Clopotul, octombrie-decembrie 1970 (Anul 26, nr. 2940-3018)
1970-11-22 / nr. 2985
r~ CLOPOTUL • PAGINA 2 Prima încercare a primăriei Botoșani de a înființa grădină publică, proprietatea comunei, datează din anul 1871, cînd în ședința extraordinară de la 12 — 24 februarie s-a luat în discuție următoarea propunere a primarului : „considerînd că locul sterp ce are primăria și consiliul județean cumpărat de la d-l Greceanu nu produce nici un profit, iar destinația lui de a se înființa cazarma pompierilor găsesc inoportună, căci reclamă cheltuieli colosale nu n-are mijloace, și comicînd comanda pompierilor cum este astăzi, este prea bine regulată, propun a se înființa din acest loc o grădină publică de care este cea mai mare necesitate, fiind numai acest oraș lipsit de asemenea grădină, și spre a se putea pune in aranjament precum : îngrădire cu ștachete, plantatiuni facerea băncilor, fînarelor (felinarelor), plata grădinarului și cele ce ar mai trebui jrog a se încuviința deocamdată suma de 2000 lei noi pentru care se va cere aprobarea comitetului , această cifră va fi din mijloacele ce în urmă consiliul va chibzui desemnîndu-se ca un adaus la bugetul anului curent , odată se va mijloci la onor comitetul a veni în ajutor și el asemenea punere „consiliul cu unanimitate o admite în totul și declară că primește preschimbarea destinațiunii locului indicat precum și admiterea cifrei propuse“. Propunerea, însă, n-a putut fi dusă la îndeplinire decit mai tîrziu. In anii 1871 și 1872 au continuat să funcționeze celelalte grădini publice: cea a lui State Spînu, arendată cu 2000 lei pentru înființare, și cu 4000 lei sper că anul acesta se va putea pune și în frecventare de public, prevăzînd comitetul și pe anii viitori ce 1000 lei pentru întreținere“. Această profund de Iohan Hauser care „pentru fiecare vas de bere în cuprins numai de 40 de oca“ plătea în folosul urbei o taxă de 14 lei vechi, cea a lui Bolfosu, pe șoseaua lașului. In 1872 se mai deschi GRĂDINILE PUBLICE ("") de o grădină și anume cea a lui Teodor Ipser, tot pe șoseaua lașului în apropiere de grădina Bolfosu. Cel mai însemnat lucru de reținut este însă cel referitor la membrii muzicii comunale. Fiecare dintre proprietarii sau arendașii acestor grădini, pentru a trage cu mai mult public (și în felul acesta de a vinde cantități mai mari de mîncăruri, bere și alte băuturi) solicitau muzica comunală de două și trei zile pe săptămînă. S-a ajuns astfel ca în luna august 1872, muzicanții să fie nevoiți a cînta în fiecare zi, ceea ce a provocat profunda lor nemulțumire concretizată în următoarea propunere a dirijorului ei către primărie : „avînd în vedere că muzica comunală după regularisirea comunei cîntă la grădinile publice în toate zilele, considerînd că astfel muzicanții nu mai pot avea timpul să facă studiu. .. considerînd și tînguirile ce ni s-au adresat de muzicanți că urmînd cu cîntarea la grădini în toate zilele le este foarte imposibil a mai continua serviciul și vor a-1 părăsi; propun a se suspenda trimiterea muzicii la grădini în zilele de luni la d-1 Ipser, marți la d-1 Vîrnav și miercuri la Spinu“. Față de această poziție hotărîtă a muzicanților •— am putea chiar s-o numim o veritabilă amenințare cu greva — primăria a fost nevoită să accepte „să suspende a cînta muzica luni la grădina Ipser și miercuri la grădina Spînu, considerînd încă că pentru grădina d-lui Vîrnav comuna plătește chirie, trebuie să evite numaidecît marțea“. • ACUM 100 DE ANI • MUZICANȚII PROTESTEAZĂ • LA STATE SPÎNU Prof. ȘTEFAN CERVATIUC bun ! Cu documentele Dornelor mă chinuiesc de un an să le pun în rînduială pentru tipar, dar nu-i chip să mă scutur de lenevia bătrînilor. Poate că venind zile mai călduroase după iarna asta grea și peste samă de lungă, mă voi mai dezmorți și eu. Călduroase închinăciuni de sănătate părinților și d-nei, iar d-tale cele mai devotate sentimente. G. T. KIRILEANU Nu-mi mai da titlu de literat, căci dvs. literații aveți darul creației, iar eu nu-s decit un biet cercetător de lucruri vechi și iubitor de limba veche și înțeleaptă. In privința bătrînului Erhan din Broșteni, pe care îl zugrăvești așa de duios, nu știu dacă ai văzut tabloul lui pictat de Octav Băncilă și reprodus în cartea lui C. Racovschi despre boerimea noastră. ★ Intimplarea face ca tocmai in luna aceasta să se Împlinească zece ani de la moartea cărturarului G. T. Kirileanu. In memoria acestor doi distinși si devotați slujitori ai condeiului incrustăm aceste rlnduri ca un omagiu și semn de prețuire. AT. BARDIERU CUVINTE ÎNCRUCIȘATE FILE DE ISTORIE MĂRTURII EPISTOLARE G. T. KIRILEANU CĂTRE AUREL G. STINO In numărul de față publicăm o scrisoare inedită a cărturarului G. T. Kirileanu adresată scriitorului și publicistului Aurel G. Stino. Iată conținutul ei : Piatra N. 20 April 1940 Iubite Domnule Stino. Intorcîndu-mă zilele acestea din București, unde am stat mai bine de două săptămîni pentru felurite analize și căutare medicală, am găsit cele două scrisori ce mi-ai trimestică secretă din Grecia, cu care a avut strînse legături la început răscoala de sub conducerea lUi Tudor Vladimirescu (1821) ; 10. Actul Istoric prin care s-a pus, la 24 ianuarie 1859, bazele statului național român — Lacome ; 11. Letopisețe — Erou din războiul de independență, care a căzut în luptele de la Rahova. VERTICAL: 1. Unul dintre conducătorii revoluției de la 1848 — 1849 din Transilvania, supranumit „Craiul munților“ (2 cuv.) ; 2. Vine de la Nicolae — Deal lângă Dej, unde a avut loc, in 1437, o mare luptă împotriva oștilor feudalilor. Încheiată cu victoria țăranilor răsculați ; 3. „Orașul de pe Mureș“, unde a avut loc, în 1936, greva muncitorilor de la fabrica de vagoane „Astra“ — Arbore cu fructe tomnatice — Plantă textilă ; 4. In vigoare I — Privește adevărul în față [ _ Orășel în Mexic ; 5. Oraș în județul Iași, unde, in timpul răscoalelor țărănești din 1907, muncitorii ceferiști sprijinit pe răsculați au — Scop : 6. Sport național — Cămașa leliței; 7. Oraș în Filipine — Masiv muntos In R.S. Cehoslovacă, unde armata română a purtat în timpul ultimului război mondial lupte grele cu ocupanții germani pentru eliberarea țării prietene; 8. Munte în Sahara — Credule ; 9. Căptușit cu cărămidă retractară — Rin în Franța; 10. Afluent al Pripetului — , codrule fortate“, roman în care Dumitru Almaș evocă pe haiducul Bujor și ceata sa — Unde ?!; 11. Oraș in nordul R.P. Bulgariei, unde avut loc, in 1396, o mare a bătăile intre oastea cavalerilor apuseni, a ungurilor și românilor și oastea otomană, condusă de Baiazid 1. Cuvinte rare: NAT, ANTEP, RIBRA, TALA, FMI, CNA, ORIZONTAL: 1. Eroină a revoluției de la 1848 din Țara Românească (2 cuv.) : 2. Conducătoarea luptei iobagilor români din Munții Apuseni împotriva autorităților habsburgice, in perioada 1840 — 1847, fiind supranumită „Doamna moților“ — Autorul tablourilor „Izgonirea turcilor la Călugăreni“, „Vlad Țepeș și turci” etc. ; 3. Haină solii — Sultan al Imperiului otoman (1520 — 1566), care a purtat lupte cu Ridu de la Afumați, domni ce altele. Dar dacă nu-i putere, nici ceasul cel aul Țării Românești, și cu Petru Rareș, domnul Moldovei ; 4. Statul constituit în prima jumătate a sec. 1 î.e.n. sub conducerea lui Burebista ; 5. Matei Basarab — Domn al Țării Românești (1422 —1431), care a intrînt, în 1423, o mare oaste turcească și a recucerit cetățile de pe malul sting al Dunării — „... de la Smîrdan“, tablou de N. Grigorescu (neart.) ; 6. Atom încărcat cu electricitate — Bănățean — Apel telefonic ; 7. Vapori de apă — Varietate de vișin ; 8. Particulă ce separă două propoziții negative — Se află în război — cea Voevod“, piesă Miccle Dan Tărchilă . 9. Clasă (abr.) — Societate poli ADAM STOICA M-am bucurat de vestea numărului din Conv. Lit. închinat bunului nostru prieten Artur Gorovei. Nu știu însă daci voi fi în stare să alcătuiesc ceva, căci de cînd merg mai greu cu sănătatea sînt și mai greoi la scris ca de obicei. Ferice de acei dezlegați la minte și idei ca Dv. scriitori fălticeneni. Eu unul sînt cam din piatră sară ! Bucuros fiind dacă mai pot citi cite ceva. Intr-un Taft din fața patului meu stau mustrătoare pachetul cu scrisori de-a lui Maiorescu către soră-sa de mult copiate de mine, dar nepuse în rînduială pentru tipar. Alăturea este alt pachet cu material inedit asupra lui C. Conachi ca gospodar, așteptînd din 1907. * Nou bliț acționat de computer și prezentat la cea de-a XI-a expoziție internațională de foto și cinematografie din Köln SOFIA. Monumentul armatelor eliberatoare Fotografia : I. VLAICEANU CRONICĂ RIMATĂ „VISUL DOMNULUI GENTIL“ îmi place să mă cred un cinefil ! Eu nu discut anume despre stil. Ci doar așa, ca spectator umil Pretind, cînd văd un film, să-l știu util. Admir, desigur, un erou abil, Tresalt cînd înțelesu-i mai subtil, M-amut la comedii ca un copil Și nici la „aventuri“ nu sînt ostil. Dar nu admit să văd un film tacil în care-un personaj, bărbat viril, Coboră cu un pumn un cal debil In timp ce trage-o dușcă de etil. Sau cîte-un polițist (mă rog, civil) E nimerit precis de-un proiectil. Dar bate zece inși ca in cadril Și încă ne zimbește din profil. Prea se omoară ăștia inutil... Prea umblă pe-ntuneric și tiptil... Prea se aruncă-n aer cu tiotil. Prea-i totul violent și pueril ! Exemplul rău e rău ca un bacil. Se prinde în terenul juvenil Așa sensibil și așa fertil Și se dezvoltă iute și febril. O, de-aș avea acum pu in nitril, îndată aș aprinde un fitil Și tot ce-i film din ăsta, mercantil. L-aș face nevăzut și volatil ! Vedeți că-i contagios întregul spil 1? Hei, ospătar, mai dă, te rog, un kil ! DOREL SCHOR DIN POSTA PAGINII „MAGAZIN“ Din Rădăuți, județul Suceava, am primit notele lui ORESTE GHERASIM despre personalitatea haiducului Darie, oglindită în scrierile lui Iraclie Porumbescu. Originar din Marginea, acest popular haiduc a stăpînit vreme îndelungată codrii din Nordul Moldovei, făcînd dreptate poporului asuprit și nedreptățit. ALECU BÂDALUTA din București, originar din județul nostru, ne trimite o scurtă însemnare despre un vechi sat de pe aceste meleaguri : Todireni, care a luat ființă în timpul unui urmaș de-al domnitorului Petru Șchiopul, un oarecare Loader sau Todiriță. Profesorul IOAN HUZDUP, colaborator al ziarului „Clopotul“ ne-a trimis însemnarea: „Botoșani — oraș al grădinilor“, în care militează pentru o colaborare mai strînsă a biologilor, horticultorilor din oraș cu grădinile botanice din Cluj, București, Iași în vederea conservării unor plante rare sau aclimatizarea altora. DINU MOROȘANU, din Botoșani evocă, în cîteva pagini, personalitatea lui George Mărgărit, fost profesor la Liceul ,,A. T. Laurian“. Despre acesta, ziarul nostru a mai publicat, cu cîtva timp în urmă, un articol semnat de George Martiniuc. LIVIU TEODORU — Călugărenii Mici. Dumneata posezi o anumită îndemînare în compunerea cuvintelor încrucișate, mai puțin în redactarea definițiilor. Ai observat probabil că publicăm careuri cu temă. Un titlu gen „Cugetări“ nu poate motiva lipsa totală de unitate tematică a jocului, de unde probabil și facilitatea compunerii, dar nepotrivirea cu intențiile noastre. Formația de teatru a Căminului cultural din Băiceni pregătește „O glumă de doi bani“ de Gh. Vlad Văzînd piesa pusă-n scenă Se-ntrebau cîțiva „profani“. Oare valorează gluma. Sau spectacolul ... doi bani ? In sălile multor cămine culturale se găsesc după spectacole mari cantități de coji de semințe După fiece spectacol Te întrebi, și cu temei: Sunt cămine culturale Ori sunt fabrici de ulei ? CRONICA 1 P 0PĂUȚI SAU LUNOAIA ? Construirea a noi obiective industriale, printre care și fabrica de piese de schimb care se va alătura celorlalte unități, prefigurează încă de pe acum platforma industrială a Botoșanilor, tocmai în acea parte a municipiului care în urmă cu o sută de ani nici nu făcea parte din oraș. Este vorba de comuna Popăuți care aparținea de comuna rurală cu același nume. Din documentele aflate la Arhivele statului din Botoșani reiese că pînă în 1870 Popăuții existau ca reședință a comunei Popăuți, aflîndu-se deci la distanță de orașul Botoșani. Alipirea satului Popăuți la oraș a fost provocată de construirea căii ferate și a gării Botoșani a căror lucrări au început în acel an. Alarmați însă de amplasarea gării Botoșani în afara orașului, edilii de atunci, adunați în ședința extraordinară a Consiliului comunei Botoșani în ziua de 8 iunie 1870, după ce ascultă propunerea făcută de consilierul Costachi Frimu, declară în unanimitate de utilitate publică propusa alipire a comunei Popăuți și autoriză pe primar , „!■ș j proiecta cuvenitele lucrări în aseorn«!“. Cităm din propunerea lui C. Frimu : „Ca și toate celelante linii din România acum se lucrează și ramura la Botoșani dimpreună și cu gara Botoșanilor. Nu știu însă cum s-a făcut că acea gară care după spiritul legei și a concesiunei trebuia să fie așezată pe teritoriul orașului Botoșani s-a așezat pe teritoriul învecinatei comuni Popăuți. Această împrejurare face ca marea instituțiune de cale ferată în loc de a fi și pentru orașul nostru binefăcătoare, ea din contra va aduce mari dezavantaje materiale și iată pentru ce : se știe că toate veniturile comunei noastre se compun din impozitele ce sunt așezate pe diferite obiecte streine și din țară ce se importă în oraș. Niște asemenea obiecte care pînă acum se introduceau în oraș cu trăsuri pe la diferite bariere ale orașului, îndată ce calea ferată va fi gata ele o să se transporte la Botoșani numai cu acest mare harabagiu și fiind gata pe un teritoriu străin comuna noastră nu va avea dreptul să perceapă impozitele ce i se cuvin“. Intervențiile primăriei urbei Botoșani către prefectura județului, care trimite propunerea primăriei comunei Popăuți găsește la aceasta din urmă înțelegere și în ședința din 26 iulie 1870 se declară de acord cu alipirea la oraș a acelei părți din comună pe teritoriul căreia este așezată gara. In anul 1874, Consiliul de Miniștri, în ședința din ziua de 23 august, admite ca „comuna Popăuți, ce pînă acum aparținea de comuna rurală Popăuți să se anecseze la comuna urbană Botoșani, conform voturilor emise de ambele consilii comunale respective“. A fost preluată deci comuna Popăuți de către oraș, cu toate sarcinile sale. In comună erau 43 contribuabili printre care 23 de foști clăcași care trebuiau să plătească despăgubiri de la reforma din 1864. • GARA • 43 CONTRIBUABILI • BARIERA STADION • MORILE CU VAPORI Prin legea din 1876 însă circumscripțiile comunelor rurale fixate prin legea din 1874 se abrogă și se înlocuiesc cu circumscripțiile legii din 1864. Aceasta are drept urmare o nouă dezlipire a Popăuților de la Botoșani. Problema este reluată în 1879 cînd în ședința consiliului urbei Botoșani, în ziua de 14 aprilie, se hotărăște ca primarul comunei să facă demersurile necesare în acest sens. Inginerul N. Zotta care este însărcinat să studieze limita încorporării la Botoșani a o parte din comuna Popăuți și anume a acelei părți cu gara și partea dreaptă mergînd de la barieră spre gară și morile cu vapori, face următoarea propunere despre teritoriul de încorporat: ,.a) In partea megieșită cu orașul se poate urma șanțul care merge de la bariera Dorohoiului (această barieră era pe atunci cam prin dreptul stadionului de astăzi) trece pe lingă moara cea mare cu vapori și merge pînă în punctul cel mai gros al gîrlei, adică pînă in pirău. b) De la pirău cuprinzind morile înlăuntru s-ar putea urma tot gîrla care de la un punct se întoarce spre stingă, taie linia drumului de fier și ajunge intr-un punct in Calea Națională care punct poate fi act de intersecție al Căiei Naționale cu șanțul din prejurul imașului tîrgului. c) De la acest punct din urmă se continuă Calea Națională pînă în punctul de plecare (adică bariera Dorohoiului“. La intervențiile făcute de primăria Botoșani, prefectura județului face cunoscut cu adresa nr. 9923 din 17 noiembrie 1879 că s-a admis alipirea comunei Popăuți, intervenindu-se la Ministerul de Interne pentru a întocmi legea respectivă. In sfîrșit, abia la data de 5 ianuarie 1882, Ministerul de Interne face cunoscut că legea pentru alipirea la orașul Botoșani a unei părți din comuna rurală Popăuți este votată de Corpurile legiuitoare, dar nu poate fi sancționată deoarece art. 5 din legea comunală din 1874 „poprescu de a se face modificări de circumscripțiuni în cursul periodului noului recensrmînt“. Deci, încorporarea comunei Popăuți la municipiul Botoșani a fost o problemă a cărei rezolvare a durat circa 12 ani de zile. Acestei părți a orașului i se spune în prezent pe nedrept Luizoaia, și ar trebui să i se atribuie denumirea de cartierul Popăuți, el încorporînd pe lingă gara orașului și unul din monumentele de arhitectură și istorice ale Botoșanilor, biserica Popăuți, ctitoria lui Ștefan cel Mare, din 1496, la care se adaugă obiectivele industriale construite în anii puterii populare. Prof. SIMION RAȚA LA ANECDOTE • Un țăran venit pentru prima dată la oraș privește niște pijamale expuse și îl întreabă pe vînzător . — Ce sunt astea ? — Pijamale. Se poartă noaptea. Doriți una ? — Nu, mulțumesc. Eu noaptea nu mă duc nicăieri, dorm. • După o noapte de chef, un cetățean se întoarce acasă pe trei cărări, își caută cu disperare cheia de la ușă. In sfîrșit, scoate din buzunar o țigară și o bagă în broasca ușii. Degeaba. Scoate țigara din broască, o contemplă, dă din cap, apoi îngînă: „Nemaipomenit! Se vede treaba că am fumat cheia!“ SCURT PROFIL SLUJITOR AL CATEDREI în anul 1890. Ca învățător, a activat, mai intîi, in satul Grămești și apoi, pînă în anul 1925, In Vîrfu Cîmpului. Intre timp s-a pregătit și a luat examenul de bacalaureat. S-a înscris și a urmat cursurile la zi ale facultății de istorie și geografie a universității din București, avîndu-l profesor pe marele N. Iorga. După anul 1940 a fost încadrat ca profesor de istorie și geografie la Liceul „Unirea“ din Focșani unde a activat cu rezultate strălucite in muncă pină în anul 1947, cînd s-a pensionat. Prima promoție de absolvenți ai liceului „Unirea“ după 1945, a fost denumită „D. Urzică“, drept promoția recunoștință pentru aportul său deosebit în pregătirea elevilor școlii. D. Urzică a fost un însemnat folclorist, prietenul cel mai apropiat al cărturarului D. Furtună. Amândoi au colaborat la revista „Tudor Pamfile“. De pe vremea cînd era încă student, a scris cartea : „Sate și tîrguri de pe înaltul podiș al Dorohoiului“ — 1928 — avînd drept moto: „Cunoaște și iubește-ți țara și neamul“. Mai tîrziu, ca profesor, a scris cartea „Bătălia din Dumbrava de la Lipinți" — 1937, aducînd contribuții originale referitoare la unele arme și unelte de luptă. D. Urzică a făcut și studii de arheologie asupra satului său natal, Vf. Cîmpului. A fost apoi la cursuri în Italia pentru specializare, pregătindu-și doctoratul. Starea sănătății nu i-a mai permis acest lucru. A murit în anul 1956. Viața și activitatea lui poate constitui un exemplu și pentru alții N. I. NIȚU Dumitru Urzică a fost un vrednic slujitor al catedrei. S-a născut în comuna Vîrfu Cîmpului, județul Botoșani,