Familia, 1876 (Anul 12, nr. 1-52)

1876-09-12 / nr. 37

434 FAMILIA. Anulu XII. patrariu de seclu, ce in viéti’a gintiloru nu­mera câtu unu patrariu de anu in viéti’a unui omu, e preste potintia să fia propasîtu pana la acelu gradu alu culturei si bunăstării spire­­tuale si materiale, la care se urcara si aventu­­ra cele mai civilisate națiuni ale Europei oci­­dentale prin încordări de numerose secte. Ei uita si acea, că sclavulu eliberandu-se, iusioru trece la celu­alaltu estremu alu sierbitutu­, la desfrenulu licentiei. Uita, că incâtu poporulu rom, după sfermarea catusieloru iobagiei ar fi ici cele aieve pe calea de a deveni sclavulu lenei, in aste a se manifesta acea­si lege a estre­­meloru, se manifesta — inca pana la unu tim­­pu, pana la deplin’a lui luminare prin scóla si biserica — consecentiele funestei ignorantie se­­cularie, cari sunt nepriceperea si deci căl­carea in ped­ere a chiaru intereseloru sale proprie, cosecintie in conditiuni analoge mai totu acele-si la orisi­care popom; că­ di la Ger­manii adi intru atât’a laudati de laboriosi inca se fecese mai inainte in proverbiu „der Bauer führt den Fuss, nur wenn er muss.“ Sentinti’a judecatoriloru din clas’a a dou’a au procede din nesciinti’a si neapretiarea cuvenientiosa a giurstăriloru, intre cari s’a aflatu Romanulu, au deadereptulu din dusimania si rea-vointia. In adeveru astragundu de la pré firesculu lucru adeveritu prin esperientia, că nimene in sierbcitute fiendu nu-si eser­cita pre multu acti­vitatea si nu-si incorda puterile, pentru ca al­­tulu să-i traga fruptele osteneleloru; astra­gundu de la faptulu, că fertilitatea mai mare o mai mica a pamentului locuitu de cutare popom stă de comune in proportiune derepta cu laboriositatea lui mai mica o mai mare, astragundu de la aceste, rugămu pre veri­ care nepreocupatu, să ne spună: déca cine­va lucra preste anu 120 si mai bine de dâle in brésci’a boerésca seu domnésca, pre langa acea mai sustiene o familia de regula, ca la Romanii noștri, numeroasa; pe langa acea mai tiene si pre preotulu si cantoriulu seu dascalulu pro­priu rom.; prelanga acea mai contribue cu decimele si la sustienerea preotului ev. refor­­matu au luteranii; prelanga acea mai suporta totu elu si era elu si singura numai elu cu sângele, cu contributiunea ,­­ cu brad­ele si cu vitele sale inca si tote sarcinele publice ale tierei; intrebămu are unul ca acelea nu-i facemu nedreptatea cea mai striga­­toria la ceriu, batjocurindu-lu pe de a­supra inca si leniosu?! Amuţiţi dara, amutîti odata, limbe inreutatîte, si recunosceti, că Romanulu e celu pucinu asia de laboriosu, ca ori­care naţiune colocuitoria din patria; recunosceti, că incâtu laboriositatea lui vi­ se pare mai mica, ast’a e de a se scrie pe computulu eschiderei lui in trecutu de la scóle, industria, meserie scl., cari in fine deschidiendu-i-se si lui, fara sfiéla si temere pasiesce dinsulu si va pasi pe arenda emulatiunii cu ori­care popor colocuitoriu! Da, Romanulu intru atâtu e de laboriosu, câtu si insa­si laborea nu o numesce altcumu, decâtu „lucru“ latinesce „lucram“ câstigu, ca si candu ar vré să duca, precum că a lucru e câs­tigu, si că numai câstigulu facutu prin laboré, truda si osteneala e avere dreapta si priincioasa. De aceea elu adora precum natur’a in frumo­­setiele ei asia si lucrulu in natura, lucrulu câmpului in varii lui râmi, augurandu-i sucesu ferice in colind’a anuala „Plugusionulu“ ’) si in serbatorile idilece, bunaoara in „Opaitie,“ a­­deca Paliliele Romaniloru vechi, si in altele 2). Pamentulu i­ este „santu“ ca si anticiloru Romani „Sancta Mater Terra“ seu „Gea“ seu „Ops,“ „căci pamentulu e bunu, dice Romanulu, „elu te nu­­tresce, elu te porta, elu te invelesce.“­ Placerea lui suprema e, candu „aratrulu in campu su­fla ca si unu ventu, si brésd’a o intórce, grâulu de mi­lu cace.“ 3) Elu sosesce de la fapte de bravura, cu Grui’a lui Noacu, „si-si da calulu pe doi boi, armele pe altii doi, că a­casa mai sunt doi, si ese la campucusieseboi.“ 4) Grui’a eroulu si­ vinde armele pe boi si plugu — pe cine, rogu-ve să nu-lu suprinda la audiulu ata­­toru asemenarea vieții romane cu viéti’a idi­­lico-eroica a vechiloru Romani ai republicei, la cari beliducii, buna oara Cincinatu, viniu de la coarnele aratrului de apuca sabi’a intru ape­­rarea patriei, era după mântuirea ei se intorna de nou la aratru?! Cu adeveratu déca legatiu­­nea din trecutu inimica Romanului nici nu l’ar fi constrinsu si condamnatu in m­odu dra­­conicu la singure ocupatiunile agreste, la agri­cultura, cultur’a viteloru si pecuraritu , chiar si in acelu casu, spre a se intari Romanulu din ce in ce mai multu intru antipatiele sale con­tra a ori­ce meseria si întreprindere industriala ar fi fostu mai că de ajunsu singura ereditatea aplecariloru respective parintesci, strabunesci, de cra­ce străbunii nostri Romanii antici, cum *) Alesandri : Poes. pop. a Rom., pg. 387. 2) A se vedea manuscrptulu nostru „Mitologi’a daco-romana“, Gr. D. Teodorescu Credintiele, datinele si usanitele Romaniloru, Bucur. 1874; Marienescu in mai multe tractate relative publicate in „Famili’a“, „Albin’a“ s. a. 3—4) Marienescu : Colinde, pg. 149. Balade, pg. 69.

Next