Ateneu, 1970 (Anul 7, nr. 1-12)
1970-07-01 / nr. 7
PRECIZAREA LEGILOR (pag. 13) (pag. 15) V PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VA ! de Ion Apetroaie TEILHARDISMUL Bacoviana Drumul muncii Munca, veche temă de reflecţii filozofice Şi morale, de meditaţii estetice e, astăzi, uip, subiectipa, ordinea zilei, politic. El revine frecvent în C.U, vîntările secretarului general al Partidiyhife Comunist Român şi în dezbaterile milioane ori,fie cetăţeni ai pămintului românesc. A lăuda mimunea, a îndemna la muncă şi a munci ■— cum io spune —în credinţă, acum după ce sunt cunoscute proporţiile calamităţilor din primăvara acestui an — ni se pare cel mai firesc gest patriotic. Fiindcă pe toţi ne interesează destinul acestui popor şi vrem ca el să fie luminos, trebuie să alegem dintre soluţiile pe care ni le propune istoria, pe cea mai demnă : munca. „Nu avem — sublinia tovarăşul Nicolaa Ceauşescu în Cuvîntarea ţinută la adunarea populară din municipiul Arad — decît acest drum : drumul muncii hotărîte pentru învingerea greutăţilor.” Se înţelege, avem mai mult de muncit şi, în actualele condiţii, munca înseamnă şi luptă, şi sacrificiu, prezenţă la datorie fără răgaz. Avem nu numai de construit, ci şi de reconstruit, încît se cer eforturi sporite, speciale. Ne aşteaptă plaiul cu griul ajuns lumină şi aur, fîneţele aromitoare, marea verde a porumbiştilor, schelele edificiilor abia înălţate, halele uzinelor şi fabricilor, marile şantiere naţionale. Iată frontul eroismului colectiv ! Nu mai puţin solicitaţi sunt muncitorii intelactuali, de la specialistul în cutare domeniu ştiinţific şi studiosul din bibliotecă, la medic şi scriitor. Fiecare manifestă dorinţa de a se prenuspera în rîndurile combatanţilor pe frontul refacerii, fiecare are convingerea că e nevoie de competenţa şi cuvîntul său. Vedem în aceasta expresia solidarităţii sociale, a vocaţiei umaniste şi patriotice a intelectualilor români de azi, continuatori ai pildelor de abnegaţie şi de devotament ale intelectualilor autohtoni din trecut. Cine poate uita multa osîrdie a cronicarilor, zelul şi martirajul cărturarilor luminişti, neoboseala patruzecioptiştilor, temeinicia lucrării ştiinţifice şi literare a contemporanilor lui Eminescu şi Maiorescu, generozitatea intelectualilor progresişti de la începutul secolului nostru, tenacitatea, dîrzenia intelectualilor comunişti în perioada interbelică şi în etapa următoare ! Să deschidem cărţile de înţelepciune ale acestui neam şi vom constata că dintre virtuţi cea mai preţuită e hărnicia. Geniul neamului nostru e munca; tinereţea şi vigoarea şi-a menţinut-o, prin veacuri, muncind. Prin muncă ne-am sincronizat, am devenit contemporani cu cele mai noi civilizaţii şi culturi. Modernitatea, la diferite nivele istorice, am obţinut-o prin muncă. Nu întîmplător tradiţionalismul de dragul tradiţionalismului a fost respins ca fiind o atitudine leneşă. Apare, în consecinţă, ciudată şi întristătoare confuzia unora care identifică ceea ce e modern (sau „modernist”) cu ceea ce e emanaţia superficialităţii, a comodităţii. Un popor care are geniul muncii se va situa totdeauna în avangarda popoarelor moderne, va fi, în toate sectoarele vieţii, iubitor de modernitate. Această idee pe care s-o aşezăm în faţa tinerei generaţii, dornică de modernitate , ideea cultului muncii. Credem, în sfîrşit, că atît coloanele noastre cît şi cele ale altor publicaţii vor merita stima cititorilor, câtă vreme vor fi consacrate difuzării nu oricărui fel de produs spiritual, ci produsului muncii literare şi ştiinţifice. Şi în aceste domenii, nu avem decît tot un drum : drumul muncii. Constantin CĂLIN „O r f e u“— din Dezbateri Poesisorum GENARU (pag. 5) ■tfil mjfci • V b de M. Cosmescu de Zaharia Sângeorzanu •UN PRIETEN AL Cronica literară PSIHICULUI POETULUI ROMANUL ISTORIC ’ de Constantin Călin VLiviu Filimon Comentariu şi Mircea Iorgulescu Cronica ediţiilor STÎNGA ŞI DREAPTA COLECŢIA „ESEURI“ de Felicia Antip de I. Constantinescu(pag. 8-9) (pag. 2-3) (pag. 4-5) - 1LI de Ion Diaconiţa Jr Proză RADU MAREŞ Dialogul marxist-creştin şi problema manismului Momentul cel mai de răsunet în istoria umanismului, cu cele mai vaste consecinţe asupra contemporaneităţii, îl constituie, desigur, apariţia şi cristalizarea doctrinei marxiste, spre mijlocul secolului trecut, şi fundamentarea umanismului socialist. Se afirmă, în acest sens, justificat, că această teorie a însemnat o adevărată revoluţie în concepţiile despre societate şi om şi, deci, implicit în istoria doctrinelor umaniste. Noutatea revelatoare adusă de Marx pe planul teoriei umaniste, a constituirii umanismului modern, rezidă în modalităţile de a concepe esenţa umană ca şi în idealurile umaniste argumentate. Vechii metode filozofice, abstract-speculativă, care atinsese puncte culminante în filozofia clasică germană (Kant, Fichte, Hegel, Feuerbach), Marx îi opune dialectica materialistă, pentru care dimensiunea esenţială a somului devine cea social-istorică, esenţa umană, fiind în realitate „ansamblul relaţiilor sociale“(Marx). Concepţia materialist-istorică a lui Marx, despre om ca fiinţă social-istorică, despre omul,integrat în ansamblul relaţiilor sociale, degajat, o imensă bogăţie de sensuri privitoare lastatutul noului umanism şi la studiul modern al omului. In lumina acestui nou umanism, ce aret la bază explicaţia determinist istorică a sociftlfei,coinceptul de transformare a omului dobîndeşte noi atribute. Schimbarea omului ca individ este strîns legată de transformarea omului ca societate; idealul perfecţionării omului este legat de idealul revoluţiei socialiste, a lichidării exploatării sociale şi a construirii unei societăţi cu adevărat omeneşti. O atît de mare însemnătate pentru dezvoltarea umanităţii conferea Marx desfiinţării relaţiilor sociale bazate pe exploatare, încît a devenit celebră afirmaţia sa din prefaţa la „Contribuţii la critica economiei politice“ potrivit căreia o dată cu „formaţiunea socială burgheză se încheie preistoria societăţii omeneşti“ (Marx-Engels, Opere alese, în două volume, ed. a IlI-a, 1966, vol. I, p. 314). Care este raportul acestui umanism cu religia ? Se ştie că reprezentanţii de seamă ai filozofiei materialiste din toate epocile au relevat pe larg şi convingător conţinutul neverosimil, fantastic, etc. al concepţiilor religioase şi caracterul alienant al religiei în raport cu esenţa umană, în raport cu filozofia materialistă anterioară lor, Marx şi Engels îşi propun însă să realizeze mai mult, prin noua perspectivă pe care o fundamentează , religia ca fenomen social istoric. Or, în cadrul acestei noi concepţii, de natură social filozofică, religia nu mai apare doar ca un accident istoric, ca un fenomen ce se menţine doar din şi prin ignoranţa maselor ; în anumite condiţii social-istorice, ea este un fenomen necesar, căci reprezintă „aureola sfîntă“ a „acestei văi a plîngerii” care este istoria socială bazată pe relaţii inumane, de exploatare. „Mizeria religioasă — scrie Marx — este expresia mizeriei reale şi totodată protestul împotriva mizeriei reale. Religia este suspinul creaturii chinuite, sensibilitatea unei lumi lipsite de inimă, după cum este şi spiritul unor orînduiri lipsite de spirit. Ea este opiu pentru popor“. (Marx-Engels, op. cit. pag. 38). Religia este „aroma spirituală“ a unor tipuri istorice de societate în cadrul cărora omul îşi făureşte o ,,fericire iluzorie“ deoarece nevoia iluziilor este o coordonată esenţială a existenţei sale. Petru BERAR (Continuare în pag. 14) REVISTĂ DE CULTURĂ ^ Nr. 7 (72) anul VII, iulie 1970 —20 pagini = 3 lei ÎN ACEST NUMĂR Versuri de Giuseppe UNGARETTI, Nelly SACHS, Paul CELAN (pag. 19) Proză de SAUL BELLOW „Herzog“ * fragment -(pag, 20) ______________-____________________________________ Mircea Pădureleanu: Microportretul unui mare chirurg ERNEST JUVARA Valentin Silvestru: De ce nu au reușit scenic piesele lui PAUL ANGHEL? (pag. 2) (pag 14) EUGEN BARBU: jurnal de călătorie * „MEXICUL VARA«.“ (pag. 3) (pag. 10-11) A poezia scandinavă (în românește de Iulian Antonescu) .... î® Teatru GEORGE GENOIU /