astăzi vă susţin fiind că v’aţi pocăit şi aţi lucrat bine pentru a ne aduce la putere. V’aţi jucat rolul de guvern de transiţie; acuma a venit rîndul nostru.“ ’ De sigur aceasta nu va conveni ambiţioşilor junimişti, dar n’aţi ce face , aşa sunt faptele. Ei sunt, puşi sub epitropie. Un epitrop a vorbit la Senat, la Cameră vom auzi şi pe celălalt, Dunăreanul. O INTEMPINARE Domnul A. A. Beldiman, fost ministru plenipotenţiar, publică în numărul de astăzi al Voinţei Naţionale un articol de două coloane spre a dovedi că porturile libere sau desfiinţat sub guvernul conservator şi aminteşte că raportul privitor la legea vămilor care cuprinde această măsură, este semnat de mine, care astăzi scriu în Adevărul, enormităţi asupra acestei cestiuni. Dacă D. Beldiman crede că prin aceasta a probat într’un mod victorios necesitatea desfiinţărei porturilor france, se înşală amar. La 1874 eram deputat al Galaţului şi prin urmare ar fi fost în interesul meu de a-mi face reclamă electorală susţinând porturile libere. Dar am crezut atunci că interesele generale ale.ngrei cereai desfiinţarea porno-francului şi că aceste interese au precădere în faţa intereselor unui singur oraş. .A aceia am primit de a fi raportorii legei vămilor care prevedea desfiinţarea porturile libere. Dar de atunci m’am convins că, cu toată deosebirea ce există între starea noastră economică de astăzi şi cea din 1874, această desfiinţare a fost o greşală, şi nu m’am convins de astăzi, ci deja de la 1880, când tratam această cestiune în ziarul L’Indépendance roumaine Crede poate D. Beldiman că un om care se respectă şi îşi iubeşte Ţara trebue să se încăpăţâneze în susţinerea unei cauze, chiar când se convinge în urmă că această cauză nu e folositoare Ţarei lui ? Eu nu sunt de această părere. In ce priveşte enormităţile, amintesc Domnului A. A. Beldiman că eu nu sunt dintre acei cari fac din câţiva iconari şi jugănari o cestiune de pericol naţional. G. V. ------------------~»*SE...... Fortificările în Senat Ultima zi a desbaterilor adresei în Senat a fost foarte interesantă, cu toată stârpi ■ ciunea finală inherentă acestor desbaterî, sub oblăduirea prea milosului nostru Rege. Acela care a făcut acea şedinţă interesantă a fost iarăşi un reprezentant al Iaşilor, a acelui oraş care în nenorocirea sa materială are mângâerea morală de a vedea pe reprezentanţii sei liber aleşi în fruntea luptătorilor cari au mai la inimă interesele ţarei. Venind în discuţie paragraful adresei privitor la armată, D. Gr. Mârzescu a cerut şi obţinut cuvântul. O linişte solemnă se făcu când onorabilul Senator se sculă de pe locul seu pentru a’şi începe cuvântarea, şi urechile atente la cele ce va zice reprezentantul Iaşilor auziră cele d’întâi cuvinte : Ludovic al XVIII a zis ministrului său, mâna mea subscrie, capul UU plăteşte. Aceste cuvinte au servit de introducere subiectului seu şi anume că procesul ministrului Anghelescu începe şi că guvernul, până în momentul când vorbea oratorul, nu se constituise încă parte civilă. In cuvântarea sa, vice-preşedintele Senatului a zis: Am votat întotdeauna creditele cerute pentru armată, cu escepţia unui singur credit cerut pentru fortificări. Intre aceste credite a fost şi unul de 30 000.000 votat pentru echipament. Ei bine, din această sumă s’a cheltuit şi pentru fortificarea Bucureştilor şi a Galaţilor, lucrări ce se fac fără ca o lege specială, să le autorizeze. D-sa întrebând apoi dacă ministrul de rezboiu a studiat jertfele pe cari le a făcut ţara pentru armată, închee cerând ca guvernul să se constitue parte civilă în pro-ocesul fostului ministru Anghelescu. Care a fost respunsul ministrului ? D-sa a respuns mai inteiu, că D. Gr. Mârzescu n’a făcut la timp oportun cererea sa, căci nu cu ocazia respunsului la Mesagiu se fac atari cereri. Cu toate acestea D-l ministru de rezboi a declarat că guvernul a luat hotârîrea de a se constitui parte civilă, în cea ce privește fortificările însă, a mai declarat că ele trebue să coste multe milioane dacă s ar face după planul ticluit, adăugând că legile nespecificând anume ce locuri să se întărească, alegerea punctelor de fortificat e o cestiune de ordine tehnică ce rămâne la apreciarea guvernului. Tonul face muzica, zice un proverb francez, şi atârnă după tonul ce am da cuvintelor generalului ministru de rezbel, pentru a deduce din ele o părere favorabilă sau defavorabilă cestiunea fortificărilor. Ne alţinem deci de la orice comentarii pentru a nu păţi ceea ce a păţit Domnul ministru Marghiloman cu scrisoarea lui Nădejde, în care D-sa a citit trecerea Rubiconului cu un ton rezboinic, iar D. Mortuil a tradus acea frasă printr’un fapt cu totul pacufic ca acela de trecerea gârlei. Cu toate acestea nu trebue să mergem cu abţinerea până acolo, încât să nu deducem nici o consecinţă din cuvintele pe cari ministrul s’a crezut dator să le spună în parlament. Consecinţa pe care o deducem noi e simplă. Nu există omogenitate de vederi asupra cestiuneî fortificărilor între guvern şi reprezentaţia naţională. Căci dacă guvernul ar fi sigur că asupra acesteî cestiunî are carte blanche de la parlament, sau dacă el ar fi decis ca să facă fortificări fără de a consulta simţimântul ce predomină la aleşii ţerei, precum au făcut’o colectivitatea, atuncea el n’ar fi venit cu o declaraţie care lasă în umbra o cestiune şi pune în îndoială izbânda unui lucru deja început. Acestea trebue să le notăm şi să amintim şi cuvintele generalului că 30 milioane sunt o picătură în marea de milioane cari ar trebui pentru a duce la sfîrşit fortificările începute după plan. Să nu fie cuvintele D-lui ministru de rezboiu o desminţire aruncată în chip oficial oficioşilor străini cari spuneau despre el, că a plecat capul sub furcile caudine ale voinţei regeşti? Dar, la urma urmelor, esistă cineva mai sus ca el şi grozav ne îndoim că generalul Manu va fi în minister acela care a fost în timpul războiului ; acolo atitudinea lui demnă zicea străinului prieten