Cuvîntul Nou, aprilie 1971 (Anul 4, nr. 290-315)
1971-04-20 / nr. 306
P** 2 »• i i i i i i i i i i i i i i i « i i i i i i i i i i i i i i Î i i i i ii 1 Vacantă în familie Urmarindu-le cu privirea, stînd de vorba cu ele, n-am avut nici o clipa impresia ca acest colectiv s-ar detaşa, printr-un specific anume, de altele , o curte de şcoală obişnuita, fetiţe, numai fetiţe, antrenate şi preocupate de nivelarea unui teren, aceleaşi, întretăieri de voci, de apelative, de rîsete. Doar în momentele de odihnă, ceva neobişnuit, „ciorchinele“ de copii ce „creşteau“ imediat în jurul învăţătoarelor, afecţiunea reciproca, fiecare voia să se facă auzit sa primească o laudă, o mîngîiere şi după ce primea, din nou se împrăştia stolul şi iar se adunau. Aşa cum s-a adunat, într-o clipă şi în jurul meu, cînd m-am lăsat asaltată, avalanşa de întrebări, de curiozitatea de-a şti cum „se vede“ prin ochelarii mei de soare, de ce scrie pixul meu şi roşu şi verde şi albastru şi în sfîrşit de ce scriu, pentru cine scriu, daca ziarul ajunge şi la Braşov... — De ce vrei sa ajungă şi la Braşov ? — Acolo e mama. Va vedea scris: Hampu Anişoara... Nu, n-a venit niciodată la mine. îmi scrie... dacă mi-o mai amintesc ? Sigur, e brunetă şi tare frumoasă... Şi apoi, a plouat cu informaţii, cu confesiuni; veniseră majoritatea aici, la Casa de copii, şcolari din Tîrgu Secuiesc de la Casa de copii preşcolari din aceeaşi localitate. Erau acum în vacanţă şi aproape toate cele 106 eleve şi-o petreceau aici. Cum ? — In general avem activităţi în aer liber — ne spune tovarăşa directoare Margareta Incze: aranjarea grădinii, a parcului; am primit un lot de la C.A.P. , pe care vom începe lucrările• Chiar acum, ne-am întors dintr-o excursie de 3 zile la București, la care au participat 40 de eleve din clasele V-VilI, pentru fiecare dintre ele a fost primul prilej nu numai de a vizita Bucureştiul ci şi de a vedea un oraş mare, cu specificul de viaţa şi civilizaţie pe care le implica. Ar fi vizitat Muzeul de istorie a P.C.R., Muzeul „Antipa“, Muzeul Satului, Parcul libertăţii, Intercontinentalul, Magazinul „Victoria“ ... Vom vizita, de asta dată întreaga familie, platforma industrială de aici şi programul obişnuit: vizionări de filme, teatru, orele de club. Vom da, de asemenea, în cinstea aniversării semicentenarului partidului nostru, primul spectacol la Casa de cultură din oraş, la începutul lunii mai, un spectacol variat, pe care acum, în vacanţă îl definitivăm d Între timp sosise ora mesei; curtea era goală, dar nisipul mai păstra urmele proaspete ale acelora care, aici la Casa de copii, de copii şcolari din Tîrgu Secuiesc, formau o familie unită, instruită şi educată după principiile civilizaţiei noastre socialiste — toate acestea mulţumită grijii pe care o poartă partidul nostru pentru educarea generaţiilor tinere de astăzi — constructorii, maturi de mîine. ANNA COŢIE Vedere din Tîrgu Secuiesc Foto : A. BARTHA La C.A.P. Cernat (Urmare din pag. I) prin calitatea mai bună a acestora faţă de anii precedenţi, fapt care le va permite să obţină şi producţii mai mari. Au existat însă şi unele fapte care contravin măsurilor agrotehnice recomandate şi care produc pagube prin scăderea producţiei. Astfel de aspecte au întâlnit zilele trecute, la C.A.P. Cernat, specialiştii Direcţiei generale a agriculturii. în această unitate plantatul cartofilor s-a început tîrziu şi se desfăşoară foarte încet, cu toate că numărul suficient al maşinilor de plantat, ar fi permis cooperatorilor să termine din timp cu această lucrare. Că nu s-a întâmplat aşa se datoreşte în primul rând organizării defectuoase a sortării cartofilor, mobilizării slabe a cooperatorilor la această lucrare cât şi datorită sistemului de umplere a maşinilor de plantat cartofi folosind furca, metodă constatată de brigada a II-a din satul Albiş, condusă de brigadierul Kakas József. Această brigadă, la 16 aprilie a transportat în cîmp o cantitate apreciabilă de cartofi care au fost lăsaţi în grămezi neacoperite, în timpul nopţii, cartofii aflaţi la suprafaţa grămezii au îngheţat, iar a doua zi plantatul a continuat fără a separa cartofii îngheţaţi de cei sănătoşi. Ne putem da seama ce densitate de plante se realizează in astfel de condiţii şi ce producţii vor fi obţinute de pe acele tarlale. Asemenea fapte se întîmplă acolo unde lipseşte controlul şi îndrumarea din partea specialiştilor şi a conducerii cooperativelor, fiind sancţionate sever de către Direcţia generală a agriculturii. Datorită dezvoltării impetuoase a ştiinţei şi a descoperirilor ştiinţifice se vorbeşte astăzi de o „explozie informaţională“. Cantitatea de informaţie este atît de mare incit în domeniul recepţionării, stocării, prelucrării şi transmiterii ei se face uz de computere. Se apreciază că astăzi sunt în viaţă 90 la sută din numărul oamenilor de ştiinţă care au existat vreodată. De asemenea, se estimează că, cunoştinţele ştiinţifice se dublează de 10—12 ani. Deci, dacă vrem să ţinem pasul cu ele trebuie să ne dublăm pregătirea la acest interval de timp. Se arată că, pe parcursul activităţii sale pînă la pensie, un cercetător trebuie să ştie de 4—5 ori mai mult decît ceea ce ştia la terminarea facultăţii. De aici necesitatea perfecţionării continue a cunoştinţelor (reciclării) exprimată in hotărîrile recentei plenare a C.C. al P.C.R., concretizată în Legea privind perfecţionartea pregătirii profesionale, primită cu deosebită satisfacţie în întreaga ţară. Ştiinţa a devenit astăzi o forţă de producţie nemijlocită. Marea producţie (spre deosebire de mica producţie mai mult sau mai puţin meşteşugărească) are nevoie imperioasă de ştiinţă, fără de care nu se poate dezvolta. Ştiinţa pătrunde în producţie spre a organiza şi conduce ştiinţific marea producţie (ştiinţa conducerii) spre a planifica şi prospecta dezvoltarea producţiei (mai ales în sistemul socialist unde funcţionează legea dezvoltării planice a economiei naţionale) ; ştiinţa pătrunde în producţie spre a găsi soluţiile cele mai înaintate sub raport tehnologic şi cele mai eficiente din punct de vedere economic etc. Ia noi, in ţară, în documentele de partid şi de stat s-a exprimat adesea cerinţa apropierii ştiinţei de producţie, s-au înfiinţat laboratoare uzinale şi institute de cercetări departamentale care să I■■servească cît mai prompt şi eficient producţia. In ştiinţa contemporană se manifestă tendinţa unificării, cercetării fundamentale cu cercetarea aplicativă. Desigur, este unanim recunoscut că ştiinţa are nevoie şi de o cercetare fundamentală destinată cerinţelor intrinseci ale ştiinţei. Dar ştiinţa trebuie să aibă şi o finalizare aplicativă. Ştiinţa nu poate fi concepută ca „ştiinţă de dragul ştiinţei“, sau „ştiinţă pentru ştiinţă“ ci ca ştiinţă pentru producţie, pentru dezvoltarea progresivă a societăţii, pentru satisfacerea nevoilor ei materiale şi spirituale. De aceea, în documentelede partid şi de stat s-a subliniat adesea unitatea dintre cercetarea aplicativă şi cercetarea fundamentală, s-a exprimat necesitatea ca cercetarea ştiinţifică să fie finalizată într-un termen cît mai scurt. Matematizarea este o altă particularitate a ştiinţei contemporane. Ea se produce în extensiune (matematica pătrunde în tot mai multe, ştiinţe) cît şi în intensiune (matematica pătrunde tot mai profund intr-o serie de ştiinţe). Este o realitate, că, după ce matematica a pătruns mai întîi în fizică, chimie, astronomie, ştiinţele tehnice etc., a continuat mai apoi să pătrundă în ştiinţele sociale şi umane : ştiinţele economice, psihologie, lingvistică, logică etc. Se vorbeşte astăzi de econometrie, de psihometrie, de lingvistică matematică,, de logică matematică etc. După cum se ştie, realitatea are o latură cantitativă şi una calitativă ce trebuiecercetate in unitatea lor. Cercetarea calităţii în profunzime se face însă , cu mijloace ştiinţifice cantitative, de natură matematică. Matematica îndeplineşte o funcţie metodologică şi euristică (de descoperire) în ştiinţa contemporană, este un instrument fertil şi eficace indispensabil cercetării, chiar dacă acest lucru nu a fost înţeles şi preţuit îndeajuns întotdeauna, în strînsă legătură cu pătrunderea matematicii în ştiinţa contemporană, prin însăşi această pătrundere are Ioc un proces de axiomatizare şi formalizare a ştiinţei. Tinzând să fie cit mai riguroasă ştiinţa merge spre o reconstrucţie axiomatică (se clădeşte pe bază de axiome) părăsind tot mai mult limbajul obişnuit, adesea echivoc, adoptînd un limbaj formalizat compus din sisteme de semne, univoc definite şi din reguli precise de deducere a semnelor unele din altele, de operare algebrică cu ele. Pe această cale scade la minimum riscul erorii, creşte precizia şi concizia exprimării. Deocamdată, numai matematica este în mai mare măsură formalizată şi axiomatizată. Se ştie, de pildă, că geometria lui Euclid a fost clădită pe cele cinci grupuri de axiome. Geometriile non-euclidiene (Lobacevschi- Bolyai, Riemann etc.) au luat naştere tot pe baze axiomatice, prin modificarea postulatului al cincilea al lui Euclid. Desigur, se poate pune întrebarea : vom renunţa definitiv, în viitor, ■ la limbajul obişnuit şi vom adopta exclusiv un limbaj formal? Categoric, nu. Este foarte probabil că omul va poseda simultan pe scară tot mai largă, un limbaj formal în care să se înţeleagă şi cu calculatoarele şi un limbaj natural în care să-şi exprime sentimentele, să creeze poezie, proză ; omul se va exprima simultan ştiinţific şi poetic. Se observă, de asemenea, un proces de diversificare a ştiinţei contemporane. Coroana arborelui ştiinţei se ramifică tot mai mult. Acest fenomen corespunde tendinţei dezvoltării analitice a ştiinţei înaintării ei pe zone înguste, tot mai profund. Aşa se face că au apărut o multitudine de ştiinţe noi, odinioară necunoscute. Ele au luat naştere din capitole ale „ştiinţei-mamă", transformîndu-se în discipline de sine stătătoare, dar mai ales au apărut la zonele de contact dintre mai multe ştiinţe, fapt pentru care se şi numesc ştiinţe de contact, de graniţă, adiacente, interdisciplinare etc. Aceste ştiinţe apărute între ramurile arborelui ştiinţei, pe aşa-numitele „zone ale nimănui“ neglijate pînă acum de ştiinţe se dovedesc a fi cele mai fertile. Cele mai noi şi senzaţionale descoperiri se fac în aceste zone. Ştiinţă de graniţă ca : biofizica, biochimia, geofizica, geochimia, chimia fizică, biogeochimia logica matematică, psihologia socială, bioingineria, psihologia inginerească etc., sunt tot mai mult apreciate, pentru rezultatele aduse în patrimoniul cunoaşterii ştiinţifice. Este de presupus că arborele ştiinţei se va ramifica tot mai mult, că în viitor vor apare noi discipline ştiinţifice de graniţă, necunoscute în prezent, că tabloul ştiinţei aşa cum îl cunoaştem noi astăzi va deveni tot mai complex. Paralel cu diversificarea ştiinţei, cu cercetarea tot mai analitică, se observă un fenomen invers de integrare a ştiinţelor în discipline complexe, cu caracter sintetic. Ştiinţa contemporană prezintă o dezvoltare analitică-sintetică, de analiză prin sinteză, sau de sinteză analitică. Cibernetica este exemplul cel mai edificator în acest sens. La nivelul ei cooperează ştiinţe tehnice (electronica, telecomunicaţiile etc.), ştiinţe matematice, ştiinţe sociale, ştiinţe ale naturii (fiziologia activităţii nervoase superioare) şi ştiinţe umane (psihologia, logica etc.). Ergonomia, la nivelul căreia conlucrează ştiinţe tehnice, economice, psiho-sociologice etc. se înscrie tot în această categorie de ştiinţe, cît şi altele. Cooperarea sintetică a ştiinţelor favorizează elaborarea metodelor şi limbajelor comune, descoperirea structurilor comune. Se şterge tot mai mult hotarul rigid dintre ştiinţe, ieşind în evidenţă unitatea în diversitate a sistemului ştiinţelor. In fond toate ştiinţele au acelaşi scop, să contribuie la cunoaşterea lumii şi la transformarea ei în folosul omului. Caracterul sintetic al dezvoltării ştiinţei contemporane se reflectă în planurile instituţiilor de învăţămînt superior prin tendinţa ca, paralel cu specializarea îngustă, să se dea o pregătire mai largă şi în domeniile învecinate. Din complexitatea ştiinţei contemporane, din tendinţa ei de integrare, decurge necesitatea cercetării în echipă, complexă. Astăzi un cercetător oricît de bine pregătit ar fi, mai ales în domeniul ştiinţelor adiacente şi al celor complexe, trebuie să-şi desfăşoare cercetarea în echipă complexă (inginer, economist, medic, fiziolog, psiholog, matematician, estetician, sociolog etc., etc.). In ştiinţa contemporană, ţinînd seama că ne găsim în cea de-a doua revoluţie ştiinţifico-tehnică, creşte tot mai mult rolul ştiinţelor tehnice. Acest fapt se observă şi în procentul alocaţiilor scalelor în domeniul cercetărilor tehnice, nut şi în creşterea planurilor de învăţămînt superior tehnic. Acest aspect este prezent şi în ţara noastră, legat de dezvoltarea continuă a bazei tehnico-materiale a societăţii socialiste. Complexitatea ştiinţei contemporane, cercetarea ei tot mai în profunzime şi în extensiune a determinat caracterul tot mai complex al aparaturii decercetare. Se utilizează în cercetarea actuală eiclotroane, sincrofazotroane, aparate speciale de măsură și control, tehnici fotografice, cinematografice, de televiziune, microscoape electronice, microscoape ionice, radiotelescoape etc. E greu să se mai conceapă astăzi, în unele domenii, cercetarea ştiinţifică fără o asemenea aparatură. Cu ajutorul microscoapelor electronice şi ionice s-a ajuns la mărirea imaginilor de 10 milioane de ori, iar cu ajutorul radiotelescoapelor s-a ajuns, în macrocosmos, pînă la 12 miliarde de ani lumină, recepţionîndu-se semnale de la sursele cvasistelare, cele mai îndepărtate repere la care a ajuns omul, deocamdată, în univers. Este cert că aparatura de cercetare va deveni tot mai complexă, mai perfecţionată, iar aria de cunoaştere va creşte direct proporţional cu ea. Ţinînd seama de trăsăturile comentate mai înainte, în strînsă legătură cu ele, ştiinţa contemporană a căpătat un caracter internaţional. E adevărat că fiecare ţară îşi dezvoltă cu precădere disciplinele ştiinţifice de, care are cea mai mare nevoie Are loc între ţări transferul reciproc de informaţie, asistenţă ştiinţifică şi tehnică, vînzări de patente etc Ţara noastră cumpără patente din alte ţări, dar în acelaşi timp prin politica de dezvoltare corespunzătoare a cercetărilor proprii, dusă de statul şi partidul nostru vinde patente, transferă valori în circuitul mondial al ştiinţei şi tehnicii prin valorificarea raţională a potenţialului ştiinţific, tehnic şi uman al ţării noastre. Desigur, ştiinţa se dovedeşte a fi o armă cu două tăişuri : unul îndreptat spre progres, spre satisfacerea cerinţelor materiale şi spirituale ale umanităţii în era civilizaţiei tehnice, altul îndreptat împotriva omului şi a umanităţii mai ales prin politica dusă de cercurile imperialiste belicoase. Nu uităm că aceeaşi ştiinţă şi tehnică a creat sateliţii artificiali şi rachetele cu ajutorul cărora investigăm planetele din sistemul nostru solar, dar a creat şi cumplite arme nucleare de exterminare în masă, acumulate în stocuri suficient de mari spre a pune sub semnul întrebării însăşi speţa umană. Ţara noastră, prin politica ei de pace şi largă cooperare internaţională preţuită cum se cuvine pe plan mondial, a atras adesea atenţia opiniei publice mondiale asupra acestui pericol. Dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnicii contemporane este de natură să confirme tezele şi principiile filozofiei marxist-leniniste, să aducă noi date pentru dezvoltarea creatoare a acesteia, iar filozofia la rîndu-i are prilejul să cerceteze şi să generalizeze noile date ale ştiinţei contemporane, punînd în evidenţă trăsăturile şi particularităţile ei, militînd pentru o ştiinţă umanistă, pusă în serviciul umanităţii, pentru bunăsta-ea şi progresul ei multilateral. ION MORARU, lector universitar Filozofia marxis şi unele trăsături ale ştiinţei contemporane(il) ir--ii-ir-ii-irif-ii-ir-ir!iaaaac3aaanaa qiziaaacriaaaaiziaaaaaaannanaaa□ CUVÎNTUL NOU Filmul la sate între preocupare şi improvizaţie (Urmare din pag. 1) spectatorilor. Filmele bune, care apar des pe afişele cinematografelor orăşeneşti, sunt programate târziu, sau de loc. Suntem astfel adesea nevoiţi să mergem să le vedem la Tîrgu Secuiesc. De ce nu le-am putea vedea şi aici ? Foarte rare sunt şi filmele pentru copii. în trimestrul al doilea am primit doar două asemenea filme. De ce ? Iată în acest sens dialogul purtat cu tovarăşul Iosif Szöcs de la întreprinderea cinematografică judeţeană : — Care este cauza difuzării unor filme de calitate mediocră şi submediocră . — In ţară se difuzează anual cca. 120 de filme. Printre acestea, pe film de 16 mm, se trag 60 pînă la 80. Primim lunar 2 pînă la 6 dintre ele. După verificare, le difuzăm imediat. Cifra redusă nu ne oferă însă posibilitatea selecţionării lor, astfel incit suntem nevoiţi să le difuzăm pe toate, bune sau rele. Noi nu putem cere filme. Mai întîi , de toate pentru că nu cunoaştem din timp filmele care se vor difuza, apoi pentru că nu avem o asemenea posibilitate. De aici decurge şi lipsa unor sondaje a publicului, indispensabile bunului mers al difuzării filmelor. — Aspectul tehnic, de multe ori deficitar al prezentării filmelor, cum se explică ? — Un film trebuie să ruleze de 250 de ori. Fiind un județ mic noi nu-i putem asigura acest număr de rulări, deci rentabilitatea financiară. Ca urmare primim, după 125 de rulări, filme din alte judeţe, în alte situaţii noi suntem aceia care asigurăm filmului primele 125 de rulări. Cazul este desigur cel fericit. Celelalte însă... Aşa se explică sonorizarea defectuoasă a unora dintre filme, dar nu numai aşa. Unele filme noi, venite direct de la laboratorul din Mogoşoaia au sonorul... mut, sau aproape mut... Pînă aici toate „bune“ Dar prezentarea tehnică, adesea deficitară a unor filme, mai are şi alte cauze, de data aceasta mult mai puţin explicabile, cauze a căror rezolvare cade exclusiv în sarcina întreprinderii cinematografice judeţene. Dintre cei 70 de operatori care deservesc cinematografele săteşti, 10 sunt lipsiţi de calificare. Şi dacă ne gîndim că toate filmele care rulează în judeţ trec pe rind prin „mîinile“ fiecăruia, găsim şi o altă explicaţie, de data aceasta „rezolvabilă“ Este adevărat, o bună parte dintre aparatele de proiecţie sunt vechi, ele trebuie să fie, după o riguroasă „inventariere“, înlocuite cu altele noi. Dar adevărata învechire a aparatelor o dau nu numai anii lor de funcţionare ci şi felul în care se lucrează cu ele. Calificarea şi recalificarea operatorilor se impune deci ca o necesitate. Cit privește repertoriile (uneori fortuite din lipsă de rezerve de filme), acestea trebuie alese astfel încît filmele care se repetă să intereseze din nou, nu să umple oricum, niște goluri create din cauze, ce-i drept, obiective. ÎN LOC DE CONCLUZII Integrat într-un şir de activităţi de multă vreme încetăţenite, filmul reprezintă spre deosebire de alte arte, un indicator aproape exact al măsurii în care produsul artistic satisface gusturile şi cerinţele spectatorilor. Acestea trebuie pe măsura posibilităţilor de care se dispune, satisfăcute. Nu ne mai putem astăzi consola cu constatări de felul : ,’,în comuna X, altădată uitată printre munţi, rulează săptămînal 4 filme". Măsura valorii unei activităţi o dă astăzi calitatea, nu simpla ei existenţă. Sesiune de comunicări ştiinţifice (Urmare din pag. I) Muzeul judeţean din Sfîntu Gheorghe — organizatorul acestei manifestări — a deschis expoziţiile „Descoperiri arheologice din judeţul Covasna“ şi „Documente din istoria P.C.R. şi a mişcării muncitoreşti din judeţul Covasna“. Continuându-şi lucrările în şedinţe pe secţii, sesiunea a cuprins următoarele comunicări : Istorie — „Probleme din istoria veche a Transilvaniei“ (autor : dr. Ion Nestor, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România), „Săpăturile şi restaurarea monumentelor arhitectonice“ (autor : dr. Eugenia Zaharia), „Tezaurul de la Prejmer și pătrunderea economică romană -republicană în estul Daciei“ (autor : dr. Mitrea Bucur), „Unele probleme ale cercetării epocii feudale timpurii“ (autor : dr. Zoltán Székely, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice), „Legile rurale din Trei Scaune“ (autor : dr. Ştefan Imreh), „Situaţia ţăranilor secui după revoluţia din 1848 — 1849“ (autor : dr. Ákos Egyed) , Etnografie şi folclor — „Vocalele velare în graiul din Trei Scaune“ (autor : dr. Iuliu Marton), „Activitatea pedagogică a lui Apáczai Csere János“ (autor : dr. Iosif Szigeti), „Cîntecul curuţilor maghiari şi români din timpul retragerii lor în Moldova şi Ţara Românească“ (autor : dr. Iosif Faragó), „Rapsodul popular Ghiţă Baciu din întorsura Buzăului“ (autor : Constantin Stanca), „Prelucrarea pietrei în Poian“ (autor : dr. Ştefan Molnár), „Port secuiesc din ■Racoşul de Sus“ (autor : Clara Gazda), „Ceramica populară din Satul Nou“ (autor : Andrei Sereş). Ştiinţele naturii — „Prezenţa popîndăului şi bîrciogului în depozitele wanmiene din bazinul Sfîntu Gheorghe“ (autor: dr. Costin Rădulescu), „Note despre mamifere din Willanfrancha Inferior din bazinul Tîrgu Secuiesc — Sfîntu Gheorghe“ (autori P. Samson şi S. Kovács), „Contribuţii la cunoaşterea genului Viviparus“ (autor: Zoltán Kisgyörgy), „Flora vasculară din împrejurimile oraşului Tîrgu Secuiesc“ (autor : Andrei Kovács), „Date cu privire la evoluţia reţelei hidrografice a depresiunilor Ciucului“ (autor : Andrei Kristo), „Despre secţia de ştiinţe naturale a Muzeului Sfîntu Gheorghe“ (autor : Alexandru Kovács), într-o atmosferă entuziastă, participanţii la sesiune au adresat Comitetului Central al Partidului Comunist Român, personal tovarăşului Nicolae Ceauşescu , secretarul general al partidului, o telegramă în care, printre altele, se spune : Comunicările prezentate au subliniat pregnant rolul de călăuzitor al partidului, meritele deosebite în conducerea întregii activităţi politice, economice şi sociale din patria noastră, de care a dat dovadă de-a lungul celor 50 de ani de existenţă. Sub steagul glorios al Partidului Comunist Român, oamenii muncii — români şi maghiari — din judeţul Covasna, înfrăţiţi în muncă şi idealuri au obţinut, în anii socialismului, succese de seamă pe drumul dezvoltării complexe, impetuoase, a acestei regiuni, angajîndu-se să contribuie şi în viitor, cu întreaga lor capacitate de muncă şi creaţie, la îmbogăţirea tezaurului material şi spiritual al poporului român. Participanţii la lucrările sesiunii vă asigură pe dumneavoastră, iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, că nu vom precupeţi nici un efort, acum, în preajma istoricei aniversări a semicentenarului partidului nostru, pentru traducerea în viaţă a sarcinilor trasate de Congresul al X-lea, contribuind astfel la ridicarea patriei pe trepte tot mai înalte de civilizaţie, progres social şi bunăstare, pentru făurirea societăţii socialiste şi comuniste în scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România. CARATELE“ CONŞTIINŢEI II (Urmare din pag. 1) De la el aflăm despre o valoroasă iniţiativă a comuniştilor. Recent, ei au analizat într-o adunare generală a organizaţiei de bază, calitatea cărămizilor ce le realizează. Au inventariat cauzele care stînjeneau colectivul în eforturile sale pentru calitate şi — ca în orice unitate mică — în frunte cu şeful unităţii au trecut la acţiune cu deplină responsabilitate. Dintre principalele măsuri am reţinut două : schimbarea locului de excavare în carieră — loc curat, fără prundiş — şi asigurarea unui stoc de pămînt de 200 m.c. pentru macerat Deşi eficienţa acestor măsuri na evidentă, totuşi comuniştii din falnică nu s-au declarat mulţumiţi. Au apelat la întreg colectivul să exercite — fiecare la locul său de producţie — autocontrolul calităţii muncii. La presă, ca şi la banda transportoare, la încărcare, ca şi la stivuire în şoproanele uscătoare, fiecare bucată de cărămidă a fost supusă unui control exigent. Cuvîntul calitate — scris cu majuscule — a devenit de atunci cuvîntul de ordine — un cuvînt respectat de fiecare membru al acestei unităţi a industriei locale. — La noi — spunea secretarul Comitetului orăşenesc de partid — conştiinţa semăsoară un „carate“. Aceste „carate“ hotărăsc în final soarta producţiei, calitatea ei. Şi, tot ele definesc omul societăţii noastre, puternic angrenat în efortul întregului popor pentru edificarea României socialiste ! Irigaţiile — „instrument" cotidian de muncă la I.A.S. Sf. Gheorghe ANUL IV. Nr. 308 Doar azi, fără exemple concrete — Ce deosebire! între orele de deschidere şi de închidere a magazinelor, mă întrebă deunăzi un amic, dispus în orice clipă să-ţi descreţească fruntea cu o glumă, cu o întrebare cu tîlc. — Deosebirea esenţială ? Sî răspund eu. Iat-o : la 8 dimineaţa se deschide şi la 12 se închide. — Doar atît ? mă încearcă iar, zîmbind, amicul. — Desigur. .. iar eşti pus pe şotii. Cine ştie ce ţi-a mai venit în cap, îi răspund eu pentru a încheia discuţia. — De data asta, vorbesc serios, îmi replică el, mai ales că te consider în exerciţiul funcţiunii. — Atunci vorbeşte explicit, încercai eu să mă şi supăr. — Calmează-te şi ascultă. între orele de deschidere şi închidere a magazinelor din judeţul nostru, excepţiile nu intră aici desigur, există următoarea mare, mare deosebire, pe lîngă cea care ai spus-o tu : dacă orarul anunţă deschiderea magazinului la ora 8, să zicem, efectiv, cumpărătorul este servit abia la 8 şi 10 minute. — De ce ? Pentru că la 8 şi 2 minute vine responsabilul, la 8 şi 3 minute ceilalţi vînzători, sau invers, intră unul cite unul în magazin, îşi îmbracă halatele, vorbesc despre vise sau despre alte alea, şi, într-un tîrziu, îşi amintesc şi de cumpărători. — Şi ora închiderii ?... — Aici sînt mai mult decît prompţi şi conştiincioşi ; de multe ori nu se iau în considerare că pînă la 12, de pildă, mai sînt 5 minute. — Deştept băiat. Nu-ţi scapă nimic. Poţi să-mi dai şi cîteva exemple ? — Astea, caută-le tu. Sînt destule. Urmăreşte într-o zi cîteva magazine şi-i suficient. Ia doar magazinele din centrul oraşului Sfîntu Gheorghe şi fă apoi o trimitere la cele de la periferie, la magazinele săteşti. Şi rezultatul observaţiilor, te asigur, va fi senzaţional. Am făcut precum mi s-a spus şi, într-adevăr, orele de deschidere şi închidere ale magazinelor diferă substanţial prin punctualitate. Şi totul în detrimentul cumpărătorilor. De data aceasta renunţăm la exemple, opiniind că respectarea orarului de deschidere şi închidere al magazinelor aparţine eticii profesionale a lucrătorilor din comerţ, profesiunii de credinţă a acestora. Aşa că... într-un viitor apropiat vom reveni cu amănunte. R. BRADEANU □□□□□annac