Argeş, 1970 (Anul 5, nr. 1-12)

1970-07-01 / nr. 7

I2ш: I Biblioteca Argeş — STAMPE de Leonid DIMOV Teatrul de hîrtie — CEAINĂRIA DE ARGINT de Gheorghe ASTALOS Previziunea - Nina CASSIAN 4 Ilie CONSTANTIN ♦ Radu COSASU Maria-Luiza CRISTESCU + Nichita STĂNESCU * Gheorghe TOMOZEI Proletari d­in toate ţările uniţi-vă ! Un nou spirit critic? Consacram, în bună parte, numărul de faţă al revis­­tei cărţii de critică. Nu problemelor de metodologie a criticii literare, nici aspectelor amănunţite de orientare a ei, nici măcar spectaculoasei întrebări „de ce nu scrieţi o istorie a literaturii române contemporane cu discu­ţiile derivate din ea, ci pur şi simplu cîtorva dintre apa­riţiile critice, mai mult sau mai puţin recente. Că se scrie aici despre lucrări felurite,­ de la Spiritul critic al lui Ibrăileanu, o reeditare, şi Dicţionarul de ter­minologie literară, neafectînd critica în specificitatea ei ori, mai bine zis, depăşindu-i implicaţiile, pînă la un eseu asupra Conceptului modern de poezie, nu este, după noi, o abdicare de la stringenţele de ultimă oră ale criticii, un amestec de criterii, dar un mod de-a sugera numai şi cantitativ amploarea fenomenului. Totodată un mod de-a defini într-o măsură profilul şi spiritul revistei. Nimeni nu poate nega că ceea ce s-a impus în vremea din urmă, cu evidenţă, este tocmai apariţia critică, de multiple preocupări, de diverse facturi. Cînd într-un in­terval scurt apar nu mai puţin de trei cărţi consacrate lui Blaga, altele care, judecate într-o perspectivă mai largă, se dovedesc panorame ale unor momente de isto­rie literară, o întreprindere în premieră, precum aminti­tul dicţionar, antologii, sondaje în curentele literare sau studii cu caracter orientativ, cînd efortul critic acoperă deci întinse spaţii, a nu acorda criticii locul ce-l merită în atenţia literară, a nu deschide oportun paginile revis­telor pentru analiza rezultatelor şi validarea iniţiativelor poate fi socotit direct ca un semn de inconsecvenţă faţă de conştiinţa literaturii. Adesea, nu încordarea­­ critică ne lipseşte, materialul de pe urma căruia ar fi nimerită desprinderea unor linii şi elemente de valorificat, mo­zaicurile întregului cerut cu insistenţă ; dimpotrivă, lip­seşte scrutarea acestui mozaic. Criticii îşi desfăşoară în genere activitatea sub o zodie de interese discontinui. Cine confruntă poziţiile de la articol la articol, cîre au şi răbdarea şi intuiţia să urmărească evoluţia unui cri­tic, dacă are sau nu un sistem unitar de apreciere ? O laudă ori o negaţie, mai ales, sunt în stare să şteargă cu buretele, dintr-odată, vaga tablă întrevăzută în memo­rie. Pe bună dreptate, un critic deplîngea faptul că o rubrică de critică a poeziei, ţinută timp îndelungat, n-a avut mai nici un ecou, fie şi negativ. Revista noastră a avut iniţiativa publicării număr de număr, a unei Anto­logii critice a poeziei tinere. Dar cîfi s-au exprimat asu­pra ei, asupra criteriilor, asupra conţinutului ? A scrie despre critică, uneori despre studii de acut interes, favo­rabile expunerii de puncte de vedere, definitorii pentru activitatea critică, e considerat de către unii sub atrac­ţia vreunui oarecare volum de poezie sau proză. Exem­plele se pot înmulţi, concluzia însă e una singură : men­ţinerea exprimării critice într-o suprafaţă de statornică observaţie se impune. Cartea de critică, chiar de valori discutabile, ne dă o măsură a vieţii literare, un barometru al gîndirii despre faptele literaturii şi aşezarea valorilor. Că a apărut o carte dedicată lui Slavici, ridicolă, că s-a publicat un Dicţionar de terminologie literară, compromiţător, n-are cum să ne fie indiferent, după cum indiferent de pildă, nu ne poate fi nici filmul apariţiilor săptămînale din România literară. Dialogul criticii, parcurgerea manifes­tărilor de tot felul sunt adevăratele condiţii stimulatoare. Nesesizarea unor scrieri şi a unor traiectorii critice în sensul lor exact, faptul că aceste repere n-au fost tot­deauna conjugate, că ce era nou şi configurativ în de­mersurile întreprinse s-a observat parţial a dus probabil la naşterea de false premise : vehicularea ideii că, de­ocamdată, în critică perspectivele sintetizatoare sînt îndepărtate. Intr-adevăr o istorie a literaturii contemporane nu există încă, există însă un sentiment al ei, căruia e ne­cesar să i se creeze posibilităţile de a fi desfăşurat. Cri­tica criticii e una din treptele sintezei, pentru a le urca pe celelalte să presupunem că iniţiativa revistelor lite­rare are loc deplin de­ a acţiona , prin modalităţi diferite, prin dicţionare de autori, antologii, retrospective, con­tribuţii monografice etc. Să reamintim acum Literatura unui sfert de veac sau Retrospective lirice, încercări de indiscutabil succes a două publicaţii literare, realizate prin atragerea criticilor. Tentaţia oricărui critic de voca­ţie merge spre construcţie, spre sinteză. Mijlocul de a i-o concretiza rămîne deschis, contează climatul. Prin acest număr­­ al cărţii de critică­­ figurăm, ală­turi de Antologia poeziei tinere, un început, al nostru. Paginile revistei, în principiu, se vor arăta oricînd pregă­tite să găzduiască articolele, studiile, problemele de sinteză ale literaturii româneşti contemporane. Cuprin­derea de calitate a realităţii literare e dorinţa şi nos­talgia noastră. „ARGES“ CONCEPTUL DE MODERNIZARE A ÎNVĂŢĂMÎNTULUI prof. univ. ing. Marin RĂDOI Una din importantele problema ale societăţii contemporane, izvorîtă din explozia demografică şi informaţiona­lă fără precedent, este modernizarea invăţămmtului. Acest concept nu este nou şi nu este specific numai invăţă­­mîntului. Conceptul de modernizare priveşte simultan cele mai diverse zo­ne ale vieţii soaiele, artistice, econo­mice, culturale, politice. Omenirea în drumul anevoios spre progres a fost frinată multă vreme de raportul nefavorabil dintre imposibi­­lităţile de calcul şi spiritul de inven­tivitate al individului, încercarea de amplificare a forţei umane aparţine antichităţii, chiar dacă ne-am limita numai la pîrghia lui Arhimede. Au fost consumate însemnate cantităţi de materie cenuşie pentru calcularea min­tală a celor mai gigantice construcţii cunoscute pînă azi pe planeta noas­tră. In ultimele decenii s-a produs însă un salt calitativ important, care adăuga dimensiuni noi, nu numai for­ţei, ci şi inteligenţei umane. Preluînd această povară pe care omenirea o duce de milenii, calculatoarele electro­nice au eliberat inteligenţa umană de o muncă de rutină, deschizîndu-i ori­zontul nebănuite spre activitatea cre­atoare. Maşinile de calcul, efectuînd pînă la 10 milioane de operaţii pe secundă, au intrat în intimitatea no­ţiunii de timp, aşa cum microscopul electronic a pătruns nebănuitele taine ale materiei, aducînd microsmosul în imaginea lumii reale. Această elibe­rare de energie pusă In slujba crea­tivităţi a permis saltul uriaş pe ca­re omenirea l-a înregistrat in ultima vreme în cucerirea unor culmi nebă­nuite. Inteligenţa umană trebuie diri­jată pe făgaşul creaţiei, deoarece a devenit un adevăr nedemonstrabil că Unicatul diferă de produsul de serie. Realizatorii­ de unicate concep. Reali­zatorii produselor de serie aplică, re­petă. E bine de subliniat că şcoala produce numai unicate. Desigur, nu se poate fixa o graniţă artificială între cele două mari do­menii ale activităţii umane. Intre modernizare şi nou există o dependenţă obligatorie. Uneori însă se confundă foarte uşor moda cu mo­dernizarea. Ispita modei nedublată de filtrul unei personalităţi autentice poate uşor împinge în creaţie pe pan­ta imitaţiei. Oscar Wilde spunea : „Nimic nu este mai periculos decît a fi prea modern, rişti adesea să devii ultrademodat“. Modernitatea în cultu­ra unui popor e o componentă ri­guroasă a eternităţii, în timp ce moda e un simplu incident. De aceea ma­rii creatori de artă şi literatură in­tră in patrimoniul de aur al culturii naţionale şi universale, in timp ce i­­mitatorii, adepţi ai modei, dispar în uitare. Dacă Brâncuşi ar fi imitat pe Rodin, n-ar mai fi astăzi printre pri­mii, dacă nu chiar primul sculptor modern al lumii. Operele lui găzduite pentru prima oară de Muzeul de ar­tă al României dau străluciri nepie­ritoare acestui geniu plămădit pe me­leagurile Gorjului. Exemple strălucite de receptare a noului şi adaptare a lui la condiţiile specifice ale ţării noastre ne oferă din abundenţă întreaga politică a par­tidului şi a statului nostru. Nerecep­­tarea noului In­cultură ca şi în eco­nomia unei ţări poate duce la pagu­be incalculabile. Aspiraţia spre nou, spre modern a întregului nostru sis­tem social nu este numai o aspiraţie spirituală, rod al unor ambiţii, ci în­globează un uriaş efort intelectual şi material transpus în realizări de mari obiective economice şi culturale. Asemenea celorlalte domenii, şi şcoa­la este supusă azi unui proces de permanentă înoire. Ea trebuie să răs­pundă la o gamă extrem de variată de probleme : găsirea celei mai efi­ciente şi rapide pentru pregătirea te­meinică a unui important număr de specialişti, selectarea din explozia de informaţii pe cele mai necesare vi­itorilor absolvenţi, stabilirea unui ra­port optim între volumul de timp a­­fectat pregătirii teoretice şi experi­mentale, modernizarea sistemului de transmitere, însuşire şi verificare a cunoştinţelor . Răspunsul la aceste întrebări nu-i uşor şi n-are valabilitate universală. El depinde de un mare număr de fac­tori, diferenţiindu-se de la o ţară la alta în funcţie de potenţialul său e­­conomic, sistemul social, politic, tra­diţiile învăţămîntului. In învăţămlnt, spre deosebire de al­ _­te domenii, conceptul de modernizare " (Continuare în pag. 6) lesen de Gh­­ILIESCU - CALINESTI Marin SORESCU încordare Aud cum îmi pică trăsăturile în palmă. Ca o pădure de linii punctate Cînd ridici o Hartă. Pic-pic, trăsăturile-n palmă... E o moină-n suflet. Şi-n vîrstă. Vino de mă ghicește, Ciugulind eu fiecare cuvînt O efigie-n cădere. Vino repede, pînă nu trece prima umbră. Altfel o voi iubi Şi totul se va tulbura Tn faţa de ceară. Repede, repede, vrăjitoare Pînă nu trece această viaţă, Altfel va trebui să ghiceşti tot pămîntul Şi lumea de la-nceput, carnaval Hai să facem schimb de gînduri, Copacule, că nici nu ştiu cum te cheamă. Şi odată cu gîndurile Să-mi dai şi toate frunzele tale Să mi le pun pe mîini, Pe ochi şi pe frunte. La sfîrşit. Va fi un carnaval frumos De despărţire Şi toţi vor purta măştile lor De sărbătoare. Iar eu vreau să apar mascat simplu, într-un copac verde. dictare Trecutul fotografiază prezentul. Stai aşa, Fă un război. Nu acesta, celălalt, Ai amorit atîţia oameni degeaba, Nu-i nimic, Zîmbeşte, Aşa, uite iubirea, Uite lumea, Uite marţea, miercurea, Descoperă ceva, O teoremă, un continent, un complot, Ceva, Mişcă muntele, Mişcă din umeri Asta-i tot, Mulţumesc. Trecutul fotografiază prezentul. Facem totul. Stăm așa cum ne dictează el. . —----­

Next