Curierul de Iassi, ianuarie-iunie 1873 (Anul 6, Nr. 1-69)
1873-04-20 / nr. 45
Anul VI Iassi, Vineri, 20 Aprilie 1873. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI NAȚIONALE. CALENDARUL SEPTAMANEI. No. 45. Exemplarul 20 bani. PREȚUL ABONAMENTULUI: Iași: Pe an an 20 lei noi; — Pe șese luni 11 lei noi; — Pe trei luni 6 lei noi. Districte: Pe un an 24 lei noi; —Pe șese luni 13 lei noi; —Pe trei luni 7 lei noi. Austria: Pe 6 luni 14 franci: — Germania: Pe 6 luni 18 franci- Italia, Belgia, Elveția: —Pe șese luni 22 franci; —Francia: Pe șese luni 26 franci. Apare de TREI ori pe septamana DUMINICĂ, MERCURI Și VINERI. ANUNCIURI. Rândul sau locul sau 15 bani. Inserțiuni și reclame. Rândul 60 bani. — Epistole nefrancate nu se primesc. scriptele nepublicate se vor arde. Stil Stil Tj 11 pa T ii ft Vr IUS! VI Răsăritul Apusul Stil Stil dtoa PATRO VITL ut r ij I Răsăritul Apusul vechia. nou. *IOAPATRONUL IfI hK I. Soarelui. Soarelui. vechia. nou. V10A* JAIKULUL J. 1OLI. j Soarelui. Soarelui. Aprilie. Aprilie". jj Ore. m. Orii m. Aprilie. "Malul Ore. m. Ore. ra. 15 27 Duminică. Duminica Thomis 4 55 6 59 19 1 Joi. Cuv. Ioan Paleolavrciu. 4 49 7 5 16 28 Luni. M. Agapia, Irina și Hionia. 4 53 7 1 20 2 Vineri. Cuv. P. Teodor Trihuna. 4 48 7 6 17 29 Marți. P. Păr. Simeon cel din Pers. 4 52 7 2 21 3 Sâmbătă. Mart. Ianuarie. 4 47 7 7 18 30 Mercuri.l Păr. loanuc. St. Gr. Dec. 4 51 7 4 22 4 Duminică. Cuv. Teod. Sicheotul.______________I 4 45 7 8 ISTAVIS. Sunt rugați toți D-nii abonați ai foaei noastre, care iși vor schimba domiciliul de la Sf. Gheorghie viitor, se binevoiască a incunosciința Administrațiunea, spre a nu suferi întârziere in primirea fonei. Administrațiunea. CHESTIUNEA ISRAELITA. Estragem după „Memorial diplomaticele“ pasaji din un articol interesant intitulat: diplomația statelor Unite și Israeliții in România. Din el se poate vedea prin acte oficiale opinia statelor celor mari asupra chestiunei Israelite de la noi și rolul cel la jucat fiecare cu ocazia tulburărilor de la Cahul. Grație publicațiunei celui din urmă volum al corespondenții diplomatice a guvernului Statelor Unite, avem să fim luminați asupra acestor puncte se știm acea ce cugetă asupra faptelor aruncate in sarcina guvernului român de acei bărbați ai marelor cabinete europene. Cele d’intein telegrame cari ,vorbeau despre uciderile din România produseră o vie sensațiune in Statele Unite. Israeliții cari ocup mari posițiuni in această țară, unde au știut să merite stima generală, se mișcară la știrea despre aceste fapte extraordinare, și solicitară intervențiunea guvernului federal in favoarea coreligionarilor lor D. Fish telegrafia indata D-lui Morris, ministrul Statelor Unite la Constantinopole, de a se asigura despre esactitatea faptelor, și, in cazul când ele ar fi adeverate, „să roage in mod oficial pro Poartă de a pune capăt vărsării de sânge.“ Respunsu D-lui Morris să tiemisă îndată. Ministrul american incepe prin a stabili că Poarta nu poate face nimic in aceasta afacere, pentru că România se bucură de o complectă autonomie interioară, și pentru că faptele relative la cele petrecute cu Israeliții fuseseră exagerate intr’un mod considerabil, deși s’au comis acte de violență îndestul de regretabile. Intră in urmă in considerațiuni foarte judicioase asupra căușelor acestor conflicte. Prima causă este influența, neincetată in România, a Israiliților din Rusia și Austria; acești Israiliți, cari,,pot cu greu a’și câștiga viața in Austria“, sau cari „pentru diverse resoane sunt goniți din Rusia, se refugiază in România“, unde prin modul lor de a specula „fac pe sărac și mai sărac.“ „Pretinsa persecuțiune a Israiliților in România nu este o cestiune de religiune ci de industrie. Este o sarcină grea pentru guvernul român de a lucra in aceste circunstanțe ca să poată menține ordinea înăuntru și să dea satisfacțiune opiniunei publice străine. Românii s 1 grăbesc a impedica că țara să nu mai fie inundată de către Israiliți, și el nu cutează a lucra de teamă ca să nu atingă sentimentele de toleranță ale Europei, Urmează de aci că țara să găsește totdeauna intr’o stare de agitațiune care vatămă interesele diverselor sale secțiuni, și care servește la planurile acelora cari doresc ca un guvern stabil să nu se poată menține, pentru ca astfel să poată facilita absorbițiunea Romăniei de către puternicii săi vecini.“ D. Morris termină această interesantă depeșă ricând că multe intrigi politice erau amestecate in aceste cestiuni, și exprimă convințiunea că guvernul român condamna in sinceritate ultragiile de cari suferiseră Ismailiții, in același timp pe când el î și punea toate puterile ca să le prevină. Corespondințele de cari vorbi, deși publicate tocmai acum, se rapoartă la anul 1870. Către mijlocul anului 1872, in urma tulburărilor de la Ismail și Yilcov, cabinetul din Washington incepu să se ocupe mai in particular despre situațiunea Israeliților in Romănia și D. Peixotto, consul al Statelor Unite la București, fu acela care'i aduse in minte această idei. D. Peixotto, care singur este Israelit, luase o parte foarte mare la nota colectivă ce corpul consular din București adresase guvernului român, chiar pe timpul acestor evenimente de la Ismail. La 22 iulie 1872, d. Fish adresă agenților americani, acreditați pe lângă puterile garante ale autonomiei interioare române, o circulare prin care -i invită a face cunoscut acestor puteri că Statele Unite erau prea simpatice causei Israeliților persecutați in Romănia, și că aveau speranța că ele vor vedea in această comunicare o incuragiare a imprim datoriele cari le incumbau ca puteri protectoare in virtutea tractatului încheiat intre ele.La Paris și la Berlin, comunicațiunea Dțlui Fish nu avu nici o urmare. La Londra lordul Granville primi sugestiunea cu o simpatie marcantă și se esprima foarte franc cu generalul Schencke. ’Idise că guvernul Reginei se ocupase adise de această cestiune, care in diverse pensiuni a adresat note guvernului român in această privință, dară cari din nenorocire se par că n’au produs mult efect. După lordul Granvilla, o expresiune generală a opiniunei publice in toată lumea civilizată ar avea mai bune resultate decât toate măsurile ce ar putea lua guvernele străine ; cu toate acestea era dispus a căuta cu ministrul Statelor Unite ca să vadă dacă aveau oarecare măsuri practice de luat pentru a atinge scopul pe care cele doue țeri ’l aveau in vedere: ameliorațiunea soartei Israeliților din Romănia. in Italia ministrul american D. Wurtz, vede pe secretarul general al afacerilor străine, căruia ’i ținu un tangaj foarte simțit. La Viena D. Jay țlise ministrului Austro-Ungar că Austria era una dintre puterile, cari prin tractat erau autorizate a lucra in cestiunea Istraeliților din Romănia, și că densul, representând Statele Unite, ar fi incântat de a putea să incunosciințeze pre guvernul sau despre măsurile ce ea luase pentru ameliorarea unei situațiuni la care toate puterile civilizate, cari au luat sau nu parte la acest tractat, aveau același interes. Contele Andrassy, pus astfel in posițiune de a se esplica, se esecută de bună voie. Luând cestiunea dintr-un punct de vedere general și inait, observă cum deja o făcuse cabinetul din Roma, că soluțiunea era incongiurată de dificultăți. Conform opiniunii tutor puterilor că tratamentele făcute istraeliților erau nedemne de un popor civilizat, nu vedea din contra nici un inconvenient, nu era tot astfel insă și despre o intervențiune străină. In vederea situațiunei a guvernului român, atitudinei partidelor care -i sunt opuse, prejudicielor poporului, cari prin mijlocul unui juriu neutralisă acțiunea autorităților, ,,o intervențiune, departe de a atinge resultatele dorite, ar putea să micșoreze mijloacele de acțiune ale guvernului expunând pe israeliți la rela mai mari.“ La Sant-Petersburg, ca la Viena și la Roma, se crezu că această interpretațiune era cel mai puțin indoioasă și această opiniune prevălă și la Berlin. Sugestiunea engleză fu deci înlăturată, și cabinetul rus puse inainte propunerea ca fiecare putere să adreseze o notă particulară guvernului romăn pentru al intreba care garanții de securitate ar fi acordate pe viitor Israiliților din Romănia. Având cunostință de aceste fapte, ministrul american nu pute se spere că cabinetul rus ar consimți să intre pe calea indicată de Statele Unite; el văzu cu toate aceste pe d. Westmann și ’i espuse cu voce tare vederile guvernului său, in același timp pe cănd ’i lăsă o notă scrisă in care erau formulele cu mai multă precisiune. Ținenduse ședință, fără a consulta pe împăratul, d. de Westmann declară că „după informațiunile primite de către guvernul imperial, nu fusese persecuțiuni in Romănia in contra Istrailiților“, că esista intr’adevăr o mare animositate intre Creștini și istrailiți, dara că in conflictele cari au FOILETON. SCENE ISTORICE DIN CHRONICILE MOLDAVIEI. ALECSANDRU LĂPUȘNEANU. 1564—1669. I. Dacă voi nu me vreți, eu ve vreu. . . Iacov Emdich Despot perise ucis de busduganul lui Ștefan Tomșa, care acum ocărmuia țara. Dar Alecsandru Lăpușneanu, după infrăngirea sa in doă rânduri de oștile Despotului fugind la Constantinopol, isbutisă a lua oști Turcești și să inturna acum ca să isgonească pre ripitorul Tomșa, și să’și ia scaunul pre care nu '1 ar fi perdut, de n’ar fi fost vândut de boieri. Intrasă in Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vr’o trei mii oaste de strinsură. Insă pe lângă aceste avea porunci împărătești cătră hanul Tătarilor Nogai ca să’i dea oricât ajutor de oaste va cere, Lăpușneanu mergea alăturea cu Vornicul Bogdan, amândoi călări pe armatari turcești și înarmați din cap păn’in picioare. — Ce socoti, Bogdane, zise după puțină tăcere, isbăndi vom oare? — Să nu te indoești Măria ta, respinse curtezanul, țara geme sub asuprirea Tomșei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, câți i au mai lasat vii, numai frica morții ii mai ține, dar cum vor vedea că Măria Ta vii cu putere, îndată vor alerga și’l vor lăsa. — Să de Dumnezeu să n’aibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea Vodă la Munteni, dar ’ți am mai spus, eu ii cunosc pre boerii noștri, căci am trăit cu dânșii. — Aceasta rămâne la înaltă înțelepciune a Măriei Tale. Vorbind așa au ajuns aproape de Tecuci, unde poposiră la o dumbravă. Doamne, zise un aprod apropiinduse, niște boieri sosind acum cer voie să se înfățoșeze la Măria Ta. — Vie, răspunsă Alecsandru. Curând intrară cubt cortul unde el ședea incungiurat de boierii și căpitănii sei, patru boieri din care doi mai bătrâni, iar doi juni. Aceștia era Vornicul Moțoc, Postelnicul Veveriță, Spatariul Spancioc și Stroici. Apropiinduse de Alecsandru Vodă, se inchinară pană la pământ, fără a’i săruta poala ■după obiceiu. — Bine ați venit, boierii zice acesta silinduse a zimbi. — Să fii Măria Ta sănătos, respinseră boierii. — Am auzit, urmă Alecsandru, de băntuirele țerii și am venit s’o mântui; știu că țara m’așteaptă cu bucurie. — Să nu bănuiți Măria Ta, zise Moțoc, țara este liniștită, și poate că M. Ta ai auzit lucrurile precum nu sunt, căci așa este obiceiul norodului nostru, să facă din țințar, armasar. Pentru aceea obștia ne-au trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vre, nici te iubește, și M. Ta să te întorci înapoi ca . . . — Dacă voi nu mă vreți, eu ve vreu, respinse Lăpușneanu a căruia ochi scăntează ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu ve iubesc pre voi, și voi merge ori cu voia ori fără voia voastră. Să mă'ntorc ? Mai degrabă iși va întoarce Dunărea cursul indărăpt. A nu mă vre țara? Nu vreți voi, cum înțeleg ? *) — Solului nu i se taie capul, zise Span* * Miron Costin, cioc, noi suntem datori a-ți spune adevărul. Boierii sunt hotăriți a prebegi la Unguri, la Leși și la Munteni, pe unde au toți rude și prieteni. Vor veni cu oști streine, și vai de beata țară când vom ave răsboae intre noi, și poate și Măriei Tale nu’i va fi bine, pentru că Domnul Ștefan Tomșa .... — Tomșa! Ei te-au învățat a vorbi cu atâta dărzie. Nu știu cine mă oprește să nu fi sfărm măselele din gură cu busduganul acesta, zise apucând măciuca de arme din mâna lui Bogdan. Ticălosul acel de Tomșa v’au învățat .... — Ticălos nu poate fi acel ce s’au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu, zise Veveriță. — Au doar nu sunt și eu unsul lui Dumnezeu ? au doară nu’mi ați jurat și mie credință, cănd eram numai stolnicul Petre ? Nu m’ați ales voi ? Cum au fost oblăduirea mea ? Ce sănge am variat? Care s’au intors de la ușa mea, fără să câștige dreptate și mangăere? Și insă acum nu mă vreți, nu mă iubiți ? Ha, ha, ha! Ridea, mușchii i se sucea in visul acesta, și ochii lui hajma clipia. — Cu voia Măriei Tale, zise Stroici, ve*