Adevěrul, decembrie 1888 (Anul 1, nr. 90-113)

1888-12-03 / nr. 92

EDIȚIA IX Anul I. — No. 92 In Capitală numărul 13 bani. — In Districte. 1­0 bani. Sâmbătă 3 Decemvrie 1883 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA STRADA DOAMNEI No. 15 bis d!asupra tipografii Thiel & Weiss. ă te fetetcv. pîlomă'ne!­ele c­uvu. etite-i­n, iv­. caeă! V. ALEXANDRI. !|| ABONAMENTE ȘI ANUNCIURI Director politic: ALEX. V. BELDXMANTT. 'HLwäS ^Strémát. Lb. SO liaia .... 90 bw^ A VORBIT UN EP1TR0P O I NTEMPIN ARE FORTIFICĂRILE IIS1T CESTIUNEA SĂTENILOR Căsătoria Ocnaşului Serviciul telegrafic Londra, 13 Decemvrie. — Coresponden­tul ziarului Times la Zanzibar constată că prestigiul lui Bushire, şeful Arabilor care a luat Bagamovo de la Germani şi a fă­cut o mare pradă, m­erge crescmnd. Berlin, 13 Decemvrie. — Se aşteaptă la atei şi ca discuţiunile în Reichstag asupra politicei Germaniei în Africa să înceapă mâine. Roma, 13 Decemvrie. — Riforma des­­minte că Italia ar fi adresat o notă repre­zentantelor pentru ai învita să pună pie­dici revendicărilor pu­terei temporare de că­tre clericali. Belgrad, 13 Decemvrie. — Regele a tri­mis pe unul din aghiotanții săi pentru ca să asiste la înmormântar­ea patriarhului Msg. Anghelici. Carlovitz, 13 Decemvrie. — Mitropoli­tul primat din Bucureşti a trimis condo­­leanţele sale cu ocazia morţii patriarhu­lui şerb. Berlin, 13 Decemvrie. — Împăratul a retras cererea sa de urmărire contra ziaru­lui Preisinnige Zeitung, care a fost pu­blicat memoriile împăratului Frederic. Praga, 13 Decemvrie. Cehii luând resoluţia de a organiza o expoziţie provin­cială în 1889, Germanii prepară o decla­raţie prin care vor face cunoscut că nu vor participa la acea expoziţie. Bucuresci, 2 Decemvrie A vorbit un epitrop Desbaterile adresei la Senat s’au sfârşit prin o gâtuire a discuţiuneî. In realitate guvernul n’a respuns la punctele principale ridicate de ora­torii opoziţiunei, căci discursul D-lui Theodor Rosetti nu poate fi privit ca un respuns politic ci mai mult ca o apărare a gestiunea guvernului junimist. Adeveratul respuns a fost dat de președintele Senatului, generalul Flo­­rescu. Discursul seu trebue să fie clar considerat ca reprezentând pro­grama politică a partidului de la putere. înainte de toate trebue să obser­văm faptul caracteristic şi straniu ca preşedintele unui corp legiuitor să se coboare după fotoliul său pre­sidenţial spre a lua cuvântul într’o discuţiune în care se desvoltă poli­tica interioară şi exterioară a Terei faţă cu Capul Statului. Cu toate că aparţine unui partid, preşedintele are un rol mai mare de­cât acela al unui simplu mandatar al alegă­torilor. Poziţiunea sa faţă cu guver­nul este oare­cum neatârnată şi im­parţialitatea devine pentru dînsul o datorie. Această datorie se impunea atât mai mult generalului Florescu care, precum a mărturisit-o singur, a fost ales preşedinte cu concursul libe­ralilor. Aşa­dar preşedintele Senatului trebue să fi avut un motiv foarte puternic pentru a părăsi sferele se­nine ale imparţialităţei prezidenţiale şi a se coborî în arena oratorică. Acest motiv reese din cuvintele pronunţate de generalul Florescu. D-sa a accentuat doue puncte prin­cipale : 1. Politica de neutralitate absolută. 2. Omogeneitatea conservatoare a cabinetului actual. In privinţa punctului d’anteia, naşte întrebarea, cum preşedintele unui corp legiuitor, iar nu preşedin­tele consiliului sau ministrul de ex­terne, desvoltă programa politicei exterioare a guvernului. Aceasta nu este oare o dovadă că adeveratul guvern nu este pe banca ministerială ci pe fotoliul presidențial ? Dar omogeneitatea conservatoare, însemnează ea oare alt­ceva de­cât anihilarea junimiştilor şi reintrarea lor în matca conservatoare ? Aşa­dar scopul urmărit de gene­ralul Florescu, când a luat cuvîntul în discuţiunea adresei, este învede­rat . El a voit să dovedească că gu­vernul este sub tutela conservatori­lor; el a zis junimiştilor cu alte cu­vinte : „M’am ales preşedinte al Senatu­lui cu toate că m’aţî combătut. As­tăzi vă susţin fiind­ că v’aţi pocăit şi aţi lucrat bine pentru a ne aduce la putere. V’aţi jucat rolul de guvern de transiţie; acuma a venit rîndul nos­tru.“ ’ De sigur aceasta nu va conveni ambiţioşilor junimişti, dar n’aţi ce face , aşa sunt faptele. Ei sunt, puşi sub epitropie. Un epitrop a vorbit la­ Senat, la Cameră vom auzi şi pe celăl­alt, Dunăreanul. O INTEMPINARE Domnul A. A. Beldiman, fost ministru plenipotenţiar, publică în numărul de as­tăzi al Voinţei Naţionale un articol de două­ coloane spre a dovedi că porturile li­bere sau desfiinţat sub guvernul conservator şi aminteşte că raportul privitor la legea vămilor care cuprinde această măsură, este semnat de mine, care astăzi scriu în Ade­vărul, enormităţi asupra acestei cestiuni. Dacă D. Beldiman crede că prin aceasta a probat într’un mod victorios necesitatea desfiinţăr­ei porturilor france, se înşală amar. La 1874 eram deputat al Galaţului şi prin urmare ar fi fost în interesul meu de a-mi face reclamă electorală susţinând por­turile libere. Dar am crezut atunci că in­teresele generale ale.­ngrei cereai­ desfiinţarea p­orno-francului şi că aceste interese au pre­cădere în faţa intereselor unui singur oraş. .­A aceia am primit de a fi raportorii legei vămilor care prevedea desfiinţarea por­turile libere. Dar de atunci m’am convins că, cu toată deosebirea ce există între starea noas­tră economică de astăzi şi cea din 1874, această desfiinţare a fost o greşală, şi nu m’am convins de astăzi, ci deja de la 1880, când tratam această cestiune în ziarul L’Indé­­pendance roumaine Crede poate D. Beldiman că un om care se respectă şi îşi iubeşte Ţara trebue să se încăpăţâneze în susţinerea unei cauze, chiar când se convinge în urmă că această cauză nu e folositoare Ţarei lui ? Eu nu sunt de această părere. In ce priveşte enormităţile, amintesc Dom­nului A. A. Beldiman că eu nu sunt din­tre acei cari fac din câţi­va iconari şi ju­­gănari o cestiune de pericol naţional. G. V. ------------------~»*SE...... Fortificările în Senat Ultima zi a desbaterilor adresei în Senat a fost foarte interesantă, cu toată stârpi ■ ciunea finală inherentă acestor desba­­terî, sub oblăduirea prea milosului no­stru Rege. Acela care a făcut acea şe­dinţă interesantă a fost iarăşi un repre­zentant al Iaşilor, a acelui oraş care în nenorocirea sa materială are mângâerea morală de a vedea pe reprezentanţii sei liber aleşi în fruntea luptătorilor cari au mai la inimă interesele ţarei. Venind în discuţie paragraful adresei privitor la armată, D. Gr. Mârzescu a cerut şi obţinut cuvântul. O linişte so­lemnă se făcu când onorabilul Senator se sculă de pe locul seu pentru a’şi în­cepe cuvântarea, şi urechile atente la cele ce va zice reprezentantul Iaşilor au­ziră cele d’întâi cuvinte : Ludovic al XVIII a zis ministrului său, mâna mea subscrie, capul UU plăteşte. Aceste cuvinte au servit de introducere subiectului seu şi anume că procesul ministrului Anghe­­lescu începe şi că guvernul, până în mo­mentul când vorbea oratorul, nu se con­stituise încă parte civilă. In cuvântarea sa, vice-preşedintele Se­natului a zis: Am votat în­tot­deauna creditele cerute pentru armată, cu es­c­epţia unui singur credit cerut pentru fortificări. Intre aceste credite a fost şi unul de 30 000.000 votat pentru echipa­ment. Ei bine, din această sumă s’a cheltuit şi pentru fortificarea Bucureştilor şi a Galaţilor, lucrări ce se fac fără ca o lege specială, să le autorizeze. D-sa în­trebând apoi dacă ministrul de rezboiu a studiat jertfele pe cari le a făcut ţar­a pentru armată, închee cerând ca guver­nul să se constitue parte civilă în pro-o­cesul fostului ministru Anghelescu. Care a fost respunsul ministrului ? D-sa a respuns mai inteiu, că D. Gr. Mârzescu n’a făcut la timp oportun ce­rerea sa, căci nu cu ocazia respunsului la Mesagiu se fac atari cereri. Cu toate acestea D-l ministru de rezboi a decla­rat că guvernul a luat hotârîrea de a se constitui parte civilă, în cea­ ce pri­vește fortificările însă, a mai declarat că ele trebue să coste multe milioane dacă s ar face după planul ticluit, adău­­gând că legile nespecificând anume ce lo­curi să se întărească, alegerea punctelor de fortificat e o cestiune de ordine tehnică ce rămâne la apreciarea guvernului. Tonul face muzica, zice un proverb francez, şi atârnă după tonul ce am da cuvintelor generalului ministru de rez­bel, pentru a deduce din ele o părere fa­vorabilă sau defavorabilă cestiunea for­tificărilor. Ne al­ţinem deci de la ori­ce comentarii pentru a nu păţi ceea­ ce a păţit Domnul ministru Marghiloman cu scrisoarea lui Nădejde, în care D-sa a citit trecerea Rubiconului cu un ton rezboinic, iar D. Mortuil a tradus acea frasă printr’un fapt cu totul pacufic ca acela de trece­rea gârlei. Cu toate acestea nu trebue să mergem cu abţinerea până acolo, în­cât să nu de­ducem nici o consecinţă din cu­vin­tele pe cari ministrul s’a crezut dator să le spună în parlament. Consecinţa pe care o deducem noi e simplă. Nu există omogenitate de vederi asupra cestiuneî fortificărilor între gu­vern şi reprezentaţia naţională. Căci dacă guvernul ar fi sigur că asupra a­­cesteî cestiunî are carte­ blanche de la par­lament, sau dacă el ar fi decis ca să facă fortificări fără de a consulta simţimân­­tul ce predomină la aleşii ţerei, precum au făcut’o colectivitatea, atuncea el n’ar fi venit cu o declaraţie care lasă în um­bra o cestiune şi pune în îndoială iz­bânda unui lucru deja început. Acestea trebue să le notăm şi să a­­mintim şi cuvintele generalului că 30 milioane sunt o picătură în marea de mi­lioane cari ar trebui pentru a duce la sfîrşit fortificările începute după plan. Să nu fie cuvintele D-lui ministru de rezboiu o desminţire aruncată în chip o­­ficial oficioşilor străini cari spuneau des­pre el, că a plecat capul sub furcile caudine ale voinţei regeşti? Dar, la urma urmelor, es­istă cine­va mai sus ca el şi grozav ne îndoim că generalul Manu va fi în minister acela care a fost în timpul­ războiului ; acolo atitudi­nea lui demnă zicea străinului prieten

Next