Drum Nou, octombrie 1970 (Anul 27, nr. 8003-8029)

1970-10-18 / nr. 8018

Pag. 2 Ing. VICTOR DRHOOMAN, șeful strungăriei de la „Rulmentul“, răspunde la întrebarea: Rebuturile sunt pentru strungari o fatalitate? Una din problemele care au făcut obiectul rubricii „Corespondentă din uzină" de la strungăria uzinei „Rulmentul" din luna februarie a.c. a fost calitatea produselor, volumul mare de rebuturi pe care îl înregistra colectivul secţiei. Interesîndu-ne recent de evoluţia fenomenului negativ al rebuturilor care încarcă anual preţul de cost cu însemnate cheltuieli neeconomicoase, de ordinul milioanelor de lei, am solicitat şefului secţiei un interviu pe această temă. — Care este în prezent, tovarăşe inginer, situaţia rebuturilor la strungărie ? Volumul lor este în scădere sau în creştere ? — Din luna februarie, cînd ziarul „Drum nou“ a analizat această problemă la secţia noastră, volumul rebuturilor ascăzut permanent, lună de lună. Astfel, de la 1,78 la sută din volumul producţiei, cit reprezentau ele în luna februarie, s-a ajuns la nivelul de 1,66 la sută în luna septembrie. Ia acest proces au contribuit o serie de măsuri, pe care le-am luat pentru diminuarea pierderilor din rebuturi. Ele se referă, în principal, la întărirea asistenţei tehnice în fiecare schimb, mai ales în cel de noapte, a autocontrolului parametrilor de execuţie al inelelor de , rulmenţi, care se face tot la 10—11 piese, la ridicarea nivelului profesional al angajaţilor etc. — Există intr-adevăr o tendinţă de scădere a rebuturilor. Ea nu mi se pare însă prea spectaculoasă. Volumul rebuturilor este încă ridicat, pe 9 luni înregistrîndu-se peste 230 tone. Ce cauze determină acest lucru ? — Mai întîi trebuie spus că există rebutul tehnologic, aşa-zisul rebut de reglaj, care nu prea a scăzut. Apoi e adevărat că se mai menţin unele deficienţe organizatorice pe care n-am reuşit să le eliminăm. Astfel, strungarii, reglorii şi maiştrii nu supraveghează încă cu destulă severitate modul cum decurge procesul de strunjire. In secţie se mai menţine o fluctuaţie mare. Am făcut progrese în reducerea rebuturilor, dar mai avem încă multe probleme de rezolvat. — De ce rebutul de reglaj este mai mare decit cel datorat altor cauze ? — Am discutat această problemă şi în comitetul de direcţie, pe uzină. Rezolvarea ei cea mai raţională este optimizarea f loturilor de fabricaţie. Practic se produc însă o serie de dereglări datorită necesităţii de a satisface cerinţele urgente ale unor clienţi, mai ales de pe piaţa externă. Dar defecţiunile mecanice la utilaje nu contribuie la menţinerea unui volum ridicat al rebuturilor din reglare ? — Ba da, dar mai puţin, deoarece la prima piesă rebutată se intervine pentru reglarea maşinilor. Influenţa cea mai mare o exercită aici calitatea slabă a unor S.D.V.-uri. — In luna februarie ajunsesem, de acord cu dvi că o cauză principală a rebuturilor este lipsa de calificare a strungarilor. Ce măsuri s-au luat în această privinţă ? — In 15 octombrie termină şi vor susţine examen un număr de 90 de strungari înscrişi în cele trei clase de calificare profesională. în prezent se mai înscriu alţi 90 de strungari care vor urma aceste cursuri. S-a extins, de asemenea, forma de învăţămînt prin ucenicie la locul de muncă. Avem 20 de tineri care lucrează două săptămîni în secţie sub îndrumarea celor mai buni strungari. Dacă se vede că au înclinaţii pentru meseria de strungari ei vor fi trimişi la şcoala profesională, urmînd apoi, ca după alt- PE URMELE MATERIALELOR PUBLICATE solvire, să fie repartizaţi tot secţiei noastre. — Aţi amintit de aptitudini. In unele întreprinderi se practică cu succes, în laboratoare experimentale de psihologie şi ergonomie, testarea psiho-profesională a noilor angajaţi sau a celor vechi, pentru perfecţionarea deprinderilor lor de muncă. Dar la dv. ? — La noi în uzină nu există un astfel de laborator. Am citit şi eu despre acest lucru şi, personal, cred că este foarte utilă metoda testării aptitudinilor nu, numai pentru noii angajaţi, ci şi pentru cei vechi. Aşa că aş vedea ca foarte avantajoasă crearea unui asemenea laborator care să contribuie la perfecţionarea profesională a cadrelor din uzină. — Reducerea rebuturilor depinde şi de „slăbirea", ca să zic aşa, a stratului de aşchiere, mai ales prin laminarea căii de rulare pentru prefigurarea acesteia la inelele de rulmenţi. De ce însă, nici pînă în prezent la unele repere, ca cele cu numărul 6312-1, 6408-1, 6017-1, 6218-2, 6210-2, 6205-2, şi multe altele, nu se execută această operaţie ? — La ora actuală există capacitate la laminoarele de la forjă, dar această operaţie este inseparabilă de cea de calibrare. Aici este însă un „loc îngust" pe fluxul tehnologic, şi nu se pot face toate reperele. — înseamnă că trebuie să rezolve şi această problemă la secţia forjă, conducerea uzinei. Să vă întreb însă altceva. De ce în acest an dinamica rebuturilor înregistrează o „buclă" ineficientă de creștere, care nici în prezent, (în septembrie, cota era de 1,66 la sută) nu a coborit la nivelul de 1,42 la sută din decembrie 1969 ? — Așa rezultă intr-adevăr... Dar nu știu... S-ar putea ca acest lucru să fie determinat de fluctuaţia mare a strungarilor în secţia noastră. — Analizind dinamica rebuturilor la strungărie în ultimii zece ani, am constatat următorul fenomen. Anii 1960 şi 1968 deţin două maxime : 3,06 la sută şi, respectiv, 3,31 la sută, între care curba sugerează o adevărată „groapă a Filipinelor", cu adîncimea maximă în anul 1965 cînd se atinsese un minim de 1,04 la sută. De ce nu aţi revenit la acest nivel minim ? — Nu ştiu dacă, să zic aşa, curba este armonizată, adică dacă în toţi cei 10 ani a fost inclus şi rebutul tehnologic, mai ales în perioada minimului din 1965. Chiar şi în cazul că nu s-a inclus însă cred că alura curbei rămîne aceeaşi. O explicaţie pentru fenomenul de creştere după 1965 a rebuturilor ar fi aceea că pe măsura creşterii calităţii produselor, adică a restrîngerii toleranţelor de execuţie, acestea sînt mai greu de respectat. Din 1964 pînă în prezent, de pildă, toleranţele s-au redus la jumătate. Nu în acelaşi ritm a crescut însă calificarea strungarilor, ceea ce face ca ei să nu poată realiza piesele la toleranţe mai reduse, dînd astfel mai multe rebuturi. — Cum vă explicaţi atunci minimele ? în aprilie 1965 strungarii dv. au atins cota de 0,47 la sută la rebuturi, iar în aprilie 1968 — au ajuns la 4,28 la sută. Or, este evident că în 1968 strungarii nu erau mai puţin calificaţi decit în 1965. — Este adevărat. Se pare că în perioada de după 1965 puteam avea rezultate mult mai bune decit cele înregistrate, dar nu le-am obţinut. După anul 1968 dinamica rebuturilor are însă o tendinţă certă de scădere. Avînd în vedere acest lucru se impune concluzia că în perioadele cînd există o urmărire foarte perseverentă a rebuturilor, cînd se acţionează cumultă severitate pe toate căile pentru reducerea lor, se conturează un proces de scădere accentuată a acestora. In situaţia inversă, se manifestă fenomenul de creştere a volumului rebuturilor. Cu alte cuvinte rebuturile nu sunt o fatalitate pentru strungari, creşterea sau scăderea lor depinzînd în ultimă instanţă de eficienţa şi amploarea măsurilor întreprinse pentru diminuarea lor. Volumul rebuturilor depinde deci de fiecare strungar, de activitatea colectivului secţiei în ansamblu. Aşteptăm deci să consemnăm la strungăria uzinei „Rulmentul“ noi inițiative care să ducă la o mai accentuată scădere a pierderilor din rebuturi. Convorbire consemnată de Gh. NOVAC DRUM NOU O întrebare pe adresa organizatorilor comerţului braşovean cu textile încălţăminte: CUM INTÎMPINAJI SEZONUL RECE? După modul de manifestare al vremii — prea rece pentru acest mijloc de octombrie — întrebarea ridicată în titlu nu ni se pare de loc prematură, ci, putem spune, dimpotrivă. Dar să lăsăm, pentru moment, capriciile vremii-şi să trecem pe un „tărîrm" mai concret — cel al aprovizionării magazinelor brașovene de specialitate cu mărfurile atît de necesare „traversării“ cu bine a anotimpului friguros. Interlocutor, tov DUMITRU BĂLAN, director ,al C.L. Textile-încălţăminte Braşov. — Putem spune, ne relata dînsul, că pentru sezonul de toamnă-iarnă pregătirile sunt încheiate, cantităţi importante de mărfuri fiind prezente în unităţile noastre de desfacere. — Să luăm, dacă vreţi, sectorul confecţiilor... — Da. La dispoziţia populaţiei au fost puse de-acum peste 25.000 paltoane, urmînd ca, începînd cu săptămîna viitoare, magazinelor, de specialitate — implicit populaţiei — să le fie livrate 150.000 articole de blănărie (pentru bărbaţi, femei şi, copii) ; concomitent, vor fi puse în vînzare peste 4000 bucăţi haine textile îmblănite. — Revenind la paltoane, trebuie să vă spunem, bazîndu-ne pe impresiile mai multor cumpărători, că se observă o prea mare monotonie — să-i zicem, a , culorilor, a modelelor, neexistînd diferenţe între ceea ce s-a oferit spre cumpărare cu un an sau cu mai mulţi ani în urmă. Faptul trebuie să aibă şi o explicaţie. — Evident , foarte mulţi cumpărători pun această lipsă de diversitate pe seama noastră, a comerţului. Nu vrem să ne scuzăm în faţa lor, însă trebuie să remarc un lucru : una contractăm noi, iar la livrări ne trezim cu alte modele, cu alte ţesături. Sperăm însă că această problemă „în litigiu" să-şi găsească, intr-un timp nu prea îndepărtat, rezolvarea. — Sperăm... Deocamdată vă rugăm însă să ne spuneţi ce oferă magazinele la capitolul încălţăminte. — înainte de a discuta despre asigurarea cu încălţăminte adecvată a populaţiei, vreau să amintesc, de asemenea, că la nivelul organizaţiei noastre s-au luat măsuri în vederea unei aprovizionări corespunzătoare cu articole pluşate şi tricotaje, existînd în stoc însemnate cantităţi dintre acestea. La tricotaje, de exemplu, pentru a satisface operativ cererea, s-a luat măsura aprovizionării directe de la fabrica braşoveană de tricotaje a unui număr de 15 unităţi de desfacere. La încălţăminte, putem spune că s-au contractat cantităţi suficiente pentru a satisface necesarul pentru sezonul rece. Astfel, din cele 46.000 perechi de cizmuliţe pentru femei, de pildă, — majoritatea din înlocuitori, la preţuri avantajoase — 12.000 perechi au şi fost puse în vînzare. Nu au fost neglijaţi nici bărbaţii şi copiii, pentru care s-au asigurat noi modele de încălţăminte adecvată, rezistentă, zilele acestea urmînd să fie puse în vînzare cantităţi sporite din aceste produse. — Aminteaţi, în treacăt, despre ceva noutăţi. — Intr-adevăr. Sînt şi anul acesta — ca de altfel în fiecare sezon — noutăţi. Ar fi imposibil acum, să le enumerăm pe toate ; atît doar că ele vor putea fi constatate „pe viu" de către fiecare cumpărător în unităţile noastre. — Deci, contaţi oarecum şi pe factorul surpriză (sperăm, plăcută !). — Da. „Şi încă ceva : tot acum — ca o noutate “— pregătim la magazinul „Braşovul" (pe B-dul Lenin) un raion de desfacere pentru... tinerii căsătoriţi, unde aceştia vor putea găsi în special tricotaje — şi nu numai astfel de articole — de bună calitate, încălţăminte, unele obiecte de bijuterie etc. — In concluzie, pentru anotimpul rece nu aveţi, cum se spune, „emoţii". Fondul de marfă existent fiind în măsură să satisfacă cererea şi exigenţele cumpărătorilor... — Aşa este, sintem pregătiţi. Convorbire consemnată de L. MUNTEANU P. S. Ne rezervăm dreptul de a reveni cit de curînd cu un material pe această temă, de astădată avînd la bază observaţii şi impresii culese directla sursă în unitățile de desfacere. Comoda „Albatros" conține un confortabil pat rabatabil. II BOLILE CIVILIZAȚIEI" {Ürmeire din pag. 1) peste 90 la sută. E adevărat, majoritatea solicită să fie repartizaţi în judeţele cu o acoperire mai bună în cadre medicale şi de unde se recrutează cu prioritate cadre pentru facultăţi. Dar tocmai pentru a preveni acest dezechilibru şi a acoperi în mod egal cu specialişti toate judeţele ţării. Ministerul Sănătăţii a iniţiat în ultima perioadă o repartizare judicioasă, dînd prioritate în primul rînd judeţelor deficitare cum ar fi Botoşani, Vaslui, Suceava, Tulcea, Hunedoara şi altele. Pentru a veni totuşi în sprijinul celor care vor să se transfere în localităţile unde au familiile, Ministerul Sănătăţii aprobă anual o sesiune de transferări. Şi anul acesta, prin decretul ,158/1970 vor avea prioritate în alegerea locului de muncă şi vor fi repartizaţi chiar în comunele lor cei care dovedesc în faţa comisiilor de repartizare că şi-au stabilit domiciliul în acele localităţi. Bineînţeles, dacă există posturi vacante (acestea sunt afişate din timp şi la repartizare primează cei din localitatea respectivă, indiferent de media obţinută în facultate sau la examenul de stat, ei neintrînd în clasificarea generală). — In ce situaţie se găseşte din acest punct de vedere, judeţul Braşov ? — Trebuie să precizez mai întîi faptul că, pentru a nu se descompleta unele locuri de muncă din unele judeţe, cu un deficit mare de cadre, Ministerul Sănătăţii are o evidenţă a tuturor posturilor vacante pe ţară cât şi a mişcării personalului medical (care se face numai prin dispoziţie de repartizare emisă de Ministerul Sănătăţii, astfel că se evită fluctuaţia de cadre şi perturbarea în asistenţa medicală). Judeţul Braşov are cadre foarte multe ; aprobăm numai în cazuri deosebite transferul într-una din circumscripţiile braşovene (şi nu e vorba numai de municipiul Braşov ci şi de circumscripţiile rurale sau urbane de pe toată raza judeţului); în general, cadrele medicale din judeţul Braşov au o bună pregătire profesională şi o înaltă ţinută etică, cu excepţia cîtorva, care n-au făcut cinste încrederii ce li s-a acordat. Mă refer în special la cazul dr. Gh. Oproiu, care n-a ştiut să preţuiască condiţiile deosebite ce i s-au creat pentru afirmarea sa ca specialist, ca om, şi, călcînd înpicioare încrederea colegilor, a oamenilor din oraşul său, încrederea celor care i-au încredinţat chiar o funcţie de răspundere, a încercat să părăsească totul pentru amara pîine de transfug. Un caz similar a fost şi cel al dr. Vasile Dimitriu... Aceste cazuri ne mîhnesc, e drept, dar ele nu umbresc, nu pot umbri rezultatele frumoase obţinute de medicii judeţului, munca lor nobilă şi atît de rodnică. — Vorbim de cadre, de pregătirea specialiştilor ; cred că n-ar fi lipsit de interes să aducem în discuţie şi modul în care se desfăşoară activitatea de cercetare în medicină. — Trebuie spus, în primul rînd, că astăzi nu se mai poate închipui o activitate de cercetare în sine, făcută de dragul cercetării. A cerceta nu înseamnă a comunica numai nişte rezultate, a publica o lucrare, ci, mai ales, a verifica datele obţinute, a aplica totul în practica medicală de fiecare zi. Există la unii tendinţa de a opune cercetarea fundamentală celei aplicative. Nimic mai greşit. Oare nu datorase atîtea din succesele lor multe discipline fundamentale experienţei clinice sau epidemiologice ? în documentele de partid se dezbate pe larg această problemă şi se explică cit se poate de clar că fără legătura cu practica nici o cercetare teoretică nu are sorţi de izbîndă. Şi nu-i adevărat ? Aşadar, să organizăm ştiinţific cercetarea teoretică în funcţie de nevoile practice ! E o relaţie reversibilă. Căci, la rîndul ei, ştiinţa medicală aplicativă găseşte teren nelimitat de informaţie, orientare şi verificare în disciplinele de bază. Totodată astăzi cercetătorul nu mai poate lucra de unul singur, izolat, el trebuie să coopereze — da, acesta-i cuvîntull — cu ceilalţi confraţi şi, în egală măsură, cu fiziologii, epidemiologii, chimiştii, biochimiştii, psihologii, sociologii. — Credeţi că se poate vorbi şi de o cooperare internaţională in acest vast domeniu, al cercetării medicale ? — Da, bineînţeles. Oamenii noştri de ştiinţă lucrează, împreună cu specialişti de renume din lumea întreagă, în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la un proiect de eradicare a malariei, colaborează totodată la un studiu privind combaterea poluării, etc. — Vorbeaţi de poluare. Este, nu-i aşa, o problemă de dată recentă, care preocupă în mod deosebit medicii. Mă gîndeam de fapt că în faţa medicinii s-au ridicat atîtea noi probleme care cer o rezolvare rapidă ... — Unii vorbesc despre aşanumitele „boli ale civilizaţiei". Şi mă gîndesc la sedentarism, la problemele legate de poluare, de zgomot, de încordarea nervoasă mult mai ridicată azi, de anumite boli profesionale pricinuite de toxine sau noxe... Se mai pot dezlega toate acestea așa cum se făcea pînă acum, cu metodele clasice ? Se pot oare ele trata doar în laborator sau în clinică ? Nu, hotărît nu. Trebuie studiat complexul de factori care au generat o anume stare, mai mult, trebuie studiat mediu şi felul in care munceşte şi trăieşte omul sănătos, pentru a evita şi preveni îmbolnăvirile. — Există, în rîndul publicului mai ales, părerea că dacă am compara progresele înregistrate în medicină cu cele din alte ramuri ale ştiinţei am putea constata că aici rezultatele sînt mult mai puţin spectaculare. Specialiştii afirmă, dimpotrivă, că niciodată ca în ultimul timp nu s-au făcut, pe tărîmul medicinii, atîtea descoperiri deosebite. De fapt... — De fapt, în ultimul timp s-au găsit soluţii în remediul unor boli care provocau pînă mai ieri un mare procent de mortalitate (şi mă gîndesc la poliomielită sau la bolile reumatismale ale inimii). Dar s-au înregistrat şi reuşite parţiale în unele probleme. Nespecialiştii nu pot însă sesiza cit de complicat este drumul pînă la găsirea unui remediu şi cit de mult contează fiecare pas cîştigat. Căci, fireşte, mai sesizabile sînt descoperirile senzaţionale, şi un exemplu ar fi transplantul de inimă. Dar nu este vorba de a afla cheia „medicamentului-miracol" ci de a urca cu tenacitate toate treptele pînă la izbînda finală. Şi să nu uităm că în tratamentul cancerului, arteriosclerozei, reumatismului, s-au obţinut pînă acum rezultate care ne dau dreptul să sperăm în acest triumf. Dar aceasta va fi opera unor întregi generaţii de cercetători, pentru că însuşi obiectivul medicinii este practic nelimitat, infinit , omul. Nr. 8018 RESTANTE SI RESTANNIERI _› -‹ -~ la executarea lucrărilor din contribuţia voluntară bănească A intrat de-acum în tradiţie ca, în fiecare an, gospodarii comunelor şi satelor, întruniţi în adunări populare, să se sfătuiască în privinţa obiectivelor edilitare şi social-culturale pe care urmează să le construiască în anul care vine. O dată aprobate în sesiuni ale consiliilor populare, votate sumele necesare, aceste obiective îşi aşteaptă materializarea. De aici, din acest moment, începe pentru unele dintre ele o adevărată „odisee“, lungă şi întortocheată, în care lipsa de preocupare, dezinteresul celor chemaţi să concure la transpunerea în practică a ideii, deţin, în multe cazuri, rolul de „personaje“ principale. Spuneam „în unele cazuri“, deoarece, in general, realizării acestor obiective i se acordă atenţia necesară. Exemple elocvente în această direcţie sunt eforturile depuse de edilii şi cetăţenii din Tărlungeni, de primarul comunei, Mihai Manole, pentru construirea şi darea la timp în folosinţă a noii şcoli cu 12 săli de clasă; de asemenea, ca mărturii ale spiritului gospodăresc şi răspunderii civice stau şi noile cămine culturale din Viştea, Hălchiu, Şimon-Bran şi Veneţia de Jos, grădiniţa din Tohan, cele trei săli de clasă din Măgura — Moeciu, precum şi multe altele. Bineînţeles, asemenea realizări au fost posibile nu numai datorită achitării la timp de către cetăţeni a sumelor votate, ci şi participării efective a acestora, în cadrul unor acţiuni patriotice, la lucrările de construcţie şi amenajări. Dintr-o situaţie consultată la consiliul popular judeţean, am putut concluziona că stadiul de realizare a lucrărilor din contribuţia voluntară bănească nu este totuşi prea strălucit, executîndu-se asemenea lucrări numai în valoare de 2.181.000 lei, faţă de 3.367.000 lei cit reprezentau sumele încasate pînă la 30 septembrie a. c. Adevărat, în unele cazuri au existat motive obiective, care-i absolvă pe unii factori locali de o parte din „vina“ tărăgănărilor: nepredarea la timp a documentaţiilor de către fosta C.S.A.P.C. Braşov, anumite greutăţi in procurarea de materiale, recuperarea unor pagube şi restanţe în agricultură etc. Nu înseamnă însă că, peste tot unde s-au înregistrat și persistă mari întîrzieri în predarea unor obiective se pot admite scuze. Să luăm „cazul“ dispensarului medical din comuna Teliu, început cu mai bine de un an în urmă,urma să fie dat în folosință în primăvara acestui an. S-au procurat din timp materialele necesare, localnicii s-au oferit să dea ajutorul necesar, a existat, deci, tot interesul şi bunăvoinţa din partea factorilor locali. Cu toate acestea, primăvara şi vara au trecut şi, o dată cu ele şi cel de-al doilea termen (23 august) , va trece probabil şi toamna întreagă, iar constructorul — I.R.C. Braşov, principalul vinovat — se va mai angaja, va mai stabili un termen etc. S-au făcut zeci de intervenţii la diferite foruri judeţene, dar conducerea I.R.C.-ului a rămas insensibilă, invocînd mereu nişte greutăţi formidabile... De ce a mai contractat lucrarea, din moment ce ştia ce va urma ? Mai grav ni se pare faptul că, pînă la ora actuală, obiective nominalizate în angajamentul judeţului nu au fost realizate. La Holbav (com. Vulcan), de pildă, trebuiau terminate, pînă la 30 septembrie, patru săli de clasă. Trebuia, dar nu s-a făcut pentru că proiectantul (Institutul „Proiect" Braşov) a terminat documentaţia cu foarte mare întîrziere. Şi punctul sanitar din satul Sebeş (com. Hîrseni) trebuia dat în folosinţă la 30 septembrie. Pînă acum, el n-a ajuns însă nici în fază de... fundaţie, din „lipsă de materiale“, cum încearcă să se scuze factorii locali. Direcţia tehnică din cadrul consiliului popular judeţean putea asigura — din cite am aflat ulterior — o bună parte dintre materialele necesare. Atît doar că ele trebuiau solicitate ... Numai că aşa se întîmplă acolo unde comoditatea este preferată căutărilor, unde scuzele — „ştiţi, sînt greutăţi obiective, noi sîntem prea mici“ ş. a. — sînt preferate muncii în folosul colectivităţii. • La Ucea, in altă parte a judeţului, am întîlnit o situaţie oarecum ... hilară. In satele aparţinătoare Feldioara şi Corbi s-au construit un punct sanitar, respectiv două săli de clasă. Ambelor obiective le lipsesc însă ... geamurile şi uşile. Motivul? Factorii locali au „devansat“ puţin proiectul, apoi l-au neglijat, preconizînd pentru, cele două construcţii — eh, de gustibus... — uşi şi geamuri în „stil vechi“, pentru care nu au mai găsit executanţi. — Am apelat la o întreprindere din Sebeş-Alba, ne spunea secretarul comitetului executiv comunal, tov, Timotei Hampu, dar ne-au ţinut încurcaţi, apoi ne-au comunicat că nu nu STAS-uri pentru ceea ce dorim noi etc. Pînă la urmă găsim noi o soluţie. Nu ne îndoim, dar soluţia trebuia găsită din timp, căci termenul de dare în folosinţă a acestor obiective a fost depăşit demult. înţelegem chiar şi opţiunea pentru un anume „stil“, dar cu o condiţie: aceasta să nu greveze nişte interese generale ale obştei. Credem că avem dreptate, nu, tovarăşe primar I. Grecu ? Nesatisfăcătoare este şi situaţia altor lucrări din contribuţia voluntară, ale căror termene de dare în folosinţă au fost depăşite : o grădiniţă la Hălchiu (termen: 30 iulie), o sală de sport la Harman (termen : 30 septembrie), un cămin cultural la Poiana Mărului (care de cîţiva ani se tot face şi nu se mai termină), cele patru săli de clasă ,la Mîndra (n-au fost nici măcar atacate lucrările !), nerealizarea trotuarelor planificate la Sînpetru (pe motivul lipsei de ciment — de parcă ar fi unicul material din care se pot face trotuare) ş. a. Cert este un lucru: pe lingă unele cauze de natură obiectivă, în activitatea unor primari şi-au făcut loc comoditatea, tendinţa de a lăsa lucrurile să se desfăşoare mai mult de la sine. De aceea este situaţia care este, de aceea în loc să se facă treabă s-a irosit prea multă materie cenuşie pentru căutarea de scuze „de acoperire“. Acest stil de muncă nu poate aduce decât prejudicii. De aceea, în modul de a privi realizarea lucrărilor din contribuţia voluntară trebuie mai multă seriozitate şi responsabilitate, de către toţi factorii interesaţi — consiliile populare, constructori şi proiectanţi, locuitorii satelor. Căci, în fond, pentru cine se fac toate acestea, nu tot pentru binele obştei? V-aţi pus vreodată această întrebare, tovarăşi restanţieri? Dacă nu, e bine să v-o puneţi. Şi să ne trimiteţi şi nouă „un exemplar“ din răspuns. Liviu SORESCU LA O SĂPTĂMÎNA DUPĂ DESCHIDEREA Tîrgului internaţional Bucureşti A trecut o săptămînă de la inaugurarea primei ediţii a Tîrgului internaţional Bucureşti. Largul interes pe care-l suscită în rîndul specialiştilor, oamenilor de afaceri şi simplilor vizitatori este o recunoaştere a maturităţii economice a ţării noastre, a posibilităţilor întreprinderilor româneşti pentru lărgirea participării României la circuitul mondial al valorilor materiale, la cooperarea în domeniul industrial, tehnic şi ştiinţific. In această primă săptămînă au avut loc numeroase întîlniri între reprezentanţii întreprinderilor de comerţ exterior şi oamenii de afaceri. In urma unor astfel de convorbiri s-au încheiat contracte pentru produsele întreprinderilor M.I.C.M. în valoare de peste 120 milioane lei valută. Aşa cum ne-a declarat ing. Iosif Felea, consilier la acest minister, un interes deosebit prezintă noile tipuri de tractoare şi autocamioane. Pentru tractoarele de 40 c.p. s-au şi încheiat primele contracte. Tabloul acestei atmosfere efervescente este completat de conferinţe tehnice, zile naţionale ale unor ţări participante. Vineri, 16 octombrie, a fost ziua naţională a Iugoslaviei, R. D. Germane, Elveţiei, S.U.A. Participînd la ziua R.D.G., ne-am putut convinge de largile posibilităţi ce există pentru lărgirea relaţiilor comerciale şi a cooperării între ţările noastre. Au prezentat un interes deosebit în rîndul vizitatorilor pavilionului R.D.G. aparatajul electric de calcul şi de prelucrarea datelor, exponatele de tehnică medicală pentru diagnosticări, terapie şi profilaxie. » Tîrgul este deschis şi săptămîna viitoare. Vă recomandăm să vă numărați și dv. printre vizitatorii lui. INUL - o cultura neglijată ? Pentru cooperativele agricole din Ţara Făgăraşului, cultura inului de fuior constituie o însemnată sursă de venituri. In prezent, concomitent cu efectuarea celorlalte lucrări, între care strîngerea şi transportul cartofilor trebuie să deţină primarul, este nevoie de mobilizarea unor forţe sporite şi la recoltatul inului, în vederea evitării pierderilor. Acordînd atenţia cuvenită acestei acţiuni, pînă acum, într-o serie de cooperative s-au obţinut rezultate bune. La Mîndra, de exemplu, unde au fost mobilizate numeroase braţe de muncă, s-a reuşit să se recolteze la timp unul de pe 60 ha., predîndu-se la centrul de preluare 136 tone tulpini de calitate superioară. Asemănător s-a procedat şi la Şercaia unde recoltatul s-a făcut pe 121 ha. şi s-au transportat 104 tone tulpini, precum şila G.A.P. din Cineu, unitate în care recoltatul s-a terminat în întregime. In această zonă există însă numeroase cooperative — Hîrsetii, Voivodeni, Şercăiţa, Recea, Ileni, Viştea de Jos şi altele, în care mai sunt de recoltat însemnate suprafeţe cultivate cu un ajuns la maturitate. De asemenea, în multe din aceste unităţi — Dumbrăviţa, Recea, Şinca Veche, Ileni, Berivoi etc. — chiar dacă s-a făcut recoltatul pe suprafeţe destul de întinse, recolta se află încă pe cîmp sau strînsă în stive. In total, la ora actuală, pe întreaga zonă există încă 300 ha. de in nerecoltat, precum şi circa 300 tone tulpini recoltate, dar netransportate la centrele de preluare. Se impune, aşadar, ca în zilele ce urmează, să se acorde mai multă grijă şi terminării acestor lucrări, evitîndu-se cazuri ca cele petrecute în anii trecuţi cînd, din cauza întîrzierii recoltării şi transportării de pe câmp a tulpinelor de in, acestea s-au depreciat, iar unităţile au suferit importante pagube.