Dobrogea Nouă, ianuarie 1971 (Anul 24, nr. 6959-6983)

1971-01-14 / nr. 6968

Pag. a 2-a 99 LEGENDA FRUMOASEI AGIGEA Iată­ un spectacol de teatru care poate fi privit și comentat din două unghiuri de vedere diametral opu­se : văzut cu ochii spectatorului a­­flat încă la vîrsta pantalonilor scurți, spectacolul este nu numai foarte plăcut și conectat, ci chiar oportun-educativ, pentru că educa­tivă a fost, este și va fi întotdeauna (indiferent de maniera expresiei artistice în care se exteriorizează) confruntarea dintre bine și rău — atit de proprie și caracteristică lu­mii basmelor. Văzut cu ochii unei maturități exigente — mai entuziasmată atunci, cind iși puțin face furtunos apariția în scenă fiorosul zmeu, ce scoate un răgnet de-nghea­­ță inimile deja înspăimîntate ale prichindeilor — spectacolul este a­­greabil, fără a oferi însă și niște motive majore de satisfacție artis­tică celui ce este familiar cu feno­menul teatral. Aceasta, pentru că însăși substanța dramatică — prin esență narativă — nu poate acoperi in Întregime necesitatea acelui im­perios element dinamic al teatrului, care este dialogul. Și atunci, prin care prismă să privim spectacolul ? Pentru ce „dimensiuni“ să reglăm „binoclul“ critic ?! în fond, s-ar putea ca aceasta să fie o altă falsă dilemă a lui „a fi sau a nu­­ fi“ dacă ne gindim că, de atîtea ori in viață ne face plă­cere să revenim la vîrsta copilă­riei, să supradimensionăm faptele și realitatea, să hiperbolizăm nein­­suflețirea obiectelor reci, să fabu­lam acolo unde încape numai ima­ginație... Fără a elimina detașarea, vă pro­punem să ne conectăm deci, pe par­cursul celor două ore ale feeriei, la această veșnic mirifică lume­a bas­melor pe care ne-o oferă piesa profesorului Alexandru Mitru : „Legenda frumoasei Agigea", mon­tată in premieră pe tară pe­ scena Teatrului de dramă și comedie din Constanța. Este remarcabil faptul că, Alexandru Mitru, unul din scrii­torii români contemporani a cărui creație literară este tradusă in foarte multe­ țări ale lumii (cărțile sale „Basmele mării“ și ,,Legendele Olimpului“ au cunoscut un presti­gios succes editorial internațional) își face aici, la Constanța, debutul ca dramaturg. Piesa sa se inspiră dintr-una din cele mai frumoase legende ale mitologiei dobrogene, atit de bogată in fapte folclorice : povestea prințesei Agigea și zmeului Dolojman care a increme­­n­tit-o in piatră, înverșunat in ne­putința realizării iubirii sale ra­pace. Cert este că acest debut — orb­it de tardiv — onorează activi­tatea literară prestigioasă a lui A­­lexandru Mitru. Punînd in scenă „Legenda fru­moasei Agigea“ nu ne îndoim că maestrul emerit al artei Val Mugur a avut de întâmpinat destule difi­cultăți. Erau, in primul rând, cele legate de crearea atmosferei de basm care, singură, nu se putea su­gera numai prin elementele sceno­grafiei. Erau apoi, greutăți determi­nate de necesitatea eliminării (pe cit posibil) a părților lungi, expozi­­ționale, indispensabile structurii basmului dar „nocive“ ritmului dra­matic. In sf­irșit, toate datele piesei trebuiau să compună un „complex feeric- logic, estetic dar și educa­tiv. Exista totodată pericolul unei montări ce putea fi tratată ca ma­nieristă, risc pe care regizorul Val Mugur, cu experiența sa vastă, și l-a asumat, optind pentru o viziune clasică, in care regele este rege, bu­fonul — bufon și nicidecum invers, evitînd orice posibilă parodie la ca­re îndeamnă gustul contemporan. Peste unele dificultăți nu a trecut însă (și nici noi nu vedem cum ar fi putut-o face...); ne gindim la acele foarte frecvente ruperi de ritm, care fragmentează în multe, chiar prea multe părți spectacolul, fără ca muzica „introdusă“ în aces­te „pauze“ scurte să poată com­pensa inevitabila detașare a spec­tatorului față de spectacolul ce se derulează în fața sa, in același timp unele din dialoguri (in special in actul III) sînt lungite peste mă­sură, mizîndu-se pe harul comic a doi actori, dintre care umil iși ros­tește replica din... butoiul opac in care este inchis (de altfel, in piesă sunt multe replici care se servesc din culise). Au fost desigur greu­tăți survenite și din conturul mai slab pe care autorul il conferă per­sonajelor sale secundare, singurul, foarte bine realizat pare a fi zmeul Dolojman. Dar..., toate-s bune cind se termină cu bine!, căci, dincolo de aceste obiecții de cronicar, spec­tacolul se bucură de succes de pu­blic și este de-a dreptul tonifiant să vezi o sală arhiplină care trăiește la unison încleștarea dintre zmeul cel rău (Sandu Simionică) și pes­carul cel vesel (Virgil Andriescu), să auzi răsufletul de ușurare atunci cind intervine, in ultimă instanță, salvator, ca o veritabilă zină cea bună (Ana Mirona), să urmărești frămîntările unui rege (Emil Sassu) ce-și apără cu desperare fiica, pe prințesa Agigea (Manuela Matak), oscilările și temenelele unui sfetnic (Costel Rădulescu), nebuniile pline de haz ale unui măscărici (Petre Lupu), setea de aventură a Căută­torului de năluci (Obren Păunovici), a Hoinarului (Romeo Mogoș) și a Visătorului de vise (Longin Măr­­toiu) sau grația celor trei dănțui­toare (Marieta Mihalcea, Cristina Minculescu și Valentina Șambra). Nu putem încheia aceste consi­derații asupra celei mai recente premiere a Teatrului de dramă și comedie fără a saluta ideile sceno­grafului Constantin Russu, care a conceput un decor excelent, atit funcțional, cit și estetic. C. ISMAILEANC­ A pmmM LUNA CRONICĂ PREMIEREI Spectacolul concurs „Se caută Teatrul satiric muzical „Constantin Tănase“ prezintă in Sala sporturilor din Con­stanța, sâmbătă, 16 ianuarie (ora 20) și duminică, 1? ianua­rie (ora 17 și ora 30) spectaco­lul „Se caută o vedetă“, estra­­dă-concurs de Sădi Rudeanu și Aurel Felea. Muzica de Te­­mistocle Popa. Scenografia — Puiu Ganea. Organizator al concursului și regia artistică — Sorin Grigorescu. Participă cunoscuți cântăreți și artiști, dintre care Margareta Pislaru, Nicolae Suciu, H. Nicolaide, V. Tomazian, Mihai Ciucă, Dodu Ionescu și Horia Căciulescu. își dă, de asemenea, concursul formația vocal-instrumentală ,,Savoy“. In cadrul spectacolului va avea loc concursul pentru ar­tiștii amatori de varietăți și cântăreți de muzică ușoară. Publicul spectator va face parte din juriu. FOTBAL LA FARUL au început pregătirile pentru retur... • In afara lui Ștefănescu tot lotul participă la pre­gătiri • Trei etape în programul de antrenamente • în zilele de 6, 7 și 8 februarie — un turneu de fotbal (redus) în Sala sporturilor • Jocuri de antrenament și verificare cu formațiile diviziei A. Tot mai des ziarul de speciali­tate „Sportul“ sau revista „Fotbal" consemnează știri din țară sau din Capitală, avînd ca subiect progra­mul de pregătire susținut de echi­pele noastre divizionare. De fapt, începutul lunii ianuarie a consem­nat în fiecare an și începerea an­trenamentelor pentru returul cam­pionatului, întrecere care, de fie­care dată se anunță deosebit de dificilă. Cauza este firească, pe de o parte insistența unor formații de a se desprinde de pluton, in sco­pul obținerii titlului de campioană, sau, pentru cele mai modeste ul­tima șansă de evitare a retrogra­dării. în această conjunctură FA­RUL, formație aflată la mijlocul clasamentului, și-a început pregăti­rile pe data de 9 ianuarie cu un control medical. O dată încheiate aceste „formalități“ medicale, în­treg lotul (inclusiv Ștefănescu, care se află după un lung concediu me­dical cauzat de traumatismul cra­nian suferit în partida cu U.T.A.), adică: Popa, Ștefănescu, Stoica, Ghilcă, Antonescu, Mareș, Pleșa, I. Constantinescu, Mustafa, Badea, C. Constantinescu, Tănase, Oprea, Kallu, Tufan, Ologu, Turcu, Cojo­­caru, Caraman, la care s-au adău­gat cițiva fotbaliști din echipa de tineret, a trecut la efectuarea pro­gramului de pregătire precompeti­­țional. Cei doi antrenori, prof. R. Cosmoc și E. Hașoti, au stabilit ca, pînă la începerea returului, pregătirea echipei să se desfășoare in trei etape. Prima, cuprinsă în perioada 11—31 ianuarie are ca principal scop, dezvoltarea calități­lor fizice, dezvoltarea rezistenței generale, a forței, a mobilității, in­tr-un cuvînt aducerea treptată a lotului, la o pregătire fizică gene­rală satisfăcătoare. Antrenamentele, in total 27, se vor desfășura în aer liber și in sală. Tot in aceas­tă perioadă Federația Română de Fotbal va efectua mult dis­cutatul „Test Cooper“, examen în măsură să ateste gradul de pre­gătire și calitățile fizice și tehnice ale jucătorilor de fotbal. Etapa a doua cuprinde perioada 1—15 februarie și ea se va axa pe accentuarea mobilității, procedee tehnice de joc, creșterea regimului de viteză etc. De fapt, această a doua etapă, cuprinsă în programul de pregătire a Farului programează și primele jocuri de fotbal. Astfel, in zilele de 6, 7 și 8 februarie, SALA SPORTURILOR, va găzdui, turneul de fotbal redus, turneu la care vor participa, în afara Farului și alte formații divizionare. Antrenamen­tele se vor desfășura cu precădere in aer liber, fiind programate și două jocuri de verificare cu echipe divizionare C și B. Etapa a I­I-a, cuprinsă in pe­rioada 15 februarie — 7 martie, va fi în măsură să cristalizeze gradul de pregătire al formației și să fixeze primii 14 jucători ai Faru­lui pentru returul campionatului. Tot in această perioadă Farul va susține și primele confruntări cu colege de divizie. După toate pro­babilitățile, la Constanța, în aceas­tă perioadă vor evolua PETROLUL PLOIEȘTI și RAPID BUCUREȘTI. Urmează apoi prima confruntare din cadrul returului diviziei națio­nale A la fotbal cu STEAUA la BUCUREȘTI. Amintim că in lur Farul a obținut o victorie dificilă pe teren propriu­ cu 2—1. In fine, ca ultime noutăți, con­semnăm programarea ședinței de analiză in care se va discuta com­portarea fotbaliștilor de la Farul în turul campionatului, ședință fixată pe data de 19 ianuarie (ora 18) și va constitui, fără discuție un prilej excelent de evidențiere a ceea ce a fost bun, sau mai puțin bun, in jocul fotbaliștilor constănțeni in primele 15 etape ale campionatului- Pe agenda secției de fotbal și a conducerii clubului Farul stă, de a­­semenea, ca problemă majoră și impulsionarea activității membrilor susținători ai echipei de fotbal Fa­rul, în această direcție se studiază in prezent proiectul unui statut și posibilitatea cooptării unui număr cu­ mai mare de susținători. Așadar, deși pînă la începerea re­turului mai sunt încă suficiente zile, se pare că la clubul Farul, proble­ma fotbalului este in centrul aten­ției. Un lucru bun și un somn, in plus, că returul campionatului, este privit cu toată răspunderea de că­tre toți factorii ce concură la bu­nul mers al acestui sport în muni­cipiul și județul Constanța. L. BRUCKNER Trei dintre... probabilii „eroi" ai returului : Mareș, Tănase și Kalló, văzuți de A. Clenehi. Olimpiada mecani­zatorului“ La Casa de cultură a tinere­tului din Constanța a avut loc faza județeană a concursului „Olimpiada mecanizatorului". Concursul — la a cărui fază de mase au participat peste 2.000 de tineri — a prilejuit cunoaș­terea de către tinerii mecani­zatori a sarcinilor stabilite de partid și stat privind dezvolta­rea și modernizarea agricultu­rii județului nostru, ridicarea continuă a pregătirii profesio­nale, realizarea unui larg schimb de experiență privind îngrijirea și folosirea rațio­nală a tractoarelor și mașinilor agricole. Primii trei clasați, Vasile Roșca de la S.M.A. indepen­dența. Stelian Alexandru de la S.M.A. Valul lui Traian și Ion Aldea de la I.A.S. Cogealac vor reprezenta județul Constanța la faza pe țară a „Olimpiadei mecanizatorului“ care va avea loc la sfîrșitul acestei luni. I.C.H. Constanța — secția utilaj transport str. Aurel Vlaicu nr. 52 — autobuzul 7 angajează : — 3 mecanici reparații utilaje (depanare) categoria de sala­rizare 3—6 H.C.M. 911 : — 10 mecanici excavatoriști pentru excavatoare de 0,3 mc. ca­tegoria de salarizare 3—5 H.C.M. 911 : — 10 mecanici pentru cilindri compresori, categoria de sala­rizare 1—4 H.C.M. 914 ; — 3 mecanici excavatoriști pentru excavatoare peste 1­mc. categoria de salarizare 6 H.C.M. 914. întreprinderea de rețele electrice Constanța Șantierul construcții montaj OVIDIU ANGAJEAZĂ pentru loturile din Constanța, Ovidiu și Cobadin: — muncitori calificați in meseria de ELECTRICIAN ; — muncitori necalificați pentru a se califica in meseria de electrician. Condiții pentru muncitori necalificați; — studii: școala generală (7 sau 8 clase); — vîrsta : 18—30 ani. Doritorii se vor adresa la sediul șantierului din comuna Ovi­­d­iu, șos. Tulcea (lingă postul de control al Miliției). DOBROGEA NOUA nr. 696S a­genda J­oi R­ADIO JOI, 14 IANUARIE PROGRAMUL I 13,00 Radiojurnal. 13,10 Avan­premieră cotidiană. 13,22 Rebus melodii. 14,00 Compozitorul săp­­tămînii: Hector Berlioz. 15,05 O jumătate de secol de luptă eroică. 15,25 Pagini vocale și orchestrale din muzica de estradă. 16,00 Ra­diojurnal. 16,15 Coruri bărbătești. Formația Palatului culturii din Pitești. 16,30 Melodii cunoscute, interpreți îndrăgiți. 18,50 Publici­tate radio. 17,00 Antena tineretu­lui. 17,30 Concert susținut de an­samblul folcloric „Doina Gorju­­lui“ din Tg. Jiu. 18,00 Orele serii. 20,00 Tableta de seară. 20,05 Zece melodii preferate. 20,40 Bijuterii muzicale. Lieduri de Mozart. 20,55 Știința la zi. 21,00 Canțonete. 21,25 P.C.R. 50 consemnări. 21,30 Re­vista șlagărelor. 22,00 Radiojurnal 22,30 Pentru magnetofonul dum­neavoastră. Duete din operele lui Verdi. 22,55 Moment poetic. 23,00 Concert de seară. 0.03—6.00 Estrada nocturnă. VINERI. 15 IANUARIE PROGRAMUL 1 6,00 De la 6,00 la 9,30. 9,30 Me­moria pămîntului românesc. 10,05 Muzică populară din Vrancea și Maramureș. 10,30 Fonoeca pentru copii. „De o mie de ori, nu“ ! 11,05 Din muzica popoarelor. 11,15 Consultație juridică. Răspunsuri la scrisorile ascultătorilor. 11,25 Prietenii muzicii corale. 11,50 Co­tele apelor Dunării. 12,00 Zece mi­nute cu Alga Florescu. 12,10 Un interpret și rolurile sale. Victoria de Los Angeles în opera „Viața scurtă“ de Manuel De Falla. 12,30 întîlnire cu melodia populară și interpretul preferat. g*imra SUNETUL MUZICII — „Repu­bica“ (orele : 10 — 13,30 —­ 16,4 - 20); ULTIMUL DRUM - „Popular“ (orele: 10 — 12 — 14 -16,30 — 18,30 — 20,30); DE­ȘAFTI ORI ȘAPTE — „Progresul“ (orele­­ 11,15 — 13,30 — 16 — 18,15 -20.30) . SENTINȚA — „23 August (orele: 14,30 — 16,30 - 18,30 20.30) ; ÎNTOARCEREA DE MA­BULE — „Tineretului“ (orele : 14,30 — 16,30 — 18,30 — 20,30). PETRECEREA — „Bulevard“ (o­­rele : 14 — 16 — 18 — 20). LITORAL PARIA — „Farul“ Mangalia: DEGETUL DE FIER — „Lumina“ Techirghiol: GHICI CINE VINE LA CINA? ~ Eforie Sud. TELEVIZIUNE 10,00-11,30: Emisiuni-Loț­ă pen­tru lucrătorii din agricultură. Cul­tura cartofului (timpuriu — vară — toamnă). 18,00: Deschiderea emi­siunii. 18,30: La volan — emisiu­ne pentru conducătorii auto; 18,50: Mult e dulce și frumoasă; 19,15: Publicitate; 19,20: 1001 de seri — emisiune pentru cei mici; 19,30: Telejurnalul de seară; 20,00: An­cheta TV: „Cind actele nu cores­pund realității“; 1­7,45: Itinerar plastic băcăuan; 21,00: Film se­rial: „Vidocq“ (VI); 21,30: Baschet masculin. Cupa Cupelor: Steaua— Spartak Leningrad (repriza a 2-a); 22,00: Teleglob, între Alexandria și Suez; 22,30: Noapte de ianua­rie... Cîntă Angela Moldovan și TEATRUL DE DRAMA ȘI CO­MEDIE Constanța, prezintă : vineri, 15 ianuarie, ora 19,30 — „Napoleon era... fată“, duminică, 17, ianuarie, ora 15,30 — „Legenda frumoasei Agigea“, iar la ora 19.30 — „Bliss — o familie trăs­nită“. TEATRUL DE ESTRADA „FANTASIO“ prezintă : sâmbătă, 16 ianuarie, ora 19,30 — „Săracu’ Gică“; duminică, 17 ianuarie două spectacole cu piesa „Nu aveți... un cap în plus“, la orele 10,30 și 19,30. TEATRUL LIRIC : joi, 14 ia­nuarie, ora 19,30 — seară de ba­let, spectacol coregrafic în două părți: sâmbătă, 16 ianuarie, ora 19.30 — „Carmen“; duminică, 17 ianuarie, ora 10,30 — „My fair Lady“. GALERIILE DE ARTĂ: „Ex­poziție de grafică“. MUZEUL DE ARTĂ ȘI CO­LECȚIA ION JALEA — deschis zilnic, între orele 10—18 (luni in­chis). MUZEUL MARINEI — luni, miercuri, joi, vineri, simbătă — deschis între orele 10—18 ; dumi­nică, între orele 9—15; marți în­chis. VREMEA Pentru următoarele trei zile, vreme schimbătoare, cu cerul temporar noros. Vmtul va sufla potrivit, din sectorul nordic. Tem­peratura aerului in general sta­ționară, minimele vor fi cuprinse între —4 și +2, iar maximele in­tre 0 și 5 grade. Marea ondulată. Ceață pe alocuri dimineața și seara. Nicolae Flores: lui de noapte. 22,50: Telejurna Combinatul textil Constanța angajează muncitori pentru următoarele meserii:­­ LĂCĂTUȘI, STRUNGARI, ELECTRICIENI, RECTIFICATORI, RABOTORI, FREZORI, MODELURI IN LEMN, TUR­NĂTORI METALE, LĂCĂ­TUȘI A­MC, ELECTRONIST, MUNCITORI VERIFICATORI AUTOMATISTI, IN DOME­NIUL MASA ȘI CINEMA­TICA. Cooperativa „Radiotehnica CONSTANTA str. M. Kogălnieeanu 25 angajeaza MUNCITORI CALIFICAȚI in meseria de BOBINATORI TRANSFORMATOARE, Flata în acord. Relații suplimentare, la se­diul­­­ operativei. I« UI CA PUBLICITATE VÎNZĂRI VÎND „Dacia 1100“ nerodătă. Te­lefon 4.10.83. Coman ton, ști:. A­­lexandru Lăpușneanu 1, Eforie Nord. (40) VÎND „Wartburg 312 Lux“ răs­turnat. Bordea, Șoseaua Mangaliei 74, bloc D 1, scara 1, etaj II, apart. 9 — Constanța. (23) PIERDERI PIERDUT autorizația de funcțio­nare cizmărie nr. 4 eliberată de Administrația financiară Constanța în anul 1970 pe numele Hurduc Constantin. O declar nulă. (24) PIERDUT autorizația de macara­giu nr. 31614, eliberată de „Nav­­rom“ Constanța la î­2 decembrie 1967, pe numele Maler Emil. O de­clar nulă. (22) a

Next