Gimnasiului Publicu Romanu, Brád, 1905

, poezia poporală se revarsă asupra ei ca o suflare de jale, ca un dor nestins, iar «în povestirea faptelor strălucite ea strecoară o zimbire amarnică», ne spune tot Miczkiewitz, făcând aluziune la soartea tristă a poporului său. Intr’un dialog de al lui Sokrates cu Pheadrus, Platon nu­mește poezia poporală «un minunat mijloc de a ţinea minte, mai minunat chiar decât cuvântul scris, căci cuvântul scris nu-ţi poate spune nimic mai mult decât ceea ce arată». Ea conţine: povestirea naivă a basmelor locale şi a faptelor glorioase ori triste din trecut; simţăminte fragede şi adânci; descrieri simple dar vii; zicători bătrâne — în versuri libere, neartificiale. După Paris Gaston unii caută originea poeziei poporale a popoarelor de viţă arbcă într’o epocă anterioară despărţirii lor; alţii iau de bază la formaţiunea poeziilor poporale asemănarea în producere a spiritului uman. Complexul productelor poetice poporale ale unei naţiuni alcătuesc aşa numitul «folklore» al poporului aceluia. Ştiinţa acestora e o ştiinţă mai nouă, înfiinţată de fraţii Grimm. La noi încă nu este o societate sau un jurnal cu caracter pur folklo­­ristic. Sunt însă bărbaţi, cari fac serioase studii de folklore. Intre aceştia e în primul loc dl B. P. Haşdeu, savantul român, adevăratul întemeietor al studiilor critice folkloristice la noi. Ur­mează apoi L. Şăineanu, învăţăcelul lui Haşdeu, apoi M. Gaster, S. Fr. Marian. Haşdeu a studiat în special cărţile poporane; Şăineanu studiază poezia misterioasă; Gaster mai ales produc­tele de natură romantică-religioasă, estinzându-se în special asu­pra basmului, iar Marian s’a ocupat cu mitologia română. In revista «Şezătoarea» (1892) A. Gorovei voieşte să concentreze publicaţiunile de producte poetice poporale. Eră un timp, când poezia poporală era despreţuită, fiind productul clasei celei mai de jos, al ţărănimei, «dure», când bon­­tonizmul batjocorea tot ce ieşiă din popor. Astăzi însă oamenii literaţi au înţeles valoarea reală a acelor «copii găsiţi», cum le zice poeziilor poporale în colecţiunea sa V. Alexandri. «A despreţui spiritul poporal, fiindcă nu purcede pe calea literaţilor, însemnează a pretinde de la vermele de mătasă nu numai mătasă, ci şi ţăsături gata», zice un filolog german. Filologul culege din poezia poporală, ca dintr’un tesaur, cuvinte și espresiuni; studiază limba. Arheologul află explicarea multor curiozități din veacurile trecute. Istoricul află în ea date.

Next