Dobrogea Nouă, septembrie 1970 (Anul 23, nr. 6854-6879)

1970-09-17 / nr. 6868

Pag. a 2-a DOBROGEA NOUA nr. 6868 GEORGE CAL­IN­SCU „Opera lui Mihai Eminescu“ NOTE DE LECTOR Parcurgând cele două volume, din cinci câte avea vechea ediție, nu știi ce să admiri mai mult — poezia eminesciană inserată în o­­peră, sau analiza călinesciană ca­re a avut ce să aleagă din imen­sul și totodată infimul material poetic pe care 1-l oferea cu oare­care zgârcenie Eminescu. Această excelentă lucrare, care însă ar fi trebuit de mai multă vreme să fie reeditată, explici­­tează anumite confuzii, nebuloa­se, nedumeriri pe care le trezeș­te la tot pasul poezia lui Mihai Eminescu. Demn de toată admi­rația noastră este angrenajul complex in care-l situează Căli­­nescu pe poet ca să poată obține imaginea cea mai obiectivă des­pre acesta. Reținem cîteva din mărturiile călinesciene : „întâi de toate am avut de ci­tit manuscrisele lui Eminescu, spre a defini proiectele și, fără a urmări să întocmesc o ediție, am fost nevoit, pentru uzul propriu, a-mi pierde vremea cu copierea de lungi extrase. Apoi trebuia, firește, să judec pe Eminescu în cuprinsul literaturii române și al literaturii universale, și pentru a­­ceasta aveam nevoie de o istorie a literaturii române din unghiul de vedere strict estetic. O astfel de istorie, insă, nu exista decit pentru o mică porțiune modernă, deci în afara cercului meu de pre­ocupări, așa fel nncit am pornit însumi să mă documentez, fapt care a dus la scrierea unei Isto­rii a literaturii române. Pentru a înțelege pe Eminescu aveam tre­buință de o istorie literară, și pentru a scrie o istorie trebuia neapărat a avea monografia celui mai de seamă poet român. Un a­­devărat cerc vițios pe care l-am­ rezolvat pornind simultan din cen­tru și de la periferie“. Citatul, cam lung, arată pe larg, însă, munca titanică pe care a depus-o Călinescu spre a ne o­­feri eseul de față. Ca și-n cele­lalte scrieri, mai mult sau mai puțin exhaustive, metoda călines­ciană se păstrează intactă , adică, împărțirea studiului după carac­teristicile principale ale operei e­­minesciene, urmărind, totodată, prin aceasta, dezvoltarea pe plan interior a firului liric eminesci­an, cit și contextul mai general care i-a înlesnit apariția. Mai concret, în acest eseu Câ­­linescu face, pe lângă critică, și puțină istorie literară. Astfel, „O­­pera lui Mihai Eminescu“ este împărțită in 31 paragrafe și 9 ca­pitole, având următoul plan: Des­crierea operei ; Cultur­a ; Emines­cu în timp și spațiu ; Filozofia teoretică ; Filozofia practică ; Te­me romantice ; Cadrul psihic ; Cadrul fizic ; Tehnica interioară; Tehnica exterioară. „Descrierea operei“ relevă cititorului, schema organică a operei lui Eminescu. Ea demonstrează dorința poetului de a crea un univers în semicerc. In „Cultura“ este urmărită sfera de spiritualitate în care a trăit și s-a format Eminescu, așezin­­du-l, intr-adevăr în timp și spa­țiu. Capitolele „Filozofia teoreti­că“ și „Filozofia practică“, după cum arată și titlurile, capătă o concretețe deosebită prin urmări­rea pas cu pas a lui Eminescu in trecerile lui pe drumurile idea­lismului postkantian. Capitolul „Cadrul psihic“ vorbește despre structura onirică proprie operei lui Eminescu ca romantic, și ce­lelalte două — „Tehnica interi­oară“ și „Tehnica exterioară“ — au devenit studii structurale în lumina concepției poetice a lui Eminescu. Toate acestea, inclusiv exotismul limbajului, marea sa putere de sugestie, fac din acest eseu o carte foarte prețioasă. Nu ne-am­ propus să facem o analiză ci numai o încercare de a atrage atenția asupra marii im­portanțe pe care o prezintă eseul „Opera lui Mihai Eminescu“ de George Călinescu, din două punc­te de vedere. Unul este că, oferă o părere în plus la întregirea personalității eminesciene, alături de a altor exegeți ; cel de-al doi­lea, ajută la definirea cit mai co­rectă a sistemului critic călines­­cian. In concluzie, putem spune că acest studiu își ciștigă, in ca­drul ansamblului operei călines­ciene, prestigiul meritat. Elvira PAPASIMA NOU­IA O. N. T.­ De la data de 16 septembrie 1970, Agenția O.N.T. Constanța vă invită să participați la de­gustarea renumitelor vinuri a­­le podgoriei Murfatlar. Se asi­gură : — transportul cu autocar „Fiat“ ; — un aperitiv ; — degustarea a 5 sorturi de vin și 2 de vermut ; — o surpriză pentru acasă ; — vizitarea combinatului vi­ticol. Locuri limitate. Informații și inscrieri la punctele O.N.T. din Mamaia, Eforie Sud, Eforie Nord și Con­stanța. Prețul 57 lei. I.A.S. „AVICOLA“—CONSTANTA oferă spre vîn­z­a­r­e, in fiecare luni și joi, de la Incubator Medgidia, PUI DE O ZI, COCOȘEI SEGAȚI la prețul de 0,50 lei per bucată. Plata se va face in numerar. Pentru comenzi colective, in cantități mai mari, se asigură transportul. Relații: telefon 3.29.31 — 2.29.32, Constanța: telefon 278 Med­gidia. întreprinderea „Agrosem“ Constanta str. Cerealelor nr. 48 telefon 2.33.08 angajează imediat REMIZIERI pentru desfacerea semințelor de legume, vițe altoite și pomi in toate localitățile rurale și urbane din județele Constanța și Tulcea. Informații suplimentare se pot lua la sediul întreprinderii. D. N. M. Secția căi navigabile Constanța angajează prin tran­sfer­s — 1 inginer mecanic­­ — 3 tehnicieni constructori sau mecanici. Relații — 1­ telefon 2.36.08, zilnic, intre orele 8—16, sau la sediul secției în incinta portu­lui Constanța. Salarizare, conform H.C.M. nr. 914 1968. SPORT • SPORT • SPORT • SPORT După etapa a IV-a Victoria Medgidia lideră în campionatul județean de fotbal Duminică, in cadrul etapei a IV-a a campionatului județean de fotbal, echipele gazdă au exploatat din plin avantajul terenului propriu, obținind patru victorii și terminind trei jocuri la egalitate. Și, pentru că tot sintem­ la capitolul statistică, pre­zentăm cititorilor cîteva date ine­dite. In cele patru etape ale actu­alului campionat, s-au înscris 160 de goluri, obținîndu-se 25 de victo­rii, 14 jocuri egale și 25 de infrin­geri. Sub raportul eficacității, ac­tuala ediție se situează cu mult sub nivelul campionatului trecut, cînd în primele patru etape au fost înscri­se 219 goluri. O altă observație comparativă se referă la actele de indisciplină, care în acest campio­nat sunt prezente destul de frec­vent. Dar, să revenim la etapa a IV-a. Ideal Cernavodă a întâlnit pe teren propriu formația Chimia Nă­vodari pe care a întrecut-o cu 3—0, scor ce reflectă diferența de valoa­re dintre cele două formații. Știin­ța Constanța, evoluînd în aceeași notă ștearsă, nu a reușit decât un rezultat de egalitate pe teren pro­priu (1—1) cu S.N. Constanța. O altă formație care a știut să ex­ploateze propriul teren a fost Tex­tila Constanța, Învingătoare cu 5—1 in partida cu C.F.R. Constanța. De altfel, Textila este echipa care a înscris cele mai multe goluri în ac­tualul campionat (10), dar a și pri­mit cele mai multe goluri (10). Vic­torii la limită au realizat Voința Constanța (1—0) cu Olimpia Con­stanța, Tractorul Chirnogeni (1—0) cu­ Metalul Mangalia și Viitorul Co­badin (1—0) cu Recolta Negru Vo­dă. In fine, fosta divizionară C. I.T. Constanța, deși a evoluat pe teren propriu, nu a putut să treacă de lidera clasamentului Victoria Medgidia, partida încheindu-se cu un rezultat alb. La Saligny, Petro­lul Constanța a realizat un prețios rezultat de egalitate (0—0) cu Vic­toria. CLASAMENT Victoria Medgidia 4 3 1 6 9— 3 7 I.T. Constanța 4 12 1 5— 5 4 Viitorul Cobadin 4 3 1­0 6— 3 7 Textila Constanța 4 2 0 2­10—10 4 Ideal Cernavodă 4 2 1­1 8— 5 5 Metalul Mangalia 4 112 3— 4 3 Tractorul Chirnog. 4 2 1­1 4— 3 5 S.N. Constanța 4 112 3— 4 3 Voința C­ ța 4 2 1­1 3— 3 5 Victoria Saligny 4 112 3—5 3 Recolta N. Vodă 4 2 0 2 8— 5 4 C.F.R. Constanța 4 112 3— 6 3 Petrolul Constanța 4 12­1 6—4 4 Știința Constanța 4 112 4—10 3 Olimpia Constanța 1­2 0 2 4— 3 4 Chimia Năvodari 4 0­0 4 1— 8 0 întreprinderea de construcții hidrotehnice Constanța Șos. Mangaliei nr. 74 RECRUTEAZĂ CANDIDAȚI pentru școlarizare și calificare, în anul școlar 1970 1971, in urmă­toarele meserii : 1. UCENICIE LA LOCUL DE MUNCA­­ — mașiniști pentru Utilaj construcții și terasament — sudori. 2. ȘCOLI DE SPECIALIZARE POSTLICEALE­­ — tehnician topometru. Candidații trebuie să fie absolvenți ai școlii generale, virstă de 15—18 ani, pentru forma de ucenicie la locul de mun­că, și absolvenți ai liceului teoretic, pentru tehnician topometru. Admiterea se face prin concurs, care are loc intre 20 și 39 septembrie a.c. Relații suplimentare se pot obține de­­ la serviciul personal, telefon 1.49.63 —1.49.64. In campionatul republican de yachting Aceeași ordine a primilor clasați și in regata a IV-a a Campiona­tului republican d­e yachting ce se desfășoară pe apele Lacului Siut­­ghiol, ordinea primilor sosiți a fost aproximativ aceeași, formațiile bucureștene atât la star cit și la snipe, F.D. și Finn conducind un clasament pe toată durata cursei. De altfel, după regata a IV-a se pot întrevedea viitorii campioni, deși, ca in orice disciplină sportivă, nu sunt excluse surprizele, posibilitatea schimbării în ultima regată a or­­dinei primilor clasați. La star, re­gata a IV-a a fost cîștigată de Du­­mitriu Mircea -­- Iliescu Nicolae (C.N.U. București), urmați in cla­sament de Frințescu Iacob -j- Ene Dumitru (Electrica Constanța) și Pi­in Manu­­­- Gheorghe Mitran (E­­lectrica București). La șnrpe, cuplul Dorel Popovici­­­- Bogdan Mărăcine (Electrica București) a obținut pri­mul loc și în această a IV-a regată, consolidîn­du-și poziția de lider. Pe locul doi,1 Mircea Anastasescu-f­ Doc­­tor Titus (C.N.U. București). La clasa F.D., Cantemir Bărbulescu ■­­­­­Florian Panaitescu (C.N.U. Bucu­rești) au realizat o nouă victorie, detașindu-se de echipajul Ion Apos­tol­­­- Dan Nicolae (Electrica Con­stanța). De remarcat că in regata a IV-a, echipajul constânțean Dun­­­că­­r- Denisov a condus o bună parte din traseu, cedind in finalul cursei. La Fina, Nicolae Oprea (C.N.U. București), are poziția cea mai bună in clasamentul general, pentru locurile doi și trei lupta dîndu-se intre Eduard Enopian și Gheorghe Nicolcioiu, ambii sportivi reprezentind asociațiile constănțene. Casa pionierilor CONSTANTA 7 angajează imediat UN TEHNICIAN RADIO pentru funcția de conducător al cercului de radiofonie. Informații suplimentare pri­vind condițiile de lucru și sa­larizarea, la sediul Casei, str. Traian nr. 31. Anunț I.C.RJ. Constanti angajează urgent: - GESTIONARI :­­ ȘOFERI. Relații, la telefon 1.48.71. Trustul 2 instalații montaj BUCUREȘTI ȘANTIERUL 23 Constanța angajează în 2 MACARAGII pentru au­­ tomacarale de 5 tone. Se asigură cazare. Relații suplimentare, la sediul șantierului, in zona industrială Palas (lingă C.E.I.L.) — telefon 1.41.52. * ȘCOALA PROFESIONALA DE MECANICI AGRICOLI NAZARCEA aduce la cunoștința celor interesați că se va ține UN NOU CON­CURS DE ADMITERE, după cum urm­ează : • Intre 20 și 25 septembrie a.c., pentru ȘCOALA DE MAIȘ­TRI MECANICI AGRICOLI, cu durata de 1 an . • Intre 25 și 30 septembrie a.c., pentru ȘCOALA PROFE­SIONALA DE ELECTRICIENI ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII, cu durata de 3 ani, și ȘCOALA PROFESIONALA DE MECANICA AGRICOLI, cu durata de 2 ani. Înscrierile se fac pină la data de 19 septembrie a.c., pentru școala de maiștri și pină la 24 septembrie a.c., pentru școlile pro­fesionale. Informații suplimentare se pot obține de la secretariatul șco­lii, intre orele 8 și 14 și la telefon 17 — Ovidiu. • « b . " RADIO J­i­e­n­d­a­o I JOI. 17 SEPTEMBRIE PROGRAMUL I 13,00 Radiojurnal. 13,10 Avan­premieră cotidiană. 13,22 Mu­zică ușoară. 13,30 Cine știe cîștigă (re­luare). 14,00 — 100 de legende ro­mânești. 14,30 Muzică ușoară. 14,40 Publicitate radio. 14,50 La micro­fon Traveca Săndulescu. 15,00 Con­cursul și festivalul internațional „George Enescu“. 15,30 Melodiile anotimpurilor. 16,00 Radiojurnal. 16,20 Un virtuoz al naiului : Si­­mion Stanciu. 16,30 Agendă ju­dețeană. 16,50 Tinerețea ne e dra­gă. 17,05 Antena tineretului. 17,30 Concert de muzică populară. 18,00 Muzică ușoară. 18,10 Orizont ști­ințific. 18,30 Parada melodiilor. 19,00 Gazeta radio. 19,30 Muzică populară. 20,05 Tableta de seară. 20,10 Cîntă Jean Păun­escu. 20,20 Argheziană. 20,25 Vlaicu Brrna a­­lege pentru dumneavoastră mu­zică ușoară. 21,00 Acasă la... Dan Tărchilă. 21,20 Formația Alexan­dru Avramovici. 21,30 Moment poetic. 21,35 Solista serii : Mina. 22,00 Radiojurnal. 22,20 Sport. 22,30 Romanțe. 22,50 Concert de muzică ușoară. 0,03—5,00 Estrada nocturnă. PROGRAMUL 11 13,00 Din cântecele și dansurile popoarelor. 13,15 Uverturi la o­­pere. 13,30 Melodii vechi, interpre­tări noi. 14,08 Cintă Maria Stoica și Efta Botoca.. 14,34 Divertisment pentru octet instrumental „Din is­prăvile lui Păcală“ de Tudor Ciortea. 14,55 Știința la zi. 15,00 Muzică ușoară. 15,30 Consultație juridică. 15,40 Publicitate radio. 16,00 Radiojurnal. 16,20 Muzică pentru vioară și orchestră de Ver­lier Egb. 16,42 Muzică populară. 16,55 Sfatul medicului. 17,00 Cin­­tece cunoscute... interpreți îndră­giți. 17,35 Noi înregistrări cu ar­tistul emerit V. Valentineanu. 18,00 Concursul și festivalul in­ternațional „George Enescu“. 18,5 — 365 de cintece. 19,00 Melod care străbat lumea. 19,30 Ai frumoase. 19,50 Noapte bună, co­pii ! 20,00 Uverturi de estradă. 20,15 Orchestra de muzică popu­lară a Ansamblului artistic al ar­matei. 20,35 Recital de operetă Constanța Cîmpeanu. 20,50 Con­cursul și festivalul internațional „George Enescu“. 23,20—1,00 Con­cert de noapte. VINERI. 18 SEPTEMBRIE PROGRAMUL I 5,05—6,00 Muzica dimineții. 6.0.1­9,30 Muzică și actualități. 7,00 Ra­diojurnal. 9,30 Ateneu. 10,10 Curs de limba spaniolă. 10,30 Succese ale muzicii ușoare. 11,05 Arii din operete. 11,15 Suita a III-a pentru orchestră de Eugen Cuteanu. 11,30 De toate pentru toți... turiștii. 11,45 Sfatul medicului. Alimen­tația bolnavilor de ficat. 11,50 Cotele apelor Dunării, 12,00 Din folclorul muzical al popoarelor. 12,15 Potpuriuri de muzică ușoa­ră 12,25 Știința la zi. 12,30 Intîl­­nire cu melodia populară și in­terpretul preferat. CINEMA IN ARȘIȚA NOPȚII — „Repu­blica“ (orele : 10,30 — 13,30 — 16,00 - 18,30 — 21,00) . PROFE­SORUL INFERNULUI­­ ..Popu­lar“ (orele : 10,00 — 12,30 — 15,00 - 17,30 20,30) : JANDARMUL SE INSO­IRA — „Progresul“­­(ti­nde : 9,00 11,15 — 13,30 - 16,00 18,30 — 20,30) ; AȘTEAPTA PINA SE ÎNTUNECA — „23 Au­gust“ (orele : 14,13 - 16,30 —18,45 — 21,00) ; STRAINÜ — „Tinere­tului“ (orele : 16,00 — 18,00 — 20,00) ; OPERAȚIUNEA LEONTI­­NE — „Bulevard“ (orele : 16,30 — 18,30 — 20,30) ; M­ ARȘIȚA NOP­ȚII — grădină „Victoria“ (Ora 19,30); LITORAL PICIOARE LUNGI, DEGETE LUNGI — Mamaia ; DEGETUL DE FIER — Eforie Nord („Per­la“) ; DRAGOSTE ȘI VITEZĂ — Eforie Nord („Neon“) ; ÎNTÂLNI­REA — Eforie Sud ; TIFFANY MEMORANDUM — Techirghiol ; ÎNTOARCEREA DR. MABUSE — Mangalia. Spectacolele la gră­dini Încep la ora 19,30: TELEVIZIUNE 17,30 : Deschiderea emisiunii. 18,00: Concursul și Festivalul In­ternațional „George Enescu“; 18,45: Rapsodia română — „Horă la Prislop“; 19,10: Anunțuri, pu­blicitate, sumarul serii; 19,20: 1001 de seri — emisiune pentru cei mici; 19,30: Telejurnalul de seară. 20,00: Film serial: „Noile aventuri ale lui Huckleberry Finn“; 20,30: Cadran internațio­nal; 21,10: Al cincilea Concurs și Festival Internațional „George Enescu“; 21,45: Poșta TV de Ion Bucheru; 21,55: Film artistic: „De unul singur“; Premieră pe țară; 23,25: .Telejurnalul de­ noapte; 23,25 : închiderea emisiunii. VREMEA Pentru următoarele trei zile, vreme relativ frumoasă și căldu­roasă, cu cerul variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab până la potrivit din est și sud-est. Temperatura aerului, ușor variabilă, va fi cuprinsă noaptea între 13 și 19 grade, iar ziua intre 23 și 28 de grade. Ma­rea ușor agitată. Temperatura apei mării va fi cuprinsă intre 19 și 22 de grade. Rinduri pestrițe Fără nume ilustru Gratis și incognito, așa și-a propus deunăzi să că­lătorească de la Eforie la Constanța, Ion Mila, de la secția căi navigabile a C.N.M. „Navrom“. Drept pentru care s-a urcat în autobuz, evitînd deliberat să treacă pe la ca­să. La insistențele controlo­rului și-a menținut in conti­nuare hotărârea de a călători fără bilet, iar la rugămintea de a se legitima a trîntit ar­gumentul suprem : „Ce te in­teresează dom’le cum mă cheamă, că doar n-am un nu­me ilustru ? Bineînțeles că la postul de miliție n-a mai avut încotro și a trebuit să-și dezvăluie identitatea, „să­rind“ astfel din anonimat cit și din... suită. Insomnia și tensiunea Avind insomnie și puține amețeli, Ștefan Maria, din Constanța, cartierul Tomis III, a chemat de urgență la miezul nopții salvarea. Du­pă controlul medical făcut s-a constatat că nu avea mai nimic, dar pentru a justifica chemarea a susținut că are copil mic și nu se putea du­ce dimineața la circă. Așa că mai bine să cheme salvarea la fel cum a făcut și Gher­ghina Tihan din același car­tier, care a avut nevoie să î si ia tensiunea la domiciliu. Anulat... în circulație La restaurantul „Selena“ din Eforie Nord, servesc ma­sa unii turiști și pe bază de cartele. Cei care pe parcurs renunță, predau cartelele ca­re sunt imulate în scripte, fă­ră să se scrie nimic pe ele și li se restituie banii. Cul­mea este că au fost găsite in circulație bonuri anulate. Pro­babil că un „grijuliu“ le-a luat din cutia de carton in Care sunt „păstrate“ și le-a pus în circulație. Cine este cel care folosește în mod cre­ator asemenea cartele ? Și mai ales la ce preț ? Aștep­tăm un răspuns cât mai a­­petisant din partea conduce­rii I.H.R. Eforie Nord, răs­puns care să facă să le taie totuși pofta de mincare celor care se îndeletnicesc cu a­­semenea practici. „Paznicul“ Emeric Stănescu era plătit să păzească șalupele in portul Constanța. Dar în timpul ser­viciului el juca cărți in ca­bină și habar nu avea ce se intimplă afară. Ca urmare a neglijenței lui o șalupă a dispărut și nu a fost găsită decât după 24 de ore. Decit cu un asemenea paznic mai bine lipsă, căci ori cu el, ori fără el, tot nepăzite stau șa­lupele. Improvizația Făcându-se o improvizație la instalația electrică la o be­tonieră de către niște cetă­țeni fără calificarea necesa­ră, muncitorul Gheorghe Fe­­renț, de la întreprinderea de gospodărie comunală din Medgidia, care lucra la ma­șina respectivă, a fost elec­trocutat. Iată rezultatul unor improvizații care ignorează cele mai elementare reguli de protecție a muncii. Cu suprapreț La bufetul „Ialomița“, a­­parținind de I.H.R. Eforie Nord, au fost introduse alu­ne vărsate și în pungi mici, de 150 grame. Prețul unei pungi este de 6,25 tei. Bufe­tiera Axente Dumitru, con­siderând că mulți văd, puțini cunosc, vindea cu același preț, adică de 6,25 tei și su­ta de grame de alune văr­sate. Tot la acest bufet, os­pătarul Severian Munteanu a fost surprins vînzînd micii cu 2,50 lei bucata, în foc și­ 2,23 lei cit este prețul oficial. Lor nu le va lua nimeni mai m­ult, decit atît cit merită.

Next