Ateneu, 1983 (Anul 20, nr. 1-12)

1983-03-01 / nr. 3

O relaţie în dispută „Lucrurile s-au limpezit de mult“ afirmă Cornel Secu, certîndu-l pe I. M. Ştefan pentru că „monologhează înverşunat pe tema certifi­catului de autor S.F., dînd sfaturi după reţetele anilor ’50“. Iar Lucian Ionică îl secondează, referindu-se la o tentativă de clasificare a po­vestirilor S.F. a lui Gh. Păun : „Este regretabil că se încearcă încă odată întemeierea specifi­cului literaturii ştiinţifico-fantastice printr-o raportare la ştiinţă“. Textele incriminate au apă­rut în „Almanahul Anticipaţia“, iar criticile — în al doilea număr al magazinului clubului de anticipaţie „H­elion“. Nu sunt primele în­crucişări de spade între muşchetarii S.F.-ului românesc. Şi nu e prima oară cînd obiectul dis­putei îl constituie relaţia dintre ştiinţă şi lite­ratură, în alchimia secretă a genului, însăşi consider însă că trebuie iniţiată o campanie pentru epurarea lui de informaţia pe care o conţine dacă această informaţie este subordo­nată necesităţilor compoziţionale sau caracte­rologice, îl vom învinui pe Balzac că descrie desfăşurarea unor operaţii de bursă sau pe Tho­mas Mann că vehiculează noţiuni de tehnică interpretativă ? Dincolo de valoarea lor intrin­secă ,respectivele pagini se integrează organic acţiunii şi servesc reliefării mediului şi preo­cupării dominante a eroilor. De ce să ne mirăm atunci că povestirile din Cuadratura cercului îl trădează pe arhitectul Gheorghe Săsărman sau că mini-romanul lui Adrian Rogoz Preţul secant al genunii, seamănă uneori cu un straniu manual de şah ?... Mai e apoi ceea ce Edgar Allian Poe numea, cu o fericită expresie sintetizatoare, efortul că­tre verosimilitate. Relatarea ascensiunii lui Hans Phaall este punctată de observaţii ştiinţifice reale sau imaginare care-i conferă o autenti­ Intr-o proiecţie Autorii de S.F. poartă în suflet o veche ra­nă, la care au mereu tendinţa să aducă orice discuţie asupra genului : statutul lor literar. Spus mai pe neocolite, ei suferă că sunt soco­tiţi rude sărace printre scriitori şi le repro­şează criticilor ignoranţa conjugată cu un re­voltător conservatorism. Cum de nu recunosc valoarea unor autori care ca : Jules Verne, H. G. Wells, H. P. Lovecraft, R. Barjavel, R. Bradbury, S. Lem, Cl. Sinak, I. Asimov, K. Vonnegut, J. Brunner, R. Scheckley, P. K. Dick, B. Aldiss, N. Spinard, Fr. Brown şi a­­tîţia alţii au creat o tradiţie artistică înaltă a genului ? Nu au aflat oare pînă acum că numeroşi scriitori de primă mînă, Pierre Mac Orlan, G. Duhamel, Aid. Huxley, V. Maiakov­­schi, Orwell, Franz Werfel, Georg Kaiser, Ernst Jürgen, J. Borges, Dino Buzatti, Italo Calvino, au abordat, fără reţinere, literatura ştiinţifi­co-fantastică ? Sentimentul d© frustrare generează prin com­paraţie tendinţe anexioniste, într-o uriaşă En­ciclopedie a utopiei, voiajelor extraordinare și a science fiction-urii (1972) Pierre Versins i-a introdus pe Aristofan, Platon, Plutarc, Dante, Montaigne, Francis Bacon, Goethe, Voltaire, La­martine, Balzac, George Sand, Renan, Zola, Mau­passant, Victor Hugo, Baudelaire, Anatole Fran­ce, Bernard Shaw, Alfred Jarry, Mallarmé, Her­mann Melville, Thomas Mann, J. K. Chester­ton, Franz Kafka, Jean Cocteau, Antonin Ar­taud, Henri Michaux, Emil Cioran şi Samuel Beckett, ca să mă opresc doar la numele cele mai răsunătoare. Autorii de anticipaţie pro­­priu-zişi pot răsufla mulţumiţi, în sfîrşit se află acum într-o bună companie. Tot din aceeaşi dorinţă compensatorie au a­­părut şi teorii, după care S.F.-ul ar fi nu „tri­viale Literatur“, nu „paraliteratura“, ci sin­gura literatură cu adevărat modernă, absolut nouă în însăşi substanţa ei, spre deosebire de producţia diferitelor „isme“, inedită doar sub raportul expresiei. Să ne închipuim pentru o clipă, întrucît sun­tem­ într-un domeniu potrivit ipotezelor fan­tastice cu privire la viitor, că aceasta le-ar aduce autorilor de anticipaţie statutul mult rîv­­nit. Oare ce s-ar întîmpla ? Poate dintr-o încli­naţie a mea spre utopia negativă imaginea a­­ceasta viitoare nu îmi apare prea roză, ci mai degrabă sumbră. Să zicem că autorii S.F.-ului ar ajung© să fie trataţi ca scriitori „serioşi“. Cărţile lor ar urma să nu mai iasă în colecţii speciale şi să adopte coperţi sobre, părăsind acele ilustraţii de un straniu luxuriant care invită din capul locului la desfrîu imaginaţia noastră. Intrat în lumea literară „bună“ S.F.-ul va fi obligat să se lepede fatal de orice ar aminti trecutul său. Adio mi­niaturile colorate de astronave şi laser, de ani­male monstruoase şi fiinţe extraterestre, de roboţi şi androizi ! Toate aceste colecţii îndu­ioşătoare kitsch ale simulacrelor viitorului sunt sortite să ia drumul lăzii de gunoi. Mă tem că statutul respectabil ar reclama şi abandonul amiciţiilor compromiţătoare. Primele victime ar fi „fanii“, „fanzine-urile“ şi clubu­rile S.F. ca prea infantile şi dubioase din punct de vedere al gusturilor. S-ar duce odată cu ele şi tirajele uriaşe care stârneau invidia nemăr­turisită a confraţilor distinşi. O întreagă mito­logie a secolului nostru ar suferi o rapidă destrămare şi mă îndoiesc că „recunoaşterea literară“ dobîndită în schimb ar merita sa­crificiul. Ca să trăiască, S.F.-ul are nevoie de maniacii săi iar fără atmosfera exaltantă, pe care o creează ei în jurul lui, nu cred să mai prospere. Sub forma literaturii „onorabile“ riscă să-şi piardă aura impură, dar foarte licăritoare în schimb, dispărînd poate chiar ca gen aparte căci toată lumea va descoperi că-l practica de­mult dar nu o știa. Un strănepot al lui Cliford Sinak va putea scrie o carte nostalgică . Pe vremea cînd mai existau autorii de science-fiction. Marea şansă a S.F.-ului este, dimpotrivă, ca mitologia care-l marginalizează, dar îi între­ţine şi proliferarea formidabilă, să se cristali­zeze şi să accepte stilizarea basmului. Ov. S. CROHMALN­ICE­AN­U persistenţa acestor înfruntări arată că, de fapt, lucrurile nu s-au limpezit şi că discuţia trebuie să continue. Intervenţia mea, prilejuită de lăudabila ini­ţiativă a revistei „Ateneu“, nu urmăreşte în nici un caz să legitimeze reţetele anilor ’50 (pe care le-am utilizat şi eu în cele dintîi in­cursiuni pe tărîmul S.F.-ului). Am mai spus că tehnicismul este boala copilăriei fantasticului­­ ştiinţific şi nu numai a lui. în anii ’50 au apărut destule proze „realiste“ în care înfăţi­şarea amănunţită a maşinilor şi a procesului muncii merită, în intenţia autorilor, să realizeze ancorarea în contemporan ei tata, rămînea exte­rioară problematicii umane. întorcîndu-mă la relaţia dintre ştiinţă şi li­teratură în cadrul genului, cred că, în aprecie­rea ei, trebuie să dăm dovadă de supleţe. De altfel, nimeni nu mai susţine astăzi că „litera­tura ştiinţifico-fantastică are prin excelenţă mi­siunea de a instrui“, cum se putea citi într-un articol din 1960. Asemenea teze teoretice justi­ficau a posteriori didacticismul unor lucrări, confuzia dintre S.F. şi popularizarea ştiinţei. Or, fiind în primul şi în ultimul rînd litera­tură, anticipaţia operează cu mijloacele sale specifice, în planul artei. Funcţia sa esenţială este deci aceea de a contribui la cunoaşterea artistică a lumii, chiar dacă lumea e văzută prin lentilele imaginaţiei prospective. Aşezînd S.F.-ul în hotarele sale fireşti, nu citate mai pregnantă decît aceea a unui veri­tabil jurnal de bord. înainte de a străbate douăzeci de mii de leghe sub mări, căpitanul Nemo îi prezintă în amănunt profesorului Aron­­nax instrumentul acestui uluitor periplu ; și nu întîmplător, alături de irascibilul Ned Land, pe „Nautilus“ va ajunge și Conseil, impertur­babilul clasificator al faunei şi florei marine. E adevărat că, la epigonii lui Jules Verne, abun­denţa detaliilor devine uneori copleşitoare, a­­gravată fiind de evidenta scădere a tonusului artistic. G. Le Faure şi H. de Graffigny, de pildă, solicită cauţiunea lui Flammarion pentru ro­manul lor Aventuri extraordinare ale unui sa­vant rus şi publică, în chip de prefaţă, scri­soarea care certifică , „bazat în întregime pe Astronomie“ — ceea ce n-ar fi fost rău în prin­cipiu, dacă nu s-ar fi tradus printr-o avalanşă de pasaje desprinse parcă din manualele şco­lare. Şi în science fiction-ul modern ipotezele şi argumentele ştiinţifice pot juca un rol deter­minant în acea „suspendare voluntară a incre­dulităţii“ despre care vorbea Coleridge. Avînd doar dificultatea alegerii din imensul număr de exemple posibile, să ne amintim discuţia dintre Exploratorul Timpului şi oaspeţii săi pe tema celei de-a patra dimensiuni, lămuririle pe care le dă Susan Calvin despre paradoxurile roboticii, întrebările fără răspuns ale lui Kelvin privind natura oceanului gînditor. Evident, se­ ATENEU Colocviu Ateneu literatură ştiinţifico-fantaslită ATEMEU Science fiction şi recunoaşterea literară • SF-ul o rudă săracă a literaturii ? • Există un conflict între science-fiction şi marea literatură ? • Suport ştiinţific, nu ştiinţă popularizată. • Excesul tehnologic subminează nivelul artistic al literaturii SF. • Asumarea marilor probleme sociale şi politice ale epocii, nu ilustrare legitimistă a unor teze şi teme, nici evaziune în spaţiul ocrotitor al aventurii. • Dimensiune speculativă, mitică, filosofic-satirică, umanizare a ştiinţei, transfor­mare a invenţiei în principiu estetic. • Se publică încă puţină literatură SF în raport cu numărul cititorilor în con­tinuă creştere. • Sînt necesare cărţi SF, nu argumente sentimentale, răţoială veleitară sau milo­geală demnă. Colocviu realizat de Sergiu ADAM luţia rămîne la latitudinea autorului. Scriind despre nemurire în Giovanna şi îngerul, Vla­dimir Colin a înţeles că o „explicaţie“ amănun­ţită n-ar face decît să mineze statutul artistic al naraţiunii. El menţionează deci, în trecăt, că acest definitiv salt biologic s-a produs, proba­bil, datorită trecerii astronauţilor printr-o zonă bîntuită de o misterioasă radiaţie cosmică. Ceea ce-l interesează sunt aspectele şi implicaţiile contactului dintre oameni şi mutanţi, focalizate în drama pe care o trăiesc Giovanna şi Vitto­rio. Preferinţele mele se îndreaptă, fireşte, către această din urmă soluţie. Pledez însă pentru dreptul la viaţă al tuturor modalităţilor de u­­tilizare a ştiinţei, atîta vreme cit ele se supun imperativelor creaţiei artistice. Pentru că tinde să căutăm mult discutatul specific al anticipa­ţiei, de vreme ce, în afara raportării la o ştiinţă reală, prezumtivă, sau imaginară, totul e numai literatură ? Ion HOBANA înnoirea genului Problema raporturilor în perspectivă ale ce­lor două domenii îi preocupă deopotrivă pe scriitori şi pe fani (prescurtare, se ştie, desem­­nîndu-i pe admiratorii fanatici ai anticipaţiei literare). Datele sunt cunoscute, în afara unei minori­tăţi formată, e drept, din autori şi critici de calitate, profesioniştii literaturii generale ignoră sau chiar repudiază literatura de anticipaţie pe care, mai mult din instinct decît ca urmare a unui efort de cunoaştere, o consideră neviabilă pe plan estetic de vreme ce nu se încadrează în parametrii dogmelor literare cu care sunt obişnuiţi. Pe de altă parte, simţindu-se priviţi de sus şi claustraţi într-un ghetto tolerat doar la marginile republicii literelor, autorii de lite­ratură S.F. şi fanii întîmpină acelaşi scepticism în lumea cititorilor ce se consideră mai mult sau mai puţin avizaţi, manifestă fireasca ten­dinţă a tuturor colectivităţilor care sunt sau se simt persecutate, aceea de a strînge rându­rile şi de a face front comun împotriva celor pe care, printr-o reacţie de apărare, îi descon­sideră la rîndul lor. S-a dezvoltat astfel în ghettourile S.F. de pre­tutindeni (să nu uităm că fenomenul, cu toate implicaţiile lui, a căpătat dimensiuni mondiale) o uimitoare solidaritate, cu inevitabilul corolar al nevoii precizării unei identităţi ce merge, în cazuri extreme, pînă la singularizare voită şi exclusivism pătimaş. Drept care, trecînd de la vorbe la fapte în conformitate cu principiul „dacă voi nu ne vreţi nici noi nu vă vrem“, lumea S.F. s-a organizat prin instituirea unor forme proprii (cluburi, cenacluri, conferinţe, convenţii, congrese naţionale, europene şi mon­diale), a inventat o terminologie specifică (a­­mericanismele fan, fandom, fanzin, hard-scien­­ce, heroic-fantasy, space-opera etc. fiind pretu­tindeni acceptate), pentru a ajunge în cele din urmă la idealizarea ghettourilor S.F. şi la exal­tarea condiţiei anormale pe care o reprezintă. Dacă unii autori de anticipaţie suferă încă de complexe de inferioritate şi se apără în conti­nuare de acuza practicării S.F.-ului încercînd să-şi strecoare cărţile printre cele ale confra­ţilor autori de literatură generală şi convingîn­­du-şi editorul să renunţe la imprimarea pe coperta cărţii lor a siglei S.F., cei mai mulţi, dimpotrivă, nu admit să publice decît în co­lecţii specializate. La rîndul lor, în momentul cînd ,ca urmare a înnoirii genului datorită a­­pariţiei unui important contingent de scriitori autentici, literatura de anticipaţie a evoluat po­zitiv faţă de vremea cînd se adresa exclusiv tineretului şi ambiţiona doar să transmită cu­noştinţe ştiinţifice cu ajutorul unei acţiuni cit mai dinamice pentru ca, maturizîndu-se, să a­­bordeze o problematică umană cu implicaţii filosofice şi să se adreseze mai curînd cititorului adult, evoluat, mulţi fani ireductibili, nostal­gici a ceea ce continuă să denumească „vîrsta de aur“, au respins „intelectualizarea“ genului şi au încercat să-i păstreze cu gelozie condiţia marginală. Ei minimalizează cu bună ştiinţă (Continuare în pag. 11) Vladimir COLIN BREVIAR Paul Anghel la Bacău Aşteptat cu un interes deosebit în oraşul tinereţii sale, Paul An­gh­el a fost oaspetele Bibliote­cii judeţene, în ziua de 25 fe­bruarie 1983. Prezenţa sa în ca­drul şezătorilor literare periodice ale instituţiei amintite a coincis cu apariţia în librării a romanu­lui „Noroaiele”, cartea a patra din ciclul „Zăpezile de acum un veaic". Aceasta a permis anga­jarea unui amplu dialog despre atitudinea scriitorului vis-a-vis de documentul istoric, de nevoia cu­noaşterii mai nuanţate a unor momente de seamă din trecu­tul poporului nostru. Despre personalitatea şi opera reporterului, eseistului, dramatur­gului, romancierului Paul Anghel au vorbit, în prima parte a în­tâlnirii, scriitorul Octavian Voi­­cu şi Cornel Popescu, redactor­­şef al Editurii „Cartea româ­nească“. (M. M.) Foi volante Anul 1983 a debutat sub semnul iniţiativelor creatoare, al avîn­­tului patriotic al oamenilor mun­cii pe multiple planuri. Dînd ex­presie sarcinii comuniste de mo­bilizare a maselor largi, Comi­tetul judeţean de partid Bacău a iniţiat, în acest prim trimestru al anului 1983, editarea unor Foi volante, destinate diferitelor sec­toare de activitate. Astfel, putem cita la loc de frunte Foaia volantă realizată de Secţia de propagandă a Comi­tetului judeţean Bacău al P.C.R., Consiliul judeţan al Sindicatelor şi Gazeta „Steagul roşu” pentru întreprinderea minieră Comăneşti. Sub genericul „în acest an pro­ducţie suplimentară : 35.000 tone cărbune“, colectivul redacţional (alcătuit din ing. M. Bălan, Mi­­hai Buznea, arhitect M. Cătunea­­nu şi C. Bursuc) înserează un bogat material documentar, me­nit să ilustreze rezultatele do­­bîndite de minerii comăneşteni în 1933, precum şi angajamen­tele lor pentru anul în curs. „Iniţiative muncitoreşti“, o altă foaie volantă, a fost editată de Consiliul judeţean al sindicate­lor Bacău şi „Steagul roşu“. Din­tre semnături reţinem pe aceea a tovarăşei Silvia Irofte, preşe­dinte al­­ Consiliului judeţean al sindicatelor Bacău, interviul cu tovarăşa Angela Bejenaru, pre­şedintele Comitetului de sindi­cat de la „Partizanul” şi altele. Secţia de propagandă şi Sec­ţia pentru problemele muncii de partid în agricultură, ale Comi­tetului judeţean Bacău al P.C.R., D.G.A.I.A, U.J.C.A.P. şi gazeta „Steagul roşu“ au editat foaia volantă „Primăvara agricolă ’83“ Editorialul este semnat de tov. Marian Vlaic, secretar al Comi­tetului Judeţean Bacău al P.C.R., alături de care întâlnim o ga­mă largă de materiale pe teme agricole, cum ar fi convorbirea cu ing. C. Popescu, directorul Trustului S.M.A. Bacău, infor­maţii, îndemnuri mobilizatoare către oamenii muncii din agri­cultură etc. (redactor Al. Gri­­gorescu). „Zootehnia ’83 sub semnul ce­­lei mai înalte răspunderi“, apar­ţinînd aceloraşi editori, militea­ză pentru producţii sporite de carne, lapte, lină, ouă în 1983. Traducerea exemplară în viaţă a sarcinilor pe acest tărîm, des­prinse din hotărîrile Conferinţei naţionale a partidului, din de­cembrie 1982, prilejuieşte reali­zatorilor (C. Nancu, Al. Grigo­­rescu, C. Bursuc) întocmirea li­nei ediţii volante atractive şi bi­ne orientate. „Contractări ’83 — acţiune de mare importanţă în cadrul rela­ţiei sat—oraş“ (editată de Sec­ţia de propagandă, Uniunea ju­deţeană a cooperativelor de pro­ducţie, achiziţii şi desfacere şi gazeta „Steagul roşu”) militea­ză publicistic pentru mai multe produse agroalimentare pe pia­ţă, pentru mai multe venituri producătorilor agricoli. Genericul ediţiei îl constituie îndemnul ca în toate satele şi comunele, în toa­te localităţile judeţului contrac­tările la produsele animale şi vegetale, din sectorul gospodă­riilor populaţiei să fie încheiate în cel mai scurt timp cu cel mai deplin succes ! Foaia volantă editată de Con­siliul oamenilor muncii de la Complexul C.F.R. Bacău şi zi­arul „Steagul roşu“ (realizată de Ioan Enache şi Florin Filioreanu, foto : C. Bursuc) se intitulează „C.F.R. — organizare, siguranţă, eficienţă“ şi cuprinde însemnări, microreportaje, diverse informaţii specifice acestui tărâm de activi­tate. (V. S.) PIATRA NEAMŢ @ cineclubul „Petrodava“ con­firmă. După un început timid, ale cărui prime căutări se pierd în vălul emoţiilor ce au însoţit realizarea celor dintîi „cadre”, iată, cineclubul casei de cultură a sindicatelor din municipiul de reşedinţă al judeţului Neamţ se află astăzi în faţa unui posibil şi apropiat bilanţ aniversar : 15 ani de activitate. Bineînţeles, fă­ră o acoperire calitativă, faptul în sine nu ar prezenta prea mur interes. Ne grăbim, deci, să ar­gumentăm : aproape 150 de peli­cule (multora dintre ele am pu­tea să le spunem chiar filme), foarte variate ca tematică şi for­mulă de realizare (documentare ştiinţifice şi tehnice, reportaje, portrete, anchete, eseuri), răspun­­zînd unui adevărat crez al ani­matorului Dumitru Luca şi al colegilor săi de pasiune : „Nu filmăm pentru a ne cultiva un hobby, ci pentru a fi prezenţi ! Cu alte cuvinte — desprinse tot din discuţia noastră cu „produ­cătorii“ pietreni — „filmăm pen­tru că avem ceva de spus, pen­tru că dorim să fim utili“. Şi privind înapoi cu exigenţă, pu­tem constata că „Petrodava” şi-a făcut simţită prezenţa nu nu­mai cu aplomb, ci şi cu recu­noscut talent. Se constituie în mărturii elocvente nu numai de­sele (şi eficientele !) programări ale producţiilor sale în faţa co­lectivelor de muncă din muni­cipiu, a cadrelor din diverse sec­toare ale activităţii sociale, eco­nomice şi culturale reunite în consfătuiri judeţene de lucru, ci şi palmaresul acestui cineclub, la­ureat în toate finalele Festiva­lului naţional „Cîntarea Româ­niei“, precum şi cu prilejul al­tor competiţii ale promotorilor genului. Cîteva titluri ? Omul — supremă valoare. Muncă şi creaţie, Ac­cidentul, „Piaţa“ din grădina noas­tră, Continuă autodepăşire, Eco­nomisiţi energic... energia !, Ci­mul de lingă tine... Cîteva nu­me ale membrilor cineclubului ? Valentin Popa, Eugen Suditu, Ni­­colae Pîslaru, Ioan Rusu — as­tăzi cu toţii „fondatori”, în u­­nităţile economice din care fac parte, ai unor noi cinecluburi , la C.F.S. Săvineşti, Trustul ju­deţean de construcţii-montaje, Combinatul de îngrăşăminte chi­mice, întreprinderea de exploa­tare forestieră şi transport, încu­rajaţi de performanţele tehnice la care au ajuns (în laborato­rul propriu se face acum chiar şi prelucrarea peliculei color), ci­­neclubiştii pietreni — adepţi, cu consecvenţă, mai ales ai filmă­rilor „pe’ viu” — şi-au propus să abordeze din acest an, cu mai mult curaj, şi domeniul filmu­lui de ficţiune artistică, îi aş­teptăm...­­ Un nou teatru municioresc. După municipiul Roman, cea de a doua localitate nemţeană în care a căpătat contururi scenice ideea fiinţării unui teatru mun­citoresc este chiar reşedinţa de judeţ. Pe platforma sa indus­trială, unde chimiştii săvineşteni au sărbătorit de curînd împli­nirea a 25 de ani de la înfiin­ţarea unităţii lor, pasiunea pen­tru teatru s-a materializat şi prin debutul Teatrului muncitoresc al Combinatului de fibre sintetice. Noul şi entuziastul colectiv ar­tistic de amatori a făcut primii paşi pe calea afirmării „călău­­uzit“ de regizorul Eduard Co­­vali, scenografa Nadina Scriba, actorii Constantin Ghenescu şi Paul Chiribuţă (cu toţii de la Teatrul Tineretului), sub semnul lui Sfîntu Mitică Blajina, unul dintre longevivii eroi ai drama­turgiei noastre contemporane. Sa­vuroasa comedie a lui Aurel Ba­­ranga şi disponibilităţile inter­pretative ale trupei s-au întâlnit cu succes în cele mai multe punc­te ale spectacolului, care — în mod firesc şi binemeritat — a fost c­ăduros primit de colegii de muncă. Dezinvolţi şi opti­mişti, membrii Teatrului mun­citoresc al C.F.S. Săvineşti se gîndesc acum la pasul următor, adică la încercarea de a-şi con­stitui — tot în colaborare cu Teatrul Tineretului — o primă stagiune. Tentativă legitimă, ca­re va da, fără îndoială, măsura mai exactă a posibilităţilor şi pasiunii pentru teatru. Deocam­dată să reţinem, pentru virtu­ţile interpretative etalate în pri­mul spectacol, numele artiştilor amatori Nicolae Trifan, Grigore Crefeleanu, Lucia Dudău, Costel Burciu, Dana ciocoiu, Vasile Mi­­hai, Viorel Alincuţei. (Constantin BOSTAN) SUCEAVA Decada culturii dornene. O nouă ediţie a „Decadei culturii dor­nene“ — a treia — s-a desfăşu­rat în prima jumătate a lunii februarie. Manifestările au de­butat la clubul staţiunii balne­are prin vernisajul expoziţiei de pictură Liviu Suhar (artist o­­riginar de pe aceste meleaguri) precum şi al unei expoziţii de artă populară şi de fotografie aparţinînd unor localnici. Pe­ parcursul desfăşurării, pro­gramul Decadei a mai oferit o paletă bogată de acţiuni poli­tico-educative şi artistice, care au reuşit să pună în evidenţă potenţialul spiritual actual, tra­diţiile artei populare din zonă. Au avut loc numeroase mese rotunde, expuneri, simpozioane şi dezbateri pe teme economice şi politice de mare actualitate, şe­zători literare, spectacole folclo­rice şi de teatru, medalioane mu­zicale, gale ale filmului ştiinţi­fic etc. Un tînăr plastician. Galeriile de artă plastică din Suceava au găz­duit recent expoziţia de grafică a tânărului plastician Virgil Par­­ghel, care (amănunt biografic no­tabil) a avut şansa să se nume­re printre foştii elevi ai maes­trului Corneliu Baba. El a pre­zentat cu acest prilej o selecţie impresionantă din lucrările rea­lizate pe parcursul unei perioa­de de peste zece ani de căutări creatoare : optzeci de tablouri, în marea lor majoritate portrete. Realizate în tehnici diferite (pas­tel uscat, panda, cărbune etc.), portretele lui Parghel impresio­nează prin diversitatea ipostaze­lor surprinse, prin precizia de­taliilor și sinceritatea expresivă a chipurilor. După propria-i măr­turie, tablourile sale sunt „o re­zultantă a contactului direct cu oamenii, cu multitudinea preo­cupărilor, gîndurilor şi vibraţii­lor lor“. Această a treia expoziţie per­sonală ni-l recomandă pe Virgil Parghel drept unul dintre pic­torii suceveni aflat în plin pro­ces de afirmare. Să-i urăm mult succes ! (Ion BELDEANU) O Bacău, clădirea bibliotecii judeţene PAGINA 3

Next