Familia, 1876 (Anul 12, nr. 1-52)
1876-09-12 / nr. 37
434 FAMILIA. Anulu XII. patrariu de seclu, ce in viéti’a gintiloru numera câtu unu patrariu de anu in viéti’a unui omu, e preste potintia să fia propasîtu pana la acelu gradu alu culturei si bunăstării spiretuale si materiale, la care se urcara si aventura cele mai civilisate națiuni ale Europei ocidentale prin încordări de numerose secte. Ei uita si acea, că sclavulu eliberandu-se, iusioru trece la celualaltu estremu alu sierbitutu, la desfrenulu licentiei. Uita, că incâtu poporulu rom, după sfermarea catusieloru iobagiei ar fi ici cele aieve pe calea de a deveni sclavulu lenei, in aste a se manifesta aceasi lege a estremeloru, se manifesta — inca pana la unu timpu, pana la deplin’a lui luminare prin scóla si biserica — consecentiele funestei ignorantie secularie, cari sunt nepriceperea si deci călcarea in pedere a chiaru intereseloru sale proprie, cosecintie in conditiuni analoge mai totu acele-si la orisicare popom; că di la Germanii adi intru atât’a laudati de laboriosi inca se fecese mai inainte in proverbiu „der Bauer führt den Fuss, nur wenn er muss.“ Sentinti’a judecatoriloru din clas’a a dou’a au procede din nesciinti’a si neapretiarea cuvenientiosa a giurstăriloru, intre cari s’a aflatu Romanulu, au deadereptulu din dusimania si rea-vointia. In adeveru astragundu de la pré firesculu lucru adeveritu prin esperientia, că nimene in sierbcitute fiendu nu-si esercita pre multu activitatea si nu-si incorda puterile, pentru ca altulu să-i traga fruptele osteneleloru; astragundu de la faptulu, că fertilitatea mai mare o mai mica a pamentului locuitu de cutare popom stă de comune in proportiune derepta cu laboriositatea lui mai mica o mai mare, astragundu de la aceste, rugămu pre veri care nepreocupatu, să ne spună: déca cineva lucra preste anu 120 si mai bine de dâle in brésci’a boerésca seu domnésca, pre langa acea mai sustiene o familia de regula, ca la Romanii noștri, numeroasa; pe langa acea mai tiene si pre preotulu si cantoriulu seu dascalulu propriu rom.; prelanga acea mai contribue cu decimele si la sustienerea preotului ev. reformatu au luteranii; prelanga acea mai suporta totu elu si era elu si singura numai elu cu sângele, cu contributiunea , cu bradele si cu vitele sale inca si tote sarcinele publice ale tierei; intrebămu are unul ca acelea nu-i facemu nedreptatea cea mai strigatoria la ceriu, batjocurindu-lu pe de asupra inca si leniosu?! Amuţiţi dara, amutîti odata, limbe inreutatîte, si recunosceti, că Romanulu e celu pucinu asia de laboriosu, ca oricare naţiune colocuitoria din patria; recunosceti, că incâtu laboriositatea lui vi se pare mai mica, ast’a e de a se scrie pe computulu eschiderei lui in trecutu de la scóle, industria, meserie scl., cari in fine deschidiendu-i-se si lui, fara sfiéla si temere pasiesce dinsulu si va pasi pe arenda emulatiunii cu oricare popor colocuitoriu! Da, Romanulu intru atâtu e de laboriosu, câtu si insasi laborea nu o numesce altcumu, decâtu „lucru“ latinesce „lucram“ câstigu, ca si candu ar vré să duca, precum că a lucru e câstigu, si că numai câstigulu facutu prin laboré, truda si osteneala e avere dreapta si priincioasa. De aceea elu adora precum natur’a in frumosetiele ei asia si lucrulu in natura, lucrulu câmpului in varii lui râmi, augurandu-i sucesu ferice in colind’a anuala „Plugusionulu“ ’) si in serbatorile idilece, bunaoara in „Opaitie,“ adeca Paliliele Romaniloru vechi, si in altele 2). Pamentulu i este „santu“ ca si anticiloru Romani „Sancta Mater Terra“ seu „Gea“ seu „Ops,“ „căci pamentulu e bunu, dice Romanulu, „elu te nutresce, elu te porta, elu te invelesce.“ Placerea lui suprema e, candu „aratrulu in campu sufla ca si unu ventu, si brésd’a o intórce, grâulu de milu cace.“ 3) Elu sosesce de la fapte de bravura, cu Grui’a lui Noacu, „si-si da calulu pe doi boi, armele pe altii doi, că acasa mai sunt doi, si ese la campucusieseboi.“ 4) Grui’a eroulu si vinde armele pe boi si plugu — pe cine, rogu-ve să nu-lu suprinda la audiulu atatoru asemenarea vieții romane cu viéti’a idilico-eroica a vechiloru Romani ai republicei, la cari beliducii, buna oara Cincinatu, viniu de la coarnele aratrului de apuca sabi’a intru aperarea patriei, era după mântuirea ei se intorna de nou la aratru?! Cu adeveratu déca legatiunea din trecutu inimica Romanului nici nu l’ar fi constrinsu si condamnatu in modu draconicu la singure ocupatiunile agreste, la agricultura, cultur’a viteloru si pecuraritu , chiar si in acelu casu, spre a se intari Romanulu din ce in ce mai multu intru antipatiele sale contra a orice meseria si întreprindere industriala ar fi fostu mai că de ajunsu singura ereditatea aplecariloru respective parintesci, strabunesci, de crace străbunii nostri Romanii antici, cum *) Alesandri : Poes. pop. a Rom., pg. 387. 2) A se vedea manuscrptulu nostru „Mitologi’a daco-romana“, Gr. D. Teodorescu Credintiele, datinele si usanitele Romaniloru, Bucur. 1874; Marienescu in mai multe tractate relative publicate in „Famili’a“, „Albin’a“ s. a. 3—4) Marienescu : Colinde, pg. 149. Balade, pg. 69.