Constructorul, ianuarie 1971 (Anul 23, nr. 1-5)

1971-01-16 / nr. 3

meroase date privind forma și di­mensiunile mobilierului, ale scule­lor utilizate, amenajarea locului de muncă, amplasarea judicioasă a organelor de comandă a utilajelor etc. Un exemplu de greșită înțelegere a acestor aspecte dimensionale ale locului de muncă îl constituie a­­menajarea provizorie a rampelor de urcare de la un etaj la altul, la clădirile în construcție. Rezol­varea accesului la etajul superior prin cîteva șipci prinse la distanțe mari (peste 45 cm) pe rampa de beton îl obosește considerabil pe executantul care urcă sau coboa­ră des în cadrul schimbului, di­ferența de nivel maximă recoman­dată este de 22 cm. Factori de ambianță La asigurarea unei bune dispo­ziții de lucru contribuie în mare măsură ambianța pe care o găsește executantul la locul de muncă — în mod deosebit zgomotul, lumina, decorul și temperatura. Un obiec­tiv important al cercetărilor ergo­­nomice îl constituie înlăturarea a­­celor condiții de ambianță care au ca efect scăderea randamentului, surmenarea sau îmbolnăvirea exe­cutanților. Efectele generale ale zgomotelor asupra organismului sunt dintre cele mai variate, începînd cu in­fluențele asupra­ sistemului nervos și terminînd cu diferite afecțiuni de organe. Acțiunea îndelungată a zgomotului poate avea ca efect slăbirea sau pierderea auzului, creșterea tensiunii arteriale, dere­glarea circulației sîngelui și a ritmului respirației. De asemenea, ea poate fi cauza unor astenii ner­voase, ulcere etc. Zgomotul peste nivelul admis contribuie la creș­terea pericolului de accidente, prin scăderea atenției și încetini­rea reacțiilor. In general, zgomo­tul nu trebuie considerat ca o chestiune de confort, ci ca un fac­tor deosebit de nociv. Lupta îm­potriva zgomotelor trebuie înca­pînă la a preciza culoarea nece­sară pentru a crea senzația de ră­coare (galben deschis, verde des­chis etc.) sau de cald (bej, albas­tru etc.), în funcție de elementul de construcție sau de destinația spațiului respectiv. Mroc. I­n forma ei modernă, ideea adoptării muncii la posibilitățile și aspirațiile omului este relativ recent Din cele mai vechi timpuri au existat însă preocupări de a cu­­noaște mai aprofundat capacitatea de muncă a oamenilor; o dată cu dezvoltarea accentuată a forțelor de producție aceste preocupări s-au amplificat, ajungînd să constituie astăzi obiectul unor cercetări siste­­­matice. Modificările aduse de revoluția tehnico-științifică și progresul teh­nic realizat au ridicat importanța factorului uman în procesul de pro­ducție. Dacă în trecut omul acțio­na individual și în majoritatea ca­­­zurilor direct, nemijlocit asupra o­­­­biectelor muncii, azi el acționează­­­ în posesia unui important volum de ■ cunoștințe tehnico-profesionale asu­­­­pra complexelor procese de pro­ducție.­­ Apare astfel necesară preocupa­­­rea pentru sporirea cunoștințelor și pentru efectuarea unor modificări ale condițiilor de muncă, prin care să se asigure executantului capaci­tatea corespunzătoare de muncă și­­ menținerea acesteia la nivelul des­fășurării normale a activității. érf Toate aceste probleme, lega­­țite de proiectarea și realizarea mijloacelor de muncă, de­­ or­ganizarea rațională a locului de muncă, de stabilirea rolului, locu­lui și poziției executantului pre­cum și, în general, cele privind relațiile între om, mijloacele de muncă și obiectele muncii sînt studiate de ERGONOMIE, începutul acestei tinere științe poate fi găsit în primele preocupări sistematice în domeniul studiului muncii. Ele sînt legate, la înce­­­­putul secolului nostru, de numele soților Frank și Lilian Gilbreth, care au determinat un număr de 18 miș­cări tip ce stau la baza oricărei munci umane. Pe baza acestor ele­mente se poate descompune orice , activitate care implică efort fizic. De asemenea, tot pe baza lor poate fi conceput un proces de muncă îmbunătățit. . Un exemplu reprezentativ îl con­stituie organizarea muncii zidaru­lui. Gilbreth reduce, la respectivul ciclu de lucru, de la 18 la 5 mișcă­rile necesare pentru așezarea cără­mizilor. Sînt, de pildă, inutile și trebuie eliminate mișcările munci­torului cînd face un pas la dreapta către grămada de cărămizi, cînd se apleacă pentru a lua o cărămidă (adică, își deplasează corpul de 70—80 kg pentru a ridică o cără­­­­midă de 2 kg) etc. Prin măsuri co­respunzătoare — o astfel de organi­zare a locului de muncă, prin care Factori informaționali Omul, în muncă, acționează în funcție de ceea ce percepe, în spe­cial cu ochii, cu urechile și cu mîi­­nile. De aceea, prezintă o importanță deosebită o astfel de organizare a întregului cîmp senzorial, incit emisia și recepția informațiilor să se facă cu maximum de eficiență. Este necesar, în acest sens, ca pentru fiecare caz concret să se precizeze­­ care sînt semnalele, cite semnale pot fi recepționate simultan, care semnale sînt mai raționale, cum se organizează semnalizarea etc. Mijloacele de semnalizare acus­tică sau optică trebuie să fie cit mai simple. Spre exemplu, pen­tru viteza și securitatea montării elementelor prefabricate este im­portantă organizarea informării reciproce între macaragiu și­­ mon­­tatori. Respectarea codului­­ de semnalizare unic elimină strigă­tele, gesturile inutile și asigură securitatea muncii. în cazul lucrărilor de vopsitorii la tîmplărie este necesară practi­carea unui sistem bine conceput și, în special, bine executat (mar­carea jocurilor și a cercevelelor cu semne distincte), pentru trans­miterea informației. Sînt frecvente cazurile cînd imprecizia acestor informații generează numeroase încercări, oboseală, enervare, pier­dere de timp. Un alt aspect de ergonomie in­formațională în construcții îl con­stituie redactarea planurilor, a de­taliilor de execuție. Sînt necesare detalii explicite și la scară cores­punzătoare, pentru înțelegerea lor precisă și rapidă,­­să se elimine mișcările de aplecare, de ridicare și altele — a obținut o creștere a productivității de la 120 la 350 de cărămizi zidite pe oră și, totodată, reducerea oboselii. Tot pe baza cercetărilor întreprin­se de sofii Gilbreth au fost formu­late principiile de economisire a mișcărilor, în scopul de a simpli­fica și îmbunătăți munca, de a mări eficacitatea și securitatea ei. Mai tîrziu, profesorul Ralph M. Barns perfecționează aceste principii, for­­mulînd, în 1937, cele 22 de reguli pentru raționalizarea muncii, mic­șorarea oboselii și sporirea produc­tivității. în continuare, numeroși cer­cetători contribuie la perfecționarea metodelor de analiză și optimizarea proceselor de muncă. Sfera de preocupare a specialiș­tilor care contribuie la aceste­­ cer­cetări se lărgește. Ingineri, medici,­sihologi, economiști, sociologi, ar­­itecți și alții își aduc contribuția la îmbunătățirea tehnologiei, utila­jului, ambianței condițiilor de mun­că și... în general, la așezarea pe baze mai raționale a corelației func­țiilor din ciclul OM-AMBIANTA-MA­­ȘINA. Se pun astfel bazele ergonomiei: în 1949 are loc un congres la Ox­ford (Anglia), considerat ca mo­mentul constituirii ergonomiei ca dis­ciplină distinctă. Ca urmare a in­teresului crescînd de care ea se bucură, în 1959 se creează Aso­ciația internațională de ergonomie (IEA), care are ca scop coordonarea și unificarea rezultatelor obținute în lume. In țara noastră — unde, în con­dițiile relațiilor de producție socia­liste, în condițiile în care munca re­prezintă o necesitate vitală a o­­mului, preocupările pentru ușurarea ei, pentru a face din muncă o plă­cere, asigurînd nu numai menține­rea capacității productive a omului, ci și întărirea sănătății sale consti­tuie o problemă de stat — se des­fășoară în prezent o largă difuzare a cunoștințelor de ergonomie și se fac numeroase aplicații în cadrul acțiunii de organizare științifică a producției și a muncii. Cunoașterea ergonomiei și a le­gilor sale este o condiție funda­­mentală pentru orice constructor­­conducâtor sau organizator al pro­ceselor de muncă, muncitor, mai­stru sau inginer. Și este de sperat că și în acest domeniu se vor ini­ția, cît de curînd, cercetări concre­te care să ducă la raționalizarea proceselor de muncă atît de variate din construcții, în pagina de față ne propunem doar să punctăm unele principii și aspecte capabile să de­finească sfera și să releve impor­tanța problemei. în stațiile de beton automati­zate, prin dispunerea aparaturii care furnizează informații vizuale (cadrane, avertizoare, termometre, cîntare etc.) în cîmpul vizual nor­mal,­ s-au realizat condiții optime de desfășurare a muncii. De asemenea, ergonomia infor­mațională își aduce contribuția în numeroase alte domenii, cum ar fi semnalizarea la lucrul pe timp de noapte, concepția și construcția aparaturii organelor de comandă (manete, butoane etc.), transmite­rea dispozițiilor prin radio porta­tiv, telefon etc. Factori dimensionali Așezarea minerului la uși la o înălțime de cca. 100 cm ține sea­ma de faptul că majoritatea oa­menilor pot atinge cu mîna, cu minimum de efort, această înăl­țime. Ca și în acest caz, în procesele de producție apare necesitatea ca dimensionarea elementelor ce com­pun mediul de muncă să fie ast­fel realizată, încît să se asigure desfășurarea normală a muncii pentru oricare din executanți. La amenajarea locului de mun­că trebuie să se aibă în vedere ca poziția și posibilitățile de miș­care ale executanților să fie op­time, ținînd seama de dimensiu­nile normale pentru cazul lucru­lui în picioare, la banc, de spațiul de care este nevoie în cazul mane­vrării unor obiecte grele­­ sau vo­luminoase, de spațiul mining ne­cesar pentru genunchi și picioare și de spațiul liber în spatele exe­cutantului. De asemenea, dimensiunile principalelor scule și mijloace frecvent utilizate pe șantier­e dau informațiile necesare dimensionă­rii spațiilor pentru mobilitatea normală a executanților. Studii ergonomice aprofundate (topoergonomia) ne furnizează nu­ Factori de efort Forțele pe care le dezvoltăm la utilizarea unor scule ca foarfeci, pîrghii, chei, clești implică mo­mente mari, care pot ajunge, în mod excepțional, pînă la H0 kg. De reținut însă că o forță perma­nentă nu trebuie să depășească 30 kg. De asemenea, trebuie luată în considerare diferența dintre for­ța dezvoltată în mod normal de mîna dreaptă (cca. 38 kg) și de mîna stingă (cca. 30 kg). Toate aceste date, privind dife­ritele posibilități de efort ale cor­pului, trebuie cunoscute în scopul utilizării lor raționale și reducerii cauzelor de oboseală. De exemplu, un muncitor vop­sitor exercită cu mîna o presiune de cca. 7—8 kg în timpul vopsirii unei uși în poziție orizontală. Dar acest efort depinde în mare mă­sură de poziția corpului, de direc­ția efortului și de poziția picioa­relor. Chiar cînd eforturile sînt relativ mici, ele trebuie analizate, avînd în vedere frecvența pe care o au unele mișcări în activitatea mun­citorilor constructori de diferite meserii. Un parchetar ridică o sarcină de aproape 1 kg (cioca­nul) de peste 8000 de ori în cursul unui schimb, un zidar se apleacă de peste 1500 de ori pentru a ri­dica sarcini de pînă la 3 kg ! în cadrul factorilor de efort, er­gonomia studiază forma și dimensiunile îndeaproape mînerelor de scule, forma și construcția or­ganelor de comandă — butoane, volane, leviere, pedale etc. O for­mă nerațională, dimensiuni neco­respunzătoare cel mai mult efort, grăbesc oboseala, scad randamen­tul muncii, ratată prin măsuri eficiente la fiecare loc de muncă. De asigurarea iluminării cores­punzătoare depind în mare mă­sură viteza și precizia cu care se desfășoară munca. Este suficient să exemplificăm prin faptul că la decofrarea unui subsol de clădire, condițiile proaste de iluminare na­turală pot dubla durata de mun­că, datorită nesiguranței cu care se lucrează, în comparație cu si­tuația cînd se asigură iluminatul cu lămpi portative etc. în țara noastră, nivelele de iluminare pen­tru diferite condiții de muncă au fost standardizate și prevăzute în acte normative pe linia tehnicii securității muncii. Prezența unei flori, a unui pe­tec de iarbă, a unui perete vop­sit într-o culoare potrivită are, pe plan psihologic, un efect favorabil asupra oricărui executant. Studiind legătura între om și mediu, ergonomia stabilește nu­meroase recomandări care merg ERGONOMIA ACTIVITĂȚILOR In vederea stabilirii celor­­ mai raționale metode de muncă, pen­tru realizarea unei sarcini de pro­ducție cu minimum de efort și în condiții de securitate sporită, este necesar să se țină seama de complexul de factori ergonomiei care intervin și de legăturile din­tre aceștia. Ergonomia precizează datele ne­cesare, dar acestea trebuie apli­cate cu discernămînt, pe baza unei metodologii generale, pentru a asigura unitatea de ansamblu a acțiunii de perfecționare a mun­cii. Munca fizică implică numeroase mișcări ale membrelor și ale cor­pului, deplasări, așteptări etc. Pentru a asigura utilizarea cea mai rațională a muncii fizice, sînt necesare eliminarea — prin me­canizare sau prin măsuri de or­ganizare — a activităților nepro­ductive, cum sînt transporturile și manipulările, precum și combina­rea anumitor operații sau mișcări, eliminarea celor inutile. Aceste preocupări au condus la definirea unor principii fundamen­tale pentru economia de mișcări. Aceste principii au o largă răs­­pîndire internațională, fiind utili­zate în toate cazurile cînd se ur­mărește valorificarea eficientă a efortului uman. • Mișcările mîinilor și ale brațelor să fie simetrice, si­­multane și continue. Cea mai largă utilizare a acestui principiu își găsește locul în ca­drul posturilor de muncă la banc. Pe șantier, el poate fi ilustrat prin tendința firească a parchetarului, a fierarului, de a lucra în același timp cu ambele mîini (la rașche­­tare, la fasonare etc.); • Mișcări cît mai ușoare, cît mai scurte și cît mai rare, în măsura în care o permite executarea corectă a muncii. Ca regulă generală, este cunos­cut faptul că, cu cît mișcarea an­gajează mase musculare mai mari și pe durate mai lungi, cu atît este mai obositoare. De exemplu , în activitatea zi­darului, manevrarea cauciucului cu mortar trebuie făcută cu o în­cărcătură anumită, optimă, și la o distanță minimă. Supraîncărca­rea canciocului duce la efort sta­tic, canciocul prea puțin încărcat necesită aplecări numeroase; în toate cazurile, targa trebuie să fie cît mai aproape. • Succesiunea logică a mișcărilor. Pentru respectarea acestui prin­cipiu este necesar să se aibă în vedere ca uneltele și materialele necesare să fie astfel așezate la locul de muncă, încît să permită și chiar să impună o succesiune logică a mișcărilor. ♦ Loc stabil pentru unelte și materiale. Fără respectarea acestui princi­piu nu ar fi posibilă realizarea unor mișcări cu frecvență mare (2000—3000 pe schimb) în activita­tea specifică unor meserii. Cînd muncitorul cunoaște cu precizie locul unde se află materialul (cu­iele — pentru parchetar sau dul­gher, targa — pentru zidar etc.), sau locul de depozitare a sculei (pe marginea tărgii, în buzunar etc.), cînd se respectă în perma­nență aceleași distanțe, face o economie considerabilă de miș­cări. ♦ Utilizarea gravității Prin utilizarea gravității econo­misim efort. La turnarea betonu­lui, prin folosirea jgheabului se realizează un transport în condi­ții avantajoase. Dar cea mai importantă regulă generală ce derivă din acest prin­cipiu pentru activitatea din con­strucții este aceea că un material, o dată ridicat de la sol, trebuie lăsat acolo unde va fi pus în operă. Orice transbordare, reapu­­care, deplasare cere un efort sporit. •­ Piesele sa fie fabricate cite două sau mai multe, de fiecare dată cînd acest lucru este posibil organizînd locul de muncă pen­tru a alimenta, a acționa asupra produsului sau pentru a evacua dintr-o dată cu­ mai multe produ­se, se obține reducerea duratei de lucru pe fiecare unitate de produs.­ ­ Securitatea muncii Consecința directă a tuturor principiilor enunțate, securitatea­ muncii rămîne unul din principale­le obiective ale măsurilor tehnice­­organizatorice. Trebuie evitată pre­zența oricărui risc. In afara acestor principii, în a­­tenția specialiștilor în organizarea muncii și în studiul află și regulile practice muncii se pentru economia de mișcări, în special prin folosirea judicioasă a­ mișcă­rilor corpului, prin amenajarea corespunzătoare a locului de mun­că, prin concepția sculelor, apa­ratelor și utilajelor. ERGONOMIA BIOLOGICĂ Bioergonomia are ca obiect ana­liza fenomenelor legate de apari­ția și combaterea oboselii în ca­drul schimbului de muncă, de or­ganizarea schimburilor, ca și pro­bleme legate de selecția profesio­nală. Analiza activității orare a mun­cii evidențiază că în a doua jumă­tate a zilei de muncă, și mai ales în ultimele două ore, productivi­tatea muncii scade foarte mult. Cercetările efectuate au demonstrat că acest fenomen este determinat de o serie de modificări fiziolo­gice care au loc în organism — și că raportul între muncă și odih­nă, precum și momentul în care intervine odihna condiționează randamentul muncii, în țara noastră, prin contribu­ția specialiștilor din cadrul Mi­nisterului Muncii, Institutului de igienă și Institutului de psiholo­gie al Academiei, a fost elaborată o metodologie de stabilire și folo­sire a timpului rezervat pentru o­­dihnă și necesități firești. Pentru a reglementa un regim rațional de muncă și odihnă, metodologia re­comandă luarea în considerare a 11 factori de solicitare. Mențio­năm, dintre aceștia­­ — efortul fizic pe care îl efec­tuează executantul în vederea realizării operațiilor de ridicare, transport, descărcare etc. ; el are ca efect creșterea consumului de energie, modificarea schim­burilor respiratorii, a tensiunii și a pul­sului. Pentru ridicarea unei sar­cini de 10 kg de la sol la o înăl­țime de 50 cm se produce un con­sum de 3,7 kcal/min., iar pînă la 1m — de 5,7 kcal/min. De reți­nut că pentru transportul cu spi­narea al unui sac încărcat, la o distanță de 25 m, sînt necesare de asemenea cca. 5,7 kcal/min.­ — efortul static, resimțit ca ur­mare a susținerii unor greutăți sau păstrării unei poziții incomo­de. Acesta scade productivitatea și este foarte obositor. Astfel, utiliza­rea unor scule prea grele (cauciuc prea mare, ciocane prea grele), lu­crul la înălțime pe scară în loc de platformă etc. — prin solicita­rea excesivă a unor mase mus­culare — favorizează apariția obo­selii­­ — încordarea nervoasă, provo­cată deseori de nesiguranță ca ur­mare a creșterii complexității ope­rației sau a vitezei normale de executare a ei. Efectuarea unor transporturi în condiții improvi­zate, cu pericol de răsturnare, pe­ricolul de desprindere și cădere a unor materiale, sau chiar executa­rea unor lucrări de categorii su­perioare calificării executanților favorizează tensiunea nervoasă ; — condițiile de temperatură și umiditate. Prin specificul activi­tății șantierelor, constructorii lu­crează mult în aer liber. In a­­ceastă situație, organismul este supus unor variații de tempera­tură care pot ajunge, în cursul aceleiași zile, pînă la 15 °. în ge­neral, organismul se adaptează a­­cestor variații prin antrenament, dar ele sînt, de regulă, urmate de o accentuare a oboselii și, respec­tiv, o scădere a productivității. De asemenea, mai sînt conside­rate și alte aspecte ca zgomotul, îmbrăcămintea, complexitatea pro­ceselor etc. Prin analiza tuturor acestor fac­tori se obține, în final, valoarea timpului de odihnă și se pot sta­bili recomandări privind eșalona­rea acestuia. Dezvoltarea studiilor de ergo­nomie în domeniul construcțiilor va putea avea efecte deosebit de favorabile și în ce privește îm­bunătățirea condițiilor de muncă prin conceperea materialelor și elementelor de construcție în așa fel, încît să poată fi puse în o­­peră cu minimum de efort fizic. Astfel, dacă un bloc ceramic sau de beton este de șase ori mai mare decit o cărămidă obișnuită, aceasta poate fi deosebit de avan­tajos sub multe aspecte, inclusiv costul de fabricație, dar pentru e­­ficiența sa finală se mai pune încă o problemă; prin ce mijloace se asigură posibilitatea ca zidarul să nu obosească repede la manipu­larea acestor blocuri grele ? Iată de ce pentru orice material nou trebuie să se studieze și asigure cele mai bune condiții și mijloace de transport, de punere în lucra­re, sculele specifice cele mai pro­ductive, măsurile organizatorice necesare. ★ Importanța deosebită a ergono­­miei în proiectarea și organizarea desfășurării muncii este relevată de faptul că astăzi, mai mult ca oricînd, aportul elementului ONU este hotărîtor. Oricît de perfecțio­nate ar fi procedeele tehnice sau utilajele, ele nu vor da rezultatele scontate, dacă factorul uman nu va fi luat în considerare. Studiile și aplicațiile erfitmo­­mice asigură punerea în valoare a potențialului productiv — indi­vidual și colectiv , dar necesită, în acest sens, o preocupare permanen­tă și complexă a organelor de con­ducere de la toate nivelele ierar­hice, pentru organizarea studiului muncii. ERGONOMIA, instrument indispensabil al organizării științifice a producției și a muncii, furnizează cunoștințele necesare adaptării raționale a omului in muncă și a muncii la om. Respectind principiile ergonomiei, vom putea fi in măsură să concepem, să proiectăm și să executăm orice lucrare — in așa fel, nicit să obținem maximum de randament cu minimum de efort Preocupările ergonomice au, în general, două direcții principale de orientare . ■ . x Ergonomia de concepție — care urmărește proiectarea utilajelor, uneltelor, mobilierului etc., ca acestea să fie adaptate în așa fel, încît omul, lucrînd confortabil și într-un mediu nevătămător, să poată da re­zultate cît mai bune. . Ergonomia de corecție — care studiază nu numai mijloacele de muncă, ci întreaga ambianță a muncii — sistemul de iluminat, condi­țiile de lucru pe timp friguros, vibrațiile, radiațiile etc. Din ansamblul factorilor care stau la baza regulilor și legilor ergo­nomice, literatura de specialitate din țară distinge următoarele direcții principale de investigare : ★ «

Next