Familia, 1879 (Anul 15, nr. 1-99)

1879-11-22 / nr. 90

li­U­D­A l* E­S­T A 22Novembre st. v. Joi4 Decembre st. a. Va esî joi’a si duminec’a. Redacţiunea: Strad­a 90* arborelui verde nr. 12.­­ ANUL XV. 15­70-Bred­ul pe unu auu 10 ii. Pe V, de anu 5 fi.; pe *­, de anu 2 fi. 70 cr. Pentru România 2 galbeni. I Barbu Strimbu în Evropa. — Romanu originalu cu ilustraţiuni. — (Urmare.) John usa de acesta încurcătură si lasă în fasî’a altarului pe mires’a încremenită de spaima, si fugi cu banii ’n buzunaru. In asia întelni pe Einaldo, carele tocmai atunce se cobori jos din turnu si dise lui John: — Asia dara, că, în momentul din urma totuși te-am mântuitu! Nu este f­ocu nicairi, căci numai eu am trasu clopotele în o dunga, spre a sparia nuntaşii, ca astfel tu se poţi scapa. E bine, pusu-ai mân’a pe bani ? — Aice-su la mine! Sgârcitul de normandezu nici decât n’a voitu se mi-i deie până ’n momentul In­trării nóastre la cununia. Dar bine, că, totuşi l’am pacalitu ! — Dar acuma, una si fuga! Se ne faceau neve­­diati în aceste părţi, până ce nu se va rari publicul. Şi urcându-se în o birja din apropiare, părăsiră numai­decât terenul acţiunii lor. VIII. Hain la ambasadur’a rusa. Trecură câteva luni după cele descrise în capitlul precedinte. Nou’a misteria a lui John si Einaldo firesce n’a remasu unu secretu, dar o aflara numai „colegii“, cari petrecându dimpreună până ce tînuia banii cape­­tati cu zestre, au risu de multe ori de biet’a familia din Normandia, care a fost păcălită atât de urîtu. In urma află si Barbu, dar în traiul seu în care se dejosise, nu se mai scandalisâ nici el, ci rise dim­preună cu ceialalti de acesta apucatura atât de in­­genioasa. într’aceste trecu si el prin mare schimbare. într’ una din caile află, câ locuintî’a lui singuratica e pre monotona si câ se uresce grozavu. Dilele le petrecea totu în cafenea la frumos’a cassimitta, care conversa cu plăcere cu densul, căci el­­ facea presenturi interesante, acuşi o rochia, acuşi nişte cercei, acuşi o ducea la ba­luri de prin suburbie, unde junimea parisiana îşi veş­­tedîesce floarea vieţii. Pe atunce gradin­a „Mabille“, atât de renumita mai târdiu, încă nu esista, câmpii eliseici nu oferiau atâte plăceri ca astadi, dar totuşi avea Parisul si atunce destule locuri, unde cei cu minte astora îsi pu­teau prepadi tesaur-ul celu mai scumpu, sânetatea. Aceste erau locurile, unde Barbu si camaradii sei omoriau timpul, unde nu numai speriau banii tri­misi de părinţi, dar unde totu-odata îsi otraviau sufle­tul pentru totu-de-una. Tote aceste firesce costau parale multe , înse pă­rintele lui Barbu, de câte ori scriea acestuia, totu-de una, repeta : „Ia fiul meu, bani cât îti trebue, îti da­i bucuros, numai studiéza cu sirguintîa, ca se te rer torci din Evropa cu procopseala“. Si prietenii lui Barbu sclindu acéstea, Ingriguru de ajunsu, pentru ca densul se aseze de creditul des­chisu la bancarul din Paris. In al treile anu al petrecerii sale „la studii“, el află dela părintele seu trist’a însolint­are despre moartea întâmplata de multu a mamei sale. Acést’a îl impres­­siona adânc, căci îsi aduse aminte de lacremile cu cari dens’a îl însotî pe cale, si de promisiunile ce el i-a facutu. înse, grasia camaradilor sei, aceasta impresiune cât de adânca, nu dură multu si el se mângaia în cu­­rend, si anume ântâiu pentru câ moartea s’a întemplatu de multu, si a dou’a pentru câ sentimentul mai finit al animei sale se cam tocise. Dar de amorul seu din Moldova, de fiic’a boeru­­lui Pomescu, nu-si mai aducea aminte. Figur’a ei s’a stersu cu totul din memori’a lui. Cum se nu ? ! Aceea era o fiintia blânda, modes­ta ; purtarea ei nu era provocatoare; ochii densei nu posedau schintei’a picanteriei cochete. Dar la Paris mii si mii de femei vedea în toate dilele, cari aveau farmecu si grafia, si cari totu-odata soieau se si sterneasca bol­dul secretu al animei. Multi din camaradii lui, cari adeca dispuneau de parale, se si lasara prinsi de acele grasii seducatoare, si se înrolară sub flamur­a lui Hymen — înse fara preotu. Ei nu se cununară, nici nu încheiara casatoria ci­vila, ceea ce atunce nici nu esista încă ci-si alesera câte un­a din acele frumuseţi usiare la minte, si for­mară câte o parechia — de adi pe mâne, până când aveau se tîna si paralele. Esemplele multe îndemnară si pe Barbu a face si dânsul asemene. Domnis­oria Almadina încetă 5 funcționeze ca si cassimitta, si se instala ca domn . Barbu Strimbu, avendu ea se deschidă o mica negu­s­toria de moda. Acestu actu de mare important­a firesce câ s serbâ cum se cade, în societatea tuturor camaradilo cari — toti câti aveau — îsi adusera si ei „muierus­­cile“ lor. (Va urma.)

Next