Curierul Foaea Intereselor Generale, 1883 (Anul 12, nr. 1-143)

1883-10-19 / nr. 117

Anul al XI-lea No. 117. Prețul Ideii. și Anunciurilor [N­IASSr, pe an, 24 fr.—pe semestru 12 fr.— pe trimestru 6 fr. DISTRICTS, pe an, 28 fr.—pe semestru 14 fr.— pe trimestru 7 fr. STREI NAT­ATE.............................................40 fr.— INSERȚIUNI ȘI RECLAME, rândul . . fie bani. SOIRI LOCALE . . . 1 fr.— EPISTOLE NEFRANCATE, nu se primesc. Anunciuri: Pag. 1,50 b. Pag. III, 40b. Pag. IV, 30 b* U­n­iii*. 20 bani _________SĂSSI Mercur­ 19 ( 31 Oct.) 1883. Ca­lend­ar­u­l Septă, m. anei Apare Duminica, Mercurea și Vinerea Pentru FRANCIA : se primesc anunciuri la D­­Adam négociant-comissionaire 4, rue Clement Paris G. L. Daube & C-ie, 31 bis, Faubourg Montmarte &31, Passage Verdeau, Paris. Pentru AUSTRIA și GERMANIA la RudolfMosse Seiierstatte No. 3. Wien Vincenz Hrdlicka I., Hauptstra»se No. 36. Wien Rotter & C-o Reimergasse 12 Wien, Pentru ANGLIA la D. Eugen Micoud Londra 81 in Fleet Stree E. C. Manuscriptele nepublicate se vor arde. Oct.-------------------~ = ■ ” ~ 1­­«• ” 16 Duminică Martirul Longin sutașu­l 28 Duminică Ap. Șim. Inda 6—33 4—58 17 Luni Profetul Osie 29 Luni Narcis 6—34 4—54 18 Marți Apostolui Luca Evanghelistul La 18 oct., la 5 ore dim., Lumină 30 Marți Claudiu 6—36 4—53 19 Mercuri Profetul Ion și martirul Uar nouă cu timp frumos și cald. I _T Mercuri Lupu Episcop 6-38 4-51 20 Joi Martirul Artemie 1 s 1 Nov. Joi _ Toți Sfinții 6—39 4—50 21 Vineri Cuviosul Ilarion cel mire 2 Vineri piua Repos 6—41 4—49 22 Sâmbătă Părintele Aver­ie _____ 3 Sâmbătă Teofil 6—43 4—46 CURIERUL (TH. BALASSIN) FOAEA INTERESELOR GENERALE. Correspon­den­ți in Streinatate U­n Nr. 20 bani STIL VECHIU PIUA | PATRONUL PILEI_________________TIMPUL DIN SEPTAMANA __ |­­ STIL NOU | ____ P­I­L­A­J PATRONUL PILEI | Răs. Soar. Apusul Soar. Cancelaria Consulatului belgian s’a mutat in strada Carp No. 7. Otelul prenumit l'Mttfflteli, repa­rat in mod radical, grajduri din nou zidite, și presentând tote condițiunele de înlesnire pentru pasageri, se dă in locațiune, cu înce­pere de la 26 octombre a. c. Doritorii de a’l lua in chirie se vor adresa la subsemnatul proprietar. hr. Ch. Daniel. O crâșmă­, aflătore dedesubtul otelului pronumit Vangheli se închiriază de la 26 octombre a. c. A se adresa la subsemnatul ’•..proprietar. hr. Ch. Daniel. O casă de locuințe, acum zlidită, aflătpre in vecinătate cu Otelul pronumit Vangheli, com­pusă din salonaș, 2 odăi, bucătărie și alte a­­tenanse, se închiriază de la 26 octombre a. c. A se adresa la sub-semnatul proprietar. Isr. Ch. Daniel. IAȘI. 18 octombre 1883, învățământul real. Direcțiunea dată până astă­zi ins­­trucțiunei publice la noi in țara fiind cea clasică, a făcut ca totă lumea, la noi, să aspire la funcțiunile publice, fie apt sau nu a ocupa aceste func­țiuni, se cer posede sau nu cunoștințele ce pentru a putea ocupa aceste funcțiuni. Universalitatea diferiților noștri func­ționari a făcut ca cea mai mare pre­­turbațiune să domnescă în diferitele ramuri ale administrațiunei țârei. Am semnalat încă de mult timp acest râu care merge progresând din Zi în f0 și am spus că pentru a’l re­media, pentru a pune o barieră spi­ritului de funcționarism care se nu­­întinde pe fii ce merge, singurul mi­jloc este înființarea de scule reale, că­rora să li se dea cel puțin tot atâta­­ îngrijire cât și scólelor clasice, dacă nu și mai multă. Am spus deja și altă­dată că, fun­darea acestor scole reale, ar distrage o buna parte din tineritul nostru de la sculete clasice, și, prin asta, am pre­găti industriei, comerciului și agri­­culturei barbați capabili, cari, prin cu­noștințele lor să le facă să prospereze, să miște din inerția in care zac as­­tă­ fii. Binele însă nu s’ar mărgini numai aici, efectile sculelor reale ar fi îndoit bune, căci ar împuțina în mod con­siderabil numărul prea mare al aspi­ranților la funcțiunile publice, ar îm­puțina, dacă n’ar face să dispară cu totul, intrigile și nedreptățile ce se fac cu numirea funcționarilor publici, și ar da în acelaș timp o instrucțiune cu mult mai solidă celor ce s’ar destina învățământului clasic. Pentru acesta am susținut tot­de­­una înființarea de scule reale pentru cari să se facă tot atâtea sacrificii, să se dea tot atâtea îngrijiri ca și pen­tru cele clasice. Consiliul general al instrucțiunei publice, îngrijindu-se și el de actuala stare de lucruri, a numit o comisiune care să se ocupe cu chestiunea sca­lelor reale. Comisiunea s’a ocupat cu multă seriositate de ea și d. C. Le­­onardescu, profesor al Universitaței nostre,­ a presentat consiliului general, ca raportor al comisiunei, următorul raport, în care se expune forte clar chestiunea sculelor reale și ce trebue să se facă pentru ele . Domnilor consilieri. Comisiunea alesa de d-unele-vostre, și com­pusă din d-nii C. Troteanu, L Bombacila, N. Crapeleanu, N. Cerchez și subsemnatul, cu în­sărcinare de a studia programa scalei reale, votată anul trecut de fostul consiliu, în urma întrunirilor sale, îmi a făcut onorea de a me însem­na ca să supun aprecierei d­uielor­ vos­­tre, resumatul deliberărilor sale. Gestiunea învățământului real nu este noue la noi; ea dateza de mult. Legiuitorul din 1864, alături cu învățământul clasic, prescrie crearea și organisarea învățământului real; consiliul general în 1874 și 1879 discută acesta importantă cestiune și elaboreză și programe; în fine anul trecut se mai voteză o programă pentru acest învățământ, dar care nu s’a sanc­ționat. Ast­fel, de câți­va ani, cestiunea învățămân­tului real a fost obiectul megtațiunei acestui consiliu. Ea pare chiar a fi impusă de nece­sitățile țezei; cu tote acestea până în present cestiunea n’a dobândit o sorninune definitivă și practică: întârzierea de a se organisa învățământul secundar real al poporului pe aceleași clase ca și cel clasic, este o probă de dificultatea ce in­­timpină ori­cine cugetă cu seriositate la mo­dul prin care s’ar da tinerimei direcțiunea practică, care ar asigura prosperitatea mate­rială și înavuțirea Statului român. De aceeași dificultate s’a lovit și comisiunea însărcinată de domniele-vostre. Nu este, într’adever, așa de ușor a se introduce învățământul secundar real la noi! Se pute cu înlesnire împrumuta programele învățământului clasic din alte țări, pentru a se aplica la noi; nu se pute iise cu același succes aplica programele străine și pen­tru învățământul real. In adevăr în Francia, Germania și Austria, învățământul real a fost o necesitate, o consecință a disvoltărei activi­­tăței poporului pe tărâmul economic. La în­ființarea scalelor reale in aceste țări, exista deja o mare industrie.—comercial era în ftore și o însemnată avuție mărise numărul atâtor profesiuni ce surîdeau viitorului tinerimei. — Acolo, alături cu proprietatea funciară, existau miliarde de valori mobiliare, mii de fabrici și uzine. Nu era clar așa de greu pentru a se găsi și alte nouă mijloce intelectuale, inaugu­­rându-se ast­fel un nou sistem de educațiune care să pue acea forță materială in acțiune. La noi nervul avuției mobiliare abia începe a’și lua ore­care disvoltare și nici un succes nu se va dobândi pe aceste­ cale, dacă s’ar aplica aceleși programe de învățământ. Cu tote acestea comisiunea a ved­ut cu mul­țumire că guvernul este preocupat necontenit cu organizarea acestui nou sistem de educa­­țiune, care ar da tineri.BS­tudiase o direc­țiune practică cerută de Căințele societăței moderne, direcțiune care ar forma gustul pen­tru carierile industriei, comerciului, agricul­tura etc. A venit vremea in adevăr ca să ne îngri­jim de prosperitatea materială a țerei nostre. Un popor care trăește, nu pate să nu intre in lupta pacifică încinsă intre poparele industriale și pote eși triumfător din ace­stă luptă nu nu­mai când dispune de multe brațe și de mari capitaluri dar și când posedă știință. Astă­zi știința prin descoperirile sale pune pe fie­care Z* io serviciul industriei și comer­cialui agenți noi cari îi favorizează desvolta­­rea, și ast­fel nu se póte înțelege nici un pro­gres pe calea materială a vieței, fără progre­sul învățăturei. Progresul industriei stă in strîn­­să legătură cu progresul școlar. Dacă cine­va s’ar indoi un moment de re­­voluțiunea ce ar pune in țara nostră aplica­­țiunile științei la realitate, n’am avea de­cât să luam de exemplu pe Elveția—acestă țară mică, plină de munți și de lacuri, care, de­și nu însușește condițiunile unei țări industriale, scote cu tote acestea din stâncile sale sterpe producțiuni însemnate și este pepiniera ome­nilor trebuincioși tuturor caselor mari de co­­merciu din alte țări ale Europei. Comisiunea animată de asemenea idei, a cău­tat mai antes să caracteriseze prin programe invețâmântul real la noi. De­sigur, in acest sistem de educațiune, planul general al stu­diilor diferă ca totul de acel al studiilor cla­sice. A scote numai limbele clasice din pro­gramele liceelor și a pune in aplicare aprope aceiași programă pentru invețământul real,­­ ar si a ne depărta din scopul ce trebue să ur­­­­mărescă noul sistem de invețământ.—scopul j definit atât de bine de legea instrucțiunei pu­blice . »Scalele reale au de scop a da învă­țătura trebuinciosă pentru învățătura unei arii sau profesiuni« fart. 199). Pe de altă parte a condensa de o dată in programă, in un mod enciclopedic, studiile tuturor materiilor cari ar favoriza desvoltarea tuturor forțelor pe cari agricultura, comeraiul și industria le pun in mișcare, ar fi a decreta la început ruina in­­vățământului real. Pentru aceste scale trebue să se alega din fie­care știință numai mate­riile acelea cari pot călăuzi omul in drumul­­ pieței practice, luminând in același timp pașii sei spre principiile moralei practice; trebuie in cele din urmă ca materiile ce se propun in anii consacrați acestui învățământ să formeze un tot sistematic. Comisiunea a gândit asemenea că învăță­mântul real nu trebue caracterisat numai prin enunciarea cestiunilor cu cari profesorul tre­bue să se ocupe in fie­care clasă, dar aseme­nea și prin metodul de care el trebue să se­­ servescă in predarea lor. Programele dar ale acestor scale trebue să implice in sine și me­todul profesorului. In alte­ țări există profe­sori speciali cari au trecut cu succes cursuri­le invețământului real, noi vise suntem a­­prope lipsiți de omeni cunoscători in aseme­nea materie. Dacă dar voim a înființa scule reale, înainte chiar de a posede personalul di­dactic trebuincios, este necesar a indica vii­torilor invățâtori, cărora li se va încredința educațiunea vieței practice, metodul de care se vor servi spre a propune știința. In scalele rea­le nu este vorba ca in liceele clasice de a prepara tinerimea pentru înaltele speculațiuni ale științei sau ale literilor , aceste scale tre­bue să ne dea cetățeni practici, cunoscători de meseria lor. Aici elevul trebue neîncetat să’și indrepteze atențiunea numai asupra realități­lor vieței, să se deprindă a nu concepe nimic care să nu resulte din observare și experien­ță. Trebue în adevăr prin acest sistem de în­vățământ să se desvolte in copil curiositatea de a’și da samă de tot ce se întâmplă in viața practică, deșteptând, ast­fel, in el spiritul de observațiune, fără care nu putem avea băr­bați deciși pentru ori­ce întreprindere in sta­re de a’și vedea cu prudență de afacerile lor lucrative. De­sigur, știința trebue dată cu o măsură cu totul particulară in aceste scele. Ast­fel trebuesc propuse de exemplu matematicele și științele fizico-naturale, istoria și geografia in liceele clasice, alt­fel in scalele reale. Aici nu este vorba de divulgarea diverselor teorii ale științei pure, ci de a prepara tinerimea pen­tru viața practică de a studia știința din punc­tul de vedere al aplicațiunilor ce se pot face de principiile sale. Dacă voim să răspândim un popor cunoștințe folositore pentru inavu­­țirea nostră materială, dacă voim a posede in curând tineri preparați pentru a imbrățișa di­versele carieri ale industriei, comerciului și agricultura, trebue să gonim știința pură din învățământul real. Comisiunea a fost asemenea preocupată de studiul unui sistem complect de educațiune reală. Ea a crezut că mi este posibil de a for­ma cu succes programele cursului inferior real, fără a gândi și la studiile superiore ale aces­tui învățământ. Este un adevăr necesar a ne întreba, ce vor face elevii cari vor termina cele patru clase ale scalei reale? Unde vor continua studiile acei tineri cari vor dori a merge mai departe ? In alte țări există și cur­suri superiore pentru învățământul real, e­­xistă scule profesionale, scule de industrie, scule de meserii, scule politechnice. La noi lipsește incă aceste instituțiuni. Se va iice­pate, de mulți: »de­o­cam­dată elevii absolvenți pot intra in scalele de agricultură, de comerciu, in scala de poduri și șosele, de farmacie, dar și in acest cas programele trebuesc alcătuite ast­fel incât tineri i eșiți din scalele reale să fie destul de preparați pentru a urma cu suc­ces studiile superiore. Ast­fel, după cum vedeți, comisiunea a fost pe deplin pătrunsă de importanta lucrare cu care ați insărcinat’o. Ea a voit mai ântâi să studieze cestiunile a căror răspunsuri pot ser­vi de basă învățământului real. Ea n’a cruțat pe de altă parte nici o oste­­nelă spre a studia cu seriositate, atât progra­ma votată anul trecut de fostul consiliu, cât și acelea din 1874 și 1879, precum și progra­mele din alte țări,—superiore nouă in ci­­vilisațiune—și a vezut că nici una nu pute a­­runca cu succes semînța învățământul real in țara nostră. Comisiunea găsindu-se in acastă situațiune, se decisese a forma ca singură programe cari să caracteriseze invățătura reală; dar din causa scurtului timp ce îi ați acordat pentru acestă importantă lucrare, s’a văzut in impo­sibilitate de a vă presenta o lucrare proprie, matură, care s’ar putea aplica cu succes. O lucrare necomplectă în acestă materie ar fi pe­­riculosă, căci ar impedica incă pentru mult timp începuturile seriose ale învățământului real. Dacă voiți a avea o lucrare bună, care să fie aprobată de toți cu mulțumire, sunteți ținuți a da comisiunei domniei­ vostre timpul necesar. In câte­va zile numai nu se pute stu­dia o programă de o importanță atât de mare. Ast­fel dar discuțiunea și votarea progra­mei învățământului real trebuie a se amâna pentru sesiunea viitore, comisiunea este de părere ca de pe acum să alegeți o comisiune din sinul domniei-vostre spre a se ocupa in­­tr’un mod special cu studiul unei asemenea programe corespunzătore scopului scalelor re­v FOILETON. Xavier de Montepin. 45 i FIICA UCIGAȘULUI. (Urmare). — Gândește-te, domnule... gândește-te înainte de­­ răspunde, căci oferirile pe cari ți le-am făcut, nu e voi mai reînoi, și în curând va fi prea tărziu... — Trebue s’o mai spun ?—îngând D. de Vil-­l­ers—am comis o greșală... o mare greșală... ruși­nea și căința’mi sunt nemărginite, dar... — Nu-ți cer o confesiune—­întreruptă stăpânul iherestegiei ca violență—îți cer o restituire. André se îndreptă. — Ai­!—strigă el—asta’i prea mult !.„—Dacă n’ași mai umili mult timp, ași sfârși prin a samana , sunt vinovat!...—Mânia d-tale, reproșurile d-tale, e merit... dar nu merit insultele d-tale Sunt n­om onest!...—Nimic, în trecutul meu, nu-ți dă­reptul să mă veștezești prin niște presupuneri mn­ame !...—Te opresc să mă nur^ști hoț! auzi d-ta ? e opresc!... — Destule trase !—Z*si Achille Verdier cu­rg­­elă.—Vrei să’mi dai hârtiele și banii, da sau ba? — Domnule !... — Nu vrei?—Destul!...— Știu ce’mi rămâne de i­ut...—In Zece minunte, plângerea mea va pleca d­e-aici la parchetul procurorului imperial, și va fi afacere de regulat între justiție și d-ta... Achille Verdier se sculă și se îndreptă spre ușă, e care­ o deschisă în lături. — Și acum—adăogă el—fiind­că nu vrea ca un hoț să mai remâe în casa mea un singur moment, te isgonesc...—Du-te, domnule, și, dacă poți, ascun­­de-te!. .—puțin îmi pasă de asta...—Agenții prefec­turii vor ști să te găsască în mijlocul întunericului în care vei căuta să dispari!... André voi să respundă...—El se’ncercă în zadar.— Limba’i paralizată, gura’i uscată și arZetare, gâtleju’i gâfâind, nu putură articula nici un cuvânt, nici chiar să emită un sunet care să semene cu accentul unei voci omenești. In timp de a două-zecea parte dintr’o secundă, el se gândi să se repadă asupra d-lui Verdier, să’l lovască peste obraz, să’l provoce, să’l silască’n sfârșit să’și spele injuria în sânge... Era s’o facă fără’ndoială, dar privirile sale întâl­niră pe Lucie perdută, nimiccită, aprope fără cu­noștință. — Nu...—își zisă el—nu, nu voi ucide pe tatăl seu...—eu singur trebue să mor!... Pe urmă, cum simțea capul rătăcindu-i-se, se re­­pezi afară din pavilion ascunzându-și fața sD*ro­mâni. D. Verdier închisă ușa după el și se găsi singur cu Lucie. Curtea părea deșartă.—André, nebun de violen­ța desperărei sale, și încredințându-se că, de-acum înainte, existența era imposibilă pentru el, voi să sfârșescă cu viața fără a perde un minunt... El apucă la fugă și se îndreptă spre pofta che­­restegiei care dădea pe cheiu ; dar, abea făcusă câți­va pași în acestă direcțiune, când o mânâ’l apucă de braț, și o voce’i zisă, c’un accent de rugăminte: — Domnule André, te rog, oprește-te și ascultă-me. Tenorul n’ar fi ținut póte nici o socotelá de­ acestă rugăminte, dar mâna era vigurosă și-l pusă în ne­putință absolută de­ a trece peste ea. El se întorsa brusc, și vgza lângă dânsul figura palidă și expresivă a lui Pierre Landry. Calfa părea în prada unei agitațiuni mai mari încă de­cât când propriul său destin ar fi fost în ches­tiune. Pentru ce me oprești ast­fel ?—întrebă casie­rul, recâștigând în acest moment usul vorbirei care, câte­va secunde mai înainte, îi lipsisă. In loc de­ a răspunde la acestă întrebare, Pierre Landry întrebă: — Domnule Andre—Zisă —unde *e duci? — Ce’ți pasă ?... — O ! domnule Andre, poți d-ta să’mi vorbești așa!... Ai fost așa de bun pentru mine, în­cât te iubesc din tote puterile mele, și tot ceia ce te a­­tinge ma interesază...—Spune’mi deci unde te duci... spune’mi­ o, te rog... — Ei­ o știu eu are ?...—Ei... vrea să respir aer pe cheia... — Adică te duci să te arunci în Seine cu capul în jos, cu speranța de a te îneca..—Văd asta de pe figura d-tale așa de clar ca și cum ași citi-o pe-o foe de hârtie albă... — Și când ar fi așa ? — Așa’i... — Ei bine, da... convin... vreți să mor... — Să mori!... la etatea d-tale !...—Pentru ce ?... Andre fu cuprins de unul din aceste accese de rîs straniu cari sunt, după cum se afirmă, înainte­­mergeturile nebuniei. El întinsă’n urmă mâna spre pavilion. — Nu știi ce s’a petrecut colo!...—murmură el. — Știu totul. —­ Cum ?... — Eram lângă ferestră... ascultam... — Atunci, ai auzit pe­ acest om acuzându-mi?— l-ai aug­it tratându-me de hoț ?... — Da... — Și mă întrebi pentru ce nu vrea să mai trăesc?... — Da, te întreb...—Vezi d-ta, domnule Andre, nu’i de­cât un rău nereparabil pe­ acest pământ: mortea !...—Ești nevinovat, drace­ o știu bine, dar sinuciderea d-tale ar deveni o probă contra d-tale... —Lumea’și-ar zice de­sigur :—Era vinovat,­­pentru că s’a omorât!...—și mai că ar avea dreptate...— Trebue să trăești pentru ca să te aperi, pentru ca să te justifici... — Să mă apăr­ să mă justific !... are asta’i cu putință ?... — E greu astă?ZL pentru că sunt aparențe rele contra d-tale... dar mâne, va fi pute ușor...—D-Zeu e drept... Providența veghiază... și celrgi n’au drep­tate tot­de­una... — Ași vrea să te cred, Pierre, căci cuvintele d­­tale sunt mângâitore... dar, pentru că știi totul, tre­bue să știi că nu pot aștepta pănă mâne... — Cine te împedică ? — In acest moment, D. Verdier pregătește o plângere contra mea...—el mă denunță procurorului imperial... — Ei bine ? — Toți agenții poliției de siguranță se vor pune să mă caute...—Voi fi prins... arestat... aruncat în închisore, și-mi place de­ o mie de ori mai bine să mă ucid la moment de­cât să sufer o așa rușine ! La singura gândire de a mă vedea confundat cu ho­ții și cu asasinii, sufletul mi se revoltă și tot sân­­gele-mi înghiață în vine... (Va urma).

Next