Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1872 (Anul 5, Nr. 73-142)
1872-12-03 / nr. 133
Anul V. f PREȚUL ARONAUANTULUI: Insei 1 Pe un an 20 lei noi. n șese luni 11 „ „ „ trei luni 6 „ „ IMstrletet I’e un an 24 lei noi. „ șese luni 13 „ „ „ trei luni 7 „ „ Austria: Pe șese luni 14 frânci. "Germani: Pe șese luni 18 franci. italia : 1 Belgia •• 1 Pe șese luni 22 fr. Elveția: Privndia: Pe șese luni 26 franci. ree "‘iu. j „Tu. | *I0A- || ? A 1 í # S l) L ? I L E I. JsoS!|sÄl. reffU. j uTL | *lWA* | FAIKONCI ? I L E I. jfo“!|soÄ Decemvrie. Decemvrie. " göre. m. üre. in Decemvrie. Decemvriei " ~ a *“ Türe. m.— Öre. m. 3 15 Duminică. Prof. Sofonia. 7 31 4 21 7 lit Joi. 1 Păr. Ambrosiu ți Mart. Filotca. 1 7 34 4 22 4 10 Puni. S-ta Mart. Varvara. 7 10 4 21 3 20 Vineri. i Cav. Păr. Patopiu. 1 7 34 4 21 5 17 Marți. Cav. Păr. Sava. 7 31 4 22 5 21 Sămbăt S. I Concepțiunea Sf. Anna. 1 7 35 4 22 0 ki 4 22 10 22 Duminică. S3. Mina Ermog ți Kugraf. | 7 35 4 23 lassi. Duminica 3 Dechemvrie 1872. ©eia § §i. Apare de trei ori pe săptămănă: Duminică, Mercuri și Vineri. Redactiunea si Administratiunea in localul Tipolitografiei Nationale. CALENDARUL SEPTEMANEI. No. 133-AMXtlRl. Rândul sau locul sau 15 bani. Simifiuul și reclame. Rândul 60 bani. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscriptele nepublicate se vor arde. Exemplarul 20 de bani. V ÎNȘTIINȚARE. Rugăm pe toți vechii noștri abonați să binevoiască a trimete toate scrisorile lor cătră foaea noastră sub adresa „Curierul de lassi,“ dar nici de cum sub simpla adresă „Curierul,“ de vreme ce s’a deschis de D. T. Balassan o altă foaie cu numele „Curierul“ și ușor s’ar pute ocasiona vre o greșală. Asemene binevoiască Onor. Public a lua sama că mai sunt doue alte foi care apar in Iași sub numele „Noul Curier Romăn. “ Pentru ce toate aceste jurnale au vizit in numele lor și cuvântul „Curierul“ după exemplul fonei noastre care există de atăți ani, publicul va pute ușor ințelege. Depeșă Telegrafică. București 1 Decemvrie. Ezi Camera a trecut la ordinea zilei asupra doue interrelații: una in privința traficului lemnelor făcut de companiile cailor ferate, alta relativă la aplicarea legei timbrului, discuția recepțiunei calei ferate Roman-București-Pitești, a rămas pe Luni. Tratatul de comerț cu Austria. De mult timp se desbate in sinul mai multor autorități din imperiul Austro-Ungar un proiect de tratat comercial intre Austro-Ungaria și România, care acuma este deja pe calea de a fi propus guvernului nostru. Consulul general din București a primit deja instrucțiunile asupra maselor pe care să le trateze cu guvernul Romăn in această privință. Asupra acestui proiect de tratat de o mare importanță vroim să atragem astăzi luarea aminte, pentru ca să nu fim surprinși in vre o cursă care să dee și mai mult interesele noastre economice in mările străinilor. Interesul cel mare a țerei in momentele in care ne aflăm este emanciparea noastră economică. Neatârnarea politică este față cu acest mare interes un ce minim. Trebue să căutăm a desvolta pe căt se poate bogățiile țerei noastre, și a atărna căt se poate de puțin de străini pentru mulțămirea necesităților noastre Desvoltarea unei industrii naționale, care in momentele de față nu se poate face decăt prin protecțiunea ei trebue să ne fie ținta principală, și in tractatul ce’l vom încheie cu Austro-Ungaria să nu uităm acest țel Prin tratatele de Paris am fost vânduți străinilor; ni s’au impus o barieră care este causa celor mai multe din relele ce ne bănuie, acea de a ne supune la tratatele pe care le-au inchediat Poarta cu Europa apusană, să nu avem voie de a impune o taxă de import mai mare de 7 % ° 0 Aceasta este ruina noastră economică. Dar acele tratate ne au fost impuse, nu le-am incheiat de bună voie. Din contra astăzi Austria vine să ne propună un tratat in care de lună voie să ne legăm a nu pune o taxă de import mai mare de 72% pe nici un fel de marfă. A ne lega in acest mod este a vinde pentru totdeauna viitorul nostru economic. Nu vom mai putea spune că nu au fost fapta noastră o asemene legare, va fi făcută de bună voie, va fi un tratat pe care nu’l vom putea rumpe nici odată, căci nu vom mai avea nici măcar dreptul in favoarea noastră, drept pe care astăzi incă il avem. Știm că va incepe a luna din nou școala economiștilor care se conduc de principiul liberului schimb. Dar să-i lăsăm să spună ce vor ura. Este un lucru evident. Noi consumăm mai mult decăt producem, și banii noștri se duc necontenit in străinătate de unde i aducem inapoi numai sub forma de grele împrumuturi, care ne scapă, pentru moment, ne ruinează pentru viitor Este evident că vn țarii la noi sunt numai agricultori și funcționari, că numerul acestora crește necontenit pe spezele celor d’ăntei, că ne mai fiind alte ramuri de ocupațiuni, se mărește pe fiece zi numerul acelor oameni te nu pot trăi decăt din budget, și din care legiunea flămândă așteaptă cu nerăbdare să se restoarne un ministeriu ca să inlocuească pe cea sătulă.—Este evident că ne lipsește o burghesime, că ne lipsește acea clasă mijlocie de comercianți și mai ales de industriași care să formeze o putere adevărată in stat, și că mai ales din această causă sistemul constituțional la noi este o ilujie. Ruinarea noastră ca popor se va trage ele la faptul că suntem un popor exclusiv agricol, scăpana noastră atârnă de la desvoltarea industriei naționale. Desvoltarea acestei industrii este insă cu neputință față cu concurența străină care produce mai bun și mai eftin, fiindcă are experiența, lucrători, capital pus in mașini care economisesc munca etc. Noi trebue să căutăm a desvolta industria țerei deocamdată cu dauna privaților , să căutăm pe căt se poate a mări taxa de import pentru fabricare ce am putea face și in țară la noi, pentru ca să se poată înființa asemene fabrici și in țara noastră, pentru ca să nu fie ucisă orice întreprindere prin o concurență străină imposibil de susținut. Așa au făcut Franția sub Colbert, așa America de Nord de la 1793 incoace, așa Germania de Nord cu instituirea Zollvereinului, astfel face acuma Rusia și fabricele se ivesc pretutindene, exploatarea tuturor ramurilor de avuție se întinde pe zi ce merge și țara prosperează in fiece moment. Liberul schimb este bun pentru țeri înaintate care nu se mai tem de concurența altora. Principiul suprem a politicei noastre economice să fie deci de a mări taxele de import pentru obiecte ce le-am putea fabrica in țara noastră. De tratatele de la 1856 ce ne mărginesc in această privință, este putință de a scapa. Nici odată insă de un tratat ce l’am încheie noi inșine. Cu nici un preț dar să nu concedem Austriei mărginirea taxei de import la 7 ‘/1 %. Să nu legăm viitorulezei pentru teorii. Acest drept un’l avem. In numerile viitoare vom reveni asupra acestei importante chestiuni. Sciii din Intru. ADUNAREA DEPUTAȚILOR. Ședința de la 27 Noemvre 1872. Președința dlui Tim. Gr. Ghica. Pri deschiderea ședinței cu formalitățile ordinare, d. ministru de interne dă cetire unui proect de lege pentru un credit de 1530 lei. La ordinea zilei proectul de respuns la mesagrul Tronului, D. G. Vernescu întreabă pe raportare dacă prin acest respuns se prejudecă vreuna din chestiunile cari s’au petrecut din sesiunea trecută și pănă acum. D. Raportare Lahovari repetă declarațiunea că comisiunea nu făcut decât să se adopte sistemul de a se esprime Domnitorului sentimentele de iubire și dvotament către Tron, lăsând la o parte chestiunele arzetoare. D. G. Brăteanu regretă că are să intreprinză o campanie care n’are multe șanse de reușit. Ceea ce cere d-sa este ca să se intreță cu dinastia după nevoile țerei. Dupe orice cod parlamentar, trebue ca Camera să esprime sentimentul țerei față cu ministerul. In regulele constituționale se cere ca a treia putere să știe ce cugetă țara. Mesagiul ne spune mersul afacerilor țerei, și Camera nu trebue să respundă prin tăcere. Ori se aprobă sau se desaprobă purtarea guvernului. Această adresă pare a fi o programă pentru viitoarele discuțiuni ale Camerei. Adresa trebu să fie precisă asupra guvernului, nn nici unus parlamentar adresa nu este o simplă felicitare; sunt căte-va lucruri asupra căror țara trebue edificată. Trebue să se știe ce găndește țara asupra impozitelor pe care mesagiul zice că ea le suportă cu bărbăția, precum și in ce mod s’au întrebuințat banii publici. Un Domn consti- FOILETON. SECUL TIMPULUI NOSTRU. De M. Lermontov, trad. de C. Aroneanu. BELA. (Urmare). — Stabs-capitanul nu înțelese aceste finețe, clăti din cap și zimbi viclean. — Și tot franțujii trebue să fi introdus la noi această modă de a uri? „Nu, Englejii.“ — Aha! ei!... respunse el, — apoi ei in totdeauna erau niște bețivi! . . . Nevrând vini amintit de-o damă din Moscva, care afirma, că Biron n’a fost decăt un bețiv. In sfirșit opinia Stabs-capitanului era mai scuzabilăi ca să se abție de la vin, el, fie sigur, se pilea a se convinge că toate nenorocirile din lume provin de la beție. Intre aceste el urmă nararea sa in modul următor: Cazbici nu mai apăru. Dar nu știu pentru ce nu putem să-mi alung din cap ideea că el nu venise in zadar și că urzește ceva reu. — Iată că odată mă îndemnă Pictoriu să merg cu dănsul la vănat după un mistreț; nu méuneam mult timp, ce noutate era pentru mine un mistreț! Dar totuși mă îndupleca.— Luar era cu noi vreo cinci soldați și plecarem de dimineață. Umblazăm până pe la zece care prin papură și prin pădure, — dar nu dădurăm peste fiară. „Oare n’ar fi mai bine să ne întoarcem“ ziceam, „Ce să mai năzuim atâta ? Să vede că, așa e ziua nefericită!“ Dar Grigorii Alecsandrovici, cu toată căldura și oboseala, nu vrea să se’ntoarcă fără pradă . . . Astfel de om era: dacă-’și punea ceva un gând trebuia să o împlinească negreșit. Se vede că de copii a fost alintat . . . Insfârșit pe la amiază zi dadurem peste mistrețul afurisit: poc! poc!... dar el a fugit in papură . . . așa zi nenorocită era aceasta! ... Ne odihnisem puțin și plecarăm acasă. — Mergeam alăturea in tăcere lăsând caii in voe și eram acum aproape de cetate: un singur crăng o ascundea de ochii noștri. Deodată auzim o împușcătură . . . Ne privirem unul pe altul: ambilor ne veni in gănd aceeași temere . . . Alergarăm in fugă in direcția impușcăturei,— privim: pe șanțul cețârei soldații se îngrămădiră intr’un loc și aratau spre cămp, unde fugea cu segeata un călăreț ținănd pe șă ceva albu. Grigorii Alecsandrovici țipă ca un Cecen apucă pușca din spate și intr’acolo, eu după dănsul. Din norocire, din cauza vănatului mireu, cai noștri nu erau obosiți: ei se smunceau sub noi și din ce in ce eram mai aproape . . . In sfirșit recunoscui pe Cazbici, dar au putut distinge ce ținea el dinaintea sa. Atunci mă alăturai de fii ciorin și ăi strigai: „Acesta-i Cazbici! . . .“ El mă privi făcând semn din cap și lovi calul cu biciu. Bată insfirșit că ne apropierăm de el la o distanță de o Împușcătură, sau că era calul lui Cazbici obosit, sau că era mai reu decăt ai noștri dar cu toate stăruințele el înainta puțin gocot că in acest moment el și a adus aminte de Caraghezul seu . . . — Pr ei prin din fugă ochi . . . „Nu trage!“ ăi strigăi eu: „Cruță-ți împușcătura; il vom ajunge și fără de aceasta.“—Dar așa’s tinerii vecinie se aprind cănd nu trebuește . . . împușcătura resună și glontele sfarămă calului piciorul de dinapoi, el din ferbinteală mai fac vre-o zece sărituri, apoi se poticni și căzu in genunchi. Ca zbici sări jos și atunci văzurăm noi că el ținea in brațele sale o femee învelită . . . Aceasta era Bela . . . sermana Belă! — El strigă uu știu ce ia limba lui și rădica pumnalul deasupră-i . . Nu se putea interzic: trăiei la rândul meu in găci, să vede că glontele il lovi in umere, fiindcă îndată lăsă măna in jos. Cănd fumul se împrăștie, pe pămănt zăcea calul rănit și lăugă dănsul Bela; ear Cazbici, aruncând pușca se cațăra prin tufe pe stăncă ca o mătă: i-mi venea să-l cobor de acolo, dar n’aveam încărcături gata! Sărirăm de pe cai și ne aruncărăm la Bela. Sermana, ea zăcea nemișcată și săngele curgea șiroi din rană... Așa hoț: să o fi lovit cel puțin in inimă — tot mai bine, ar fi sfirșit c’o singură lovitură, dar el o lovi in spate... cea mai hoțască lovitură! Ea era liniștită. Kupsei ștergarul ei și legărăm rana căt se putea mai străns; nu zădar Piciorin săruta buzele ci reci—nimic nu o putea trezi. (va urma).