Familia, 1882 (Anul 18, nr. 1-52)
1882-02-14 / nr. 7
74 Doue emancipate. — Comedie în 4 acte. — (Fine.) Scena VIII. Ana și Hortensia. (Hortensia închide scrisoarea și o ascunde.) Ana: Vin să-ți cer un mare lucru: adevărul. Hortensia: Nu trebuia să te ’ndoiesci de el, venind la mine. Ana: însă e ... Nu știu cum să ’ncep? Hortensia: Te-aș ajută dăcă aș avea idee despre aceea ce văd că te emoționăză. (O chiămă pe sofă, unde apoi șed amendoaue.) Vino ședi aci și spune-mi ce-ți apăsă inimioara? Ana : Nu fi atât de amabilă, domnă! îmi faci și mai grea situațiunea. Hortensia: Ce să fie ? Ana: Oh! domnă! Eu am un negru prepus. Hortensia: Ah! Ana, îmi place pe . . . îmi cere mâna un finer, ce.. . Ho rtensia : Un finer ce? Ana: Nu știu. . . Angelica se pare a fi contrară. . .. Omenii die că ... cu dta ... Ah! spune-mi, domnă, de te iubesce ... dl Fardescu? Hortensia: Nu, draga mea. Noi mai că nu ne cunoscem. Fi linistită, tineră amică! Aci el este nevinovat ca sereie, pe care îți jur! Ana: N’ai trebuință ca să juri, domnă. Nu ştiu . . . Insă în dta cred ca în Dumnedeu! Cuvintele dtale mi-au dat fericire pentru o întreaga viaţă. Hortensia: Şi îmi va succede de a ne câştigă şi învoirea Angelicei. Ana: Cum să-ţi mulţămesc? Scena IX. Simeon. Cei dintâi. Apoi Lainco ln. Simeon (cu demnitate prefăcută şi totuş intrând de bucurie anunţă la uşe) : Dl de Laincoln. (Rămâne stând lângă uşe.) Laincoln (întră şi chice aspru lui Simeon): Laincoln se dici, slugă iritată. Laincoln. Ieşi! Simeon (se uită uimit la el, apoi dice la parte): Mari omeni, dar rabiaţi! Cum die , te omoră în sfânta Vinere. Eu înse tot i-am dat totă cinstea, ca la o viţă de nume, care e tipărit în istorie. (Iese.) Laincoln (venind spre Hortensia) : Iertaţi! Merit când îmi tot schimbă numele cu Laincoln. Sunt nesuferiţi americanii aceia procopsiţi. (Cu politeţă.) Necunoscuta mea mătuse, eu sunt fiul sorei dlui de Train. Hortensia: Vedi în mine pe văduva dniei lui. (Recomandă pe Ana.) Domnişora Măian, o amabilă cunoscută. Laincoln (îşi pune borgneta, cu un ton uşor): Că este o cunoscută sau ba, nu me importă, însă că este amabilă, aceea me încântă. (îşi ia un scaun şi şede.) îmi permit de a me apropia. Sânt şepte ani de când umblu prin ţări străine, ca să-mi găsesc o soţie. Sânt francez. Nu-mi plac compatriotele. Am şi eu ideia asta comună cu toţi bărbaţii. Am un tată. Sânt făr de mamă; va săibcă, mama a murit. Sânt banchier. Număr 33 temne. Casa proprie în Paris are numărul 17, (cătră Ana,) vor fi anii dtale. Figura mi-o vedeţi. Temperamentul mi-i sangvinic, nu pră tare, nu nesuferibil. Religiunea îmi e ceea a liber cugetătorilor. Onestitatea mea e cunoscută. Soliditatea o garantez. Isprăvnicia însă vrea să vi-o documentez. (Se scolă și vorbesce cătră Hortensia.) Madame de Train! Respectată mătuse! Frumosă femeie! Familiile acelora de Train şi de Laincoln m’au ales pe mine din cercul lor de tineri bine crescuţi, ca cel mai demn de a veni aici şi de a ve inmanua declaraţiunea aceasta. (Scoate din joc un document, şi-l dă Hortensiei.) în hârtiile aceste stă mai ântâiu, că nămul nostru întreg află nedemn un remă■ şag, care se găseşce în codicil la testamentul dlui de I Train, şi că el, cu mine dimpreună, renunţă la tot benificiul ce li-ar pute aduce. Noi de cuprinsul codicilului am avut numai acum cunoscinţă şi condamnăm purtarea părinţilor noştri, cari l’au causat. Diar chiar le pare rău de ce au făcut şi aşa ni-au comunicat lucrul spre a le fi într’ajutor la repararea lui. Suntem francezi, domnă. Suntem bărbaţi in totă puterea cuvenjtului; este dejositor pentru noi de-a împărţi modestul capital al unei văduve. (Bicjănd.) Ori care punct din testament îl vei călca, de noi să n’ai sfială, domnă! Dreptul de a judecă slăbiciunile inimei nu şi-l arogă nimene mai puţin decât noi francezii. Hortensia: Acolo unde femeia, urmând profanelor şapte ale inimei sale, calcă legile sensului propriu , acolo se şi şefe ea uşor ascunde de ochiul judecătorului. Lain coin (sărutând mâna): Un jurământ, nu-mi putea documentă mai mult decât vorbele aceste, îmi permit a-ţi aduce omagiul întregului năm de Laincoln şi de Train, şi a te rugă de a primi pentru copiliţa tatale cele cinci mii de galbeni, care cu hârtiile acestea le vei scote dela banchierul nostru. Hortensia: Nu ştiu, domnule, cum? Laincoln: Familia nostră nu s’a purtat pră bine faţă de dta şi faţă de tatăl copiliţei dtale. Noi, cât am putut, am căutat a repară aci greşelile părinţilor noştri. Me ruşinez, domnă, când începi a-mi mulţămi. Ni-a fost datorie. (Cătră Ana.) Am apoi o mare desteritate de a vorbi şi pentru mine, domnişoră, demoiselă, înger şi fecioră! Sânt şepte ani de când umblu prin ţări străine, ca să-mi găsesc soţie. Totdăuna am ajuns .. . Scena X. Fardescu: Cei dintâi. Fardescu: Cântă ângerii în cer, îmi bate inima în triumf, am învoirea tatei. Laincoln: Totdăuna am ajuns, ca acuma, prămârdiu. Fardescu (cătră Hortensia): Fără de dita nu găsiam ângerul acesta. La incoln: Mătuşica! La ocasiunea a doua ingrigeşce şi de mine! Sânt şepte ani. . . (întră Simeon cu o faţă triumfătore.) Scena XI. Simeon: Cei dintâi. Apoi Măran, Clopoţel, Furduea şi Gâmfala. Simeon: Vine deputăţie. (Remâne lângă uşe, întră Măran, Clopoţel, Gamfala şi Furdulea. Toţi în cravate albe şi frac.) Cl o p o ţ e 1 (vine spre Laincoln) : Te salut, fiu al marelui stat! Laincoln: Staţi domnilor! Nici odată nu mi s’a întâmplat ceva mai curios. Hortensia (cătră Ana şi Fantescu): Să-i lăsăm ! Are să iăsă o comică încurcătură. Desigur servitorul meu ... Să ieşim, căci altcum veţi isbucni în ris. (Iese Hortensia, Ana şi Fardescu.) Clopoţel (cătră Laincoln): Nu suntem curioşi noi bărbaţii cei mai de ispravă în oraş. (Recomandând pe ceialalţi) : Dl Măian, dl Furdulea, dl Gâmfală şi eu , avocatul dr. Clopoțel. Laincoln (gânditor) : M-am audit de nume. Unde, unde ? Clopoțel: Fetecă și dincolo de ocean. Eătre FAMILIA. Anul XVIII.