Cuvântul Liber, septembrie 2014 (Anul 26, nr. 168-188)

2014-09-12 / nr. 176

r P /«IfORIAl,A PfiGINI CERNITE DIN GOLGOTfi fiRDEfILCILCII arcurgând documentele personale, adunate din 1990 încoace, ca gazetar, ca scriitor, ca român căruia totdeauna, până la cei 75 de ani, i-a păsat de soarta neamului său, a suferit împreună cu el, luptând ca această ţară să rămână rotundă, pentru a o lăsa moştenire, aşa cum ea a fost făurită la Unirea cea Mare de la Alba lulia, la 1 Decembrie 1918, mai zilele trecute am avut prilejul să dau peste o situaţie documentară, întocmită, la 12 noiembrie 1992, de colonelul (r.) Vasile T. Suciu, despre bisericile româneşti dărâmate, distruse, batjocorite de către autorităţile statului ungar, cu sprijinul populaţiei locale, pe timpul Diktatului de la Viena din 30 august 1940. Bisericile aveau, în acele vremuri cumplite, soarta românilor ardeleni în faţa furiei dezlănţuite a bolnavilor de nostalgia dinaintea Trianonului. Sub acea veşnică dictatură a minorităţii transilvane, sub durere, terorism şi lacrimi, sub apăsarea armată a Budapestei cădeau până şi bisericile, lăcaşurile sfinte ale neamului născut creştin, primul, prin Apostolul Andrei, în această Europă. Era vremea în care trupele Ungariei horthyste, contaminate de nazismul hitlerist, ocupau, în inima Ardealului, nordul unui teritoriu dintotdeauna românesc. Era vremea în care, preamărindu-l pe Horthy Miklós invadând Ardealul, amiralul fără mare, cu instinct acaparator, călare pe cal alb, honvezii lui ocupau Oradea, Baia Mare, Clujul, Bistriţa, Târgu-Mureş, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Zalăul, Reghinul, pe o hartă a invaziei şi a stăpânirii vremelnice. Totul într-un marş grandoman, sub entuziasmul şi salutul hitlerist, cu mâna întinsă, a populaţiei maghiare, delirante, primindu-i pe „eliberatori" sub arcuri de triumf! Sub dictatura horthysto-fascistă, în perioada 1940-1944, au căzut, sub tăişul urii dezlănţuite a ocupantului vremelnic. (Continuare în pag. a 3-a) LAZAR LAZAR­IU COMENTARIU IMPOZITUL PC ClfIDIAI SI PC CONSTRUCŢII SPCCIRLC!­r ! în ultimul timp, s-a discutat mult despre impozitul pe clădiri şi construcţii speciale şi de modificările noului Cod Fiscal, care urmează să intre în vigoare din 2015. Impozitul pe construcţii este nou şi complementar impozitului pe clădiri. Diferenţa constă în modul de calcul al taxei care se face în funcţie de statutul contribuabilului - persoană fizică sau juridică. Din 2015, diferenţa va fi în funcţie de destinaţia clădirii - rezidenţială sau comercială. La comercială urmând să intre spaţiile de birou şi cele cu destinaţie comercială şi alte destinaţii care nu sunt utilizate ca locuinţe. Persoanele fizice vor fi impozitate după o grilă de valori impozabile/m2, la care se adaugă un coeficient de corecţie fiind determinat de rangul locuinţei, la care se ia în calcul, în funcţie de suprafaţă şi o majorare a bazei impozabile. Important de menţionat e faptul că, în proiectul noului Cod Fiscal nu se mai regăseşte impozitul majorat pentru persoanele care au în (Continuare în pag. a 3-a) IOAN HUSAR I Prefectura Mureş atacă în instanţă hotărârile de aprobare a memorandumului privind înfiinţarea Ţinutului Secuiesc! Dr. Liviu Vasile Oprea, prefectul judeţului Mureş, a declarat că instituţia pe care o con­duce a atacat în instanţa de contencios administrativ hotărârea Consiliului Local Ghindari privind susţinerea memorandumului de înfiinţare a Ţinutului Secuiesc şi declararea limbii maghiare ca limbă oficială în această regiune. în plus, urmează ca Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş să mai atace în contencios administrativ şi alte două hotărâri similare, adoptate de Consiliile Locale Miercurea Nirajului şi Vărgata. „în judeţul Mureş, există trei consilii locale care au adoptat hotărâri (Continuare în pag. a 2-a) (L.P.) Guvernanţii români cedează suveranitatea naţională! Prin localităţile judeţelor Harghita şi Covasna, preşedinţii Consiliilor Judeţene şi primarii se prefac doar că respectă legea şi hotărârile judecătoreşti definitive, în privinţa arborării pe instituţiile Statului Român a steagului secuiesc. Din păcate, în Harghita şi Covasna aplicarea legii ..........­se negociază politic cu UDMR,­^ SECVENŢA struţo-cămila stăpână a zonei, aflată­­ la guvernare. „Atât UDMR, tovarăşă­­ de guvernare cu PSD, cât şi celelalte formaţiuni politice maghiare, PCM şi PPMT, duc o luptă agresivă de epurare etnică a românilor din zonă şi de alungare a autorităţii Statului Român din cele două judeţe, cu sprijinul tacit al guvernelor de la Bucureşti, de această dată al PSD şi al liderilor care conduc acest partid, Liviu Dragnea şi Victor Ponta. Păcat că, pe zi ce trece, în Harghita şi Covasna, Guvernul Ponta cedează suveranitatea naţională a României în favoarea extremiştilor maghiari, care luptă pentru autonomia teritorială, pe criterii etnice, a maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc." Drapelul României - conform sursei Dan Tănasă blog­­ lipseşte de pe sediul Primăriei din Cristuru Secuiesc, condusă de Rafai Emil (UDMR), „în schimb, steagul secuiesc stă arborat pe frontispiciul instituţiei publice lo­cale. Pe clădirea primăriei este amplasată şi inscripţia «Varoshaza», specifică administraţiei publice din Ungaria, ilegală şi ea,încălcare flagrantă a legii. Pe sediul Primăriei din Porumbeni (primar Gyerko Levente - UDMR) a fost, ce-i drept, arborat Tricolorul, a fost amplasată plăcuţa cu denumirea în limba română, însă în continuare-i arborat, ilegal, steagul secuiesc. Aşadar, steagul secuiesc flutură, liniştit, în judeţul ministrului Apărării - Mircea Duşa". LAZĂR LĂDARIU Distinşi dascăli, stimaţi părinţi, dragi elevi, începutul unui nou an şcolar ne oferă prilejul de a vă adresa urări de bine, sănătate şi putere de muncă, tuturor celor care, azi, cu bucurie, emoţie şi speranţă, păşiţi din nou pragul şcolii,încrezători în valoarea şi forţa tinerei generaţii. Şcoala mureşeană se înscrie printre componentele „cărţii de vizită" a municipiului nostru, rod al unui renume Dr. DORIN FLOREA, primarul Municipiului Târgu-Mureş CLAUDIU MAIOR şi PETI ANDRAS, viceprimari (Continuare în pag. a 2-a) udeţeanâ( •Vi­U­R­F ), J.11 Mesajul Prefectului judeţului Mureş cu ocazia începerii noului an şcolar . Şcolile îşi deschid, din nou, larg porţile cunoaşterii pentru a-i primi pe elevii mureşeni şi, deopotrivă, pe dascălii lor, cei care le vor îndruma paşii de-a lungul noului an şcolar. Guvernul României a sprijinit, în permanenţă, învăţământul prin programele derulate la nivel naţional: Programul „Cornul şi laptele", Programul de acordare a rechizitelor şcolare gratuite pentru elevii proveniţi din mediile Prefectul judeţului Mureş, dr. VASILE LIVIU OPREA (Continuare în pag. a 2-a)

Next