Clopotul, octombrie-decembrie 1970 (Anul 26, nr. 2940-3018)

1970-11-22 / nr. 2985

r~ CLOPOTUL • PAGINA 2 Prima încercare a primări­ei Botoșani de a înființa grădină publică, proprietatea­­ comunei, datează din anul 1871, cînd în ședința ex­traordinară de la 12 — 24 fe­bruarie s-a luat în discuție următoarea propunere a pri­marului : „considerînd că locul sterp ce are primăria și consiliul județean cumpă­rat de la d-l Greceanu nu produce nici un profit, iar destinația lui de a se înfiin­ța cazarma pompierilor gă­sesc inoportună, căci reclamă cheltuieli colosale nu n-are mijloace, și comi­cînd co­manda pompierilor cum este astăzi, este prea bine regula­tă, propun­­ a se înființa din acest loc o grădină publică de care este cea mai mare necesitate, fiind numai acest oraș lipsit de asemenea gră­dină, și spre a se putea pune in aranjament precum : în­grădire cu ștachete, planta­­tiuni facerea băncilor, fînarelor (felinarelor), plata grădinarului și cele ce ar mai trebui j­rog a se încuvi­ința deocamdată suma de 2000 lei noi pentru care se va cere aprobarea comitetu­lui , această cifră va fi din mijloacele ce în urmă consi­liul va chibzui desemnîndu-se ca un adaus la bugetul anu­lui curent , odată se va mij­loci la onor comitetul a ve­ni în ajutor și el asemenea punere „consiliul cu unani­mitate o admite în totul și declară că primește pre­schimbarea destinațiunii lo­cului indicat precum și admiterea cifrei propuse“. Propunerea, însă, n-a putut fi dusă la îndeplinire decit mai tîrziu. In anii 1871 și 1872 au con­tinuat să funcționeze cele­lalte grădini publice: cea a lui State Spînu, arendată cu 2­000 lei pentru înființa­re, și cu 4000 lei sper că anul acesta se va putea pune și în frecventare de public, prevăzînd comitetul și pe a­­nii viitori c­­e 1000 lei pen­tru întreținere“. Această pro­fu­nd de Iohan Hauser care „pentru fiecare vas de bere în cuprins numai de 40 de oca“ plătea în folosul urbei o taxă de 14 lei vechi, cea a lui Bolfosu, pe șoseaua la­șului. In 1872 se mai deschi­ GRĂDINILE PUBLICE ("") de o grădină și anume cea a lui Teodor Ipser, tot pe șo­seaua lașului în apropiere de grădina Bolfosu. Cel mai însemnat lucru de reținut este însă cel referitor la membrii muzicii comunale. Fiecare dintre proprietarii sau arendașii acestor grădini, pentru a trage cu­ mai mult public (și în felul acesta de a vinde cantități mai mari de mîncăruri, bere și alte bău­turi) solicitau muzica comu­nală d­­e două și trei zile pe săptămînă. S-a ajuns astfel ca în luna august 1872, mu­zicanții să fie nevoiți a cîn­­ta în fiecare zi, ceea ce a provocat profunda lor nemul­țumire concretizată în urmă­toarea propunere a dirijoru­lui ei către primărie : „avînd în vedere că muzica comu­nală după regularisirea comu­nei cîntă la grădinile publice în toate zilele, considerînd că astfel muzicanții nu mai pot avea timpul să facă stu­diu. .. considerînd și tîngui­­rile ce ni s-au adresat de muzicanți că urmînd cu cîn­­tarea la grădini în toate zi­lele le este foarte imposibil a mai continua serviciul și vor a-1 părăsi; propun a se suspenda trimiterea muzicii la grădini în zilele de luni la d-1 Ipser, marți la d-1 Vîrnav și miercuri la Spinu“. Față de această poziție ho­­tărîtă a muzicanților •— am putea chiar s-o numim o ve­ritabilă amenințare cu gre­va — primăria a fost nevo­ită să accepte „să suspende a cînta muzica luni la gră­dina Ipser și miercuri la gră­dina Spînu, considerînd încă că pentru grădina d-lui Vîr­nav comuna plătește chirie, trebuie să evite numaidecît marțea“.­ • ACUM 100 DE ANI • MUZI­CANȚII PROTESTEAZĂ • LA STATE SPÎNU ­ Prof. ȘTEFAN CERVATIUC­­ bun ! Cu documentele Dor­­nelor mă chinuiesc de un an să le pun în rînduială pentru tipar, dar nu-i chip să mă scutur de lenevia bă­­trînilor. Poate că venind zile mai călduroase după iarna asta grea și peste samă de lungă, mă voi mai dezmorți și eu. Călduroase închinăciuni de sănătate părinților și d-nei, iar d-tale cele mai devotate sentimente. G. T. KIRILEANU Nu-mi mai da titlu de lite­rat, căci dvs. literații aveți darul creației, iar eu nu-s decit un biet cercetător de lucruri vechi și iubitor de limba veche și înțeleaptă. In privința bătrînului Er­­han din Broșteni, pe care îl zugrăvești așa de duios, nu știu dacă ai văzut tabloul lui pictat de Octav Băncilă și reprodus în cartea lui C. Ra­­­covschi despre boerimea noastră. ★ Intimplarea face ca tocmai in luna aceasta să se Împli­nească zece ani de la moar­tea cărturarului G. T. Kiri­­leanu. In memoria acestor doi distinși si devotați slu­jitori ai condeiului incrus­tăm aceste rlnduri ca un o­­magiu și semn de prețuire. AT. BARDIERU CUVINTE ÎNCRUCIȘATE FILE DE ISTORIE MĂRTURII EPISTOLARE G. T. KIRILEANU CĂTRE AUREL G. STINO In numărul de față publi­căm o scrisoare inedită a cărturarului G. T. Kirileanu adresată scriitorului și publi­cistului Aurel G. Stino. Iată conținutul ei : Piatra N. 20 April 1940 Iubite Domnule Stino. Intorcîndu-mă zilele aces­tea din București, unde am stat mai bine de două săptă­­mîni pentru felurite analize și căutare medicală, am gă­sit cele două scrisori ce mi-ai trimes­­tică secretă din Grecia, cu care a avut strînse le­gături la început răscoa­la de sub conducerea lUi Tudor Vladimirescu (1821) ; 10. Actul Istoric prin care s-a pus, la 24 ianuarie 1859, bazele sta­tului național român — Lacome ; 11. Letopisețe — Erou din războiul de in­dependență, care a căzut în luptele de la Rahova. VERTICAL: 1. Unul dintre conducătorii re­voluției de la 1848 — 1849 din Transilvania, supranumit „Craiul mun­ților“ (2 cuv.) ; 2. Vine de la Nicolae — Deal lân­gă Dej, unde a avut loc, in 1437, o mare luptă îm­potriva oștilor feudalilor. Încheiată cu victoria ță­ranilor răsculați ; 3. „O­­rașul de pe Mureș“, un­de a avut loc, în 1936, greva muncitorilor de la fabrica de vagoane „As­­tra“ — Arbore cu fructe tomnatice — Plantă tex­tilă ; 4. In vigoare I — Privește adevărul în fa­ță [ _ Orășel în Mexic ; 5. Oraș în județul Iași, unde, in timpul răscoa­lelor țărănești din 1907, muncitorii ceferiști sprijinit pe răsculați au — Scop : 6. Sport național — Cămașa leliței; 7. Oraș în Filipine — Ma­siv muntos In R.S. Ceho­slovacă, unde armata ro­mână a purtat în timpul ultimului război mondial lupte grele cu ocupanții germani pentru elibera­rea țării prietene; 8. Munte în Sahara — Credule ; 9. Căptușit cu cărămidă retractară — Rin în Franța; 10. Afluent al Pripetului — , codrule fortate“, roman în care Dumitru Almaș evocă pe haiducul Bujor și ceata sa — Un­de ?!; 11. Oraș in nordul R.P. Bulgariei, unde avut loc, in 1396, o mare a bătăile intre oastea ca­valerilor apuseni, a un­gurilor și românilor și oastea otomană, condu­să de Baiazid 1. Cuvinte rare: NAT, ANTEP, RIBRA, TALA, FMI, CNA, ORIZONTAL: 1. E­roină a revoluției de la 1848 din Țara Româneas­că (2 cuv.) : 2. Condu­cătoarea luptei iobagi­lor români din Munții A­­puseni împotriva auto­rităților habsburgice, in perioada 1840 — 1847, fi­ind supranumită „Doam­na moților“ — Autorul tablourilor „Izgonirea turcilor la Călugăreni“, „Vlad Țepeș și turci” etc. ; 3. Haină solii — Sultan al Imperiului oto­man (1520 — 1566), ca­re a purtat lupte cu Ri­­du de la Afumați, dom­ni c­­e altele. Dar dacă nu-i putere, nici ceasul cel aul Țării Românești, și cu Petru Rareș, domnul Moldovei ; 4. Statul con­stituit în prima jumătate a sec. 1 î.e.n. sub condu­cerea lui Burebista ; 5. Matei Basarab — Domn al Țării Românești (1422 —1431), care a intrînt, în 1423, o mare oaste tur­cească și a recucerit ce­tățile de pe malul sting al Dunării — „... de la Smîrdan“, tablou de N. Grigorescu (neart.) ; 6. Atom încărcat cu elec­tricitate — Bănățean — Apel telefonic ; 7. Va­pori de apă — Varieta­te de vișin ; 8. Particulă ce separă două pro­poziții negative — Se a­­flă în război — cea Voevod“, piesă Mic­­cle Dan Tărchilă . 9. Clasă (abr.) — Societate poli­ ADAM STOICA M-am bucurat de vestea numărului din Conv. Lit. în­chinat bunului nostru prieten Artur Gorovei. Nu știu însă daci voi fi în stare să alcă­tuiesc ceva, căci de cînd merg mai greu cu sănătatea sînt și mai greoi la scris ca de obicei. Ferice de acei dezlegați la minte și idei ca Dv. scriitori fălticeneni. Eu unul sînt cam din piatră sa­ră ! Bucuros fiind dacă mai pot citi cite ceva. Intr-un Taft din fața patu­lui meu stau mustrătoare pa­chetul cu scrisori de-a lui Maiorescu către soră-sa de mult copiate de mine, dar nepuse în rînduială pentru tipar. Alăturea este alt pa­chet cu material inedit asu­pra lui C. Conachi ca gos­podar, așteptînd din 1907. * Nou bliț acționat de com­puter și prezentat la cea de-a XI-a expoziție inter­națională de foto și cine­matografie din Köln SOFIA. Monumentul armatelor eliberatoare Fotografia : I. VLAICEANU CRONICĂ RIMATĂ „VISUL DOMNULUI GENTIL“ îmi place să mă cred un cinefil ! Eu nu discut anume despre stil. Ci doar așa, ca spectator umil Pretind, cînd văd un film, să-l știu util. Admir, desigur, un erou abil, Tresalt cînd înțelesu-i mai subtil, M-amut la comedii ca un copil Și nici la „aventuri“ nu sînt ostil. Dar nu admit să văd un film tacil în care-un personaj, bărbat viril, Coboră cu un pumn un cal debil In timp ce trage-o dușcă de etil. Sau cîte-un polițist (mă rog, civil) E nimerit precis de-un proiectil. Dar bate zece inși ca in cadril Și încă ne zimbește din profil. Prea se omoară ăștia inutil... Prea umblă pe-ntuneric și tiptil... Prea se aruncă-n aer cu tiotil. Prea-i totul violent și pueril ! Exemplul rău e rău ca un bacil. Se prinde în terenul juvenil Așa sensibil și așa fertil Și se dezvoltă iute și febril. O, de-aș avea acum pu­ in nitril, îndată aș aprinde un fitil Și tot ce-i film din ăsta, mercantil. L-aș face nevăzut și volatil ! Vedeți că-i contagios întregul spil 1? Hei, ospătar, mai dă, te rog, un kil ! DOREL SCHOR DIN POSTA PAGINII „MAGAZIN“ Din Rădăuți, județul Sucea­va, am primit notele lui ORES­­TE GHERASIM despre perso­nalitatea haiducului Darie, o­­glindită în s­c­r­i­e­r­i­l­e lui Iraclie Porumbescu. Originar din Marginea, acest popular haiduc a stăpînit vreme înde­lungată codrii din Nordul Mol­dovei, făcînd dreptate poporu­lui asuprit și nedreptățit. ALECU BÂDALUTA din Bu­curești, originar din județul nostru, ne trimite o scurtă în­semnare despre un vechi sat de pe aceste meleaguri : To­­direni, care a luat ființă în tim­pul unui urmaș de-al domnito­rului Petru Șchiopul, un oa­recare Loader sau Todiriță. Profesorul IOAN HUZDUP, colaborator al ziarului „Clopo­tul“ ne-a trimis însemnarea: „Botoșani — oraș al grădinilor“, în care militează pentru o cola­borare mai strînsă a biologilor, horticultorilor din oraș cu gră­dinile botanice din Cluj, Bucu­rești, Iași în vederea conservă­rii unor plante rare sau acli­matizarea altora. DINU MOROȘANU, din Bo­toșani evocă, în cîteva pagini, personalitatea lui George Măr­gărit, fost profesor la Liceul ,,A. T. Laurian“. Despre aces­ta, ziarul nostru a mai publicat, cu cîtva timp în urmă, un arti­col semnat de George Marti­­niuc. LIVIU TEODORU — Călugă­­renii Mici. Dumneata posezi o anumită îndemînare în com­punerea cuvintelor încrucișa­te, mai puțin în redactarea de­finițiilor. Ai observat probabil că publicăm careuri cu temă. Un titlu gen „Cugetări“ nu poate motiva lipsa totală de unitate tematică a jocului, de unde probabil și facilitatea compunerii, dar nepotrivirea cu intențiile noastre. Formația de teatru a Căminului cultural din Băiceni pre­­gătește „O glumă de doi bani“ de Gh. Vlad Văzînd piesa pusă-n scenă Se-ntrebau cîțiva „profani“. Oare valorează gluma. Sau spectacolul ... doi bani ? In sălile multor cămine culturale se găsesc după specta­cole mari cantități de coji de semințe După fiece spectacol Te întrebi, și cu temei: Sunt cămine culturale Ori sunt fabrici de ulei ? C­­RONICA 1 P 0PĂUȚI SAU L­UN­OAIA ? Construirea a noi obiec­tive industriale, printre care și fabrica de piese de schimb care se va alătura celorlalte unități, prefigurează încă de pe acum platforma industrială a Boto­șanilor, tocmai în acea parte a municipiului care în urmă cu o sută de ani nici nu făcea parte din oraș. Este vorba de co­­muna Popăuți care aparținea de comuna rurală cu același nume. Din documentele aflate la Arhivele statului din Boto­șani reiese că pînă în 1870 Popăuții existau ca reședință a comunei Popăuți, aflîndu-se deci la distanță de orașul Bo­toșani. Alipirea satului Popăuți la oraș a fost provocată de construirea căii ferate și a gării Botoșani a căror lucrări au început în acel an. Alarmați însă de amplasarea gării Botoșani în afara orașului, edilii de atunci, adunați în ședința extraordinară a Consiliului comunei Botoșani în ziua de 8 iunie 1870, după ce ascultă propunerea făcută de consilierul Costachi Frimu, declară în unanimitate­ de utilitate publică propusa alipire a comunei Popăuți și autoriză pe primar , „!■ș j proie­­cta cuvenitele lucrări în aseorn«!“. Cităm din propunerea lui C. Frimu : „Ca și toate ce­­lelante linii din România acum se lucrează și ramura la Bo­toșani dimpreună și cu gara Botoșanilor. Nu știu însă cum s-a făcut că acea gară care după spiritul legei și a concesiu­­nei trebuia să fie așezată pe teritoriul orașului Botoșani s-a așezat pe teritoriul învecinat­ei comuni Popăuți. Această împrejurare face ca marea instituțiune de cale ferată în loc de a fi și pentru orașul nostru binefăcătoare, ea din contra va aduce mari dezavantaje materiale și iată pentru ce : se știe că toate veniturile comunei noastre se compun din impozitele ce sunt așezate pe diferite obiecte streine și din țară ce se importă în oraș. Niște asemenea obiecte care pî­nă acum se introduceau în oraș cu trăsuri pe la diferite ba­riere ale orașului, îndată ce calea ferată va fi gata ele o să se transporte la Botoșani numai cu acest mare haraba­­giu și fiind gata pe un teritoriu străin comuna noastră nu va avea dreptul să perceapă impozitele ce i se cuvin“. Intervențiile primăriei urbei Botoșani către prefectu­ra județului, care trimite propunerea primăriei comunei Po­păuți găsește la aceasta din urmă înțelegere și în ședința din 26 iulie 1870 se declară de acord cu alipirea la oraș a acelei părți din comună pe teritoriul căreia este așezată gara. In anul 1874, Consiliul de Miniștri, în ședința din ziua de 23 august, admite ca „comuna Popăuți, ce pînă acum apar­ținea de comuna rurală Popăuți să se anecseze la comuna urbană Botoșani, conform voturilor emise de ambele con­silii comunale respective“. A fost preluată deci comuna Popăuți de către oraș, cu toate sarcinile sale. In comună erau 43 contribuabili printre care 23 de foști clăcași care trebuiau să plătească despă­gubiri de la reforma din 1864. • GARA • 43 CONTRIBUABILI • BARIERA STADION • MORILE CU VAPORI Prin legea din 1876 însă circumscripțiile comunelor rurale fixate prin legea din 1874 se abrogă și se înlocuiesc cu circumscripțiile legii din 1864. Aceasta are drept urmare o nouă dezlipire a Popăuțil­or de la Botoșani. Problema este reluată în 1879 cînd în ședința consi­liului urbei Botoșani, în ziua de 14 aprilie, se hotărăște ca primarul comunei să facă demersurile necesare în acest sens. Inginerul N. Zotta care este însărcinat să studieze li­mita încorporării la Botoșani a o parte din comuna Popăuți și anume a acelei părți cu gara și partea dreaptă mergînd de la barieră spre gară și morile cu vapori, face următoarea propunere despre teritoriul de încorporat: ,.a) In partea megieșită cu orașul se poate urma șanțul care merge de la bariera Dorohoiului (această barieră era pe atunci cam prin dreptul stadionului de astăzi) trece pe lingă moara cea mare cu vapori și merge pînă în punctul cel mai gros al gîrlei, adică pînă in pirău. b) De la pirău cuprinzi­nd morile înlăuntru s-ar putea urma tot gîrla care de la un punct se întoarce spre stingă, taie linia drumului de fier și ajunge intr-un punct in Calea Națională care punct poate fi ac­t de intersecție al Căiei Na­ționale cu șanțul din prejurul imașului tîrgului. c) De la acest punct din urmă se continuă Calea Na­țională pînă în punctul de plecare (adică bariera Doroho­iului“. La intervențiile făcute de primăria Botoșani, prefec­tura județului face cunoscut cu adresa nr. 9923 din 17 no­iembrie 1879 că s-a admis alipirea comunei Popăuți, interve­­nindu-se la Ministerul de Interne pentru a întocmi legea respectivă. In sfîrșit, abia la data de 5 ianuarie 1882, Ministerul de Interne face cunoscut că legea pentru alipirea la orașul Botoșani a unei părți din comuna rurală Popăuți este vo­tată de Corpurile legiuitoare, dar nu poate fi sancționată deoarece art. 5 din legea comunală din 1874 „poprescu de a se face modificări de circu­mscripțiuni în cursul periodu­lui noului recensr­mînt“. Deci, încorporarea comunei Popăuți la municipiul Bo­toșani a fost o problemă a cărei rezolvare a durat circa 12 ani de zile. Acestei părți a orașului i se spune în pre­zent pe nedrept Luizoaia, și ar trebui să i se atribuie denu­mirea de cartierul Popăuți, el încorporînd pe lingă gara ora­șului și unul din monumentele de arhitectură și istorice ale Botoșanilor, biserica Popăuți, ctitoria lui Ștefan cel Mare, din 1496, la care se adaugă obiectivele industriale construite în anii puterii populare. Prof. SIMION RAȚA LA ANECDOTE • Un țăran venit pentru prima dată la oraș privește niște pijamale expuse și îl întreabă pe vînzător . — Ce sunt astea ? — Pijamale. Se poartă noaptea. Doriți una ? — Nu, mulțumesc. Eu noaptea nu mă duc nicăieri, dorm. • După o noapte de chef, un cetățean se întoarce acasă pe trei cărări, își caută cu disperare cheia de la ușă. In sfîr­șit, scoate din buzunar o țigară și o bagă în broasca ușii. Degeaba. Scoate țigara din broască, o contemplă, dă din cap, apoi îngînă: „Nemaipomenit! Se vede treaba că am fumat cheia!“ SCURT PROFIL SLUJITOR AL CATEDREI în anul 1890. Ca învățător, a activat, mai intîi, in satul Grămești și apoi, pînă în a­­nul 1925, In Vîrfu Cîmpului. Intre timp s-a pregătit și a luat examenul de bacalau­reat. S-a înscris și a urmat cursurile la zi ale facultă­ții de istorie și geografie a universității din București, avîndu-l profesor pe marele N. Iorga. După anul 1940 a fost în­cadrat ca profesor de istorie și geografie la Liceul „Uni­rea“ din Focșani unde a ac­tivat cu rezultate strălucite in muncă pină în anul 1947, cînd s-a pensionat. Prima promoție de absolvenți ai li­ceului „Unirea“ după 1945, a fost denumită „D. Urzică“, drept promoția recunoș­tință pentru aportul său deo­sebit în pregătirea elevilor școlii. D. Urzică a fost un însem­nat folclorist, prietenul cel mai apropiat al cărturarului D. Furtună. Amândoi au co­laborat la revista „Tudor Pamfile“. De pe vremea cînd era încă student, a scris cartea : „Sa­te și tîrguri de pe înaltul po­diș al Dorohoiului“ — 1928 — avînd drept moto: „Cu­noaște și iubește-ți țara și neamul“. Mai tîrziu, ca pro­fesor, a scris cartea „Bătălia din Dumbrava de la Lipinți" — 1937, aducînd contribuții originale referitoare la une­le arme și unelte de luptă. D. Urzică a făcut și studii de arheologie asupra satului său natal, Vf. Cîmpului. A fost apoi la cursuri în Italia pentru specializare, pregă­­tindu-și doctoratul. Starea sănătății nu i-a mai permis acest lucru. A murit în anul 1956. Viața și activitatea lui poate constitui un exemplu și pentru alții N. I. NIȚU Dumitru Urzică a fost un vrednic slujitor al catedrei. S-a născut în comuna Vîrfu Cîmpului, județul Botoșani,

Next