Cuvântul Libertății, aprilie 2016 (Anul 28, nr. 8012-8037)

2016-04-23 / nr. 8031

10 / cuvântul libertății Relațiile dintre Marea Britanie și SUA vor fi slăbite în cazul unui Brexit Relațiile dintre Marea Britanie și Statele Unite vor fi slăbite dacă votul pentru Brexit este favora­bil, spune fostul vicepremier Nick Clegg, în încercarea de a pleda pentru rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană. Abilita­tea Marii Britanii de a influența politici legate de comerț, schim­bări climatice sau contraterorism și "­spionaj ” este crescută puter­nic de apartenența la Uniunea Eu­ropeană, spune Clegg. “Dacă vom alege să părăsim UE, vom vota pentru a ne diminua poziția și influența. Vom reduce relațiile cu vecinii apropiați și ne vom face mai puțin influenți, și, prin ur­mare, mai puțin valoroși pentru verii noștri americani ”, a spus el. Având în vedere că sondajele arată că rezultatul votului din 23 iunie va fii strâns, premierul David Ca­meron încearcă să strângă tot mai mult suport pentru a convinge britanicii să voteze pentru rămâ­nerea Marii Britanii în UE. Tot mai mulți cetățeni ucraineni se folosesc de pașapoarte moldovenești false pentru a ajunge în UE Tot mai mulți cetățeni ucraineni încearcă să obțină pașapoarte moldovenești, apelând inclusiv la mijloace ilegale, întrucât aceste documente de călătorie le pot fa­cilita accesul în spațiul Uniunii Europene, relatează cotidianul Pravda. In ultimii 5 ani, peste 1.200 de ucraineni au depus ce­reri pentru deveni cetățeni ai Re­publicii Moldova. Totodată, în perioada 2011-2015 au fost inden­­tificate 216 cazuri în care mai mulți ucraineni și-au procurat pa­șapoarte moldovenești false, iar în alte 41 de cazuri au fost înregis­trate tentative de obținere ilegală a cetățeniei moldovene, relatează publicația ucraineană, citând in­formații publicate de site-ul mol­dovean A­nticorupție. md. Interes­ul manifestat de ucraineni pentru documentele de călătorie moldo­venești se explică prin faptul că persoanele cu cetățenie moldove­nească pot circula fără vize în spa­țiul comunitar, prin intermediul Parteneriatului Estic. Armata rusă a finalizat deminarea zonelor istorice ale orașului sirian Palmyra Armata rusă a finalizat demi­narea sitului arheologic din ora­șul sirian Palmyra, care a fost ocu­pat până în martie de membri ai rețelei teroriste Stat Islamic. “Mi­siunea deminării în partea istori­că a orașului Palmyra a fost fina­lizată ”, a declarat generalul rus Iuri Stavițki. Orașul Palmyra a fost eliberat în martie de armata siriană, cu sprijinul aviației mili­tare ruse. Organizația teroristă sun­­nită Stat Islamic a ocupat circa un an orașul sirian Palmyra. Amfi­teatrul roman din Palmyra este în­scris în patrimoniul UNESCO. externe, sâmbătă, 23 aprilie 2016 Barack Obama va vizita Hiros­hima, aceasta fiind prima vizită a unui președinte american în exer­cițiu în orașul japonez distrus de o bombă atomică lansată de un bom­bardier american, în urmă cu 71 de ani, relatează cotidianul japonez Nikkei. Președintele Obama ar urma să efectueze această vizită după summit-ul G7 programat luna viitoare. Citând un oficial ame­rican, cotidianul japonez relatează că Washington-ul plănuiește să propună o vizită pentru data de 27 mai, la finalul summit-ului. Oficia­lii din cadrul Ministerului japonez de Externe nu au confirmat deo­camdată aceste informații. O vizi­tă prezidențială la Hiroshima ar stârni controverse în Statele Uni­te, în cazul în care ar fi percepută drept o scuză pentru acțiunile ame­ricane din urmă cu 71 de ani. Ma­joritatea cetățenilor americani con­sideră bombardarea orașelor Hiros­hima și Nagasaki, la 6 august, res­pectiv 9 august 1945, ca fiind jus­tificate de nevoia de a încheia răz­boiul. Pe de altă parte, marea ma­joritate a japonezilor consideră bombardamentele ca fiind nejusti­ficate. In cursul unei vizite efec­tuate la Hiroshima, în această lună, secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat că Obama ar dori să viziteze orașul, completând că nu știe dacă programul președin­telui, cu ocazia prezenței sale în Japonia pentru Summit-ul G7, îi va permite acest lucru. Obama va vizita Hiroshima, la 71 de ani dupt ce orașul a fost distrus de o bombă atomică americană Circa 2,2 miliarde de persoane, expuse riscului de infectare cu virusul Zika Peste două miliarde de persoa­ne trăiesc în zonele în care există riscul răspândirii virusului Zika, potrivit unui studiu care include hărți detaliate prezentat de publi­cația eLife. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat Zika urgență medicală pe 1 februarie, iar săptămâna trecută Centrul ame­rican pentru Controlarea și Preve­nirea Bolilor a confirmat existența unei legăturii între Zika și micro­­encefalie, malformație care apare la nou-născuți sub forma unui cap subdezvoltat, ceea ce duce la gra­ve probleme de sănătate și chiar la decesul acestora. Studii recente susțin că ar exista legături și între virusul Zika și sindromul Guillain- Barre, care poate determina para­lizie temporară. Conform ultimelor cercetări, s-a dovedit mult mai compl­icată cartografierea zonelor în care se poate răspândi Zika decât definirea locurilor în care poate su­praviețui. “Sunt primele hărți care intregrează datele pe care le avem despre Zika - hărțile anterioare erau bazate pe teoria că virusul Zika se comportă ca dengue sau Chikun­gunya”, a declarat Olivier Brady de­­la Universitea Oxford, unul dintre cercetătorii participanți la realiza­rea respectivelor hărți. “Suntem primii care adaugă detalii precise despre condițiile geografice și de mediu pe care le avem la dispoziție în cazul Zika”, a adăugat Brady. Identificând zonele în care Zika se poate dezvolta, cercetătorii ar pu­tea anticipa zonele în care virusul s-ar răspândi. Cercetătorii au con­firmat ipoteza potrivit cărei vaste arii din America de Sud, centrul actua­lei epidemii, sunt supuse riscului de răspândire. Dar și zone întinse din Africa și Asia sunt vizate de acest risc. “Țânțarii (Aedes) sunt doar una dintre condițiile necesare răspândi­rii virusului Zika, dar există o varie­tate de alți factori”, a precizat Bra­dy, adăugând că “trebuie să fie su­ficient de cald ca virusul Zika să se multiplice înăuntrul țânțarilor-gaz­­dă și o populație suficient de mare pentru a fi transmis”. Cu toate aces­tea, studiul nu poate răspunde în­trebării de ce nu au fost raportate încă atât de multe cazuri. Una din­tre explicații este că populația a de­venit imună la acest virus, pe fon­dul numărului mare de cazuri, iar o alta că mulți dintre pacienți să fi fost diagnosticați greșit cu alte infecții precum malaria sau febra dengue. Europa nu pare a fi afectată prea mult de această epidemie, ceea ce s-ar putea schimba dacă sunt iden­tificate și alte specii de țânțari care pot transmite virusul Zika. Bilanțul cutremurului din Ecuador a ajuns la 587 de morți și 8.340 de răniți O replică având magnitudinea de 6,0 grade s-a produs, joi, în Ecuador, la cinci zile de la cutremurului de 7,8 grade în care au murit cel puțin 587 de persoane, potrivit ultimului bilanț al autorităților ecuadoriene. Conform Institutului american de Geofizică (USGS), epicentrul seismului de soi, ca replică a celui produs sâmbătă noapte, a fost localizat la 100 de ki­lometri nord-est de orașul Portovie­­jo, una dintre cele mai afectate zone alături de orașul Pedemares. Replica s-a produs la zece kilometri adânci­me. Președintele Rafael Correa a scris pe contul de Twitter că joi s-au pro­dus trei replici ale cutremurului de sâmbătă noapte, dintre care cea mai puternică având magnitudinea de 6,0 grade. în urma cutremurului de sâm­bătă, cel mai puternic din ultimele zeci de ani din Ecuador, 8.340 de persoa­ne au fost rănite, 155 sunt date dis­părute și peste 2.000 de clădiri au fost distruse, susține guvernul ecuadorian. Circa 14.000 de membri ai serviciilor de securitate participă la operațiunile din țară. Statele Unite au confir­mat că printre victimele decedate se află și cetățeni americani, iar premierul canadian, Justin Trudeau, a precizat că și doi cetățeni canadieni figurează în bilanțul celor decedați. între aceștia se află și o misionară din Irlanda. Președintele Rafael Cor­rea a declarat că reconstruirea ora­șelor distruse va costa miliarde de dolari, în condițiile în care econo­mia țării este deja afectată de prețu­rile de pe piața petrolului. Guvernul a anunțat că Banca chineză de Dez­voltare a acordat un ajutor de două miliarde de dolari țării pentru finan­țarea investițiilor publice necesare în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade. Cutremurul s-a pro­dus sâmbătă la ora locală 18.58 (02.58) ora României, în apropiere de orașul Muisne de pe coasta de vest a țării, fiind resimțit în aproape toată țara, dar și în Columbia.

Next