Agenda Zilei, iulie 2005 (Anul 10, nr. 154-179)

2005-07-25 / nr. 174

D ALTE SPORTURI 25 iulie 2005 Alonso, victorios de șase ori ș­i Marele Circ începe să devină o afacere a francezilor de la Re­nault, după ce ani buni a fost sub dictatura „Mi­chael Schumacher - Fer­rari“. Ieri, la Hocken­heim, spaniolul Fernan­do Alonso a obținut a șasea sa victorie în acest sezon al Marelui Circ, distanțându-se și mai mult în clasamentul pilo­ților și apropiindu-se tot mai mult de primul său titlu de campion, titlu care la începutul sezo­nului părea a fi foarte departe; în plus, Renault și-a consolidat și fotoliul de lider în ierarhia cons­tructorilor, cu șapte etape înainte de finalul sezo­nului. La Hockenheim era așteptată o revenire în forță a celor de la Wil­­liams-BMW și McLaren- Mercedes, cele două gru­pări având avantajul te­renului propriu. Tot prin­tre favoriți se găseau și piloții germani Michael și Ralf Schumacher, care a­­lergau în fața suporterilor. La jumătatea cursei, se părea că va fi ziua „să­geților argintii“, care aca­paraseră prima și a treia poziție, însă ghinionistul Kimi Raikkonen a fost tră­dat din nou de motorul mașinii sale, care a cedat pentru a treia oară în acest an, tocmai în momentul în care finlandezul se afla în fruntea cursei cu un a­­vantaj liniștitor. Explozia motorului Mercedes a fost speculată de Alonso, care nu a mai cedat șefia cursei până la final. Columbianul Juan Pablo Montoya a încheiat a doua cursă con­secutivă pe podium, însă de această dată pe treapta a doua, însă această per­formanță a sud-america­­nului a fost mai mult decât deosebită, acesta plecând în cursă de ultima poziție a grilei de start! Pe de altă parte, se pare că grupul Hutchison Whampoa din Hong Kong pregătește o ofertă în valoare de un mi­liard de dolari pentru a prelua Formula 1. Tran­zacția ar muta polul de in­teres al Marelui Circ în Asia. Directorul comercial al Formulei 1, Bernie Ec­clestone, s-a întâlnit deja cu membri din conducerea diviziei de media a Hut­chison Whampo, iar afa­cerea are mari șanse să se încheie, mai ales după ce băncile care dețin o par­ticipare majoră la Fl­­ JP Morgan, BayernLB și Leh­man Brothers­­ sunt in­teresate să vândă. Britanicul Jason But­ton a încheiat pe locul trei, obținând primul său po­dium în actualul sezon, după ce performanța sa de la Imola, din luna aprilie, nu a mai contat deloc, fiind descalificat din cau­za greutății neregulamen­tare a mașinii sale. CRISTIAN ONACA Pablo Montoya este marele performer al cursei Monopostul Renault și pilotul Alonso sunt o echipă imbatabilă în F1 în acest sezon Marele Premiu al Germaniei Etapa a 12-a din 19 Circuit Hockenheim 301,884 km (66 x 4,574 km) Grila de start: Kimi Raikkonen Jenson Button Fernando Alonso Giancarlo Fisichella Michael Schumacher Mark Webber Nick Heidfeld Takuma Sato Jarno Trulli Christian Klien David Coulthard Ralf Schumacher Felipe Massa Jacaues Villeneuve Rubens Barrichello Cnristijan Albers Robert Doornbos Tiago Monteiro Juan Pablo Montoya Narain Karthikeyan Clasament cursă: 1. Fernando Alonso lh 26:28.598 2. Juan Pablo Montoya la 22,5 3. Jenson Button la 24,4 4. Giancarlo Fisichella la 50,5 5. Michael Schumacher la 51,6 6. Ralf Schumacher la 52,2 7. David Coulthard la 52,7 8. Felipe Massa la 56,5 9. Christian Klien la 69,8 10. Rubens Barrichello la 1 tur 11. Nick Heidfeld la 1 tur 12. Takuma Sato la 1 tur 13. Christijan Albers la 2 tururi 14. Jarno Trulli la 3 tururi 15. Jacques Villeneuve la 3 tururi 16. Narain Karthikeyan la 3 tururi 17. Tiago Monteiro la 3 tururi 18. Robert Doornbos la 4 tururi Clasament Clasament piloți: constructori: 1. Fernando Alonso 87 1. Renault 117 2. Kimi Raikkonen 51 2. McLaren-Mercedes 95 3. Michael Schumacher 47 3. Ferrari 78 4. J. Pablo Montoya 34 4. Toyota 57 5-6. Rubens Barrichello 31 5. Williams-BMW 47 5-6. Jarno Trulli 31 6. Red Bulls 24 7. R. Schumacher 26 7. Sauber-Petronas 14 8. Nick Heidfeld 25 8. Jordan 11 Următoarea cursă: Abandonuri: Marele Premiu al Ungariei, Mark Webber, Kimi 31 iulie. Rnilcknnen Nadal urcă pe locul doi „Piratul“ și­ a trecut în palmares al optulea titlu din 2005 Spaniolul Rafael Nadal continuă să impresioneze în lumea tenisului profe­sionist. „Piratul“ a obținut ieri cel de-al 34-lea (!) succes consecutiv pe zgură și „vânează“ recordul stabilit de românul Ilie Năstase, cu 36 de victorii conse­cutive pe zgură în perioada aprilie-oc­­tombrie 1973. Cea mai bună performanță pe zgură îi aparține argentinianului Guillermo Villas, acesta fiind neînvins timp de 53 de partide, în mai-septembrie 1977. Ieri, Nadal l-a învins pe argen­tinianul Gaston Gaucho cu 6-3, 6-3, 6-4, în finala turneului Mercedes Cup de la Stuttgart, ajungând la opt titluri în 2005, după ce și-a mai trecut în palmares victoriile la Costa do Sauspe, Monte Carlo, Barcelona, Roma, Roland Garros, Acapulco și Bastad. Jucătorul spaniol, în vârstă de 19 ani, și-a asigurat în urma acestui rezultat un loc la Masters Cup, „finala“ circuitului ATP de la Shanghai. Este primul tenismen de 19 ani care reu­șește acest lucru, după Andrei Medve­dev în 1993. în plus, de astăzi, Nadal va urca pe poziția a doua în clasamentul îndesit ATP Race, în spatele elvețianu­lui Roger Federer. C­­ONACA Și-a corectat recordul pentru a 17-a oară Elena Isinbaieva este prima femeie care trece peste cinci metri la săritura cu prăjina Rusoaica Elena Isinbaieva este de neoprit în tentativele sale de a-și doborî propriile recorduri în proba de săritură cu prăjină. Sâm­bătă, Isinbaieva a devenit prima femeie din lume care a trecut de ștacheta înălțată la cinci metri, în cadrul reuniunii de la Londra, con­tând pentru circuitul Super Grand Prix. Isinbaieva a reușit această per­formanță din prima încercare, îm­­bunătățindu-și cu patru centime­tri recordul precedent, stabilit tot de ea cu aproximativ zece minu­te înainte de săritura pentru cinci metri. Sportiva rusă a stabilit, astfel, pentru a 17-a oară un record mon­dial în această probă, iar obiectivul ei este acela de a-l egala pe „regele prăjinei“, Serghei Bubka, care a stabilit 35 de recorduri mondiale. Isinbaieva este interesată să stabi­lească cât mai multe recorduri mon­diale, pentru că fiecare reușită este recompensată cu o primă de 50 000 de dolari. Angela Moroșanu a câștigat două medalii de bronz, sâmbătă, în cadrul Campionatelor Europene pentru juniori de la Kaunas (Li­tuania), în proba de 400 metri, Moroșanu a fost cronometrată cu timpul de 53,48 secunde, fiind de­vansată de croata Danijela Grgic (52,42) și de rusoaica Ksenia Zan­­dorina (53,39). în proba de 200 metri, atleta română a fost crono­metrată cu timpul de 23,71 secunde, în spatele rusoaicei Iulia Cermo­­șanskaia (23,21) și de nemțoaica Jala Gangnus (23,57). CRISTIAN ONACA SC EDITOR SRL ANGAJEAZĂ: *COSMETICIENE CU MINIM UN AN EXPERIENȚĂ ■> INFORMAȚII: TIMIȘOARA, STR. ODOBESCU NR. 2 TELEFON: 490675, 309484. EUROCUNICA LUNA ACEASTA, DR. FRANCOIS PINORI DE LA SPITALUL NISA (FRANȚA) VA FI DIN NOU PREZENT ÎN CLINICA TIMIȘOREANĂ EUROCUNICA, UNDE VA EFECTUA CONSUL­TAȚII ȘI INTERVENȚII CU LASER, ÎN INTERVALUL 26-28 IULIE 2005, ÎN DOMENIUL ORTOPEDIEI ȘI NEUROCHIRURGIEI PENTRU PACIENȚII CU: HERNIE DE DISC, MENISC, GONARTROZĂ, SC. DE TUNEL CARPIAN, PINTEN CALCANEEAN, CEFALEE, SPONDILOZĂ CERVICALĂ, PERIARTRITĂ SCAPULO-HUMERALĂ, BOALA DUPUYTREN. DUPĂ CUM NE-A INFORMAT CONDUCEREA CLINICII, TOATE INTERVENȚIILE EFECTUATE PENTRU AFECȚIUNILE DE MAI SUS AU AVANTAJUL CĂ SUNT REALIZATE CU ANESTEZIE LOCALĂ ȘI NU IMPUN INTERNARE. DE ASEMENEA LA EUROCONICA SE EFECTUEAZĂ CONSULTAȚII ÎN DOMENIUL OFTALMOLOGIEI, PENTRU AFECȚIUNI CA: MIOPIE, HIPERMETROPIE, ASTIGMATISM, AL CĂROR TRATAMENT CU LASERUL EXCIMER VA FI EFECTUAT LA SFÂRȘITUL LUNII IULIE DE CĂTRE DR. GERMELE NICOLA DE LA SPITALUL ANCONA (ITALIA). PROGRAMĂRILE SE FAC LA TELEFON: 0256-308 908 SAU LA SEDIUL DIN STR. IOAN PLAVUSIN NR. 13, TIMIȘOARA. apelează la cetățenii municipiului Timișoara pentru a ne semnala cazuri și situații care necesită intervenție și ajutor imediat. Ne referim în special la familiile și persoanele în situație de criză. Orice persoană ajunsă într-o situație dificilă și care are nevoie de ajutor imediat sau consiliere, pentru a putea depăși momentul de criză în care se află, este rugată să contacteze ANUNȚ UMANITAR SERVICIUL DE URGENȚE SOCI­ALE al Fundației „Timișoara ’89“ serviciul specializat al fundației. Putem fi contactați la adresa: Timișoara, spl. N. Titulescu nr. 2, tel. și fax 493 409, adresa de e-mail. tim 89@.mail.regionalnet.org. zilnic între orele 9-16 sau în restul timpului prin mesaj telefonic sau e-mail. Vă mulțumim pentru solidaritate. Conducerea Fundației „Timișoara ’89“ bl flTLflSSIBl «iță* uf*» tar .ita 20 EUr0­4­5 $ jle p ®*11. ru ASTA DA oferta INFORMAȚII la tel: 0256/226485,226486 NR UNIC pentru R0:08010100100 (cu tarif de impuls local)

Next