Curierul de Iassi, ianuarie-iunie 1873 (Anul 6, Nr. 1-69)
1873-02-21 / nr. 21
r y Anul VI. PREȚUL ABONAMENTULUI: Iassi. Mercuri 21 Fevruarie 1873. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPO&RAFILE NATIONALI. CALENDARUL SEPTAMANEI. Exemplarul 20 bani. No. 21. îsșis Pe an la 20 lei noi; —Pe șese luci 11 lei noi; —Pe trei luni 6 lei noi, Bistrietei Pe un an 24 lei noi;— Pe șese luni 18 lei noi; — Pe trei luni ? lei noi, Austria: Pe 6 luni 14 franci: — Germania: Pe 6 luni 18 franci, Italia, Belgia, Elveția: — Pe șese luni 22 franci; — Francia: Pe șese luni 26 franci. Apare de TREI ori pe Septamaria: DUMINICĂ, MERCURI ȘI VINERI, AXTOCIURI. Rândul sau locul seu 15 bani. Insersiuni și reclame: Răndul 60 bani.—Epistole nefrancate nu se primesc.—Manuscriptele nepublicate se vor arde. Fără a’mi permite căzu’și de puțin a discuta interpretarea juridică a înaltei Curți de Casațiune, nu știu ce s’ar intămpla—căci cazul nu s’a presentat încă—când un israelit care a împrumutat pe un Romăn, devenind creditorul seu hypotecar și punăndu-se in vănzare averea românului debitor, la licitare nu s’a presentat nici un licitator Romăn. Să știe din procedura civilă că licitarea să incepe de la prețul oferit de creditor (art. 540)—in specie creditorul este isralit—și dacă nu se presinta nici un licitator, imobilul se adjudeca pe persoana creditorului (art. 544). Putese va dar in cașul de față deroga de la disposițiunile art. 544 și 550 din procedura Civilă in fața legei din 1854? Spre a fi consecințe urmează a se refusa adjudecarea. Dar atunci al cui remăne imobilul ? Al debitorului ? Nu se poate, căci el este afectat pentru asigurarea creanții Israelitului. Dar să zicem la rigoare, că remăne debitorului. Ce se face insă cu creanța israelitului ? Nu știu dacă se poate respunde altfel, decât că remăne asigurată tot in imobilul ce este afectat și respunzănd astfel ne învârtim intr’un cerc voios din care nu putem să eșim, decât printr’o lege specială, căci aici nu e de vorba de viitor in care israeliții odată preveniți printr’un refuz al Tribunalului de a se adjudeca pe sama lor in lipsa altor licitatori, imobilul hypotecat și pus de dânșii in Uitare iși pot retrage capitalurile lor, fără a le mai întrebuința in împrumut la Romăni, ci este vorba de actele petrecute in trecut căror nu li se poate inflige o inichitate aprobată de principiul justiții ce urmează a domina in legile noastre. Pot israeliții se cumpere imobile. In un raport al primului președinte al tribunalului de Prahova cătră Ministrul Justiției, această chestiune importantă este din nou tratată in cuprinderea pe care o reproducem mai la vale. Este un punct asupra căruia trebue atrasă luarea aminte și pe care pre a noastră nu’l ie îndestul in considerație, anume : Oricum ar fi lucrurile, este evident că legislația noastră relativă la dreptul izraeliților de a cumpâra imobile nu este clară, că lasă loc la diferite interpretări cu totul naturale. A se striua in contra unui tribunal care permite evreilor cumpărarea de imobile in orașe, nu vra se zică a îndrepta reul Controversa există articolele respective se pot interpreta legal pro sau contra, după cum de nenorocire se intămplă așa de des in jurisprudență. Singura cale rațională de a scăpa de acest zeu, care este și un element corumpător al justiției, este o interpretare autentică a legei din 1864 care să se dee de oamenile legiuitoare. Să se fixeze odată clar și precis că evreii nu au dreptul a cumpăra imobile nici in orașe. Iată acum expunerea primului președinte de Prahova: Nu vomu termina această expunere D-le Ministru, fără a vé atrage respectuos atențiunea 1 »-voastre și asupra unei chestiuni juridice din cele mai importante din toate puncturile de vedere . Gestiunea de a se ști intr’un mod definitiv și categoric, dacă Israeliții născuți sau nu pe pământul nostru pot sau nu cumpera proprietăți imobiliare. Există, D-le Ministru, asupra acestei chestiuni nu numai la acest Tribunal, dar pe căt știu și la alte Tribunale și Curți diverginte de opiniuni. Se susține de unii judecători afirmativul, de alții negativul. Divergințele de opiniuni in știința dreptului sunt tot atăt de regretabile pe căt sunt și de prejudiciabile justițiabililor, in materia insă de care ne preocupăm divergința de opiniuni ce există mi se pare funestă și ar trebui prin urmare că cu o oră mai nainte să se resolve odată această chestiune atăt de importantă. Motivele care cred, au putut da naștere la această divergență de opiniuni nu pot fi, pe căt mi se pare, decât ca magistrații care susțin ca Israeliții nu pot cumpera in țara Românească se basază pe legea decretată la 19 August anul 1864 și promulgată la 20 August acelaș an, art. 1 care zice: „străinii de „orice rit creștinesc, domiciliați in România, vor avea dreptul de a cumpăra „proprietăți imobiliare, sub condițiia a „insă de a se supune in ceea ce se atinge de asemenea proprietăți la legile „pământului și numai pe căt și Românii „se vor bucura de asemene drept in țările lor.“ „Nu se prejudică prin aceasta intru „nimic colonisările ce sunt poprite “ Prin a contraria dar, se zice că străinii care nu sunt de rit creștin, nu vor avea drept a cumpera proprietăți imobiliare. Să nu uităm insă că această lege este promulgată in 1864, adică sub regimul Codului Caragea. Astfel fiind prin această lege nu se face alt decât a se stabili prin anticipațiune principiul de reciprocitate ce urma să se treacă la 1865 in art. 11 al noului Codice Civile. Art. 11 zice: „Străinii se vor bucura in de obște in România de aceleași drepturi civile de care se bucură și Românii, afară de cazurile unde legea ar fi hotârit altfel.“ Art. 11 dar nu face nici o distincțiune de rit, vorbește despre străini in genere. Se naște clar imediat întrebarea ce-și pot face judecătorii de opiniunea contrarie celor d’ăntei. Dar legea din 1861 nu este ea abrogată prin art. 1912 din legea generală a Codicelui Civil ? Partizanii afirmativului ar putea susține că art. 1l din legea generală a Codului nostru, regulând drepturile civile a tuturor străinilor in general, fără a face nici o distincțiune de rit, legea din 1864 nu-și mai are cuvântul și prin urmare israeliții considerăndu-se ca străini pot foarte bine in virtutea menționatului art. 11 cumpăra imobie in țara noastră, dacă in țară sub a cărei protecție se află pot și Românii cumpăra. Dar atunci ce se face cu israeliții care nu sunt supuși la nici o protecțiune străină ? . .. Partizanii negativului ar putea pretinde că legea din 1864 este încă in vigoare pentru cuvăntul că prin art 11 nefacăndu-se mențiune despre străinii care nu sunt creștini și prin urmare acest articol neavănd nici o relațiune cu art 1 din legea din 1864 nu se poate face aplicațiunea art. 1912 din Codul Civil, căci el nu abrogă decât acele legi care nu sunt conforme regalelor prescrise in Codul Civil și ca argument și mai tare in susținerea tesei lor putea invoca chiar art. d . Constituțiune care zice că numai străinii „de rituri creștine“ pot dobândi „impămăntenirea.“ Ce se înțelege insă prin împământenire ?"Dacă prin împământenire se înțelege naturalisație, după cum resultă din art. 379 din regulamentul organic, acest argument nu poate fi luat in considerație, căci drepturile ce se naște pentru străini din naturalisați nne sunt generale, pe rănd drepturile cele civile sunt restinse. Argumentul acesta dar nu poate fi întemeiat decât numai in cazul când prin împământenire s’ar înțelege acele drepturi la care face alusiunea 5 al menționatului art. 379 din regulamentul organic. Bacă dar, Dle Ministru, la căre raționamente juridice poate da loc chestiunea de a se ști cacă israeliții pot sau nu cu apăra proprietăți imobiliare in țara Românească. Sunt Tribunale care legalizază actele lor de cumpărătoare, sunt alte tribunale care le refuză Se zice că înalta Curte de Casațiune ar fi statuat asupra acestui punct, că israeliții nu pot cumpăra. Nu știu dacă această chestiune s’a presentat înaltei Curți de mai multe ori pentru ca Curtea să’și stabilească o jurisprudentă care să’și poată avea influența ei asupra Curților apelative și Tribunale. S til Stil DTOR PATROXUL TI |, fi I i Răsăritul Apusul Stil Stil tîjoa. PATROWITTI 1) I f. p T || Răsăritul Apusul vecii iu. nou. "AUA' | AIBVA IL VILA *• j| Soarelui. | Soarelui. vechia. nou. j "IUA f A 1 KU" U L • I L 1 ** j| Soarelui. Soarelui. Jjevruarie. Martie. Il Ore. m. Ore. m. Fevruarie. Manie. [OreT ~ta. Ore. m. 18 2 Duminică. P. Leon papa Rom. (L. de răuză). | 6 35 5 49 22 6 Joi. Afl. M. din Eug. 6 29 5 55 19 S Luni. Apostolii Arhip. 6 33 5 51 23 7 Vineri. Păr. Pol. Ep. 6 28 5 56 20 4 Marți. Par. Leon episcop 6 31 5 52 24 8 Sâmbătă. 1 Afl. capului Sf. loan. 6 26 5 67 _____21 ______________Mercuri._______Cuv. Timotei și Eustafie. 1 6 30 5 53 25 9 Duminică. Păr. Tarasie Arhiepiscop. 1 6 23 5 58 FOILETON. ERAST Dramă intr’un act ds Gesner Tradusă de E. Schivarxfeld. SCENA VI, (Urmare), fiul fiu. Da așa-i, suntem că tu odată sărăci, astăzi eram in adevăr sărăci, dar acuma nu mai suntem, avem o mulține, s’au, nu suntem noi acuma bogați? Simon. Ha, ba! ba! Copiilor! 2 ha fiu. Tu văzi de noi Simone! Dar nu este acela bogat ce are destul ? și noi avem acuma destul pentru cinci zile. Simon. Sunteți băeți buni, fiul fiu. Eh, bine Simone, spune-ne, dacă noi suntem sărăci ce au acei care se numesc bogați. Simon. Dânșii au imbelșugare in toate. fiul fiu. La ce au trebuință de asta? imbelșugare este atunce când cineva are mai mult decătu’i trebue. Simon. Da, așa i, dar cea mai mare parte mai mulțumită nici cu asta. 2-lea fiu. Ce oameni curioși, ciudat lucru. fiul fiu. Va să zică, că ei nu dau din imbelșugarea lor acelora ce n’au nimica. Simon. Din contra, iau de multe ori saracilor și aceea ce au pentru a adaogi la gramada lor. 2- lea fiu, Simone glumești (cătră fiul fiu) să fie un adever astfel de oameni frate ? cum? poți să crezi asta? fiul fiu. De loc! Simone. Nu trebue să-ți bați joc de noi, nu trebue să minți. Simon. Ba zeu, pe cinstea mea, e tocmai așa cum v’am zis, toate orașele mari sunt pline de asemene. fiul fiu. De ași are eu ceva de prisos, ași da-o la vecinii noștri sărăci care șed acolo pe munte, după cum ar face și părinții noștri. 2- lea fiu. Se’nțologa și ca așa face așa. fiul fiu. Nu cunosc o bucurie, mai mare, ’mi vine căte odată ca să plăng chiar de bucurie, când un sarac nemulțumește din toata inima și ne binecuvintează, și cu toate aceste nui dăm dee fit oarecare lucruri sau pane de care ne am pute lipsi foarte ușor. 2-lea fiu Da, da niți că mă bucur din ce in ce mai mult ca și cum ași fi prins cea mai frumoasă pasere. fiul fiu. Dar spune simone, de ce plâng părinții noștri? pentru că nu sunt bogați? nu pot crede. Simon. Cred că... pentru că, dacă ar fi bogați și ar ave imbelșugare, ar pute ave de mai multe ori bucuria de a ajuta pe sărăci 1 iii fiu. Ca desigur Simone, ai găsit’o. Acuma ași plănge și eu că nu suntem și noi bogați. Dar vin’o frate să intrăm in colibă, vino Simone vino și tu, (se duc) SCENA VII, Simon, (singur) Sunt ear singur, Da, s’au dus. Să-mi șterg mai ăntâi sudoarea asta rece, Acuma curaj! voi intra in colibă și.... Dar ce voiam să zic? cred că in frică am uitat’o din nou. Nu tremura prostule! Ținere bine! nu tot privi cu ochii in spre pământ! (trist) Nu poți inșela cum trebue, sunt prea bâtrăn ca să învăța o meserie nouă, mai cu samă una care este contrară obiceiului meu. Oh! dacă mi-ar reuși numai astădată! .. . Voi să zic despre acel domn ce du l’am văzut niciodata in tărg, Eh bine... D-zcule!ează’l că vine, Ținete bine! ȘTIRI DIN VNTRU. Senatul in ședința sa din 18 a curentei au luat in considerație cu 37 de voturi contra 10 proectul de lege pentru licențele băuturilor spirtoase. Teama că această lege inclusiv art. 8 nu va trece in Senat pare deci cu totul neîntemeiată. SCENA VIII: Simon, Erast. Erast. Buna vreme, amice. Nu ești trudit, in adevăr e un drum pre ostenitor din tărg încoace. Simon. Nu sunt ostenit de loc. Am adus oarecari lucruri de trebuință din tărg. Erast. Descarcă, dule in colibă, și apoi vin’o aice la recoare. Cina va fi acumi gata. Simon (se duce) Erast, (uităndu-se după dânsul) Ce om onest, Dacă ași pute resplăti îndatoririle sale, In adevar acuma nutresc cea mai plăcută speranță. Am început ravașul și astăzi il voi fini. Ce speranțe dulci! Ce indoe si ingrozitore! Ce încântare D-zeule! Ce bucurie divină dacă aș primi respuns de la părintele meu — impacat. Această speranța ’mi escită lacrimi, ce bucurie ce încântare. Lacrimele mele vor uda acea scrisoare binecuvântată. Ce grozăvie! Ce desperare dacă nu m’ar asculta! D-zeule! ascultă’mi rugăciunea, aici milă de mine, nu me cerca mai mult cu aceasta avere miseră, nu lasa ca părintele meu să intre in groapă fără a se impaca cu mine. Cum? dacă Simon ar merge acolo cu fiul meu cel tânăr. In adevăr aceasta călătorie