Evenimentul, octombrie-decembrie 1920 - ianuarie-februarie 1921 (Anul 28, nr. 181-287)

1921-01-14 / nr. 263

ANUL AL­EXVIILLEA No. 2Q3 t# JUa Mafd­a^a IAȘI mm;& mmm 50 6aíií ir|a® al parfiáBlai Hemscrai , •■■ - s ismsmmmmk ,t :i ui. i»90 Anul ce se sfîrșește astă­zi nu ce­« adus nimic nou. Situația in­­ternaționalâ prețiotă »«eleați­ei» ficuități, moștenite de în anul an­terior. Aceiași încordare domnește și acum. Spre sfîrșitul lui 192#, măcelul a încetat, dar pacea ga cerala nu este tocmai aprop­­riată. In țară, după retragerea gu­vernului Brătianu, am avut, in urma inter­mezzului cabinetului de generali, guvernul Vaida. Preșe­dintele consiliului de atunci și-a câștigat merite la politica exter­­nă, reușind să repare multe din greșelile d-lui Ionel Brătianu. έn nefericire, în politica internă, gu­­venalii Vaida, in lipsa șefului lui, a evaluat prea mult spre stânga. Miniștrii­­ Mihalache și dr. i­spu intenționau să întindă reforma a­­grară până la niște limite incom­­patibile cu interesele statului și cu s garanta lui. Acel guvern trebuit să se retragă, luându -i lo­a­cul guvernul General Averescu, intărit, după alegeri, cu colabo­rarea partidului democrat de sub ștfia d-lui Take Ionescu. Holul primordial al guvern a fost menținerea actualului ordinei publice și aplicarea reformei agra­re. La început toate grupările po­litice au făcut deci și ații solemna in Parlament că vor sprijini gu­vernul General Averescu Take Ionescu. Aceste declarații au ră­­mas insă platonice. Patimete po­litice n’au putut fi înăbușite, iar Parlamentul devenise un loc de pugilat politic de cea mai indîrjită violență. Guvernul a fost, din a­­ceasta cauză, împiedecat să lucre­­ze. in deosebi partidul liberal a avut o atitudine perfidă. Avînd aerul că nu se ameste­că in neînțelegerile dintre guvern și opoziție, le alimenta totuși pe sub mină, sperînd să tragă „un ce profit“ pentru dânsul. Partidul libe­ral ț»pa ca din gau­ră da șearpe cînd guvernul se a­­tingea de vre­o chestiune econo­­mică alt­fel de cu­ vcește acest partid. In problema atelierelor G. F. R. liberalii au dus cea mai de­șănțată campanie, deși fără tran­sporturi țara nu se poate reface, valuta nu se poate îmbunătăți,Ra» minia fiind amenin­țață de faliment. Atât de departe a mers cohorta bratienistit, insat a făcut interpe­­lare în Cameră impotriva conven­ției noastre cu Ceho­slovacia pen­tru repararea de locomotive. Tot brătieniștii au pus in cir­culație pe d. Al. Marghiloman,spre a acredita pericolul pentru Aliați *1 unui guvern bonofil, când, spre a-l înlătura, d. Ionel Brâtianu ar fi apărut ca un salvator. Din ne­­­­fericire pentru liberali, dosarul Gbüather a redus iarăși la tăcere pe aghiotantul lui Matk­nsen, re- ■­mas tot nereabilitat. Sfârșitul anului 1920 ,e a adus l­a groaznică ai norocire ; d sparțin arcului de o mare autoritate n­o­­­tală și politică ce a fost Dimitrie j­­. Gresiacu, Partidei dcutoDrat, căruia i­a fost dat să piearda in cursul războiului național pe frunt­­așii săi intre fruntașii politici Ni­­cclae Filipescu, Barb­a Djievran­­­ea, Dr. G. I. Istrati și Nicolae D. Kenopol, a mai dat un dureros ribut morții. Dimaitrie A Grecia­­nu era pentru a patra oară mi­­nstru și tocmai luase portofoliul 1% care era mai indicat, acela a Justiției. G* titular la Lucrări pu­blice, Grecasm, care nu putea neglija lașul său desg, datase Ca­pitala Moldovei ca o școală poli­­teh­nică. Ca un omagiu pentru memoria marelui dispărut, spe­răm că această școală va purta numele intemeetorului ei. La Justiție, Grecianu jucra la unificarea legslației din intreaga țară, iar ca un fel de testament politic al său s’a găsit pe biroul lui raportul călduros ce pregătea pentru Consiliul de miniștri, prin care cerea sporirea salariilor ma­gistraților. Jalea unanimă a Țorei, evlavia cu care toată lumea politică, in­diferent de nuanță, a înconjurat afetul da tun ce purta pa străzii o lașului indolist corpul sfîrtinat al eroului intre eroi Dimitrie A. Gre­cia»», ne arată ceea ce Țara și Neamul au psidist prin această dispariție prematură. Și totuși, datori suntem să ne îmbărbătăm, să ne stăpinim du­rerea și să zimbim printre lacrimi la glodul unui viitor­­ pe care-l dorim mai bun pentru Țară și Neam. i ­n ce consta concursul de agregație Primim următoarele rânduri: Campania care a fost dusă in pra­s st ioastă pentru a împiedeca reco­mandarea d-lur G. Aslan ca profesor, nesebutind, s’a schimbat tema luptei cerăndti sa apuna concurs. Lupta a devenit astfel o sira mai reală și in aparență chiar simpatică Chiar dacă d. Aslan a vădit superior d­lui An­drei —­ si va zice —­ ds ce să fi a scu­­tit de concurs ? De ce să nu se ad­mită o încercare de întrecere intre ambii candidați la catedră? Cine n­u cunoaște bine titlurile și activitătile științifică și didactică a d­lui Aslan va răspunde probabil afirmativ. Dar să analizăm pe scurt ipoteza con­­cursului. In ce constă concursul de agregație ? Art. 83 din lege stabilește modalu­­d»ti>a Ini astfel: „Examinarea la care vor­­ supuși candidițl va consta din următoarele probe: „1) Lucrări științifica tipărite, afa­ră de aceia cari au servit pentru ob­­ținerea titlului de doctor. „Lucrările prezentate vor trebui săi dovedească o neîntreruptă preocu­par­a științ­fică, nu tot ostul e necesar ca parte din c’e să fi fost tipărite ca cel puțin 6 luni înainte de daelararia catedrei vacante“. „2) In urmă va avea loc un celoc viu public intre membr­i comisiunii și fiesere csnc dat in parte­a«iuprea celor cuprinse in una sau mai multe­­ din lucrările ea a presentat acel can­­­didat“. „3) A treia probă constă din lecții făcute da candidat in fața stndenților însă e fapt ușor consstatabil că d. Andrei u­ mndaplimșta prima condi­ție a concursului, esta a fundamen­te­­ă și eliminatorie, citai n’ste lucrări­­ științ­fice tipărite în specialitatea ca­tedrei, care nu este — după cum a­­frmă­­ c­ă­t­e­v­a din star­e ,— nu­­«aci ds „Sociologii“ — ci de „istoria aiosofiei antice, Etici­­i Soziologie“,­­ după cum sa dovedește eu „Merito­­­rul Oficist“ din 10 Koesabwe 1920, j D. Andrei sr fi dear respins de la­­ prima probă a com­sursului A doua probă -- colocviul — n'sl i’ar fi posibilă pentru d­a a. Nafvănd aici o lucrare tipărită de Istoria filo­sofiei antice, nici da Etică, nu poate­­ la­loss la nici un colsovia. Si va obiecte, potte, că solest­­­rial t’ar putea face asupra scrierilor j caie da sociologie. Dar, fără s­cinonta dacă eoasti scrieri (sisaipje ertisole d? revistă) pot constitui prima probă a concursului, încă nu’i admisibil ca con­cursul să se reducă la unul din care trei obiecte ale catedrei — la Sociolo­gie — au străt mai mult cu căt tocmai celelalte două obiecte enum­ărate mai m­uilt in titulatura catedrei — Istoria filosofiei aurice și Etica — sunt cele principiale intr’adevăr, pa tot ti­mpul căt a fost profesor regretatul Leonardesca ca­tedra a avut num âi pa aceste două din urmă obiecte. In 1910 d. Gantl a fost numit agre­gat dsfinitiv da Istoria filosofiei antica Și Erică. Abia după 3 ani, cănd a fost m­âi d­at la rangul de profesor titular, el a adăugat, după cererea ai, sociologia la această catedră. Acesta sânt faptele riguros exacte. E­i dovedesc că d. Andrei nu’i admi sibil 1« conafirial da egregatis. Atunci pentru ce să mai supunem pe d. Aslan la un concurs de agre­­gar­e? ® ea a trecut dej«, examem­! da do­cență, care constă din aceleași probe D­ sa e docent de «ess­aoi la Facul­tatia da Litere din București, in care calitate a facat curs m­ăgulat —* o ex» cepție onorabilă printre docănți. Anul trecut a fost recomandat in nasBsmitate ca suplinitor al catedrei de Etică, Estetică și Sociologie din București orQ«ea dovedește indeajuns? tipic'a profesorilor compatenți da la Facultatea de Litere din București dC Bpri­d A­»lan. A’i mai supune unui concurs, ar fi inutil. Ar­ fi chiar și nedrept, căci in urma concursului de agre­ație n’ar putea fi numit decât profesor agregat dăndu - se o situația metahială inferi­oară aoareia pe care o are acum un funcționar superior inamovibil in m­i­nisterul instrucției. Și studiile distinse ala­­ lui G. Allan, lucrările sala de mn,ia valoare apreciate de critici com­petenți și imparțiali - Feail fi », Bou­troux Durkheim, Raulban, Delbos activitatea sa de docent timp de 10 aasi ii dau dreptul de a fi profesor titular. C, iar p. informatul « «. .............. “ *"" ....... .>..." Iubitul nostru amic d. dr Emil­­ Severin părăsește curând definitiv lașul, stabi­indu­se in Capitală. Regretăm din tot sufletul pleca­rea din mijlocul nostru a acestui hm și excelent amic. •«.»** «kw» La orfelinatul israelit, instalat la cartea spitalului israelit, a avut loc eri o serbare școlari, la care eu asis­tat Principesa Olgis Stursa și doam­nele din comitetul israelit. După producția reușită, s’­a distri­buit copilașilor cadouri și prăjituri. Cei șapte socialiști, condamnați de tribunalul din Chișinău la diferită pedepse, făcând apel, au fost aduși in localitate. Pentru Dimitrie Grecianu La societatea „Locuinți ieftine și con­strucțiuni din Iași“, s’a ținut Duminica trecută întrunirea consiliului de ad­ție, sub președenția d­lui Const. Crupenschi care in cuvinte inimoase a amintit de «cel ce a fost Dimitrie Grecian», după care s'a hotărît ca pe locul cumpărat in Str. Lascar Catargi de această so­cietate să se construiască mai multe clădiri, iar străzei noi care se va des­chide, să i se dea numele de STRADA DIMITRIE GRECIANU. S’a subscris apoi sema de 1000 lei pentru statuia neui­tatului D. A Grecian». Adresează cetitorilor săi cu pri­lejul Anului Nou, cele mai bune și frumoase urări de fericire. VINERI 0 IANUARIE 1921 Ik§P # Itatani psffrw %s I te «M0 »I« M# «MM» A­­ fei * SaȘii de oiță» dsii»â» I Cu Iașii de azi fnu seamănă. O altă Imni?, mai bună sau mai rea, fis oare & o judece, inlocuește pe acea sare a îm­it demn și frumos in acest p*ș­nie otiș I A*» apucai in parte și noi Iașul in I­ustin?i­e­i«in zile ale „vaoinlui Iași“,­­ ca v’aț5 c«p2­ nte pa care o duceau • oamenii buni, m­oldovn­ii noștri ospi­­■ talleri, intotdeauna gata să sa ea stf­ I i­fice pentru ori­și te. Dată l­?al lungul străjilor din dea­l fel Copoului și până ’n vale spre I Nicolina sau Socola, toata „Viața“ a­­­­cestui oraș ți sa înfățișa na intr’o­­ oglindă, Cân­tă și­­ strălucitoare, ca și t­­­ra*a de soare bine­făcătoare. Din deal, din „Rester“,— astăsi șo­­ normală „Vasile Lupu“- grădina sa I este ua pardeal și in care ieșenii au­­ pe­trecut multa clipe frum­oase, co­­­­borai spre „Viață Lungă“, nu cu­­ „autourile“ da astăzi, el sa trăsurica I cu un cal, condusă de Origa, Carpov, I sau Alexa—răpuși de mult de lo&tră­­ineți,­și unde afară pe mesa și bănci I da ’tari, Ia un­îoa boierii și țăranii,­­ sub pomii de castani se „hodineau“, ascultând ca nesaț horele și doi?3ele lăutar ior noștri. Spre grădina „Copou“, cere avea pa atunci cu totul altă înfățișare, io­­tăb­eai giruri nesfârșite de trăsuri gi­oüpile, saai cu osebire trăsuri de pssă, cu roți albi, cu inițiale răzul trăsurei, cu cai frumoși, dindă­­cari păgina ușor, mânați de conducătorul tor fumănușit și joben5i, așa după cum vechiului Iași îi pl­cea să trăiască! Mereu coborând, dădeai de clădiri vechi boierești, case pierdute printre «opaci, iar pe locul unde este astăzi Universitatea, sta mândră cădirea „Teatrului Național“ unde atăta» ar­ti­ști de samă, «r?a Teatrului Națio­­nal românesc, «a dus faiș­a departe și au ridicat lașul la orașul neî mai ■«uit și 0*1 mai invățat dintre orașele doastre» Și astăzi ’Și amintesc ieșenii cum intr’o seară da 17 Februarie 1987 - orașul a primit cu vestea că asfet Teatru prin durere de a­­mintiri cari nu se vor uita nici­oda­­tă—a ars. Pănă a doua zi dimineață, praf s’a ales și nu a mai rămas nimi­c din el. Pe strada Lăpușneanu, ieșenii vizi­­tau zilnic așa zisa —astăzi Poșta mică „Hală da Bere“, alături de bise­rica Banu, unde „mutul “ un tip cu­­noscut al Iașilor, pa acete vremuri, era distracția lor. In fața vechiului hotel Trivan, era „grădina Trivan“, locul de întâlnire mai cu­resmă al băieților de liceu. In fața ce.se­or Motăș din Fi»ț* ¥ nîr«a, erau vestitele boli»,, gata să cadă, ca dugheni și magazinuri mirunțișuri și pe snde trecând, de t« m­oure&i de ovreii zarafi, cari jucau banii dintri o mănâ In alta și se in­vitau să la feci „aliș veriș“. Ca și astăzi, „colțul la Tr»va»“,era locul de întâlnire al ieșenilor, in spe­cit! al elevilor dela Liceul Naț­onal, al ofirui director pe vremuri era „Ves Ie Barlă“. Vănăitor pasionat, nu era sărbătoa­re ca Barlă să nu scornească motiv de a aduna vânătorii di­n Iași, cu ca­re pleca prin împrnjoriati, iar dacă nu’i legem nici un iepure insinte, le întoarcere spre laș’, cumpăra da la­­cea mai apropiată stație rău­ și ie­puri, pentru a nu­ da da bănuit prin­­tanilor săi, că el vânătorul cel mai de su­să, n’a vănit nimic in ziua aceia. Rămâne ea o amintire de neuitat srcul care unea fosta­ Licen N ț’onsi (astăzi Bele Arte) «u Liceul N­­ onal da astăzi. Pe tot intir si ! Btrăie­,cănd se intămp­a că sose»spă R ge’e Ca» rol în Ieși, Varii« Bu ă »nșire !» ț’ elevii Liceului, îmbrăcați in costum«# , național ® și ears sub condu­carea . estrumi de gimnast'Că Chi­bur, în tragerea Regului printre băieți, aceș­­tia prezentau­d rai. Boierii m­oldoveni adorau pe „Bar­ba Lăutarul“, pe staroțtele breslei lăutarilor, al cărui nume nu sa va pierde nici­odată, ei rămânând a fi pentru totdeauna cântărețul de «or Și veselia el boierilor. Pe strada Gh. Măriezen, fostă Primăriei, se afla Primăriei Comunei a Iași, unde e astăzi grădina­­ Teatrului Național, iar vis­a vis era școala de arte și meserii, iar in­spre Strada Ștefan cel Mare, ara „sediul“ tutu­ror managerilor, panoramelor și mu­ Murilor, atăt de efactive pentru populația orașului. a^De­ serbătoriii Paștelui, lungi girări da trăsuri și gabriolete ce ’ndreptau la Crășma da la „Trei Saraaia“, unda țăranii și țărancele amestacați ca tăr­goviții iși uitau din newzari, dăm du­se în vestitul serânc oh de aici. Pe cei doi m­ari intelectual?, care și au petrecut o bună parte din vieța lor la Iași, pa­p P Ihșdea și V. A. Ureche J Iaide i’a prins in caricatu­ră și i’a expu­s ani de zile, având pisă pe ei pentru că eu părăsit Ia­șul și s’au strămutat la București. Remăndoi insă eu contribuit mult la mișc*rea intelectuală ce pornise a lua mars arăa d in lașul nostru. Cine nu’și amintește de dascălul Ti^rara de la biserica Tălpălar», im­brăcat in entereul lui unsuros, ne­lipsit de la nici o înmormântare. Nu a uitat nimeni dintre noi nici faimoasa Grădină Fatu, fo­sta gră­dină botînină, nici Grădina Primăriei, din «trada Lăpușneanu, foasta Bra­gadira, înființată la 18*4, nici Fe­­redaul .Turcesc Grădina Tivoli din strada *anu proprietatea regretatu­lui Ion Constantiniu, tatăl d mei M­iria Irimescu, decedată și dânsa, nici ves­tita grădină „Chateau eux Seurs“, cu teatrele ei de vară și serbări venețiene, nici banul lui Petru Ba­­rițiu, astftsi hotel România, dinaintea căruia s’a sapat Hora Bnirei după alegerea lui Case, nici fostul hotel d’Angletarre, astăzi Jokn y C­ub, toate, amintiri ce nu pot pieri, amintiri ale Iașu ui nostru, ale orașului Amplu, dar curat, oraș care a fost veșnic același, care n’a cerut Kimig și căruia nu i s’a dat nici odată nimic, de căt doar lovituri, pe cari le’as­ primit cu toții, căci doar moldovanul e răb­­dător. Oamenii lui, din acele vremuri, sunt oameni cere nu’i mai poți în­locui astăzi. Era d*r» 1 . Otresoba, d-rul Fatu, d riî L Rurs, E. M . și Tausîg, apoi Gh Mărzescu, csi*e fără­­ bosrie iși umplea buzunarele, seara, cănd se întorcea din plimbarea de la Copou, cu cu­stiva prăjite pe care la cumpăra de la italienul «cu mustățile avari din colț dse la Traian, Vasile Pogor, So. Paști*, Negrussî, Ventura, fostei prefect de județ, pe esta ieșenii îl ponosiseră barbișcii, Gottes Balș, fortul profftct de poliție, Greciana, Ursadea Gr. Sturdza, Sterzesen gi atâția gi atăț’a. erau figuriie cele mai simpatice sie Ieșursî, eari tu trait numii in acest oraș, s’au sacrificat pa­ft­tru dânsul și s’sa trudit peaten a’i ridica și a’i ci esti totdeauna. Și acest oraș, care a fost deprins Și cu bine gi su rău. A putut trăi și cu felinarele, tradiționalele felina?« cu gaz, gi © a apa cu sofa, gumpăr stă zis la «acEgii, cari strigeu căt le țineau gura „hop, hop, hop“, le-a plăcut băieților mai mult, ca să se distreze cît un sărman bătrân, spate* lor de pe atere­, pe care’l porecliseră „Mogu­­ști“,— de «ți să flireze ca­ cel de astăzi de*s vârsta de 14 ani,­ să facă coadă după veselul „Franț Covriga­rul“, pe cara nu era ieșau ca să nu-1 cunoască, și oare in gura »are in mijlocul strâzii C*rol țipa in fiecare an, ci«spâ ose'.e 4 la amiază ! Trei ori fie zețe beai La boier» gi la golani sau să Îngroașe rândurile curioșilor care insonjara­u pe cai cu „Păpușeie“, cântăreții de noapte ei tăcutului Iași , și care o luau in timp de iarnă, cu zăpadă mare, tot lungul Păcurarului, întrebând pe la oasele oamenilor, dacă vor să la cânte ca pirtres can fărâ perdea. “ Priveau cu toții lung pe urma că­lărețului Reinike, care iși făcea re­gulat cursa, pe os sal alb, plimbare de la Copou pănă la statuii

Next