Cuvîntul Nou, aprilie 1971 (Anul 4, nr. 290-315)

1971-04-20 / nr. 306

P** 2 »• i i i i i i i i i i i i i i i « i i i i i i i i i i i i i i Î i i i i ii 1 Vacantă în familie Urmarindu-le cu privirea, stînd de vorba cu ele, n-am avut nici o clipa impresia ca acest colectiv s-ar detaşa, printr-un specific a­­nume, de altele , o curte de şcoa­lă obişnuita, fetiţe, numai fetiţe, antrenate şi preocupate de nivela­rea unui teren, aceleaşi, întretăieri de voci, de apelative, de rîsete. Doar în momentele de odihnă, ceva neobişnuit,­­ „ciorchinele“ de copii ce „creşteau“ imediat în jurul în­văţătoarelor, afecţiunea reciproca, fiecare voia să se facă auzit sa pri­mească o laudă, o mîngîiere şi du­pă ce primea, din nou se împrăş­tia stolul şi iar se adunau­. Aşa cum s-a adunat, într-o clipă şi în jurul meu, cînd m-am lăsat asal­tată, avalanşa de întrebări, de cu­riozitatea de-a şti cum „se vede“ prin ochelarii mei de soare, de ce scrie pixul meu şi roşu şi verde şi albastru şi în sfîrşit de ce scriu, pentru cine scriu, daca ziarul a­­junge şi la Braşov... — De ce vrei sa ajungă şi la Braşov ? — Acolo e mama. Va vedea scris: Hampu Anişoara... Nu, n-a venit niciodată la mine.­ îmi scrie... dacă m­i-o mai amintesc ? Sigur, e brunetă şi tare frumoasă... Şi apoi, a plouat cu informaţii, cu confesiuni; veniseră majorita­tea aici, la Casa de copii, şcolari din Tîrgu Secuiesc de la Casa de copii preşcolari din aceeaşi locali­tate. Erau acum în vacanţă şi a­­proape toate cele 106 eleve şi-o petreceau aici. Cum ? — In general avem activităţi în aer liber — ne spune tovarăşa di­rectoare Margareta Incze: aranja­rea grădinii, a parcului; am pri­mit un lot de la C.A.P. , pe ca­re vom începe lucrările• Chiar acum, ne-am întors dintr-o excursie de 3 zile la București, la care au participat 40 de eleve din clasele V-VilI, pentru fiecare dintre ele a fost primul prilej nu numai de a vizita Bucureştiul ci şi de a ve­dea un oraş mare, cu specificul de viaţa şi civilizaţie pe care le im­plica. Ar fi vizitat Muzeul de isto­rie a P.C.R., Muzeul „Antipa“, Muzeul Satului, Parcul libertăţii, Intercontinentalul, Magazinul „Vic­toria“ ... Vom vizita, de asta dată în­treaga familie, platforma industri­ală de aici şi­ programul obişnuit: vizionări de filme, teatru, orele de club.­­ Vom da, de asemenea, în cinstea aniversării semicentenaru­lui partidului nostru, primul spec­tacol la Casa de cultură din oraş, la începutul lunii mai, un spectacol variat, pe care acum, în vacanţă îl definitivăm d Între timp sosise ora mesei; curtea era goală, dar nisipul mai păstra urmele proaspete ale acelo­ra care, aici la Casa de copii, de copii şcolari din Tîrgu Secuiesc, formau o familie unită, instruită şi­ educată după principiile civili­zaţiei noastre socialiste — toate acestea mulţumită grijii pe care o poartă partidul nostru pentru edu­carea generaţiilor tinere de astăzi — constructorii, maturi de mîine. ANNA COŢIE Vedere din Tîrgu Secuiesc Foto : A. BARTHA La C.A.P. Cernat (Urmare din pag. I) prin calitatea mai bună a aces­tora faţă de anii precedenţi, fapt care le va permite să obţină şi producţii mai mari. Au­ existat însă şi unele fapte care contravin măsurilor agroteh­nice recomandate şi care produc pagube prin scăderea producţiei. Astfel de aspecte au întâlnit zile­le trecute, la C.A.P. Cernat, spe­cialiştii Direcţiei generale a agri­culturii. în această unitate planta­tul cartofilor s-a început tîrziu şi se desfăşoară foarte încet, cu toa­te că numărul suficient al maşini­lor de plantat, ar fi permis coo­peratorilor să termine din timp cu această lucrare. Că nu s-a întâm­plat aşa se datoreşte în primul rând organizării defectuoase a sor­tării cartofilor, mobilizării slabe a cooperatorilor la această lucrare cât şi datorită sistemului de um­plere a maşinilor de plantat car­tofi folosind furca, metodă consta­tată de brigada a II-a din satul Al­­biş, condusă de brigadierul Kakas József. Această brigadă, la 16 apri­lie a transportat în cîmp o canti­tate apreciabilă de cartofi care au fost lăsaţi în grămezi neacoperite, în timpul nopţii, cartofii aflaţi la suprafaţa grămezii au îngheţat, iar a doua zi plantatul a continuat fă­ră a separa cartofii îngheţaţi de cei sănătoşi. Ne putem da seama ce densitate de plante se realizează in astfel de condiţii şi ce produc­ţii vor fi obţinute de pe acele tar­lale. Asemenea fapte se întîmplă a­­colo unde lipseşte controlul şi în­drumarea din partea specialiştilor şi a conducerii cooperativelor, fiind sancţionate sever de către Direc­ţia generală a agriculturii. Datorită dezvoltării impetuoase a ştiinţei şi a descoperirilor ştiin­ţifice se vorbeşte astăzi de o „ex­plozie informaţională“. Cantitatea de informaţie este atît de mare incit în domeniul recepţionării, stocării, prelucrării şi transmiterii ei se­ face uz de computere. Se apreciază că astăzi sunt în viaţă 90 la sută din numărul oamenilor de ştiinţă care au existat vreoda­tă. De asemenea, se estimează că, cunoştinţele ştiinţifice se dublează de 10—12 ani. Deci, dacă vrem să ţinem pasul cu ele trebuie să ne dublăm pregătirea la acest inter­val de timp. Se arată că, pe par­cursul activităţii sale pînă la pen­sie, un cercetător trebuie să ştie de 4—5 ori mai mult decît ceea ce ştia la terminarea facultăţii. De aici necesitatea perfecţionării con­tinue a cunoştinţelor (reciclării) exprimată in hotărîrile recentei plenare a C.C. al P.C.R., concreti­zată în Legea privind perfecţio­­n­artea pregătirii profesionale, pri­mită cu deosebită satisfacţie în în­treaga ţară. Ştiinţa a devenit astăzi o forţă de producţie nemijlocită. Marea producţie (spre deosebire de mica producţie mai mult sau mai pu­ţin meşteşugărească) are nevoie imperioasă de ştiinţă, fără de ca­­­­re nu se poate dezvolta. Ştiinţa pătrunde în producţie spre a orga­niza şi conduce ştiinţific marea producţie (ştiinţa conducerii) spre a planifica şi prospecta dezvolta­rea producţiei (mai ales în siste­mul socialist unde funcţionează le­gea dezvoltării planice a economi­ei naţionale) ; ştiinţa pătrunde în producţie spre a găsi soluţiile ce­le mai înaintate sub raport tehno­logic şi cele mai eficiente din punct de vedere economic etc. I­a noi, in ţară, în documentele de partid şi de stat s-a exprimat adesea cerinţa apropierii ştiinţei de producţie, s-au înfiinţat laboratoa­re uzinale şi institute de cercetări departamentale care să I■■serveas­că cît mai prompt şi eficient pro­ducţia. In ştiinţa contemporană se ma­nifestă tendinţa unificării, cercetă­rii fundamentale cu cercetarea a­­plicativă. Desigur, este unanim re­cunoscut că ştiinţa are nevoie şi de o cercetare fundamentală des­tinată cerinţelor intrinseci ale ştiin­ţei. Dar ştiinţa trebuie să aibă şi o finalizare aplicativă. Ştiinţa nu poate fi concepută ca „ştiinţă de dragul ştiinţei“, sau „ştiinţă pentru ştiinţă“ ci ca ştiinţă pentru pro­ducţie, pentru dezvoltarea progre­sivă a societăţii, pentru satisface­rea nevoilor ei materiale şi spi­rituale. De aceea, în documentele­­de partid şi de stat s-a subliniat adesea unitatea dintre cercetarea aplicativă şi cercetarea fundamen­tală, s-a exprimat necesitatea ca cercetarea ştiinţifică să fie fina­lizată într-un termen cît mai scurt. Matematizarea este o altă par­ticularitate a ştiinţei contempora­ne. Ea se produce în extensiune (matematica pătrunde în tot mai multe, ştiinţe) cît şi în intensiune (matematica pătrunde tot mai pro­fund intr-o serie de ştiinţe). Este o realitate, că, după ce matema­tica a pătruns mai întîi în fizică, chimie, astronomie, ştiinţele teh­nice etc., a continuat mai apoi să pătrundă în ştiinţele sociale şi u­­mane : ştiinţele economice, psiho­logie, lingvistică, logică etc. Se vorbeşte astăzi de econometrie, de psihometrie, de lingvistică mate­matică,, de logică matematică etc. După cum se ştie, realitatea are o latură cantitativă şi una calita­tivă ce trebuie­­cercetate in uni­tatea lor. Cercetarea calităţii în profunzime se face însă , cu mij­loace ştiinţifice cantitative, de na­tură matematică. Matematica în­deplineşte o funcţie metodologică şi euristică (de descoperire) în ştiinţa contemporană, este un in­strument fertil şi eficace indispen­sabil cercetării, chiar dacă acest lucru nu a fost înţeles şi preţuit îndeajuns întotdeauna, în strînsă legătură cu pătrunde­rea matematicii în ştiinţa contem­porană, prin însăşi această pătrun­dere are Ioc un proces de axio­­matizare şi formalizare a ştiinţei. Tinzând să fie cit mai riguroasă ştiinţa merge spre o reconstrucţie axiomatică (se clădeşte pe bază de axiome) părăsind tot mai mult limbajul obişnuit, adesea echivoc, adoptînd un limbaj formalizat com­pus din sisteme de semne, univoc definite şi din reguli precise de deducere a semnelor unele din al­tele, de operare algebrică cu ele. Pe această cale scade la minimum riscul erorii, creşte precizia şi con­cizia exprimării. Deocamdată, nu­mai matematica este în mai mare măsură formalizată şi axiomatiza­­tă. Se ştie, de pildă, că geometria lui Euclid a fost clădită pe cele cinci grupuri de axiome. Geome­­triile non-euclidiene (Lobacevschi- Bolyai, Riemann etc.) au luat naş­tere tot pe baze axiomatice, prin modificarea postulatului al cincilea al lui Euclid. Desigur, se poate pu­ne întrebarea : vom renunţa defi­nitiv, în viitor, ■ la limbajul obiş­nuit şi vom adopta exclusiv un limbaj formal? Categoric, nu. Este foarte probabil că omul va pose­da simultan pe scară tot mai lar­gă, un limbaj formal în care să se înţeleagă şi­­ cu calculatoarele şi un limbaj natural în care să-şi exprime sentimentele, să creeze poezie, proză ; omul se va exprima simultan­­ ştiinţific şi poetic. Se observă, de asemenea, un pro­ces de diversificare a ştiinţei con­temporane. Coroana arborelui ştiin­ţei se ramifică tot mai mult. Acest fenomen corespunde tendinţei dez­voltării analitice a ştiinţei înaintă­rii ei pe zone înguste, tot mai pro­fund. Aşa se face că au apărut o multitudine de ştiinţe noi, odini­oară necunoscute. Ele au luat naş­tere din capitole ale „ştiinţei-ma­­mă", transformîndu-se în discipli­ne de sine stătătoare, dar mai a­­les au apărut la zonele de contact dintre mai multe ştiinţe, fapt pen­tru care se şi numesc ştiinţe de contact, de graniţă, adiacente, in­­t­erdisciplinare etc. Aceste ştiinţe apărute între ramurile arborelui ştiinţei, pe­ aşa-numitele „zone ale nimănui“ neglijate pînă acum de ştiinţe se dovedesc a fi cele mai fertile. Cele mai noi şi senzaţio­nale descoperiri se fac în aceste zone. Ştiinţă de graniţă ca : bio­fizica, biochimia, geofizica, geo­­chimia, chimia fizică, biogeochi­­mia logica matematică, psihologia socială, bioingineria, psihologia in­­ginerească­ etc., sunt tot mai mult apreciate, pentru rezultatele aduse în patrimoniul cunoaşterii ştiinţi­fice. Este de presupus că arborele ştiinţei se va ramifica tot mai mult, că în viitor vor apare noi discipline ştiinţifice de graniţă, ne­cunoscute în prezent, că tabloul ştiinţei aşa cum îl cunoaştem noi astăzi va deveni tot mai complex. Paralel cu diversificarea ştiinţei, cu cercetarea tot mai analitică, se observă un fenomen invers de in­tegrare a ştiinţelor în discipline complexe, cu caracter sintetic. Ştiinţa contemporană prezintă o dezvoltare analitică-sintetică, de a­­naliză prin sinteză, sau de sinteză analitică. Cibernetica este exem­plul cel mai edificator în acest sens. La nivelul ei cooperează ştiin­ţe tehnice (electronica, telecomuni­caţiile etc.), ştiinţe matematice, ştiinţe sociale, ştiinţe ale naturii (fiziologia activităţii nervoase su­perioare) şi ştiinţe umane (psiho­logia, logica etc.). Ergonomia, la nivelul căreia conlucrează ştiinţe tehnice, economice, psiho-sociolo­­gice etc. se înscrie tot în această categorie de ştiinţe, cît şi altele. Cooperarea sintetică a ştiinţelor favorizează elaborarea metodelor şi limbajelor comune, descoperirea structurilor comune. Se şterge tot mai mult hotarul rigid dintre ştiin­ţe, ieşind în evidenţă unitatea în diversitate a sistemului ştiinţelor. In fond toate ştiinţele au acelaşi scop, să contribuie la cunoaşterea lumii şi la transformarea ei în fo­losul omului. Caracterul sintetic al dezvoltării ştiinţei contemporane se reflectă în planurile instituţiilor de învă­­ţămînt superior prin tendinţa ca, paralel cu specializarea îngustă, să se dea o pregătire mai largă şi în domeniile învecinate. Din complexitatea ştiinţei con­temporane, din tendinţa ei de in­tegrare, decurge necesitatea cerce­tării în echipă, complexă. Astăzi un cercetător oricît de bine pregă­tit ar fi, mai ales în domeniul ştiinţelor adiacente şi al celor com­plexe, trebuie să-şi desfăşoare cer­cetarea în echipă complexă (ingi­ner, economist, medic, fiziolog, psi­holog, matematician, estetician, so­ciolog etc., etc.). In ştiinţa contemporană, ţinînd seama că ne găsim în cea de-a doua revoluţie ştiinţifico-tehnică, creşte tot mai mult rolul ştiinţe­lor tehnice. Acest fapt se obser­vă şi în procentul alocaţiilor sca­lelor în domeniul cercetărilor teh­nice, nut şi în creşterea planurilor de învăţămînt superior tehnic. A­­cest aspect este prezent şi în ţara noastră, legat de dezvoltarea con­tinuă a bazei tehnico-materiale a societăţii socialiste. Complexitatea ştiinţei contempo­rane, cercetarea ei tot mai în pro­funzime şi în extensiune a deter­minat caracterul tot mai complex al­ aparaturii de­­cercetare. Se uti­lizează în cercetarea actuală eiclo­­troane, sincrofazotroane, aparate speciale de măsură și control, teh­nici fotografice, cinematografice, de televiziune, microscoape electroni­ce, microscoape ionice, radioteles­­coape etc. E greu să se mai con­ceapă astăzi, în unele domenii, cer­cetarea ştiinţifică fără o asemenea­ aparatură. Cu ajutorul microscoa­­pelor electronice şi ionice s-a a­­juns la mărirea imaginilor de 10 milioane de ori, iar cu ajutorul radiotelescoapelor s-a ajuns, în ma­­crocosmos, pînă la 12 miliarde de ani lumină, recepţionîndu-se sem­nale de la sursele cvasistelare, ce­le mai îndepărtate repere la care a ajuns omul, deocamdată, în uni­vers. Este cert că aparatura de cer­cetare va deveni tot mai comple­xă, mai perfecţionată, iar aria de cunoaştere va creşte direct pro­porţional cu ea. Ţinînd seama de trăsăturile co­mentate mai înainte, în strînsă le­gătură cu ele, ştiinţa contempora­nă a căpătat un caracter interna­ţional. E adevărat că fiecare ţară îşi dezvoltă cu precădere discipli­nele ştiinţifice de, care are cea mai mare nevoie Are loc între ţări transferul reciproc de informaţie, asistenţă ştiinţifică şi­ tehnică, vîn­­zări de patente etc Ţara noastră cumpără patente din alte ţări, dar în acelaşi timp prin politica de dezvoltare­­ cores­punzătoare a cercetărilor proprii, dusă de statul şi partidul nostru vinde patente, transferă valori în circuitul mondial al ştiinţei şi teh­nicii prin valorificarea raţională a potenţialului ştiinţific, tehnic şi u­­man al ţării noastre. Desigur, ştiinţa se dovedeşte a fi o armă cu două tăişuri : unul îndreptat spre progres, spre satis­facerea cerinţelor materiale şi spi­rituale ale umanităţii în era civi­lizaţiei tehnice, altul îndreptat îm­potriva omului şi a umanităţii mai ales prin politica dusă de cercu­rile imperialiste belicoase. Nu ui­tăm că aceeaşi ştiinţă şi tehnică a creat sateliţii artificiali şi rache­tele cu ajutorul cărora investigăm planetele din sistemul nostru so­lar, dar a creat şi cumplite arme nucleare de exterminare în masă, acumulate în stocuri suficient de mari spre a pune sub semnul în­trebării însăşi speţa umană. Ţara noastră, prin politica ei de pace şi largă cooperare internaţională preţuită cum se cuvine pe plan mondial, a atras adesea atenţia o­­piniei publice mondiale asupra a­­cestui pericol. Dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnicii contemporane este de natură să confirme tezele şi principiile filozofiei marxist-le­­niniste, să aducă noi date pentru dezvoltarea creatoare a acesteia, iar filozofia la rîndu-i are prile­jul să cerceteze şi să generalizeze noile date ale ştiinţei contempora­ne, punînd în evidenţă trăsăturile şi particularităţile ei, militînd pen­tru o ştiinţă umanistă, pusă în ser­viciul umanităţii, pentru bunăsta-­­­ea şi progresul ei multilateral. ION MOR­AR­U, lector universitar Filozofia marxis şi unele trăsături ale ştiinţei contemporane(il) ir--ii-ir-ii-irif-ii-ir-ir!iaaaac3aaanaa qiziaaacriaaaaiziaaaaaaannanaaa□ CUVÎNTUL NOU Filmul la sate între preocupare şi improvizaţie (Urmare din pag. 1) spectatorilor. Filmele bune, ca­re apar des pe afişele cinema­tografelor orăşeneşti, sunt pro­gramate târziu, sau de loc. Sun­tem­ astfel adesea nevoiţi să mer­gem să le vedem la Tîrgu Se­cuiesc. De ce nu le-am putea vedea şi aici ? Foarte rare sunt şi filmele pentru copii. în tri­mestrul al doilea am primit doar două asemenea filme. De ce ? Iată în­ acest sens dialogul pur­tat cu tovarăşul Iosif Szöcs de la întreprinderea cinematogra­fică judeţeană : — Care este cauza difuzării unor filme de calitate mediocră şi submediocră . — In ţară se difuzează anual cca. 120 de filme. Printre aces­tea, pe film de 16 mm, se trag 60 pînă la 80. Primim lunar 2 pînă la 6 dintre ele. După ve­rificare, le difuzăm imediat. Ci­fra redusă nu ne oferă însă po­sibilitatea selecţionării lor, astfel incit suntem­ nevoiţi să le difu­zăm pe toate, bune sau rele. Noi nu putem cere filme. Mai întîi , de toate pentru că nu cunoaş­tem din timp filmele care se vor difuza, apoi pentru că nu avem o asemenea posibilitate. De aici decurge şi lipsa unor sondaje a publicului, indispensabile bunu­lui mers al difuzării filmelor. — Aspectul tehnic, de multe ori deficitar al prezentării fil­melor, cum se explică ? — Un film trebuie să ruleze de 250 de ori. Fiind un județ mic noi nu-i putem asigura acest nu­măr de rulări, deci rentabilita­tea financiară. Ca urmare pri­mim, după 125 de rulări, filme din alte judeţe, în alte situaţii noi suntem­ aceia care asigurăm filmului primele 125 de rulări. Cazul este desigur cel fericit. Celelalte însă... Aşa se explică sonorizarea defectuoasă a uno­ra dintre filme, dar nu numai aşa. Unele filme noi, venite di­rect de la laboratorul din Mo­­goşoaia au sonorul... mut, sau aproape mut... Pînă aici toate „bune“ Dar prezentarea tehnică, a­­desea deficitară a unor filme, mai are şi alte cauze, de data aceasta mult mai puţin explicabile, cauze a căror rezolvare cade exclusiv în sar­cina întreprinderii cinemato­grafice judeţene. Dintre cei 70 de operatori care deservesc ci­nematografele săteşti, 10 sunt lipsiţi de calificare. Şi dacă ne gîndim că toate filmele care ru­lează în judeţ trec pe rind prin „mîinile“ fiecăruia, găsim şi o altă explicaţie, de data aceasta „rezolvabilă“ Este adevărat, o bună parte dintre aparatele de proiecţie sunt vechi, ele trebuie să fie, după o riguroasă „inven­tariere“, înlocuite cu altele noi. Dar adevărata învechire a a­­paratelor o dau nu numai anii lor de funcţionare ci şi felul în ca­re se lucrează cu ele. Califica­rea şi recalificarea operatorilor se impune deci ca o necesitate. Cit privește repertoriile (uneori fortuite din lipsă de rezerve de filme), acestea trebuie alese ast­fel încît filmele care se repetă să intereseze din nou, nu să um­ple oricum, niște goluri create din cauze, ce-i drept, obiective. ÎN LOC DE CONCLUZII Integrat într-un şir de activi­tăţi de multă vreme încetăţeni­te, filmul reprezintă spre deo­sebire de alte arte, un indica­tor aproape exact al măsurii în care produsul artistic satis­face gusturile şi cerinţele spec­tatorilor. Acestea trebuie pe măsura posibilităţilor de care se dispune, satisfăcute. Nu ne mai putem astăzi consola cu con­statări de felul : ,’,în comuna X, altădată uitată printre munţi, rulează săptămînal 4 filme". Măsura valorii unei activităţi o dă astăzi calitatea, nu simpla ei existenţă. Sesiune de comunicări ştiinţifice (Urmare din pag. I) Muzeul judeţean din Sfîntu Gheor­­ghe — organizatorul acestei mani­festări — a deschis expoziţiile „Descoperiri arheologice din jude­ţul Covasna“ şi „Documente din istoria P.C.R. şi a mişcării muncito­reşti din judeţul Covasna“. Continuându-şi lucrările în şe­dinţe pe secţii, sesiunea a cuprins următoarele comunicări : Istorie — „Probleme din istoria veche a Transilvaniei“ (autor : dr. Ion Nes­tor, membru corespondent al Aca­demiei Republicii Socialiste Româ­nia), „Săpăturile şi restaurarea monumentelor arhitectonice“ (au­tor : dr. Eugenia Zaharia), „Te­zaurul de la Prejm­er și pătrunde­rea economică romană -republicană în estul Daciei“ (autor : dr. Mi­­trea Bucur), „Unele probleme ale cercetării epocii feudale timpurii“ (autor : dr. Zoltán Székely, mem­bru corespondent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice), „Legile rurale din Trei Scaune“ (autor : dr. Ştefan Imreh), „Situaţia ţărani­lor secui după revoluţia din 1848 — 1849“ (autor : dr. Ákos Egyed) , Etnografie şi folclor — „Vocalele velare în graiul din Trei Scaune“ (autor : dr. Iuliu Marton), „Ac­tivitatea pedagogică a lui Apáczai Csere János“ (autor : dr. Iosif Szigeti), „Cîntecul curuţilor ma­ghiari şi români din timpul retra­gerii lor în Moldova şi Ţara Româ­nească“ (autor : dr. Iosif Faragó), „Rapsodul popular Ghiţă Baciu din întorsura Buzăului“ (autor : Constantin Stanca), „Prelucrarea pietrei în Poian“ (autor : dr. Ştefan Molnár), „Port secuiesc din ■Racoşul de Sus­“ (autor : Clara Gazda), „Ceramica populară din Satul Nou“ (autor : Andrei Sereş). Ştiinţele naturii — „Prezenţa po­­pîndăului şi bîrciogului în depozi­tele wanmiene din bazinul Sfîntu Gheorghe“ (autor: dr. Costin Ră­­dulescu), „Note despre mamifere din Willanfrancha Inferior din ba­zinul Tîrgu Secuiesc — Sfîntu Gheorghe“ (autori­­ P. Samson şi S. Kovács), „Contribuţii la cu­noaşterea genului Viviparus“ (autor: Zoltán Kisgyörgy), „Flora vas­culară din împrejurimile oraşului Tîrgu Secuiesc“ (autor : Andrei Kovács), „Date cu privire la evo­luţia reţelei hidrografice a depre­siunilor Ciucului“ (autor : Andrei Kristo), „Despre secţia de ştiinţe naturale a Muzeului Sfîntu Gheor­ghe“ (autor : Alexandru Kovács), într-o atmosferă entuziastă, par­ticipanţii la sesiune au adresat Co­mitetului Central al Partidului Co­munist Român, personal tovarăşu­lui Nicolae Ceauşescu , secretarul general al partidului, o telegramă în care, printre altele, se spune : Comunicările prezentate au subli­niat pregnant rolul de călăuzitor al partidului, meritele deosebite în conducerea întregii activităţi poli­tice, economice şi sociale din patria noastră, de care a dat dovadă de-a lungul celor 50 de ani de existenţă. Sub steagul glorios al Partidului Comunist Român, oamenii muncii — români şi maghiari — din judeţul Covasna, înfrăţiţi în muncă şi idea­luri au obţinut, în anii socialismu­lui, succese de seamă pe drumul dezvoltării complexe, impetuoase, a­ acestei regiuni, angajîndu-se să contribuie şi în viitor, cu întreaga lor capacitate de muncă şi creaţie, la îmbogăţirea tezaurului material şi spiritual al poporului român. Participanţii la lucrările sesiunii vă asigură pe dumneavoastră, iu­bite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, că nu vom precupeţi nici un efort, a­­cum, în preajma istoricei aniversări a semicentenarului partidului nos­tru, pentru traducerea în viaţă a sarcinilor trasate de Congresul al X-lea, contribuind astfel la ridica­rea patriei pe trepte tot mai înalte de civilizaţie, progres social şi bu­năstare, pentru făurirea societăţii socialiste şi comuniste în scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România. CARATELE“ C­ONŞTIINŢEI II (Urmare din pag. 1) De la el aflăm despre o valoroasă iniţiativă a comuniştilor. Recent, ei au analizat într-o adunare ge­nerală a organizaţiei de bază,­ cali­tatea cărămizilor ce le realizează. Au inventariat cauzele care stînje­­neau colectivul în eforturile sale pentru calitate şi — ca în orice unitate mică — în frunte cu şe­ful unităţii au trecut la acţiune cu deplină responsabilitate. Dintre principalele măsuri am reţinut două : schimbarea locului de exca­­vare în carieră — loc curat, fără prundiş — şi asigurarea unui stoc de pămînt de 200 m.c. pentru ma­cerat­ Deşi eficienţa acestor măsuri na evidentă, totuşi comuniştii din fa­lnică nu s-au declarat mulţumiţi. Au apelat la întreg colectivul să exercite — fiecare la locul său de producţie — autocontrolul calită­ţii muncii. La presă, ca şi la ban­da transportoare, la încărcare, ca şi la stivuire în şoproanele uscă­­toare, fiecare bucată de cărămidă a fost supusă unui control exigent. Cuvîntul calitate — scris cu ma­juscule — a devenit de atunci cu­vîntul de ordine —­ un cuvînt res­pectat de fiecare membru al a­­cestei unităţi a industriei locale. — La noi — spunea secretarul Comitetului orăşenesc de partid — conştiinţa se­­măsoară un „carate“. Aceste „carate“ hotărăsc în final soarta producţiei, calitatea ei. Şi, tot ele definesc omul societăţii noastre, puternic angrenat în efor­tul întregului popor pentru edifica­rea României socialiste ! Irigaţiile — „instrument" cotidian de muncă la I.A.S. Sf. Gheorghe ANUL IV. Nr. 308 Doar azi, fără exemple concrete — Ce deosebire­! între orele de deschidere şi de închidere a magazinelor, mă întrebă deu­năzi un amic, dispus în orice clipă să-ţi descreţească fruntea cu o glumă, cu o întrebare cu tîlc. — Deosebirea esenţială ? Sî răspund eu. Iat-o : la 8 dimineaţa se deschide şi la 12 se închide. — Doar atît ? mă încearcă iar, zîmbind, amicul. — Desigur. .. iar eşti pus pe şotii. Cine ştie ce ţi-a mai venit în cap, îi răspund eu pentru a încheia discuţia. — De data asta, vorbesc se­rios, îmi replică el, mai ales că te consider în exerciţiul funcţiu­nii.­­ — Atunci vorbeşte explicit, în­cercai eu să mă şi supăr. — Calmează-te şi ascultă. în­tre orele de deschidere şi în­chidere a magazinelor din jude­ţul nostru, excepţiile nu intră aici desigur, există următoarea mare, mare deosebire, pe lîngă cea care ai spus-o tu : dacă ora­rul anunţă deschiderea magazi­nului la ora 8, să zicem, efectiv, cumpărătorul este servit abia la 8 şi 10 minute. — De ce ? Pentru că la 8 şi 2 minute vine responsabilul, la 8 şi 3 minute ceilalţi vînzători, sau invers, intră unul cite unul în magazin, îşi îmbracă halatele, vorbesc despre vise sau despre alte alea, şi, într-un tîrziu, îşi a­­mintesc şi de cumpărători. — Şi ora închiderii ?... — Aici sînt mai mult decît prompţi şi conştiincioşi ; de multe ori nu se iau în conside­rare că pînă la 12, de pildă, mai sînt 5 minute. — Deştept băiat. Nu-ţi scapă nimic. Poţi să-mi dai şi cîteva exemple ? — Astea, caută-le tu. Sînt des­tule. Urmăreşte într-o zi cîteva magazine şi-i­ suficient. Ia doar magazinele din centrul oraşului Sfîntu Gheorghe şi fă apoi o trimitere la cele de la periferie, la magazinele săteşti. Şi rezul­tatul observaţiilor, te asigur, va fi senzaţional. Am făcut precum mi s-a spus şi, într-adevăr, orele de deschi­dere şi închidere ale magazine­lor diferă substanţial prin punc­tualitate. Şi totul în detrimentul cumpărătorilor. De data aceasta renunţăm la exemple, opiniind că respectarea orarului de des­chidere şi închidere al magazine­lor aparţine eticii profesionale a lucrătorilor din comerţ, pro­fesiunii de credinţă a acestora. Aşa că... într-un viitor apro­piat vom reveni cu amănunte. R. BRADEANU □□□□□annac

Next