Familia, 1872 (Anul 8, nr. 1-52)
1872-09-17 / nr. 38
Pesta 17/29 septemvre. Va esi dominec’a. Redact. : strad’a arborelui verde nr. 40. Nr. 38. Anulu VIII, 1872. Pretiulu pe anu 10 fl., pentru Romani’a 2 galbeni. „Dumbrav’a Rosia.“ Poema istorica de Vasile Alesandri. (Fine.) Critic’a mi-a reesîtu mai lunga, decâtu cerea cuprinsulu poemei. Am facutu inse acéstea din motivulu, ca la noi rarele încercări epice s’au laudatu seu condamnatu fara a fi judecate după principiele artii. O critica, fara a fi basata pe principiele artii, si prin urmare instructiva, nu este critica, ci seu pamfletu seu panegiri cu obligații. Din acestu motivu, afara de locurile ce in decursulu acestei critice le-am aretatu ca succese, mai infiru in cele ulterioare si alte păsuri, in cari poetulu a fostu mai multu sau in câtu va fericitu: Astu-felu cu micu cu mare aperatorii tieril Esîti ca frundi’a ’n codrii la ventulu primăverii, Din vâli adanci se urca, din piscuri se cobora, Trecu ripele in salturi, trecu riurile 'n notu, Si-alergu fara odihna, voinicii câtu ce potu, La glasulu tierii scumpe ce-i chiama ’n ajutoru. „Aperatorii tierii“ este o spresiune cu totulu prosaica; versulu alu doile vnse este d’o rara frumsetia. Pe-o culme prelungita ardu mii si mii de focuri, Ca stele semenate in numerose locuri. Se pare, ca totu ceriulu cadiutu e pe pamentu, Si c’a remasu in urma unu chaosu, unu morumentu, Atât’a intristare, si atât’a ’ntunecime Imprastia pe bolt’a-i a noriloru desime. Printre copaci si ’n ramuri din vârfuri pana ’n póale Din candu in candu lucesce otielu de săbii góalé, Si ochi de lei, de vulturi, de leopardi selbatici, Ce ardu sub velulu nopţii ca nesceroşi jaratici. Unu semnu reu pentru Albertu se descrie bine in urmatoriele versuri: * Si ér innaltia cup’a (adeca Albertu) ridiendu d’o asié larma, Dar cup’a langa buze-i in man’a lui se sfarma, Si-unu tresnetu lungu d’odata in ceriuri bubuesce, Si ’n cortulu plinu de umbra furtun’a navalesce, Si més’a se resterna, si cortulu se urduca ... El pe câmpii sub fulgeri, alerga o nălucă. Din toata poem’a acést’a este singura si cea mai plastica descriere. Unu pictoru nu ar avea decâtu poesi’a s’o traducă din cuventu in cuventu in pictura.