Familia, 1878 (Anul 14, nr. 1-98)
1878-10-19 / nr. 79
BUKA.PISTA 19 Octomvre st. y. 31 Octomvre st. n. Va esi id'a si duminec’a. Redactiunea: strad’a arbor. fr. 79.1 relui verde nr. 12. I ÎA.XULU XIV. 1878. — Preuulu pe unu ani 10 li. . ; Pe */2 de anu 5 fl.; pe */t de anu 2 fl. 70 cr. ! Pentru Románi’a 2 galbeni.: 1 e h a d i a. — Impressiuni si schitte. ■— IV. Aici ftcu si baluri, si inca forte desu. Regretasemu neglignrea unei astfel de ocasiuni, si asul pusei intreag’a imaginare în servitulu balului din ser’a st. Stefan. Câtra orele sîepte, când urmariamu schimbarea luminei în umbra, întâiulu eroldu alu serei, căci sciți cum vine aicea séia? . . . veselu saltatóare Peste vai adânci, Şi cu ea dispare Eaz’a cea de sere Colo după stânci. Atunci totu era despertu, dame nu se vedeau, si eu pornisem a me îngriji: unde se între atâte frumuseţi, atâte lungimi de vestminte ? Sal’a de cura cu întreg’a spaţiositate era acum pre pusina ! Si fu superflua îngrijirea mea. Nici odata bietele „robe princes“ cu lungimea se întrece orice închipuire esaltata, nu avura mai multa locu libera ca aicea. Parechile jucatoare, nici aproape de-a fi dovedeci, se învertiau ca niste năluci în goletatea unei scene. Câtra unu-spre-dîece se suspendă joculu, si esîra cu toti a promenâ înaintea bazarului, a cărui obiecte bagatele se platescu asia de scumpu. Program’a ce domnesce, balulu si ilusiunile nimicite, contribui a ne emancipa de sub téte, si-a împart! timpulu astfel, cu resaritulu sorelui se ne afle pe sus, pe câte o costa de munte, seu pe platoulu retrasu, a carui singura decoratiune este o salcia pletosa, pusa cu suveniru cine scie de ce mâna. Acolo se ascernea cu dragu o mesa cu ingrediente reci, mai viniu si alta grupa de escuranti, veseli’a crescea si se esprima în unu cântecelu seu o descarcatura de revolveru, ce sunt repetite de echoulu munţilor. Din o astfel de parthia ve enarezu reminiscentile unei aventure. Micei nostre societăţi se afiliase încă cam la începutu doue familie, cu fii si fiice vesele si întreprindetori. Că ne-au gasitu si le-amu gasitu, este a se atribui dispositîunilor nostre afine. Intr’o dî suprinsi de-o ploia asîâ cum vinu acolo, repentine cu câte unu durduitu ca l’a din urma judecata, stâmu sub chiosculu „Coroninihche“, ca niste romani ploiati. O voce tinera caprisiosa, cum este câte odata juni’a — după observatîuni pe câtu de picante, atâtu si ingeniose, nu-si ascunse dorintî’a, de-a întelni ceva mai interesantu, buniera o aventura romantica. Ce primi cu risu, si trecu cu risu. Nu multu după asta, în o escursiune ce se abatea din directiunea cunoscuta, ne poraeniramu într’ unu locu sombrosu, din care se redica plesîuvitatea unei stânci, cu caruntelî’a sa. Admiramu vegetatîunea ce se întindea cu unu covoru în astu ânghiu de romanticitate selbatica, la care nu lipsiâ alta decâtu înfasisîarea vr’unui erou de isprava, â la Fra Diavolo. Nu perise idei’a când resună unu putinte : Stati! Orientându-ne din care parte veniâ sunetulu, zariramu de după stânca : ântâiu o flinta, apoi figur’a intréga a unui barbatu costumatu fantasticu. O detunătură cutrierâ aerulu si noi stamu cu înmărmurire. Asta mórte ce veniâ asîâ vehementa în cele mai încântatore dîle ale vieţii, ne făcu incapabile de a ne mişca, până nu erupsera domnii din dosu în unu risu fără fine. Risulu lor si recunoscerea înfricosiatului banditu ne scoase din situatîunea, ce forte asîpru putea fi: tragi-comica. Ce ne remase dara a face? Riseramu si noi prin rou’a lacrimelor, iera jun’a doritóare, împresionata mai adânca, promise : a nu mai cere în vecii vecilor aventure romantice. Scen’a asta avu de urmare alta scena mai amabila. Familiele se întrelesera, si după învoire reciproca, jun’a doritóare si banditulu se felicitară ca o parechia fidantîata. Cum vedeţi, distragerea nóastra divergea de-a 7i a celoralalti oaspeti. Aeru . . . codru . . . isvoru, cântu si poesia, era după ce alergamu prin natur’a libera. Oh! si nu poate detaia condeiulu mișcările sufletesci ce avui în acele regiuni muntoase, ce păru la distantîa mica a se uni cu norii . . . Téte me ’ncântau . . . me ’ncântau cu visulu unei nopți de véra . . . Am visatu . . . le-am vedutu; a visa si-a vedea este o nespusa delectare. Dar a te urca, a te urca sus pe munte, a primi acea usîurintîa nemateriala ce-ti lumineaza spiritulu, si-ti dă cele mai nobile cugetări, te silescu se uiți ori ce resimtîu si antipatia, se-ti intindi omenimei brasîulu soptindu cu Schiller: „Einen Kuss gieb ich der ganzen Welt.“ Cum am plecatu, si cum am schimbatu salutări cu cele doue familie amabile, nu ve potu spune. Se sciți înse, că ne-amu uitatu lungu . . . lungu, până aduse ventulu o frunda, pentru care me uitai de nou 79