Curierul de Iassi, ianuarie-iunie 1873 (Anul 6, Nr. 1-69)

1873-04-20 / nr. 45

Anul VI Iassi, Vineri, 20 Aprilie 1873. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI NAȚIONALE. CALENDARUL SEPTAMANEI. No. 45. Exemplarul 20 bani. PREȚUL ABONAMENTULUI: Iași: Pe an an 20 lei noi; — Pe șese luni 11 lei noi; — Pe trei luni 6 lei noi. Districte: Pe un an 24 lei noi; —Pe șese luni 13 lei noi; —Pe trei luni 7 lei noi. Austria: Pe 6 luni 14 franci: — Germania: Pe 6 luni 18 franci- Italia, Belgia, Elveția: —Pe șese luni 22 franci; —Francia: Pe șese luni 26 franci. Apare de TREI ori pe septamana DUMINICĂ, MERCURI Și VINERI. ANUNCIURI. Rândul sau locul sau 15 bani. Inserțiuni și reclame. Rândul 60 bani. — Epistole nefrancate nu se primesc. scriptele nepublicate se vor arde. Stil Stil T­j 11 p­a T ii ft V­r I­US! V­I Răsăritul Apusul Stil Stil dtoa PATRO­ VITL u­t r i­j I Răsăritul Apusul vechia. nou. *­IOA­­PATR­ONUL If­I h­K I. Soarelui. Soarelui. vechia. nou. V10A* JAIKULUL J.­ 1­O­L­I. j Soarelui. Soarelui. Aprilie. Aprilie". jj Ore. m. Orii m. Aprilie. "Malul­­ Ore. m. Ore. ra. 15 27 Duminică. Duminica Thomis 4 55 6 59 19 1 Joi. Cuv. Ioan Paleolavrciu. 4 49 7 5 16 28 Luni. M. Agapia, Irina și Hionia. 4 53 7 1 20 2 Vineri. Cuv. P. Teodor Trihuna. 4 48 7 6 17 29 Marți. P. Păr. Simeon cel din Pers. 4 52 7 2 21 3 Sâmbătă. Mart. Ianuarie. 4 47 7 7 18 30 Mercuri.­­l Păr. loan­uc. St. Gr. Dec. 4 51 7 4 22 4 Duminică. Cuv. Teod. Sicheotul.______________I 4 45 7 8 IST­AVIS. Sunt rugați toți D-nii abonați ai foaei noastre, care iși vor schim­ba domiciliul de la Sf. G­heorghie viitor, se binevoiască a incunosciința Administrațiunea, spre a nu suferi întârziere in primirea fonei. Administrațiunea. CHESTIUNEA ISRAELITA. Estragem după „Memorial diploma­ticele“ pasaji din un articol interesant in­titulat: diplomația statelor Unite și Is­raeli­ții in România. Din el se poate ve­dea prin acte oficiale opinia statelor ce­lor mari asupra chestiunei Israelite de la noi și rolul cel la jucat fie­care cu oca­­zia tulburărilor de la Cahul. Grație publicațiunei celui din urmă volum al corespondenții diplomatice a gu­vernului Statelor­ Unite, avem să fim lu­minați asupra acestor puncte se știm a­­cea ce cugetă asupra faptelor aruncate in sarcina guvernului român de acei bărbați ai marelor cabinete europene. Cele d’intein telegrame cari ,vorbeau despre uciderile din România produseră o vie sensațiune in Statele­ Unite. Israe­­liții cari ocup mari posițiuni in această țară, unde au știut să merite stima ge­nerală, se mișcară la știrea despre aces­te fapte extraordinare, și solicitară inter­­vențiunea guvernului federal in favoarea coreligionarilor lor D. Fish telegrafia indata D-lui Morris, ministrul Statelor­ Unite la Constantino­­pole, de a se asigura despre esactitatea faptelor, și, in cazul când ele ar fi ade­­verate, „să roage in mod oficial pro Poartă de a pune capăt vărsării de sânge.“ Respunsu D-lui Morris să tiemisă în­dată. Ministrul american incepe prin a stabili că Poarta nu poate face nimic in aceasta afacere, pentru că România se bucură de o complectă autonomie inte­rioară, și pentru că faptele relative la cele petrecute cu Israeliții fuseseră exa­­gerate intr’un mod considerabil, de­și s’au comis acte de violență îndestul de regretabile. Intră in urmă in considera­­țiuni foarte judicioase asupra căușelor acestor conflicte. Prima causă este influența, neincetată in România, a Israiliților din Rusia și Austria; acești Israiliți, cari,,pot cu greu a’și câștiga viața in Austria“, sau cari „pentru diverse resoane sunt go­niți din Rusia, se refugiază in România“, unde prin modul lor de a specula „fac pe sărac și mai sărac.“ „Pretinsa persecuțiune a Israiliților in România nu este o cestiune de religiune ci de industrie. Este o sarcină grea pen­tru guvernul român de a lucra in aceste circunstanțe ca să poată menține ordi­nea înăuntru și să dea satisfacțiune opi­­niunei publice străine. Românii s 1 gră­besc a impedica că țara să nu mai fie inundată de către Israiliți, și el nu cu­tează a lucra de teamă ca să nu atingă sentimentele de toleranță ale Europei,­­ Urmează de aci că țara să găsește tot­­­­dea­una intr’o stare de agitațiune care vatămă interesele diverselor sale secțiuni, și care servește la planurile acelora cari doresc ca un guvern stabil să nu se poa­tă menține, pentru ca ast­fel să poată facilita absorbițiunea Romăniei de către puternicii săi vecini.“ D. Morris termină această interesantă depeșă r­icând că multe intrigi politice erau amestecate in aceste cestiuni, și ex­­primă convințiunea că guvernul român condamna in sinceritate ultragiile de ca­ri suferiseră Ismailiții, in acela­și timp pe când el î și punea toate puterile ca să le prevină. Corespondințele de cari vorb­i, de­și publicate tocmai acum, se rapoartă la a­­nul 1870. Către mijlocul anului 1872, in urma tulburărilor de la Ismail și Yilcov, cabinetul din Washington incepu să se ocupe mai in particular despre situațiu­­nea Israeliților in Romănia și D. Pei­­xotto, consul al Statelor­ Unite la Bucu­rești, fu acela care'i aduse in minte această idei. D. Peixotto, care singur este Israe­lit, luase o parte foarte mare la nota colectivă ce corpul consular din București adresase guvernului român, chiar pe tim­pul acestor evenimente de la Ismail. La 22 iulie 1872, d. Fish adresă agenți­lor americani, acreditați pe lângă pute­rile garante ale autonomiei interioare ro­mâne, o circulare prin care -i invită a face cunoscut acestor puteri că Statele­ Unite erau prea simpatice causei Israe­­liților persecutați in Romănia, și că a­­veau speranța că ele vor vedea in a­­ceastă comunicare o incuragiare a im­prim datoriele cari le incumbau ca pu­teri protectoare in virtutea tractatului în­cheiat intre ele.­­La Paris și la Berlin, comunicațiunea Dțlui Fish nu avu nici o urmare. La Londra lordul Granville primi sugestiu­­nea cu o simpatie marcantă și se espri­­ma foarte franc cu generalul Schencke. ’I­dise că guvernul Reginei se ocupase ad­ise de această cestiune, care in diver­­se pensiuni a adresat note guvernului ro­mân in această privință, dară cari din nenorocire se par că n’au produs mult efect. După lordul Granvilla, o expre­­siune generală a opiniunei publice in toa­tă lumea civilizată ar avea mai bune re­­sultate de­cât toate măsurile ce ar pu­tea lua guvernele străine ; cu toate a­­cestea era dispus a căuta cu ministrul Statelor­ Unite ca să vad­ă dacă aveau oare­care măsuri practice de luat pentru a atinge scopul pe care cele doue țeri ’l aveau in vedere: ameliorațiunea soartei Israeliților din Romănia. in Italia ministrul american D. Wurtz, vede pe secretarul general al afacerilor străine, căruia ’i ținu un tangaj foarte simțit. La Viena D. Jay țlise ministru­lui Austro-Ungar că Austria era una dintre puterile, cari prin tractat erau au­­torizate a lucra in cestiunea Istraeliților din Romănia, și că densul, representând Statele­ Unite, ar fi incântat de a putea să incunosciințeze pre guvernul sau des­pre măsurile ce ea luase pentru amelio­rarea unei situațiuni la care toate pute­rile civilizate, cari au luat sau nu parte la acest tractat, aveau același interes. Contele Andrassy, pus ast­fel in po­­sițiune de a se esplica, se esecută de bună voie. Luând cestiunea dintr-un punct de vedere general și inait, observă cum deja o făcuse cabinetul din Roma, că soluțiunea era incongiurată de dificultăți. Conform opiniunii tutor puterilor că tra­tamentele făcute istraeliților erau ne­demne de un popor civilizat, nu vedea din contra nici un inconvenient, nu era tot ast­fel insă și despre o intervențiune străină. In vederea situațiunei a guver­nului român, atitudinei partidelor care -i sunt opuse, prejudicielor poporului, cari prin mijlocul unui juriu neutralisă acțiu­nea autorităților, ,,o int­ervențiune, de­parte de a atinge resultatele dorite, ar putea să micșoreze mijloacele de acțiune ale guvernului expunând pe israeliți la rela mai mari.“ La Sant-Petersburg, ca la Viena și la Roma, se crezu că această interpretațiune era cel mai puțin indoioasă și această opiniune prevălă și la Berlin. Sugestiu­­nea engleză fu deci înlăturată, și cabi­netul rus puse inainte propunerea ca fie­care putere să adreseze o notă particu­lară guvernului romăn pentru al intreba care garanții de securitate ar fi acordate pe viitor Israiliților din Romănia. Având cunostință de aceste fapte, mi­nistrul american nu pute se spere că ca­binetul rus ar consimți să intre pe ca­lea indicată de Statele­ Unite; el văzu cu toate aceste pe d. Westmann și ’i es­­puse cu voce tare vederile guvernului său, in acela­și timp pe cănd ’i lăsă o notă scrisă in care erau formulele cu mai multă precisiune. Ținenduse ședin­ță, fără a consulta pe împăratul, d. de Westmann declară că „după informați­­unile primite de către guvernul imperial, nu fusese persecuțiuni in Romănia in contra Istrailiților“, că esista intr’ade­­văr o mare animositate intre Creștini și istrailiți, dara că in conflictele cari au FOILETON. SCENE ISTORICE DIN CHRONICILE­ MOLDAVIEI. ALECSANDRU LĂPUȘNEANU. 1564—1669. I. Dacă voi nu me vreți, eu ve vreu. . . Iacov Emdich Despot perise ucis de bus­­duganul lui Ștefan Tomșa, care acum ocăr­­muia țara. Dar Alecsandru Lăpușneanu, după infrăngirea sa in doă rânduri de oștile Despotului fugind la Constantinopol, isbutisă a lua oști Turcești și să inturna acum ca să isgonească pre ripitorul Tomșa, și să’și ia scaunul pre care nu '1 ar fi perdut, de n’ar fi fost vândut de boieri. Intrasă in Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vr’o trei mii oaste de strinsură. Insă pe lângă aceste avea porunci împărătești cătră hanul Tătarilor Nogai ca să’i dea ori­cât ajutor de oaste va cere, Lăpușneanu mergea alăturea cu Vornicul Bogdan, amândoi călări pe armatari turcești și înarmați din cap păn’in picioare. — Ce socoti, Bogdane, zise după puțină tăcere, isbăndi vom oare? — Să nu te indoești Măria ta, respinse cur­tezanul, țara geme sub asuprirea Tomșei. Oastea toată se va supune cum i se va fă­gădui mai mare simbrie. Boierii, câți i au mai lasat vii, numai frica morții ii mai ți­ne, dar cum vor vedea că Măria Ta vii cu putere, îndată vor alerga și’l vor lăsa. — Să de Dumnezeu să n’aibi nevoie a fa­ce ceea ce au făcut Mircea Vodă la Mun­teni, dar ’ți am mai spus, eu ii cunosc pre boerii noștri, căci am trăit cu dânșii. — Aceasta rămâne la înaltă înțelepciune a Măriei Tale. Vorbind așa au ajuns aproape de Tecuci, unde poposiră la o dumbravă. Doamne, zise un aprod apropiinduse, ni­ște boieri sosind acum cer voie să se înfă­țoșeze la Măria Ta. — Vie, răspunsă Alecsandru. Curând intrară cubt cortul unde el ședea incungiurat de boierii și căpitănii sei, pa­tru boieri din care doi mai bătrâni, iar doi juni. Aceștia era Vornicul Moțoc, Postel­nicul Veveriță, Spatariul Spancioc și Stroici. Apropiinduse de Alecsandru Vodă, se in­chinară pană la pământ, fără a’i săruta poala ■după obiceiu. — Bine ați venit, boierii zice acesta silinduse a zimbi. — Să fii Măria Ta sănătos, respinseră boierii. — Am auzit, urmă Alecsandru, de băn­­tuirele țerii și am venit s’o mântui; știu că țara m’așteaptă cu bucurie. — Să nu bănuiți Măria Ta, zise Moțoc, țara este liniștită, și poate că M. Ta ai au­zit lucrurile precum nu sunt, căci așa este obiceiul norodului nostru, să facă din țințar, armasar. Pentru aceea obștia ne-au trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vre, nici te iubește, și M. Ta să te întorci îna­poi ca . . . — Dacă voi nu mă vreți, eu ve vreu, respinse Lăpușneanu a căruia ochi scănte­­ază ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu ve iubesc pre voi, și voi merge ori cu voia ori fără voia voastră. Să mă'ntorc ? Mai degrabă iși va întoarce Dunărea cursul indărăpt. A­ nu mă vre țara? Nu vreți voi, cum înțeleg ? *) — Solului nu i se taie capul, zise Span* *­ Miron Costin, cioc, noi suntem datori a-ți spune adevărul. Boierii sunt hotăriți a prebegi la Unguri, la Leși și la Munteni, pe unde au toți rude și prieteni. Vor veni cu oști streine, și vai de beata țară când vom ave răsboae intre noi, și poate și Măriei Tale nu’i va fi bine, pentru că Domnul Ștefan Tomșa .... — Tomșa! Ei te-au învățat a vorbi cu atâta dărzie. Nu știu cine mă oprește să nu­ fi sfărm măselele din gură cu busduga­­nul acesta, zise apucând măciuca de arme din mâna lui Bogdan. Ticălosul acel de Tomșa v’au învățat .... — Ticălos nu poate fi acel ce s’au învred­nicit a se numi unsul lui Dumnezeu, zise Veveriță. — Au doar nu sunt și eu unsul lui Dum­nezeu ? au doară nu’mi ați jurat și mie cre­dință, cănd eram numai stolnicul Petre ? Nu m’ați ales voi ? Cum au fost oblăduirea mea ? Ce sănge am variat? Care s’au intors de la ușa mea, fără să câștige dreptate și mangăere? Și insă acum nu mă vreți, nu mă iubiți ? Ha, ha, ha! Ridea, mușchii i se sucea in visul acesta, și ochii lui hajma clipia. — Cu voia Măriei Tale, zise Stroici, ve*

Next