Calendarul Nostru, 1967
Wilhelm Teil Elveţia, ţară ce cuprinde principalul masiv al Alpilor, odată de Rin, Rhone şi alte numeroase rîuri şi lacuri, este o ţară de munţi şi păşuni bogate, cu locuitori harnici şi cinstiţi, muncitori şi demni, în cea mai mare parte păstori şi pescari. Populaţia ei helveţii, de rasă celtică, a trecut succesiv sub stăpînirea romanilor, burgunzilor și francilor în timpul imperiului carolingian, iar din 1218 sub aceea a imperiului german, care o împarte în numeroase cantoane. In 1291 se formează prima Confederaţie Helvetică, la care aderă treptat toate cantoanele. Ea are de luptat pentru independenţă în secolul al XVI-lea întîi cu Carol Temerarul şi apoi cu împăratul Maximilian, care, prin tratatul de la Băle, recunoaşte independenţa cantoanelor helvetice. In 1518, helveţii încheie o pace perpetuă cu Franţa, iar prin pacea westfalică (1648) Elveţia e recunoscută ca un stat independent. Napoleon I. recunoaşte Republica Federală Helvetică, stat independent, ceea ce nu-l împiedică totuşi să folosească Elveţia drept teatru pentru luptele sale cu Austria şi Rusia. Elveţia a luptat şi a reuşit să-şi asigure, în cele din urmă, neutralitatea. Populaţia sa a dus o luptă dîrză pentru libertate şi independenţă. Această luptă reiese din legenda lui Wilhelm Tell, erou al independenţei helvetice, ce a trăit la începutul secolului al XVI-lea, originar din Burghen, cantonul Uri. Hermann Gessler, pîrcălabul cantoanelor Schwitz şi Uri, reprezentatul împăratului Albert I, a ordonat să se aşeze în piaţa publică din oraşul Altdorf o pălărie în vîrful unui par, ce reprezenta puterea imperială, şi fiecare cetăţean elveţian ce trecea prin faţa ei trebuia să îngenuncheze şi să o salute, aceasta reprezentînd supunerea în faţa împăratului. Wilhelm Tell, om mîndru şi independent, a trecut pe lîngă pălărie fără să-ngenuncheze şi astfel a fost dus înaintea lui Gessler, fiindcă i-a nesocotit porunca. Pentru a-l pedepsi, pîrcălabul, care îl cunoştea drept un iscusit arcaş, i-a promis să-i redea libertatea dacă va ţinti un măr aşezat pe creştetul capului fiului său. Insistenţele mulţimii adunate de a îndupleca pe Gessler să renunţe la înfiorătoarea încercare au rămas zadarnice. Copilul e plin de încredere în iscusinţa tatălui său, care ţinteşte mărul. Dar, mai înainte, Tell a pregătit o a doua săgeată, destinată lui Gessler, în cazul în care prima ar fi dat greş şi ar fi nimerit copilul. Gessler, aflînd despre rostul celei de-a doua săgeţi, l-a trimis pe Tell în lanţuri spre închisoarea Küssnacht. El a reușit să scape, și în drum, întâlnindu-l pe Gessler, îl omoară.