Ateneu, 1983 (Anul 20, nr. 1-12)
1983-03-01 / nr. 3
O relaţie în dispută „Lucrurile s-au limpezit de mult“ afirmă Cornel Secu, certîndu-l pe I. M. Ştefan pentru că „monologhează înverşunat pe tema certificatului de autor S.F., dînd sfaturi după reţetele anilor ’50“. Iar Lucian Ionică îl secondează, referindu-se la o tentativă de clasificare a povestirilor S.F. a lui Gh. Păun : „Este regretabil că se încearcă încă odată întemeierea specificului literaturii ştiinţifico-fantastice printr-o raportare la ştiinţă“. Textele incriminate au apărut în „Almanahul Anticipaţia“, iar criticile — în al doilea număr al magazinului clubului de anticipaţie „Helion“. Nu sunt primele încrucişări de spade între muşchetarii S.F.-ului românesc. Şi nu e prima oară cînd obiectul disputei îl constituie relaţia dintre ştiinţă şi literatură, în alchimia secretă a genului, însăşi consider însă că trebuie iniţiată o campanie pentru epurarea lui de informaţia pe care o conţine dacă această informaţie este subordonată necesităţilor compoziţionale sau caracterologice, îl vom învinui pe Balzac că descrie desfăşurarea unor operaţii de bursă sau pe Thomas Mann că vehiculează noţiuni de tehnică interpretativă ? Dincolo de valoarea lor intrinsecă ,respectivele pagini se integrează organic acţiunii şi servesc reliefării mediului şi preocupării dominante a eroilor. De ce să ne mirăm atunci că povestirile din Cuadratura cercului îl trădează pe arhitectul Gheorghe Săsărman sau că mini-romanul lui Adrian Rogoz Preţul secant al genunii, seamănă uneori cu un straniu manual de şah ?... Mai e apoi ceea ce Edgar Allian Poe numea, cu o fericită expresie sintetizatoare, efortul către verosimilitate. Relatarea ascensiunii lui Hans Phaall este punctată de observaţii ştiinţifice reale sau imaginare care-i conferă o autenti Intr-o proiecţie Autorii de S.F. poartă în suflet o veche rană, la care au mereu tendinţa să aducă orice discuţie asupra genului : statutul lor literar. Spus mai pe neocolite, ei suferă că sunt socotiţi rude sărace printre scriitori şi le reproşează criticilor ignoranţa conjugată cu un revoltător conservatorism. Cum de nu recunosc valoarea unor autori care ca : Jules Verne, H. G. Wells, H. P. Lovecraft, R. Barjavel, R. Bradbury, S. Lem, Cl. Sinak, I. Asimov, K. Vonnegut, J. Brunner, R. Scheckley, P. K. Dick, B. Aldiss, N. Spinard, Fr. Brown şi atîţia alţii au creat o tradiţie artistică înaltă a genului ? Nu au aflat oare pînă acum că numeroşi scriitori de primă mînă, Pierre Mac Orlan, G. Duhamel, Aid. Huxley, V. Maiakovschi, Orwell, Franz Werfel, Georg Kaiser, Ernst Jürgen, J. Borges, Dino Buzatti, Italo Calvino, au abordat, fără reţinere, literatura ştiinţifico-fantastică ? Sentimentul d© frustrare generează prin comparaţie tendinţe anexioniste, într-o uriaşă Enciclopedie a utopiei, voiajelor extraordinare și a science fiction-urii (1972) Pierre Versins i-a introdus pe Aristofan, Platon, Plutarc, Dante, Montaigne, Francis Bacon, Goethe, Voltaire, Lamartine, Balzac, George Sand, Renan, Zola, Maupassant, Victor Hugo, Baudelaire, Anatole France, Bernard Shaw, Alfred Jarry, Mallarmé, Hermann Melville, Thomas Mann, J. K. Chesterton, Franz Kafka, Jean Cocteau, Antonin Artaud, Henri Michaux, Emil Cioran şi Samuel Beckett, ca să mă opresc doar la numele cele mai răsunătoare. Autorii de anticipaţie propriu-zişi pot răsufla mulţumiţi, în sfîrşit se află acum într-o bună companie. Tot din aceeaşi dorinţă compensatorie au apărut şi teorii, după care S.F.-ul ar fi nu „triviale Literatur“, nu „paraliteratura“, ci singura literatură cu adevărat modernă, absolut nouă în însăşi substanţa ei, spre deosebire de producţia diferitelor „isme“, inedită doar sub raportul expresiei. Să ne închipuim pentru o clipă, întrucît suntem într-un domeniu potrivit ipotezelor fantastice cu privire la viitor, că aceasta le-ar aduce autorilor de anticipaţie statutul mult rîvnit. Oare ce s-ar întîmpla ? Poate dintr-o înclinaţie a mea spre utopia negativă imaginea aceasta viitoare nu îmi apare prea roză, ci mai degrabă sumbră. Să zicem că autorii S.F.-ului ar ajung© să fie trataţi ca scriitori „serioşi“. Cărţile lor ar urma să nu mai iasă în colecţii speciale şi să adopte coperţi sobre, părăsind acele ilustraţii de un straniu luxuriant care invită din capul locului la desfrîu imaginaţia noastră. Intrat în lumea literară „bună“ S.F.-ul va fi obligat să se lepede fatal de orice ar aminti trecutul său. Adio miniaturile colorate de astronave şi laser, de animale monstruoase şi fiinţe extraterestre, de roboţi şi androizi ! Toate aceste colecţii înduioşătoare kitsch ale simulacrelor viitorului sunt sortite să ia drumul lăzii de gunoi. Mă tem că statutul respectabil ar reclama şi abandonul amiciţiilor compromiţătoare. Primele victime ar fi „fanii“, „fanzine-urile“ şi cluburile S.F. ca prea infantile şi dubioase din punct de vedere al gusturilor. S-ar duce odată cu ele şi tirajele uriaşe care stârneau invidia nemărturisită a confraţilor distinşi. O întreagă mitologie a secolului nostru ar suferi o rapidă destrămare şi mă îndoiesc că „recunoaşterea literară“ dobîndită în schimb ar merita sacrificiul. Ca să trăiască, S.F.-ul are nevoie de maniacii săi iar fără atmosfera exaltantă, pe care o creează ei în jurul lui, nu cred să mai prospere. Sub forma literaturii „onorabile“ riscă să-şi piardă aura impură, dar foarte licăritoare în schimb, dispărînd poate chiar ca gen aparte căci toată lumea va descoperi că-l practica demult dar nu o știa. Un strănepot al lui Cliford Sinak va putea scrie o carte nostalgică . Pe vremea cînd mai existau autorii de science-fiction. Marea şansă a S.F.-ului este, dimpotrivă, ca mitologia care-l marginalizează, dar îi întreţine şi proliferarea formidabilă, să se cristalizeze şi să accepte stilizarea basmului. Ov. S. CROHMALNICEANU persistenţa acestor înfruntări arată că, de fapt, lucrurile nu s-au limpezit şi că discuţia trebuie să continue. Intervenţia mea, prilejuită de lăudabila iniţiativă a revistei „Ateneu“, nu urmăreşte în nici un caz să legitimeze reţetele anilor ’50 (pe care le-am utilizat şi eu în cele dintîi incursiuni pe tărîmul S.F.-ului). Am mai spus că tehnicismul este boala copilăriei fantasticului ştiinţific şi nu numai a lui. în anii ’50 au apărut destule proze „realiste“ în care înfăţişarea amănunţită a maşinilor şi a procesului muncii merită, în intenţia autorilor, să realizeze ancorarea în contemporan ei tata, rămînea exterioară problematicii umane. întorcîndu-mă la relaţia dintre ştiinţă şi literatură în cadrul genului, cred că, în aprecierea ei, trebuie să dăm dovadă de supleţe. De altfel, nimeni nu mai susţine astăzi că „literatura ştiinţifico-fantastică are prin excelenţă misiunea de a instrui“, cum se putea citi într-un articol din 1960. Asemenea teze teoretice justificau a posteriori didacticismul unor lucrări, confuzia dintre S.F. şi popularizarea ştiinţei. Or, fiind în primul şi în ultimul rînd literatură, anticipaţia operează cu mijloacele sale specifice, în planul artei. Funcţia sa esenţială este deci aceea de a contribui la cunoaşterea artistică a lumii, chiar dacă lumea e văzută prin lentilele imaginaţiei prospective. Aşezînd S.F.-ul în hotarele sale fireşti, nu citate mai pregnantă decît aceea a unui veritabil jurnal de bord. înainte de a străbate douăzeci de mii de leghe sub mări, căpitanul Nemo îi prezintă în amănunt profesorului Aronnax instrumentul acestui uluitor periplu ; și nu întîmplător, alături de irascibilul Ned Land, pe „Nautilus“ va ajunge și Conseil, imperturbabilul clasificator al faunei şi florei marine. E adevărat că, la epigonii lui Jules Verne, abundenţa detaliilor devine uneori copleşitoare, agravată fiind de evidenta scădere a tonusului artistic. G. Le Faure şi H. de Graffigny, de pildă, solicită cauţiunea lui Flammarion pentru romanul lor Aventuri extraordinare ale unui savant rus şi publică, în chip de prefaţă, scrisoarea care certifică , „bazat în întregime pe Astronomie“ — ceea ce n-ar fi fost rău în principiu, dacă nu s-ar fi tradus printr-o avalanşă de pasaje desprinse parcă din manualele şcolare. Şi în science fiction-ul modern ipotezele şi argumentele ştiinţifice pot juca un rol determinant în acea „suspendare voluntară a incredulităţii“ despre care vorbea Coleridge. Avînd doar dificultatea alegerii din imensul număr de exemple posibile, să ne amintim discuţia dintre Exploratorul Timpului şi oaspeţii săi pe tema celei de-a patra dimensiuni, lămuririle pe care le dă Susan Calvin despre paradoxurile roboticii, întrebările fără răspuns ale lui Kelvin privind natura oceanului gînditor. Evident, se ATENEU Colocviu Ateneu literatură ştiinţifico-fantaslită ATEMEU Science fiction şi recunoaşterea literară • SF-ul o rudă săracă a literaturii ? • Există un conflict între science-fiction şi marea literatură ? • Suport ştiinţific, nu ştiinţă popularizată. • Excesul tehnologic subminează nivelul artistic al literaturii SF. • Asumarea marilor probleme sociale şi politice ale epocii, nu ilustrare legitimistă a unor teze şi teme, nici evaziune în spaţiul ocrotitor al aventurii. • Dimensiune speculativă, mitică, filosofic-satirică, umanizare a ştiinţei, transformare a invenţiei în principiu estetic. • Se publică încă puţină literatură SF în raport cu numărul cititorilor în continuă creştere. • Sînt necesare cărţi SF, nu argumente sentimentale, răţoială veleitară sau milogeală demnă. Colocviu realizat de Sergiu ADAM luţia rămîne la latitudinea autorului. Scriind despre nemurire în Giovanna şi îngerul, Vladimir Colin a înţeles că o „explicaţie“ amănunţită n-ar face decît să mineze statutul artistic al naraţiunii. El menţionează deci, în trecăt, că acest definitiv salt biologic s-a produs, probabil, datorită trecerii astronauţilor printr-o zonă bîntuită de o misterioasă radiaţie cosmică. Ceea ce-l interesează sunt aspectele şi implicaţiile contactului dintre oameni şi mutanţi, focalizate în drama pe care o trăiesc Giovanna şi Vittorio. Preferinţele mele se îndreaptă, fireşte, către această din urmă soluţie. Pledez însă pentru dreptul la viaţă al tuturor modalităţilor de utilizare a ştiinţei, atîta vreme cit ele se supun imperativelor creaţiei artistice. Pentru că tinde să căutăm mult discutatul specific al anticipaţiei, de vreme ce, în afara raportării la o ştiinţă reală, prezumtivă, sau imaginară, totul e numai literatură ? Ion HOBANA înnoirea genului Problema raporturilor în perspectivă ale celor două domenii îi preocupă deopotrivă pe scriitori şi pe fani (prescurtare, se ştie, desemnîndu-i pe admiratorii fanatici ai anticipaţiei literare). Datele sunt cunoscute, în afara unei minorităţi formată, e drept, din autori şi critici de calitate, profesioniştii literaturii generale ignoră sau chiar repudiază literatura de anticipaţie pe care, mai mult din instinct decît ca urmare a unui efort de cunoaştere, o consideră neviabilă pe plan estetic de vreme ce nu se încadrează în parametrii dogmelor literare cu care sunt obişnuiţi. Pe de altă parte, simţindu-se priviţi de sus şi claustraţi într-un ghetto tolerat doar la marginile republicii literelor, autorii de literatură S.F. şi fanii întîmpină acelaşi scepticism în lumea cititorilor ce se consideră mai mult sau mai puţin avizaţi, manifestă fireasca tendinţă a tuturor colectivităţilor care sunt sau se simt persecutate, aceea de a strînge rândurile şi de a face front comun împotriva celor pe care, printr-o reacţie de apărare, îi desconsideră la rîndul lor. S-a dezvoltat astfel în ghettourile S.F. de pretutindeni (să nu uităm că fenomenul, cu toate implicaţiile lui, a căpătat dimensiuni mondiale) o uimitoare solidaritate, cu inevitabilul corolar al nevoii precizării unei identităţi ce merge, în cazuri extreme, pînă la singularizare voită şi exclusivism pătimaş. Drept care, trecînd de la vorbe la fapte în conformitate cu principiul „dacă voi nu ne vreţi nici noi nu vă vrem“, lumea S.F. s-a organizat prin instituirea unor forme proprii (cluburi, cenacluri, conferinţe, convenţii, congrese naţionale, europene şi mondiale), a inventat o terminologie specifică (americanismele fan, fandom, fanzin, hard-science, heroic-fantasy, space-opera etc. fiind pretutindeni acceptate), pentru a ajunge în cele din urmă la idealizarea ghettourilor S.F. şi la exaltarea condiţiei anormale pe care o reprezintă. Dacă unii autori de anticipaţie suferă încă de complexe de inferioritate şi se apără în continuare de acuza practicării S.F.-ului încercînd să-şi strecoare cărţile printre cele ale confraţilor autori de literatură generală şi convingîndu-şi editorul să renunţe la imprimarea pe coperta cărţii lor a siglei S.F., cei mai mulţi, dimpotrivă, nu admit să publice decît în colecţii specializate. La rîndul lor, în momentul cînd ,ca urmare a înnoirii genului datorită apariţiei unui important contingent de scriitori autentici, literatura de anticipaţie a evoluat pozitiv faţă de vremea cînd se adresa exclusiv tineretului şi ambiţiona doar să transmită cunoştinţe ştiinţifice cu ajutorul unei acţiuni cit mai dinamice pentru ca, maturizîndu-se, să abordeze o problematică umană cu implicaţii filosofice şi să se adreseze mai curînd cititorului adult, evoluat, mulţi fani ireductibili, nostalgici a ceea ce continuă să denumească „vîrsta de aur“, au respins „intelectualizarea“ genului şi au încercat să-i păstreze cu gelozie condiţia marginală. Ei minimalizează cu bună ştiinţă (Continuare în pag. 11) Vladimir COLIN BREVIAR Paul Anghel la Bacău Aşteptat cu un interes deosebit în oraşul tinereţii sale, Paul Anghel a fost oaspetele Bibliotecii judeţene, în ziua de 25 februarie 1983. Prezenţa sa în cadrul şezătorilor literare periodice ale instituţiei amintite a coincis cu apariţia în librării a romanului „Noroaiele”, cartea a patra din ciclul „Zăpezile de acum un veaic". Aceasta a permis angajarea unui amplu dialog despre atitudinea scriitorului vis-a-vis de documentul istoric, de nevoia cunoaşterii mai nuanţate a unor momente de seamă din trecutul poporului nostru. Despre personalitatea şi opera reporterului, eseistului, dramaturgului, romancierului Paul Anghel au vorbit, în prima parte a întâlnirii, scriitorul Octavian Voicu şi Cornel Popescu, redactorşef al Editurii „Cartea românească“. (M. M.) Foi volante Anul 1983 a debutat sub semnul iniţiativelor creatoare, al avîntului patriotic al oamenilor muncii pe multiple planuri. Dînd expresie sarcinii comuniste de mobilizare a maselor largi, Comitetul judeţean de partid Bacău a iniţiat, în acest prim trimestru al anului 1983, editarea unor Foi volante, destinate diferitelor sectoare de activitate. Astfel, putem cita la loc de frunte Foaia volantă realizată de Secţia de propagandă a Comitetului judeţean Bacău al P.C.R., Consiliul judeţan al Sindicatelor şi Gazeta „Steagul roşu” pentru întreprinderea minieră Comăneşti. Sub genericul „în acest an producţie suplimentară : 35.000 tone cărbune“, colectivul redacţional (alcătuit din ing. M. Bălan, Mihai Buznea, arhitect M. Cătuneanu şi C. Bursuc) înserează un bogat material documentar, menit să ilustreze rezultatele dobîndite de minerii comăneşteni în 1933, precum şi angajamentele lor pentru anul în curs. „Iniţiative muncitoreşti“, o altă foaie volantă, a fost editată de Consiliul judeţean al sindicatelor Bacău şi „Steagul roşu“. Dintre semnături reţinem pe aceea a tovarăşei Silvia Irofte, preşedinte al Consiliului judeţean al sindicatelor Bacău, interviul cu tovarăşa Angela Bejenaru, preşedintele Comitetului de sindicat de la „Partizanul” şi altele. Secţia de propagandă şi Secţia pentru problemele muncii de partid în agricultură, ale Comitetului judeţean Bacău al P.C.R., D.G.A.I.A, U.J.C.A.P. şi gazeta „Steagul roşu“ au editat foaia volantă „Primăvara agricolă ’83“ Editorialul este semnat de tov. Marian Vlaic, secretar al Comitetului Judeţean Bacău al P.C.R., alături de care întâlnim o gamă largă de materiale pe teme agricole, cum ar fi convorbirea cu ing. C. Popescu, directorul Trustului S.M.A. Bacău, informaţii, îndemnuri mobilizatoare către oamenii muncii din agricultură etc. (redactor Al. Grigorescu). „Zootehnia ’83 sub semnul celei mai înalte răspunderi“, aparţinînd aceloraşi editori, militează pentru producţii sporite de carne, lapte, lină, ouă în 1983. Traducerea exemplară în viaţă a sarcinilor pe acest tărîm, desprinse din hotărîrile Conferinţei naţionale a partidului, din decembrie 1982, prilejuieşte realizatorilor (C. Nancu, Al. Grigorescu, C. Bursuc) întocmirea linei ediţii volante atractive şi bine orientate. „Contractări ’83 — acţiune de mare importanţă în cadrul relaţiei sat—oraş“ (editată de Secţia de propagandă, Uniunea judeţeană a cooperativelor de producţie, achiziţii şi desfacere şi gazeta „Steagul roşu”) militează publicistic pentru mai multe produse agroalimentare pe piaţă, pentru mai multe venituri producătorilor agricoli. Genericul ediţiei îl constituie îndemnul ca în toate satele şi comunele, în toate localităţile judeţului contractările la produsele animale şi vegetale, din sectorul gospodăriilor populaţiei să fie încheiate în cel mai scurt timp cu cel mai deplin succes ! Foaia volantă editată de Consiliul oamenilor muncii de la Complexul C.F.R. Bacău şi ziarul „Steagul roşu“ (realizată de Ioan Enache şi Florin Filioreanu, foto : C. Bursuc) se intitulează „C.F.R. — organizare, siguranţă, eficienţă“ şi cuprinde însemnări, microreportaje, diverse informaţii specifice acestui tărâm de activitate. (V. S.) PIATRA NEAMŢ @ cineclubul „Petrodava“ confirmă. După un început timid, ale cărui prime căutări se pierd în vălul emoţiilor ce au însoţit realizarea celor dintîi „cadre”, iată, cineclubul casei de cultură a sindicatelor din municipiul de reşedinţă al judeţului Neamţ se află astăzi în faţa unui posibil şi apropiat bilanţ aniversar : 15 ani de activitate. Bineînţeles, fără o acoperire calitativă, faptul în sine nu ar prezenta prea mur interes. Ne grăbim, deci, să argumentăm : aproape 150 de pelicule (multora dintre ele am putea să le spunem chiar filme), foarte variate ca tematică şi formulă de realizare (documentare ştiinţifice şi tehnice, reportaje, portrete, anchete, eseuri), răspunzînd unui adevărat crez al animatorului Dumitru Luca şi al colegilor săi de pasiune : „Nu filmăm pentru a ne cultiva un hobby, ci pentru a fi prezenţi ! Cu alte cuvinte — desprinse tot din discuţia noastră cu „producătorii“ pietreni — „filmăm pentru că avem ceva de spus, pentru că dorim să fim utili“. Şi privind înapoi cu exigenţă, putem constata că „Petrodava” şi-a făcut simţită prezenţa nu numai cu aplomb, ci şi cu recunoscut talent. Se constituie în mărturii elocvente nu numai desele (şi eficientele !) programări ale producţiilor sale în faţa colectivelor de muncă din municipiu, a cadrelor din diverse sectoare ale activităţii sociale, economice şi culturale reunite în consfătuiri judeţene de lucru, ci şi palmaresul acestui cineclub, laureat în toate finalele Festivalului naţional „Cîntarea României“, precum şi cu prilejul altor competiţii ale promotorilor genului. Cîteva titluri ? Omul — supremă valoare. Muncă şi creaţie, Accidentul, „Piaţa“ din grădina noastră, Continuă autodepăşire, Economisiţi energic... energia !, Cimul de lingă tine... Cîteva nume ale membrilor cineclubului ? Valentin Popa, Eugen Suditu, Nicolae Pîslaru, Ioan Rusu — astăzi cu toţii „fondatori”, în unităţile economice din care fac parte, ai unor noi cinecluburi , la C.F.S. Săvineşti, Trustul judeţean de construcţii-montaje, Combinatul de îngrăşăminte chimice, întreprinderea de exploatare forestieră şi transport, încurajaţi de performanţele tehnice la care au ajuns (în laboratorul propriu se face acum chiar şi prelucrarea peliculei color), cineclubiştii pietreni — adepţi, cu consecvenţă, mai ales ai filmărilor „pe’ viu” — şi-au propus să abordeze din acest an, cu mai mult curaj, şi domeniul filmului de ficţiune artistică, îi aşteptăm... Un nou teatru municioresc. După municipiul Roman, cea de a doua localitate nemţeană în care a căpătat contururi scenice ideea fiinţării unui teatru muncitoresc este chiar reşedinţa de judeţ. Pe platforma sa industrială, unde chimiştii săvineşteni au sărbătorit de curînd împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea unităţii lor, pasiunea pentru teatru s-a materializat şi prin debutul Teatrului muncitoresc al Combinatului de fibre sintetice. Noul şi entuziastul colectiv artistic de amatori a făcut primii paşi pe calea afirmării „călăuuzit“ de regizorul Eduard Covali, scenografa Nadina Scriba, actorii Constantin Ghenescu şi Paul Chiribuţă (cu toţii de la Teatrul Tineretului), sub semnul lui Sfîntu Mitică Blajina, unul dintre longevivii eroi ai dramaturgiei noastre contemporane. Savuroasa comedie a lui Aurel Baranga şi disponibilităţile interpretative ale trupei s-au întâlnit cu succes în cele mai multe puncte ale spectacolului, care — în mod firesc şi binemeritat — a fost căduros primit de colegii de muncă. Dezinvolţi şi optimişti, membrii Teatrului muncitoresc al C.F.S. Săvineşti se gîndesc acum la pasul următor, adică la încercarea de a-şi constitui — tot în colaborare cu Teatrul Tineretului — o primă stagiune. Tentativă legitimă, care va da, fără îndoială, măsura mai exactă a posibilităţilor şi pasiunii pentru teatru. Deocamdată să reţinem, pentru virtuţile interpretative etalate în primul spectacol, numele artiştilor amatori Nicolae Trifan, Grigore Crefeleanu, Lucia Dudău, Costel Burciu, Dana ciocoiu, Vasile Mihai, Viorel Alincuţei. (Constantin BOSTAN) SUCEAVA Decada culturii dornene. O nouă ediţie a „Decadei culturii dornene“ — a treia — s-a desfăşurat în prima jumătate a lunii februarie. Manifestările au debutat la clubul staţiunii balneare prin vernisajul expoziţiei de pictură Liviu Suhar (artist originar de pe aceste meleaguri) precum şi al unei expoziţii de artă populară şi de fotografie aparţinînd unor localnici. Pe parcursul desfăşurării, programul Decadei a mai oferit o paletă bogată de acţiuni politico-educative şi artistice, care au reuşit să pună în evidenţă potenţialul spiritual actual, tradiţiile artei populare din zonă. Au avut loc numeroase mese rotunde, expuneri, simpozioane şi dezbateri pe teme economice şi politice de mare actualitate, şezători literare, spectacole folclorice şi de teatru, medalioane muzicale, gale ale filmului ştiinţific etc. Un tînăr plastician. Galeriile de artă plastică din Suceava au găzduit recent expoziţia de grafică a tânărului plastician Virgil Parghel, care (amănunt biografic notabil) a avut şansa să se numere printre foştii elevi ai maestrului Corneliu Baba. El a prezentat cu acest prilej o selecţie impresionantă din lucrările realizate pe parcursul unei perioade de peste zece ani de căutări creatoare : optzeci de tablouri, în marea lor majoritate portrete. Realizate în tehnici diferite (pastel uscat, panda, cărbune etc.), portretele lui Parghel impresionează prin diversitatea ipostazelor surprinse, prin precizia detaliilor și sinceritatea expresivă a chipurilor. După propria-i mărturie, tablourile sale sunt „o rezultantă a contactului direct cu oamenii, cu multitudinea preocupărilor, gîndurilor şi vibraţiilor lor“. Această a treia expoziţie personală ni-l recomandă pe Virgil Parghel drept unul dintre pictorii suceveni aflat în plin proces de afirmare. Să-i urăm mult succes ! (Ion BELDEANU) O Bacău, clădirea bibliotecii judeţene PAGINA 3