Cuvântul Liber, septembrie 2011 (Anul 23, nr. 172-193)

2011-09-16 / nr. 183

/■.......... EDITORIAL,-------------------------------v SÂ NE AMINTIM c ând se va vorbi despre luptele sângeroase ale anilor 1848/1849, în Ungaria şi în Ardeal, şi când se va atinge revolta naţiunei române împotriva violenţei guvernului naţional maghiar, înaintea tuturora, nu va fi trecut cu vederea numele unui bărbat a cărui influenţă biruitoare asupra naţionalilor săi, al cărui nedezminţit talent strategic şi organizator a făcut dintr-ânsul un erou al naţiunii sale şi groaza duşmanilor ei şi care (...) s-a ridicat în mijlocul poporului său la o înălţime aproape mitică: numele lui Avram lancu." Sunt cuvintele începutului unei scurte, dar concise, biografii a lui Eugen Friedenfels, despre Crăişorul Avram lancu. Cuvintele unui străin despre eroul naţional, simbol al neamului românesc, comandant de oaste, la 24 de ani, în cetatea inexpugnabilă, de cremene, a Apusenilor. Născut, în anul 1824, în casa moţului Alexandru, din Vidra de Sus, una dintre „văgăunile muntoase ale districtului de aur al Transilvaniei", de pe locurile de unde coborâse şi „înfricoşata răscoală ţărănească a lui Horia, Cloşca şi Crişan, revărsându-se cu foc şi sabie, „înăbuşită cu putere armată, spânzurătoare şi roată, într-un mod atât de înfricoşat şi sângeros". Copilul, botezat Avram, pe măsură ce creştea, influenţat puternic de faptele înaintaşilor, cu înclinaţii pentru o carieră juridică, „după ce frecventă şcoalele din Abrud şi Zlatna, mai apoi Gimnaziul din Blaj, fu dus la Academia de Drepturi din Cluj, de unde, conform prescripţiunilor, plecă la Tabla Regească din Târgu-Mureş, pentru a-şi face praxa (n.a. - practica) juridică prescrisă şi pentru a-şi prepara censura LAZAR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) . ir Revista „Clipa” din Anaheim (California), redutabilă citadelă a spiritului românesc, redactată şi editată, în regie proprie, fără vreun ajutor din ţara-mamă, de prestigioşii jurnalişti Dwight şi Vera Luchian-Patton, a ajuns la numărul 1.000. îi urăm viaţă lungă, numere la fel de incitante şi frumoase, iar realizatorilor - dragii noştri prieteni - putere de muncă, sănătate şi împliniri. LA MULŢI ANI, „CLIPA”! Colectivul redacţional al cotidianului „Cuvântul liber’ ^y MOMENT ANIVERSAR -1.000 de „Clipe Revista „Clipa", de informaţie socio-politică şi culturală, apare de această data într-o ediţie jubiliarăîmplinind numărul considerabil... 1.000. în mod firesc, s-ar cuveni ca acest eveniment jurnalistic să constituie un prilej de mare bucurie, atât pentru echipa redacţională, pentru colaboratori, cât şi pentru cititorii acestei publicaţii, cu o vechime de peste două decenii şi cu un tiraj difuzat în numeroase puncte geografice ale Planetei. Dar, în prezentul nostru descumpănit pentru moment, tulburat de orgolii şi patimi, zdrobit de „crize" de tot felul, polarizat între puţini bogaţi şi mulţi săraci, toată omenirea, purtându-şi povara sa de încercări DWIGHT LUCHIAN-PATTON (Continuare în pag. a 15-a) 99 CU BULDOZERELE ÎX Pentru prima oară, după 1989, un premier român ajunge să păşească, aşa cum, recent, o făcea Emil Boc, pe locul naşterii istoriei noastre, Sarmizegetusa Regia, aflată pe lista monumentelor UNESCO. Care a fost motivul vizitei premierului, însoţit de ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor? După cum se ştie, fără niciun aviz, acolo unde civilizaţia dacică are încă atâtea surprize pentru omenire, cuiva i-a venit stupida idee să intre, cu buldozere şi utilaje, în zidul cetăţii dacice care împrejmuieşte zona sacră şi aşezarea civilă, dărâmând 30 de metri din istoria neamului nostru, pentru a face acolo o... parcare. Foarte puţini au fost cei care s-au sesizat Un simplu cetăţean, văzând ce se întâmplă, tocmai la Sarmizegetusa Regia, a protestat. Ciudată ni s-a părut mai ales poziţia preşedintelui Consiliului Judeţean, care consideră reproşurile şi protestele din ultima vreme - ştiind că orice lucrare într-un sit UNESCO trebuie controlată, fiind vorba despre o zonă protejată - drept „chestie politică". Aşa crede şi susţine el! într-un anumit moment era chiar revoltat, atunci când i se atrăgea atenţia, cu legea în mână, spunându-i-se că „500 de metri distanţă de cetate nu aveţi dreptul să săpaţi şi să executaţi lucrări". Acolo,într-adevăr,în sanctuarul naşterii şi al istoriei noastre, o spun şi istoricii care, an de an, scormonesc, cu studenţii lor, pământul palmă cu palmă, cele 260 de terase, amenajate pe o suprafaţă de patru kilometri, pot oferi foarte multe surprize, 95% din situl arheologic fiind încă sub semnul necunoscutului. Până acum n-au fost găsiţi vinovaţii. Totuşi, cine îşi permite să intre cu buldozerul în istoria noastră? LAZĂR LĂDARIU ( SECVENŢA ) La Casa Memorială,AVRAM IANCU”din Târgu-MureşY~k. * AVRAM IANCU RĂMÂNE PURUREA MĂREŢ ÎN CONŞTIINŢELE NOASTRE! în prezenţa unui select şi numeros public, reprezentând Societatea Cultural-Patriotică „AVRAM IANCU", Filiala Târgu- Mureş, Despărţământul Central Judeţean Mureş al ASTREI, Uniunea Naţională „Vatra Românească", şi Asociaţia „Noua Dreaptă", miercuri, 14 septembrie 2011, a fost organizat un simpozion închinat „Crăişorului munţilor" şi al moţilor, Avram Iancu, de la a cărui trecere în nemurirea conştiinţei românilor s-au împlinit. Prof. ALEXANDRU CIUBÎCĂ, membru în Consiliul de conducere al Societăţii Cultural-Patriotice „AVRAM IANCU”, Târgu-Mureș (Continuare în pag. a 5-a) . De 21 de ani,în România,„normalitatea pe dos"!? Nu este greu să constaţi că, în România ultimilor 21 de ani, am asistat la o perpetuă rocadă, alternanţă a guvernelor şi doctrinelor, încât, acum-dar, mai ales,în 2012-e greu să ne mai exprimăm vreo opţiune. De ce? întrucât aproape toţi dintre cei care s-au succedat la Putere nu au făcut aproape nimic pentru cei care i-au ales. Unii - preocupaţi, mai ales, de propria prosperitate - n-au vrut (să se „sacrifice" în interesul tuturor!), alţii, pur şi simplu, nici n-au vrut, dar nici nu au putut. Iarăşi, de ce? Pentru lipsa de competenţă şi singura preocupare, de a se menţine la... ciolan! Ultimul exemplu în acest sens: Executivul condus (pe hârtie, nu şi în realitate) de Emil Boc. Dacă în alte ţări cu democraţie avansată, Executivul este peste tot, prin miniştrii săi, prin diriguitorul nr. 1 (primul-ministru), la noi, actualul şef al Guvernului este... cvasiinexistent. Rareori, dacă nu chiar deloc, Executivul condus de Boc (ca şi celelalte guverne, de altfel) a lucrat profesionist, în interesul cetăţeanului, în schimb, prin legile adoptate (nu o dată, prin ordonanţă de urgenţă) a fost „muls" de ultimele resurse, prin noianul de taxe şi impozite, schimbări ale codului fiscal şi câte altele. în plus, în această perioadă - ne referim acum la cei 21 de ani - perioadă scurtă pentru istorie, dar lungă într-o viaţă de om - s-a minţit atât de mult, încât ne-ar trebui cel puţin două numere de ziar să le înşirăm, chiar şi numai parţial. Am trăit (trăim încă), cum bine remarca un analist politic, „normalitatea pe dos". Şirul acestor ani nefericiţi a făcut ca acum, în 2011, să vorbim de „dezumanizarea unei naţiuni". Guvernul, preocupat doar de lupta şi sforăriile politice interne (atâta ştie, asta face), parcă-i chiabul. L-aţi auzit pe Boc să facă o analiză lucidă şi exhaustivă a situaţiei României, în afara bălmăjelilor despre „performanţele Cabinetului, cel mai bun din Europa"? Nu! Şi nici nu o să auziţi. Şi ştiţi de ce? Pentru că nu poatenu are GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 3-a)