Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1872 (Anul 5, Nr. 73-142)

1872-12-03 / nr. 133

Anul V. f PREȚUL ARONAUANTULUI: Insei 1 Pe un an 20 lei noi. n șese luni 11 „ „ „ trei luni 6 „ „ IMstrletet I’e un an 24 lei noi. „ șese luni 13 „ „ „ trei luni 7 „ „ Austria: Pe șese luni 14 frânci. "Germa­ni: Pe șese luni 18 franci. italia : 1 Belgia •• 1 Pe șese luni 22 fr. Elveția:­­ Privndia: Pe șese luni 26 franci. ree "‘iu. j „Tu. | *I0A- || ? A 1 í # S l) L ? I L E I. JsoS!|sÄl. reffU. j uTL | *lWA* | FAIKONCI ? I L E I. jfo“!|soÄ Decemvrie. Decemvrie. " göre. m. üre. in­ Decemvrie. Decemvr­iei " ~ a *“ Türe. m.— Öre. m. 3 15 Duminică. Prof. Sofonia. 7 31 4 21 7 lit Joi. 1 Păr. Ambrosiu ți Mart. Filotca. 1 7 34 4 22 4 10 Puni. S-ta Mart. Varvara. 7 10 4 21 3 20 Vineri. i Cav. Păr. Patopiu. 1 7 34 4 21 5 17 Marți. Cav. Păr. Sava. 7 31 4 22 5 21 Sămbăt S. I Concepțiunea Sf. Anna. 1 7 35 4 22 0 k­i 4 22 10 22 Duminică.­­ S3. Mina Ermog ți Kugraf. | 7 35 4 23 lassi. Duminica 3 Dechemvrie 1872. ©­e­i­a § §­i. Apare de trei ori pe săptămănă: Duminică, Mercuri și Vineri. Redactiunea si Administratiunea in localul Tipo­litografiei Nationale. CALENDARUL SEPTEMANEI. No. 133-AMXtl­Rl. Rândul sau locul sau 15 bani. Simifiuul și reclame. Rândul 60 bani. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscriptele nepublicate se vor arde. Exemplarul 20 de bani. V ÎNȘTIINȚARE. Rugăm pe toți vechii noș­tri abonați să binevoiască a trimete toate scrisorile lor cătră foaea noastră sub a­­dresa „Curierul de lassi,“ dar nici de cum sub simpla adre­să „Curierul,“ de vreme ce s’a deschis de D. T. Balassan o altă foaie cu numele „Cu­rierul“ și ușor s’ar pute oca­­siona vre o greșală. Aseme­ne binevoiască Onor. Public a lua sama că mai sunt doue alte foi care apar in Iași sub numele „Noul Curier Romăn. “ Pentru ce toate aceste jur­nale au vizit in numele lor și cuvântul „Curierul“ după exemplul fonei noastre care există de atăți ani, publicul va pute ușor ințelege. Depeșă Telegrafică. București 1 Decemvrie. Ezi Camera a trecut la ordinea zilei asupra doue interrelații: una in privința traficului lemnelor făcut de companiile cailor ferate, alta relativă la aplicarea legei timbrului, discuția recepțiunei calei ferate Roman-București-Pitești, a rămas pe Luni. Tratatul de comerț cu Austria. D­e mult timp se desbate in sinul mai multor autorități din imperiul Austro-Un­­gar un proiect de tratat comercial intre Austro-Ungaria și România, care acuma este deja pe calea de a fi propus guver­nului nostru. Consulul general din Bucu­rești a primit deja instrucțiunile asupra maselor pe care să le trateze cu guver­nul Romăn in această privință. Asupra acestui proiect de tratat de o ma­re importanță vroim să atragem astăzi lua­rea aminte, pentru ca să nu fim sur­prinși in vre­ o cursă care să dee și mai mult interesele noastre economice in mă­­rile străinilor. Interesul cel mare a țerei in momen­tele in care ne aflăm este emanciparea noastră economică. Neatârnarea politică este față cu acest mare interes un ce mi­nim. Trebue să căutăm a desvolta pe căt se poate bogățiile țerei noastre, și a a­­tărna căt se poate de puțin de străini pentru mulțămirea necesităților noastre Desvoltarea unei industrii naționale, care in momentele de față nu se poate face decăt prin protecțiunea ei trebue să ne fie ținta principală, și in tractatul ce’l vom încheie cu Austro-Ungaria să nu ui­tăm acest țel Prin tratatele de Paris am fost vânduți străinilor; ni s’au impus o barieră care este causa celor mai multe din relele ce ne bănuie, acea de a ne­ supune la tratatele pe care le-au inched­iat Poarta cu Europa apusană, să nu a­­vem voie de a impune o taxă de import mai mare de 7 % °­ 0 Aceasta este ruina noastră economică. Dar acele tratate ne au fost impuse­, nu le-am incheiat de bu­nă voie. Din contra astăzi Austria vine să ne propună un tratat in care de lu­nă voie să ne legăm a nu pune o taxă de import mai mare de 7­­­2% pe nici un fel de marfă. A ne lega in acest mod este a vinde pentru totdeauna viitorul no­stru economic. Nu vom mai putea spune că nu au fost fapta noastră o asemene legare, va fi făcută de bună voie, va fi un tratat pe care nu’l vom putea rumpe nici odată, căci nu vom mai avea nici măcar dreptul in favoarea noastră, drept pe care astăzi incă il avem. Știm că va incepe a luna din nou școala economiștilor care se conduc de principiul liberului schimb. Dar să-i lă­săm să spună ce vor ura. Este un lucru evident. Noi consumăm mai mult decăt producem, și banii noștri se duc necon­tenit in străinătate de unde i aducem inapoi numai sub forma de grele împru­muturi, care ne scapă, pentru moment, ne ruinează pentru viitor Este evident că vn țarii la noi sunt numai agricultori și funcționari, că numerul acestora crește necontenit pe spezele celor d’ăntei, că ne mai fiind alte ramuri de ocupațiuni, se mărește pe fie­ce zi numerul acelor oa­meni te nu pot trăi decăt din budget, și din care legiunea flămândă așteaptă cu nerăbdare să se restoarne un ministeriu ca să inlocuească pe cea sătulă.—Este evident că ne lipsește o burghesime, că ne lipsește acea clasă mijlocie de comer­cianți și mai ales de industriași care să formeze o putere adevărată in stat, și că mai ales din această causă sistemul con­stituțional la noi este o ilujie. Ruinarea noastră ca popor se va tra­ge ele la faptul că suntem un popor ex­clusiv agricol, scăpana noastră atârnă de la de­svoltarea industriei naționale. Desvoltarea acestei industrii este insă cu neputință față cu concurența străină care produce mai bun și mai eftin, fiind­că are experiența, lucrători, capital pus in mașini care economisesc munca etc. Noi trebue să căutăm a desvolta indu­stria țerei de­o­cam­dată cu dauna pri­vaților , să căutăm pe căt se poate a mă­ri taxa de import pentru fabricare ce am putea face și in țară la noi, pentru ca să se poată înființa asemene fabrici și in țara noastră, pentru ca să nu fie ucisă ori­ce întreprindere prin o concu­rență străină imposibil de susținut. Așa au făcut Franția sub Colbert, așa Ame­rica de Nord de la 1793 in­coace, așa Germania de Nord cu instituirea Zollve­­reinului, astfel face acuma Rusia și fa­­bricele se ivesc pretutindene, exploatarea tuturor ramurilor de avuție se întinde pe zi ce merge și țara prosperează in fie­ce moment. Liberul schimb este bun pentru țeri înaintate care nu se mai tem de concurența altora. Principiul suprem a politicei noastre economice să fie deci de a mări taxele de import pentru obiecte ce le-am putea fabrica in țara noastră. De tratatele de la 1856 ce ne mărginesc in această pri­vință, este putință de a scapa. Nici oda­tă insă de un tratat ce l’am încheie noi inșine. Cu nici un preț dar să nu con­­cedem Austriei mărginirea taxei de im­port la 7 ‘/1 %. Să nu legăm viitoru­le­­zei pentru teorii. Acest drept un’l avem. In numerile viitoare vom reveni asupra acestei importante chestiuni. Sciii din Intru. ADUNAREA DEPUTAȚILOR. Ședința de la 27 Noemvre 1872. Președința d­lui Tim. Gr. Ghica. Pri deschiderea ședinței cu formalitățile ordinare, d. ministru de interne dă cetire unui proect de lege pentru un credit de 1530 lei. La ordinea zilei proectul de respuns la mesagrul Tronului, D. G. Vernescu întreabă pe raportare dacă prin acest respuns se prejudecă vre­una din chestiunile cari s’au petrecut din sesiunea trecută și pănă acum. D. Raportare Lahovari repetă declarațiu­­nea că comisiunea nu făcut decât să se a­­dopte sistemul de a se esprime Domnitoru­lui sentimentele de iubire și dvotam­ent către Tron, lăsând la o parte chestiunele arzetoare. D. G. Brăteanu regretă că are să intre­­prinză o campanie care n’are multe șanse de reușit. Ceea ce cere d-sa este ca să se intreț­ă cu dinastia după nevoile țerei. Dupe ori­ce cod parlamentar, trebue ca Camera să esprime sentimentul țerei față cu minis­terul. In regulele constituționale se cere ca a treia putere să știe ce cugetă țara. Me­sagiul ne spune mersul afacerilor țerei, și Camera nu trebue să respundă prin tăcere. Ori se aprobă sau se desaprobă purtarea gu­vernului. Această adresă pare a fi o pro­gramă pentru viitoarele discuțiuni ale Ca­merei. Adresa trebu să fie precisă asupra guvernului, nn nici un­us parlamentar adre­sa nu este o simplă felicitare; sunt căte-va lucruri asupra căror țara trebue edificată. Trebue să se știe ce găndește țara asupra impozitelor pe care mesagiul zice că ea le suportă cu bărbăția, precum și in ce mod s’au întrebuințat banii publici. Un Domn consti- FOILETON. SECUL TIMPULUI NOSTRU. De M. Lermontov, trad. de C. Aroneanu. BELA. (Urmare). — Stabs-capitanul nu înțelese aceste fi­nețe, clăti din cap și zimbi viclean. — Și tot franțujii trebue să fi introdus la noi această modă de a uri? „Nu, Englejii.“ — Aha! ei!... respunse el, — apoi ei in totdeauna erau niște bețivi! . . . Ne­vrând vini amintit de-o damă din Mos­­cva, care afirm­a, că Biron n’a fost decăt un bețiv. In sfirșit opinia Stabs-capitanului era mai scuzabilăi ca să se abție de la vin, el, fie sigur, se pilea a se convinge că toate ne­norocirile din lume provin de la beție. Intre aceste el urmă nararea sa in modul următor: Cazbici nu mai apăru. Dar nu știu pentru ce nu putem să-mi alung din cap ideea că el nu venise in zadar și că urzește ceva reu. — Iată că odată mă îndemnă Pictoriu să merg cu dănsul la vănat după un mistreț; nu m­é­uneam mult timp, ce noutate era pen­tru mine un mistreț! Dar totuși mă în­dupleca.— Luar era cu noi vre­o cinci soldați și plecarem de dimineață. Umblazăm până pe la zece care prin papură și prin pădure, — dar nu dădurăm peste fiară. „Oare n’ar fi mai bine să ne întoarcem“ ziceam, „Ce să mai năzuim atâta ? Să vede că, așa e ziua nefericită!“ Dar Grigorii Alecsandrovici, cu toată căldura și oboseala, nu vr­ea să se’n­­toarcă fără pradă . . . Astfel de om era: dacă-’și punea ceva un gând trebuia să o împlinească negreșit. Se vede că de copii a fost alintat . . . Insfâ­rșit pe la amiază zi dadurem peste mistrețul afurisit: poc! poc!... dar el a fugit in papură . . . așa zi neno­rocită era aceasta! ... Ne odihnisem pu­țin și plecarăm acasă. — Mergeam alăturea in tăcere lăsând caii in voe și eram acum aproape de cetate: un singur crăng o ascundea de ochii noștri. De­odată auzim o împușcătură . . . Ne privirem unul pe altul: am­bilor ne veni in gănd ace­eași temere . . . Alergarăm in fugă in di­recția impușcăturei,— privim: pe șanțul ce­­țârei soldații se îngrămădiră intr’un loc și aratau spre cămp, unde fugea cu segeata un călăreț ținănd pe șă ceva albu. Grigorii Alecsandrovici țipă ca un Cecen apucă puș­ca din spate și intr’acolo, eu după dănsul. Din norocire, din cauza vănatului mireu, cai noștri nu erau obosiți: ei se smunceau sub noi și din ce in ce eram mai aproape . . . In sfirșit recunoscui pe Cazbici, dar au pu­tut distinge ce ținea el dinaintea sa. Atunci mă alăturai de fii ciori­n și ăi strigai: „Acesta-i Cazbici! . . .“ El mă privi făcând semn din cap și lovi calul cu biciu. Bată insfirșit că ne apropierăm de el la o distanță de o Împușcătură, sau că era ca­lul lui Cazbici obosit, sau că era mai reu de­căt ai noștri dar cu toate stăruințele el în­ainta puțin gocot că in acest moment el și a adus aminte de Caraghezul seu . . . — Pr ei prin din fugă ochi . . . „Nu tra­ge!“ ăi strigăi eu: „Cruță-ți împușcătura; il vom ajunge și fără de aceasta.“—Dar așa’s tinerii­ vecinie se aprind cănd nu tre­­buește . . . împușcătura resună și glontele sfarămă calului piciorul de dinapoi, el din ferbinteală mai fac vre-o zece sărituri, apoi se poticni și căzu in genunchi. Ca zbici sări jos și atunci văzurăm noi că el ținea in bra­țele sale o femee învelită . . . Aceasta era Bela . . . sermana Belă! — El strigă uu știu ce ia limba lui și rădica pumnalul deasu­­pră-i . . Nu se putea interzic: trăiei la rân­dul meu in găci, să vede că glontele il lovi in umere, fiind­că îndată lăsă măna in jos. Cănd fumul se împrăștie, pe pămănt zăcea calul rănit și lăugă dănsul Bela; ear Caz­bici, aruncând pușca se cațăra prin tufe pe stăncă ca o mătă: i-mi venea să-l cobor de acolo, dar n’aveam încărcături gata! Sărirăm de pe cai și ne aruncărăm la Bela. Sermana, ea zăcea nemișcată și săngele curgea șiroi din rană... Așa hoț: să o fi lovit cel pu­țin in inimă — tot mai bine, ar fi sfirșit c’o singură lovitură, dar el o lovi in spate... cea mai hoțască lovitură! Ea era liniștită. Kupsei ștergarul ei și­ legărăm rana căt se putea mai străns; nu zădar Piciorin săruta buzele ci reci—nimic nu o putea trezi. (va urma).

Next