Ateneu, 1972 (Anul 9, nr. 1-12)

1972-01-01 / nr. 1

pas-­­ ateneu/ ianuarie, 197£ Arta — instrument de perfecţionare a societăţii „In România pot fi acceptate numai arta şi literatura care stau pe poziţiile clasei muncitoare, care servesc poporului, socia­lismului, naţiunii noastre“. NICOLAE CEAUŞESCU Am în faţă o carte de estetică, intitulată „Nece­sitatea artei“­­). Deşi uneori depăşită prin unila­teralitatea cîtorva interpretări, mi-a atras aten­ţia, regăsind-o, mai ales ultimul capitol, „Dispa­riţia şi descoperirea realităţii“, alcătuit din trei paragrafe deosebit de tentant denumite : „Arta şi masele populare“, „Intre avînt şi declin“ şi „Visul zilelor de mîine“. Făcînd o comparaţie între destinul cărţilor în aşa zisa societate con­temporană, „de consum“, capitalismul modern şi „lumea socialistă“, autorul constată2­ cu în­dreptăţire că prima orînduire socoteşte arta un simplu prilej de distracţie, „nedemnă de toată atenţia oamenilor ocupaţi cu subiecte atît de importante ca afacerile sau politica“. Aceasta, în timp ce orînduirea noastră, socialistă „ia arta în serios“ : „Cărţile, filmele, piesele de teatru şi operele muzicale noi nu numai că sunt cunoscute de sute de mii, de milioane de oameni, dar ele îi antrenează în discuţii pasionante. Forţa so­cială, educativă... este un fapt cîştigat. O operă de artă este considerată nu ca un eveniment efemer, ci ca un act de mare însemnătate. Năs­cută din realitate, ea influenţează la rîndul ei realitatea. (s. n.) Poezia a coborît în stradă. O discuţie asupra personajelor şi a situaţiilor dintr-un roman ridică probleme de viaţă socială şi de filozofie. Arta şi discuţia despre artă constituie factori de progres în viaţa lumii so­cialiste“. Aş îndrăzni să corelez asemenea cuvinte pline de semnificaţie cu realitatea ideologico-spiritua­­lă pe care am trăit-o în această a doua jumă­tate a anului 1971. Acceptînd teza lui Hegel care spunea că real este numai ceea ce a fost înţe­les, Marx merge mai departe, subliniind că irealitatea înseamnă lumea înţeleasă ca atare. Tocmai către conceperea literaturii ca un mijloc de înţelegere obiectivă şi de transformare a realită­ţii ne-au îndrumat documentele politice, ideologi­ce şi filozofice, elaborate în viaţa societăţii noas­tre cu deosebire după memorabilul iulie 1971. Sîntem, desigur, foarte departe adoptînd aseme­nea optică, de o părere asupra artei, ca urmă­toarea : „Lumea în jurul nostru redevine o suprafaţă netedă, fără semnificaţie, fără su­flet, fără valoare, asupra căreia noi (artiştii, n.n.) nu mai avem nici o putere“. (A. Robbe- Grillet). In această epocă de aparentă prepon­derenţă a tehnicii asupra vieţii şi valorilor umaniste, de reificare prin dizolvarea indivi­dualităţii în structuri populaţionale sau tehno­crate, arta necontaminată de dezumanizare îşi propune să realizeze ideea libertăţii opţiunilor, a capacităţii omului de a crea situaţiile cuve­nite condiţiei sale. Şi totuşi, iată un alt docu­ment : enumerarea tematicilor Congresului in­ternaţional de Estetică, ce va avea loc în toam­na anului acesta la Bucureşti, prevede la secţia doua titlul : „Artă contemporană. Moartea ar­tei ?“. Semnul de întrebare indică, evident, ca­racterul cu totul discutabil al cunoscutei teze hegeliene din „Estetica“ sa (în a treia etapă a dezvoltării artei, aceasta ar dispare, fiind în­locuită de filozofie). Corelată, însă, cu ideea unor romantici germani, conform căreia arta ar face să... „dispară realitatea“, chestiunea devine gravă, întrucît asistăm la o negare, sau cel puţin la o ignorare reciprocă a artei şi a realităţii , realitatea ar „dispare“ pentru artist, întrucît de­vine din ce în ce mai iraţională, mai haotică şi deci de neînţeles, iar arta ar „muri“ întrucît devine din ce în ce mai raţională, mai „cultă“, mai greu accesibilă prin intelectualismul şi abs­­tractismul său indiferent faţă de lumea con­cretă. „Am spus că strigătului lui Kirilov — asi­­gurînd că „dumnezeu a murit !“ — îi răspunde în toate societăţile moderne strigătul nu mai pu­ţin profund că „arta a murit“. Efectiv, arta în sensul unei activităţi charismatice *) şi privile­giate şi al unei elite restrînse, a dispărut. Ea a fost, ca să spunem aşa, absorbită de multiplele regrupări de spectatori, cititori sau amatori, de publicul care constituie pseudosocietăţi momen­tane şi fluide“ 3). Tot mai frecvent sociologii de pretutindeni îşi pun probleme legate de locul şi rolul artei în societate ; unii dintre ei constată cu îngrijorare existenţa prăpastiei între opiniile artiştilor, ca­re ar dori să refuze vechile cadre ale expresiei, în folosul altora noi, iar ceilalţi — marea ma­joritate — se află în stadiul iniţierii artistice elementare. Soluţia pe care ne-o recomandă cli­matul spiritual socialist este refuzul artei pen­tru elite, dar şi refuzul nivelării ; eliberarea sa faţă de solitudinea în care ar situa-o izolarea de popor cere o creştere a influenţei publicului asupra conştiinţei artiştilor, ca şi o mărire a responsabilităţii lor faţă de „consumator“, în­trucît acesta e creatorul valorilor materiale ce alcătuiesc temelia societăţii. Asistăm deci la o „înrădăcinare crescîndă a artei în viaţa eco­nomică şi socială“, dar de aici nu rezultă că putem descoperi nevoile estetice reale prin ches­tionarea „beneficiarilor“ : „acesta înseamnă a confunda opinia medie şi superficială cu atitu­dinile şi năzuinţele reale“ 4). Pentru critica literară chestiunea e deosebit de importantă tocmai pentru că judecata de va­loare nu se lasă influenţată de statistică. A sti­mula o artă cu multiple valenţe civice care aşa cum spunea Lenin, „să aparţină poporului“, „să pătrundă în adîncurile maselor largi ale oamenilor muncii“, înseamnă a cultiva gustul acestora pentru valorile autentice. Există pre­judecata că procentajul celor care preferă arta convenţională, academizantă ar precumpăni asu­pra preferinţelor moderne, că „oamenii sim­pli“ ar respinge modernitatea din instinct ; dar după cum pe bună dreptate observă sociologii, numărul lor nu e mai mare printre muncitori, decît printre celelalte categorii de consumatori, încît nu sînt rare cazurile cînd un intelectual mediu se poticneşte acolo unde „trece“ cu uşu­rinţă un muncitor instruit . „Datoria unei so­cietăţi socialiste, în care „piaţa artistică“ nu mai este aprovizionată de producţia de masă a speculanţilor capitalişti, este deci dublă, pe de o parte ea trebuie să facă publicul să gă­sească în artă o plăcere, adică să-i trezească şi să-i stimuleze înţelegerea , iar pe de altă parte să pună accentul pe responsabilitatea socială a artistului (s.n.). Această responsabilitate nu înseamnă că artistul acceptă dictatura unui gust mediu dominant... dar aceasta înseamnă că în loc să lucreze în gol, el recunoaşte că în ultimă instanţă primeşte comenzile de la so­cietate.......Funcţiunea artei nu este de a forţa uşi deschise, ci mai degrabă de a deschide uşi ferecate“5). Numai astfel îşi va putea îndeplini arta nobila sa misiune de a contribui la înfru­museţarea şi îmbunătăţirea continuă a societă­ţii, să facă adică în planul conştiinţei colective ceea ce făuritorii de bunuri materiale înfăptuiesc în cel fundamental, planul social-economic. Este o cale esenţială de a contribui la ceea ce se numeşte cu o expresie din ce în ce mai folosită, construirea societăţii socialiste multilateral dez­voltate. Vlad SORIANU 1) „Necesitatea artei“, de Ernst Fischer (Editura Me­­ridiane, 1968). 2) Ibid, pag. 226. 3) Sociologia franceză contemporană (Antologie de Ion Aluaș și Ion Drăgan, E. P., 1971, p. 589). 4) Op. cit., p. 589. 5) Ernst Fischer : „Necesitatea artei“, pag. 229. *) Charisma , graţie, dar excepţional. a­teneu Revistă editată de Comitetul judeţean Bacău ''________de cultură şi educaţie socialistă____________ Redactor şef: Radu CÂRNECI Colegiul redacţional: Sergiu ADAM, George BĂLĂIŢA (red. şef. adjunct), Constantin CĂLIN, Cicerone CERNEGURA, Horia CANE, Ovid­iu GENARU, George GENOIU (secretar ge­neral de redacţie), Mihail SABIN, Vlad SORIANU, Eugen URICARU. Redacţia şi administraţia : Bacău, str. Războieni nr 15. Tel. 16071 — 12497 Abonamente : 3 luni — 9 lei, 6 luni — 18 lei, 1 an — 36 lei Tiparul executat la întreprinderea Poligrafică Bacău (40546) Manuscrisele reţinute se publică în ordinea necesităţilor re­dacţionale. Materialele nepublicate nu sunt restituite. pc­t­notes AL VII-lea CONGRES INTERNATIONAL DE ESTETICA Cel de-al VII-lea Congres Internaţional de Estetică va avea loc în România la Bucureşti, în perioada 28 au­gust—2 septembrie 1972, sub auspiciile Comitetului In­ternaţional de Studii Estetice, avînd ca temă : Estetica, arta şi condiţia umană contemporană. Comitetul Naţional Român de organizare are onoarea de a vă invita să participaţi la lucrările acestui Con­gres ce se vor desfăşura în următoarele secţii : 1. Aspecte ale formaţei artistice (artist-critică-public). 2. Artă contemporană. Moartea artei ? 3 Actualitatea cercetărilor de istoria artei şi esteticii. 4. Noi metode. Noi criterii. 5. Estetica ambianţei şi a vieţii cotidiene. 6. Secţie deschisă (Comunicări în legătură cu pers­pectiva contemporană în probleme de estetică, ne­încadrate în celelalte secţii). In afara conferinţelor prezentate în sesiunea plenară, în secţiuni vor avea loc dezbateri pornind de la pro­blemele puse de comunicări ; comunicările vor avea aproximativ 1 200 cuvinte (rezumatele 200 cuvinte) și vor fi prezentate în una din limbile oficiale ale Con­gresului : franceza, engleza, germana și italiana. Comunicările și rezumatele trebuie trimise cel mai tîrziu pînă la 1 februarie 1972, în cite două exemplare la următoarele adrese : 1. Institutul de estetică a Universității din Amster­dam, Domnului Jan Aler — secretar general al Comitetului Internațional de Studii de Estetică Spinozastraat 9 bv, Amsterdam C, HOLLANDE (două exemplare) ; 2. Comitetului Naţional Român de Organizare ACA­DEMIA DE ŞTIINŢE SOCIALE ŞI POLITICE, Calea Victoriei nr. 125, Bucureşti 1, R. S. ROMANIA (două exemplare). A VII-a CONSFĂTUIRE DE LUCRU A ARHEOLOGILOR DIN R. S. ROMANIA Timp de cinci zile (27.XIII.XII.1971) s-au desfăşurat la Bucureşti lucrările celei de a ViI-a consfătuiri de lucru a arheologilor din R.S. România. Consfătuirea, organizată de Institutul de Arheologie al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S. România, a avut ca temă : „Probleme ale arheologiei mileniu­lui I e.n.“. La lucrările consfătuirii au participat un mare număr de cercetători de la toate institutele de arheologie, din învăţămîntul superior şi de la principalele muzee din ţară. După cuvîntul de deschidere rostit de prof. dr. doc. D. M. Pippidi, directorul Institutului de Arheologie, cuvîntul din partea Prezidiului Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, prezentat de prof. dr. Ştefan Ştefă­­nescu, preşedintele Secţiei de istorie şi arheologie a Academiei, prof. dr. doc. M. Petrescu—Dîmboviţa a prezentat, din partea Comisiei Arheologice, raportul : „Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice din 1971,­­privind mileniul I e.n.“. După analiza rezultatelor cercetărilor arheologice din 1971, în clarificarea unor probleme majore ale istoriei mileniului I e.n., cum ar fi romanizarea, continuitatea şi neamurile în migraţie pe teritoriul ţării noastre, raportul prezentat de prof dr. doc. M. Petrescu—Dîm­boviţa, a schiţat principalele orientări ale cercetărilor viitoare. In cadrul consfătuirii au fost prezentate aproape 50 de rapoarte şi comunicări ştiinţifice, grupate în jurul a trei probleme de bază ale istoriei mileniului I al e.n. : Procesul de romanizare pe teritoriul actual al României,, Continuitatea populaţiei băştinaşe, pe teritoriul Româ­niei şi Problemele perioadei dintre secolele VI—X. Autorii rapoartelor şi comunicărilor se numără printre ştiinţifice privind problemele majore ale istoriei mite­­specialiştii cei mai calificaţi în problemele cercetării istorico-arheologice ale mileniului I e.n. Rapoartele şi comunicările prezentate au supus analizei şi dezba­terii participanţilor rezultatele unor cercetări de am­ploare, prilejuind un larg şi util schimb de opinii niului I e.n. S-au adus noi contribuţii în problema continuităţii dacice şi daco-romane, cu privire la des­­făşurarea procesului de romanizare în diferitele regi­uni ale actualului teritoriu al ţării noastre, în privinţa relaţiilor dintre autohtoni şi neamurile în migraţie, etc. Se poate aprecia că lucrările consfătuirii constituie o contribuţie valoroasă în studierea problematicii com­plexe, dificile şi deosebit de importante, privitoare la procesul de formare şi închegare a poporului român. Cuvîntul de închidere al lucrărilor consfătuirii a fost rostit de prof. univ. Miron Constantinescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, care a subli­niat importanţa majoră a tematicii acestei manifestări ştiinţifice, necesitatea desfăşurării unor lucrări de cer­cetare arheologică de amploare, a publicării sistematice a principalelor rezultate pentru a îmbogăţi permanent cu concluzii temeinice cunoaşterea întregului tablou al etnogenezei poporului român. I. MITREA ZILELE TEATRULUI PENTRU TINERET Teatrul „Mihai Eminescu** din Botoşani a organizat în­tre 21—26 decembrie în colaborare cu Comitetul ju­deţean U. T. C. „Zilele teatrului românesc pentru ti­­n­­eret“, acţiune amplă, menită să contribuie la îmbună­tăţirea activităţii educative prin intermediul artei. Fie­care spectacol al acestei săptămîni teatrale a fost pre­faţat de cîte o expunere aparţinînd unor personalităţi ale scenei româneşti. Remarcăm astfel prezenţa la Bo­toşani a dramaturgilor Aurel Baranga şi Sergiu Făr­­căşan, a regizoarei Marietta Sadova, a poetului Corneliu Sturzu, directorul Naţionalului ieşean şi a profesorilor Vasile Moisescu şi Maria Zoe Ionescu de la I. A. T. C. Dintre spectacolele prezentate amintim în primul rînd recitalurile „Cîntare României“ şi „De dragoste“ pe versuri de Ion Minulescu şi Nina Cassian precum şi suita de spectacole aflate în repertoriul stagiunii. Ar fi fost totuşi indicat ca latura spectacologică a mani­festării să nu se fi rezumat numai la „Răzvan şi Vidra“, „Lovitura“ şi „Muza de la Burdujeni**. O atît de complexă iniţiativă merita, fără îndoială, o agendă mai bogată. ŞEZĂTOARE LA HUMULEŞTI Humuleştii lui Creangă au cunoscut în luna decembrie farmecul şi animaţia rememorărilor. Comitetul de cul­tură şi educaţie socialistă din Tg. Neamţ a organizat în colaborare cu Muzeul memorial „Ion Creangă“ o bo­gată manifestare cultural-ştiinţifică care a urmărit să evoce personalitatea marelui povestitor. Conferinţe, in­­tilniri ale elevilor cu membrii ai familiei Creangă, ver­nisarea unei expoziţii a pictorului Eugen Ispir, con­cursuri, prezentări de filme, precum şi o sesiune ştiin­ţifică omagială la care au participat printre alţii prof dr. doc. Constantin Ciopraga, prof. dr. doc. I. D. Lăudat şi prof. dr. Augustin Z. N. Pop au dat măsura acestei impunătoare şi necesare acţiuni. De remarcat că Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi şi Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ au prezentat spectacole inspirate din opera ilustrului po­vestitor. A. B (Din expoziţia de pictură a elevilor Şcolii populare de artă Bacău) HENŢEŞ EGIDIU „Uliţa cornului roşu“ siport NASTASE CONTRA CIBERNETICII Una dintre contradicţiile lumii moderne ar fi şi faptul că revistele lunare, apărînd în ritm de vals, nu reuşesc să ţină întotdeauna pasul cu viaţa trepidantă din epoca zborurilor cosmice şi a tenisului neverosimil. lată de ce scriu abia acum despre Ilie Năstase. Ştiu că este greu să mai adaug ceva la şirul de elogii meritate cu care a fost încununat acest veritabil supercam­­pion, dar mă mulţumesc cu faptul că distanţa de două luni care s-a consumat de la producerea acelui unic eveniment sportiv îmi oferă un fel de perspectivă istorică. Cred că Năstase a cîştigat turneul turneelor pen­tru că nu a respectat regulile unanim acceptate ale jocului. In timp ce toţi adversarii săi erau fe­riciţi cînd puteau stabili un stil de joc, Năstase avea voluptatea răsturnării sistemelor. De aici, deruta tuturor partenerilor săi de întrecere. Smith, de pildă, ar fi fost imbatabil în condi­ţiile unui joc normal. Dar nebunia sublimă a campionului nostru, starea Sa perpetuă de risc, nonconformismul şi uluitoarea sa originalitate au decis, în cele din urmă, victoria finală. Partida Năstase — Smith a fost un fel de înfruntare între cea mai exact programată maşină elec­tronică şi ciudata libertate a unui om. Maşina a fost învinsă, maşina nu a putut ţine pasul, pentru că omul a găsit întotdeauna o soluţie neprevăzută, o soluţie care venea din zestrea genetică a speciei sale, o soluţie ce nu era tre­cută in limbajul codificat cu care a fost prevă­zută maşina. Urmărind pe micul ecran uluitoarea

Next